Ne-am lămurit și cu onoarea lui Ponta

victor ponta

intrebat daca isi da demisia, asa cum i-a cerut la randul sau presedintelui Traian Basescu, in luna iunie, cand fratele acestuia era anchetat, premierul a raspuns: "Nu pot sa influentez si nu numesc magistratii si nu am niciun fel de atributie legala in ce priveste justitia".

Remarcați că nicăieri nu aduce vorba de onoarea sa. Nicăieri nu vorbește de posibilitatea de a sta cu capul sus în fața oamenilor. Doar subliniază că nu poate influența, deci nu are de ce să demisioneze.

Ca să înțelegeți de ce mă refer la onoare, gândiți-vă puțin ce influență are asupra partenerului tău de sicuție sau viitor partener de afacere, faptul că ești cumnatul primului ministru. Credeți că ăla, când a început să facă chestii, nu a adus niciodată aminte de faptul că e rudă apropiată a șefului executivului?

Exact așa cu a făcut Mircea Băsescu, la vremea sa, când obținea șpăgi de milioane, promițând că fratele său, președintele, rezolvă. Acum probabil în poveste nu a fost președintele, ci cumnatul.

Dar demisia ar fi trebuit să survină în ambele cazuri.
Doar că, pentru români, onoarea este numai un cuvânt și atât.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

52 comentarii

  1. #1

    Oare nu exista casa de pariuri pentru politicieni? Un fel de pariuri sportive doar ca pe promisiunile sau declaratiile politicienilor. Nu joc la pariuri sportive dar daca s-ar inventa pentru politicieni as fi foarte interesat sa joc. Cred ca as avea sanse de castig minim 95% pe orice zice ponta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #3

    ne-am lamurit? adica tu credeai ca are asa ceva?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. e doar o lozinca, bre.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. E rusu la usa, acuma chiar nu are cum sa isi depuna demisia... Echilibrul politic il impiedica sa faca una ca asta, e in joc siguranta statala... :)) .
    Serios, politica cere sacrificiu... nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      hmm.... deci?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • hmmm

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • hmmmm...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu cred ca Tim e un MIt de fapt

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • e un mit ca tim e M.I.T.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Care onoare, cu onoarea mori de foame domnule, hm! Deci... asta e...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      ..........................

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • cum zice colegul de deasupra.............

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      las asta aici (vorbe intelepte de tim spuse):
      Lumea, colcairea asta vise si de sperante, iluzorie far’ de lupta asta daca esti mai posac si mai dus pe ganduri te pune in rastel si te foloseste ori de cate ori e nevoie asemenea unui becisnic ce poate, oho si inca cum!

      Puteam sa fi fost mort de atatea si atatea ori, decedat chiar si in gandurile mele departe de lumea asta atat de dezlantuita si de ursuza incat asta ma incapaciteaza… peste firea omeneasca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Romania nu e pregatita de razboi, are insa noroc cu NATO, ori ba!? Hm…

      Maine va fi bine caci aproape vine primvara ceia ce e de bine.

      si creste cartofi, morcovi, creste vacile. fraer

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @semeketh:
      Ai scos din context si nu se intelege ce a vrut sa transimita autorul textului... :)) .
      In alta ordine de idei, nu sunt tigan... nu ca ar fi un lucru bun... ori rau, spre nenorocul tau nici macar manelist ci antimanelisti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Tim, pune mâna pe carte și citește constituția aia, prim-ministrul nu are atribuții legate de apărare, la partea asta intră în funcțiune președintele și parlamentul. CSAT se descurcă și fără el. Cu rusul la ușă sau nu, poate să demisioneze liniștit, țara o să-și vadă de treabă.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ca sa fiti multumiti, propun sa.si dea fiecare demisia o data pe luna.
      Primul inlocuitor a lu' prim ministru' propus este capul cel mai mare al lui balahur.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Balurul, nu la asta ma refer, la rolul efectiv in cadrul statului ci la status-quo-ului esicherului politic, si asa destul de fragil. Daca ar cadea Ponta si ar urma o lupta la bainoneta cu sedinte si lupte politice si multe minuni din acestea, cunoastem politica de pe Dambovita, in loc sa fie luate decizii vor fi doar discutii si lupte sterile caci in fond si la urma urmei, pentru mine, politicienii romani sunt doar niste clici ce isi impart ciolanul dupa posibilitati.
      Dusmanul e aproape si noi ce facem? Ar fi trebuit deja sa distribuim o parte din banii din bugetul anul catre achizitionarea de tehnica militara caci Rusia singurul nostru inamic colcaie la usile noastre cerand pamant si apa, well ce e de facut, jocuri politice sau achizitii concrete de armanent?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Și de când e Rusia singurul nostru inamic? Știi vorba aia, singurul vecin prieten al României este Marea Neagră (dar și pe asta o iau rușii).

      Lupta la care te referi există deja în parlament. Opoziția încearcă să întrunească o nouă majoritate, și dacă reușesc îl dau jos pe Ponta. Și pe Zgonea. Iar Ponta le face jocul, îi așteaptă să termine. Dacă ar avea sânge și-ar da demisia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Uneori, de foarte multe ori chiar, am impresia că dacă Tim n-ar fi venit la noi în ţară s-ar fi ales prafu' de noi! Îţi mulţumesc din fundul inimii, Tim!
      Bine, uneori mi se mai spune că n-am inimă, dar îţi mulţumesc sincer din ce mai rămâne!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Offtopic: foarte tare blogul lui Tim

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • E aiurea cum altfel, viata asta searbada si fara noima ce o duc uneori, plina de lehamite si ura surda. Lumea asta atat de becisnica si de absurda in actiunile ei imi repugna ori de cate ori ma gandesc la stratificarea si agregarea ei sociala

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. ma...asta e sogor cu Turcescu. Sincer ce vrei de la viata lui? Nu l-a batut destul soarta? Mai rau de atat putea doar sa fie sogor cu mandruta si in caz extrem cu Nastase. Dar la nastase clar nu era sogor pe Daciana. Poate pe Botezatu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #27

    Doamne ce subiecte ar avea acum Caragiale !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • la ce Gambrinus e in ziua de azi, nu i-ar iesi nici macar o schita.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #29

    Individul asta nu demisioneaza nici macar atunci cand e vorba despre propriile fapte(vezi doctoratul, autostrada v.Prahovei etc.) si tu te astepti sa faca asta cand e vorba despre ale altora?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Contractul ăla a fost semnat în ianuarie 2012, în timpul guvernării Boc.
    Atunci Ponta nu era prim ministru, n-are de ce să demisioneze de la Guvern.

    Tim, e o glumă, poți să zâmbești (?)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #31

    Nu inteleg de ce se astepta cineva sa demisioneze mini Nastase in mizerie :))) . Uitati-va la fata lui de soricar pus pe smecherii, asta-i mai viclean decat il cred multi .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      te inseli, chiar nu e viclean, sa prostesti asistatii si pensionarii nu e o realizare importanta (ca si artist in escrocherii)
      onoare nu are nici un politician, altfel il vedeai acolo si pe Piersic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #33

    -Cu ce va spalati pe cap?
    -Cu otet.
    -De ce?
    -De mere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #34

    Ia sa va rupa nea_zapada capu' c-un sondaj mai mult decat dificil: pe cine ati pune prim-ministru dac-ati avea NUMAI doua optiuni posibile, Tim sau Xerox?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #46

    "Ii asigur pe romani, in calitate de prim ministru, ca nu va exista nici un roman din diaspora care sa nu ajunga sa voteze in turul 2."

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Onoare si politica?E un paradox universal dragilor. Ganditi-va pe plan macro câta onoare are Tony Blair sau George W Bush

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #48

    Nu eram lamuriti inca de atunci?

    https://www.youtube.com/watch?v=wHJWi8-2CBI

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #49

    Eu sunt de parere ca fratele, cumnatul, tatal, fiul etc. nu trebuie sa raspunda pentru faptele rudelor. Daca cumnatul lui Ponta lua spagi si se lauda ca Ponta ii tine spatele, asta inseamna ca Ponta e vinovat cu ceva? La fel si cu Mircea Basescu si cu frate-sau. Daca se dovedeste ca Ponta/Basescu si-au ajutat ilegal rudele cu ceva, atunci e alta discutie, deocamdata nu suntem acolo.
    PS: Sunt de acord 100% ca Ponta trebuie sa-si dea demisia, dar cumnatul nu e nici pe departe motivul principal.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #50

    Să-şi dea demisia. Bine, primesc. Da' pe cine punem în locu-i?
    Să nu-şi dea demisia. Bine, primesc şi asta. Da' mai contează?

    Şi aşa avem impozite noi, datorii grămadă, sărăcia lucie bate la uşa întregii pături de nealeşi, mizeria umană, ura, râca, "să moară capra vecinului"şi dezumanizarea ajunsă la limita cea mai maro - cu mici excepţii - au devenit definiţie ex-aequo, statu-quo al existenteţei pe mealgurile istorice "geto-dacice".

    Noi ne f*tem unii pe alţii în continuare cu "pseudo-politica" p*lii şi cu declaraţii şi minciuni sfruntate aruncate în viaţa cotidiană, în orice împrejurare e posibil şi râdem de haznaua ce s-a cam umplut şi acum aproape că sufocă.
    Sau asta e doar o impresie subiectivă?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #51

    Antena 3 au un morcov adanc in .... https://www.youtube.com/watch?v=rWFc5UDQ23c

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #52

    Nu inteleg de ce lu' asta i se zice Mickey Mouse, ca sigur e Goofy intr-un costum de Mickey Mouse.

    Thumb up 0 Thumb down 0