Lansarea HTC Sensation şi clubul The Ark

Am fost aseară prezent la lansarea telefonului HTC Sensation, lansare petrecută în clubul The Ark. Câteva impresii.

Domnişoarele hostesse erau nişte bunăciuni de îţi stătea pulsul, cu nişte decolteuri de îţi creştea tensiunea în corpii cavernoşi.

Cred că nici HTC însuşi nu mai ştie câte modele de telefoane identice a scos, despărţite de detalii gen are 250 MB în plus. Nu m-a fascinat cu nimic telefonul. Seamănă destul de mult cu Desire HD, se mişcă destul de repede, dar te-ai aştepta la asta de la un telefon cu procesor dual-core. Nu reuşesc să înţeleg vria asta în care s-a cufundat HTC. Seamănă tot mai mult cu ce făcea Nokia, lansând 234234234 tipuri de telefoane lunar, diferenţa fiind are un buton alb. Nimenin nu ia în seamă succesul Samsung, care cu 2 telefoane deja a luat faţa HTC-ului la vânzări.

A fost foarte, dar foarte puţină lume. Desigur, nelipsiţii pişcotari şi nelipsitele păsărici în căutare de bărbaţi puternici, pentru sponsorizare, dar totuşi, foarte puţină lume. Inexplicabil.

Toaleta din The Ark e la subsol, în capătul unui coridor lung. Partea frumoasă e că e singura toaletă întâlnită de mine care nu are nici un semn pe uşi bărbat/femeie. Aşa că m-am dus la baie, am intrat într-un stal şi am început să mă piş. Şi se ştie că dacă nu dai şi nişte flatulenţe în timpul ăsta, e ca şi cum nu ai face-o. Drept urmare, se zguduia uşa de la toaletă de plăcere. Termin, ies şi la chiuvetă...o domnişoară sexy şi brunetă.

Sincer, nu ţin minte ce mi-a zis sau ce i-am zis...

35 comentarii

  1. #1

    Hai adu-ti aminte....

    Poate era vreo cititoare :)

    Thumb up 0

    • #2

      maniak » nu cred. oricum a fost o discutie gen stiti, aici e de femei, vai, imi pare rau, dar pe usa nu scrie nimic, urmat de iesit fara sa ma spal pe maini, dupa care intrat inapoi, la spalat. destul de jenant, anyway:))

      Thumb up 0

  2. Sefu, daca tot ai ajuns la buda, ai mazgalit si matale tabla cu creta ? Vreun 'm**e Steaua' ceva ? :))

    Thumb up 0

  3. Dar rămâi la HTC never again, nu?

    Thumb up 0

  4. Dar pisoare? Pisoare erau?

    Thumb up 0

  5. intrebarea e: unde se spala bruneta de-ai uitat tot cand ai iesit?
    PS
    daca n-aveai blackout-ul ai fi putut incerca o replica geniala ca-n bancu' ala clasic: i-o aratai si ii spuneai ca "si asta e tot pentru femei" :)

    Thumb up 0

  6. Lumea nu a venit probabil din cauza invitatiei trimisa la gramada, ma refer la bloggeri. Sau poate au inceput deja concediile.

    Thumb up 0

  7. #10

    Si se stie ca femeile nu se partzaie ever :)) nici macar la buda

    Thumb up 0

  8. ce funny e aliniatul al 3-lea :))) habar n-aveam asta despre htc. nu ma pasioneaza nici un fel de chestie cu touch-screen... bine, poate iphone-ul, ca am auzit ca are multe aplicatii si jocuri.

    Thumb up 0

  9. http://www.gsmarena.com/htc_sensation_vs_galaxy_sii_vs_optimus_2x-review-608.php - GSM Arena spune ca iesi mult mai bine cu un Optimus 2X (cu 500 RON mai ieftin) si daca te tine, cu un Samsung Galaxy SII. Sensation are 0 avantaje competitive.

    Thumb up 0

  10. Bre HTC cat si Nokia aveau strategia "sa producem cat mai mult" pentru ca se bazau pe o gama larga de produse la preturi pentru toate buzunarele, plus cu produse diferite localizate in diferita parti ale lumii. Mie unul imi plac modelele HTC ca design, sunt classy si ergonomice. I-am luat nevestii acum 2 sapt un iPhone si pot sa spun ca eu nu as pune mana pe un 4. Designul este hidos, au stricat bijuteria aia de design de la 3G si 3GS. Vorbind de functionalitate iPhone bate la curu gol orice telefon de pe piata de smart-uri (desi folosesc HTC HD7), vorbind de fiabilitate, o sa prefer oricand un HTC, Samsung sau Nokia. Daca stau sa ma gandesc la viteza de operare, raman la ce am. Piata de mobile este ca si piata de masini, multe modele, pentru buzunare mai bogate sau sarace, si cu o performanta in funtie de pret. Cat despre pizde.... scuze hostese, terbuia sa faci si tu niste poze, sa mai vada si ochiu meu o tzatza adevarata, nu acoperite de abaya din cap pana in picioare. :D

    Thumb up 0

  11. bine dreaq ca nu te-ai basit. Asa cu o flatulenta mai scapi, dar cu o basina..

    Thumb up 0

  12. galaxy s 2 e peste sensation la toate capitolele...

    Thumb up 0

  13. Daca s-ar face lansari din astea si in Craiova as participa si eu. Ma intereseaza Sensation, e un telefon ok ca dotari. Dar nu as da iPhone pe el. L-as cumpara daca l-as castiga :)

    Thumb up 0

  14. Ai marcat domnisoara pe viata :)

    Thumb up 0

    • #18

      nu, ca era cu un tip, sigur se baseste si ala

      Thumb up 0

    • Si mai ales ca ele sunt structural si fiziologic complet diferite de noi. N-au aceleasi functii... si nu elimina totul la fel ca noi :D
      Normal ca a marcat-o pe viata! O sa vrea si ea sa scoata sunete din alea!

      Thumb up 0

    • #20

      Deci ai si urmarit-o ulterior, ti-era frica sa nu te spuna ? :))

      Thumb up 0

  15. Eu sunt destul de sigur ca si domnisoara a dat unele de-a duduit usa la buda... Am invatat ca "și zânele se cacă" :D

    Thumb up 0

  16. #22

    Daca avea barbat si esti sigur ca si de la el a fost "cadorisita" cu flatulente, atunci cred ca a tras de timp cu spalatul pe maini sa cunoasca un barbat adevarat. Si atunci e pacat ca ai ratat ocazia. Dar e bine pt referinte ulterioare....
    Asa ca eu as mai merge in locatia respectiva si as repeta experienta, dar as schimba alocutiunea de final.....eventual ceva genul prezentarii lui @frm de mai sus :-)
    God help healthy people who fart !

    Thumb up 0

  17. In lumea brunetei tu esti motivu pentru care nu vine apocalipsa in tara ei :)

    Thumb up 0

  18. #24

    HTC-ul acuma arunca cu telefoane pe piata ca un manelist cu euroii trasi la xerox. Macar au facut treaba buna ca au bagat dual-cores.

    Cand ai iesit de la baie si ai dat ochii cu aia trebuia si aia sa fi trosnit o basina, asa zambind, de sa cada faianta.

    Si totusi, voi va dati seama ca o bucatica de fier cat o oglinda are aceeasi viteza si memorie ca un calculator de nu chiar demult?

    Thumb up 0

  19. #25

    Macar Sensation nu e facut din cel mai ieftin plastic, asa cum e Galaxy SII. A, si displayul are rezolutie mai buna.

    Thumb up 0

  20. #26

    Pentru prima data am impresia ca minti. Ultima parte e prea amuzanta pentru a fi un fapt real.

    Thumb up 0

  21. #27

    poate a intrat donsoara la baie la barbati

    Thumb up 0

  22. HTC si Samsung sunt telefoane pentru cei care nu-si permit iPhone...dar sunt si ele bune, iti faci treaba cu ele.

    send from my iPhone

    Thumb up 0

    • #29

      Engleza ta e pentru cei care nu-si permit sa vorbeasca engleza corecta, ma gandesc.
      Si da, comentariul tau e misto rau:
      -iPhone4 neverlocked, "la liber" ~2300 lei( http://mobile123.ro/index.php?route=product/product&product_id=213 )
      -Samsung Galaxy 2 "la liber" ~2300 lei
      -HTC Sensation "la liber" - 2300 lei.
      Ai dreptate.
      Romania e o rezerva interminabila de ganditori de elita.

      Sent from my PC. Asta pt. ca nu-mi permit Mac, desigur. Sau sunt straight.

      Thumb up 0

  23. #30

    `HTC si Samsung sunt telefoane pentru cei care nu-si permit iPhone`
    ujelly?

    `send from my iPhone`
    I lub ur engrish.

    Thumb up 0

  24. #31

    Lansarea HTC Sensation avut loc pe la 12.30 in Fratelli si a fost destula lume. Multi bloggeri si jurnalisti au luat parte la ea si poate de aia ti s-au parut putini cei care au venit seara, la petrecere.

    In alta ordine de idei, un telefon bun, cu performante bune, dar toate telefoanele cu Android si toate tabletele seamana intre ele prea mult. Poate doar parerea mea...:-)

    Thumb up 0

    • #32

      Spre deosebire de telefoanele/tabletele Apple, care sunt multe, si cu muuulte diferente intre ele. Daca le imbraci in huse/bumpere colorate.

      Thumb up 0

  25. Dorian draga, dar nu ne putem lua dupa ce se intampla in Romania. Romania nu e o piata reprezentativa pentru trendul de mobile tocmai pentru ca populatia e saraca si nu-si permite iPhoane.
    Si-mi pare bine ca-mi apreciezi Engleza, am lucrat la ea cativa ani lol.

    send from my PC ('coz my iPhone is charging now).

    Thumb up 0

  26. #34

    Momentan optinuile dual-core sunt restranse la HTC Sensation (eu il stiam de Pyramid), Samsung Galaxy S II si LG Optimus 2X.
    Din intamplare vreau sa-mi schimb telefonul (dupa 2 ani jumate de Nokia 5800) si m-am uitat cam ce preturi ar avea un dual core la abonament Vodafone.
    Lucrez in domeniu si am avut ocazia sa umblu cu toate 3 device-urile.
    1. LG Optimus 2X: Nu ma incanta lg-urile, nici asta nici Optimus 3D. Mi se pare touchscreen-ul cam neresponsiv si poate e vorba si de o preconceptie, dar prefer sa nu ma incurc cu unul.
    2. SGS II, nu am nimic de reprosat decat dismensiunile (mie nu imi vine comod intr-o mana, un pic daca era mai ingust) si faptul ca materialele par ieftine (scot capacul de pe spate cu emotii de fiecare data). Ecranul e foarte bun (cel mai bun de pe piata chiar, dar cu rezolutie un pic cam mica).
    3. HTC Sensation a fost cel la care m-am hotarat din 2 motive: rezolutie si pret. Rezolutia e cam cu 30% mai mare decat a SGSII, si mai ales pretul la abonament: 289 euro pentru abonament pe 2 ani de 15 euro (oferta online, include extraoptiunea smartphone de 7.28 euro/luna). Daca optez la extraoptiunea de 11euro (cu abonament lunar de aprox 19 euro) ar costa 219 euro.

    Bugetul pe care mi-l propusesem eu este de 12 mil, ceea ce vine in concordanta cu cei 289 euro.

    ALTERNATIVA la liber, dar single core: Samsung Google Nexus S (Il gasiti la aprox 12 mil la liber) sau Samsung Galaxy SL (aprox 10-11 mil).

    Thumb up 0

  27. Ca fost fan HTC si ca am care a pus mana pe ceva telefoane cu Android, chiar nu vad niciun avantaj la Sensastion (rezolutia o fi mare, dar per total, display-ul e mai prost decat la Optimus 2X si S2, chestie reiesita si din teste - in parte tocmai pentru ca rezolutia e mai mare). Peformantele sunt iar sub LG si Samsung, dar sunt curios totusi daca interfata il salveaza in vreun fel. Adica na, Optimus 2X se vindea in Coreea prin februrarie, iar HTC vine acum si vorbeste despre ''dual core power''. In general HTC-urile au un renume bun pentru optimizarea interfetei (unde LG sunt cam praf..dar macar poti schimba launcher-ul, iar Samsung au cam copiat interfata iPhone).

    Plasticul ieftin din S2 nu va mai fi o problema, mai ales ca nici Sensation nu ofera unibody-ul promis. Sunt convins ca va fi un telefon decent, dar nu vad niciun avantaj fata de competitie.

    Thumb up 0