Lustra-mi-ati lustra

Înțeleg că intră sub incidența legii lustrației și cei care au fost mari uteciști pe vremuri. Deci clar nu am nici o șansă la vreun post public.
Pentru că eu am fost un mare utecist.

Cum funcționa intrarea asta în UTC?
Foarte simplu. Ca să intri în UTC trebuia să meriți, băi, nu putea intra oricine. Trebuia să ai medii doar de 9 și zece, să nu ai nota scăzută la purtare, un comportament ireproșabil în cadrul organizației de pionieri, devotament în luptă, rezultate bune la cules cartiofi și trageri PTAP, ce să mai, trebuia să fii un deținut elev model.

Problema e că partidul trebuia să spună tuturor că toți pionierii din Republica Socialistă rRomânia erau elemente de bază. Așa că absolut toată lumea trebuia ƒacută utecist la finalul clasei a 8 a. Eu și cu încă o lepră nerecunoscătoare am fost singurii din clasă care la finalul clasei a 8 a aveam medii mai mici la purtare.

Eu am luat 7 pentru că venisem la oră machiat ca Alice Cooper, iar dirigintele, profesorul de rusă, a considerat că sunt un element destabilizator și un satanist. Celălalt retard se juca cu apă pe coridor (vestitele tuburi de deval, găurite în vărf) și a reușit să o facă fleașcă pe directoare. A luat 6, să țină minte.

Prin urmare, nu ne-au mai făcut UTC-iști odată cu clasa, în mod solemn, la Tărgoviște, cu cuvăntări emoționante, despre partid și stat, depre cum are el grijă de mine partidul și ce om minunat m-a ƒăcut.
Ne-au făcut hoțește, înainte de festivitatea de premiere a școlii. Adică ne-au aruncat 2 cravate albastre, cu șuieratul Aveți noroc că azi sunt în toane bune.

Am zis mersi, pentru că știam că dacă ajungem la liceu și nu facem parte din organizația de UTC, vom trece prin niște momente grele, cu mustrări, autocritică și alte alea.

Noroc că a venit revoluția.
Ideea de bază este că să susții mizeria asta cu lustrația la oameni care erau minori în acea vreme e o tămpenie.
Punct.

Foto

38 comentarii

  1. Dupa 22 de ani legea cu lustratia e cam degeaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Se mai gasesc destui rosii pe diverse functii si in pozitii, peste tot in tara.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. noroc cu revolutia ca urmatorul pas era sa te faca si comunist si azi nu mai scriai pe net ca aveai inca de numarat la banii lu' nea Nicu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      frm » nu, ca provin dinr-o familie de chiaburi, nu ma faceau membru

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Mult prea tarziu... mult mult prea tarziu... eu zic sa se dea o lege prin care sa ii condamne pe cei care au avut functi publice in perioada 89-2012 sa il vad la puscarie pe Ilici.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. culmea idioteniei toti securistii si comunistii conduc tara si io care am fost utc-ista obligat fortat nu pot sa fac nimic? realizezi ca e data tot pt ei..care intotdeauna vor avea loc

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Legea lustratiei e ca vorba aia : s-a basit mireasa dupa ce a luat-o!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. eu am primit carnetul de UTC-ist la 13 ani si l-am ars imediat in public, in parcul din cartier

    probabil ca daca nu venea revolutia in cateva luni, dupa cativa ani ma trezeam prin beciurile securitatii

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      hai ma, ce super revolutionar ai fost tu la 13 ani, anticipand bineinteles caderea zidului Berlinului si plecarea lu nea nicu... marsh ma..

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Paul, n-avem noi norocul ăla. Ilici o să aiba parte de o moarte uşoară, în somn şi de bătrâneţe. O să-l plângă moşnegii şi babele ca pe Ceauşescu şi o să fie otevizat şi canonizat de toate trusturile media securiste.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Din pacate:( asa as vrea sa il vare la parnaie dar nu la boxa privata ci acolo la comun cu talhari si violatori etc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #12

    Eu am scapat - pe mine m-a prins revolutia fara sa fiu pioniera (dupa primul trimestrul din clasa a cincea).

    Aveam un diriginte total intr-o ureche, care ne batea ca pe puscariasi. Imi aduc aminte ca aveam un coleg pe care l-a batut cu un bat pana a lesinat. Unei alte colege i-a spart nasul cu un bobarnac.

    Eram una din victimele favorite. Cert este ca la un moment dat m-a scos in fata clasei sa ma pedepseasca...el a inceput sa-mi care palme iar eu sa rad. El datea, eu radeam, si tot asa vreo 10 minute. M-a dat afara din clasa si mi-a dat 5 la purtare si m-a luat "cravata" pe motiv ca am fost nepoliticoasa si am ras de el. Imi aduc aminte ca in careu cand m-a intrebat daca imi regret fapta am spus NU spre disperarea mamei care era de fata (ca doar era mai amuzant sa umilesti si parintele nu doar copilul).

    Nu, n-a patit nimic, pentru ca era conectat. Nimeni nu avea voie sa-si mute copii din clasa lui, ca s-ar fi reflectat rau asupra lui. Parintii colegului batut s-au mutat din cartier ca sa poata schimba scoala si sa scape de nebun.

    Dupa Revolutie a ramas exact la fel. Nu s-a schimbat nimic, pentru ca era la fel de conectat, ca doar protectorii erau tot in functii. Si tot nu primeai aprobare sa iti muti copilul. Au scapat de el abia dupa ce am terminat generala, ca l-au prins niste fosti elevi si i-au povestit cu demonstratie ce bine a fost sa fie in clasa lui...asa ca dupa ce a iesit din spital i-a fost frica sa mai iasa din casa.

    Concluzia e asta: legea lustratiei era utila acum 20 de ani, ca sa scapam de criminalii care il protejau pe monstrul asta. Ca sa scapam de toti iliestii si vadimii. Acum este tarziu, uriasul rau a fost deja facut, fie ca vb. despre o trauma personala sau o trauma nationala.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #13

    @offtopic http://vimeo.com/37585814 WTF???

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #14

    @Maria De ce crezi ca s-ar ocupa lustratia de tine ? Daca nu se ocupa de base', iliescu, s.a. ce sens ar avea sa se ocupe de nime' ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      Dan Andrei » pentru ca intotdeauna legile sunt date pentru aia mici. iar daca exista o lege a lustratiei si eu as vrea sa ma angajez de exemplu la primarie, as fi cautat in cur sa vada daca sunt utecist si nu m-ar angaja. simple enough?

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #16

      Nu la asta ma refeream. Morala povestii mele este la sfarsit: lustratia ar fi fost utila atunci ca sa le bareze calea celor deja prea corupti pentru a mai fi "salvabili"

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Ar fi fost nevoie de o lege a luxatiei, nu lustratiei: unuia sa-i luxezi o mina, altuia un picior...
    Si fii linistit: de la toamna vine restauratia...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #18

    Si pe mine au vrut sa ma faca utecist si am refuzat. Eram olimpic international la mate si la fizica si i-am amenintat ca nu mai duc la olimpiade daca nu ma lasa in pace cu utecismul.
    In general primii bagati in UTC erau turnatorii, pe urma cei cu parinti activisti si securisti :)
    Tu in ce categorie te inscriai?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Da soimii patriei intra in legea asta a lustratiei? Ca sa stiu daca ma intorc in ro sau nu...

    Thumb up 1 Thumb down 0

  14. #20

    Stai o tzara... ca 90% din politicienii actuali au avut carnet de partid, unii i-au scris si poezii taticului, altii au jucat chiar cricket cu el. Cred ca 99% din primari si prefecti au fost cineva cu carnet inainte. Chiar vor fi toti scosi din sistem? What about magistratii? Puteai fi magistrat inainte fara sa fi avut un pedigree exemplar presarat de carnete/medalii/distinctii?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #21

    Eu am fost copil de chiabur- nu m-au primit nici pioner ca aveam pedigree patat de bunici si strabunici, dusmani ai poporului care au fost ei.
    Acum sunt copil de somer. Ce ti-e si cu viata asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #23

    e destul de amuzant sa citesc ce comenteaza lumea... toata lumea a fost impotriva, si-au ars carnetele de membrii, etc.
    chiar va crede cineva?
    p.s. da, am prins si eu epoca... (pentru cei care vor sa intrebe asta ulterior)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      @ adina »» Stai aliniștită, toți au fost Feți Frumoși, Greuceni, Pui de ninja și alți Logofeți care se contrau cu regimul asupritor. Chiar se ruga partidul comunist de ei să devină membri dar ei nimic. Incoruptibili! Poate îi mai trăgea și o zmetie peste muian activistului care avea nesimțirea să-i deranjeze. Asta așa de încălzire între două acțiuni subversive :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #25

    Eu nu-mi amintesc copi sa nu fie facut pionier si apoi utecist. Era doar o chestiune de timp pina ajungeai.
    Dar parca era o chestie de genul "studentii membri ai partidului comunist primeau 0.5 in plus la nota examenelor."

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #26

    Am uitat un
    A se citi "copil" in loc de "copi"..

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #27

    lustratia dupa 22 de ani este "vax-albina". daca noi romanii eram intr-adevar cei care au facut revolutia, si nu "serviciile", procedam imediat si exact cum au facut francezii dupa razboi cu majoritatea colaborationistilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Dar cum n-am fost... las' ca poate data viitoare suntem mai atenti....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. eu din articolul ăsta nu înţeleg decât frustrarea maximă de care suferi încă, după 22 de ani, că n-ai fost utecist cu acte-n regulă :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Textul legii vorbeste de sefi la UTC nu de simpli UTC-isti ... e o mica diferenta totusi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #32

    "(vestitele tuburi de deval, găurite în vărf)"
    Cum is alea? oi fi prea tinar? Tuburi foloseam la sageti de hirtie, pentru apa aparusera elefantei din plastic... :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      mircea » erau niste sticle de plastic albastre, cam cum e laptele napoca la sticla

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. mi se pare mie, dar in forma aprobata au scos paragraful ala cu futecistii.
    Au ramas lustrati doar aia care erau platiti de structurile comuniste

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #35

    In PC te luau cu forta, si nu-i luau pe aia lenesi sau pe aia care aveau vicii, ci-i luau pe oamenii seriosi ai societatii, de-aia nu au fost 22 de milioane de membri, ci doar cateva milioane. Aia care au intrat in PC din prorie initiativa, erau niste milogi si pupincuristi, care dadeau limbi in stanga si-n dreapta, ca sa li se arunce si lor o functie. Mai tineti minte cand au vrut sa astupe canalul Dunare-Marea Neagra sau cand au vrut sa dinamiteze Casa Poporului, ca era facuta de comunisti? Pai cine erau comunistii aia? Nu erau romani de rand, care au muncit de le-au sarit bojocii din piept pentru a le construi? Astia din PDL, care s-au cacat pe ei atata timp ca sa dea legea lustratiei, nu erau cumva lideri prin PC? Basescu nu era si el mare scula prin PC? Daca te uiti in CV-ul real al tuturor politicienilor grei din Romania, vezi ca aveau functii si pe vremea comunismului. Romanii au pus botul la Petre Roman, care a venit in pulover de amarastean la TVR, iar in biroul de langa avea sacoul de sef.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #36

    @andrei>> Aia care au intrat in PC din prorie initiativa, erau niste milogi si pupincuristi, care dadeau limbi in stanga si-n dreapta, ca sa li se arunce si lor o functie.

    de exemplu in 1968, la scurt timp dupa momentul in care ceausescu a iesit la balcon si a protestat impotriva invadarii cehoslovaciei de catre sovietici, destul de multi intelectuali s-au lasat vrajiti -crezand ca ceausescu se opune pe bune influentei sovietice- si s-au inscris benevol. exemple marcante sunt paul goma si octavian paler - dar sunt convins ca au existat mai multi in situatia asta...
    apoi, erau romani care nu puteau studia in continuare, ori nu puteau sa-si practice meseria daca nu erau membri de partid - si nu ma refer aici la militari, securisti si militieni. nu-i obliga nimeni sa devina membri pcr, dar calitatea de membru pcr era o conditie pt alte chestii.

    dar totusi sa-i bagi pe toti intr-o galeata unde sa-i numesti pupincuristi si milogi, a egal cu a zice eu ca ori esti prea tanar ori ai mentalitate de luzar... sau poate ambele?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. Ce vremuri dom'le... In clasa a 4-a nu am recitat finalul lectiei de biologie in care se spunea despre aportul sotilor Ceausescu. Asta pt ca acasa taica-miu imi tot zicea ce naspa sunt comunistii si securistii. Concluzia: invatatoarea mi-a dat 9 in loc de 10 cat meritam
    Mai naspa e ca maica-mea, dupa ce a luat titularizarea la un liceu, a fost pur si simplu mutata la alt liceu si inlocuita de o alta profa cu pile la partid. Ca deh, mama era de etnie rus-lipovean si maritata cu un intelectual.
    Concluzie: atunci e ca acum, vei fi apreciat daca pupi in fund si daca ai culoarea potrivita:)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #38

    Ai inteles prost!Fostii UTC-isti si reprezentantii corpului diplomatic comunist nu intra sub influenta Legii Lustratiei!Vor fi lustrate persoanele care au avut functii politice de conducere retribuite de PCR, in aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Roman, membrii si membrii supleanti ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de ministri, directorii de editura.
    Persoana care se afla in acest caz nu va putea candida si nu poate fi numita pe o perioada de cinci ani consecutiv de la data intrarii in vigoare a acestei legi.
    Ca o concluzie dragii mei,Legea lustratiei= frectie la un picior de lemn!

    Thumb up 0 Thumb down 0