M-am apucat de slabit

Avand in vedere ultimele rezultate ale sănătăţii mele, am decis că e cazul să mă apuc de slăbit. Da, ştiu, am mai făcut-o o dată, dar atunci nu eram presat de apropierea morţii sau alte boli interesante.

De data asta am decis să fac o chestie pe termen lung, nu doar o dietă fixă de x zile. Deci, o schimbare majoră în alimentaţie, ce include neapărat cereale tip musli la micul dejun, mâncăruri lipsite de grăsimile obişnuite, multe lichide, fructe, etc.

Pe lângă astea, adjunvant medical iau spirulină, care e o algă, şi normoponderol, care sunt nişte pastile mari, maro, totalmente greţoase. Până acum, rezultatul normoponderolului este că mai am un pic şi mă duc să îmi cumpăr scutece de adulţi, în halul ăsta m-am stricat  la burtă. Nici măcar nu mă gândesc la o flatulenţă relaxată, de frică să nu îmi pătez chiloţii.

În rest, toate bune şi frumoase. Sper sincer să dea rezultate chestia asta.

PS: Da mă, nu mai beau nici alcool. Deloc.

48 comentarii

  1. La mine a dat rezultate foarte bune lenea de a-mi face singur de mâncare. Bine, poate nu o poţi aplica la fel de bine, dar are rezultate foarte bune, în sensul că acum nici când am la dispoziţie multă mâncare nu mănânc prea mult, prilej de îngrijorare pentru ai mei.

    Thumb up 0

  2. baga doar orez fiert , crenvusti sau sunca presata si piept fiert sau prajit la microunde, in cantitati din tot in tot mai mici , si sa vezi ca in vreo 2 sapt o sa observi rezultate bune de tot,
    ps: lasa sarea in special

    Thumb up 0

  3. cum sa slabesti? mananci odata pe zi , eu imi mentin silueta asa :D

    Thumb up 0

  4. eu iti recomand sa faci ce am facut si eu (si am documentat pe blog). fotografiezi orice mananci, nu trisa. numai asa poti vedea exact ce ai mancat si cat si cand strangi prea multe fotografii la sfarsitul zilei te vei gandi ca ai cam sarit calul si mai ales vei sta deoparte de chestii de rontait, care sunt foarte pacatoase.
    link: http://thcgirl77.wordpress.com/experiment/
    bafta mare!

    Thumb up 0

  5. #5

    Felicitari arhi, serios :)

    Thumb up 0

  6. #6

    mi se pare mult mai usor de tinut 3 zile fructe de un singur fel, oricate dar nu exagerat, 3 zile un fel de legume fierte (mai degraba conopida decat cartofi, normal fara sare), 3 zile carne fiarta fara sare, de un singur fel si 3 zile toate astea amestecate. primele trei zile sunt crunte, dar deja se duc 2-3 kg. un regim pentru oameni fara viata personala si care nu pot sa gandeasca prea complicat. bine macar ca e eficient.

    Thumb up 0

  7. Io nu mă pricep, dar nu mănânc după ora 18 şi nici nu beau sucuri acidulate. O sticlă de suc pe zi înseamnă 10% în plus la greutate...

    Thumb up 0

  8. Spor!!!!! Incearca sa combini cu plimbat pe jos ceva mai mult, luat pe scari si ignorat liftul etc. Eventual ia-ti un caine, care sa te alerge prin fata blocului :)) Si multe chestii de rontait (seminte, alune), arunca dulciurile de prin casa, Cola etc.

    Thumb up 0

  9. ai apelat si la vreun nutritionist ? sterge ps-ul ala ca ma deprimi ..

    Thumb up 0

  10. Ma mir ca mai exista oameni care cred in spirulina...

    Thumb up 0

  11. Iau micul dejun :)
    Dupa 6 - 7 seara incerc sa nu mai mananc.
    Am redus painea.
    Am inlocuit sucul cu apa plata ( Zizin ) sau ceai din buruieni precum menta, soc, tei plus niste fructe mici, rosii si negre, uscate, care nu stiu ce-s dar dau gust bun. Ceai fara zahar. Lichide 1,5 - 2 litri pe zi.
    Rezultate: 15 noiembrie - 105 kile in viu, azi 93 de kilogramute. Daca nu erau si sarbatorile cred ca aveam mai putin. Tinand cont ca nu e o cura programata si urmata strict, cu calcule si portii fixe, ma declar multumit.

    P.S. Nici eu nu beau alcool :) Cred ca arde... Dar o ( 1 ) bere sau un pahar cu vin tot merge, ca doar n-am omorat pe nimeni sa ma pedepsesc chiar asa.

    Succes cu slabitul.

    Thumb up 1

  12. Sa vezi ce se schimba tonul blogului de cand nu mai ai alcool in sistem si ti-e frica sa stranuti :)

    Thumb up 0

  13. Sie eu la fel imi iesise 280 glicemia...la 21 de ani :(

    Thumb up 0

  14. In caz ca nu ai sfaturi destule .. (necerute):
    singura schimbare...as renunta la normoponderol...inlocuieste-l mai bine cu un ceai, ceva....
    sau, si mai bine: nutritionist!

    Thumb up 0

  15. Arhi ai toata sustinerea noastra ( a sfrijitelor, slabanoagelor, scoabelor, matracucilor sau cum ne-om mai chema, noi astea sub 55 kg). Mult succes!

    Thumb up 0

  16. bre, pai daca nu mai bei alcohool o sa te ingrasi mai tare. Io asa am patit

    Thumb up 0

  17. Mai da-mi mie din kilogramele tale, as avea nevoie de vreo 7-8.

    Thumb up 0

  18. #20

    Bravo tie,dar lasa medicamentele alea,nu ai nevoie de ele...

    Thumb up 0

  19. #21

    Daca vrei sa slabesti pe termen lung iti recomand :
    1. http://www.sanatate.org/calorii-necesar.php calculeaza rata metabolica bazala (este esential sa stii de cate calorii arde corpul tau zilnic).
    2. Pentru a slabi un kilogram trebuie sa arzi 7000 de calorii. Pentru a slabi un kilogram pe saptamana (sau 1/2 kg ) trebuie sa ai un deficit de 1000 ( sau 500) calorii pe zi.
    Exemplu:
    Daca rata metabolica bazala este de 2500 de calorii/zi trebuie sa consumi 1500 sau 2000 de calorii pe zi.
    3. Pentru a afla cate calorii contine un aliment iti recomand : http://beautycenter.ro/calculator-nutritional/tabel-calorii
    4. Evita cat de mult poti grasimile dar nu le exclude din alimentatie.
    5. Miscare cat mai multa. Pentru a afla cate calorii consumi in timpul unei activitati fizice : http://www.sanatate.org/teste/sport/activity_calc.html
    6. Consuma 2 litri de apa pe zi .
    7. Evita sarea (creste retentia de apa).
    8. Pentru alte intrebari iti raspund pe mail :).

    Thumb up 1

  20. cu o chestiune asemenatoare - regim vis-a-vis de mancaruri, adica mai sanatoase si mai lipsite de diverse pericole si toate intr-o cantiate de maxim 1200 calorii pe zi + o pastila care se numeste Lindaxa - am reusit eu, acum doi ani, sa slabesc 30 de kile in 3 luni jumate'

    inconstient fiind insa, le-am pus la loc urgent. ideea e ca sa poate... dar vreau sa-ti zic ca am suferit fabulos in primele 3-4 saptamani, cand mancam doar mere, branza de vaci si salata de varza!

    succes, arhi!

    Thumb up 0

  21. Frate-meu are 140kg la 35 si il doare la banana. Bea 4 litri de bere ca nimic, maninca cit 2 si se culca.

    Thumb up 0

  22. Dimineata 1 pahar de apa, la pranz un iaurt 0,1% grasime si seara o fructa si in prima saptamana am slabit 7 kile. Un amic de-al meu a slabit in 2 luni 32 de kile, de la 102 la 70, asa si a trecut deja un an si se mentine.

    Thumb up 0

  23. Nu stiu ce e normoponderolul si ce efecte secundare are. Suna a un pic laxativ deci e bine sa compensezi cu multe lichide( vezi apa plata).
    Mananca multe salate, legume crude sau usor pe abur iar ca dressing foloseste ulei de in cu otet de mere sau lamaie. E bine sa iei 1-2 lingurite de ulei de in sau 1-2 lingurite de seminte de in rashnite foarte bine. Altfel nu sint asimilate.
    Ce mai ajuta este uleiul virgin de nuca de cocos extras la rece.
    Sint si grasimi bune, esentiale care chiar promoveaza slabirea (le-am insirat mai sus).
    Si multa miscare, mers pe jos minim 1 ora.
    Renunta la dulciuri (manainca fructe), paste fainoase, paine si soft drinks.
    Eu de obicei mananc cam asa:
    DImineata: un pepene mic galben sau 2 banane si o lingurita de unt de migdale.
    Pranz: o salata mare cu boabe de fasole (variaza specia)
    Seara: iar salata, fie un veggie burger natural(adica fara aditivi si alte porcarii), humus

    Intre mese: mananc de obicei fructe sau migdale/cashews sau un mix cu lapte de canepa..
    Miscare cind si cum pot.
    Da sint ciudat...
    Rezultat: 20 de kg in mai putin de 1 an de zile.
    Urmeaza transa a doua de inca 20 de kg pina la greutatea optima de 80kg:)
    Bafta

    Thumb up 0

    • #26

      Jeleu, nu pot sa o iau atat de drastic, salata dimineata la pranz si seara. as crapa de foame si as ceda intr-o saptamana

      Thumb up 0

  24. @Adrian Minea: fratele tau e inconstient.

    @Giuco: mi se pare prea drastic si ma mir ca se mentine. De obicei organismului nu ii plac astfel de socuri. Intra in starving mode si e ffff greu sa slabesti, ba din contra, te ingrasi in momentul in care revii la o alimentatie normala (fara excese).

    Thumb up 0

  25. Pe mine m-a convins o farmacista ca spirulina e sanatoasa, detoxifica si ... ingrasa. Pe atunci maniaca ce eram cu ingrasatul, evident ca mi-am cumparat pana am realizat ca slabisem cam vreo 5 kg in 3 saptamani. Pe atunci aveam numai vreo 48 de kg, deci nasol.
    D-atunci eu nu mai consum asa ceva!
    Bafta insa

    Thumb up 0

  26. Eu mănânc orice şi tot nu pot să mă îngraş. Am încercat şi cu bere (încerc şi continui), cu junk food şi cu tot felul de porcării. Nu merge.

    Thumb up 0

  27. Cateva sfaturi: peste,piept de pui la gratar,paine neagra. Daca vrei mai multe sfaturi poti sa ma contactezi.

    Thumb up 0

  28. @Arhi, raul trebuie rupt de la radacina. Nu mori de foame. Am vazut chestii si mai drastice... de exemplu post 30 de zile in care bei doar sucuri de fructe si legume. Eu am reusit maxim 2-3 saptamani acest post.
    Ce vreau sa zic e ca organismul uman e un mecanism extraordinar si se adapteaza la toate conditiile la care il supui. Ideea e ca daca incepi aceasta dieta( mod de viata pentru mine) o sa suferi sa zic max 1 saptamania dupa care senzatia de foame se duce. Cum combati aceasta senzatie?
    Poti manca tone de salata verde pentru ca nu te ingrasa....Baga rosii, ardei, zucchini, vinete, asparagus, kale, varza, broccoli, conopida.. Asadar, pe "dieta" asta nu ai cum sa fi infometat pentru ca tu poti manca cit poti din legume si verdeturi si fructe( aici mai usor in prima faza).
    Fa o incercare de 2 saptamani si spune-0mi cum te simti. Si mie mi-=a fost greu sa renunt la sala, parizer cu mustar si alte "porcarii".

    Thumb up 0

  29. Arhi, cat de mult sex si problema e rezolvata :D

    Thumb up 0

  30. Asta o sa fie o lupta grea. Poate cea mai grea. Nu te-am auzit zicand ca faci sport. Un sport oficial de preferat...

    Thumb up 0

  31. @Arhi crede-ma ca asa ziceam si eu si nu imi venea sa cred dupa o saptamana ca slabisem 7 kile. Primele 2-3 zile sunt nasoale, intri in sevraj, dar apoi ai un sentiment de satisfactie enorm, si cand vezi rezultatele imediat prinzi vointa si motivare sa continui. Important e sa te urmaresti tot timpul. Daca te simti ametit mananci o portie de cartofi fierti, sau un peste pe gratar sau altceva simplu fara condimente, uleiuri, grasimi, prajeli etc. Si important e sa fie doar odata pe zi si doar daca neaaparat simti nevoia, daca simti ca mai poti continua atunci nu manca.

    Thumb up 0

  32. Cu spirulina, din cate am inteles, e cam asa : inghitita cu jumatate de ora inainte de masa - efectul e pierderea greutatii, luata dupa masa - efectul e cel pe care nu-l doresti tu :D
    @Lilisor, tu cum ai procedat?
    @Arhi, daca ramai pe spirulina, sa stii ca am o carticica de la 'hofigal' despre

    Thumb up 0

  33. #36

    adjuvant... nu adjuNvant.. sunt sigura ca te-ai grabit cand ai scris..

    Thumb up 0

  34. si daca o sa slabesti o sa te simti mai bine? io zic asha , nu-i asculta pe cei slabi .. nu au fost niciodata grasideci nu au de unde sa stie.

    Thumb up 1

  35. #38

    nutritionist autentic, medic, meniu orientativ cu ore si idei de mancare

    regenon - o luna, doua, pauza, apoi inca 2 luni, apoi gata...ca produce depenenta
    reductil - 6 luni, pauza, inca 6...ca nu produce dependenta

    restul le shtii, miscare, nu alcool, etc

    Thumb up 0

  36. Spirulina. Lol.

    Thumb up 0

  37. Am citit comentariile si am si eu o intrebare: Arhi, vrei sa-ti schimbi stilul de viata sau vrei doar sa slabesti repede? Pentru ca in functie de raspuns, o sa-ti dai seama ce ai de facut. Treaba asta cu pastilele e un mare bullshit. Crezi ca pe moment dau rezultate si mai apoi te trezesti cu efecte secundare (eu mi-am distrus stomacul).
    Exista cateva lucruri de bun simt pe care sa le faci: miscare, nenica, alergat, dus la sala, fotbal cu baietii, dat zapada la o parte, ridicat greutati, urcat pe scari. Baut multa apa, ceai de plante, suc de fructe natural, facut in casa, nu prea mult ca are zahar. Mancat sanatos dimineata sa-ti tina de foame pana la pranz, sa nu rontai intre mese decat niste fructe, fara prea mult zahar. Fara alcool, poate doar o bere duminica sa simti ca traiesti.
    Astea le-am incercat pe pielea mea. In momentul in care am schimbat abordarea, am inceput sa slabesc si sa ma simt mult mai bine. Dietele minune nu exista. Exista niste reguli de bun simt care iti spun nu manca porc, nu manca prajit, nu manca dulciuri ca spartul. Daca iti refuzi micile placeri, gen o bere, o sa fii si mai frustrat ca nu bei si tentatia va fi si mai mare. Totul cu moderatie si miscare. Eu asa am dat jos 10 kg...in timp, nu peste noapte.

    Thumb up 0

  38. #41

    @Jeleu
    Mane, nu stiu ce mancare e aia dimineata, pepene galben cu banane.Lui Arhi ii trebuie proteine si grasimi sanatoase, nu carbohidrati, care se depun imediat.
    Dimineata se poate manca o omleta mare (de preferat doar albusurile, galbenusurile sunt toxice) facuta fara ulei, iaurt, salata, etc.

    Organismul poate trai fara carbo, dar fara grasimi NU.Intra in hiperproteinism(cel putin asa se cheama in eng) si moare.

    Thumb up 0

  39. #42

    Tano, tks. foarte interesant si util

    Thumb up 0

  40. @Tano: am zis sau banane.
    Io zic ca ii trebuie si carbohidrati si cei mai usor de asimilat si sanatosi sint cei din fructe. Asa ca eu dimineata bag ba un pepene mic galben + flax seeds sau banane cu flax seeds
    La pranz consum proteine cu salat si acelash lucru si seara.
    Intre mese citeva fructe cum ai zis tu cu index glicemic mic.
    Nu am treaba cu oua carne si lactate fiind vegetarian.
    Si asta e stilul meu de viata.

    Thumb up 0

  41. Nu sunt atat de gras, dar cu ajutorul silimarinei am slabit intr-o luna 4 kg. Multi vor zice ca nu e mult, dar macar nu le-am pus inapoi. Am facut 2 luni pauza si acum vreau sa reiau tratamentul inainte de venirea primaverii. Bineinteles orice dieta trebuie asociata cu miscarea altfel nu ai facut nimic.
    Oricum... multa bafta!

    Thumb up 0

  42. iti recomand sa maninci putin si des, sa nu renunti de tot la alimentele care iti plac, ci doar sa reduci cantitatea si sa o distribui pe durata intregii zile. daca maninci doar salate nu slabesti, organismul reactioneaza contrar cind e privat de alimentele cu care era obisnuit. asadar...nu minca 2 feluri odata la nici o masa, ciuguleste de 4-5 ori pe zi si fa ceva miscare :)

    Thumb up 0

  43. #46

    Buna Arhi! Povesteste-mi cum e cu dieta si cat ai slabit?

    Thumb up 0

  44. buna a dat rezultate noroponderolul sau nu?

    Thumb up 0