Mai pasă cuiva de Transilvania?

Pentru că domnii aşa-zis secui, deşi în teorie secuii nu au nici o treabă cu bozgorimea, au lansat proiectul prin care maghiara devine limba oficială în zona respectivă.

Proiectul are patru puncte, dintre care primul prevede că "limba maghiară este limbă oficială în Ţinutul Secuiesc, având un statut identic cu limba oficială a statului".

Punctul al doilea menţionează că orice cetăţean cu domiciliul în secuime are dreptul să folosească liber şi în aceleaşi condiţii ambele limbi, atât în scris, cât şi oral.

La punctul al treilea se arată că autorităţile publice din regiune vor asigura folosirea oficială a ambelor limbi, adoptând actele normative şi creând condiţiile care asigură deplina egalitate a celor două limbi.

În fine, punctul patru solicită ca anumite funcţii publice din regiune să fie ocupate numai de persoane care cunosc ambele limbi, iar lista cu aceste funcţii să fie stabilită de Comisa Permanentă a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, împreună cu specialiştii autorităţilor publice.

E bine, nu? Deşi în constituţie scrie clar că rromânia e stat unitar, cu limba oficială limbă rromână, unii se învârt pe ici şi colo şi decretează chestii.
Asta în timp ce justiţia, nu-i aşa, e pe val, procurorii anchetează, judecătorii condamnă, ce mai, un adevărat stat de drept, nu?

Sursa: @corina drăgotescu

44 comentarii

  1. Va dau eu oral, domnilor bzgori, baszomaszatokat!!! Scuza-ma Arhi, da' aici sant cam sensibil...

    Thumb up 0

  2. ...o inițiativă cel puțin ciudată, mai ales că mai toate minoritățile etnice înțeleg și vorbesc foarte bine limba română. în același timp, nu e chiar elegant a numi „bozgori” minoritatea maghiară din România :)

    Thumb up 0

  3. #3

    Asta chair ca e ciudata.Eu locuiesc acolo dar nu inteleg ce rost are...

    Thumb up 0

  4. Minoritatile au drepturi, majoritatea nu! Inchei citatul. :)

    Thumb up 0

  5. exista Tinutul Secuiesc?

    Thumb up 0

  6. #6

    ...si am uitat sa spun ca sunt si secui :D

    Thumb up 0

  7. isi mai aminteste cineva de Bucovina de nord ?

    Thumb up 0

  8. #8

    Mi se pare incredibil. Chiar ar trebui pusa o lesa acestor indivizi care inca spera ca Tinutul Secuiesc va obtine autonomie. E o incalcare clara a constitutiei si a moralitatii ... si sincer ma simt jignit ca cetatean roman cand vad astfel de lucruri.

    Thumb up 0

  9. Bre, n-am fir de bozgor in sange, ba chiar dimpotriva (adica ceva rude in tabara lui Craisoru'), dar in zona aia, de peste 1000 de ani, sunt peste 85% (85% dupa zeci de ani de miscari de populatii, sub comunisti), deci sunt peste 85% secui (ceeea ce este altceva decat maghiari, poveste lunga, cu Attila si Arpad, si hazari si... ). Si atunci ce cer ei, chiar daca ne loveste la setimentu' national si anti-bozgoresc, e cam NORMAL. Iar povestea cu stat suveran este un BASM de cand cu intrarea in UE. Asa ca ne agitam degeaba. Daca mUE va zice ca e bine ce vrea boanghinele, asa va fi. Daca nu, NU!

    Thumb up 0

  10. nu știu cum stă treaba cu secuii deoarece n-am fost prin zonă și nici n-am studiat atent problema. dar am locuit un an în Cluj, într-un cartier (Gheorgheni) cu o consistentă populație maghiară și totul a fost ok.
    prin părțile acelea vorbitorii de limbă română și cei de limbă maghiară trăiesc laolaltă de cam multișor, se mai și căsătoresc între ei, mai fac ș copii (iarăși am exemplu apropiat). restul e doar demagogie și naționalism de operetă. toată această falsă dihotomie noi vs ei, voi vs noi mi se pare dăunătoare și artificial întreținută de către politicieni (atât unguri, cât și români)...
    repet, e vorba de Cluj și Arad, zone pe care le-am cunoscut personal, prin Harghita, Covasna, Mureș sau Miercurea-Ciuc nu am fost deci nu mă pot pronunța...

    Thumb up 0

  11. Este o incalcare a Constitutiei. Pana mea, romana nu se face in scoala in zona aia?? Ca doar e limba oficiala a Romaniei, si OBLIGATORIE ca obiect de curs...

    Thumb up 0

  12. Mno, pai daca PD-L nu au reusit sa-si faca majoritatea fara UDMR, acum trebuie sa inchida ochii la multe, mult prea multe, chestii. Jenant si dezonorant in acelasi timp.

    Thumb up 0

  13. ma, chiar am vorbit cu niste maghiari pe tema asta, si contrar aparenteleor, si ei sunt nervosi pe liderii lor... nu le fac aia nici un bine...in Romania sunt fufu, si nici un Ungaria nu sunt iubiti....

    Thumb up 0

  14. eu am locuit un an în Cluj, într-un cartier cu o consistentă populație vorbitoare de limbă maghiară, și n-a fost nicio problemă. în acele regiuni cei ce vorbesc româna ca primă limbă ș cei ce vb maghiara trăiesc de multă vreme împreună, se mai și căsătoresc, mai fac și copii... nu sunt preocupați doar cum să-și dea în cap unii altora :)
    asemenea dihotomii gen noi vs voi, ei vs noi, bozgori vs români verzi sunt dăunătoare și artificial întreținute de către politicieni (unguri și români). situația de la fața locului e mult mai nuanțată decât cum apare din discursurile populiste și demagogice ale ambelor tabere. N-am în Harghita, Covasna sau Mureș, pot vorbi doar de Cluj și Arad, ca experiențe directe...

    Thumb up 0

  15. Daca nimanui nu-i mai pasa cu adevarat de propria familie, de rude, de prieteni sau colegi ... Romania a devenit deja o notiune abstracta ... Pe cine crezi tu ca mai intereseaza Transilvania sau ce fac ungurii prin Tinutul Secuiesc?

    Thumb up 0

  16. Aici sunt bozgor, daca ma duc in Ungaria sunt tigan borat, grea mai e si viata asta.
    Eh, asta e, se mai intampla sa fii vorbitor nativ de limba maghiara si sa iei mumu gratis, pentru ca de fapt te doare-n paishpe' de ce vor sa faca secuii.

    Thumb up 0

  17. da - ungurilor!

    Thumb up 0

  18. Atatea drepturi sa primeasca si ungurii, cate drepturi avem noi in Ungaria..;)
    Si daca doriti asa de mult autonomia ascultati noua varianta a melodiei "Doamne ocrotestei pe romani"
    Citez : "Sus ii Iancu pe statuie si le da la unguri U.E" :)

    Scuze, dar nu ma pot abtine, desi sunt un simplu fraier, care isi da si el cu parerea, nu-mi pare normal asa ceva.
    Suntem stat unitar! sa mearga fain' frumos ungurii in Ungaria, daca au si mofturi.
    Mai lipseste sa accepte Romania asta..:|..ca atunci ma mut naibii in Congo.

    Thumb up 0

  19. #19

    Faza este ca Marko Bella [or smth like this] cand si-a luat in primire postul de vice prim`ministru [d`oh!] a jurat pe Constitutie, in care scrie blabla.. [s-a mai zis ne n`shpe mii de ori mai sus] .
    Plus ca sunt unele zone in Transilvania in care ai toate sansele sa nu fii inteles daca vorbesti in Romana. [proprie experienta] In cel mai bun caz se uita la tine si dau din cap, apoi iti intorc spatele . :))

    Thumb up 0

  20. #20

    Precedentul a fost in 1950 sub numele de "Regiunea autonoma maghiara." Asa ca incearca iar.

    Thumb up 0

  21. #21

    @Camil: nici sa se ridice niste muisti cu pretentii sa mai adauge o limba oficiala nu e chiar elegant.
    In Ungaria e si romana limba oficiala? De curiozitate intreb....

    Thumb up 0

  22. @ GabeLBz
    nici în România maghiara nu e, dar nu pentru că românii din Ungaria nu ar dori-o. și oricum, cei ce agită spiritele între cele 2 comunități sunt politicienii, nu oamenii obișnuiți.

    Thumb up 0

  23. Sunt localitati in Romania unde majoritatea sunt tatari, ucrainieni, bulgari, sarbi si unde ar fi de bun-simt ca slujbasii statului sa stie limba lor...
    Am fost in Timoc si in zona Varset, in Serbia, unde sunt multe sate de romani. Si acolo se pune problema la fel de nationalist si rezultatul este asimilarea lor. Evidenta. La fel este si in alte tari cu populatie romanesca de luat in seama. Nu este normal, cred eu. Problema apare, cand accepti asa ceva ca sa nu se intample abuzuri din partea majoritarilor locului asupra celor ce se vor simti, in totusi propria lor tara, straini si defaforizati. Complicat rau, ca tot ce tine de natie!

    Thumb up 0

  24. #24

    da, mie imi pasa de transilvania. si tare as vrea autonomie cat mai mare. nici nu contrazice cu nimic aia cu stat national unitar. sa fim toti in romania dar administrativ sa avem cat de putin posibil de a face cu restul regiunilor. ca destul si-a batut joc bucurestiul de ce a facut bine viena.

    Thumb up 0

  25. #25

    in plus, asa ne-am inteles la 1918. si dupa aia bucale-ul a dat teapa.

    Thumb up 0

  26. #26

    Sunt si eu un maghiar care te citesc de ceva vreme. Din pacate limbajul tau din acest articol ma face sa nu mai revin. Ai dovedit ca nu te deosebesti de cei pe care frecvent ii critici. Daca vrei pe viitor sa abordezi subiecte asemanatoare, i-ti recomand sa te informezi putin, sa incerci sa discuti subiectul cu cativa maghiari, neaparat neimplicati in politica.
    Oricum inca o dezamagire pentru mine!

    Thumb up 0

  27. mea culpa pentru comentariul dublu, a fost o problemă cu sistemul de cache al blogului sau habar n-am cu ce.

    Thumb up 0

  28. ROMANIA! ROMANIA! ROMANIA!

    Thumb up 0

  29. transilvania e neoficial enclava :)

    Thumb up 0

  30. Arhi cuvantul "bozgor" e urat, recunoaste! Si nu cred ca e cazul sa ii bagam pe toti maghiarii in aceeasi galeata. Prietena mea cea mai buna e unguroaica si e ok, iar ca ea mai sunt multi!
    Acum despre ce fac secuii din HarCov, e alta poveste. O data ca ei primesc aceste idei de la unii lideri politici din Ungaria, nu izvorasc din tartacuta lor. Vazandu-se in imposibilitatea de a castiga alegerile la ei, nemaifiind populari, politicienii din Ungaria vin in fiecare vara in HarCov si organizeaza tot felul de manifestari sovine promitandu-le secuilor ca daca vor obtine autonomia ba ii primesc la munca nu stiu de care in Ungaria, ba le da cetatenie maghiara, ba nu stiu ce avantaje. Si maghiarii/secuii din zona ii cred si "musca" din prostia asta... Acum, eu v-am mai spus ca in Romania se va schimba Constitutia, da? Oricum o stiati si voi de cand cu referendumul. V-am mai zis ca va urma regionalizarea tarii, da? Maghiarii sovini se pregatesc. Si, vazand ei ca Basescu se gandeste sa accepte in noua Constitutie limba moldoveneasca ( Doamne ce prostieeeeee) si romana ca limbi oficiale in Romania, ce si-au zis ei? Ia sa incercam si noi! Si uite-asa apar aberatii de acest gen.

    Thumb up 0

  31. Arhi cuvantul "bozgor" e urat, recunoaste! Si nu cred ca e cazul sa ii bagam pe toti maghiarii in aceeasi galeata. Prietena mea cea mai buna e unguroaica si e ok, iar ca ea mai sunt multi!
    Acum despre ce fac secuii din HarCov, e alta poveste. O data ca ei primesc aceste idei de la unii lideri politici din Ungaria. Vazandu-se in imposibilitatea de a castiga alegerile la ei, nemaifiind populari, politicienii din Ungaria vin in fiecare vara in HarCov si organizeaza tot felul de manifestari sovine promitandu-le secuilor ca daca vor obtine autonomia ba ii primesc la munca nu stiu de care in ungaria, ba le da cetatenie maghiara, ba nu stiu ce avantaje. Si maghiarii/secuii din zona ii cred si "musca" din prostia asta... Acum, eu v-am mai spus ca in Romania se va schimba Constitutia, da? Oricum o stiati si voi de cand cu referendumul. V-am mai zis ca va urma regionalizarea tarii, da? Maghiarii sovini se pregatesc. Si, vazand ei ca Basescu se gandeste sa accepte in noua Constitutie limba moldoveneasca ( Doamne ce prostieeeeee) si romana ca limbi oficiale in Romania, ce si-au zis ei? Ia sa incercam si noi! Si uite-asa apar aberatii de acest gen.

    Thumb up 0

  32. Arhi cuvantul "bozgor" e urat, recunoaste! Si nu cred ca e cazul sa ii bagam pe toti maghiarii in aceeasi galeata. Prietena mea cea mai buna e unguroaica si e ok, iar ca ea mai sunt multi!
    Acum despre ce fac secuii din HarCov, e alta poveste. O data ca ei primesc aceste idei de la unii lideri politici din Ungaria. Vazandu-se in imposibilitatea de a castiga alegerile la ei, nemaifiind populari, politicienii din Ungaria vin in fiecare vara in HarCov si organizeaza tot felul de manifestari sovine promitandu-le secuilor ca daca vor obtine autonomia ba ii primesc la munca nu stiu de care in ungaria, ba le da cetatenie maghiara, ba nu stiu ce avantaje. Si maghiarii/secuii din zona ii cred si "musca" din prostia asta... Acum, eu v-am mai spus ca in Romania se va schimba Constitutia, da? Oricum o stiati si voi de cand cu referendumul. V-am mai zis ca va urma regionalizarea tarii, da? Maghiarii sovini se pregatesc. Si, vazand ei ca Basescu se gandeste sa accepte in noua Constitutie limba moldoveneasca ( o mare prostieeeeee) si romana ca limbi oficiale in Romania, ce si-au zis ei? Ia sa incercam si noi! Si uite-asa apar aberatii de acest gen.

    Thumb up 0

  33. Salut Arhi ! Nu am mai fost pe la tine de un timp ...Şi când te caut la Zelist (pt acolo am fost obişnuit să te găsesc) ...iaka nu eşti !!!
    Şi după aia observ că nici zoso ... hahaha...

    Păi ... s-au întâmplat multe se pare ...

    Numai bine din Sopron .

    Thumb up 0

  34. Nu cred ! Te rog dă-mi un link să mă documentez cu ce s-a întâmplat !

    Thumb up 0

  35. #37

    Pielea mea astea se intampla deja. Eu lucrez mult cu primariile si cu consilile judetene din ,,tinutul secuiesc'' si niciodata cand sun sau cand le vizitez nu sunt intampinat in limba romana. Intr-o institutie a statului roman se raspunde la telefon pe limba maghiara. Faceti un test sa va convingeti. Pe langa asta sunt functionari care nu stiu o boaba de romana sa chinuie sa vorbeasca de zici ca sunt din Congo. Si aia stiu mai multa romana.

    Thumb up 0

  36. Ei pot lansa orice, nimeni nu-i baga in seama si daca se baga singuri si-o iau pe coasta. Nu se uita baselu la UDMR si da in ei ca-n hotii de cai, cum e posibil sa uzurpeze puterea lui dictatoriala intr-un asa hal?

    Thumb up 0

  37. #39

    Limba oficiala nu are nici o legatura cu statul unitar. Un stat unitar poate sa aiba si 100 de limbi oficiale. Deocamdata insa, Romania are una singura: limba romana (Art. 13 din Constitutie). Asta nu inseamna ca nu poate exista un proiect de revizuire a Constitutiei. Respectivii alesi locali au ales insa sa declare cu de la sine putere maghiara drept limba oficiala in Tinutul Secuiesc, ceea ce momentan e neconstitutional.
    Nu stiu ce ar putea sa faca justitia in cazul asta. Nu cred ca sunt prevazute undeva sanctiuni pentru incalcarea sau tentativa de incalcare a Art. 13 din Constitutie.
    Din punctul meu de vedere, secuii ar fi trebuit sa stranga semnaturi si sa initieze procedura de modificare a Constitutiei. Sa modifice Art. 13 astfel incat sa permita existenta altor limbi oficiale in zone cu populatie de cel putin X persoane, unde cel putin Y% sunt de nationalitatea Z. Sa mearga la Parlament, sa se faca apoi referendum si sa-si dea cu parerea toti cetatenii cu drept de vot din Romania daca e in regula asa ceva. Si daca lumea e de acord, atunci sa fie maghiara limba oficiala in secuime, iar daca nu, nu.
    In concluzie, declaratia respectiva nu are nici un efect juridic. E ca si cand as declara eu limba japoneza limba oficiala la mine in debara.
    Ar fi bine ca justitia sau cineva sa-i poata trage putin de maneca pe baieti, ca au luat-o pe aratura si nu asa se procedeaza daca vor sa instituie o limba oficiala suplimentara, ci exista proceduri clare, cu vot in parlament, referendum etc. Pe de alta parte, mi se pare aiurea sa ne isterizam ca "bozgorimea" atenteaza la unitatea statului. Tot ce vor ei e sa poata vorbi in limba lor la ei acasa si sa fie intelesi si de oficialitati.

    Thumb up 0

  38. z'dai seama, daca am ajuns sa ne fie rusine de limba noastra materna, si gasim scuze ca sa scapam de ea. suntem in stare sa inventam limbi straine, doar, doar sa nu fim recunoscuti ca si rromanasi

    Thumb up 0

  39. 1. Gruparile astea penibile secuiesti sunt...caraghioase, nimic mai mult. Pana si ungurii rad de ei.
    3. Cine crede ca secuii nu-s aceeasi poveste cu ungurii...se face de ras, nimic mai mult.
    3. Despre "bozgori" sa nu-si dea cu parerea oamenii care n-au vazut unguri decat la televizor. E corect asa. Zic. Gen.
    4. Eu traiesc printre BOZGORI, si mi-s tare, tare dragi. Sunt oameni de nota 10, cu putine exceptii.
    5. E perfect normal ca in Ardeal sa existe regretul asta ce tine de faptul ca n-au ramas lucrurile astfel incat sa fim niste mici austrieci acum, sau macar unguri. Am fi avut o alta viata acum, asta e 100%. Cine poate contesta asta...ori e cretin, ori n-a vazut Ungaria in viata lui.
    6. Suntem in 2010, suntem in Europa, e la mintea cocosului ca nu va mai fi nicio modificare ce tine de teritorii. Faptul ca niste bezmetici extremisti striga asta...ar trebui sa ne faca sa radem, si atat.
    7. Cat timp romanii ii numesc pe unguri "bozgori", sa nu ne doara cand un stadion intreg striga din rasputeri "tziganilor!".
    8. Sper din suflet sa nu mai trecem prin momente rusinoase ca cele din martie '90, de la Tg Mures, atunci cand prin satele din jud Mures. PREOTII trageau clopotele in biserica si adunau oamenii in autobuze ca sa plece la cotonogit unguri. Civilizatie europeana, stiu. :-|

    Thumb up 0

  40. @ Dorian, join the club :)

    Thumb up 0

  41. @Dorian: eu nu am nimic cu ungurii, in schimb unguroaicele mi-au fost dragi multa vreme. depinde de zona in care locuiesti. daca ai merge de exemplu in comuna treznea sau ciumarna (in salaj) cu siguranta inca mai exista o tensiune intre membrii comunitatii de acolo. eu am cunostinte, prieteni sau colegi de munca unguri si sunt oameni la locul lor care chiar rad cand aud aberatiile despre tinut secuiesc sau prostiile udemeristilor. depinde de la zona la zona. in leg cu punctul 3 (real) sunt de acord

    Thumb up 0