De ce melodiile de crăciun românești sunt mai mult bocete?

De câteva zile, când merg cu mașina, las pe Magic FM, pentru că au intrat în anualul lor program Radioul lui Moș Crăciun și, practic, dau numai muzică de crăciun de aia faină și drăguță.

Serios, e un playlist foarte mișto, cu muzică de sezon în limba engleză, cu superhituri vechi, cântate de artiști celebri. Din păcate, și zic din păcate pentru că pică comparativ exact în timpul unui program de gen, mai bagă și câte un Hrușcă, Fuego sau alți rapsozi români.

Deci serios, cântecele românești de gen sunt ca niște bocete, dacă le compari cu muzica similară din vest și din țările ușor mai civilizate. La noi tot timpul cineva plânge, plânge o mamă, moare, moare o capră, moare un urs, un cerbușor, mama stă pe sobă și plânge din nou, tata moare în hambar, numai crize și tragedii de te doare inima. În primul moment te-ai gândi că e din cauză că, nu-i așa, încă de pe vremea dacilor suntem cel mai chinuit popor, toți ne-au vrut aurul de la roșia montana, muntele și marea, plus femeile. Bine, ca tătar, la faza cu femeile, recunosc, aia e, guilty as charged.
DAR.

Am ascultat, special pentru articolul ăsta, cântece de sezon scoțiene. Băi nene, până și ăia sunt veseli, fericiți, țopăie și tot tacâmul. Și dacă nici scoțienii nu știu ce e suferința. atunci Braveheart a murit degeaba.

52 comentarii

  1. #1

    Împodobește mamă prunul, împodobește mamă prunul.... Eu am un prun în curte, am pus în el 8 globuri, beteală și instalație.

    Sunt si colinde frumoase, nu ce cântă porcul de Fuego. Sunt multe- o brad frumos, mos ccraciun cu plete dalbe și altele , nu mai stau sa ma gandesc acum. Da și mie îmi plac cantecele americane de Craciun, la gradinita chiar am fost unul dintre renii lui Moș CRăciun, am fost și urs, costumat în urs. Dar pe lângă toate astea pt mine craciunu mai are și o partea solemnă ca să spun așa, spirituală care înseamnă nașterea lui Iisus. Cred că ar trebui să fie o sărbătoare a bucuriei, dar nici să cădem într-un materialism kitschos . De fapt, asta înseamnă Crăciunul să ne aducem aminte să fim copii, adică să fim mai buni, mai ..copii. Asta și înseamnă bunătate, adică Moș Crăciun , dar este invizibil. Poate nu-ți dă el cadoul direct, dar el există. El, Moș Crăciun. Dar eu oricum, cred că există și practic acest moș, poate fi chiar la polul nord, undeva sub pământ. E ceva la mijloc, nu iese fum fara foc.

    Thumb up 41

    • #2

      Colinda aia "o brad frumos" este imprumutata din occident, nu este altceva decat un cantec oarecum tradus in romana. Am auzit versiunea in engleza zilele trecute tot pe la Magic FM si pana si aia parca suna mai vesel.
      In ce priveste "mos craciun cu pai in c*r" inca nu stiu sigur dar daca mi-as pune mintea cred ca as putea afla rapid.

      Thumb up 7

    • @Cristi:

      Da, știam de o tannenbaum, bineînțeles, dar nu despre asta e vorba aici. E vorba despre spiritul Craciunului, de ceva metafizic aș spune eu. Poți trăi acea zi sau zile dar nu poți explica în cuvinte.Simți că e ceva diferit în acea zi, nu știi ce, dar simti ca e altceva.

      Oricum, am spus că și mie imi plac piesele, colindele occidentale, dar îmi plac și cele românești. Nu trebuie să fie la fel. Diversitatea e bună. Chiar dacă o latură este mai veselă, alta mai tristă(dar poate doar aparent, nu cred că trist e cuvântul ci mai degrabă aș spune solemn, sau..nu știu, dar acest două laturi converg spre o unitate, a cărei esență este aceeași spiritul Craciunului, a unei sarbatori spirituale care transcende materialul). ,,Am plecat să colindăm”, ,,Domn, domn sa-naltam”, ,, o ce veste minunata” și multe altele sunt colinde cu care am crescut și care au rămas in mine pt totdeauna. Deci pt mine nu există Crăciun fără astea și fără o adâncă semnificație a Crăciunului. Dar în același timp nu pot concepe sărbătorile de Crăciun, fără melodiile mele favorite ,,santa is coming to town” sau ,,last christmas i give you me heart”. Sau fara să mă uit la filmele mele preferate- ,,singur acasă 1, singur acasă 2, the polar express, și multe alte desene animate de crăciun.

      Deci cred că nu ar trebui să gândim așa , să polarizăm crăciunul, să excludem, ci tocmai pt a fi în spiritul Crăciunului, trebuie să fim mai buni și mai înțelegători.

      Thumb up 8

    • Și ai grijă că când cauți o veselie doar de dragul veseliei, s-ar putea ca aia să fie o veselie superficială, nu autentică...

      Thumb up 8

    • A , și mai îmi place și Maria Carey, all i want for christam is you. Deci numai anumite melodii imi plac, care au un fior, un sambure ,metafizic ascuns acolo, sub o aparență, sunt foarte selectiv- nu ascult acum toate șușele doar că sunt de la americani, au și mult balast , umplutură

      Thumb up 3

  2. #6

    https://youtu.be/qTx-sdR6Yzk

    p-asta o stiati ?

    Thumb up 11

  3. Ce e la Magic FM nu sunt colinde, iar romanii nu fac muzica pop de Craciuni. Doar Andra a incercat ceva

    Thumb up 8

  4. #10

    Colindele romanesti sunt ca si Miorita, deci trebuie sa se asorteze cu stirile de la ora 5 ( topoare in cap, violuri, accidente asezonate cu morti, incendii). Oricum romanii au cultul mortii nu al vietii..de la inmormantari complexe si scumpe bineanteles pana la pupat ciolane .
    Ne place sa ne autovictimizam , este stilul nostru national.

    Thumb up 28

    • #11

      Romanii..fix ei. Da' fix. Pe langa numa iepurasi si sex in grup, iar noi tragem de coparseu pe-aici...
      Nu ca toate tarile din zona au mai mult sau mai putin aceleasi atitudini si obiceiuri...pentru ca oameni si spatiu geografic....Noo, bazaconii...

      Thumb up 10

  5. #12

    Pentru ca in zona asta Craciunul are componenta religioasa mult mai puternica, si majoritatea colindelor au linia melodica inspirata de muzica religioasa ( nu neparat ortodoxa) de secol 19, sau sunt creatii culte voit compuse pentru a avea o nota "solemna".
    Pe de alta parte marea parte din colindele din lumea anglo-saxona isi au originea in cantece populare si se cantau inclusiv prin bodegi.
    In plus, de prin epoca victoriana incoace, Craciunul a devenit la ei o sarbatoare mercantila. Si cumparatul de lucruri pentru care n-ai bani nu se pupa cu tristetea...
    Oricum, daca ti sa pare ca si imnul nostru e oleaca trist, e pentru ca se inspira dintr-un imn de inmormantare...

    Thumb up 33

    • #13

      da, dar Craciunul si religios e un motiv de bucurie, nu de jeluiala

      Thumb up 3

    • #14

      Este, doar ca sunt foarte multe motive pentru care linia melodica suna asa, de la canoanele destul de stricte ale muzicii religioare ortodoxe, care la randul ei deriva din cele ale muzicii bizantine pana la organizarea pe voci, pe timpii in care se canta si asa mai departe.
      In plus trebuie luata in calcul si parte logistica a intregului serviciu religios care in est putea fi redus la un preot si un diacon, fara cor care sa-i sustina, ca in partea catolica a lumii. E ca si cum ai compara orga si chitara clasica... au acelasi scop.
      Pe urma, tendinta religiei este de a induce un sentiment de multumire, si de "preaslavire" a unui eveniment sau personaj, nu sa te bati pe burta cu el. De fapt, daca ma gandesc mai bine, nici un colind din sfera vestica nu are la baza o melodie religioasa catolica. Si la ei imnurile sunt cu "Stabat mater dolorosa" si alte asemenea. Chiar si cele mai vechi sunt bazate tot pe balarii laice semi-pronografice, cum e "Good king Wenceslas".

      Thumb up 0

  6. In primul rand, la noi in vechime cantau colinde popii,ca erau singurii care stiau sa citeasca. Si na, le cantau popeste, cu morti si raniti,sa intelegem ce ne asteapta daca nu futem o cruce cand vedem biserica. In al doilea rand, trebuie cantate lent, sa le inteleaga prostalanul care pune botul la religiii. QOD.

    Thumb up 11

  7. Pentru că suntem un popor căruia îi place să-și plângă de milă. Chestia asta se reflectă nu doar în cântecul tradițional dar și-n basme, legende, literatură. Drama țăranului român la Slavici. Drama ciobanului din Miorița. ”Umbra lui Mircea la Cozia” în care plânge maică-sa după el. Suntem un popor căruia îi place să-și plângă de milă deoarece, dacă analizezi istoria românilor, ai să vezi că noi am fost mereu ”on the receiving end”. Romanii au venit și au cucerit. Tătarii și turcii la fel. Nemții, austro-ungarii, rușii - la fel. Noi ca popor extrem de puține ori am fost cei cuceritori și ne putem lăuda cu puține teritorii cucerite. Așa că mentalitatea asta de cap plecat se impregnează în toată cultura noastră: în cântece, în arta plastică (vezi Luchian, de exemplu; sau ”Car cu boi”), tradiția orală. Bocitoarele de la înmormântări sunt un alt bun exemplu despre cât de mult ne place să plângem și să ne văităm. Pensionarii intervievați prin ziare - aceeași poveste: n-avem, nu se face, să se facă. Toți vor drumuri și condiții și să vină ăia de la salubrizare să le facă niște curățenie, dar unul n-ar pune mâna pe lopată iarna să curețe scările blocului. Fiecare așteaptă să o facă celălalt.
    Ceremoniile religioase ortodoxe sunt amenințător-triste, sobre, cuvântările rostite pe ton grav. Un fel de ”atenție!” și ”vai de noi”. La romano-catolici și reformați am văzut preoți și preotese zâmbind când vorbeau despre dragoste; la ortodocșii români doar chipuri grave de bărboși care ridicau tonul să sperie poporul.
    Noi, românii, ca popor n-am avut condițiile geografice aspre ale scoțienilor sau ale rușilor care să ne modeleze conștiința comună, mentalitatea, societatea. Am fost feriți de curbura Carpaților, am avut condiții propice (acces la mare, la un fluviu, râuri, aur, climă temperată cu patru anotimpuri, câmpii. La noi totul a fost OK în timp ce rusul și norvegianul s-au călit în frig iar scoțianul în vânt și umezeală. Și de-aia rusul a luat ce-a vrut iar norvegianul, pe vremuri, a făcut la fel. Pentru că nu avea condiții așa că fura de la popoarele învecinate.
    Noi am avut condiții și n-a fost nevoie să cucerim. Dar au avut alții grijă să ne ia ceea ce am avut și, cum eram până nu demult divizați în trei țărișoare, n-a fost deloc greu să ne supună 12.000-20.000 de turci în condițiile unei lupte precum cea de la Rovine în care vreo 6-800 de români cu sulițe din lemn aruncau cu pietre de la o distanță acceptabilă. Așa că da - doina de jale e imnul românilor, tragedia de a fi mereu înfrânt și asuprit și călcat în picioare. De aceea Crăciunul nu e motiv de bucurie la noi ci prilej de a ne văita. Vorba ta: ”mama cutare e pe sobă și plânge”. Cu văitatul poate empatiza românul cel mai ușor și de aceea îl regăsești în tradiția scrisă și orală a poporului nostru mai peste tot. Cu mici excepți gen Păcală sau Caragiale care fac un fel de shadenfreude ironic și vag cocălăresc, marea parte a melodiilor noastre păstrate prin tradiție, a legendelor, basmelor și desenelor emit tristețe. Vezi buciumul, par example. Ascultă câte ceva din Ciprian Porumbescu. Vezi textele melodiilor tradiționale și caută ponderea doilelor de jale și a pieselor cu intonație tristă și compară-le cu ceva în ton pozitiv. Găsești cu greu.
    Dacă pe germanici îi caracterizează precizia, pe asiatici tradiționalismul rece și detașarea emoțională, pe noi românii ne caracterizează un tradiționalism împlântat în conceptul ăla al plecării capului și acceptării condiției noastre de victime. Din punct de vedere al caracterului suntem pensionarii Europei: mereu în gardă, suspicioși, mereu gata să turnăm pe cineva și să ne dăm bine pe lângă putere, mereu nemulțumiți dar cu zero impuls de a realiza ceva.
    Conform lui Daniel David și a lui recentă ”Psihologa poporului român” ne situăm pe penultimul loc printre 25+ de țări când vine vorba de încrederea în vecinii noștri, după Turcia (și să nu uităm că Turcia e puternic influențată religios pe acest front). Tot din cartea aia și corelat cu statistici IRES din 2015 aflăm că suntem pe ultimul sau penultimul loc când vne vorba de toleranță, optimism, implulsul de a fi ghidați de idei mărețe și alte concepte necesare mai mult sau mai puțin unei vieți fericite. Așa că toate astea se reflectă în artă și tradiții și cutume religioase: tristețe, vaiete, plânsul propriei condiții, negură.
    Ia aproape orice personaj literar din programa școlară a limbii și literaturii române (Ilie Moromete, Vitoria Lipan) și-ai să vezi că-s oameni triști care-și adună ultimele puteri să se târască mai departe. Țăranul român e mereu victima, soldatul român e mereu cel care pierde, iubitul român e mereu cel părăsit sau cel cu care femeia șterge pe jos (vezi ”Enigma Otiliei”). Cărțile Hortensiei Papadat Bengescu sunt de o înfiorătoare tăcere ca de smoală în care înoți ca prin melasă; chestii apăsătoare, grele, vecine cu depresia. Imnul nostru e o lungă tânguială melodică, deloc vesel, pe care-l asemuiesc cu o mare de capete plecate care varsă câte o lacrimă din când în când. ”Barbarii de tirani”, ăia răi, ăia puternici care ne-au asuprit pe noi. ”Trăiește-ți altă soartă”, adică nu cea jalnică de până acum. Și exemplele pot continua.
    Așa că da - suntem ”un popor chinuit” iar asta reiese și din cântecele de crăciun.

    Thumb up 56

    • #19

      Curat adevărat, parafrazând un "Caragiale care face un fel de shadenfreude ironic și vag cocălăresc"

      Thumb up 3

    • #20

      Pentru cine nu are rabdare sa citeasca am sa rezum eu intr-o singura fraza: Gorilele sunt agresive si noi romanii suntem ca maimutele capucin.

      Thumb up 18

    • #21

      Mai degraba macaci, maimultele alea hoate din India. Pentru ca asa suntem: prinde cat poti cand ai ocazia ca maine nu se stie. Gorilele, pe de alta parte, sunt in pragul disparitiei. Odata om fi fost si noi gorile, doar ca eram gorilele din marginea padurii si ne atacau tot timpul porcii. In timp ne-am transformat in macaci. Gena de supravietuitor. Supravietuitorii nu au nimic eroic sau maiestuos in ei, doar rezista, isi plang de mila si se adapteaza. Sa-i vedem pe unguri peste 1000 de ani ca noi oricum vom fi aici sa-i urmarim.

      Thumb up 13

    • #22

      " Să se facă, să se dea statul, să vină " vin din comunism.Lenea și frecatul mentei atunci au apărut. Am să mențin linia și dau exemple din literatură: Ion. Ăla muncea de îi săreau capacele ca majoritatea covârșitoare din perioada aia și încă mai voia pământ.
      În rest ai dreptate, doar că ăsta e specificul zonei, slavii l-au adus. Csf ncsf

      Thumb up 4

    • #23

      cred ca toata problema e din textele mult prea lungi care incearca sa explice cateva probleme simple de lipsa de incredere si bun simt

      Thumb up 2

    • #24

      ce reiese clar din text este că suntem vai de noi, nici bani de paragrafe n'avem!

      Thumb up 2

    • #25

      Ai scris mai mult decat cetin. Las o n plm.

      Thumb up 7

    • #26

      e psiholog, la el scrisul e ca sexul

    • ...să te plângi că cineva scrie mult - asta înseamnă să fii mafiot.

      Thumb up 8

    • #28

      @ Razvan T.
      Bre, departe de-a ma lua in coarne cu mata la partea de psihologie, dar restul elucubratiilor din comentariu te cam califica la o atitudine profund "religioasa" asupra problemelor legate de istorie, geografie, etnografie si ar mai tot fi cateva. Ca sa fiu mai transant ..."tamaie".
      Recunosc faptul ca n-am citit cartea la care faci referire, dar am cautat cate ceva despre structura si argumentul ei. Din nou, departe de a ma pretinde specialist in domeniu, intru si eu ca vita'n lucerna si spun ca atunci cand faci un studiu in care compari romanii cu popoarele occidentale, n-o sa iesi din "mai tristi, mai neincrezatori, mai..."
      Argumentul geografic si istoric ar impune o comparatie cu popoare similare ca istorie si caracteristici. Dar e bine c-am aflat ca dupa 50 de ani de comunism, ani in care te trada prietenu de-o viata pe-o coaja de paine si-un post la "sfatu' popular" ca atributele noastre sunt " o trasatura cardinala a romanilor, si anume neincrederea in oameni". Am ras.
      E adevarat, atunci cand te bazezi pe abilitatea de-a manipula o suma de argumente sustinute de necunoasterea interlocutorului si de-a prolifera jumatati de adevaruri, poti sa ajungi cu demonstratia fix acolo unde vrei tu. Felicitari pentru metoda.
      Si asa am aflat ca scotienii au fost un popor cuceritor, ca am avut deschidere la mare inca de la formarea noasta ca popor si ca am pierdut lupta de la Rovine, in care nu cavaleria usoara ci "aruncatul cu pietre" a avut rol hotarator.....Inca astept legatura intre psihologia poporului roman si Hortensia Papadat-Bengescu. Si-mi place ca te iei de "Enigma Otiliei" de parca Balzac ar fi scris numai despre succes si inspiratie.
      Ce uiti tu si altii din aceeasi categorie de autoflagelanti patologic, e ca, la o privire mai atenta peste gard, o sa constati ca toate atributele pe care le gasesti la poporul roman le gasesti bine-mersi la toare popoarele din aceeasi zona si cu aceleasi tare istorice. Ba as putea spune ca suntem de departe unii dintre cei mai echilibrati ca manifestari din creuzetul de natii in care ne-a dosit geopolitica de-a lungul vremii.
      Uite, fa un experiment si la urmatoarea iesire ia-o asa pe fir in jos prin Bulgaria, Serbia, Macedonia, poate chiar si oleaca de Ukraina si Georgia ca sa vezi ce vreau sa spun. Si scrie mata o lucrare in care sa nu comparam merele cu prunele si sa rezulte ca-s mai verzi.
      Aferim.

      Thumb up 11

    • @Habarnam:

      Deci stai să înțeleg: tu recunoști că n-ai citit cartea la care fac referire dar stai să-mi explici de ce o contești?

      Argumentul geografic si istoric ar impune o comparatie cu popoare similare ca istorie si caracteristici.

      Deci din nou: tu n-ai citit cartea la care fac referire dar stai să-mi explici de ce o contești?

      Dar e bine c-am aflat ca dupa 50 de ani de comunism, ani in care te trada prietenu de-o viata pe-o coaja de paine si-un post la "sfatu' popular" ca atributele noastre sunt " o trasatura cardinala a romanilor, si anume neincrederea in oameni". Am ras.

      O clipă, să clarificăm ceva: tu n-ai citit cartea dar îmi explici de ce greșește?

      E adevarat, atunci cand te bazezi pe abilitatea de-a manipula o suma de argumente sustinute de necunoasterea interlocutorului si de-a prolifera jumatati de adevaruri, poti sa ajungi cu demonstratia fix acolo unde vrei tu. Felicitari pentru metoda.

      Nu - repet: tu n-ai citit cartea dar aceasta rostește jumătăți de adevăruri? :)

      Si asa am aflat ca scotienii au fost un popor cuceritor

      Eu n-am afirmat așa ceva. :)

      si ca am pierdut lupta de la Rovine, in care nu cavaleria usoara ci "aruncatul cu pietre" a avut rol hotarator...

      Da - a fost o victorie certă. Gen s-a speriat Baiazid de ferocitatea românilor, de-aia s-a retras Mircea după aceea, de glorios ce era. Gen a fugit în Transilvania să-și sărbătorească victoria și felicite cavaleria ușoară, lol.

      Inca astept legatura intre psihologia poporului roman si Hortensia Papadat-Bengescu.

      Nu înțeleg de unde corelația între astea două și de ce o aștepți de la mine.

      Si-mi place ca te iei de "Enigma Otiliei" de parca Balzac ar fi scris numai despre succes si inspiratie.

      Lasă-mă cu Balzac și uită-te dacă ceea ce a scris poporul lui e preponderent trist sau nu.

      Ce uiti tu si altii din aceeasi categorie de autoflagelanti patologic, e ca, la o privire mai atenta peste gard, o sa constati ca toate atributele pe care le gasesti la poporul roman le gasesti bine-mersi la toare popoarele din aceeasi zona si cu aceleasi tare istorice. Ba as putea spune ca suntem de departe unii dintre cei mai echilibrati ca manifestari din creuzetul de natii in care ne-a dosit geopolitica de-a lungul vremii.

      Lol. Deci să înțeleg că n-ai citit cartea dar o contești?

      Uite, fa un experiment si la urmatoarea iesire ia-o asa pe fir in jos prin Bulgaria, Serbia, Macedonia, poate chiar si oleaca de Ukraina si Georgia ca sa vezi ce vreau sa spun. Si scrie mata o lucrare in care sa nu comparam merele cu prunele si sa rezulte ca-s mai verzi.
      Aferim.

      Aferim frate. Dar o ultimă întrebare: de obicei când te lupți în argumente cu un om care a citit cartea, asta în condițiile în care tu recunoști că nu, de ce bagi calup de text care-mi dă dreptate mie? Mai bine citește totuși cartea ca să râdem amândoi.

      Thumb up 6

    • #30

      Exista o diferenta intre argumentatie si peroratie absurd repetitiva.
      E bine c-ai scris de 100 de ori acelasi lucru si tot n-ai inteles nimic. Ce dracu, bre, bagam si noi niste intelegere pe text sau dam cu cantitatea?
      .
      Da, n-am citit cartea.
      Pentru ca nu contest contest cartea, ci validitatea punctului ei de vedere in masura in care comparatia e facuta absurd. Si conform spuselor autorului din prelegerea de prezentare a cartii nu sunt singurul cu nedumerirea legata de termenul de comparatie...
      .
      Da, n-am citit cartea pentru ca doar primul paragraf se referea la carte, restul la opinile tale....Pe care le contest intr-adevar.
      .
      Si stii de ce? Pentru ca nu vad rostul lor si pentru ca este o atitudine care-mi face scarba din simplul motiv ca tu, prin tot muntele ala de text faci exact, dar exact ceea ce blamezi. Te plangi cu sughituri in enspe' paragrafe cum vai, natia romana..... se plange si e trista.... si folosesti pentru asta o argumentatie gaunoasa dar aparent docta desi se bazeaza pe niste balarii.
      N-am citit cartea.
      Pentru ca imi plac lucrurile care prezinta solutii nu descoperitul gaurii din dodoasca ...
      Asa ca-mi permit sa citez din romanul ala cu romani tristi pe care l-am studiat cam toti in liceu :
      "Mananci cac*t!"

      Thumb up 4

    • #31

      o sa il angajez pe coloja comentator platit, ca vad ca scoate ce e mai bun din voi:))

    • #32

      @Habarnam: esti tare man! 120% de acord cu ce ai scris tu.

      Thumb up 2

    • @Habarnam:

      Deci să înțeleg că n-ai citit cartea dar tot nu înțelegi de ce eu, finuț, îți tot repetam asta la paragrafele citate. Și nu înțelegi nici acum, aparent. Hai - să-ți ușurez puțin mintea - te ajut eu: pentru că tot ce spuneai în acele paragrafe (eșantionarea, comparația cu popoare învecinate, concepte precum neîncrederea în străini) toate alea sunt explicate științific de Daniel David.
      Tu ai citit ”despre carte”. După care vii trufaș să mă contrazici în timp ce eu râd. Zici că ce spun mai sus e doar părerea mea, de parcă n-ai avea studii IRES la dispozișie (apropos, e greu să le găsești și pe alea?) sau ”Psihologia poporului român” așa - de-a lela.
      Pune mâna și te documentează înainte să-i spui altuia ce mănâncă pentru că ești pur și simplu ridicol. Argumentul suprem al românului fără argumente: „ești bou, mănânci c*cat”.
      Bravo mă. Mă plec.

      Thumb up 4

    • #34

      Domnu doctor,
      Pana la urma care e concluzia, psihicul nostru ne-a modelat destinul sau destinul ne-a modelat psihicul? Putem sau nu sa ne schimbam?

      Thumb up 3

  8. #35

    Pentru ca, la noi Craciunul e o sarbatoare religioasa. La ei este una consumerista.

    Thumb up 11

    • #36

      poate cea mai consumerista sarbatoare religioasa.

      Thumb up 6

    • Pentru ca la altii religia e bucurie. La noi e biserica.

      Thumb up 8

    • #38

      Sarbatoare pe naiba. Ce sa sarbatoresti cand trebuie sa suporti toate rudele cretine care se auto-invita si uita sa plece?

      Thumb up 7

  9. #39

    Simplu!
    Pentru că Mioriţa!
    "Laie bucălaie".

    Thumb up 5

  10. Partea proastă e că aici nu se poate schimba nimic. Nici dacă cîștigă PSD-ul alegerile. Și vorba aia: ăștia pot orice.

    Thumb up 0

  11. #41

    Si totusi un roman a scris asta, semn ca nu toti raman doar la doinitul cu jale :

    "Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar — şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului — există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv.
    Cele trei soluţii la care ne referim sunt strict lumeşti, au caracter practic şi se înfăţişează ca accesibile orişicui.

    Soluţia întâi: a lui Soljeniţîn
    În Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag.
    Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ analog de anchetă, în a-şi spune cu hotărâre: în clipa aceasta chiar mor. Îi este permis a-şi vorbi consolându-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrâneţele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am să o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur şi ireparabil: de-acum încolo sunt un om mort.
    Dacă aşa gândeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit. De vreme ce se consideră mort nimic nu-l mai sperie, îmbrobodi, atrage, aţâţa. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are — fiindcă nu mai speră, fiindcă a ieşit din lume — după ce jindui, ce păstra sau redobândi, pe ce îşi vinde sufletul, liniştea, onoarea. Nu mai există moneda în care să-i poată fi achitat preţul trădării.
    Se cere însă, fireşte, ca hotărârea să fie fermă, definitivă. Te declari decedat, primeşti a te învoi morţii, desfiinţezi orice speranţă. Te poţi regreta, ca doamna d'Houdetot, poţi regreta, însă această sinucidere morală şi prin anticipaţie nu dă greş. Riscul unei cedări, al consimţirii la denunţ, al unei recunoaşteri fanteziste a pierit cu desăvârşire.

    Soluţia a doua: a lui Alexandru Zinoviev

    Este cea găsită de unul din personajele cărţii Înălţimile găunoase. Personajul e un om tânăr, prezentat sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluţia stă în totala neadaplare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale şi o haimana. Trăieşte de azi pe mâine, din ce i se dă, din ce pică, din te miri ce. E îmbrăcat în zdrenţe. Munceşte pe apucate, uneori, când şi dacă i se iveşte prilejul. Îşi petrece mai toată vremea în puşcării ori lagăre de muncă, doarme pe unde apucă. Hoinăreşte. Pentru nimic în lume nu intră în sistem, nici măcar în cea mai neînsemnată, mai păcătoasă, mai neangajantă slujbă. Nici măcar păzitor la porci nu se bagă, neurmând pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de răspundere, sfârşeşte porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (în stil existenţialist) odată pentru totdeauna câine de pripas, capră râioasă, călugăr budist cerşetor, smintit, nebun pentru (întru) libertate.
    Un asemenea om, aflat în marginea societăţii, e şi el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Îl pot oricând închide, hărţui, dispreţui, batjocori: dar le scapă. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform exemplului şi modelului unui perpetuu azil de noapte. Din sărăcie, neîncredere, neseriozitate şi-a făcut un crez; se aseamănă unui animal sălbatec, unei fiare jigărite, unui tâlhar la drumul mare. E Ferrante Palia al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu. E un laic, un drumeţ neplictisit (iar Wotan coborând pe-acest pământ ce nume poartă? Der Wanderer), un jidov rătăcitor.
    Şi-i slobod la gură, vorbeşte de istov, dă glas celor mai primejdioase anecdote, nu ştie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteşte adevăruri pe care ceilalţi nu-şi pot îngădui să le şoptească. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula — şi ea îndrăzneaţă a lui La Fontaine: habar nu are de zgardă.
    E liber, liber, liber.

    Soluţia a treia: a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski

    Ea se rezumă: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.
    În martie 1939, Churchill îi spune Marthei Bibescu: „Va fi război. Praf şi pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pândeşte pe toţi. Iar eu simt că întineresc cu douăzeci de ani".
    Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie.
    Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
    Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndârjire morală a trupului, o voinţă de oţel înnobilat şi o sănătate spirituală adamantină. E probabil că presupune şi un duh sportiv: să-ţi placă bătălia în sine — încăierarea — mai mult decât succesul.
    E şi ea salutară şi absolută, deoarece e bazată pe un paradox: pe măsură ce ei te lovesc şi-ţi fac mai mult rău şi-ţi impun suferinţe din ce în ce mai nedrepte şi te încolţesc în locuri mai fără de ieşire, tu te veseleşti mai tare, tu te întăreşti, tu întinereşti!
    Cu soluţia Churchill se identifică şi soluţia Vladimir Bukovski. Bukovski povesteşte că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, îşi va spune cititorul cărţii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranţa, frica, emoţia. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia aşteptam să se facă ziuă, să fiu în faţa lor, să le spun tot ce cred eu despre ei şi să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.
    Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoţie. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra in ei ca un tanc!
    Cuvinte mai extraordinare nu cred să se fi pronunţat ori scris vreodată în lume. Şi mă întreb — nu pretind că e aşa cum spun eu, nu, câtuşi de puţin, mă întreb doar, nu pot să nu mă întreb — dacă nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzând fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori şi cel puţin câteva miliarde de planete în jurul acestor sori, dacă nu cumva toate spaţiile, distanţele şi sferele acestea măsurate în ani-lumină, paraseci şi catralioane de mii de mile, toată viermuirea aceasta de materie, aştri, comete, sateliţi, pulsari, quasari, găuri negre, pulberi cosmice, meteori, mai ştiu eu ce, toate erele, toţi eonii, toate timpurile şi toate continuumurile spaţio-temporale şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

    Concluzie

    Tustrele soluţii sunt certe şi fără greş.
    Altele pentru a ieşi dintr-o situaţie-limită, dintr-un univers concentraţionar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau cameră de anchetă, din teamă şi panică, din orice cursă de şoareci, din orice coşmar fenomenal nu ştiu să existe. Numai acestea trei. Însă oricare din ele e bună, suficientă şi izbăvitoare.
    Luaţi aminte: Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Bukovski. Moartea consimţită, asumată, anticipată, provocată; nepăsarea şi obrăznicia; vitejia însoţită de o veselie turbată. Liberi sunteţi să alegeţi. Dar se cuvine să vă daţi seama c㠗 lumeşte, omeneşte vorbind — altă cale de a înfrunta cercul de fier — care-i în bună parte şi de cretă (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasmă: frica) — e foarte îndoielnic să găsiţi.
    Veţi protesta, poate, considerând că soluţiile subînţeleg o formă de viaţă echivalentă cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicând riscul morţii fizice în orice clipă. Asta aşa este. Vă miraţi? Pentru că nu l-aţi citit pe Igor Safarevici, pentru că încă nu aţi aflat că totalitarismul nu e atât închegarea unei teorii economice, biologice ori sociale, cât mai ales manifestarea unei atracţii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viaţa, nu moartea.
    Moartea, însă, cine, Singur, a învins-o? Cel ce cu moartea o a călcat."
    *Nicolae Niculescu

    Thumb up 7

  12. *
    Eram cu nevasta la cina in bucatarie si aveam radioul pornit ca sa fie ceva zgomot de fond. Incepe o reclama la un concert de colinde in care o voce plangareata zicea ceva de genul "Mdooaoaaaaar oooo saaaaarbaaatoaaaaaare...". Si nevasta m-a intrebat: "Ba... tu te-ai duce in ajun de Craciun sa auzi jelania asta? Ce naiba, iti sta sarmaua in gat cand ii auzi pe astia plangand".

    Ne vedem la anul!

    Thumb up 1

  13. Apropo de Braveheart care este unul dintre filmele mele preferate. Și apropo de scoțieni. Eu nu sunt naționalist, cel puțin nu în sensul vulgar al cuvântului(oricum, sunt pe jumătate grec)- dar cred că scoțienii și irlandezii au avut legături în vechime cu dacii, sau cu tracii cu toată zona Europei. Pe lângă faptul că au fost găsite niște artefacte ale wikingilor, eu am observat în folclorul popular irlandez și scoțian, asemănări cu folclorul românesc, mai ales din zona transilvaniei, dar nu numai. Plus că și irlandezii sunt un popor de bețivi ca și noi. Mulți scoțieni si irlandezi sunt cei care au emigrat in statele unite, in America. iar acolo ați observat casele alea alea lor de la țară de la ei cum ar veni? Cum sunt construite, arhitectura și stilul? Ați auzit de ceea ce numesc ei PORCH? VERANDĂ? E, nu vi se pare că seamănă cu prispa de la noi? Casele de la țară mai ales înainte aveau o prispă. Știți ce e aia prispă. Nu în toate culturile există stilul ăsta arhitectural. cu Prispă

    https://en.wikipedia.org/wiki/Veranda

    Thumb up 4

  14. #47

    1. ba, da tu n-ai pus toate intrebarile cand erai mic? ti-au mai ramas si pt acum? la tine "toate" posturile sunt cu de ce??

    2. sunt cu bocete ca asta e ortodoxia se transmite prin suferinta, umilinta si altele cu ta la coada (ca n-am inspiratie)....parca am zis cand ma cara saraca mama prin biserici la pomeni si ma puneau popii in genunchi de zici ca eram in armata.

    3. sunt cu bocete pt ca atunci cand le canti de obicei te duci la cersit covrigi, mere, nuci ....pe vremea mea, acum euroi, dolari si alte valute tari, iar ca sa ai succes si sa impresionezi trebuie sa ....acum o sa citez din clasici "mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana"..........da??!!

    Thumb up 0

  15. @Cetin - cu riscul de a te supăra mai zic o dată: strânge și publică comentariile faimoase de pe blog. Cum vrei tu - odată pe lună, pe an, best of, electronic, pe hârtie, paypal, prepaid, uatevăr. Câteodată e un deliciu să citesc comentariile. Mersi.

    Thumb up 2

  16. #49

    Dedicatie de la mine pentru toti romanii plecati in strainatate! https://youtu.be/JeAooj6VNbc

    Thumb up 2

  17. #50

    Colinda aia cu "o brad frumos" a fost scrisa de un ungur. Corect ar fi fost "un brad frumos".

    Thumb up 6

  18. #51

    "Mosule, ce tanar esti!" - melodie foarte vesela

    Thumb up 1

  19. #52

    Pe mine ma intristeaza "All I want for Christmas is you" si "Last Christmas I gave you my heart". Alea-s cu tenta de valentines day

    Thumb up 0