În mai fac 2 ani de când mă dau cu blogul pe internet. 2 ani în care am făcut multe, am văzut multe. Dar cu o chestie nu reușesc să mă obișnuiesc. Haterii de profesie.

Hai că dacă e vorba de retardații care mă înjură pe mine, pot să îi înțeleg. Fiecare bouț de pe internet consideră că e datoria lui de onoare să își măsoare e-penisul cu un A-list blogger, nu? Nu mai contează că bloggerul respectiv nu a auzit de el, nu e interesat de măsurări de dimensiuni și în general nu are treabă cu așa ceva. Deci, trebuie înjurat.

Dar mă uit pe blogurile personale ale unor oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu porcăriile astea. Și totuși, sunt înjurați și bălăcăriți fără nici o problemă.
Ești evreu? Trebuia să fii săpun. O spune un comentator. Fără nici o legătură cu subiectul, fără sens, fără nimic. Așa trebuie. Așa a auzit el. Copilărie? Fugi mă de aici. Arbeit macht frei!

Ești vedetă? Ai un blog profund personal, în care îți scrii trăirile, viața alături de copilul tău? Greșeală. Imediat apare cineva care îți ia la per pulex viața, sentimentele, copilul. De ce? Simplu, pentru că poate.

Exemplele sunt nenumărate. Cauza?
Probabil atunci când îți bați joc anonim, din spatele unui monitor de cineva care îți este superior, uiți că ești un nimic, că ai un job nașpa, că viața nu ți-a oferit decât un băț multicolor împodobit cu căcat, că acasă te așteaptă un martalog care te bate de 2 ori pe zi, știi tu de ce și tot așa.

Concluzia?
Ceilalți sunt vinovați pentru că tu ești prost.
Continuă. Sigur mâine vei găsi o mătură nouă la muncă, iar sticla de detergent de spălat wc-ul va fi mai proaspătă și mai mirositoare.
Iar tu vei fi curat și uscat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.