Să fie moralitatea caracteristică moldovenilor!

jojo

Afişele publicitare în care Jojo apare în costum de baie au fost stropite cu vopsea de un grup de suceveni "iubitori de moralitate publică".

Mi se pare normal. Să fie moralitate, să fie respect și să fie exemple de comportament cetățenesc.

Desigur, violul mamei sau al bunicii, obicei din moși strămoși, caracteristic zonei Moldovei, nu este o problemă de moralitate. În primul rând, pentru că nu se petrece în public, iar oamenii au bunul simț de a-și iubi familia în particular.

La fel, violarea propriilor copii nu se încadrează la lipsa de moralitate, pentru că se știe, omul mai bea o sticlă două de samahoancă și simte nevoia să se distreze. La urma urmei, tot de el e făcută, decât să o întineze un străin, mai bine taică-su.

Alcoolul? Alcoolul nu e o problemă de moralitate, alcoolul îl bem nu îl punem pe garduri publice, să îl vadă vecinii și să fie tentați să îl consume.

Bătaia cu cuțitele, acest obicei atât de frumos și de răspândit în zonele județului? Păi ce e imoral? S-a uitat urât la mine, e normal că i-am mai făcut un buzunar. Dimpotrivă, am respectat moralitatea, nu invers.

120 comentarii

  1. pe panou asta, pictat asa, zici ca jojo a fost la un mare bukake

    Thumb up 0

    • #2

      great minds think alike

      Thumb up 0

    • #3

      Si zambeste satisfacuta. :)

      Thumb up 0

    • #4

      au zis si eu ca e vopsea si ca apara moralitatea...ce puteau sa zica altceva, ca s-au strans dupa o bauta...si au facut concurs care ajunge mai sus? :D

      Thumb up 0

    • #5

      Un grup de suceveni au constatat nevoia de finalizare pe afisele cu Jojo...

      Thumb up 0

  2. #6

    Nu uita și de tradiționala Bătaie de la Ruginoasa!
    Și wtf este samahoancă?

    Thumb up 0

    • #7

      tuica de sfecla

      Thumb up 0

    • #8

      Unii fac tuica si din produsul obtinut din sfecla, zaharul. Daca nu stii tehnologia o mierlesti. Se intampla des ...

      Thumb up 0

  3. #9

    Suceava nu e in zona Bucovinei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucovina)? Doar intreb.... Si asta pentru ca, desi istoric vorbind, Bucovina era o parte a Moldovei, dupa anexarea la Imperiul Habsburgic undeva in a doua jumatate a secolului XVIII, locuitorilor Bucovinei le place sa sublinieze ca de fapt, ei sunt bucovineni si nu moldoveni...

    Thumb up 1

    • #10

      chiar ma intrebam cand apare unul cu bucovina nu e moldova :v

      si ca idee, da, chiar nu seamana cu moldova, oamenii acolo nu este lenesi si pleci cu burile pline nu cu buzunarele goale ...

      Thumb up 0

    • #11

      @Razvan: mda, se pare ca acolo oamenii nu "este lenesi", dar nici "sa citeste nu prea stie"... O fi de la seriozitatea germana... pardon, austriaca...
      Mai citeste odata ce-am scris, si pe urma suna-ma... Sau nu.

      Thumb up 0

    • #12

      Autonomie nu vreţi? Că e la modă în perioada asta.

      Thumb up 0

    • #13

      Bai oamenilor, voi cititi, dar nu intelegeti... "E grele" astea cu cititul printre rinduri...

      Thumb up 0

    • #14

      La mine printre rânduri e numai background alb.
      La tine? :D
      PS. Mai glumim şi noi, se subînţelege.

      Thumb up 0

    • #15

      Suceava era oras de granita inainte de 1918. Una din garile actuale era in imperiu, cealalta in regatul Romaniei. Orasul a ajuns in forma actuala prin expansiune dupa al doilea razboi, cand s-a reimpartit administrativ tara si foste judete precum Campulung si Radauti au fost desfiintate (oricum o mare parte a Bucovinei fusese pierduta). Din judet de 2 metri pe 2, Suceava a ajuns al doilea (daca nu ma insel)judet al tarii, iar orasul resedinta a crescut de vreo zece ori.
      In alta ordine de idei, o buna parte din "bucovinenii" de azi nu-s de fapt bucovineni la origine. Zona fusese populata cu multi nemti si evrei care, dupa razboi au plecat unii in Germania altii in nou infiintatul Israel iar zona s-a repopulat cu locuitori din Botosani si Neamt. Bunica mea materna era bucovineanca (parintii ei nici macar nu facusera scoala in romaneste) si ajunsese prin 1950-60 sa aiba aproape toti vecinii originari din Dorohoi.

      Thumb up 0

    • Bucovina face parte din Moldova, la fel cum Moldova face parte din Romania. Sa zici ca esti bucovinean dar nu moldovean e ca si cum ai zice ca esti clujean dar nu ardelean.

      Thumb up 0

    • #17

      ,,Suceava nu e in zona Bucovinei" - Te-ai uitat sau măcar ai citit articolul de pe Wiki? (vezi harta din 1901). O parte din Suceava(referitor la oraș) e parte a Bucovinei, cât despre Suceava ca și județ în mare parte se suprapune cu zona Bucovinei, mai puțin partea sudică a județului.

      Thumb up 0

  4. Spre informarea tuturor: e doar un grup de pocaiti ce de cativa ani suprima toate reclamele desucheate! :))

    Thumb up 0

    • #19

      Sunt tot aia care au montat display-ul ala cu cele zece porunci?

      Thumb up 0

  5. In acelasi oras in care ruleaza cele 10 porunci pe panouri... te ia durerea de cap cati frustrati sunt.

    Thumb up 0

  6. Ce inventie satanica si billboardul ! E o conspiratie iudeo-masonica probabil, menita sa ii sminteasca pe saracii moldoveni. Daca dupa ce o vede pe Jojo aproape dezbracata omul isi uita datoria de sot/tata/fiu si nu isi mai iubeste rudele trupeste, asa cum e lasat de la bunii lui ?

    In plus, aceste panouri dracesti risipesc armonia si buna intelegere din familia moldoveneasca traditionala. Pai daca femeia incepe sa aiba idei occidentale nerusinate, cum ar fi sa cheltuiasca banii pe costum de baie ? Pai omul ei, cand vine obosit de la crasma, cu ce isi mai cumpara bautura ? E normal asa ?

    Sa iti fie rusine si tie Arhi, ar trebui sa dai jos poza aia si sa resfintesti blogul ! Nu te lasa prins in manipularile SUA-UE-Corporatii care isi bat joc de traditia moldoveneasca !

    Thumb up 0

  7. Da, pentru că în zona Munteniei și Olteniei nu există bețivi, smardoi care se bat cu cuțitele în stradă, femei snopite în bătaie și Caracal. Ce-mi place snobismul ăsta.

    Thumb up 0

    • #29

      smardoi care se bat cu cuțitele în stradă, femei snopite în bătaie și Caracal

      am ras tare:)))

      Thumb up 0

    • nu te lasa intimidata de zicerile rele ale lui arhi.
      noi iubim moldovencele oricum sunt ele.

      Thumb up 0

    • #31

      la noi la olteni ne batem cu parii, cu cutitele se bat doar africanii locali....

      Thumb up 0

    • #32

      Deh...moldoveanca de-a noastra....

      Thumb up 0

    • #33

      Cu paru dai ca la tara... cu cutitul iti trebuie tehnica si dexteritate...nu oricine poate...

      Thumb up 1

    • Meh, nu-mi plac mie stereotipurile astea. Că dacă e să luăm la puricat și privilegiații din București mă apucă durerili di cap.

      Thumb up 0

    • diferenta e ca in oltenia si in muntenia, noi ne facem o laba cinstita si mergem si ii dam la fata 12 lei 50.
      Nu ca in moldova unde dai cu vopsea pe fata.

      pai e frumos?

      Thumb up 0

    • #36

      sa nu nimeresti peste alt moldovean cand purici bucurestenii :)

      Thumb up 0

    • Sau peste vreun oltean rătăcit cu prazu-n mână.

      Thumb up 0

    • #38

      Laura, aveti biserici... mandreste-te!

      Thumb up 0

    • Nu-s din Suceava, cică ăia nu-s de-ai noștri. Sunt di la Ieși.

      Thumb up 0

    • #40

      Eh... asa pot sa zic si eu ca sunt oltean dar n-am nicio treaba cu prazu'. Decat interlopii aia din Craiova sunt cu asa ceva... si vinul ala al lor, zaibar.

      Thumb up 0

    • Eu decât glumeam așa, olecuță. :D

      Thumb up 0

    • iti dai seama laura? Gasesti un olten bun. Faceti un praz bobinat, ca la carte

      Thumb up 0

    • #43

      Oltenii au copii. Si fete.

      Thumb up 0

    • #44

      Tot în Oltenia, bărbaţii însuraţi sunt "Oameni" sau "Omu' meu" iar femeile măritate sunt "Fomei" sau "Muieri"...
      :-)

      Thumb up 0

    • #45

      Prejudecăţi, prejudecăti peste tot. Din CARACAL este cel mai vândut scriitor oltean, de la Marin Sorescu încoace, aka Liviu Andrei.

      Thumb up 0

    • #46

      Exista , dar Moldova este totusi lider de clasament !!

      Thumb up 0

    • #47

      Ca să bei trebuie să ai de ce, iar în Oltenia nici nu ai pentru ce te bate, la ce pustietate e acolo :| Există București și restul Olteniei. No offense, just saying.

      Thumb up 0

  8. #48

    In Suceava nu exista moldoveni, sunt BUCOVINENI. Bucovina nu este Moldova.
    Grupul de moralitate este sustinut de noile religii aparute in anii de dupa Revolutie, evanghelisti, pocaiti de ziua a saptea etc. - care au proliferat in Suceava si isi intind tentaculele perfide in toate domeniile. Crestinii ortodocsi nu au moralitate doar pocaitzii au .

    Thumb up 0

  9. #52

    Repetă după mine: Suceava nu e Moldova.Bucovina, bitchez

    Thumb up 0

    • #53

      mda, nici Braila nu e in Moldova

      Thumb up 0

    • Whoaa, ce păpădia mă-sii mai e și delimitarea asta. Bucovina e nordul Moldovei. Adică da, sunteți la fel di moldoveni ca noi, whether you like it or not.

      Thumb up 0

    • #55

      Braila nu e Moldova. E ca si cind ai spune ca Buzaul e Moldova.

      Thumb up 0

    • #56

      Rasă aleasă sucevenii ăştia.
      Arieni frăţică!

      Thumb up 0

    • #57

      Nici Iasov nu e Moldova.
      Nici Moldova Noua nu e Moldova.
      Planeta Moldova e bineinteles pe alta planeta...
      Era si bancu ala ca la Constanta de Paste mareea e joasa ca pleaca moldovenii acasa, caz in care, bineinteles, nici Constanta nu e Moldova.

      Citeste depsre "eroarea fundamentala de atribuire" apoi revino cu argumente...

      Thumb up 0

  10. #58

    Daca la jojo au facut asa sunt tare curios ce-i faceau lu' asta: http://www.zoso.ro/mihaela-radulescu-e-antifumat/

    Thumb up 0

  11. #59

    Nu va mai chinuiti sa explicati. Suceava, Botosani, Falticeni sau Dorohoi tot Moldova inseamna pentru noi.

    Thumb up 0

  12. #63

    Prietene, aici ai dat cu bata-n balta! Cand vii tu asa dinspre Bucuresti spre Dragomirna, nu ti se pare ca e altceva ca intri in judetul Suceava? Si nu, nu o bag pe aia cu Bucovina, e Moldova si aici ca Stefan nu a domnit peste Bucovina. Dar sa compari Suceava cu Vasluiul e ca si cum ai compara Clujul cu Harghita. Doar zic...
    Acu,hai dati cu pietre...

    Thumb up 0

    • #64

      de ce? nu sunt tot moldoveni?

      Thumb up 0

    • #65

      Inca odata, istoric vorbind, Nordul Moldovei, adica ceea ce noi cunoastem astazi ca Bucovina, a facut parte din Moldova pina la sfarsitul sec XVIII, cind a fost anexata de Austria. Deci a devenit parte a imperiului. Si de atunci, bucovinenii sar ca arsi cind sunt numiti moldoveni.
      Duknu, explica-mi si mie de ce nu ai putea compara Clujul cu Harghita? Pentru ca din ce spun cei din Harghita, originea lor din punct de vedere genetic e mai pura si mai sanatoasa decit a celor din Cluj, unde unguroaicele au fost expuse si s-au contaminat prin zigy-zigy cu olahii, astfel rezultind corcituri impure din punct de vedere rasial.

      Thumb up 0

    • #66

      Si in ce consta diferenta? in caracter, sau ce?
      Nu cred o boaba. Iti blestemai și ziua în care te-ai născut dacă aveai ghinionul sa dai de moldoveni șefi în armata.
      Caracter mai.. nu exista.
      NU EXISTA.

      Thumb up 0

    • #67

      :), intreaba-i pe bucovineni in ce consta diferenta, eu neavind nicio legatura cu zona, nu-ti pot raspunde....

      Thumb up 0

  13. #68

    Moamaaaa, ce s-au ofticat moldo.... aaaaa, pardon , astia, bucovinenii....

    Thumb up 0

  14. #69

    Asta e deja generalizare, nu poti sa spui Moldoveni cand vorbesti de o baba violata, sau altul ca isi violeaza copilul, in sate uitate de lume din Suceava sau Vaslui, Galati, unde saracia e la ea acasa. Iasi nu e tot din zona Moldovei? Se stie oricum ca astia din Bucuresti nu pot sa suporte moldovenii si ardelenii, cand o sa intelegeti ca doar vreo 20% din bucuresteni sunteti de acolo, restul au venit de peste tot in ultimii 50 ani.
    Referitor la poza cu tipa respectiva, te-ai gandit ca a aruncat cu vopsea pentru ca nu ii placea de ea? omului respectiv poate ii placeau grasele ca sunt mai "sanatoase" dar si pentru ca le poti folosi ca scut fix in bataie cu cutitele.

    Thumb up 0

    • #70

      De ce, ardelenii ne sunt chiar simpatici, un fel de animalute de casa, sunt chiar distractivi (nu mah, n-am nimic cu voi, pe bune, imi sunteti simpatici, dar asa de tare imi place sa va intarit....).
      Cu moldovenii avem noi ceva, ca astia cum si-au luat o jeaca di bluji si au invatat oleaca di bataie, hop la Bucuresti.

      Thumb up 0

    • #71

      da, ardelenii sunt simpatici, sunt ca niste catei, dar mai prosti.

      Thumb up 0

    • #72

      Arhiiiiii..

      Thumb up 0

    • #73

      ahahahahahahahahaha=))))))))))

      Thumb up 0

    • #74

      Razi tu razi Harap-Alb dar nu stiu cum, ai un talent nativ de a aduce in discutie ardelenii in orice fel de context, fie el related sau nu. Oare o fi de bine, de rau?

      Thumb up 0

    • #75

      o fi din cauza moldovenilor

      Thumb up 0

  15. #76

    cam ieftina JoJo...doar 12 lei cincizeci

    Thumb up 0

  16. #80

    Eu am balit toata luna dupa poza aia. Stiu ca e siliconata, vopsita si pare ca si-a pus mai nou si-n buze ceva, dar hubba hubba...

    Thumb up 0

  17. moldovenii sunt cancerul care roade din sufletul acestei tari!!

    Thumb up 0

  18. #87

    O femeie de 63 de ani a stabilit recordul naţional: o alcoolemie de 7,55 la mie.

    Sa mai zic unde? :))
    PS: poate n-aveti asa de multi tigani. Nu de alta, dar astora le place pe campie mai mult.

    Thumb up 0

  19. nu. doar un unchi

    Thumb up 0

  20. Doar mie mi se pare ciudat ca Jojo se imbraca de la tex?

    Thumb up 0

  21. Eu fiind din Suceava, si fiind si acasa zilele astea, si bucurandu-ma si nespus ca am ajuns acasa, ma vad nevoit sa va explic diferenta dintre moldoveni si bucovineni, pentru ca e chestie de finețe.
    Cand umblam noi asa prin tara, pentru ca se stie ca noi suntem peste tot, si ne mai zice cineva: ia uite moldoveanul! Il corectam frumos si vadit deranjati: Ia vezi uăi, ca io-s bucovinean! Eventual ii si zicem evlavios ceva de sfanta cruce, pentru ca se stie, noi bucovinenii suntem evlaviosi, dovada si ca aici e tinutul manastirilor.
    In rest, imi aduc aminte cu placere de copilarie, cand la disco bal in caminul cultural, a intrat unul calare si cu coasa in mana.
    Da' ce cal frumos avea, bucovinean.

    Thumb up 0

    • #92

      Era hutul? (intrebarea se refera atit la cal, cit si la calaret...)

      Thumb up 0

    • #93

      era hutt

      Thumb up 0

    • #94

      Parca zici ca suntem in sudul tarii.. unde bucurestenii refuza sa creada ca sunt olteni. :))

      Thumb up 0

    • #95

      Ei, na... "hutzul", ca n-am diacritice... Asa e mai bine? Sau cauti sa intri in spiritul maratonului?

      Thumb up 0

  22. eu cred ca nici moldova nu e in moldova

    Thumb up 0

    • #97

      noi, moldovenii, suntem de fapt ultimii daci liberi

      Thumb up 0

  23. #98

    Moldova este pentru România la fel cum e Khyber Pakhtunkhwa pentru Pakistan. Foarte mulți oameni naivi și proști. București e ca o groapă de gunoi, numai că mai mare, cam cum e Karachi sau Lahore.

    Thumb up 0

  24. #101

    zi-o cu acșient!

    Thumb up 0

  25. #102

    M-a impresionat articolul. Analiza e sublima. Stereotipurile tale ma fascineaza. Ma inclin!

    Thumb up 0

    • #103

      Te inclini ca ala de la prosttv? Probleme cu coloana aia ca sira spinarii ? :-)

      Thumb up 0

    • #104

      @Dan Andrei Profunzimea vorbelor tale ma depaseste.

      Thumb up 0

  26. Bre, o data ce panourile alea mozolite sunt fix in Suceava, puteti sa o dati cu Bucovina nu e Moldova si ca bucovinenii nu sunt moldoveni cat vreti voi, mentalitatea de frustrati a Pocainta SRL ramane. Nu mai sariti de cur in sus, ca asta e situatia. PS. Ca sa nu incercati sa afli singuri ca nu are rost sa va obositi, locuiesc in Suceava :D

    Thumb up 0

  27. #106

    Anexarea Bucovinei de Nord la Rusia ( astăzi Ucraina ) l-a prins pe bunicu în armată la Bucureşti şi timp de 8 ANI n-a putut ajunge acasă (o lună până a luat primul salariu a umblat îmbrăcat cu hainele militare şi a dormit într-un şopron al fabricii împreună cu doi consăteni făcând cu rându' de paza să nu-i muşte şobolanii). A fost cel mai blând om pe care l-am cunoscut însă două chestii îl inflamau : ruşii şi să ai îndrăzneala de a spune că e moldovean , asta în condiţiile în care a iubit ,respectat şi rasfaţat o moldoveancă sadea , pe bunica.......

    Thumb up 0

  28. #107

    Acest e asa zise costume de baie sunt unelte satanice, special concepute pentru a suci mintile barbatilor cuviosi intru caderea in ispita. Daca vreuna din aceste slujitoare ale satanei se gaseste spurcata in plina strada de mai multi barbati, este vina ei si numai a ei pentru ca slujeste pe cel necurat.

    Thumb up 0

  29. #108

    luc36, hai sa bem! Pentru patrie, pentru popor, pentru Tara Moldoveneasca!

    Thumb up 0

  30. #110

    lua-v-ar dracu' de moldoveni imputiti care distrugeti tara!!!!

    Thumb up 0

  31. #111

    crestini...n-ai ce sa le ceri

    Thumb up 0

  32. #112

    E prea tanara, n-are ce sa caute dezbracata pe un poster din Moldova, daca n-are macar 60 de ani.

    Thumb up 0

  33. @ W - ți-a stat mămăliga în gât, sau ce-ai?

    Thumb up 0

  34. #114

    deci so much cu unirea noastra... doar o suta si ceva de ani si tot ne spargem capetele unii altora. in perioada in care s-a "implinit" structura asta care este romania de azi daca aveai tupeul sa ii zici unui moldovean ca e roman iti cam spargea capul. (bine, putea sa iti sparga capul si fara sa ii zici nimic, just for fun).
    suntem fraierii europei, violati cam de cine a vrut si cat a vrut. got news: olteni, bucuresteni, moldoveni, ardeleni... whatever... same shit...
    chestia e ca in subconstientul colectiv ne e clar ca suntem cei mai prapaditi. si atunci incercam sa ne afirmam superioritatea fata de "vecin". adica da, suntem de cacat, da' moldovenii/ardelenii/oltenii sunt si mai rau...

    Thumb up 0

  35. #115

    O făcură de chindie pentru ca fruncea lui jojo e prea buna, prea ca la tara

    Thumb up 0

  36. #116

    nu suport moldovenii!!

    Thumb up 0

  37. #117

    oH Laura si eu sunt di la iesi, combinam o samahoanca la o portie de barabule? asa sa moara di ciuda toti ardelenii, oltenii si bucovinenii ce saliveaza dupa tini.

    Thumb up 0

  38. "După ce şi-a spălat blugii, un student din Vâlcea a realizat că de fapt nu erau blugi, erau o bluză de trening"

    Thumb up 0

  39. #119

    Nu stiu daca a spus cineva, dar tin sa precizez ca noi nu suntem moldoveni, noi suntem bucovineni.

    Aia din Moldova n-ar fi ajuns cu jetul nici macar pana la "12,50 lei"!

    Thumb up 0

  40. Nu am vrut sa comentez absolut deloc la acest post, dar vad ca apare aceeasi prostie ca pe toate blog-urile/ziarele cand vine vorba de moldoveni. Tineti sa injurati si sa apostrofati moldoveni fara ati avea o logica. Nu cred ca doar moldoveni sunt betivi, nu cred ca doar in Moldova se intampla omoruri, accidente si altele. Dar nu stiu cum se face ca de Paste toti veniti in Moldova/Bucovina, de Craciun la fel si cand se face prin Bucuresti vreun targ cu produse moldovenesti e coada.
    Stati un pic. Nu suntem aceeasi natie? Daca tot ne separati de restu Romaniei, ar trebuii sa va cerem taxa de intrare in Moldova. Am fost cam in toate judele si orasele din partea sudica si credeti-ma, moldovenii chiar daca se imbata dorm acasa.
    Si daca ar fi sa fim subiectivi as gasii sute, mii de motive sa va demonstrez ca nici o alta regiune nu este diferita de Moldova. Din contra sunt sub nivelul ei. Ca vorbim cu ș și cu ț, asta e dialectul nostru. Nu e vina nimanui..

    Thumb up 0