Acum vreo 12 ani eram agent de vânzări la un distribuitor de ciungă. Metoda lor de vânzare era prevânzarea către agent, după care agentul o vindea în teren. Drept urmare, avem în proprietate baxuri de ciungă cât să umpli cu vârf un matiz.

Normal, nu puteam lăsa marfa în mașină peste noapte, așa că o căram în garsoniera unde viețuiam împreună cu cățeaua mea, pe nume Terra. Un foarte, foarte frumos labrador de vreo 9 luni, deșteaptă și zbanghie de numa numa.

Într-o seară, urc guma în casă, plimb câinele, după care o închid în casă și plec și eu, ca tot omul, în căutarea unui receptacul în care să îmi las lapții proprietate personală. Plec, întârzii cu succes vreo 4 ore prin oraș și, când intru în casă…DEZASTRU.

Terra luase la hărtănit toate cutiile mele cu gumă. TOATE. Absolut toată marfa era vraiște prin casă și compostată de dinți furioși. De draci ce avusese că am lăsat-o singură, îmi dărâmase monitorul de pe birou, cearceaful de pe pat era zdrențe, urme de dinți în tocul ușii de la bucătărie. Dar ce era mai grav, toată guma mea pierdută. Cred că am plătit juma de an la guma aia.

De aceea, niciodată nu voi mai ține cățel în apartament. Pentru că animalele nu sunt făcute să stea în cutiuțe de beton.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.