Până când moartea ne va despărți, pentru că la tribunal e rușine

casatoria-este-primul-pas-spre-divort

Citeam o chestie lacrimogenă pe Republica, vizibil scrisă pentru a stoarce lacrimi, despre cum femeia română stă să ia bătaie de la soț, pentru că, nu-i așa, de fapt el, animalul, i-a tăiat toate mijloacele de existență separată și ea nu are unde să se ducă. Bine, și altele, cu psihologie, cu nu mai pot, cu capcane and shit.

Sigur, nu contest, există și cazuri de capcană familială, în care tipul își ține strâns mamiferul procreator, fără a-i da posibilitatea să se dezvolte, tocmai pentru a o putea controla în orice fel, inclusiv în momente de violență. Desigur, există și femei care cedează violenței și devin parte a problemei. Sau chiar și femei cărora le place să fie bătute. No joke, eu cunosc caz, iar ei chiar sunt fericiți, sera se ceartă, ea își încasează bătaia, după aia sex, everybody happy.

Și să nu uităm, motivul suprem, copiii trebuie să aibă tată. Da, mă bate, dar copiii au tată, au un model în familie. Da, tatăl lor e un alcoolic violent, dar copiii au tată și nimeni nu îi arată cu degetul pe stradă. Sau un caz mai apropiat mie da, sunt singură și mă mărit cu moldoveanul ăsta agresiv și alcoolic și îi voi distruge viața copilului meu, dar copilul meu va avea un tată.

Dar oameni buni, nu vă lăsați păcăliți. Acestea sunt doar cazuri izolate. În românia, femeile iau bătaie de la soții lor și nu pleacă din cauza numărul 1: GURA LUMII. În românia e rușine să îți părăsești bărbatul. Și nu, nu pentru că te vor judeca vecinii. Ci pentru că te va judeca familia. Pentru că părinții tăi te vor scuipa în ochi, doar i-ai făcut de rușine în fața celorlalți, plecând și abandonându-ți soțul. Serios, știu pe cineva care nu a putut să meargă cu soția 2.0 la înmormântarea unei rude, pentru că maică-sa nu putea accepta rușinea divorțului lui fi-su în fața rudelor.

În românia e rușinea supremă să divorțezi. Știu, voi, în fața calculatorului, credeți că nu e adevărat, știți voi niște doamne care au divorțat și nu aveți nicio problemă cu el. Newsflash: voi faceți parte dintr-o mică bulă, UȘOR mai cultivată decât majoritatea zdrobitoare a românilor. În orașele mici sau în sate, a fi divorțat este echivalentul cu a fi paria. Dacă ai divorțat, ești automat o curvă, toată lumea va ști că ești o curvă, vei fi privită astfel pe stradă, nimeni nu se va mai asocia cu tine, nimeni nu îți va mai fi prieten, iar dacă vrei să îți cauți de muncă acolo, patronul probabil va presupune din start că poate să ți-o tragă, doar ești o curvă?!

Nu pare real, dar este. Iar aceste campanii educaționale ar trebui îndreptate spre societate, spre semnatarii actelor anti-homosexuali, spre absolvenții de 8 clase sau de spiru haret, cei care de fapt izolează și anatemizează separația între soți. Nu către femeile bătute, care sunt prinse într-o societate înghețată, stupidă și complet plină de prejudecăți.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 35 beri
Loading...

68 comentarii

  1. Eu nu am nicio problema cu femeile divortate. Din contra as zice. Doar ca am ghinionul sa stau intr-un oras mic (nu sat, hatere!) si pot avea probleme cu nevasta.
    De aia le zic "piei satana!"

    Thumb up 53 Thumb down 5

    • Eu nu am nicio problema cu cele casatorite cu marinari...si nu stau in constanta

      Thumb up 32 Thumb down 3

    • Si cu soferi de tir?

      Thumb up 14 Thumb down 4

    • #4

      Si cu militari?

      Thumb up 6 Thumb down 5

    • Pai la mioveni doar a venit ernest cu al lui show sapt trecuta

      Thumb up 0 Thumb down 4

    • Am auzit, vorbeste toata uzina. Doar ca aia nici macar nu sunt din Mioveni, ci oameni platiti pe sune modice sa se dea "loviti in dragoste"

      Thumb up 8 Thumb down 0

    • Pai asta stim ca sunt persoane din alte parti..da imi placea multimea adunata ca la circ..nici circ daca venea nu se adunau atatia

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. si daca te-ai casatorit cu unul care a divortat tot o curva esti

  3. #10

    De aia imi iubesc eu prietena din copilarie, dintr-un oras mic si prapadit de provincie, care a divortat, desi avea un copil, si, fara sa-i pese de gura lumii (si ma-sa avea cea mai mare gura din oras), si-a cumparat o casa impreuna cu actualul partener si i-a facut si un copil, dar a refuzat sa se recasatoreasca, pe principiul : hartie si inel am avut cu primul si nu mi-a garantat nimic.

    Thumb up 42 Thumb down 7

  4. #11

    Cred ca prefer sa raman in bula mea si sa trag draperiile. Lumea de afara e inspaimantatoare.

    Thumb up 54 Thumb down 2

  5. #12

    Am ezitat putin sa comentez, nu ma exprim eu chiar foarte bine, dar as vrea sa mentionez intre motivele de divort si ,,stingerea" casniciei. Pur si simplu intre noi nu a mai existat nimic, nici iubire, nici pasiune, nimic. Am plecat la Londra sa muncesc si aici am cunoscut pe cineva cu care am inceput o relatie. Nu pot sa descriu in cuvinte apelativele cu care m-a binecuvantat familia mea. In ochii lor, viitorul meu fost sot e barbatul ideal, iar eu o curva. Poate ca sunt, sau poate ca m-am saturat de viata aia anosta si de relatia care mergea din inertie. Nimeni nu isi pune problema ca as putea sa imi doresc pe cineva care sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine, alaturi de care sa ma simt vie, nu doar femeia aia care spala, calca si face curat. E absurd ca propria mama sa te judece punand linistea sa si a ginerelui mai presus de fericirea propriei fiice. Din pacate lipsa pasiunii intr-o casnicie si aici nu ma refer la sex ci la modul de a trai alaturi de partener e la fel de dureroasa ca si o casnicie presarata cu violenta fizica sau verbala si te aduce in fața lumii in aceeadi postura, de femeie cate nu a stiut sa isi tina casnicia, de curva plecat dupa alte maciuci.

    Comentariu foarte discutat Thumb up 74 Thumb down 55

    • #13

      Mda! Era totusi elegant sa divortezi inainte sa incepi o alta relatie daca tot s-a "stins" casnicia.
      Interesant... foarte interesant. Femeie casatorita cu un Gigel in Ro, mi-o trag on a daily basis cu Dorel la Londra dar nu vreau sa fiu privita ca "o curva placata dupa alte maciuci". Multumim ca ai impartasit cu noi aceasta mostra de ipocrizie.

      Thumb up 125 Thumb down 33

    • #14

      Ti-a trebuit un text intreg cand puteai sa ne explici in cateva cuvinte: Sunt o curva!

      Comentariu foarte discutat Thumb up 67 Thumb down 42

    • #15

      As vrea sa fiu obiectiv dar nu pot...doar din textul tau singura ai putea sa-ti raspunzi la intrebarea "de ce ma uraste mama mea"????

      Thumb up 44 Thumb down 18

    • @Blowminder,

      Imi pare rau, te chinui sa justifici un adulter care nu are scuza. Asa cum zicea si antinevralgic, daca judecai corect fata de omul de langa tine (cu pasiune sau fara pasiune, din moment ce el inteleg ca nu ti-a gresit flagrant, merita un minim de respect), intai divortai si dupa aia iti cautai fericirea.

      Nu ma exprim in legatura cu familia ta ca nu am destule detalii, dar din cate spui tu, mi se pare ca au reactionat normal : maica-mea e prima care imi scoate in evidenta cand gresesc / daca gresesc, mai ales daca gresesc fata de persoane importante din viata mea. Familia ta nu isi doreste ca tu sa nu fii fericita, familia ta isi doreste ca tu sa fii om in primul rand.

      Multa fericire in noua ta relatie (nu o zic ironic), dar roaga-te sa nu patesti ce a patit "viitorul fostul tau sot" cum foarte gingas ii zici tu.

      Thumb up 61 Thumb down 12

    • #17

      Intai pentru @antinevralgic: a plecat in afara, acolo a cunoscut pe cineva care a facut-o sa se simta iubita, s-a intors in tara si a divortat. Ce e asa greu de inteles ? O femeie care se indragosteste de alt barbat nu e curva. Curva e aia care are "n" aventuri.

      Asa. @Blowminder : Stai linistita ca nu esti singura. 2013-2014 incep problemele in cuplu. Nu ajungem la nici un numitor comun desi incerc in repetate randuri. Ea o tine pe a ei , nu vrea sa faca nici un compromis. Eu incep sa ma destainui unei prietene comune (care tocmai divortase). Usor-usor ne apropiem foarte mult (ca prieteni) si incepem sa ne bem din ce in ce mai des cafeaua impreuna si sa stam de vorba (nu cafeaua de dimineata 🙂 ). Sotia afla lucrul asta si ma acuza de infidelitate. Ne certam de cateva ori, apoi hotaram sa divortam. Parintii mei imi spun ca eu pot sa plec din casa in care locuiam (casa bunicii mele, care inca traieste), pentru ca in acea casa vor sta fosta si copilul. Matusa mea imi da mesaj "Din momentul asta eu nu mai am nepot. Nu mai existi pentru mine". Plec, ma mut in alt cartier, trec 2-3 luni si fosta pleaca din apartament pentru a sta (culmea) la matusa MEA. Trec alte cateva luni, se cearta si cu aia, pleaca la finii mei sa locuiasca. Intre timp gaseste un crestin se muta cu ala. In tot acest interval, ea e victima, eu un nenorocit , tipa cu care vorbeam " o curva, parvenita, panarama, distrugatoare de familii" . De la momentul plecarii mele din "domiciliul conjugal" singurele persoane care mi-au fost alaturi 100% au fost bunica mea si Alina, tipa cu care discutam. Chiar si amicii si colegii de servici s-au uitat ciudat la mine o perioada. Dar tot raul spre bine. Intre timp am inceput o relatie cu Alina iar acum o luna am facut cununia civila (pentru ca o persoana care iti este alaturi in cele mai grele momente MERITA)

      Fast forward octombrie 2016: fosta sotie nu mai vorbeste decat cu matusa mea, pe ai mei fiind suparata ca au fost la cununia mea. The end

      Thumb up 44 Thumb down 13

    • @Blowminder: "Din pacate lipsa pasiunii intr-o casnicie ...e la fel de dureroasa ca si o casnicie presarata cu violenta fizica sau verbala" - la fel de dureroasa? Du-te la un curs de arte martiale full contact si o sa-ti dai seama ce enormitati ai scos din tastatura.

      @antinevralgic: londonezii au o vorba: "You know women, mate. Like monkeys, they are - won't let go of one branch until they've got hold of the next."
      Daca nu il gasea pe johnny english se mai gandea, isi reevalua casnicia si nu i se mai parea "stinsa".

      Thumb up 40 Thumb down 12

    • #19

      Chestii din astea se mai intampla. Intrebarea e de ce n-ai divortat imediat? Ca din text nu se intelege asta...
      E o chestie de fair play fata de fostul ( si fata de actualul in mod normal) si fata de tine...

      Thumb up 8 Thumb down 7

    • #20

      Blue sau Cristina, de ce nu semnezi cu nick-ul deja consacrat?

      Thumb up 32 Thumb down 2

    • maestre... :)))

    • #22

      #panacandp***luidoreldinlondranevaumplemariajuldemonotonie

      Thumb up 9 Thumb down 3

    • #23

      Ti-am mai spus, nu sunt eu, e Genghis. Alta mancare de peste....

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • bine, bre Kubilai

    • #25

      Hai bai killeru lu' peste cu definitiile. Citeste ba pe text ca n-a divortat inca. Nimic nu e mai odios ca un partener care dezvolta o relatie paralela cu mariajul si abia dupa aia arunca cu rahat in celalt partener acuzandu-l si punandu-i in carca esecul mariajului. Mi-e scarba de oameni d-astia indiferent ca e femeie sau barbat.
      Asa, deci tu te casatoresti cu "prietena comuna" cu care doar iti beai cafeaua dar nevasta-ta era paranoica si nu va credea. Si atat de paranoica era ca pana la urma v-ati decis sa v-o trageti si sa va luati si la primarie. Hai ba, ma lasi... Eu zic s-o lasi mai usurel cu casniciile, fratioare.

      Thumb up 84 Thumb down 7

    • @Antinevralgic

      Daca as putea sa-ti dau 10 000 de likeuri pentru ultimul comentariu, ti-as da :))

      Thumb up 10 Thumb down 3

    • #27

      Ahahah, mi se activase si mie radarul la crazy)) ma bucur ca nu sunt unica care vede) cc. @ Genghis Han

    • #28

      N-ati inteles nimic, e Iulia - tot ce-a facut a fost sa schimbe Berlin cu Londra si gata 🙂

      Thumb up 10 Thumb down 5

    • #29

      Si eu tot curva sunt, dar nu stiu sa zic asa de frumos.

      Thumb up 19 Thumb down 2

    • #30

      @antinevralgic sincer mi se cam falfaie daca ma crezi sau nu, dar chiar nu am avut nici o treaba cu tipa pana sa divortez

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • @killerINC vrei sa spui ca nu ti-ai tras-o. Ca de avut o treaba ai avut cu ea.
      Uneori e mult mai nasol sa ai o relatie de intimitate emotionala decat sa-ti bagi bursucul in alta scorbura.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      Normal ca ti se falfaie, bai pămpălăule! Ti s-a falfait si de nevasta-ta si de parinti, de rude, de toata lumea. Pt ca ti s-a blocat mintea undeva la 12-13ani de gandesti asa. Nici tu, nici lady Cheddar asta de mai sus aka Blowminder (cat de inspirata a fost cu blow) nu aveti idee de magnitudinea traumelor psihice provocate fostilor vostri parteneri care vor suferi ani de zile. Intr-o lume cu bun simt, scursurile ca voi ar fi penalizate drastic. N-am timp sa scriu mai multe acuma ca vomitam tot pe tine ca mi s-a urcat sangele la cap cu subiectul asta.

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • tks, l-am atasat, e prea bun, prea ca la tara

    • #35

      Mai ...acu daca ne uitam la video-ul ala ramai perplex...macar barbatii is sinceri si zic ca le-o dat-o la bautura sau la nervi...dar fumeia cu batic te baga sub masa frate...

      Thumb up 5 Thumb down 2

    • #36

      Mă, da' ce fețe de șahiști au toți....

      Thumb up 6 Thumb down 0

  6. #37

    Chiar ma intrebam de ce tigancile nu pot sa ridice vocea cand e magraonul in preajma.

    Thumb up 3 Thumb down 4

  7. Auzi întrebare, De ce sunt bătute femeile ? . . . Nu au aia în Hornbach șuruburi cate motive se pot invoca

    Thumb up 27 Thumb down 9

  8. #39

    Da' ce rau ti-au facut absolventii de 8 clase, de-i pui pe picior de egalitate cu cei de la Spiru?

    Thumb up 20 Thumb down 6

  9. #40

    Prostii, gura lumii e pretextul. Uită-te la clipul ăla și încearcă să ghicești nevasta căruia dintre ăia ar fi putut trăi singură.
    Toate femizdele și toți apărătorii femeilor ignoră faptul că majoritatea femeilor au o pronlema majoră de educație.
    Sunt educate submisiv și nu au capacitatea de a pule la cale un plan de supraviețuire fără partener.
    Greșeala de mai sus e intenționată. Ce mă fac, unde mă duc, CINE MA MAI IA.
    Femeile care au răspuns la întrebările ăstea pleacă în viteză, stai tu liniștit.
    Ce e degradant și nu înțeleg e de ce trebuie să fie bărbatul alcoolic ca să fie violent. Ce, treaz n-are curaj? Să știi că ăle mai ale dracului bătăi le trag bărbații care nu au nevoie să se îmbete pentru a-și umflă femeia.

    Lucrurile sunt simple. Femeile vor drepturi egale, vor independență. Ălea care-și permit asta, primesc asta. Dacă aleg greșit, se întâmplă, la prima palmă sunt sigure.
    Alea care singure cam fac foame își calculează bine rata de schimb bătaie/mălai înainte să plece.

    Thumb up 30 Thumb down 3

    • #41

      Un copil (baiat, fata) nu se educa singur pe el insusi. Autoeducatia apare mai tarziu. Si daca de cand ai deschis ochii pe lume ti s-a bagat in cap ca o femeie nu-i capabila sa se autointretina, plus ca in unele medii educatia/pregatirea profesionala a fetelor este ignorata, e destul de greu pt o femeie sa-si scoata din cap ideile astea si sa-si ia viata in maini.

      Thumb up 6 Thumb down 3

    • #42

      încearcă să ghicești nevasta căruia dintre ăia ar fi putut trăi singură.

      te-as exhuma de 100 de ori (si nu imi place munca fizica) pentru ca meriti. Exact despre asta e vorba!

      Femeile vor drepturi egale, vor independență. Ălea care-și permit asta, primesc asta.

      Doooh! Independenta costa. Unele o platesc luand ocazional 2-3 palme, altele invata sa fie independente, cu tot ceea ce inseamna asta (facut rost de bani, gestionat anxietatile cand esti singur/a, ignorat presiunea sociala a grupului etc).

      Thumb up 13 Thumb down 1

  10. #43

    Maicamea a divortat undeva pe la 45 de ani, ma rog taicamiu ca maicamea nu cred ca avea a divorta pana la 150 de ani. Dupa ce vestea a ajuns pe la toate rudele, la ceva timp a pus ochii pe maicamea MAMA unuia de vreo 45 de ani neinsurat si poate virgin. A intrebat o prietena de familie despre mama si ii zice "singura problema ar fi ca are un copil", in mintea lor maicamea era inferioara lor.

    Thumb up 4 Thumb down 3

    • #44

      Si a venit neinsuratul ala virgin de respira greu si a zis:

      - Super_fotbal... I am your father 2.0

      Thumb up 27 Thumb down 1

    • #45

      Sarumana parinte...

      Thumb up 9 Thumb down 0

  11. #46

    Problema in treaba asta, este mica ipocrizie, care ne inconjoara si nu ma refer la ce zice lumea, ci ma refer la faptul, ca tuturor le este frica ca acest lucru s-ar putea intampla lor astfel incat traiesc intr-o bula de aer. Divortezi, ai stat niste ani/luni/zile cu acea persoana, nu mai merge, treci mai departe, viata e prea scurta pentru traitul in trecut, acorda-i respectul pe care-l merita persoanei si mergeti mai departe is as simple as that. Insa noi nu avem educatia(plus legile) pentru asa ceva si asta se vede la violenta domestica, la numarul de persoane foarte "fericite" in casnicia lor.
    Ca fapt divers, am cunoscut o doamna care avea vreo 50 si ceva de ani la acel moment si divortase de vreo 2 ani, iar cu fostul sot a avut o casnicie de vreo 20 si ceva de ani, femeia a divortat, pentru ca a descoperit ca nu mai exista pasiune si iubire(bineinteles, fiul terminase facultatea si avea un rost in viata). De asemenea mai cunosc un tip, care a divortat, cu copil, iar femeia face absolut ce vrea din el, pentru ca legea din Romania, poate lasa copilul unei mame care nu e in stare sa se intretina, iar fostul sot, de fapt intretine 2 persoane, numai ca are program de vizita.

    Asa ca motivele pentru care se intampla ce spui tu sunt urmatoarele:educatie,lege,ipocrizie. Odata ce se va rezolva ceva din astea, vom vedea ca stirile de la ora 5 s-ar putea sa mai scada in stiri si audienta.

    Thumb up 5 Thumb down 1

    • #47

      Mno..eu zic ca ai pus punctu pe i...
      Multi nu inteleg ca "mierea" aia se duce rapid in primii ani, ca o sa apara o gramada de greutati si probleme prin care trebuie sa treaca impreuna...ca trebuie sa apara respectul reciproc si uneori mai trebuie sa faci si niste compromisuri ca sa fie treaba ok....asta cu pasiunea si iubirea infocata...ca vai draga nu ne mai intelegem, ca nu-l mai iubesc, ca am cunoscut unul cu care sunt pe aceeasi "unda"(hai sictir ca o avea pla mai mare) sunt doar niste scuze...de fapt v-ati luat asa ca sa fiti in trend...si nici nu aveti habar ce inseamna viata in cuplu.

      Thumb up 12 Thumb down 2

    • #48

      @Asdad2005 Legea din Romania prevede ca persoana la care nu se afla copilul treb. sa plateasca 25% din venitul net (asta daca nu are si alti copii din alta casatorie si atunci procentul va fi mia mic). Ca sa o intretina si pe mama ar trebui sa aiba si sa declare un venit mare, gen 8000 lei ca sa le asigure un trai "decent" de vreo 2000 lei pe luna.
      Te asigur, pe de alta parte ca legea din Romania este tampita cu privire la divorturi atunci cand sunt implicati si minori. De ex. parintele la care nu sta copilul NU pateste nimic daca isi baga picioarele in programul de vizita si nu vine deloc sau cand are el chef. In schimb, celalalt parinte daca nu aduce copilul in fata blocului la ora stabilita (ca a intervenit o urgenta, ca a trebuit sa plece din localitate) este pasibil de inchisoare intre o luna si trei...

      Thumb up 3 Thumb down 1

  12. Un pic exagerezi, totusi. Am crescut intr-un sat, am trait in oras mic, pe urma in oras mare, familia mea extinsa locuieste tot la sat/oras mic, cazuri de divort cunosc destule in respectivul mediu, dar nimeni nu a fost supus oprobriului public pt ca a divortat. Femeile care raman cu sotii lor in ciuda faptului ca incaseaza bataie o fac, zic eu, pt ca au senzatia ca nu se pot descurca singure si pt ca au fost crescute in familii in care se practica bataia si li se pare normal. Primul obstacol, pt ele, nu e gura lumii, cat stima de sine extrem de redusa.

    Thumb up 26 Thumb down 1

  13. #50

    Lumea de aia e frumoasa, ca e diversa. Multe modele de viata, de unde poti alege. Poti sa umbli pe strada imbracat in portocaliu cantand "Hare Krishna" (da, Baxt, chiar daca traiesti intr-un oras mic poti sa o faci daca iti doresti), poti sa iti pui un belciug in nas, poti sa faci abdomene de 5x pe zi la prietenul imaginar si cate si mai cate. Da, sigur, si poti sa stai cu un barbat pur si dur care iti mai scapa cate o palma, doua, ca sa respectam traditiile.

    A respecta o traditie sau alta e strict o problema de alegere personala. Daca femeile acelea vor sa respecte o traditie pe care majoritatea occidentalilor au abandonat-o de mult, aia cu cate un pumn ocazional in ochi cine suntem noi sa le judecam?

    E fix la fel ca atunci cand vrem sa le "eliberam" noi pe femeile musulmane de broboada si costumul de baie de neopren. Lasati, bre, femeile in pace sa isi respecte traditiile.

    Thumb up 14 Thumb down 2

    • Corcoran ai tu o idee, dar o pui intr-un context idiot.

      E ca si cum vrei sa il scoti pe unul dintr-o masina accidentata si in loc de cleste hidraulic, treci cu buldozerul peste masina, "ca tot s-a desfacut in bucati".

      Daca tie "cate un pumn ocazional in ochi" si "iti mai scapa cate o palma" ti se pare normal intr-o familie, atunci imi pare rau ca nu ai avut ocazia sa vezi o familie normala (nu o dau pe a mea ca exemplu, dar am intalnit familii in care bataia nu aparea aleator).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      Gogule ai inteles fix pula din comentariul meu. Probabil ca pentru astia ca tine ar trebui sa pun un comentariu cu o schema explicativa dar nu pot incarca imagini pe blogul asta, ca nu-i al meu. Unde am zis eu ca e normal ca femeia sa ia o palma? Cine esti tu sa decizi ce stabileste un cuplu ca e normal pentru viata din cuplul respectiv?

      Femeile alea cu ochii vineti si neopren *aleg* singure sa traiasca in contextele/culturile respective. Pe asta reusesti s-o intelegi ca e alegerea lor sa stea cu un neandertal? Treaba lor de ce aleg asta, ca discutia e tare lunga. Daca tu joci la pacanele se cheama ca alegi sa fii victima pacanelelor. Tu personal si nu patronul bombei unde joci pacanele. Ala doar iti indeplineste dorinta de a-ti lua banii cu care nu stii ce sa faci altceva.

      Fiecare cuplu isi stabileste ce e normal sau nu, propria normalitate, iar cand nu reusesc nu mai sunt un cuplu. Unele cupluri decid ca normal este ca femeia sa ia o palma peste bot, haleluia.

      Thumb up 4 Thumb down 1

    • #53

      si care e blogul tau ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      @acadea n-am, bre, blog, ca sunt amarat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #55

    Noul trend sunt tatii care isi iau bataie de la proprii fii... foarte trist

    Thumb up 2 Thumb down 7

  15. #56

    Putea sa lipsească moldoveanul din discuție?

    Thumb up 3 Thumb down 2

  16. #57

    Si ce bine e când esti deținătorul adevarului absolut!

    Thumb up 2 Thumb down 5

  17. #58

    E absolut normal ca femeii sa-i fie rusine sa divorteze. Romania a ramas incremenita undeva in evul mediu si doar relativa apropiere de Europa a facut sa apara idei avangardiste cum ar fi recunoasterea femeii ca o fiinta umana si nu sclava stapanului casei.

    Si mai sunt si alte dovezi: idioti care se sunt impotriva homosexualilor pentru ca familie crestina, popularitatea bisericii, concursul de tarat in genunchi pentru a pupa niste oase, 45% dintre gospodarii cu buda-n fundul curtii si asa mai departe.

    Thumb up 10 Thumb down 3

  18. Când 50% trăiesc în colibe făcute cel mai des din rahat de animale iar 40 % arunca după câinii când se caca, ce poți sa mai sperii?

    Thumb up 6 Thumb down 6

  19. Nici in bula asta de aici USOR mai cultivata nu e chiar roz. Inteleg ca singurul criteriu corect pentru divort ar fi bataia. Cautarea fericirii care ma rog de fapt poate fii cautarea unei maciuci mai competente inteleg ca nu este un criteriu acceptat.

    Thumb up 7 Thumb down 5

  20. #66

    Cand maritatul e Scop principal pentru atat de multe femei, esecul in chestia asta este privit de societate cu aceeasi importanta.
    Cumva ca somajul pt barbat.

    Thumb up 5 Thumb down 0

  21. #67

    Culmea, site-urile de dating sunt pline de mamici singure, deci divortul nu mai este o problema. De fapt femeile care nu sunt abuzate se plictisesc si isi pun coada pe spinare iar cele abuzate stau cu sotii.
    Eu nu m-am intrebat niciodata de ce nu divorteaza, ci de ce se incurca cu jeguri in prima instanta. Sau poate raspunsul este ca asta de fapt cauta si apoi se victimizeaza cand vad ca barbatul adevarat nu le cade la picioare ci le pune acolo unde le este locul.

    Thumb up 2 Thumb down 8

  22. #68

    trista normalitate pentru altii...mama a divortat de tata inainte de-a ma naste eu, fix pentru ca era betiv si violent. nimeni n-a blamat-o, din contra, toata lumea, prietenii, familia au sustinut-o in alegerea facuta. subliniez ca inca nu venise revolutia, am inteles ca pe timpurile alea era si mai nasol daca divortai. bine, mama a avut si norocul sa fie de la oras si sa se invarte in cercuri de oameni educati.

    Thumb up 3 Thumb down 0