Părinți fără urmă de bun simț

pedobear

Azi, la vestiar, un tată cu 2 copii, un băiețel și o fetiță. Amândoi copiii, maxim de răzgâiați, se jucau pe banchete, deși terminaseră de schimbat hainele, iar tăticul îi privea relaxat, acceptându-le toate hachițele.

Am lăsat prosopul jos, am dat tricoul jos și stăteam, uitându-mă la ei, așteptând să plece. Băi, nimic, deci omul nu avea nici o treabă. Am stat 2 minute, eu uitându-mă la ei, el stând calm și relaxându-se.

Știți ce e a fost cel mai ciudat? Când i-am spus că vreau să mă schimb și să își ia fetița de acolo, mi-a răspuns gen Ei, e copil, nu știe ce e aia.

Serios, deci e ok să rămâi în pula goală în fața unei fetițe de 3-4 ani, pentru că nu știe ce e aia? Ce dracu de mazăre stricată poți să ai în loc de creier ca să poți gândi astfel?

Cred că avem nevoie de certificat medical psihologic înainte de a avea dreptul de a procrea.
Serios.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

185 comentarii

  1. Unii psihologi ar fi de acord cu tatăl.
    Eu aș fi fost mai preocupat de altele. Gen..... pot să apară scenarii dubioase în care să fii poreclit Pedobear.

    Personal. I-aș fi explicat că nu e un scenariu.... decent dpdv social.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      posibil. dar eu, ca om, nu ma simt confortabil sa fac asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nici el , ca tata , n-ar trebui sa se simta bine stiind ca fetita lui vede in fata ochilor scula unui strain.. Ciudata mentalitate!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Asta era ideea. Chestia cu confortul. Chiar dacă unii zic că nu-i traumatizant, nu înseamnă că ăla-i singurul lucru care trebuie luat în considerare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      Arhibear!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Trebuia să-i răspunzi "și dacă întreabă?" Ce-o fi în casa lor...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #7

    Ok, din punctul meu de vedere tipul e retard.
    Interesant e de unde a invatat el ca fiica lui nu va avea fantezii cu plue in vestiar la 20 de ani.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Probabil tot acolo unde altii au invatat ca a avea fantezii sexuale cu barbati in vestiar e ceva absolut grav pentru o femeie si ca un tata trebuie sa fie in primul rand preocupat de eventualele fantezii sexuale ale fiicei sale la 20 de ani si nu de siguranta ei fizica si emotionala pana la varsta majoratului.

      Dus cu pluta omul poate sa fie, dar retard nu. Fiindca nu exista decat retardati.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #9

    Iti recomand plajele din spania (si nu cele de nudisti), unde e ceva obisnuit ca parintii sa vina insotiti de copii si sa se dezbrace complet in fata lor; sau sa vezi "capul" familiei in timp ce o ajuta pe doamna cu crema pe sani in fata copiilor de 12-14 ani; probabil nici la 14 ani nu stiu ce e aia

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Îi recomanzi??!:)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      Acolo conventia e ca toata lumea sa fie dezbracata, indiferent de sex si varsta. Cei care vin stiu ca or sa priveasca diverse si ca vor fi priviti la randul lor. La vestiar, insa, conventia e alta si nu include nicidecum dezbracarea in fata copiilor altora.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      I'auzi bai Arhi ce zice ciubuc. Asa e si pe plajele din Spania. Deci trebuie sa fie in regula atunci.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      simt ca am trait degeaba

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Nu, ghișefte, stai să vezi!
      Vii colea pă plajele din Niu Gerzi, unde pudibonderia e lege bătută-n cui. Femeile poartă sutiene de ai senzația că sunt tricouri iar bărbați în slip n-am văzut și nici nu poți ieși așa că te sală ăștia. Toți masculii în bermude, toate fomeile în balozaibăre.
      Pe de altă parte, nea Costel ăsta de-l durea la 3 metri în față că ursul vroia să se schimbe, fie era miserupist din naștere și nu sesiza ideea, fie era puțin mai accelerat fiind crescut în Amsterdam la capăt de pod, fie era de-ăla care se dădea cu gel pe floci și vroia să-l vadă și el pe Arhimede la adevărata lui lungime.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      sală = saltă*

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #16

    pai tu crezi ca din ce fel de familii apar Cruduta, Dragusanca, Raduleasca?
    @DraceaDan: Desi pana la o anumita varsta pot fi de acord cu nuditatea parintilor fata de copii (nuditate nu sex, nimic excitant, da?), nu pot sa inteleg de ce ai vrea sa ai un copil care sa accepte nuditatea strainilor in preajma lor ca fiind normala.
    Nuditatea parintilor fata de copil pana la anumite varste (parinti normali la cap ma refer), ajuta la acceptarea propriului corp, proiectia in viitor a schimbarilor care il asteapta, e nuditate non sexuala.
    Nuditatea strainilor in schimb e 99% sa fie sexuala si sa se lase cu abuz si evident nu e de promovat ca acceptabila in fata minorilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #17

    Oare ce-ar fi raspuns daca ii cereai sa precizeze exact ce e 'aia'?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #18

    Ca tata de fetita mi se pare normal sa iti duci copilul in vestiarul femeilor ca se se schimbe, asa copilul nu are probleme, basca ca acolo intotdeauna gasesti o mamica care sa te ajute sa o imbraci.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Cel mai bine ar fi sa ne dam seama ca si copiii sunt oameni cu drepturi egale si sa avem vestiare separate pentru ei. Si toalete, de exemplu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      Da, gasesti, cat timp esti tu ocupat sa arunci cu privirea...

      Una dintre... problemele cu care m-am confruntat in scurta mea "cariera" de portar/paznic la o chestie cu vestiare a fost "copil+parinte de sex opus". Daca intra tac-su s-o schimbe pe aia mica in vestiarul femeilor, primeam reclamatii ca ce cauta ala acolo. In schimb daca intra ma-sa sa-si schimbe baiatul in vestiarul barbatilor, numarul de reclamatii era acesta: http://undedaiundecrapa.files.wordpress.com/2014/01/silence.gif

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Jerome, cum adica sa te ajute sa o imbraci? Ce sa faci cu ea imbracata?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Sounds legit: Femeie straina pe care am intrebat-o la intamplare daca ma poate ajuta, ia-mi copilul de 3 ani intr-o camera in care eu nu am voie sa intru. Ai ochi verzi, deci probabil nu esti o dubioasa si e perfect normal ca o persoana necunoascuta sa imi dezbrace copilul de 3 ani...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Wow! Fetita lui ori o sa devina curva ori o sa fie violata ... 🙁

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Evident ca nu neaparat si ca se poate intampla sa fie intr-una din cele doua ipostaze chiar daca nu vreun barbat dezbracat pana la majorat. Dar o farama de adevar exista in ceea ce-a zis Lucifer: daca parintilor li se pare normal sa existe barbati (cu exceptia tatalui) la 'nudul gol' in preajma copiilor, atunci li se va parea normal si copiilor si nu li se vor activa semnalele de alarma atunci cand sunt in pericol sa fie abuzati.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      La un asemenea comentariu ar fi mers o poza de profil in care sa fii cu degetul in nas

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Wow, just wow!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Si cica eu eram cel cu probleme.Iti dau - vaca cu cabina, cum poti vorbi asa despre o fetita?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Wow, fetița lui e posibil ca și cu un așa tată tot să scrie comentarii care să ia mai puține minusuri decât Sabina!:)))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      sabina, pentru comentariul asta, intri din nou la vot. pedeapsa

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      Sa o violam electoral pe sabina!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      let the penetration begin:))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      wtf Sabina? si ma gandeam sa iti cer nr. de telefon

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      Sparge bariera de 50 ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      nu cred, votarea a inceput tarziu:))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Sunt sanse, merge destul de bine :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      Eu imi doresc ca bariera sa o sparga comentariul lui Ovi Sarb. Initial m-am gandit ca Sabina incearca sa ironizeze alte comentarii de mai sus. Inca mai sper ca-i asa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      +1 MM

      A, stai ca pot sa te votez.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      Cetin, n-ai vazut bine, Jerome a zis 50, nu 500!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      da, acum am vazut 😛

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      Acum sunt deja 47, facem suta ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      m-as ingrijora de faptul ca sunt 3 cu plus

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      :))) Eugen, gand la gand, tocmai ce te votasem si eu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Adevaru-i ca oricat m-as abtine de la chestii gen "sa dam minus pt. ca e Sabina", comentariul tau nu merita altceva decat minus azi. Asadar plus un minus.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      Ma scarbeste ideea ca o asa zisa femeie poate face un asemenea comentariu la adresa unui copil chiar si in gluma.

      Pentru cine nu stie domnisoara Sabina este "Social Media Coordinator la RCS & RDS – Digi Life Romania, Digi World Romania, Digi Animal World si Digi Film".

      Trimitem un mail la sefii ei cu un screenshot? Deja am salvat comentariul. Astept raspunsul vostru.

      @Arhi stiu ca iti este amica sau prietena, dar mai da-o in plm de cucuvea idioata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      totusi cred ca de fapt sabina era ironica relativ la comentariile dinaintea ei

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      Plusurile vin de la ăia cu degetele groase.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      Da bre. Dar cum ramane cu "atunci cand reprezinti un brand gura bate curul"? Daca vrea sa trolleze va trebui mai intai sa invete cum sa trolleze.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Arhi: Daca imi arati un singur comentariu de pe blogul tau unde pare ironica sau pare sa fi simtit o ironie, imi retrag minusul. Stim cu totii ca nu exista...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ai drec pedofili, cum sarira cu liniutza la biata fetitza!

      Si ala, de colo, "sa o dam in gat la sefi"! Da ma, Culaie, ca asta e site de etica si nu loc unde trolii se calca in picioare sa arda tot ce prind. :))

      Hua!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Este mai bine sa taci şi să dai impresia ca eşti prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice dubiu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      Nu esti chiar cea mai luminoasa stea de pe cer, nu-i asa, Sabinutza 🙂 ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      Like a white dwarf. Very hot but not very bright. 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ok, se pare ca ati interpretat cum ati vrut. Dar o fetita care vede toata ziua buna ziua barbati dezbracati in jurul ei, cu acordul parintelui sau, are toate sansele sa ajunga cu mari probleme cand o sa fie mare. Comentariul meu era ironic plus o batjocura la adresa tatalui. Pacat ca nu imi pot da un minus singura, daca tot ne distram. Subiectul e oricum prea serios ca sa radem. Si legatura cu locul meu de munca este puerila.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      Ai dat-o la intors acum.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Arch doar mi-am crescut singura sansele sa ajung la 500 minusuri 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      Tocmai ai confirmat ca ai vorbit serios la primul comentariu, dupa care spui ca a fost ironie. Ai facut buba la cap cand erai mica sau care naiba e problema ta?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • ce dobitoci sunteti astia cu "hai sa o dam in gat la sefi ca a dat un comentariu gresit, din care oricum n-am inteles nimic".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      Sabino, la cat esti de bunaciune mica eu te-as lua si asa. Cica poola nu stie carte 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Ba, citeste singura, in 3 randuri ai spus ca ai vorbit serios, iar apoi ca al tau comentariu era ironic... Este deja prea usor sa te ia cineva la misto, ai tu grija singura de asta .

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      @Sabina: Ai spus ca era o ironie. Perfect. Explic-o: care era, concret, ironia?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      Vouă vă scapă o chestie. Ce plm trebuie să vezi/mănânci/faci de mic copil ca să ajungi precum Sabina Cornovac?!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      animal00, cam ai dreptate. Nu as spune "dobitoci", dar sigur ceva rude cu Felix Voiculescu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #63

      Da; Sabina mamă, e o adevărată batjocură pe care i-o adresezi tu tatălui că-i faci copilul, care e cel mai puțin vinovat din povestea asta, ”curvă”!
      De bună ești bună și te respect maxim pentru modul în care arăți, îmi pare rău însă că cineva a făcut tâmpenia și te-a învățat să scrii!:))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Băi, mai lăsaţi-o-n plm de vrăjeală cu "Vai ce bine arată Sabina, păcat că e proastă"
      Bag mâna în foc că are un coeficient de inteligenţă peste media comentatorilor de pe arhiblog. Şi nu, nu e vreo zeiţă a frumuseţii. Poza la care salivaţi e făcută, editată şi retuşată profesionist. Tocmai pentru a atrage atentia lui homosapiensinternautus. Ea arta normal, ca orice femeie, si gandeste normal, chiar bine. Dovada este succesul profesional pe are il are si care va face pe unii ratoni de profesie sa va bagati unghia-n gat si sa faceti spume de invidie.

      Ce este inteligenta?? Capacitatea individului de a se adapta.

      Dintre voi astia, anonimii care o ardeti aiurea online si turnati minusuri (forta haterului suprem) si Sabina, cea are traieste din online, cine mama dracului e mai adaptat in domeniu?!

      Chiar aveti impresia ca zecile de mii de comentarii din online-ul romanesc au vreo importanta? Va inteb pe voi, cei care o ardeti cu harfe penibile despre pârât la sefii Sabinei şi alte inertii. Daca fata isi face treaba in social media, bravo ei.

      Ea comenteaza pe toate site-urile mari (aici includ si bloguri) doar pentru a-si lasa link-ul pe cat mai multe canale. Comenteaza sistematic, o doare fix in coccis de calitatea cometariilor si de parerea unor anonimi. Este profesionista. Voi ce sunteti?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      *inepţii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      da, Corbane, și Mircea Badea este un jurnalist profesionist care lucrează la o mare televiziune independentă, de știri, de care mulți anonimi triști spun că e un lătrău care-l pupă în cur pe Voiculescu, doar pentru că sunt invidioși pe inteligența sa și capacitatea sa de adaptabilitate! HA HA HA, să mor io, ce-am mai râs!:))))))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      Da ma, pâna una-alta, Badea "munceşte" o oră pe zi şi câştigă peste 10 mii de euro lunar. Şi are sute de mii de fani (verifică-i contul de facebook). Un mare ratat, nu? Dar o sa îi ajungă sufletul în iad.
      Încercati sa nu mai confundaţi realitatea cu propria perceptie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      @Dani Corban

      1.Sabina nu traieste din online, nici nu ar fi avut cum

      2. "Ea comenteaza pe toate site-urile mari (aici includ si bloguri) doar pentru a-si lasa link-ul pe cat mai multe canale. Comenteaza sistematic, o doare fix in coccis de calitatea cometariilor si de parerea unor anonimi. Este profesionista. Voi ce sunteti?" - Daca aceasta este parerea ta despe Sabina, atunci este cea mai mare jignire pe care am putut s-o citesc intr-un comentariu despre ea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Și Antena 3 este o televiziune de calitate, independentă, cu milioane de telespectatori, care generează venituri de zeci de milioane din publicitate, fără să obțină contractele publicitare în urma șantajului! Hai mă Cărbane că ești din ce în ce mai simpatic!:))))))))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      Jerome, de acord cu tine. Nu mi-am propus sa o laud.
      Din cunoştinţele mele, lucrează în online şi asta e profesia de baza. (presupun ca nu ii pica niste bani din pom)
      Dar daca tu stii mai multe, nu te contrazic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      Toma, vorbim de Badea, nu de Antena 3. Cred ca i se rupe maxim de unde are Antena contracte de publicitate.
      Si daca vrem sa fim corecti, trebuie sa recunoaste ca Badea e lider de audienta in cele mai multe cazuri. Si Antena 3 are indiscutabil cea mai mare audienta dintre toate posturile "de stiri". Daca nici ei nu fac bani, restul din ce traiesc?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      Nu am avut placerea sa o cunosc, nu este o ironie si cu atat mai putin o mitocanie, dar intrand pe blogul ei mi-am dat seama ca acel blog nu o poate sustine financiar si ca evident are un job

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      Vaiiiii... Sa se faca ordine si curatenie pe net, sa scoatem din peisaj orice spammer, ciorditor si inapt, dar hai sa lasam o muiere cu -10 neuroni in cap sa pastreze o functie de soshial media specialist pentru ca ne tragem de sireturi cu ea la cafele si barfe.

      Nu prietene, ori suntem corecti pana la capat, renuntam la ipocrizia asta si taxam orice inapt din online care se vede miezul din dodoasca, ori parerile noastre devin irelevante. Iar daca vrea cineva sa afle care e legatura dintre functia ei la RCS-RDS + neuronii lipsa si cum ma afecteaza asta pe mine, o sa imi pierd cateva minute din viata sa fac teoria chibritului si sa explic de ce asemenea oameni ma afecteaza pe mine ca si client al unei companii ce asigura servicii.

      Hint: cand va veti mai plange ca ofertele sunt mincinoase sau prezentate gresit, le puteti multumi pentru asta Sabinei si colegilor ei care se ocupa de marketingul si PR-ul pe internet al companiei respective.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      Jerome, cand am zis "online" nu m-am referit la blog :))
      I-a insirat mai sus CV-ul un pui de turnator..

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #75

      Titi, ai tras tu concluzia ca are niste neuroni lipsa, pentru ca a postat niste comentarii pe un blog. Bravo, ma! Si stii tu (tot din comentarii pe blog) ca nu isi face treaba la RDS. Habar nu ai ce rezultate a avut pe functia respectiva, dar clar e naspa. Pentru ca comentarii.
      Te plangi degeaba. Daca vrei sa faci ceva in privinta asta, du-te maine la RDS si reziliaza-ti contractul. Serviciile sunt cat de cat, dar cu Sabina asta nu se mai poate!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #76

      Dani, bla bla bla. Ti-as spune sa canti la alta masa dar mai bine imi trag eu scaunul deoparte si imi vad de ale mele. Mailul il voi trimite maine formulat frumos, ca la carte. Ca vor exista sau nu repercursiuni ma lasa rece.

      O seara buna.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      Am si eu o intrebare pentru tine. Fiind atat de proasta, cum ai supravietuit pana la varsta asta ?
      Nu gasesti ca absolut orice scrii pe aici e de toata jena ?
      Credeam ca esti doar imatura si incerci sa te faci placuta, dar am ajuns la concluzia ca esti intarziata mintal.
      Ca o femeie sa faca asemenea comentarii despre un copil de 3 ani ... Wow. Doar wow pot sa zic.
      Sunt crescuta frumos, dar daca ai fi spus asta langa mine, m-as fi abtinut cu greu sa nu iti trag o flegma cu muci asa, din aia gretoasa. Asta te-ar ajuta sa intelegi de ce nu e ok sa provoci altora atata sila...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Trebuia să te schimbi în fața lor, afișând o erecție maximă, în tot timpul ăsta păstrând contractul vizual cu copiii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      Mi se pare complet ciudata sugestia. Cum mi se pare complet ciudat si ca vreun barbat care nu e pedofil sa aiba si sa mentina o erectie maxima in timp ce priveste in ochi niste copii si ramane gol in fata lor. Cat despre ce intrebari ar trebui sa-si puna despre el daca mai e si parinte pe deasupra, nici nu mai vorbesc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      Tie ti se scoală la copii sau la tați?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #81

      Bravo, meriti cu prisosinta premiul pentru comentariul retard al zilei. Sau al saptamanii. Sau al lunii chiar.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      Ovi, am probleme in a-mi mentine erectia in fata unui copil. Probabil de la varsta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #83

      Bai Ovi, esti pedofil?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #84

      Comment-urile astea gen 9GAG sau grupuri dubioase de Facebook nu isi au fanii pe aici. Sunt insa sigur ca, fata de comentariul Sabinei, comment-ul lui Ovi a fost doar o simpla gluma...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #85

    nu puteai si tu sa te intorci cu spatele? pai daca la bazin am sta dupa fiecare copil care e in vestiar, am ramane toata ziua acolo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      Just. In fiecare vestiar pentru barbati trebuie sa existe obligatoriu o bancheta pentru fetite pe care sa se joace cuminti inconjurate de funduri goale de masculi. E absolut firesc, cu siguranta copilele se vor simti si ele in sfarsit in largul lor ca nu mai sunt niste poveri dupa care stai si-ti pierzi timpul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #87

      poti sa`ti bagi in cur ironiile astea de 2 lei, te astept la un bazin (Atlantis de exemplu) sa vad cum te schimbi tu cu mentalitatea asta, ca nu sunt 20 de minute adunate in toata ziua in care sa nu fie un copil in vestiar.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #88

      Nu toata lumea iti impartaseste fanteziile anale. Dupa cum am spus intr-un comentariu de mai sus normal ar fi sa existe vestiare separate pentru copii. Si e o diferenta intre a te duce cu copilul intr-un vestiar de adulti pentru a va schimba si alta sa stai cu copiii la joaca acolo. Nu-i civilizat nici pentru un grup de adulti sa ocupe vestiarul ca vor sa stea la taclale acolo sau la o partida de remy.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #89

    trebuia să-l întrebi pe tatăl fetiței dacă știe engleză și să-i dai celebra ta adresă de mail!:)))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #90

    Vezi? Daca erai vasluian, nici n-aveai subiect de postat astazi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #91

    Asta nu-i nimic Arhi. Sa vezi cand pune o persoana pe Facebook poze cu soacra lui moarta de la inmormantare. Full front pictures actually 😀 Nah de asta ce zici?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #92

      link?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #93

      Eu as fi pus si cu focu' de artificii de la par(ty)astas.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #94

      avand in vedere ca e vb de soacra:
      - Stii ca ti-a murit soacra?
      - !!!
      - Ioane, stii ca ti-a murit soacra?
      - !!!
      - Ioane, nu ai auzit, ti-a murit soacra!
      - Nu ma face sa rad ca am buzele crapate.

      PS: ma inteleg maximal de bine cu soacra si socrii si chiar sunt ca si parintii mei ptr mine, asa ca va rog sa acceptati bancul ca si banc sa nu o luati pe campii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #95

    Ti-as da cu placere dar trebuie sa-i fii prieten ca sa poti vedea pozele. Eu le-am vazut pe Facebook-ul unui prieten de al meu ... inca sunt socata. Ma gandesc daca a pus pozele din bucurie sau din prostie...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #102

    Oare de ce p.m. este acest Ovi Sarb un blogger de succes ? Ca sa ma sparga cu panseuri de doi lei ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #104

    Poate ar fi bine sa-i stergi comentariul? Poate trece cu adevarat printr-o perioada dificila si chiar nu-si da seama ca astfel de 'glume' sunt foarte deplasate. Se mai intampla sa o iei pe aratura din cauza vreunui stres major. Mi-ar placea sa cred ca asta-i explicatia comentariului lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Inca nu te-ai lasat de sala?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #106

    In mod normal, fetita trebuia sa mearga la vestiarul alocat femelelor. Dar si tu ai faultat grav logica: mergeai la dushuri, iti trageai chilotii pe tine si gata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #107

      nu-i asa, ar fi trebuit eu sa ma duc la plimbare pentru ca exista tipi nesimtiti, care ocupa vestiarul. pe bune?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #108

      Pai puteai sa te schimbi tu in vestiarul femeilor, sunt sigur ca ele mai vazusera asa ceva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      Pe bune, tu astepai ca taticul ala sa-si puna copiii cu ochii la zid pana te inchiloțai tu? Jesus man, n-ai prea dat pe la bazine de inot sa vezi ce trafic e pe-acolo la vestiare, bag seama.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      ba baiatule, tu citesti ce scriu, sau simti nevoia sa te desfasori? aia terminasera demult, se jucau la vestiar. esti din ardeal? ca daca da, incerc sa iti fac si un desen

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #111

      Copiii erau schimbati, tatal era imbracat, dar nu puteau sa iasa afara sa se joace? Deci in loc sa-i duci afara la aer curat, ii tii in mirosurile de la vestiar si indemni alti oameni sa se dezbrace in fata lor?

      Daca dai peste unul de 1,90 si vreo suta de kile care stie sa bata si-are o zi mai proasta, asa, dupa figura, sigur ai curaj sa-i spui sa se intoarca cu spatele si sa-si dea jos chilotii de fata cu fie-ta?

      Stii, in cazul unui proces de incredintare a copilului, e extrem de interesant pentru judecator sa asculte marturii despre cum tati ii zicea lui nenea sa-si dea slipul jos si cum nenea si i-a dat si avea acolo ceva mai mare/mic decat tati, ca a avut timp sa se uite cu atentie in timp ce se chitaia pe bancheta cu fratele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #112

      @Arhi eu citesc ce scrii tu, dar nu-ti dau dreptate - e una din chestiile alea incomode care se intimpla prea des ca sa incerci sa le rezolvi atita vreme cat ai alternative la super-indemina. Plm, puteai inclusiv sa te faci decent cu un prosop in jurul taliei.
      Adica serios, n-as sta nici in 100 de ani sa ma gandesc cine, ce si de cat timp cauta ceva prin vestiar, la cate fiinte misuna uneori.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #113

    Asta imi aduce aminte de un banc:
    "Intra bula in baie unde facea ma-sa dus.
    - Mama, ce ai acolo jos?
    Masa, evident rusinata.
    - Este o pasarica, Bula.
    - Bine, atunci ai grija sa nu-ti intre in pi*da"
    Lel 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #114

    Mai degraba a faultat grav ca nu-si da seama ca vestiarele pentru barbati sunt locul ideal in care sa stai sa-ti privesti cu duiosie copiii cum se joaca in timp ce indemni straini sa ramana la cucul gol in fata lor.

    Nici daca omul ar fi iesit cu fetita, n-ar fi fost in regula. Nu stiu ce i s-ar putea raspunde logic unui baietel care te intreaba: De ce m-ai lasat singur in vestiar cu nenea care se schimba de chiloti? Chiar daca nenea s-ar fi schimbat cu spatele la copil.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #115

      Comentariul de deasupra ii era adresat lui Ciprian, de la 18.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Nu sunt eu pe frecvenţa care trebuie, sau titlul este TOTAL greşit? Nu este nici pe departe vorba de bun simţ.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #117

      ma gandesc ca bunul simt ar fi primul lucru care iti lipseste, cand iti aduci fetita intr-o maree de puli balanganinde

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Bunul simţ e ceva ce pretinzi. Dacă tu pretinzi bun simţ de la un om care îşi aduce fetiţa într-o maree de bălăngăninde, sincer, cred că ai o mică problemă, căreia totuşi nu ar trebui să-i dai prea multă importanţă. E ca şi cum ai juca handbal cu prietenii, nu aveţi nicio legătură cu handbalul şi doar vă prostiţi, dar îi spui unui prieten că e un handbalist praf. Nonsens, baby.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #119

      Nu ești pe frecvență. Mergi acasă. Lasă scremerile astea de pseudo-elitistă care postează pe blog toate căcaturile adunate din groapa de gunoi a internetului.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #120

      @Sandu - e treaba mă-tii ce postează asta? Cocalaru' pulii, ai valoare tu.
      Auzi la el, o critică pentru scremeri şi el e plin de căcat în pantaloni.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #121

      @marin
      Îmi pare rău că te-am jignit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Sandule, te-ai simţit bine? Acum, înapoi pe deal, te rog.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #123

    In Finlanda la saunele de la bazinul de înot unii tati își iau fetițele cu ei, acolo toată lumea e in pula goală ca nu e voie cu costum, nicio problema pt nimeni. Dar la si in familie se merge la pielea goală la sauna toată familia pana copiii sunt mari, asa ca e ceva normal. Noi suntem prea pudici, mulți încă au ideea ca sexul e ceva murdar si corpul uman gol e rușinos.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #124

      faptul ca exista un popor de idioti pe lume, nu o transforma in ceva normal. si tiganii isi vand fetele de la 10 ani, asta inseamna ca suntem noi prea pudici si nu recunoastem ca sunt bune de la varsta aia? sau tiganii nu sunt reprezentativi pentru subiect?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #125

      Nu vad legătura între ce am scris eu si ce ai comentat tu. Noi ca popor suntem pudici si la noi orice nuditate e considearata sexuală, cand de fapt nu e, asta vroiam sa explic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #126

      ma indoiesc ca noi, ca popor suntem pudici. daca in state ar face asa ceva, tatal respectiv ar fi arestat, iar oamenii in pula goala din jur ar fi marcati pe viata drept sex offenders.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #127

      Bine, aia puritani din state nu-s cel mai bun exemplu de minti deschide. Eu totuși cred ca in țările in care nuditatea e privită mai relaxat si sexul ca fiind ceva normal au mai putine violuri si mai puțini frustrati sexual. Eu atât vroiam sa semnalez, ca situația descrisă de tine e normala in unele tari civilizate si ca un copil nu rămâne marcat daca vede nuduri in context non-sexual, deși aici nu pregătirea sa exprim o părere.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #128

      as vrea doar sa aduc in discutie cazul lui Julian Assange, acuzat de viol intr-una din aceste tari atat de libere sexual, mai exact de viol prin ruperea prezervativului. deci da, relaxare maxima.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #129

      @perkele - la fel de bine as spune si eu ca in ro sunt prostituate peste tot si ca atare nivelul violurilor este scazut. Nu au legatura, violul e mai iute o chestie de putere decat de sex.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #130

      Ce am uitat sa menționez pe lângă violuri e ca si femeile sunt mai bine văzute si practic sunt egale cu bărbații, spre deosebire de țările puritane unde femeile sunt desconsiderate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #131

      Perkele, de curiozitate, au injuraturi in care actul sexual sa fie privit ca pedeapsa/umilire, iar cel oral sa fie cel mai injositor dintre ele? Ma refer la injuraturi native, nu importate din filme americane.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #132

      Te rog important sa ne scutesti cu exemple legate de lejeritatea sexuala a "vesticilor". Sunt asa de lejeri sexual incat tot aud despre ei pe la tv cum si-o scapa prin aurolacii minori din bucuresti sau prin vreun copil fara parinti. Pana una alta nu am auzit de arabi, japonezi, americani sau canadieni veniti la turism sexual infantil - de-astia mai pudici. Tot aud de prin 89 de olandezi, danezi, finlandezi, belgieni - gaozari de-astia relaxati si nefrustrati sexual. Astia-s de-aia care isi puneau acum 200 ani o tichie gen chilot, seara la culcare, vorbeau pitigaiat si se imbracau in catifea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #133

      Mă, gică, vezi că ții harta strâmb. În rest ai dreptate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #134

    Eu cred ca exagerezi. Am dat exemplu Finlanda, dar probabil e la fel peste tot in nord, unde lumea e mai relaxata cu corpul uman S-o nuditatea, unde părinții își iau copiii cu ei in vestiarul de sexul opus si totuși rata violurilor nu e mare si copiii respectivi nu-s marcati psihic ca vad pizde si puli intr-un context nesexual.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #135

      Mai lasati naibii exemple de ce fac altii . Deja nu mai pot de astia care imediat dau exemplu de ce fac altii in tara lor ! Pur si simplu nu e normal sa lasi o fetita mica intr-un vestiar sa admire podoabele barbatilor !

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • o sa ma duc pe xhamster, sa vad ce marfa au finlandezii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #137

      @Perkele, ok, nu ti se pare nu stiu ce dar hai sa te intreb altceva. Tu te-ai fi dezbracat in fata copiilor? Ti-ai fi vazut de treaba linistit? Nu prea cred... Nu e normal sa te schimbi de fata cu copii. Poti sa ii inveti si mai incolo despre corpul uman dar cand sunt mici sunt ca un burete, vad si prind orice. Numai nepoata prietenului meu m-a tinut minte 2 ani de zile cand am scapat o injuratura fata de ea, tot timpul mi-a adus aminte. Cred ca daca ar fi vazut un penis, ne-ar fi terorizat non-stop cu intrebari atat pe noi cat pe cei cu care interactioneaza, inclusiv la gradinita si oriunde mai merge ea. Imagineaza-ti atunci discutii ...

      Si in plus, nu e vorba neaparat de pudicitate dar acel parinte a fost nesimtit prin faptul ca a deranjat pe altcineva. Au terminat sa se imbrace, trebuia sa iasa afara si gata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #138

    *unii tati *in familie/toata familia *pana copiii sunt mari - De ce doar unii? De ce doar in familie si nu in grup cu familia sefului, a vecinului de vizavi si a vanzatoarei de la buticul din colt? De ce doar pana cand sunt copiii mari si nu permanent, pana la adanci batraneti?

    Daca nu vrei sa stai dezbracat in fata altcuiva sau impreuna cu cineva intr-un anumit context nu inseamna ca esti prea pudic, ca ai crede ca sexul e ceva murdar si corpul uman e rusinos. Inseamna, pur si simplu, ca pentru tine nu e locul si momentul potrivit.

    Sa inteleg ca in Finlanda grupurile sanitare sunt comune, la fel si vestiarele si cabinele de proba din magazine?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #139

      In principiu, nu e ceva ieșit din comun ca un grup de prieteni de sexe diferite sa iasă la sauna, desigur in condiții private, si sa fie toți goi, fara sa iasă vreo orgie sa sa se fută vreounul, pt ca asta e privit ca fiind ceva non-sexual. Cu copiii, nu stiu sigur daca merg cu părinții la sauna daca sunt adolescenți sau mai mari, de aceea am spus ca pana cresc.

      Grupurile sanitare nu-s comune sau vestiarele sau cabinele, deși ti-am zis ca părinții daca vin singuri, își iau si copiii de sex opus la vestiar si sauna si nu se uita nimeni urat la ei.

      La treaba cu sexul murdar si nuditatea rușinoasa am exagerat, dar din păcate e o mentalitate prea des întâlnită la noi si desigur ca exista unele limite, doar nu e normal nicăieri sa ieși in pula goală pe strada.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #140

      Perkele, motivul pentru care nu-s comune e acelasi ca si la noi, cred eu si mai cred ca nu are legatura cu sexul si nuditatea per se nici la noi: tine de confortul psihologic. De exemplu, ma duc la sauna cu prietenii adulti care stiu ca am avut un accident grav de masina si ca nu-mi place sa dau explicatii referitoare la cicatricele de pe spate. Din acelasi motiv nu ma duc cu seful sau cu copii carora nu le pot raspunde 'ca sa intrebe idiotii ca tine'.

      Oamenii isi iau copiii cu ei la vestiarul de sex opus pentru ca, asa cum ai spus, n-au venit cu celalalt parinte cu care-i pot lasa. Dar mi-e greu sa cred ca ai fi complet relaxat daca un parinte ti-ar spune ca te poti dezbraca de fata cu copilul lui fara sa te intrebe daca te simti TU confortabil cu asta. Nu de alta, dar poate nu vreau sa-i raspund unui copil de 3-4 ani ce-i 'aia' sau sa simt pe neasteptate niste maini mici si pipaitoare cand m-am intors sa-mi iau ceva din geanta. Iar de uitat urat, nu cred ca se uita nimeni nici la noi decat atunci cand se intainde coarda, ca in articol.

      A fi relaxat din punct de vedere al sexului si nuditatii implica si ca trebuie sa accepti faptul ca nu oricine trebuie sa se simta obligat si relaxat sa-si impartaseasca intimitatea fizica cu tine in conditii care nu sunt specificate aprioric - daca mi se spune de la inceput ca nu exista decat vestiar comun pentru ambele sexe si pentru toate varstele, atunci da, nu ma pot plange, ca stiam despre ce-i vorba, ca si in cazul plajei, si-am acceptat situatia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #141

    Eu sunt mai de la tara, dar de ce ai merge la sala cu fetita de cativa ani? Daca e de joaca sunt locuri speciale, daca e pentru inot la fel, asadar?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #142

      vestiarul pentru piscina e comun.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eu ma mir ca astia folosesc vestiarul.
      Eu ma duc la baie cu slipul pe mine. Si cand nu mai am chef de baie, astept pana se usuca si apoi plec. Si chiar daca sunt slipii umezi, se usuca ei pana acasa, Nu conteaza niste pete de udea pe sort.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #144

      @Moromete: Si mergi cumva cu el de acasa pe RATB la 45 de grade si dupa intri in bazinul de inot 😀 Ideal 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #145

    Comun in ce sens? Adica pentru ambele sexe? Fiindca atunci s-ar prespune , ca si in cazul plajei, ca esti constient ca vei intalni si femei, si barbati de diverse varste fiind cu totii in diverse stadii de nuditate.

    Unde gasiti voi vestiarele astea asa, la gramada, ca daca tot e sa nu mai fim pudici macar sa ne clatim ochii si sa-i clatim si pe-ai altora.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #147

    cu tot respectu, mai da-va-n pula mea de sensibili..

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. In Japonia copiii fac sau faceau sex cu parintii si era/e ceva obisnuit,
    De aia sunt aia asa destepti, ca nu pierdeau timpul visand toata ziua la sex. Dadeau o buca si se intorceau la teme.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #149

      Da ma da n-o fac cu intentie, nu cred ca se deosebesc nici eu intre ei asa ca nu stiu niciodata cu cine fac sex de fapt.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #150

    E o fată la mine în Vâlcea. Se numeşte Daniela Corban 🙂
    Joacă handbal şi astăzi a câştigat Campionatul Mondial. FORTZA CORBAN!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #151

      Chiar vroiam sa te intreb, ceva ruda ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #152

      Nu cred. Fata e din Galaţi. S-a mutat în Vâlcea pentru a se antrena la Centrul de Excelenţă din Rm. Vâlcea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #153

      Gena de genii, nu asa...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #154

      Este sora mea si ma bucur sa vad ca lumea ii pomeneste numele, chiar daca nu are legatura cu subiectul comentariilor 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #155

      felicitari, Mihaela, respectele mele

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #156

      Multumesc!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #157

      Yeeee, încă un Corban! - 😀 feeling multiplied

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #158

      Esti prieten cu surorile Corban? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #159

      Toţi Corbanii ar trebui să fie prieteni între ei. Dar încă nu am avut onoarea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #160

    ba, pizda aia-i sanatoasa? asociaza termeni precum curva si viol cu un copil de 3 ani? fut-o monstrul spaghetelor de sociopata, nici in cel mai dement spirit de gluma nu zici asa ceva. cat despre cretinul ala cu erectia in fata copilului, astia-s dusi rau
    ps. sunt tata de fetita de 3 ani. de-aia revolta
    ps2. omule, acum inteleg, da pe viitor filtreaza amatorii astia de fetisuri sau cu evidente tendinte spre imbecilitate crasa

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #161

      Se cunoaste ca nu esti belgian!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #162

    @arhi : pana la urma ce ai facut ?
    Ai facut ca el sau ai facut ca tine ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #164

    Totusi, pe final, de ce nu exista niste paravane macar in vestiare dupa care sa poti sa-ti imbraci copiii nestingherit? Investitie de maxim 150 de lei = clienti nestresati, incasari mai multe,

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #165

      Exista, unde am lucrat eu erau separeuri facute din termopan/pvc. Se inchid cu cheie si-s dotate cu o bancuta si un cuier pe usa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #166

      Alea-s deja lux 🙂 Sa incepem cu pretentii modeste, prin invaluire, pana cand ne obisnuim cu ideea si, cine stie, poate ajungem si la toalete standard pentru pitici cu chiuvete joase si wc cu suport pentru picioare si diametru mic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #167

    Arhi, n-ai trait degeaba, doar ca nu m-am facut inteles. Totusi, ultima linie a comentariului sugereaza nuanta ideii. Pe viitor o sa folosesc mai multe ghilimele sau o sa specific daca-i ironie, aprobare sau altceva.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #168

    Am avut si eu aceeasi problema, in vestiarul de fete, mama+2 baieti de 5-7 ani, sa ii schimbe acolo, si voiam si eu sa ma schimb, si am intrebat daca mai dureaza, ca astept si eu. Tot un astfel de raspuns am primit, ceva de genul: ahhh, pai ma vad pe mine toata ziua, si mereu femeile de aici, nu-i nici o problema, va puteti dezbraca.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Parcă te și vedeam la știri: "Mare blogger Ametcea, pedofil care-și arată adevărată față în vestiare"

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #170

    Nu stiu,poate gresesti. Pune-te si in locul copiilor. Cand ma cara mami meu la sauna era frumos. In vestiar. Privind. Formandu-ma.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #171

      hai mai, ca nu din cauza asta esti gay. te nasti asa, nu devii

      Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #173

    Poate oi fi eu un ardelean mai pudic dar nu ma simt bine cand imi expun partile intime in fata unor necunoscuti, sa fie si barbati, nici pentru cateva secunde, si iti zic din experienta mereu gasesti o metoda ca sa te acoperi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #174

    patita de mine intr-o piscina din praga/hotel hilton. ies din piscina si ma duc spre dus (dusul de pe platforma piscinei, nu cel din vestiar) si remarc cu stupoare pe unul in pula goala cum se dusuia el acolo de zor; fi-mea in spatele meu (o auzeam cum venea dupa mine). eu vroiam sa fac un dus si sa intru la sauna care era chiar langa dus. animalu' termina cu dusu si o ia tot spre sauna, loc unde ne intalnim si unde il iau la rost pt ca umbla in pula goala, de fata cu copii.

    ba si acum incepe cosmarul, in loc sa bage capul in pamant de rusine si sa zica pardon, n-am stiut ca mai e cineva la piscina la ora asta (era devreme pe la 9 am) incepe cu ...."si ce daca nu vrea sa vada sa nu se uite". a urmat un circ total in care urlam la el apoi la boul ala de la prosoape care chipurile ii spuse-se ca nu este nimeni la piscina, la vaca de nevasta-sa care imi punea tot placa cu finlanda si cu oamenii civilizati si ca au si ei 2 copii cu care merg la sauna cum i-a fatat ma-sa (fratilor am fost si in finlanda si nu l-am vazut pe mos craciun in pula goala la sauna) la mangerul de receptie al hotelului unde m-am dus in slip si cu apa pe mine (ca daca ala poate sa umble in pula goala prin toata piscina, pot si eu sa umblu in slip prin tot holul si receptia, nu..?)

    daca asta e civilizatie, sa mergi cu copilul tau (de sex opus) in pula goala la piscina/sauna/vestiar atunci eu ma declar un dinozaur necioplit si ma pis pe ea de civilizatie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. in Suedia am avut ca o zi - doua jena de a merge in pula goala pe la vestiare. Si nene, de la vestiar la dus si sauna era de mers. Dar, la un moment iti intra in reflex si te doare fix in pix. Aici la sala nu mai sunt la fel de deschis la pulareala.
    in suedia au fost doua momente mai dubioase:
    - tipele de la sala au venit sa faca curat, inainte de inchiderea editiei
    - parinte cu fata la fel mica.

    in ambele cazuri m-a durut fix in pix. Mi-am terminat dusu, m-am dus la sauna. Bine, la tipe am mai facut o gluma maxim doua cu celalalt roman cu care eram. La aia mica am fost amundoi un pic socati, dar, daca nimeni din jur nu parea cu probleme, ne-am reluat starea de durere

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. pe cand eram caminar, am mers odata in pula goala de la dusuri pana in camera, ca imi furasera colegii toalele.
    Era unul dintre caminelel facultatii de mecanica, deci numai baieti.. asa ca am pornit agale pe palier, doar cu samponu si sapunu in manai. Pe drum am intalnit trei fete, apoi de doua fete(ce cautau in caminul baietilor?) iar intrat in camera am dat peste inca trei fete, gagicile alora. Colegii au vrut sa le arate cum arata unu care o facut tratament cu hormoni pentru tiroida 😉

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #177

    Parinti idioti egal copii traumatizati si idioti..nu moderni cum am vazut ca mananca rahat unii pe aici. Unii chiar nu stapanesc elemente de logica si bun simt elementare . Vestiarul nu este plaja de nudisti nonconformisti si miserupisti ! Ma astept acum la un val de minusuri..si bineinteles politia gramaticii si ortografiei care nu doarme.....

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • "copii traumatizati si idioti"
      presupun ca multitudinea de carti de psihologie te-au ajutat sa declari asta

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #179

    Din categoria "nu stie, domne, da' tre' sa invete la un moment dat".

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #180

    Când eram mic, mergeam la mare, la Costinești. Spre epavă era plajă de nudiști și mai traversam cu ai mei plaja respectivă, când ne plimbam. Am văzut multe puli și pizde păroase, dar nu m-a traumatizat, nici nu băgam de seamă. Îi arătam pe ăia cu degetul, că sunt dezbrăcați, dar nu însemna nimic sexual, pentru mine. Nu rămâi traumatizat, pentru că vezi o pulă, la 3 ani și nici nu te gândești că ar fi ok să ți-o bage unul pe gât, dacă ai văzut-o odată.

    Singura problemă, din punctul meu de vedere, este pentru persoana adultă, pentru că prezența fetei îl stânjenea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. Asa-mi trebuie daca nu deschid calculatorul in weekend, simt c-am pierdut ceva... Desi nu pare, judecand dupa restul de comentarii.
    Acuma, la subiect, eu mi-s mama de baieti care Pana la 4 ani n-au vrut sa intre cu tasu niciunde, print urmare nici in vestiarul pentru barbati. As a ca-i luam cu mine la femei si ii schimam doar in vazul nostru, ca sa evit price discutii. Bine, mie nu mi se pare normal nici la plaja sa umble in putele goale cand sunt mici (doar cand sunt mari:))) ), dar asta e o alta discutie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #182

    E si viata asta o curva, azi ti-a zis tatal fetei ca nu stie fata ce-i aia, in cativa ani de va veti mai intalni iti va spune ca a vazut altele mai mari...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #183

    Daca are careva ceva cu glumele mele atunci sa se stie ca-s pe treime moldovean, nu e vina mea, asa m-am nascut. Caut acum sa rezolv la evidenta populatiei sa-mi scrie asat si pe buletin, ca sa fie oficial si sa nu se mai uite lumea urat la mine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #184

    Teoretic un copil daca este obisnuit de mic cu nuditatea, nu este traumatizat ca vede nuditate. Daca in schimb nu a mai vazut nuditate si il bagi la 4 ani in vestiarul destinat sexului opus, poate sa ramana cu anumite traume. Eu sunt si nudist 😀 si atunci sa spunem ca sunt mai putin pudic. Am tot citit despre tarile nordice, germania si cat de obisnuita este nuditatea acolo, am inteles si teoriile despre impactul nuditatii asupra copiilor si cu toate astea nu ma simt confortabil cand vad o fetita de 3-4 ani in vestiarul barbatilor. Poate si din cauza ca vestiarele in general sunt destul de mici si aglomerate cu persoane adulte. Inteleg ca parintii au decis pentru copilul lor ca este ok si poate ca este ok ( poate sunt nudisti si au mers cu ea la nudism de la 3 luni ) dar mi se pare normal sa te gandesti ca nu suntem in Finlanda si nici in Germania si ca trebuie sa respecti si oamenii din vestiarul ala. Oamenii nu sunt obisnuiti/nu se simt confortabil si atunci trebuie sa ai bunul simt sa nu-i deranjezi. La fel ca si atunci cand mergi in nu stiu ce tara in care nuditatea este acceptata. Nu te apuci sa faci scandal si sa alergi in chiloti pe holurile hotelului doar pentru ca in Romania "nu se face asa ceva" Accepti obisnuintele din locul ala. Legat de asta, am mers in Germania si 2 parinti si au lasat copilul nud pe o plaja si doi romani au inceput sa comenteze cu voce tare sa spuna ca este rusine si sa huiduie copilul ?!?!?!?!?!?! Am ramas fara cuvinte. Acum revenind la vestiarele noastre. Majoritatea barbatilor se simt inconfortabil/deranjati sa se schimbe in fata unei fetite de 3 ani in vestiar, nu mai discut cand se prelungeste sederea fara motiv si atunci mi se pare normal ca daca majoritatea este deranjata sa incerci sa nu i deranjezi si sa gasesti solutii alternative 🙂 Macar sa incerci sau sa te misti cat mai repede. La WorldClass Radisson un bunic si a adus nepotica de aproximativ 6-7 ani in vestiarul barbatilor sa se schimbe .... Toata lumea a ramas socata. La varsta asta SIGUR se descurca si singura in vestiarul femeilor. Tot pe ideea copilului care nu se descurca sa faca ceva la 7 ani, Ieri la IKEA un copil de 6 - 7 ani era hranit de mama lui cu lingurita "si hai si hai , inca o gurita" .........
    PS: La americani si daca iti aluneca pantalonii si ti se vede un pic inceputul de fund primesti amenda pentru expunere indecenta ( in unele state ) Stiu ca cel mai probabil ma insel pentru ca nu am stat in USA sa i cunosc asa de bine dar mi se par cei mai falsi si tampi oameni 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #185

    Cum sa nu stie ce e aia ? Acum, cand la 10 ani deja fac astea mici si ele copii ? Serios, in ce lume traim mai fratilor...

    Thumb up 0 Thumb down 0