oameni spitale

Am copiii internați în spital, cu scarlatină. Nu e mare lucru, nu vă grăbiți cu urările, că e doar o boală a copilăriei într-o formă ușoară, au fost deshidratați și au nevoie de penicilină în branule, ca să nu le facă fundulețele praștie.

Spitalul este, în teorie, închis vizitatorilor, pentru că e epidemie de gripă, de scarlatină, de pana mea, toate bolile sunt în primăvara asta în epidemie.
Știți cine voiajează cu cea mai profundă nesimțire pe toate holurile spitalelor, în absolut toate momentele zilei, pentru că atunci au ei timp să vină la spital, prin urmare, atunci trebuie să le dea drumul?

Ați ghicit, părinții și aparținătorii.
Fără niciun fel de protecție de haine sau papuci, plimbă nonșalant sacoșe de la și spre acasă, pupă copiii pe gură, se hăhăie pe holuri, se plimbă printre saloane și etaje, își beau cafelele relaxați lângă automate sau stau la o țigară afară, împreună, indiferent de boli, fără absolut nici cea mai mică grijă că ar putea lua boala dintr-un loc și duce-o mai departe, către alți copii. Absolut niciuna.

Infecții nosocomiale? Fiți serioși, sunt absolut nimic față de pacientul român, cel ce știe mai bine și i se rupe maxim de orice regulă, atâta timp cât nu îi convine.

Despre modalitatea prin care oamenii aceia intră în spital, deși nu au voie, teoretic, vă las să o ghiciți singuri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.