Părinții mirilor îi reprezintă

Mă uitam înainte la niște poze de la o nuntă cu ștaif, făcută la un locație scumpă, cu scări, mireasa cu sărmăluțe-n cap, șampanie de calitate și invitate cu rochii ultra elegante. Totul șic, emană opulență ostentativ, mașini de zeci de mii de euro, costume armani și alte chestii, destinate, ofc, epatării privitorului.

Doar că, undeva, într-un coț, sunt și părinții mirilor. Rochiță făcută la croitoreasa de cartier pentru mama, cămașă de plastic de la Cora, cu cravată la fel, pentru tată. Se vede că sunt oameni simpli, care au muncit toată viața ca să își crească copiii și să le facă o viață mai bună. Și au reușit.

Doar că ai lor copii nu s-au gândit că și ei sărbătoresc, practic, încununarea celei mai mari realizări din viața lor. Și nu s-au gândit că poate ar trebui, ca părinți, onorați mai mult decât acel loc râvnit de la masa socrilor. Și poate, pe lângă rochia de mii de lei, s-ar fi găsit câteva sute și pentru un costum decent și o rochie, pentru părinți.

Iar asta nu e ceva caracteristic unei singure nunți. Majoritatea celor la care am participat îi omit pe părinți, care sunt lăsați să se descurce singuri la partea cu îmbrăcatul. Oarecum incorect.

Dragilor, dacă tot vreți epatare, opulență și alte prostii cu pulență în spate, epatați și prin grija pe care o aveți față de părinții voștri, în acel moment.

Desigur, dacă merită.
Dacă nu, măcar nu le faceți poze.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

40 comentarii

  1. tre sa avem grija de ei oricum nu doar la nunti, botezuri si cumetrii.
    eu personal n-am bani pe cat as vrea sa le dau dar putine lucruri cred ca ma bucura mai mult decat momentele alea cand le iau alor mei cate ceva, in special haine sau accesorii.
    probabil o sa fiu si mai bucuros cand o sa fac aceleasi gesturi pt copii 🙂 (cand or veni si aia)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    1: 2 barbati s-au casatorit, unul cu peruca, altul fara
    3: balena picata din cer pe ulita satului
    4: hernie de disc
    7: capra si vaca
    8: sogori

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • 11. cu amanta la casa casatoriilor :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Mai degraba la 10 sogori. Asta arata si poza - toti care-o tras de rochia miresei 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      În prima poză e aceeași persoană

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Unde gasesti asa ceva? Doamne feri si apara .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Prima poza...boje moi ! Deci , rusii accepta si casatoria intre barbati.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. 9: travestiti/transsexuali?

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • nu, doar grase si urate 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      "Grase si urate" mai vezi pe facebook sau pe strada. Alea(aia) sunt cu totul altceva.
      Iti imaginezi cum ar trage astea cu mitraliera la o adica? Cate un ak in fiecare mana urland din toti rarunchii?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • de ce as vrea sa-mi imaginez asa ceva?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #15

    Nu stiam ca Mazare e insurat, vezi prima poza 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #20

    deci, poza 9... barbat, feme-e, asa ceva.
    unde este Tim?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #23

    Și țăranii au dreptul să facă nuntă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #24

    5: i-a luat virginitatea(miresei) si apoi l-a batut tata socru si i-a luat libertatea? :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #25

    Va propun un exercitiu de imaginatie: ce interese online si ce siteuri frecventeaza arhi de cauta asemenea imagini si subiecte. 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #27

    Just. Pe costumul bunicului meu am dat nu cu foarte mult mai putin fata de cat am dat pe costumul meu. Numa' sa nu-i spuneti c-am belit-o.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #28

    Toate nuntile din anii '90 erau in stilul asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Astea sunt poze din Rusia sau din Republica Vaslui?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #32

    la fel fac fotbalistii. au jeep-uri, bmw-uri, vile de sute de mii de euro, iar la stiri cand arata cum se uita parintii lor la meciul cu miza al copilului ajuns pe la echipe serioase, ii vezi in vreun bloc comunist prapadit, in pantaloni de trening si camasa, uitandu-se de cele mai multe ori cu vecinii alaturi de niste peturi de noroc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      fotoshop mă! de gradinita inca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #35

    Poza 10, de vis...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #36

    Si sarmanii nostri bunici nu au habar de ce dispretuim, noi astia oamenii normali, astfel de manifestari kitsch-oase si dizgratioase...si ideea de "casatorie" asa cum e inteleasa de romani in ultimii ani...si de ce nu vrem si noi, maica, sa intram "in randul lumii".....

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #37

    Si sarmanii nostri bunici nu au habar de ce dispretuim, noi astia oamenii normali, astfel de manifestari kitsch-oase si dizgratioase...si ideea de "casatorie" asa cum e inteleasa de romani in ultimii ani...si de ce nu vrem si noi, maica, sa intram "in randul lumii"....

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #38

    Si sarmanii nostri bunici nu au habar de ce dispretuim, noi astia oamenii normali, astfel de manifestari kitsch-oase si dizgratioase...si ideea de "casatorie" asa cum e inteleasa de romani in ultimii ani...si de ce nu vrem si noi, maica, sa intram "in randul lumii"...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #40

    Poate parintii se opuneau casatoriei lor si s-au razbunat asa :mrgreen: Ar fi dureros daca tot ei ar fi contribuit cu economiile de-o viata, cei 2 porci si o dacie ca sa faca rost de banii aia. "Lasa, mamica, sa te simti tu bine"

    Thumb up 0 Thumb down 0