De ce politica dusă prin referendumuri e o tâmpenie

orban-nazistul

Mă uitam la rezultatele referendumului de ieri de la unguri, unde peste 90% din populație s-a pronunțat împotriva imigranților. Bine, referendumul, practic, nu a trecut, pentru că au fost prea puțini la vot, ceea ce e o înfrângere pentru nazistul Orban, chiar dacă el l-a declarat drept un succes orbitor.

Ideea e că în națiunile unde noțiunea de referendum este rară, spre deosebire de Elveția, care are o organizare statală diferită și în general își bazează deciziile majore pe referendumuri, când un politician decide să facă un referendum, este clar că acel referendum va trece fără probleme.

Pentru că referendumurile se bazează pe părerea maselor. Care mase, luate în totalitatea lor, sunt niște turme proaste, duse la pășune, indiferent de cine le compune. Oamenii pot fi inteligenți, luați ca persoane separate, dar complet cretini luați ca masă umană.

Să ne gândim puțin, ce ar însemna un referendum în românia, cu câteva întrebări care, citite pe un site, par rizibile, dar votate de mase, devin lege.

Să fie homosexualii castrați? Da/Nu
Să fie împușcați toți politicienii care au furat ceva în românia în ultimii 27 de ani? Da/Nu
Să fie deportați toți țiganii? Da/nu
Să fie religia ortodoxă obligatorie în școli și instituții publice? Da/nu
Să fie scoase în afara legii alte religii? Da/Nu

Și uite un set de 5 întrebări care practic rezolvă toate problemele din românia, nu? Probabil, în cazul unui referendum, ar trece fluierând, cu peste 90% din voturi.

Leg asta de discuțiile care se tot vântură în spațiul public, despre schimbarea constituției prin referendum. Aștept cu interes schimbarea care va transforma statul român din unul laic în unul ortodox, așa cum dorește Daniel, preafericitul îmbuibat din fruntea bisericii. Asta pe lângă scoaterea homosexualității în afara legii, așa cum dorește Liana Stanciu (da, asta dorește, când afirmă că dacă ești homosexual, trebuie să ții asta la tine în casă).

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 25 beri
Loading...

19 comentarii

  1. #1

    Columbienii tocmai au respins prin referendum tratatul de pace care incheia razboiul civil cu FARC.

    Thumb up 15 Thumb down 3

  2. #3

    Offtopic: N-am inteles mesajul scurtmetrajului Tiger. Imi scapa ceva?

    Thumb up 2 Thumb down 1

    • #4

      women kills

    • #5

      Eu n-am reusit sa ajung pana la sfarsit sa inteleg complet mesajul dar il mai vad odata...asta asa peste 30 de minute totusi...

      Thumb up 1 Thumb down 1

  3. Ca niste tipi care au trecut prin experienta cu datul jos al lui Base, noi stim ce inseamna un referendum pozitiv, dar nevalidat. Ar trebui sa il anuntam si pe Orban:

    "Deocamdata suntem contra, dar ne putem razgandi."

    Thumb up 2 Thumb down 8

  4. #7

    Sunt curios ce rezultat ar avea un referendum referitor la dreptul de vot bazat pe IQ.

    Thumb up 13 Thumb down 1

    • #8

      probabil ar trece, daca in intrebare nu ar fi explicat ce inseamna IQ

    • #9

      Rezultatul ar fi 99% pentru si 1% neprezentati. Dupa ar iesi o revolutie, cand 80% ar afla ca nu mai voteaza ever.

      Thumb up 15 Thumb down 0

    • #10

      @ălamare. Asta pentru că brusc după adio scoșe cu ulei, zahăr, făină etc, pensii, ajutoare sociale blah blah. Cui i-ar mai păsa de ei?

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #11

      Solutia este sa dai sacose cu ulei si zahar ca sa nu mearga la vot.

      Thumb up 6 Thumb down 0

  5. #12

    La 2 era: sa fie impuscati toti politicienii? Da/Nu

    Thumb up 7 Thumb down 1

    • #13

      plus confiscarea averilor si construite autostrazi de toti banii recuperati.
      Totusi, tanti udrea ar trebui iertata pentru ca urmeaza sa se calugareasca. Iar Klaus n-o facut nimic si nu merita impuscat.

      Thumb up 2 Thumb down 2

  6. #14

    Pe Digi fm, "prietenul tau" Lucian, discuta subiectul tau. Poate intrii in direct, sa porti o discutie...ar fi interesant.

    Thumb up 1 Thumb down 10

    • #15

      avand in vedere ca e subiect matrasit de tooooaaata lumea acum sansele ca cineva sa nu se gandeasca la abordarea asta sunt mici.

      Thumb up 3 Thumb down 2

  7. #16

    s-a mai discutat pe subiectul asta cand cu fumatul. daca ii intreaba pe toti iese o mare varza. de aia exista parlament. daca o dam in referendum mai bine inchidem samdramaua aia uriasa si ii dam foc.

    Thumb up 6 Thumb down 0

  8. #17

    Stai asa ca statul român e unul ortodox. Și e dureroasă chestia asta când vii în România și te mai întâlnești cu vreun profesor pe care îl admira și după câteva vorbe în care ii explici cum e cu egalitatea în occident, cum e perfect normal sa vezi bărbați ținându-se de mână pe stradă și el îți spune ca occidentul ți-a pervertit mintea și ca e mai bine ca vii rar în țară ca ideile tale sunt periculoase. Ei în momentul ala îți vine să-ți tragi o copita peste ochi, realizezi cat ești de bou și te juri ca nu mai calci pe aici.

    Thumb up 8 Thumb down 1