Poșta Atlassib

Ce spunem noi azi către Atlassib Curier? NOT TODAY! :mrgreen:

Ca să sintetizez, eu am de primit un contract la semnat, din bucurești, de la o anume firmă a unui prieten ce împarte pișcoturi pe bloguri. Contract pe care trebuia să îl am de mult timp, dar, dacă tot m-am mutat la timișoara, e mai greu să dai de mine.

Așa că pretinul mi-a pus contractul prin curier, să ajungă la mine rapido i subito.
Problema lui însă este că a ales Poșta Atlassib. Asta de fapt e prima problemă ce am detectat-o. A doua este că deșteptul de prieten a decis să scrie pe plic că trebuie contractul returnat semnat plus copie după buletin.

Așa că vineri mă sună un băiat, la fel de inteligent ca toți curierii din zonă, care, după a 7 a explicație (hary e martor, nu exagerez, era de față când i-am explicat unui curier de 7 ori cum să ajungă la mine și, de fiecare dată, imbecilul bănățean mă lua de la prima stradă de unde începeam explicația, neținând minte nimic) a decis că e mai bine să ne întâlnim în oraș.

Bun, mă duc în oraș să îl văd pe băiat, tipul ia plicul pentru mine, îl desface, îmi dă contractul, după care zice Trebuie să îl semnați și să îmi dați și o copie după buletin.
Normal, de unde căcat să iau copie după buletin în mijlocul preeriei. Îi zic că nu e nevoie, îi trimit eu copie după aia pe mail, la care ipochimenul îmi smulge contractul din brațe, zicându-mi A, în acest caz, nu pot să vi-l las.

Am rămas lejer mut.
Ce să îmi lași, că nu mi-l lași, trebuie să îl returnezi semnat de mine.
Nu nu, nu am cum, nu îndepliniți condițiile, nu am cum să vi-l las.

Serios, mă sufocam de nervi, era ca la camera ascunsă, dar cu țărani.
Băi băiete, uite-te în ochiul meu, poate te-ai rătăcit. Tu nu trebuie să îmi lași nimic, trebuie să returnezi contractul semnat. Ai rupt plicul, am contractul, dă-mi să îl semnez și după aia faci ce vrei cu el.

Nu, în nici un caz!

Ia telefonul, sună un șef, după care se întoarce radios la mine.

V-am zis, nu se poate, dacă nu e copie după buletin, nu vi-l las.

Am reluat răbdător.
Tipule, plicul e rupt. De tine, cu mâna ta. Contractul deja a fost la mine în mână. CONTRACTUL NU RĂMÂNE LA MINE, TOT TU ÎL IEI. Dă-mi-l să îl semnez și îl iei înapoi.

Din păcate, pur și simplu nu am avut cu cine vorbi. Mă privea doar, cu o privire abulic tembelă, dând din cap ca pe o melopee. Nu vi-l las, nu vi-l las. A plecat, cu plicul lui rupt și contractul fluturând. Pentru că nu se poate.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

60 comentarii

  1. #1

    Am vrut sa cumpar ceva din TM, de la grataredegradina.
    Data fiind destinatia, singura solutie de expeditie a celor 70 de kile de fieratanii ar fi fost atlassib.
    Cunoscandu-i de "meseriasi", am renuntat...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Se poate si mai rau...eu am avut, tot asa, un contract de prestari servicii cu unii mai la distanta...contractul, valoare relativ mica. Dar oamenii mi-au trimis pe email un contract de vreo 8-9 pagini, clauza de confidentialitate si inca un rahat nu mai stiu ce, si au pretins sa printez, sa semnez, sa scanez si sa le trimit nu numai ultima pagina din contractul de prestari servicii si ala de confidentialitate, ci FIECARE pagina. Da, sa semnez in josul fiecarei pagini din contract, sa scanez si sa le trimit...Din banii pe care i-am luat nu cred ca am acoperit timpul pierdut cu scanatul, cerneala si hartia de printer. Nici n-am mai lucrat altu' cu aia...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #3

    Cred ca era mai usor daca trimitea contractul pe mail, iar tu il printezi, semnezi si scanezi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      nu a vrut contabila. ce e aia scanat??

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      :))
      un fotgrafiat mai smecher pentru documente. Scanner.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #6

    Tata avea o vorba: Si eu cand eram prost tot asa faceam 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    Atlassib si curierat; proasta alegere; am avut o singura data de a face cu ei si nu mai vreau. Fan is ok, Nemo is ok, DPD is relativ ok, Cargus is relativ ok (mai putin partea in care te pun sa deschizi pachetul in fata lor, sa vada ce e in pachet), dar Atlassib...cred ca isi selecteaza special soferii, dintre cei pe care i-au refuzat firmele de taxi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #8

    :)))) mare e gradina. Omu' nu a vrut sa isi asume riscuri, pana acolo l-a dus capul. Cred ca astia sunt d-aia de le curge saliva din gura cand ii pui sa gandeasca

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Parerea mea e ca are dreptate. Nu indeplineai conditiile cerute de expeditor, nu avea de ce sa ti-l livreze.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Esti bo$$

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • si eu asa zic. el a lucrat "procedural". nu poti sa faci tot soiul de concesii, mai ales ca zilnic ai de-a face proibabil cu zeci de situatii. de aceea exista proceduri, ca sa se evite problemele. uite ce s-a intamplat recent, intr-un caz in care nu s-au respectat...s-au dus la delfini toate comenzile de tablete la 80 de lei de pe aliexpress.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      da, a lucrat procedural. a rupt plicul, mi-a dat contractul si, cand sa semnez si sa i-l dau inapoi, tot lui, in același loc, mi l-a smuls din mana si a zis ca nu mi-l da. dap, procedural

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #14

    Nu ai cautat unde trebuie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #15

    Curierului i s-a zis ca tb sa faca a si b (asa a zis expeditorul). Cine esti tu sa-i spui ca trebuie doar a? Trecem peste faptul ca expeditorul e prietenul tau; daca curierul facea intocmai cum ziceai tu, iar expeditorul nu primea ceea ce a cerut. Cine isi lua muia? Curierul.

    Asa ca... mai scuteste-ma. Nu ai dreptate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Greseala fusese deja facuta de catre curier, l-a lasat sa deschida plicul.
      Nu mai conta daca il lasa sa si semneze contractul.
      Coletul orium trebuia sa ajunga inapoi la destinata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      bingo! nici macar nu l-am deschis eu, el l-a deschis, cu mana lui.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #18

    Atlasib astia nu erau cu ceva asigurari?
    In alta ordine de ideei, Amazon Prime FTW!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      E o companie de transport persoane si mai nou curierat

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      Atlassib astia erau cu transporturi cu autocarele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #21

    "i-am explicat unui curier de 7 ori cum să ajungă la mine și, de fiecare dată, imbecilul bănățean mă lua de la prima stradă de unde începeam explicația, neținând minte nimic"

    Adica, iesi din Timisoara,de la indicatorul cu Timisoara barat de o dunga numeri 23 plopi pe stanga, apoi faci dreapta pe langa gardul de fier vopsit galben, mergi 8 stanjeni, treci de capita cu fan, acolo ai o stana de oi, recomandabil sa grabesti pasul si apoi vezi pe stanga niste case.
    Nu au numere la poarta, dar te uiti in curtile lor dupa un pisoi si eventual un tip solid care face gratar la gaz si poarta slapi chinezesti.
    Simplu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Iar de la a treia explicatie in sus a omis si partea cu grabitul pasilor pe langa stana de oi :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Am ras cu lacrimi...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #24

    sa vezi ce inseamna sa vrei sa te angajezi la prostii astia! Pe cumnata-mea nu au angajat-o pe motiv ca avea in cartea de munca o pauza de 1 an si jumatate si ca nu stiu ei ce a facut ea in perioada aia, daca a facut ceva ilegal si acum vrea sa se angajeze la ei? Atata gandire de maxima prostie n-am vazut. Faza e cat se poate de reala si s-a petrecut acum 1 an pe cand Atlassib cautau jurist pentru sediul din Buc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Insasi capul Attlasib, Carpatica & Co. stimabilul Ilie Carabulea e in puscarie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Handicapatii astia n-au auzit de eliberare cazier judiciar, nu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #27

    Nu vroia lumea sa le virusezi calculatorul! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #28

    Se vede de la o posta ca documente importante NU trebuie trimise prin posta, curierat!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #29

    Io zic ca baietu a actionat corect din punct de vedere gramatical. Acelasi luc ru nu pot sa-l spun despre cel care a pus conditiile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #30

    Atlassib...cand am plecat prima data in Italia am comis marea greseala de a pleca cu ei. Iasi-Roma 3 zile. Eram in Italia si imi trimit ai mei un pachet cu niste chestii de care aveam nevoie. 7 zile ! Fuck Atlassib,faliment placut le doresc !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      Nu face 7 zile. Trimit colete cu ei inafara tarii si nu am avut pb. Treaba ii cu unii angajati, care nu-ti spun cand aduci coletul ca pleaca doar de 2 ori pe saptamana catre anumite tari. Am muscat-o si eu o singura data cand a ajuns coletul in 6 zile, dar acum colaboram perfect (pana o sa-mi distruga vre-un borcan ).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      Probabil borcanele tale sunt mai putin sensibile ca sticlele de bere daca nu au spart nici unul pana acum

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #33

    made my day !! :)))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #34

    Arhi indruma-l pe viitor pe prietenul tau catre o firma de curierat nu catre una de transport persoane 🙂 La cargus curier spre exeplu livrarea nu este conditionata de returul de documente. Expeditorul este ( sau ar trebui ) instiintat de cand expediaza coletul despre aceasta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Da, Cargus sunt aia la care in loc de vreo 35 de lei ai optiunea sa platesti 50 daca vrei sa ajunga coletul pana in ora 11 in Bucuresti si ajunge pe la 14. Mda.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #36

    Reteaua telefonica Orange exista in Germania?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #38

    eu as zice ca asta pare a fi violarea corespondentei. parerea mea, de nespecialist.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      violarea corespondentei e naspa si se aplica numa si decat la serviciul national de posta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #40

    Titlu pe care îl văd eu astăzi pe facebook de la libertatea:

    ¨ŞOC MONDIAL! SHAKIRA ÎL ÎNŞALĂ PE PIQUE?¨

    șoc mondial :))))))) ??????

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      suficient de socant incat sa ii dai share pe arhiblog 😛

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Sa intelegem ca ai dat like la libertatea? 😛

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Nu am dat like la libertatea... un prieten dăduse share :P.

      ...și da, am dat share pe arhiblog să vă readuc aminte cât de tembelă și moartă de foame este presa din România :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      P.S: Ahh da, am uitat să copiez nelipsitul CLICK AICI!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #45

    In complex la garaje gasesti xerox inclusiv duminica, si is foarte ok

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #46

    nea arhi, cu toata consideratia nu pot sa iti spun altceva decat:
    neam prost de om ce esti tu!
    se vede ca in vine nu prea iti curge sanje de ardelean sau banatan.deloc.sau diluat.
    trebuia fain frumos cu fainosag (sa mor io daca stiu ce ii ala da suna bine) si banateneste asa, da il iei pe domnu curier si sa il duci dupa tine pana la tine acasa cu un avramianculesc "urmeaza-ma"! ca oricum trebuia sa vina la tine si nu e vina ta ca solw-ul o fost slow. Si asa fain frumos, cu 20 la ora trebuia sa il duci pana in cuca macaii -acasa la tine- sa il tii 10-15 minute sa iti pornesti imprimanta, ca deh tre sa se incalzeasca si ea, si sa ii inmanezi gloriaoasa copie, sa se spele cu ea pe cap. Banateneste.
    Offtopic: nush daca ai avut de-a face cu banateni d-estia get-beget, da' mie mi s-au parut cam slow la bibilic. si fuduli. si cam atat. Nu ca ardelenii mei ar fi monumente de inteligenta si bun-simt:D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      in sfarsit. un ardelean care recunoaste ca ardelenii nu`s din aceeasi samanta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Nu-s? explica-te :d

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #49

    zilnic interactionez cu firmele de curierat(DHL, Fan, Urgent, CRX, Cargus, Otto....) iar cu cei de la Atlassib saptamanal dar pana acum nu am avut nicio problema cu ei. firma "mama" imi trimite 4-5 colete saptamanal din strainatate in bucuresti cu atlassib-ul (sunt mult mai ieftini decat alte firme de curierat gen DHL), imi aduc coletele intacte, infoliate si de multe ori chiar daca nu este platit transportul pana la sediul societatii unde lucrez ( exista o extra-taxa pe care o plateste cel ce trimite pentru a fi livrate coletele la sediul clientului deoarece in mod normal trebuie sa mergi la sediul atlassib sa le ridici ) coletele imi sunt livrate la usa. nu vreau sa para ca ii laud dar curierii de la atlassib sunt la fel de profesionali ca si cei de la DHL (care sunt "tata lor" in ale curieratului parerea mea)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Link catre pagina de facebook a atlassib pentru a ne mentine engage-uiti nu ai? i keed.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      @alex: "din pacate" nu detin cont de facebook....te rog nu incepe o dezbatere pe tema asta ca si cei 50% din prietenii mei care considera ca daca nu ai cont de facebook nu existi.
      Ceea ce am scris eu este parerea pur personala a unui om care este multumit de serviciile unei firme de curierat (cum am scris si mai sus nu sunt singurii curieri cu care interactionez si nu am vrut sa "ii ridic in slavi" dar angajatii Atlassib din Bucuresti isi fac serviciul "a la carte").

      Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #52

    nu inteleg de ce curierul intervine in aspecte contractuale, daca piscotul srl semneaza un contract de prestare servicii cu arhi, de ce piscotul srl ii cere lui atlassib ca arhi sa-i trimita piscotului prin intermediul atlassib ceva ce nu e stipulat nici in contractul dintre arhi si piscot, nici in atributiile de servici ale curierului atlassib?

    ori piscotul srl nu stie care e sarcina unei firme de curierat ori curieratul devine mai nou tert de incredere. la fel de bine piscotul srl putea sa-i ceara o proba de urina si alte date biometrice pentru validarea identitatii, e prea SF situatia ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #53

    daca n-aveai prieten asa destept- n-aveai probleme. trust me.
    desteptii imi dau numa` dureri de cap. damn

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #54

    de ce nu foloseste lumea DHL? e mai scump.
    sau Posta Romana.
    esti calm si calculat Arhi .
    multi i-ar fi rupt ceva tovarasului 'curier'

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #55

    I-auzi dom'le ce informat esti! Bravo musiu. Atunci da, corect. La ce sa ma mai astept. Stiu ei ce stiu. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #56

    folosesc atlassib pentru comenzi ... speciale.
    gen 40 de pomi fructiferi + arbusti. care colet nu l-ar fi adus nici un curier.
    sau 100 de kile reprezentand un circular profi. care iar nu ar fi intrat in dubele normale ale curierilor.
    nu am nici o plangere pana acuma. (bine nici iti aduc coletele astea la usa, a trebuit sa ma deplasez eu la sediul lor).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #57

    Caracal e relativ aproape de Temesvar, poate se molipseste...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #58

    Cu Posta Romana si Prioripost il aveai in 24 de ore si la cativa lei doar.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #59

    Am lucrat o singura data cu Atlassib si totul a fost in regula,se pare ca sunt printre putinii norocosi. Am avut de trimis 4 roti pe 17" de la Brasov la Timisoara si costul total cu tot cu ramburs a fost de 38 de lei. Aveau 12 kg bucata,sa nu mai zic de volumul lor. In aceleasi conditii la Fancurier un telefon m-a costat 42 lei .

    Apropo,trimite cu prioripost ca-i aproape gratis si daca trimiti din resedinta de judet in resedinta de judet inainte de ora 13, ajunge in 24 ore.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #60

    Ei, vedeti, dragii mosului ?! Asta e genul de firma pentru care "nu avem experienta", dar ei au angajati retardati. Cum vine asta, ziceti voi ?!

    Thumb up 0 Thumb down 0