Povești de viață: Mi-e frică de moarte

Salutare,
Sunt un cititor fidel al blogului tau de multi ani, desi nu comentez foarte des. Cred ca am undeva la 20-30 de comentarii. Am vazut postul referitor la catharsis si m-am gandit sa incerc sa ma plang cumva.

Cateodata am senzatia ca viata nu are niciun scop, ca orice as face tot voi muri si ca toate sunt in zadar. Degeaba invat, degeaba imi doresc lucruri materiale scumpe si le obtin sau orice alta chestie, degeaba am un job foarte ok, o persoana frumoasa langa mine, pentru ca intr-un final tot o sa mor si... nu ma aleg cu nimic.

Mi se pare ca viata este o iluzie, singura finalitate fiind moartea, adica nimic.

Ma ingrozeste ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist.
Religia nu-mi da nicio alinare. Daca as povesti unui preot, ma ia cu teoriile lui despre inviere, mantuire etc. Iar un psiholog nu stiu cat m-ar ajuta. Am incercat sa povestesc putin unor prieteni si nu a fost ok, mi-au spus ca am luat-o razna.

Sunt genul de persoana care se interiorizeaza, care gandeste prea mult si analizeaza lucrurile profund...
Ce bine era daca eram mai prost si nu ma gandeam la chestia asta.

Analizandu-ma mai bine, mi-am dat seama ca starea asta nasoala apare mai mult seara,inainte de somn. Probabil ca ziua sunt prea ocupat sa apuc sa ma gandesc si la asta.
M-am atasat prea mult de casa mea, de orasul meu, de oamenii din jurul meu, de ceea ce sunt, de viata...si nu vreau sa se termine vreodata.

Simt asa uneori cum e o clepsidra pt mine, care se scurge, un ceas care functioneaza 'descrescator' si mai am x ani si gata, plec definitiv si nu mai exist, nu mai stiu nimic.

Am o viata activa, urmeaza sa ma insor, am job foarte ok, incerc sa-mi ocup timpul cu diverse lucruri, dar nu functioneaza mereu, tot imi apar ganduri din astea.

Poate dupa ce o sa am copii o sa mi se vindece frica de moarte, prin scopul de a-i face pe ei fericiti.

Nu e un strigat de ajutor, nu imi afecteaza viata in mod semnificativ aceste ganduri.
In fine, sper ca nu am plictisit prea mult si chiar daca nu va fi postat, tot e ok ca am spus undeva, cumva.

19 comentarii

  1. #1

    Renunta la faza cu insuratoarea si o sa scapi de gandurile astea:))

    Thumb up 23

  2. #2

    Adevarata frica de moarte o vei simti dupa ce vei avea copii, frica de a nu-i lasa singuri. E normal intr-o anume masura sa-ti fie frica de moarte, cateodata antidotul poate fi testarea limitelor, sporturi extreme etc. Nu zic acum sa sari din stratosfera cu parasuta, o tiroliana, "un sprint" cu 200 la ora, orice ti-ar stimula putin suprarenalele.

    Thumb up 30

    • #3

      deci nu doar eu simt teroarea asta?

    • #4

      Urma sa scriu: " După ce faci copii, o sa se accentueze teama asta!", dar ati punctat voi :)

      Thumb up 7

    • #5

      De cand am copii ma cac pe mine de frica cand zbor cu avionul. Nu pentru mine, pentru ei.

      Thumb up 1

    • #6

      da, am simit asta. faptul ca esti neajutorat si nu ai cum sa il salvezi

  3. #7

    Eu zic sa nu disperi .. tehnologia avansează destul de repede .. în vreo 20 de ani ai sa îți poți transfera conștiința intr-un cyborg și poți trai mii de ani :)

    Thumb up 7

  4. #8

    Facutul de copii, mancatul, sexul, agatatul de altii cu relatii, crearea de `opere nemuritoare`, acumularea de bani, nu te vor scapa de frica de moarte. (le-am facut pe toate). Nici religia nu te ajuta fiindca este goala, ii lipseste chiar practica care ar trebui sa sustina platitudinile alea seci de care suntem toti satui (cel putin religia vestica, crstinismul, islammismul, si-au pierdut demult substanta odata cu disparitia accesului la setul de tehnici si practici menite sa dezvolte partea nevazuta a materiei). Oamenii care sa poata sa DEMONSTREZE FARA ECHIVOC ca exista substanta dincolo de corpul fizic sunt rari, dar exista, poate ca daca ii vei cauta sau ai inclinatie catre meditatie ii vei gasi. Si nu iti garanteaza nici unul ca vei reusi sa creezi acel corp indestructibil de care vorbesc toate religiile fara sa reuseasca sa-l demonstreze, dar macar nu vei mai fi atat de deprimat si fara speranta. Oricum scopul vietii nu exista, il cream noi, agatandu-ne disperati de propria dorinta de a nu muri.

    Thumb up 6

  5. #10

    :D sunt perfect conștientă de cum sună, dar când le spui vesticilor că există niște variante SF care depășesc limitele corpul fizic te taxează drept nebun, hai să las și niște referințe, mai departe n-are decât să caute singur dacă va dori (eu mă feresc să fac prozelitism pentru cei pe care i-am întâlnit) [din câte am înțeles, Master Zhou și-a făcut și site în ultimii ani, și acceptă practicanți din vest (în china nu se prea accepta ca tehnicile astea să fie predate străinilor, erau (și sunt) considerate comoară națională https://www.youtube.com/watch?v=Nh1LatEdDh0&list=FLmb8T-LpA-u5hePeONahSRA&index=14&t=5s), mai este și asta https://www.youtube.com/watch?v=RqDsRmwq8TQ&list=FLmb8T-LpA-u5hePeONahSRA&index=19 - e pe bune, nu-i imaginația bolnavului, asta: https://www.youtube.com/watch?v=9pvcZE_141E și mai sunt și alții ]

    Thumb up 1

  6. #11

    „Ma ingrozeste ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist.” - TU nu o să fii la 2 m sub pământ, doar corpul tău. Personalitatea ta nu se reduce la rămășițele tale, sper. Ceea ce tu ești și ce faci pentru cei din jurul tău contează acum cât ești deasupra. Apoi, nu mai contează pentru tine, doar pentru cei apropiați ție care își vor aminti de tine și de impactul, efectul pe care l-ai avut asupra lor. În rest, așa cum orice în lumea asta are un început, cu siguranță va avea și un sfârșit. Contează spațiul dintre punctul A și B. Dacă știi că ai făcut „ce trebuie” cât ai fost în viață, nu mai ai de ce să-ți faci griji pentru cei pe care îi lași în urmă. Capu' sus!

    Thumb up 18

  7. #12

    Si sa fii nemuritor e aiurea: sa vezi cum mor toti prietenii si familia si tu sa tot traiesti pentru o eternitate. Faci toate hobbyurile din lume, toate meseriile din lume si la un moment dat:sute de ani, milenii tot te saturi. Ma refer sa fii nemuritor fara sa imbatranesti sau sa te imbolnavesti-sa te mentii pe la 30 de ani din punct de vedere biologic. Eu zic ca e foarte bine ca specia umana traieste maxim 100 de ani. Daca am trai 200 de ani ne-am satura de atata viata. Eu cel putin da. Ganditi-va la broastele tesstoase de Galapagos care traiesc pana la 200 de ani sau alte reptile care traiesc sute de ani. Bine ca nu au constiinta de sine sa realizeze trecerea timpului. Sa nu mai vorbim de hidra, care practic se regenereaza pe timp ce imbatraneste, Si mie imi era frica de moarte cand eram mic, erau nopti cand adormeam plangand stiind ca intro zi nu voi mai exista. Eu zic ca reincarnarea e cea mai buna idee. Mori, te nasti din nou alt om si traiesti o noua viata. Oricum e mult mai plauzibila varianta asta decat cea cu raiul. Unde incap atatia oameni care au murit de la inceputul umanitatiii. Stau toti pe un nor? Sa fim seriosi!

    Thumb up 3

  8. #13

    Asta nu e frica de moarte. Este frica de a pierde tot. Încearcă să renunți la contactul cu exteriorul. Și vei îmbrățișa moartea.

    Thumb up 4

  9. #14

    Baga niste DMT, boss.

    Thumb up 0

  10. #15

    http://www.goodreads.com/book/show/2062034.Staring_at_the_Sun
    Aproape 80 de ani, psihiatru, psihoterapeut, in ultimii ani scriitor de romane, a devenit si el destul de speriat de apropierea mortii lui si a scris o carte despre asta. Se gaseste si in romana.

    Thumb up 1

  11. În timp ce ţie ţi-e teamă de moarte, altora le e teamă de viaţă. Eu unul sînt împăcat cu amîndouă. :)
    (Ca fapt divers, am imaginea aia tatuată pe mînă pentru a-mi aduce aminte zilnic că nu sînt nemuritor.)

    Thumb up 0

  12. De cand asteptam o postare ca asta! Ce simti tu acum am trait eu la 4-5 ani cand mi-am dat seama ca am sa mor intr-un final. Am plans vreo 3 zile de nu ma puteai linisti ai mei. La mine au mai contribut mortii care se perindau cu mare fast si fanfara spre cimitir, prin fata blocului meu. Privind de la balcon toata desfasurarea si jalea, m-a facut constient de ce va urma si cu mine. Acum m-am linistit :) Asa ca don't give a f**k! Traieste viata!

    Thumb up 2

  13. #18

    Cam pe la 10 ani am citit despre varsta pamantului, Universului, chestii din astea. Cat i-a luat vietii sa apara, cum e cu eternitatea universului. M-a luat si pe mine frica de ... cum sa definesc... eternitatea de dupa ce mor. Cate chestii vor urma dupa ce dispar, iar eu nu voi mai participa. Cum zicea LouisCK: "People allways ask what happens after you die? Well, lots of things happen after you die, they just don't involve you".

    Thumb up 0

  14. #19

    Ai descris frica de viaţă, nu de moarte :)

    Thumb up 0