Preferințele electorale ale românilor

iohannis_gorghiu

A ieșit repede un sondaj, care să ne arate ce preferințe au românii în materie de politică, după primele 100 de zile ale lui Johannis. În paranteză fie spus, îmi place de el. Criticile alea cu E activ doar pe facebook, nu vorbește cu poporul și altele sunt niște mizerii. Am avut 10 ani un dement activ, care ne-a băgat în găleata cu gunoi a istoriei, eu vreau ca președintele meu să fie responsabil, demn și să mă reprezinte cu cinste în afara țării. Ceea ce Iohannis face cu brio.

Revenind. Bucurie mare pe Alina Gorghiu, pentru că PNL ar lua 44% din voturi. Absolut corect, pentru că, așa cum e și normal, românii au uitat că PNL de fapt reprezintă jalnicii din PDL, șterși frumoși de portocaliu și trași proaspeți la bătaie.

Ce e cu adevărat interesant este că, iarăși, intenția de vot generală este sub 40%. Dar vai, dar cum, ce indolenți suntem, nu ne pasă d ețărișoara asta care ne dă pâine, zic ei, din spatele gușilor și gipanelor furate de-alungul anilor, indiferent de tabăra politică.

Și se miră în continuare de ce nu mergem să îi votăm. Deși Blaga, unul din artizanii dezastrului PDL-ist din românia, împreună cu întreaga sa cabală de mafioți, face parte acum din partidul de guvernare, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Deși Vidieanu pune în continuare borduri prin capitală (și Pantelimon). Deși Ponta, total inept și inapt de guvernare, distruge și ultimele urme de economie cu noul cod fiscal. Deși Băsescu e liber să vomite în spațiul public orice inepție. Deși toate partidele de pe eșichierul politic refuză să rezolve problema votului din diaspora, cea care l-a făcut președinte pe Johannis. Și da, pentru cine este penelist, PNL a propus ca votanții din diaspora să se înregistreze întâi ca votanți, pentru a putea vota. Acum. Anul ăsta au propus, să fie clar.

De nicăieri nu apare vreo idee politică nouă și oameni noi. Nu, nu îmi spuneți de Monica Alcoolbei, aia nu e om proaspăt și nu are idei politice noi. Bine, probabil se conservă cu alcoolul, dar proaspătă în nici un caz nu este.

Deci da, vom vota cu succes și la locale.
Unde, desigur, va ieși tot Oprescu, se știe. E băiat d-al nostru, dă cartier.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

28 comentarii

  1. #1

    De unde e ideea asta cu Macovei si alcoolul? In afara de antena3 si comentatorii lui badea, nu am mai vazut alaturarea asta. Exista vreun filmulet de genul cu cele 4 cuburi de gheata sau cum?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      vorbeste lumea

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ideea cu Macovei si alcoolul nu e noua pe acest blog, a mai fost scris odata si la aceleași curiozități de-ale mele si ale altora, nu s-a adus niciun argument in favoarea acestei idei. Cred ca pana acum, asta cu "vorbește lumea" e cel mai "bun" argument adus.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Plm, zi-i ca e urata, ca e talibanca dar asta cu alcoolul e demna de Vadim sau Gadea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      se observa cu ochiul liber ca Macovei e instabila psihic, dupa cum vorbeste si se comporta la conferintele de presa sau in emisiuni tv.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      @flat: daca te uiti la emisiuni tv se cheama ca ai "ochiul liber"?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      Se vede cu ochiul liber ca Flat e mai prost decat fecioru' meu. 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Ce mare cacat?! Bea sau nu bea, a fost mare sustinatoare a jigodiei de basescu, aplauda cu MRU de la gemulet cei....7 sustinatori care sarbatoreau cum mafia lui base se pisa cu bolta pe votul a 7 milioane.

      Acum ce se vrea? Luptatoare pentru justitie si dreptate in Romania? Mars in mm.

      Si daca are cineva minte prin preajma babei sa-i explice ca votul online in Romania ar fi un dezastru. Pentru ca Ghe i-ar arde o sapa dupa cap lui Maricica daca voteaza in afara platformei, pentru ca baietii cu pungile de ulei ar fi asteptati cu laptopul la intrarea in casa, pentru click-ul final.

      Sa nu mai vorbim de metodele prin care votul acesta poate fi fraudat pe traseu.

      Maine poimaine o sa ne mintim ca MRU nu este omul evreilor iar ce gasim in CV-ului este irelevant. La fel si modul in care a dat o mare muie Romaniei in cazul fundatiei Gojdu.

      Daca neamtul si DNA-ul o sa functioneze la fel in urmatorii zece ani s-ar putea sa recuperam o mare parte din dezastrul celor zece ani de basisme. Zece ani la care au contribuit si macovei si MRU.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #9

    Numai ca informatie despre cum e pe la altii, fara nicio parere personala pro sau contra, eu fiind decis sa nu (mai) votez niciodata: in Franta orice persoana care vrea sa voteze trebuie sa fie inscrisa pe lista de votanti pana in ziua de 31 decembrie a anului dinaintea celui in care se desfasoara scrutinul. Ca e francez din tara sau din diaspora sau ca e un european care locuieste in Franta(astia pot vota numai la locale si europene) e la fel, trebuie musai sa fie inscris pe liste.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Ba trebuie sa declari, dar doar in situatia in care votezi pt prima data (ca francez sau strain) sau daca iti schimbi domiciliul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Cum boss nu apar oameni noi ? pai gigi tocmai ce a iesit si a declarat ca este schimbat,este un om nou

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      Nu mai e Gigi, e Gheorghe.
      Si cum a iesit, a inceput sa-l pupe-n cur pe Ponta. Doar pentru asta si l-as mai fi bagat vreo 2 anisori.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #13

    Absolut de acord cu pozitia ta - e stupid sa te astepti ca presedintele, care e participant activ la viata politica dar nu e centrul ei, sa fie ca si Gadea / Rares Bogdan etc, i.e. sa discute in fiecare seara subiectul zilei. E o tampenie care vine din dorinta noastra de a discuta despre tot.

    Mai mult, mie mi se pare ca a actionat relativ ok - a sesizat CCR la doua zile dupa mizeria cu Sova - majoritatea, nu votul, care vot e constitutional - si toata lumea a urlat ca de ce n-a facut-o mai repede. D-aia, ca cineva scrie sesizarea, o verifica, cineva o aproba etc. Dureaza. Doua zile e repede, oameni buni, daca depui ceva in 30 de minute acel ceva e un rahat. Ah, ca n-a venit sa-ti spuna inainte ce face? Asta e problema, ca presedintele nu ne mai gadila orgoliul prefacandu-se ca suntem parti egale la discutia despre tara?

    Cred ca pana si in caz de razboi lumea tot asa ar reactiona: frate, sa atace in Moldova, dar sa spuna si el ce face, sa stam linistiti. Cum adica ataca pe ascuns? Noi de ce nu stim cate tancuri avem? Astea nu sunt informatii publice? Unde e presedintele, de ce nu apare din 30 in 30 de minute la Cotroceni? De ce nu ni se spune adevarul despre intentiile lui tactice? Unde e statul major? etc etc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #16

    de cand pnl (recte pdl) e partid de guvernare? Ca cei ce guverneaza ACUM sunt hotii de la psd,unpr, plr si pc. In frunte cu hotul cel mare ponta,

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Esti nou pe aici? Nu stii ca presedintele e dicatator si orice alta varianta este mai buna decat PDL?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Vezi tu... d-asta incep eu sa-mi fac bagajele, sa fie gata facute cand face juniorul 2 ani ca sa ne caram cu toti peste hotare...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • din proprie experienta...nu te-ai carat pana acum, mai greu cand creste plodul, dar sa-ti iasa zic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • N-am zis ca e simplu, dar cunosc exemple de oameni plecati cu cate doi copii si e ok...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #21

    asta cu alcoolul e o magarie demna de antena3.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #22

    Am vrut sa mai zic ceva dar ai spus tu totul....
    Ar merge niste blesteme babesti , totusi !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #23

    Aia cu Monica Macovei si alcoolul este un caz clasic de "jurnalism" in Romania. Prin 2005-6 aia de la Evenimentul Zilei au dat un articol pe prima pagina cu MM ca la nus ce petrecere la mare dansa beata pe mese. Dupa doua zile au dat o dezminitire (i-a pacalit sursa, blabla) pe pagina nspe a ziarului. Rezultatul: Il vedeti in postarea lui Arhi.

    Ps. Tot o chestie similara - Academia Catavencu (si altii) au facut misto de Nicolae Vacaroiu cativa ani buni ca e beat non stop. Sa ridice mana cine nu e convins ca Vaca e un mega betiv. Si totusi, tot ei au zis la un moment dat ca de fapt Vacaroiu are nu-s ce problema medicala si n-are voie sa bea alcool.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • pai, asa tre facut. Bagi sparla. dupa care retractezi. oricum, aia care sunt anti or sa considere ca ai retractat pentru ca bani/santaj/cacat/

      by SUA

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      pai e mai vizibil un articol pe prima pagina cu senzational in fata decat o dezmintire scrisa undeva cu litere mici.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #26

    > PNL a propus ca votanții din diaspora să se înregistreze întâi ca votanți, pentru a putea vota. Acum. Anul ăsta au propus, să fie clar.

    Să se înregistreze pentru a vota *prin corespondență*, nicidecum pentru votul în secție. Asta e propunerea PNL: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=14843

    Mențiunea privind înregistrarea e la Art. 4

    > Art. 4 – Dreptul la opțiune
    >
    > (1) Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, în sensul prezentei legi, au opțiunea să își exprime votul prin corespondență sau să se prezinte în ziua scrutinului la oricare secție de votare din străinătate.
    >
    > (2) Opțiunea de a-și exprima votul prin corespondență se poate manifesta după anunțarea datei de organizare a scrutinului, dar nu mai târziu de 45 de zile înainte de data organizării scrutinului electoral în cazul alegerilor prezidențiale, alegerilor parlamentare și a alegerilor pentru Parlamentul European, respectiv 20 de zile în cazul referendumului național.
    >
    > (3) În cazul în care cetățeanul român și-a exprimat opțiunea de a vota prin corespondență însă dorește să renunțe la exercitarea dreptului de vot prin această opțiune, acesta poate vota la oricare secție de votare din străinătate numai cu condiția predării întregii corespondențe primite către președintele secției de votare la care își exercită dreptul de vot.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Vot prin corespondență = PSD făcut poştă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #28

    :))) tare asta cu Alcoolbei, tre sa recunosc.
    Numai ca seamana cu reteta perfecta de dezinformare prin bascalizare pe care o practicau in anii '90 baietii cu epoleti. Nu mai alimenta si tu toate mizeriile despre care "vorbeste lumea".

    Thumb up 0 Thumb down 0