Primarul Timișoarei trăiește pe un norișor pufos

În Timișoara, pe zona centrală, este teribil de aglomerat. Nu doar ca trafic, ci ca lipsă de locuri de parcare, care lipsesc cu desăvârșire. În schimb, e plin de semne de staționarea interzisă.

SPun asta ca un preambul la discuția avută cu primarul Timișoarei, în cadrul Timișoara Brands Tour.
Înainte de orice, aș vrea să spun din start că bărbații care își vopsesc părul nu îmi inspiră încredere. Primarul timișoarei își vopsește părul și arată...minim funny, ca să nu spun altfel.

Așa.
Revenind la discuția avută cu el, încerc să îmi aduc aminte câteva puncte care m-au impresionat.
Primul și cel mai fun a fost când Nebuloasa a întrebat ce se face cu nevoia de locuri de parcare din oraș? Răspunsul a fost simplu. Nu există o asemenea nevoie, orașul are suficiente locuri de parcare și, tocmai de aceea, se vor mai închide niște artere centrale.

De ce BC Timba nu primește subvenție de la primărie, așa cum primește BC Timișoara? Regula primăriei este să nu subvenționeze 2 echipe aflate în aceeași competiție. Vi se pare normal, nu? Nu mi se pare normal ca tu primărie, echidistantă cică, să susții doar una din echipele orașului. Chiar deloc.

De ce terenul echipei de rugby din timișoara arată ca un ștrand comunal pentru animale, cand plouă? Terenul nu aparține primăriei, ci CFR-ului, iar CFR-ul nu dorește să...ceva.

Îmi cer scuze pentru lapsus, dar omul vorbește mult, foarte mult, fără să spună nimic. Pur și simplu ți se acrește să auzi cuvinte fără sens, legate în fraze și începi să te gândești la altele.

Înțeleg că în Timișoara, toată lumea îl regretă pe vechiul primar, iar noul primar a ieșit pentru că a candidat din partea USL-ului. Normal, la câtă ură antibăsescu este, putea candida și o piatră desenată frumos, tot ieșea victorioasă. Cea mai haioasă fază a fost la poza de grup de la final, când, în momentul clickului de poză, un ușier de pe hol, paznic ce era, s-a repezit înăutru strigând STAȚI STAȚI!, după care s-a apropiat pios de domnul primar și...i-a aranjat cravata, care era cât pe ce să aibă un fir de scamă...

Îmi pare rău dacă supăr pe cineva, dar aceasta este opinia mea francă despre politicianul respectiv, iar eu nu menajez politicieni nici măcar în vis.

Credit foto: Dragoș Asaftei

 

Acest proiect este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Branduri participante: Timișoreana, Cramele RecașArsenal ParkBC Timba TimișoaraREC Universitatea de Vest Timișoara, ACS Poli Timișoara.

Parteneri de mobilitate: Peugeot România.

Parteneri: PRbetaAsociaţia Timișoara Capitală Culturală EuropeanăPorsche TimișoaraAmvest, , Restaurant Belvedere.

Parteneri media: 24-FUNTion.

Timișoara Brands Tour este o franciză a Cluj Brands Tour, un concept marca TVdece

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

78 comentarii

  1. #1

    Ura de la Antena 3. Prostie la vot. Imi pare rau ca si tu ai facut asta. Stiu, sunt basista.E un argument forte

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      argumente de om tampit. ura mea se bazeaza pe antene? dar eu in ce tara am trait pana acum? siktir. nu esti basista, esti vaca cu cabina.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      E un domn ... trebuie să recunoști.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #4

    Lumea il regreta pe fostul primar (care n-a fost defel usa de biserica la spagi). Asta spune enorm de multe despre cat de incompetent e intr-adevar domnul rector.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      ciuhandu, nu? am tot auzit vorbindu-se de diverse:)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • anatati,
      cunosc familia Ciuhandu personal. de foarte multi ani.
      i-am nasit fiul si nepotii fostului primar.
      sint oameni integrii, cu coloana vertebrala intacta.
      este un MARE OM, am tot respectul pentru el si familia lui.

      din pacate sistemul administrativ nu functioneaza fara spaga.
      peste tot in Romania.
      dar asta este alta discutie.

      iar primarul actual este un academician dirijat si controlat de un grup de interese care tocmai ce jefuieste acest oras. clanul cristescu a renascut din propria cenusa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Hary, bine 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Eu am legaturi de nasie cu Frunzaverde. :mrgreen:

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #9

    In comparatie cu robu acuma toate "diversele"-s de bine. Ca deh a fost raul cel mai mic :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #10

    http://bctimba.ro/sponsori/ - Primul pe lista, Consiliul Local. Ce sa inteleg? A fost sau n-a fost?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      ce nu intelegi?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      In text zici ca nu primeste subventie. Pe saitul lor zice ca primeste. Clar ca lumina zilei...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      primaria nu e consiliul local. si invers.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Bugetul local al Municipiului Timisoara e unul singur, si e adoptat de Consiliul Local la propunerea primarului. Sa zici ca Primaria nu da bani, dar Consiliul Local da e un nonsens.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      A primit bani, acum nu mai primeste!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #16

    Am ajuns in Timișoara prima oară după mulți ani (nu mai trecusem de pe vremea când eram copchil) anul trecut. Și am rămas surprins într-un mod neplăcut de modul în care arată orașul.
    Pentru un oraș cu un centru universitar mare și cu un centru istoric care-ar putea fi foarte ușor pus în valoare, Timișoara arată jalnic. O ruină. Clădirile din centru stau să cadă, străzile-s pline de gropi și are un aer destul de șters. Și zău că m-așteptam la mai mult. Mă așteptam să semene mai mult cu Brașovul, cu Sibiul cu Clujul. Să aibe o anumită strălucire. Că deh, se zice că "Banatu-i fruncea".

    Noroc că ultima oară am plecat cu mașina plină de Terapia și-am mai șters din amintirile neplăcute.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      da, soselele sunt destul de distruse.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      Toate in Timisoara sunt praf, inclusiv faptul ca e orasul cu cel mai ridicat nivel de praf in aer. Aici e si vina fostei administratii care pur si simplu nu inteleg ce-a facut cu banii. Si au primit si fonduri prin parteneriate cu nemtii pentru renovarea cladirilor istorice (din care unele e adevarat ca au fost renovate).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      esti cam negativista. mie mi-a placut orasul si mi s-a parut ca e foarte multa verdeata

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Negativistă? N-ai mai spune acelaşi lucru dacă ai şterge praful de 2 ori pe zi şi dacă ai respira cauciuc ars la orele serii 😉 Da' la Brands Tour te-ai plimbat prin locurile frumoase, fără praf 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      adevarul e ca nu am mers si in cartierele sarace...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • am priceput :D, da' nu vreau să răspund că ai ameninţat că vărguţa şi - de altfel - sunt mult prea bucuroasă azi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • şi să nu uităm că tu te-ai dus pe ghioceilor care e cea mai zen stradă din toată timişoara. dacă o vezi când înfloresc pomii de primăvară şi dă iarba e un vis. şi te-ai plimbat oleacă pi şientru pe lângă hotelul ăla mare şi frumos şi pe strada privată, ai băut o bere bună nefiltrată (nu spunem numele să nu facem reclamă), eventual ai mâncat o zupă de tăiţăi la Casa Bunicii. Cum naiba să nu fie frumoasă Timişoara 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      anatati,
      te plangi la nivel inalt.
      aerul in timisoara este foarte respirabil, si da, este un oras curat si verde.
      bine, nu se compara cu locul de unde vii tu, din dealurile banatului... :-))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Hary, ce să zic, aşa le fac eu pe toate la nivel înalt 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Daca voi va plangeti ca nu e verdeata in centru in Timisoara, ce sa mai vorbim de Cluj...care nu arata rau, de altfel,dar unde administratia publica sufera de boala de a reteza orice creanga care are tupeul sa infrunzeasca prin centru. Anul trecut s-a revovat/restaurat Parcul Central, au "toaletat" copacii intr-un asa hal ca a mai ramas numai tulpina, efectiv nu mai exista crengi care sa faca umbra. Pietonalele din centru, in afara de niste panselute, mai au ceva copaci grosi cat bratu' unui copil, care de 3-4 ani nici n-au mai crescut deloc,geniile care i-au plantat au cumparat probabil la reducere cei mai amarati puieti pe care i-au gasit, dupa care au si pavat in jurul lor de i-a luat naiba. Prin comparatie, mie Timisoara mi s-a parut plina de verdeata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Alooo!! Veniti in Iasi si apoi faceti comparatie cu alte orase!
      Praf? la noi in 2 minute de mers cu bicicleta scuipi noroi.
      Strazi asfaltate? La noi s-a inventat astuparea gropilor cu nisip si pamant (asflat eco!)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      deea modul ala de a taia copacii (si in general ar trebui sa aleaga copaci care se pot taia doar asa) este ... cum sa zic, cam obligatoriu pentru marginea drumurilor, parcari, pe langa blocuri in orase. (nu zic ca e ok, dar asa se face).
      se lasa tulpina groasa si nu prea inalta, si cu un palc de ramurele care ies anual, cat de cat flexibile ca sa nu se rupa la vijelii. sunt mai usor de intretinut din punct de vedere a periculozitatii. ii tai o data primavara, si nu mai ai treaba cu ei sa te uiti din luna in luna ce craca s-a uscat.
      nu sunt copaci de umbra. pentru umbra ar trebui sa fie parcuri si spatii verzi. fara masini si blocuri la 1 m de ele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      User, da, inteleg ca trebuie tunsi copacii intr-un oras, totusi, in niciun oras copacii nu sunt tunsi precum la Cluj...in fiecare primavara sunt taiate absolut toate crengile, pana aproape la tulpina (poate mai raman asa, 4-5 cm de creanga)Inclusiv in parc, nu numai pe marginea drumului... Prin alte orase prin care am mai calatorit,n-am mai vazut asa ceva 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. In Timisoara e plin de semne cu stationarea interzisa?
    Asa e si in Craiova, numai ca aici daca vine cineva din afara orasului si opreste undeva, oriunde, mai intai trebuie sa plateasca rovigneta.

    Se duce frumos la al zecelea chiosc de ziare (la primele 9 sigur nu gaseste) si cumpera rovigneta cu valabilitate de o zi, apoi poate sa parcheze linistit, daca gaseste unde.

    Sa fim intelesi, rovigneta este obligatorie imediat cum s-a intrat in oras.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #31

    Bre, eu nu inteleg asta cu antibasismul la primari, sincer. Inteleg la prezidentiale, la parlamentare, la CJ daca vrei, insa la primarie? Deci e un primar bun, care imi place si a facut treaba insa noi votam cu un parazit doar ca asta are tricou portocaliu? Intrebarea mea nu e legata de culoarea politica, poate sa fie exact invers, tot o mare prostie mi se pare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      ciuhandu s-a retras, nu a mai vrut sa candideze, de aia, altfel tot pe el il votau

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      Imi cer scuze, nu am stiut.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Hary, mi-am amintit: Ciuhandu l-a primit pe geoană în clădirea operei din Timişoara. La balcon ar fi trebuit să iasă să salute mulţimea (parcă geoană a şi ieşit), dar apoi nu mai ştiu care n-a mai ieşit pentru că mulţimea huiduia (johannis cred).
    De neiertat, îmi pare rău.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      de maine esti in preaviz

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • :)))))))))) eşti nebuun! şi tocmai de mâine plănuiam să mă duc la lucru.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      anatati,
      ce este de neiertat? ca a huiduit lumea sau ca nu a mai iesit johannis?
      si pana la urma care este legatura cu spaga?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • despre şpagă nu vreau să vorbim, nu contează oricum.
      de neiertat e faptul că a trecut peste toate simbolurile care-au făcut Timişoara primul oraş liber de comunism. Nici nu înţeleg de ce dacă tot n-avea de gând să candideze.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      Anatati,
      care simboluri comuniste? Geoana?
      buahahahaha....:-))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu ştiu sigur că n-am băut nimic, da' de-nţeles nu ne-nţelegem. zău, nu vreau să intrăm în polemica asta 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      anatati,
      mda, nu vrei sa intrii in polemici dar le provoci.
      like a genuine lady :-)))

      eu am baut astazi doar ceai cu miere de la albinuta veninoasa...
      sint la detoxifiere :-))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • a lady nonetheless 😀

      miere ... mă tot gândesc la poezia pădurii de salcâmi şi să sperăm că vor înflori şi anul ăsta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #43

    Leo,
    unde am sustinut eu ceva de gen "da, dar..." ?

    primarul nu a cerut si nu a luat niciodata spaga.
    asta inseamna coloana vertrebrala intacta. asta am sustinut eu mai sus.
    pentru ca-l cunosc personal. si nu din auzite sau din scrise.

    si am zis ca sistemul administrativ este cel care din pacate nu functioneaza fara spaga.
    iar aparatul administrativ al primariei nu inseamna primarul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Şi cum să nu fiu negativistă când în Timişoara nu există niciun magazin decent de pantofi? Pantofi comozi, din piele, eleganţi, finuţi??

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      Voi nu umblati desculti pe strada?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • în opinici de cauciuc. de aia pentru că n-avem magazine faine de pantofi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Durere :/ vino in Bucuresti si te iau eu in primire! Cum sa nu existe macar UN magazin decent de pantofi?!

    • no, e plin Iulius Mall de pantofi. Chiar de brand-uri ca să mă "esprim" elevat. Eu vorbeam de PANTOFI. De pantofi comozi, din piele de foarte bună calitate, pe care să-i porţi ca pe o bijuterie şi să te simţi bine în ei.
      E o diferenţă uriaşă. Şi nu aşa ceva nu găsesc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #49

    pentru toti cei care sunteti infipti cu nasul in dosul lui Ciuhandu, acest "vertical" al Timisoare, amintiti-va cine a favorizat majoritatea retrocedarilor care stau la baza bogatiei mafiei tiganesti din oras.
    da, da, sigur, el nu a fost implicat, nu a fost decat Primarul orasului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Stefane, molima a inceput de pe vremea lui Oancea....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #51

    Leo, imbecil sinistru, idioti sa-i faci pe distinsii parinti ai tai care te-au invatat sa incepi o discutie cu o insulta. Hary e prea educat sa-ti spuna chestia asta, dar daca vrei sa vezi un idiot veridic uita-te in oglinda.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #52

    vai Jordan, sterge-te la gura.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #53

    Domnul primar de TM este un adevarat fenomen. In primul rand, are doza aia de escrocherie, prin care face pe intelectualul folosind 3 cuvinte mai lungi din DEX (cam cum facea si Marian Iancu, daca va mai aduceti aminte). Doar ca el are titlul academic de profesor. In al doilea rand, este avid de functii; cat mai multe, rector, senator, presedinte de comisii, toate in acelasi timp. Si nu ii place sa fie criticat, sau ca cineva sa nu ii acorde importanta pe care si-o doreste, iar atunci izbucneste in crize de nervi. Si, cel mai important, dupa spusele lui, nu se vopseste, sa fim intelesi, foloseste gel estompator. Pentru toate acestea si multe altele, eu spun ca Robu trebuie sa plece, cat mai repede, pentru binele lui si al Timisorenilor: https://www.facebook.com/groups/robularevedere/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      fiind primar ales, nu are cum sa plece nicicum

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #55

    @Hary
    Clanul Cristescu de care spui, sunt tot aia care au Bega Grup, Arsenal Park, Hotel Timișoara sau sunt alții?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #56

    Hahaha, dupa tuica de pruna, i-am intrecut pe banateni si la capitolu' asta.
    Severinu' are niste strazi brici, ca scoase din cutie. Iar parcari is berechet. 2.5 km de parcari numai pe bulevardul principal.

    Ia, cine-mi poate spune unde-s facute fotugrafiile astea?
    http://i.imgur.com/D3CpaXt.jpg
    http://i.imgur.com/pX6I23v.jpg
    http://i.imgur.com/sBGcxs6.jpg
    http://i.imgur.com/fL5acuI.jpg

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      undeva la tara

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      Ezact!

      Vedeti, daca va suflecati manecile si nu mai ciorditi, peste 10 de ani puteti avea si voi, orasenii, asa ceva. :mrgreen:

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      haine din europa?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      Nana, aicea vorbim de gospodarire. :mrgreen:

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      :)))) țățică, v-au făcut și vouă o clădire cu sticlă și o stradă pietonală și acum sunterăți municipiu? :))))))))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      Pai, bre, acuma voiai sa fotografiez orasu? Pusei si eu ce gasii pe-aci. Nu stiu daca o sa ma crezi dar in Severin TOATE strazile sunt noi-noute, parcurile - la fel, stadionu e nou-noutz, maternitate noua-noutza, parcari noi peste tot, maidanezi nu-s, aurolaci nu-s. Ce mai... suntem buricu'; cand s-o termina anveloparea blocurilor o sa dam Bostonului lectii de urbanizare.
      Cladirea aia cu multe sticle-n ea e gara. Avem si catedrala noua-noutza.. ne facem si cladire de televiziune pe malu' Dunarii...si se construieste in draci; chiar noi termenaram anu trecut un Barou.
      O fabrica de Terapia mai lipseste.

      Care mai sunteti din Severin? Spuneti si voi, adevar graiesc?
      http://i.imgur.com/sCoqbsZ.jpg

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #63

      deci aveti asfalt peste tot??

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      si-n cap.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      Da' veceul s-a mai apropiat de casa? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      ati pus asfalt pana la el?:)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • da, mă, da confirm: e curat la olteni şi destul de "gospodărit" Severinul, deşi puţintel cam chicios. da' dăjeaba aţi pus asfalt economia cum merge? Portul?
      Orşova - superba Orşovă - e pe butuci 🙁 Un antreprenor bun trebuie să scoată din Orşova o perlă turistică.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      Portul e mic dar arata si el bine. Am vazut vreo doua terase frumusele pe-acolo. Nu cunosc ce activitati se desfasoara acolo.
      Mi-am adus aminte ca avem si strand cochet, pe malul Dunarii.

      Economia - asa si asa. Mai mult e la straini ca acolo au plecat toti. Cu banii pe care-i trimit incoa, la ai batrani, si-au renovat casele de la zero si si-au facut ferme cu gand sa exporte la ei, acolo. Nu cred sa existe severinean care sa n-aiba pamant pe undeva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Confirm tot ceea ce zice Moromete. Severinul de azi arata boboc, in comparatie cu cel de acum 10 ani, cand arata ca un cacat. Si drumurile de prin Oltenia, care pareau a fi constriute de melci si a caror constructie a durat vreo 15 ani, arata acum foarte bine, aproape la fel de bine ca cele din Ardeal.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      dude, nu zi aia cu drumurile din ardeal, ca eu bat ardealul la modul crunt si drumurile sunt ocna

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • ne bucuram ca mehedintiul si turnu severin folosesc bine atat banii proprii cat si subventiile de la judetele mai bogate

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      asa cum fac si ardelenii, dealtfel, cei mai saraci locuitori ai rromaniei

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      Opa!
      Drumurile de aici sunt facute cu fonduri ioropene. Langa fiecare lucrare troneaza cate un tablou, de-ala, pe care scrie ca e facuta cu fonduri de la UE in colaborare cu statu' roman(suma data de stat e foarte mica).

      In Severin s-au asfaltat toate strazile in 2 ani(pe frig nu se poate lucra)iar autostrazile(catre Craiova si Herculane) s-au facut in trei. Eu chiar ma miram cand ii vedeam pe astia spunand ca nu s-a construit nimic sau ca au drumuri proaste. Pe drumurile pe care merg eu, la 100km/h iti vine sa te dai jos din masina si sa mergi pe langa ea ca ti se pare lenta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      A, mi-am adus aminte! Cica, cand s-o da drumu' la podu' Calafat-Vidin, ne umplem de bani.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #75

    sunt apolitic,dar ceva amuzant cu noul primar//

    http://www.youtube.com/watch?v=9_QlklV4XMY

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #76

    Daca timisorenii nu-l aveau pe Ciuhandu si aveau vreun pesedist sau vreun penelist, cum am avut noi astia mai putin norocosi, orasul lor arata la fel ca orasele din Valea Jiului sau de prin Moldova si aveau somajul la fel de infloritor ca orasele din zonele respective, iar praful din aer, era pe toba si cainii maidanezi se plimbau ca leii prin savana. Daca Aradul o sa aiba aceeasi ascensiune pe care a avut-o in ultimii 5-7 ani, iar Timisoara o va lua la vale, datorita minunatului lor primar vopsit, atunci Timisoara, care era singurul oras de pe vremea lui Ceasca, in care gaseai carne in macelarii, va cobori pe locul 2 in topul celor mai puternice orase din vestul tarii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #77

    Probabil Vasile a fost cel care a strigat "Stati". E soferul noului primar si, deloc evident, soferul vechiului primar. :))

    Thumb up 0 Thumb down 0