Cascador. Asta visam, cu ochii deschişi sau închişi.
Cred că citisem tot ce se putea citi despre domeniu. Ştiam istoria artei respective, ştiam procedeele folosite de şcolile de cascadori puternice din lume, ştiam cum s-a dus Sergiu Nicolaescu la uzinele Griviţa şi a luat echipa de rugbyşti, transformând-o ulterior într-un din cele mai bune trupe de cascadori din europa, îl admiram pe Vlad Gruia cum poate sări de la 10 metri pe caldarâm, incălţat cu cizme de călărie.

Dealtfel, aşa m-am aventurat prima oară să sar de pe acoperişul intrării de la blogc, adică în jur de 3 metri. Aventură care s-a terminat cu genunchiul meu pocnindu-mi faţa şi un mic leşin de câteva minute. Desigur, am mai încercat până mi-a reuşit.

Din păcate, viaţa a făcut în aşa fel încât niciodată să nu mă întâlnesc cu posibilitatea de a face ce mi-a plăcut. Iar după aceea am crescut, m-am maturizat, cine mai avea timp să se gândească `să se facă` cascador.

Voi? Profesori? Medici? Avocaţi?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.