De ce rămân în continuare la ING

doamna-btr

Mie îmi place Banca Transilvania. Bancă românească, au programe și chestii drăguțe, am inclusiv credit prin prima casă luat de la ei, cu o rată foarte mică și condiții foarte decente.

Dar frățiweare, să nu dea domnul dumnezeu să ai nevoie de ceva să faci la ghișeu, că te-ai dus. Indiferent cât de bună e banca, faptul că pe oamenii angajați îi doare în cur este definitoriu pentru orice intreprindere românească.

Doamna din imagine a stat fix 35 de minute ca să schimbe un număr de telefon în sistem. Pentru că la BTR nu poți schimba numărul de telefon din sistem, ca să poți ulterior accesa internet bankingul, identificându-te telefonic, ci trebuie să te duci la banca unde ți-ai făcut contul și să îl modifice o operatoare, manual. În cele 35 de minute a intrat și încercarea de a face o reemitere de card, încercare eșuată, după care a chemat o colegă, care a mai chemat o colegă și după fix 40 de minute, am plecat.

De asta nu plec și probabil nu o să plec niciodată de la ING, indiferent câte bube și hachițe am avut cu ei. Emitere de card? Pe loc. Vreau să schimb ceva în cont și nu am acces în homebank? Telefonic și se rezolvă orice. Interacțione umană fața în față fix zero, posibilitatea de a te enerva cu vreo fufă incompetentă, minimă.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

61 comentarii

  1. #1

    Well, exceptand prima casa, unde conditiile as zice ca sunt relativ similare la majoritatea bancilor, la ING am gasit cea mai mica dobanda la credite imobiliare, comparand cu restul bancilor.
    La Transilvania ai avantajul sa gasesti niste doamne (sa le dea dumnezeu sanatate) pentru care sa-ti cauti de lucru saptamanl pe la ghiseu, ca mine ...

    Thumb up 35 Thumb down 0

  2. #2

    Boss, imi pare rau dar si la BT puteai sa il schimbi prin telefon doar raspunzand la niste intrebari de securitate.

    Thumb up 10 Thumb down 21

    • #3

      imi pare rau, crezi ca m-am dus la sebastian asa, de smecher? NU, nu am putut, mi s-a cerut sa ma deplasez la agentie. boss

    • #4

      Fugi cu cercu, un sistem mai birocrat si ilogic ca al baietilor astora nu am vazut in viata mea. Cred ca nici CECul nu era la fel de retrograd acum 26 de ani. Cred ca BT inca salveaza date pe benzi.

      Si gandeste-te ca ING inca e la distanta mare de multe banci moderne. As vrea ca la ING sa pot modifica, primi orice fel de date in/din sistem pe baza de token primit pe SMS sau push. De fapt nu vreau sa vad moaca scarbita a niciunui functionar.

      Thumb up 1 Thumb down 28

    • #5

      @George, te contrazic, la CEC mi-au cerut apsolut toate hârtiile posibile pe care era scris numele meu. :((( Sunt mai catolici decât Papa, chiar şi ei au recunoscut.

      Thumb up 1 Thumb down 17

    • aPsolut! Ieee!

      Thumb up 20 Thumb down 1

    • "ci trebuie să te duci la banca unde ți-ai făcut contul"...nici eu nu inteleg de ce tre sa ma duc la filiala bancii la care acu 10 ani unde mi-am deschis contul...orice filiala nu e buna...nu au internet sau cum?

      Thumb up 14 Thumb down 2

  3. #8

    Subscriu!
    Acum vreo 3 ani fiind intr-un centru comercial m-am asezat nu-stiu-cum si am rupt card-ul fix pe chip. Evident nu a mai fost recunoscut de POS, fiind EMV pe banda nu mergea ..... digipass-ul era in Bucuresti (eu fiind in Brasov) si uite asa m-au rezolvat TELEFONIC cu un transfer de bani intr-un alt cont. Evident le-am explicat ce si cum si au zis ca da, intr-adevar e o urgenta si ca de obicei cand ai digipass si internet banking activ nu au voie ... dar bla bla.

    P.S: pe vremea aia autentificarea se facea cu token!! Nu aveai alta modalitate de auth (cu parola sau sms).

    Thumb up 1 Thumb down 2

  4. #9

    fuck, astept o zi sa scoti un subiect de flame intre postaci si tu imi amagesti plictiseala cu asta?

    Thumb up 27 Thumb down 1

  5. Ultima oara cand am fost la o banca romaneasca mi-au cerut o taxa pentru deschiderea unui cont, ok, n-am cash ci am doar un card Payoneer, cum facem? Trebuia sa stau la coada la bancomat, apoi iar la coada vitei, am avut treaba mai buna de facut, daca n-au nevoie de mine atunci sa fie sanatosi.

    Thumb up 2 Thumb down 10

    • LE: La ora 12:00 am ajuns la banca
      La ora 13:00 am ajuns la birou unei tipe, am stat la coada, era o singura persoana
      La ora 13:00 am depus 50 de lei
      La ora 13:15 aveam aplicatia myBRD configurata pentru al meu telefon, o aplicatie destul de misto, ma autentific bazandu-ma pe o parola de 6 cifre si practic pot sa fac cam orice de acolo, mi-am interogat soldul fiind curios ce comisioane au avut si din cei 50 de lei au ramas 15, 20 de lei era cardul fizic si restul diferite comisioane, o sa scriu mai tarziu un articol in care-mi povestesc minunata traire din banca.

      E vorba de BRD.

      Thumb up 0 Thumb down 1

  6. #13

    eu sper sa nu plece ING, ca pana una alta sunt mai normali ca restul.
    De curand am vazut ca au scos fostii mei colegi de la BCR un cont de salariu, zic ei fara comision. Dar e ceva scris mic cum ca se aplica totusi o taxa lunara. Sper ca taxa aia e < decat salariul....

    Thumb up 7 Thumb down 1

  7. #14

    ING ruleaza fin. Motivul principal: Interactiunea directa cu angajatii tinde spre 0. In plus, nu cred ca se apropie de HomeBank vreo alta platforma de home banking.

    Thumb up 17 Thumb down 4

    • Am fost client ING acum aproximativ 5 ani, primeam salariu pe acel card si tin minte ca intotdeauna am avut probleme, am stat 2 saptamani sa recuperez un card pierdut, am schimbat 3 token-uri (sau cum le zice) dat fiind faptul ca nu erau configurate/programate (nu imi pasa, nu stiu) ok, home bankingul era inferior BRD-ului si nu, nu laud BRD ca sunt clientul lor de azi, ba chiar condamn aceasta banca pentru comisioane mari si prea putini angajati, dar la partea de home-banking sunt buni: 15 cifre ma despart de plata unei facturi, primele 6 cifre sunt parola aplicatiei, apoi scriu suma, scanez qr-ul de pe factura si gata.

      Thumb up 1 Thumb down 4

  8. Babaiatule, tu ai fo' cu vro mătuşă (imi dau seama dupa baston) sa-ti vireze niste foi (multe) cu Eminescu?
    Ontopic BRD ciare?

    Thumb up 5 Thumb down 0

  9. Poate doar in Bucuresti e asa nasol, bancile tine mult de calitatea oamenilor. In Ardeal functionarii sunt civilizati, prietenosi la orice banca. Difera doar comisioanele. Hm.

    Thumb up 36 Thumb down 30

    • #19

      aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahahahahaha

    • Dureros 🙂

      Thumb up 3 Thumb down 1

    • #21

      @Cetin: fa ceva!!!! Nu se poate sa profite toti in halul asta de contul lui Tim! Ce e contul ala, posta?!

      Thumb up 8 Thumb down 3

    • #22

      Se intampla ceva bun cu Tim. De data asta chiar cred ca a fost troll:))

      Thumb up 24 Thumb down 3

    • Comentariile lui Tim ţine mult de calitatea posturilor.

      Thumb up 40 Thumb down 0

    • #24

      ei, daca tine mult...

    • #25

      Eu nu stiu la ce banci ai fost tu prin ardeal, dar eu peste tot unde am fost imi venea sa strung fatuca de gat in 9/10 cazuri. 10/2 cazuri daca e vorba de BRD. Si asta nu e valabil doar in ardeal. Sau poate ai prins tu doar pe alea in training, ca atunci da, sunt mai zambarete ele asa.

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • @ghita se mai uita si la om

      Thumb up 24 Thumb down 4

  10. #27

    Fix din aceleasi motive inca sunt client ING, din cauza celorlalte banci.

    Daca nu ar fi trebuit sa interactionez cu o duduie de la un ING Office, probabil ca aveam si creditul la casa tot la ei, insa din pacate pentru ei am ales sa merg la BT (si deocamdata nu regret)

    Thumb up 3 Thumb down 2

  11. #28

    Am fost la bancă o singură: când mi-am făcut cardul de debit!
    Când le-am cerut card de credit am vorbit la telefon și nu înțelegeau de ce vreau descoperit de card cât mai mic (să pot să i-l las doamnei pe cel de credit când plec din țară, dar nu le puteam spune lor asta)
    Am sunat în ultimii 4 ani după cum urmează:
    - comandat camera foto și nu venea confirmare de la Amazon; problema era că avea cardulnde debit limita maximă pe zi. Sunat deblocat temporar limita; m-au sunat după vreo 3-4h să mă întrebe ce limita vreau de acum încolo.
    - tranzacție refuzată - ghinion, depășisem și limita nouă
    - tranzacție refuzată - s-o futut chipul. Card nou fără nici un ban.
    Mă mai sună ei din când în când să confirme ca sunt plecat și ca cheltui banii prin țări dubioase (USA e țară dubioasă pentru că ăia nu prea cer pin). I-am întrebat cum scăpam de rahaturile de telefoane la ore aiurea prin care ei mă roaga să mă identific și să confirm ca sunt prin țara X. Era cam nasol când se nimera diferență de oră serioasă. Au adăugat un modul la e-banking în care poți să spui ca ești în țară X și atunci nu te mai sună. Dacă nu anunț eu după prima tranzacție îmi blochează cardul 😉
    Și mă sună din plăcere unu Paul, că ce mai fac...

    Nu spun numele băncii sau țara. E una din băncile salvare de stat în 2008, cu CEO-ul la rece pe încă vreo 15 ani pentru bună purtare. Au fost super cretini și mega jegoși, nu mi-aș lega soarta de ei vreodată, dar post criză s-au deranjat să facă un sistem de e-banking absolut beton.
    Și au comisioane 0 dacă la finalul trimestrului ai o sumă anume în cont. Nașpa când trăiești din salariu și creștinește complet când ai cont de depozit la ei în care pui bani lunar. Idioțenia nu se vindecă!

    Thumb up 5 Thumb down 2

  12. #29

    Obligata de sef, ma duc sa imi fac un card Mastercard. Mers la BT, dat buletinul si stau. Si stau. Si stau. Si intr-un final imi da cumatra de la ghiseu un teanc de hartij la semnat, toate cu numele de familie scris gresit. Cu tot cu buletinul aflat in fata ei langa tastatura. Hai, zic, sa mai incercam o data. De data asta a mers si a reusit sa scrie un nume de familie format din 5 litete inmod corect.
    Dupa care am asteptat sa ma sune cineva si sa imi spuna sa vin sa ridic cardul ca e gata. Dupa vreo luna asa, mi-am amintit de card. Ca ma intrebase seful daca l-am facut. Sun la BT, ceva serviciu clienti si imi zice aia ca daaaaa, e gata de treo saptamani! Pai si ce kkt nu mi-ati zis, vitelor? Faceti economie la un sms sau un apel?
    Buuun. Si ma duc senina si constat ca multasteptatul meu card era Visa Electron in loc de Mastercard. End of story. Sper sa isi fi bagat careva cardul ala fix in.....

    Thumb up 14 Thumb down 3

  13. eu am o pățanie asemănătoare la raiffeisen, am vrut sa scot un card suplimentar. am stat 30min fiindcă efectiv nu știau ce sa facă. cireașa de pe tort, au ajuns sa sune la call center sa-i îndrume cei de acolo. tot degeaba. ma tot uitat în jur, credeam ca e o gluma. da, din păcate pentru mine era real.

    Thumb up 4 Thumb down 0

  14. #35

    Da!, dar ai vazut ca au diploma pusa la loc de cinste? 😀

    Thumb up 1 Thumb down 0

  15. #36

    la această mult-prețuită bancă ING o persoană fizică poate avea două conturi curente?
    că la altele nu poate. hm?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      precizare: în aceeași monedă, leu de preferat. hm?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, se poate. Eu am 2 conturi in lei.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #39

      Da, se poate, e doar 5 lei pe luna...

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #40

      Vorba cantecului... Da poti!!!...sa ma ff...ohh well.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #41

      2 conturi RON + cont separat de economii RON (deschis online, 2 conturi EUR, 1 cont USD. Probabil pot sa deschid inca 10 daca vreau (online sau in office).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      si eu am doua conturi in lei si unul in euro la ING , deci se poate

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      eu am 2 conturi si 2 imputerniciri pe cont.

  16. Mda... ING... povestea mea. Din vara trecuta (2015) ma tot chinui cu ei sa imi deblocheze un cont.
    Nefiind in tara, se pare ca este aproape imposibil sa obtii macar un card nou. Mi-au cerut o gramada de acte, scanate/pozate... tot. Dupa vreo 5 luni n-au mai raspuns. Frumos, nu?
    Ajung de sarbatori in tara, sun la call center - primesc o poveste. Merg la agentia de care apartineam - mi-au zis ca nu apartin de ei, in fine, sa zicem ca nu asta era important - primesc o a doua poveste; merg intr-o alta agentie random... o a treia poveste.

    Deci, ING...?

    Thumb up 6 Thumb down 3

    • #45

      Ce poveste de rahat...

      Thumb up 9 Thumb down 2

    • #46

      Am incercat sa alimentez contul ING al unui prieten la filiala ING din Sfantu Gheorghe (nu cel din Delta, ci ala din Covasna, resedinta de judet) cu cash. Mi-au zis ca nu se poate, ca ei nu au personal care sa primeasca bancnote (am vazut cel putin 5 angajati, si asta era numai la relatiile cu clienti). Ca ei au un automat, care insa nu primeste banii de la mine, numai daca-mi fac si eu cont la ING. Super banca, ce sa zic.

      Thumb up 2 Thumb down 1

  17. #47

    In mod sigur ai dat peste unul care e ruda cu Tim! Doar el tine mult... ☺

    Thumb up 0 Thumb down 1

  18. confirm.. activat e-token la bcr 24 minute pe ceas cu copilul urland afara si nevasta nervoasa, la ing 5 minute creat cont, activat ebanking (si de fapt orice actiune).

    Thumb up 1 Thumb down 4

  19. Pe lângă toate avantajele deja menționate de tine eu am relaționat și direct foarte bine cu una din angajatele ING. Domnișoara la care mi-am deschis contul prima oară a fost de un real ajutor în cele 2-3 cazuri în care am avut nevoie să mă duc efectiv la bancă să discut cu cineva.

    Thumb up 3 Thumb down 0

    • #50

      Eu cred ca i sa parut tipei ca esti simpatic si vrea sa iti verifice "soldu"...

      Thumb up 13 Thumb down 1

  20. #51

    Eu am patit ceva foarte nostim deunazi cu o domnisoara tare dragutza la Libra.

    Banca micutza,, un apartament la parter. Relatia instaurata foarte intima.
    Dorinta mea era un cont + card de debit.
    A luat CII si vreo zece minute a tot scos la imprimanta hartoage... Fara sa scrie nimic de mana, fara sa scriu eu nimic de mana... Foarte profi...
    La un moment dat domnisoara incepe sa le semneze in rafala... creandu-mi un oarecare discomfort.
    Am rezistat sa semneze de vreo 10-15 ori si am intrebat-o eu cand semnez, sau daca o sa mai semnez, etc... Foarte amuzanta situatia.
    Ulterior a pus totul in doua mape rosii, si-a oprit ea majoritatea hartiilor, pe mine m-a pus sa semnez de vreo 10-15 ori. Acasa am luat decat doua mape, una cu contractul, standard, plus una cu tot ce inseamna cont, i-banking, card etc... Chiar am ramas placut surprins de cat de simplu s-a desfasurat totul. 15 minute maxim.
    Ca o paranteza la BCR te intreaba unde lucrezi cand schimbi 50 de para.

    Thumb up 3 Thumb down 9

    • #52

      Bine ca nu te-a pus sa iei acas is un corp de mobil sau ceva printer de acolo...

      Thumb up 3 Thumb down 0

  21. #53

    Boss, ING nu ma lasa sa retrag in contul personal de ING capitalul social depus la ei pt. infiintare firma lu' Giani, ci numai intr-un alt cont deschis la alta banca, lucru care-l costa pe Giani..... La revedere aia 200 roni integi, trebuia sa-l ascult pe senioru' Giani si sa aleg Transilvania.

    Thumb up 3 Thumb down 3

  22. #54

    Mai rău ca BancPost nu exista nici o banca 🙂 am avut Raiffeisen, BT, BCR, BancPost, Piraeus. Ăștia de la BancPost se comporta de parca ar fi contabilii tai personali, internet banking ul nu merge după 6 sau 8 seara (nu mai știu exact, ca ai trecut 2 ani de când am scăpat de ei), orice rahat de hârtie sau modificare se ia numai de la agenția inițială și cate și mai câte. Plus comisioane ca la balamuc. Ah....și ma duc sa întreb de credit ipotecar, în condițiile în care rulasem 1 an jumate salariul numai la ei. Și nu era puțin.... Răspuns?! Aaaaa... suma este prea mare, nu știm cum sa cerem aprobare la București. ... wtf? Când valoarea creditului era cu 50%ai mult decât aveam Cash în cont. Exasperant de retarzi și înghesuiți la mansarda. Urmatoarea mișcare a fost Alpha Bank, unde cam orice se rezolva la telefon cu omul responsabil de tine, repede și scurt. Unde mai pui ca au un exchange rate mai mare decât casele de schimb valutar 😀

    Thumb up 1 Thumb down 2

  23. BCR-ul m-a lasat fara bani la munte, ca a fost o greseala de sistem. Si eu benganeam duminica pe la 18 sa fac rost de bani de la prieteni.

    BCR-ul mi-a tufut un cadou pe care am avut ne-inspirata alegere sa-l comand pe net cu paypal. Si-apoi afla tu cat ti-a tras paypalu din cont ca sa iti confirmi contul. Chestia asta ar fi relativ simpla doar ca paypalu a tras euro si in extras erau lei si nimeni nu stia cati euro reprezinta.

    La BCR m-am trezit cu niste conturi adormite, chit ca le zisesem sa le-nchida cu vreo 3 ani in urma.

    La BT nevasta-mea n-a putut sa schimbe un card de 2 ori. O tot rechemau in agentie "ca persoana responsabila cu cardurile lipseste/are o sedinta/etc"

    Mi-au furat cardurile (la ING), am anulat la telefon si am fost in agentie sa comand alte carduri. Au venit, doua absolut identice (acelasi pin, acelasi nume, acelasi numar acelasi CVT), iar proasta aia l-a taiat pe-ala bun. Dupa 1 saptamana au mai venit altele, din care unul avea cip-ul bulit. Dupa inca 1 saptamana (cand au venit alea bune), proasta aia s-a uitat "in sistem" si m-a intrebat: "Wow, dar de ce aveti 6 carduri la noi".

    Apropos, cea mai cretina chestie pe care am vazut-o e ca numarul la care trebuie sa suni sa-ti blockezi cardul daca ti-l fura este pe spatele cardului.

    Thumb up 13 Thumb down 0

  24. #56

    Eu am plecat si de la BT (cu firma) si de la ING (cu contul personal). De la BT am plecat cand mi-au cerut contractele ca sa pot face niste plati (acum vreo 3 ani), plus ca erau niste cozi enorme, iar de la ING cand am vrut sa imi fac card de credit si nu mi-a placut deloc ce aveam de semnat. Acum sunt la Garanti cu catel si purcel si nu ma mai uit inapoi. Da, am putut negocia comisioanele, legaleza e scrisa onest, ca persoana fizica am tot ce imi trebuie intr-un singur comision lunar (notificari sms, internet banking, retrageri moka), nu astept deloc la call center si functionarii, daca ajung sa ii vad, sunt competenti si amabili. Singurul dezavantaj e ca nu au bancomate peste tot, dar e suficient ca sunt acolo unde am eu nevoie. Ah, si daca imi trebuie vreun extras pe hartie la ora 9 seara, au filiala si in AFI si la Baneasa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Bai. Eu am plecat ca prostu de la ING si acum imi vine sa-mi dau cate un sut in coaie de fiecare data cand deschid calculatorul pt internet banking. Plina de buguri, jumatate din functiile alea aruncate pe-acolo sunt inutile. Procedurile de lucru sunt inca o necunoscuta pt personalul bancii. Ex. schimbatul pinului se poate face telefonic aproape instant, daca te duci la banca dureaza cel putin 3 zile, ca cereri, ca avizari etc.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  26. #58

    Singurii care au putut sa rezolve problema nevesti-mii cu un nr. de telefon gresit au fost cei de la BT sucursala Campina. A durat 30 de minute, dar s-a rezolvat. La Bucuresti a durat 10 minute si apoi primea telefoane disperate de la baiatul de la ghiseu ca a uitat sa lase digipass-ul si ca el il plateste din buzunar. Si nici problema nu era rezolvata.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  27. #59

    Eu am creditul la BT ( transferat de la Volksbank). Conditiile de credit relativ bune - avand in vedere ca a fost oferta speciala pentru creditele in CHF transformate in RON.
    La semnare - am intrebat daca nu pot sa transfer rata online , ca sa nu ma mai duc la banca pentru chestia asta ( care implica si scos bani de pe card-ul de salariu - ING desigur - etc etc etc).
    Da pot - dar sa transfer cu 7 ron mai mult intrucat acesta este comisionul de incasare....
    Mda...

    ING - nu-mi mai ia nici-un comision pentru tranfer online, nici la incasare ( n-a luat nici-odata de cand sunt eu la ei) si mai ales nici la plata, indiferent daca destinatarul are cont in ING sau nu...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #60

    Io lucrez la Raiffeisen. Sunt cei mai tari, am si comision zero la operatiuni.

    Thumb up 1 Thumb down 1

  29. #61

    Fix din acest motiv am plecat de la ei.
    cu toate ca era bun sistemul de sms la fiecare plata.
    dupa 2 resetari de parola in sucursala mi-a ajuns

    Thumb up 0 Thumb down 0