Am rămas însărcinată, ce să fac?

1352503190230768

Salut Cetin. Povestea mea e destul de complicată. Lucrez în presa centrală și recent s-a organizat o petrecere, evenimentul de la care-au pornit toate problemele mele. Îi povesteam și Otiliei (cea mai bună prietenă și colegă a mea) cât de aiurea m-am simțit la Sibiu cu Greg (redactorul șef adjunct). M-a dus pe podul îndrăgostiților și îl văd deodată că scoate un pachețel de catifea roșie... relația noastră dura de vreo doi ani, mă gândisem deja la momentul ăsta așa că emoțional eram pregătită însă tot surprinsă am fost. Și-l desfac. În el, o bombonică în formă de soare “din cea mai fină ciocolată” cu un bilețel pe care scria “pentru cel mai bun reporter de știri meteo”. Alături de noi, o țărăncuță izbucnește în lacrimi de fericire și-l pupă pe iubitul ei care dintr-un pachețel de catifea roșie a scos inelul mult așteptat… Eu mă uitam ca proasta la bomboană și nu știam ce să cred. Relația noastră era una bună, am discutat de multe ori despre căsătorie, dar nu mă așteptam să îi fie atât de greu să facă pasul. Sunt cu 5 ani mai mare ca el dar nu cred că ăsta e un impediment. Nu-mi plac oamenii nehotărâți și ezitanți, îmi plac oamenii care știu ce vor de la viață, așa că ne-am despărțit acolo, pe pod.

La petrecere, ca să mă răzbun, am flirtat cu o gașcă de băieți invitați de-ai unui tip de la rețea, toți sub 30. Mă rog, n-am început eu, Otilia e cea care se bagă în seamă cu toți puștanii. Suntem cam de aceeași vârstă dar ei îi iese mai bine și nu sunt deloc invidioasă. Oricum, ea e o super-mămică, își crește copilul cu demnitate chiar fără încrezutul ăla de francez, dar hai să nu intrăm în detalii.

Din vorbă în vorbă, am ajuns să jucăm un joc despre cine ar fi cel mai bun partener de naufragiu pe o insulă. V-am zis, jocuri de puștani, dar Greg deja apăruse cu o tipă pe care mi se pare că am mai văzut-o prin redacție, așa că fuck it, am intrat în jocul lor și ne-am simțit bine. Blonduțul pe care pusesem eu ochii mi-a zis că în plus față de ceilalți el știe să gătească și că are mai multe calități pe care le uitase acasă, dacă știa că vin eu acolo le aducea cu el. Așa că ne-am dus să vedem ce calități uitase el pe-acasă.

Ce s-o mai lungim, sunt însărcinată. Da, am auzit toate sfaturile legate de prezervative și cum funcționează doar dacă le scoți din geantă, dar la momentul ăla am apreciat doar pătrățelele de pe abdomen, faptul că e hotărât, că nu e ezitant, că gătește cea mai tare tocană de cartofi pe care-am mâncat-o vreodată… Mai nasol e că nu-i știu nici adresa. Aș putea-o ghici din amintirile văzute pe geamul taxiului și aș putea să-i aflu numărul de telefon de la colegul de la rețea.

Azi am întârziat vreo două ore la birou că am stat să bocesc în baie cu soră-mea călare pe ușă și cu sfaturile ei de știe-tot. Voi păstra copilul că am deja o vârstă iar Otilia mi-a dovedid că se poate și fără bărbat în casă, așa că n-am nicio dilemă în sensul ăsta. Doar că, ajunsă la serviciu, am găsit pe birou o cutiuță de catifea roșie cu un inel. De la Greg.

Ce mă sfătuiți să fac?

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

335 comentarii

  1. #1

    ce vrajeala de text....

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      50 shades of lame

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      Pana mea. Cine le mai înțelege pe femei ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Simt că mi-a despicat cineva craniul şi mi-a turnat un borcan cu miere peste creier. Bleah! "50 shades of lame" e puţin spus.
      Mare Ţi-e grădina!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Oare dacă era o bomboană cu gust de pulă îl mai lăsa? Poate nu-i place ciocolata... Trololololo 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Cine-i asta ma ?! Cristina ?!?!?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. dupa ce afla ce-a facut tipa, o sa se razgandeasca acest Greg :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Salut, sunt Greg, m-a căutat cineva?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      un doctor. zicea ceva de sculament

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Vezi Greg ca te cauta vreo 3 fete pe aici, toate insarcinate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      3 fete?! viril Greg ăsta...
      Oricum mai bine decât portarul de la IMGB :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Tu nu erai in suedia?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Greg era ezitant ca nu voia sa o ia de nevasta, iar blondul era NE-ezitant ca a scos direct mataranga din pantaloni fara...ezitare?:)
      Maine auzim ca Greg era ezitant ca nu voia sa se arunce de pe o cladire cu 10 etaje, iar blondutul a mancat fara ezitare o saorma cu de toate.Asa da barbat.:)))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Fuga cu el la amanet...o sa ai nevoie de bani pentru pampersi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #19

    Io te sfatuiesc sa nu te mai futi din razbunare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      pe bani e mai avantajos cred, decat din razbunare. Bine, din razbunare merge cand ai HIV/SIDA/EBOLA/ Hepatitia/ sifilis/condiloame

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      decât să te f.. din răzbunare mai bine sugi lupa din răzbunare, S-a dovedit că e mai ieftin!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      last time I checked , futaiul se facea din pelvis , nu din razbunare :).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Pentru că voi nu ați făcut-o niciodată :)). E drept că primul instinct e să zici "curvo" când auzi "femeie" și "one night stand" în aceeași propoziție, da' hai să nu fim așa ipocriți și sã lăsăm mironoselile acasă, casual sex happens.

      Problema e la capitolul protecție. Pana mea, prezervativul e nașpa, pastilele nu-s cele mai sănătoase, atunci ce faci, lași orice prim venit să-și planteze moștenitori în tine? Adică na, ca femeie ai idee cam când ești fertilă ori ba. Măcar un final prudent dacă la-nceput ești chioară de la pătrățele și flămândă de tocană de cartofi. Dar cine-s eu să judec. Ești sigură că nu-i a lu' Gray/ Greg nehotărâtul?:))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Laura:
      Hai sa nu incepem cu feminisme. N-a zis nimeni ca e curva pentru ca a avut casual sex. Nu cred ca e cineva asa incuiat la minte in comunitatea asta. E curva pentru ca se fute din razbunare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Laura : "Casual sex happens". Sunt convins ca daca ai avea o cearta cu iubitul si el in seara aia s-ar duce si ar baga milogul in alta traista ar fi ok pentru tine, ca na - sa lasam mironoselile acasa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Laura loveste din nou. :))))) Si cum urla ea din toti rarunchii la topicul cu amantul cat e Cristina de curva, cat sunt eu de curva, ce planeta de curve. Dupa sintagma ''Hotul striga hotii ! '' si '' casual sex happens '' putem afirma ca Laura este tonomat de muie, doar in zilele care se termina in i, ca e casual. :))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • " Tonomat de muie " ?!?!=)))))) good girls go wild.
      Laura... asteptam o replica pe masura

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • da, ma infior tot cand vad manifestari de astea:)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      arhi, pe duduia asta o chama RealRoxi ??
      #fuckyoubitch

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pana nu-si pune si "realroxi" poza nu pot sa decid pe cine sa sustin in aceasta disputa... Momentan conduce Laura

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #31

    Otilia a ramas grea tot cu blonduțul?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #36

    poate ar fi timpul să înveți să faci sex oral

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Hahaha. Sorry, nu stiu de ce mi se pare de ras povestea. Macar ai mancat o tocanita beton. Si ai avut parte de patratele.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. "Dragă Tabu..."

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #48

    Asta e povestea Anielei cu virgulele?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      Cine ar face sex cu aniela? 😀 In afra de redneckul cela care ii este logidnic ? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #50

    Daca e real, femeia asta n-are cum sa se astepte la vorbe/sfaturi/lucruri pozitive in comentarii, pur si simplu n-are cum.

    Macar nu l-ai inselat, ai zis ca v-ati despartit.. e poate singurul lucru bun in toata povestea asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ce-ai bă, singura greşeală a femeii e că n-a pus căciuliţa, în rest o viaţă are, de ce nu s-ar simţi bine?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      YOLO!! Nu e chiar asa, normal ca vrei sa te simti cat mai bine pe parcursul vietii, dar poate si gandesti putin inainte sa faci ceva, altfel se intampla chestii d-astea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Eu sunt curios cum s-a produs despartirea !?!? Care a fost propozitia, fraza ! S-au despartit dupa ce ea a mancat bombonica ? Sau i-a spus ca se despart si dupa a mancat bombonica ?! Sau... a mancat bombonica ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • DACA A MINCAT BOMBOANA DAR S,A DESPARTIT DE EL ESTE O IPOCRITA

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      Nu, bomboana a pastrat-o si i-a dat-o blondutului drept rasplata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      @Ovi tocana de cartofi se mananca... bomboanele lui Greg se sug

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      @Ursu - in caz ca erai curios, fraza de "incheiere" continea in mod sigur: "ma las sa ti-o sug?" (bombonica)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #58

    Nici in cele mai frumoase vise ale ei n-ar fi crezut tocana de cartofi ca are efect afrodisiac

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Sa iei o decizie singura si sa suporti consecintele acelei decizii, asa cum face un om matur.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      daca e insarcinata e clar ca nu e om. despre matur dau legatura la masa 2.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #63

      si fimeile ie uameni!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Sunt chiar curios cine a dat 4 voturi negative comentariului tau extrem de pertinent !

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. - de 2 ani impreuna
    - ti-a dat bombonica in cutie de inel
    - v-ati despartit instant
    - imediat dupa ala era afisat cu alta si tu iti inecai amaru cu niste pusti
    - te-ai ( scuza-mi exprimarea ) futut cu unu din aia chiar in seara aia
    - esti insarcinata ( asta e ceva foarte frumos, NU DE BLAMAT )

    Ba... eu tot nu inteleg :))) ! Fumati ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • deci nu Greg s-a dus cu blondul ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      si important daca fumeaza, de unde pla mea facem si noi rost ca e good shiet!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      Am mai citit o poveste d-asta si la sfarsit, tipa a zis ceva de genu "pt 5 cm de pula mi-am futut viata" :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu e bine sa fumezi când ești însărcinată.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Zici ca e articol d-ala de pe smartwoman

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #72

    Cosmopolitanu'n-a ,urit...articolul asta este hit. Cum plm sa ai trijde ani si sa ramai gravida din gresala? Eu avand doar relatii stabile de la 16 ani, dupa ce ma clarificam cu cine am de a face am folosit calendarul si guess what. e matematica de clasa a II-a, in rest e coitus intreruptus, facial happy end.
    Revenind la doamna (sic!), daca il faci, lasa-l in grija noptii pe baiatul ala, nu ii pune in spate inconstienta ta din filme /comedii romantice.
    In rest cum zicea cineva mai sus: la sfarsit pune gura

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      aaa.si ala cu inelul. ia-l si pune-l sa creasca copilul. E destul de fraier din in ce imi dau seama sa creada ca ii seamana si e a lui.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Daaa, calendarul si "fereala" sunt cheia succesului.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Baa, daca as fi trimis inele a doua zi la toate pe care le-am binecuvantat trupeste in team buildinguri... acu eram Lord of the Rings

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • one ring to rule them all

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      vaai ce de ursoaice!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #78

      @ursu: alea din TB nu vor inelul de la binefacator. Doar lupa

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Lucifer, esti prea subtil... zi in romana :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      asa-s eu un finut cu prietenele/nevestele altora. Pai natalitatea a scazut de cand a inceput criza si multinationalele nu mai fac tb-uri. Ca sotii tot atat fut acasa

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #81

      Daca un urs merge in patru labe,atunci jumatate de urs merge in doua?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      @Arhi
      E vb de inelul ala de la Durex nu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Fair pentru toata lumea e sa spui adevarul, oricat de caustic ar fi. Copilul ar trebui sa aiba langa el un tata, de preferat al lui. Hotaratul are dreptul sa stie ca va fi tata, chit ca e posibil ca vestea sa-l faca brusc ezitant. Iar Greg categoric trebuie sa stie ca esti insarcinata cu altul.

    Orice incercare de a ascunde situatia in care te afli nu te va duce la bine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Bre, ce lucizi sunt farmacistii i ziua de azi.
      Do it. Cu sau fara tata copilul va fi ok. In varianta cu, e bine sa fii fair & square cu Grig.
      Restu's detalii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #85

    Draga fata, daca povestea este reala si textul nu este scris de zoso, ai putea sa faci cel mai nobil fapt posibili: dai dovada ca esti hotarata, te duci la nefericit si ii spui direct ca nu esti capabila sa iti tii picioarele stranse si ca nu are sens sa isi complice viata cu tine avand in vedere ca nu sunteti casatoriti inca si deja l-ai inselat. Ii cruti viata lui Greg pentru ca el saracul nu are nicio vina, apoi iti cresti singura copilul sau gasesti alt nefericit care sa te accepte asa cum esti, o fata ce calca stramb si sare din stiulete in stiulete.

    Auzi si tu, ca sa se razbune pe nefericit a ramas gravida cu altu. Cat creier tre' sai ai? 🙁

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      ba, nush de ce si eu ma gandeam ca Zoso e autorul. poate ca suna ca o femeie care stie despre uterul ei la fel de mult ca zoso de condus?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #87

      Zoso clar. Pana sa va vad si pe voi cu aceeasi concluzie ma gandeam ca poate am eu ceva cu el samd, dar deja vad ca suntem 3. Sunt toate obsesiile lui cu ziariste, pseudo-dileme morale cu femei usoare etc.
      Lamereala maxima.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #88

    Ce pula mea e aici, mă?! Revista Bravo?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Redactor sef la Povestea mea...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. Simplu... il iei pe Greg de barbat si nasti la 7 luni... sau la 4, dar asta ar fi mai greu de explicat. Fi hotarata, nu ezita!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Trolling la greu din partea lui Greg, auzi să îi dea o bomboană intr-un săculeț de catifea roșie pe Podul Minciunilor unde se fac 70% din cererile în căsătorie din Sibiu. :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #97

      si tocanita pentru patratele....da, da, ceva fumat din gresala in mersul taxiului

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Sau fiind pe podu minciunilor ... sub bombonica poate era un inel... si asta mica a noastra s-a aprins... daca la baza e si moldoveanca si a inceput sa-l spurce pe om... ala s-a razgandit subit, nu i-a mai aratat sertarasul secret cu inel... si aia e.
      Asta ar fi cea mai plauzibila explicatie !

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #99

      In Moldova e o perioada cand se merge cu Ursu! Si tocmai se apropie perioada. Numai zic!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      E in lant, da-l mai rupe cateodata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #101

      S-a simtit jignita ca pana si "tarancusa" primise inel si ea doar bomboana.

      OMG, daca era o bomboana Richart sau Noka? Sper c-a mancat-o.

      Pe bomboana.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #102

      Mihaela, you are talking with a bacaunaian here !! :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #103

      Ursule, pe romaneste: mi se perfect incarlimandeaza! Na, tradu asta!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      @Mihaela, daca eram cu tine pe pod, nu vedeai nici ambalaju la bombonica !!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #105

      Ursule bine spus: DACA.....stii e IF din engleza

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #106

      mihaela, am impresia că tu ții cu ursul :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #107

      Nu mai nea Ilie dar sunt curoasa daca Ursu arata cum zice si sunt curioasa daca face tocanita.....Bai ce mi-ai distrus interogatoriul. Tocmai aflam cine e tatal copilului!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #108

      @Mihaela... tu ori ti-ai tras internet in beci ori ti-ai pus laptopu langa aragaz... ca ursu nu zicea nici ca arata nici ca face tocanitza !! Ar avea ursu o delicatesa... da e baiat fin, nu se preteaza la comentarii d astea :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      Ursule pai nu zici tu: "Baa, daca as fi trimis inele a doua zi la toate pe care le-am binecuvantat trupeste in team buildinguri… acu eram Lord of the Rings" - Inseamna ceva sau sunt doar vise?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      Mihaela, dragostea mea!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #111

      @mircea geoana: Tu esti Mircea?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. :)))))))))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #113

    Eu zic ca din toata treaba asta taximetristul este cel mai castigat,tu cel putin o sa fii vaide capu' tau sa fii young,above 30 and pregnantDe cocalarul ala cu patratele care stie si el ca trebuie sa futa cu caciulita si nu fara,ca doar nu se crede la segarcea,numai de bine,sa ne spui care va fi reactia lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. hahahahahahahahahahaha...deci ce-am raaaas....
    auzi...ce e de facut? pai ramai curva, ca te prinde bine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • gizas... why all the hating?!in cazu' asta chiar nu mie se pare ca tipa a facut ceva pentru care sa o faci curva...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • ai dreptate, m-am grabit sa jignesc o femeie fara nicio vina. voiam sa zic "fata cu moravuri usoare".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • ba, serios.tipa si-a dat seama ca ala e cam pampalau si l-a lasat (nu l-a inselat cand s-a futut cu master chef) si pula mea, aici intervine din nou aia cu double standards.e ok sa futi tot ce misca fiind barbat, da' daca ti-o tragi ca femeie cu unu inainte sa stii exact cata sare vrea in mancare, esti curva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #118

      Mai... ca se fute, e ok. Ca se fute fara protectie... e doar proasta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #119

      @w: adevarul e ca curvele se fut pe bani, nu pe un blid de tocanita. Oh wait...
      Un tip abordeaza o tipa pe strada: - Domnisoara, daca v-as oferi un milion de euro, v-ati culca cu mine? - Da, bineinteles! - Dar daca v-as oferi cinci euro - Vai domnule, dar ce fel de femeie credeti ca sunt? - Asta am stabilit mai devreme, acum negociam pretul...

      Salvează râsul românesc!
      http://www.FunkyDonkey.ro & http://www.Facebook.com/Bancuri

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • florin:asta e altceva.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #121

    Imi pare rau pentru lipsa de sensibilitate:

    hahahahahhahahahahaaa=))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #122

    butt sex is wild and don't cause no child

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #123

      Negarea negatiei duce la afirmatie. Mai ales in engleza.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #124

      yeah yeah

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nigar tolc. Nu e engleza. Asa ca foloseste cate negatii vrea el.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #126

      butt sex is wild and don’t cause no child

      Variante corecte:
      a. butt sex is wild and don’t cause no child
      sau
      b. butt sex is wild and don’t cause no child

      so be it!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #127

      actually, daca tot e sa il corectam pe om (desi, dupa cum spunea si animal00, niggah talk nu se corecteaza, e

      a.butt sex is wild and DOESN'T cause any children
      b.butt sex is wild and causes no children

    • #128

      Sa inteleg ca va cam place "butt sex"???

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #129

      rili? s-a gandit cineva ca nu-s inventatorul expresiei?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #130

      butt sex is wild and don’t cause ANY child

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #131

      Corect "as intended" Nea Ilie. Săru' mâna şi mintea.

      Iulia, corecţia prestată de Nea Ilie îi cea care e .VALID. / .TRUE. 🙂

      "Versiunea" propuă de subsemnatul era legată de ceea ce scrisă colegul semeketh. D-aia am şi "marcat-o" ca fiind "initially intended".

      Amu, "nigga' talk" permite şi forme simplificate, adaptative, slang, sau idiomatice, ce nu au nici în clin nici în mânecă cu gramatichia sau cu regulile construcţiei "lexicale" recomandate de "cărţuri"....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #132

    Adevărul este că nu am mai râs așa de tare de la articolul ălă cu întrebarea aia tâmpită: "Ce să aleg, soțul sau amantul?"

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #133

      pai cred ca tot ea e. Nu zicea ca era cu un englez sau ceva? Cati romani stii tu Greg? In afara de Grigorian Bivolaru

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #134

      Greg vine de la Gregore. Nimic nu stiti.

      Sau de la Gregorian?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #135

      Pai aia a umblat 5 ani cu calendarul gregorian si nu a invatat metoda calendarului?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #136

      O fi Cartianu, ca ala are fatza de pacalit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #137

      Ooops, scuze, a zis-o deja cineva inaintea mea, numa' ca era mai jos si n-ajunsesem.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #138

    greg e cumva greg...cartianu aka gregoire ecrivant aka jose armando de basescu aka penita lunga aka microfon umflat aka prietenul lui giovani becali? 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #139

      Dacă e Gregoar, e naşpa rău.
      Tipu e născut în 1969. ) haha, hihi, hăhă, hâhâ, hehe, hooooo
      Deci tipa e cu 5 ani mai în vârsta, asta înseamnă an naşterii 1964.
      Deeeeeci, acum are fabuloasa vârstă de 50 de ani.

      50 DE ANI!

      Pe de altă parte, Gregoar ... adjunct ... ceva nu se leagă.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #142

    Eu zic ca e timpul sa nu mai faci greseli in viata si sa te apuci sa vinzi heroina, pentru a avea bani de pampersi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #143

    Oha!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #144

    La postarea asta e cea mai mare densitate de comentarii bestiale pe metru patrat ! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #147

    daca e pe bune, pot spune doar atat: si curva si proasta !!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #148

    Greg asta nu-i cumva Cartianu? Aka Gregoire ?
    He he he 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #149

    Da' tu ce vrei: omu' sau copilu'? Daca iti raspunzi, e mai simplu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #150

    Eu te accept cu tot cu ala mic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #151

    Hai ca episodul cu aia din Londra a fost mai reusit.
    Se prefigureaza un serial despre viata sexuala a elitistelor si cum cer ele sfaturi de la mucaliti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #152

    Avand in vedere cronologia textului: excludem ca e copilul lui Greg? Sau Greg nu pupa fara prezervativ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ea (adica, autorul textului 🙂 ) sigur nu exclude. De aia ne cere sfatul: sa-l minta pe Greg sau nu?

      (Chiar daca Greg n-ar sti decat varianta cu prezervativ a reproducerii, sunt o gramada de copii prin jurul nostru care au aparut ca urmare a increderii depline in caciulite. Vorba aia: singura metoda contraceptiva sigura 100% e abstinenta.)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Greg e vreun yogin care fute fara ejaculare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #155

      Pai normal , Greg nu pupa nici oral nici anal... ce-i aici bordel????

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #156

      MM, cea mai bună metodă anticoncepțională e sa rămâi gravidă!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #157

      @MM: abstinenta nu e chiar 100% eficienta

      http://9gag.com/gag/23257/abstinence-99-99-effective

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • alex: Aia se zice ca e exceptia ce confirma regula :))))))

      Gupi: De asta uitasem, ca nu prea am luat-o in considerare ca varianta personala, ca sa zic asa 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #159

    Senioare cum fac sa intru in posesia rețetei.Tocana de cartofi e veața mea.Ofer recompensa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #162

    Deci prima data cutiuta rosie cu bomboana.

    Apoi, dupa sexul salbatic cu tocana de cartofi si patratele - cutiuta rosie cu inel.

    Bai, eu zic sa faca una si mai nefacuta, sa vedem ce-i mai pune Gregore in cutiuta rosie...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #163

      > sa vedem ce-i mai pune Gregore in cutiuta rosie…

      Step 1: Cut a hole in the red box

      etc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #164

    Eu zic să-l cauți pe pătrățel că poate ştie să gătească şi mâncare de bebeluşi.
    PS: Am putea să notăm şi noi articolele astea cu un "T" de la telenovelă, ca să ştim din start cu ce avem de-a face? 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #165

    Haideti ma ca e vrajeala! Nu vedeti ca e scris de Arhi?
    Vrea sa ne spuna ca a pus burta la loc si nu stie cum!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #166

    1. Sper ca nu e vorba de Grigoire C. Si asa nu-l prea inteleg cand vorbeste, daca mai trece si prin vreun eveniment nefericit ca asta mi-e ca nu mai inteleg nimic.
    2. Daca povestile astea nu sunt insotite si de o poza cu sanii si o hartie pe care scrie arhiblog, cred ca vorbesc in asentimentul multora de pe aici rugand autorul care isi tot exerseaza latura feminina sa o bage la loc in sertar.
    3. Daca povestea asta este totusi reala, desi nu este, dar macar ca un sfat pentru posibile cititoare care ar dori un sfat si nu batai de joc in comentarii: tate! Nu va recunoaste nimeni dupa ele, o sa vi se lungeasca oricum. Pentru intimitate totala puteti folosi tor cand ii trimiteti lui arhi pozele de pe un mail facut special pentru asta. Altfel ar suna sfaturile cititorilor, ar pune mai mult suflet, si-ar da interesul, ar mai arunca o privire la poza, ar mai completa cu un comentariu... Altceva!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #167

      Eu propun cu aceasta ocazie un concurs de poze in sutien folosind metoda de mai sus, asa nu va stie nimeni ca sunteti lenuta din italia sau gina din sua. Lachele ala blond din articolul anterior o sa fie in juriu!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  43. Fa-i cunostinta la Greg cu blondutul.. poate se plac. Si va mutati toti 3 impreuna. Happy end!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #170

    Draga Cetin,

    Povestea mea e destul de complicata. Acu cateva saptamani, am agatat o milfeta, adusa la o petrecere de una Otilia. Cam prostuta, a pus botu' la toate dumele ce i le-am dat. Inclusiv ca tocanita trimisa pachet de maica-mea, am facut-o eu. I-a placut, desi era cam veche si ma gandeam s-o arunc. Ce mai una-alta, am f*$#$-o de i-au sarit fl#cii pe pereti. Da' chestia e c-a ramas gravida, ea zice ca cu mine (da' n-o cred, ca la ce panarama era...). CE MA FAC???

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #171

      II ceri lu mata mai multa tocana....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #172

      Fake, daca erai respectivul din text ai fi semnat "Un blond cu patratele". 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #173

    Ce s-au ieftinit femeile!! In ziua de azi văd ca dai la buci cu o tocăniță de cartofi, mai ceva ca in căminele studențești in anii '90.!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #174

      Bah , se pare ca nu stim noi ceva.... prin 98 se futeau pe 3 kile de cartofi... ce swarowski, ce mall, daca faceai o oala de cartofi prajiti aveai 3 in camera ... cam infometate cei drept.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #175

    Eu zic ca pe Greg il mai cheamă Jose si va afla mai târziu ca ii este frate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #176

    Aici scriu toate necajitele, cu mintea cat aluna, sustin o rubrica "Pataniile cititoarelor"

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #178

    fa Doino...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. #179

    Probabil Greg nu adusese nici el colega aia numai ca sa o plimbe.
    Deci tot el e de vină că și ea s-a dus la plimbat din cauză că decât el. Cel putin asa transpira vocea autoarei.
    Doar rezultatul e diferit, Greg neputand fi lasat insarcinat.

    Long story short, ori devine mama model pentru copilul său lasand alte tocanite pe plan secund, ori continua alaturi de Greg o viata de adultă cornută.
    Dileme, dileme...

    L.E. Simt ca si-a lasat articolul la jumatate : ii trebuie numarul de telefon si adresa aia ca să ... ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #180

      De siguranta. Daca se prinde Gregore (desi slabe sanse) ca a mancat tocanita?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  50. #181

    Pare genul de poveste pe care ar putea să o scrie cineva care tocmai ce a terminat de citit Twilight și Fifty shades of grey. Prea multe emoții forțate și momente tragi-comice.

    1. Suntem niște fulgi de zăpadă speciali și îl căutăm pe Făt-Frumos. Prietenul meu actual e nașpa și face mișto de mine pe poduri and shit (aluzii la anal, probabil. That bomboană.)
    2. Ha, puștani
    3. Knocked up by puștani because PLM (Puștani Logics Motive: tocăniță)
    4. Plângem!
    5. Serios?!

    Mă așteptam ca tipul blond să fie de fapt fiul ei pe care l-a făcut prin tinerețe și l-a abandonat într-o noapte de beție la un orfelinat. Acum acesta s-a întors să se răzbune pe ea. Instrumente: tocăniță și pătrățele! Dar stați, mai este! Toată acțiunea recentă de impregnare a avut loc la pușcărie, unde este cazat blondul, el stând după gratii (de acolo și pătrățelele). La cantină evident se servea tocăniță. The twist? Blondul este călător prin spațiu și timp și deja și-a impregnat de 157 de ori mama!

    Lăsând gluma la o parte, vă rog să nu faceți copii doar de dragul de a îi face, doar pentru a arăta ce femei puternice și independente sunteți și că vai, puteți să creșteți copilul și singure. Da, puteți dar, ca orice alt lucru în viață, calitatea este ceva mult mai important decât cantitatea. Faceți copil doar atunci când sunteți pregătite și știți că sunteți capabile aveți grijă de el, că sunteți capabile să îi oferiți 2 părinți, nu 1.

    Nu îi faceți viața o mizerie din motive stupide (deh, doar avem ego-ul mare, ce pisic, vrei să râdă celelalte colege puternice și independente de tine că nu poți să crești singură copii?).

    1. Să rămâi însărcinată din greșeală este ceva stupid.
    2. Să păstrezi sarcina și să decizi să îl crești singură este ceva și mai stupid.
    3. Punctul 3 este o mărturie a atenției și a modului tău de gândire, evident nu ești pregătită să crești un copil, să nu mai vorbim despre faptul că ai fi singurul părinte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  51. #183

    E prea tarziu sa il faci pe Greg sa creadă ca e al lui copilul? Culca-te cu el cat mai repede!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  52. #184

    Cat de tare ar fi ca Greg sa fie Grigore Cartianu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  53. #186

    Wow, multa intelegere in comentarii... nu conteaza veridicitatea povestii, ci faptul ca exista oameni reali cu 'ghinioane' reale; si nici nu trebuie sa ne uitam prea departe. Atitudinea asta zeflemista, superficiala si superioara nu arata decat multa tristete, frustare si neputinta. O fi fain sa o mai si expunem asa, in vazul tuturor?! nu inteleg de ce ridicam la rang de arta judecarea. Toti o dam in bara din cand in cand. Sa aveti numai de bine 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #187

      Sincer, pe mine mă deranjează faptul că doamna (imaginară sau nu) este pe cale să facă un copil doar pentru ca se plictisește. Da, e distractiv să îi distrugi viața unui copil. Evident, sunt subiectiv aici, cunosc câteva cazuri care pur și simplu m-au dezgustat. Am compasiune față de oameni nu față de acest tip de monștri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #188

      Nici mie nu mi s-a sculat in ultima vreme in somn. As dori sa întreb comunitatea dacă este normal si ce sa fac!?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #189

      Da, toti o dam in bara. Doar ca eu nu inteleg dilema morala prezentata. Vorbesti cu omul si-i explici ca esti gravida cu un copil care s-ar putea sa nu fie al lui, in urma unui act sexual care s-a intamplat intr-un moment in care nu erai intr-o relatie. Si de aici deja nu prea mai depinde de tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #190

      nu inteleg conceptia >> doi parinti = copil ok / un parinte = rebut
      un copil nu este automat distrus de lipsa tatalui, ci de alte elemente

      Thumb up 0 Thumb down 0

  54. #191

    Spre deosebire de multi dintre cei de mai sus, nu am o problema cu relatiile de o seara, desi nu vad cum o persoana care nu foloseste prezervativ in astfel de situatie ar avea maturitatea necesara sa inteleaga ce inseamna o astfel de escapada.
    Problema mea e alta: am multi prieteni care lucreaza in "presa centrala" si pentru salariul ala de-l primesc la cinci luni scriu oamenii de la horoscop la stiri despre firele de par de pe fundul lui kanye west la analize economice sau de strategie militara. Ei, in contextul asta, eu refuz sa cred ca exista o persoana angajata sa fie "reporter de stiri meteo" si ca si-ar mai si permite sa fie mama singura din salariul primit.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pai s-a futut pe o tocanita. Iti dai seama ca nu castiga cine stie ce de era atat de flamanda.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  55. #193

    Adio articole la ziar central, blonzi cu patratele, Greg (sa stii ca nu era de tine, sic!). Bun venit pampersi, tate lasate si nopti nedormite.
    Tura viitoare, inghite!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  56. #196

    Cata saracie in Romania daca isi desface picioarele pentru o tocana. 🙁

    Thumb up 0 Thumb down 0

  57. #197

    nush' de ce dar povestea aceasta emotionanta mi-a adus aminte de o alta poveste, intamplata pe la o facultate de medicina, unde profesorul explica studentilor cum ca sperma ar contine si ceva glucide.

    O blonda din sala s-a ridicat in picioare sa il contrazica pe profesor, intrebandu-l ca daca are dreptate atunci de ce sperma nu e dulce?

    Profesorul i-a raspuns ca exista o explicatie simpla, si anume aceea ca papilele gustative sunt asezate mai aproape de varful limbii si nu in fundul gatului.

    Morala povestii: nu tot ce contine glucide e dulce si nu tot ce fute te cere si in casatorie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  58. #198

    Povestea e prea telenovelistică pentru a fi reală; dar, în ipoteza că ar fi, here's my 2 cents: să-i spună adevărul lui Greg. Altă cale nu văd. El va decide ce face mai departe, pentru că ea a decis deja că va păstra copilul, fie şi dacă-l va creşte singură.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #199

      greg ar trebui sa fie tampit sa o accepte cu samanta altuia in el. nemaivorbind de înșelăciune

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #200

      ... cu sămânţa altuia în ea. Porcule.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #201

      mie chiar mi se pare ca am fost exagerat de decent

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #202

      Arhi, blondu' l-a futut si pe Greg? Ca ai zis "cu saminta-n el".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #203

      oh jesus...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #204

      Arhi, it's a kid. Nevinovat de păcatele părinţilor. Şi ar putea fi al lui Greg, bag seama că nici meteorista nu-i convinsă că ştie precis al cui (nu) e copilul.
      Ştiu un caz unde el a acceptat să crească un copil al altuia (erau deja căsătoriţi, ea a călcat strâmb şi-a fost prea proastă să se protejeze). Copilul are 21 de ani acum, ei tot împreună sunt, el a zis ce-am zis eu mai sus: "e un copil, ce vină are el? Pe ea trebuie s-o iert, dacă pot". Şi-a putut.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #205

      well, he is a better man than i could ever be. sau e doar natarau

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #206

      muahahaha, ăsta e cel mai mișto typo din toate comentariile :)) venit de la șeriful stelar e și mai mișto :)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #207

      Nu ştiu dacă e nătărău sau nu. N-am căderea să-l judec. Ştiu doar că al lor copil e fericit, împlinit, merge la facultate, n-a făcut niciuna dintre tâmpeniile specifice multor tineri, are toate premisele să devină un om împlinit.
      Dar parcursul poate c-ar fi fost altul, dacă ea ar fi minţit şi soţul, nefiind tâmpit din naştere, ar fi aflat că nu e copilul lui.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #208

      de asta am si spus ca e un om mai bun. poate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  59. #209

    Doamna, parerea mea este ca trebuie sa inregistrezi cand ii spui blondutului ca e tata. Acum nu zic sa-l iei de sot neaparat, dar pensie alimentara tot trebuie sa plateasca la cat de prost e. Ah si sa faci focus pe figura cand ii transmiti ca e(sti) cea mai scumpa spinare data de el pana acum.

    Bafta

    Thumb up 0 Thumb down 0

  60. #212

    Sunt sigura ca e copilul lui Viorel si blondutul era Klaus.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #213

      Fiind atat de sigura sa presupunem ca tu esti cea de la meteo ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  61. #214

    WE WERE ON A BREAK!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #215

      aaahahahahahahahahahahahahaha:))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #216

      Macar serifu apreciaza, Vali a zis ca serialul asta e "manele".
      Am ratat azi blurayurile cu toate sezoanele la juma de pret. Poate mai apar.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #217

      nu ne luam dupa toti hipsterii:))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  62. #218

    Cineva ne troleaza fin cu astfel de texte. Probabil acum sta pe laptopul cumparat cu un leu de la emeag, citeste comentariile noastre, rade si asculta asta pe boxele luate cu 99 bani de la emeag:

    https://www.youtube.com/watch?v=NZQQdlPoz5g

    Thumb up 0 Thumb down 0

  63. #219

    ahahahahahahahaha ce natarau:))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  64. #220

    Pariem ca il ia pe Greg de barbat si ii zice ca e copilul lui? :))))
    Sa vezi ce ii da ala la ochi cand o sa se prinda ca nu e al lui...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #221

      daca greg e brunet si tiganos, s-a ars

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #222

      Dar daca este foarte brunet copilul ce o sa zica blondul cu patratele? Se va simti inselat (pacalit, nu cu saua pe el)?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  65. te sfătuiesc sa nu mai ceri sfaturi pe bloguri. mult succes!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  66. #224

    Uite cum imi dau seama de ce vremea probabila nu are nicio legatura cu realitatea din teren. Si Greg o tine ca-i cea mai buna meteoroloaga.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  67. #225

    Buna gagico. Sunt un barbat hotarat si neezitant care stie sa faca cartofi prajiti cu ceafa de porc la gratar. Adica sunt perfect pentru tine. Daca ai chef de o tavaleala in pat, in baie, in bucatarie, in debara, in lift sau chiar si in ghena de gunoi eu sunt aici pentru a-ti satisface dorintele intr-un mod hotarat si neezitant.

    Partea buna e ca nu va trebui sa ne facem griji ca nu am prezervativ pe sula pentru ca deja esti bortoasa datorita caracterului tau hotarat si neezitant. Eu prefer sa fie totul natural, fara un cauciuc care sa ne desparta organele sexuale in timpul frictiunii. Tu nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  68. #227

    Poate-s mai grea de cap, dar n-o pot intelege. Toate femeile pot avea un moment de prostie pura/ sau o noapte, o saptamana, o luna, dar putine risca sa faca un copil cu un necunoscut, just for the fun of it.
    Nu inteleg de ce te-ai bagat in patul altuia daca tot il mai voiai pe Jan al tau. Pardon, Greg.
    Daca ti-ai dat tu seama ca poti mai mult, cum ai plecat de la ala fara MACAR nr lui de telefon? Si ce iti spune faptul ca nu te-a cautat el? Mie mi-ar fi spus, probabil, ca nu sunt tocmai buna la pat, daca nu m-a legat de el pentru 3 zile, sa nu plec pe undeva.
    FACT: chiar poti ajunge de la o aventura de o seara la mariaj. Eu asa mi-am agatat sotul, si ne potrivim perfect. Secretul e sa-l faci sa nu vrea sa coboare din pat, daca tot.. DAR nu turnand un plod, random, se ajunge acolo. Si nu aruncandu-te in bratele primului blond, dupa ce tocmai te-ai despartit de cineva, ci purtandu-te ca un adult. Responsabil, adica.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • OMG, am ras cu spume.

      In alta ordine de idei, am si eu un
      FACT: chiar poti ajunge de la un covrig impartit intr-o covrigarie la mariaj.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  69. #229

    "Ce ma sfatuiti sa fac?"
    Încă un copil să nu se plictisească ăla-micu singur :)))).....n-am pic de compasiune 🙁 :]]]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #230

      "Gemeni"

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #231

      "N-am pic de compasiune" -- ai făcut-o pe nevastă-mea să plângă și pe mine să dau cu apă minerală pe toț' pereții :))))))))))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #232

      @Nea Ilie....eu o lavabila daca e...iti dau,dar alta sotie sa nu imi ceri...ca n-am :))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  70. #233

    2 ani de zile cu Greg doar cu prezervativ ? si acuma asa intr-o noapte fara ? cu un strain . Daca o fi copilul lui Greg ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  71. #234

    Am și eu îndoieli că povestea e reală, dar la câte povești am auzit de la medicii din familie, posibil ca tanti asta borțoasă să existe cu adevărat și să fie ori proastă, ori fraieră.
    Futaiul din răzbunare e o tâmpenie dacă nu e făcut ca să răzbune un futai în afara relației. Futaiul la întâmplare și neprotejat e o imbecilitate, fie vorba de bărbați sau femei. Așa s-au trezit unii/unele cu un HPV, cu o hepatită B sau C, sau cu vreun sifilis. Nici HIV nu-i exclus.
    În caz că autoarea e reală, n-ar strica să facă și niste teste suplimentare, unele peste vreo 6 luni. Altă dată poate învață să folosească și un prezervativ.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #235

      Acuma, prezervativul nu prea te protejeaza asa bine de hpv, acesta luandu-se prin atingerea zonelor intime....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  72. #236

    Acum dupa 2 beri parca vad altfel lucrurile: arhi te rugam nascoceste niste dileme de-astea si cu lesbiene sau gay sau macar ceva mai de budoar. Sunt frumoase si aceste dileme feminine perpetue, dar totusi drama feminina dupa contactul cu "ciocanul" la care visa blue mai ieri deja se transforma in bascalie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  73. #238

    Ce tare ar fi ca Greg sau Blondul sa citeasca acest blog .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  74. #239

    Ia Onkur si nu vei mai ramane insarcinata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  75. #241

    Desi pare a fi un episod de serial spaniol, eu am observat altceva. ( nici n-am stat sa citesc 200 comentarii ce-i drept )

    Cine sfinte cacat care are o dilema existentiala ca asta, sta sa aranjeze textul frumos, sa-l piguleasca, sa-i puna diacritice.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  76. #243

    Daca doamna este "cea mai buna..." meteoroloaga... vai de noi in iarna asta, va ninge cu copii...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  77. E pe bune sau nea gică de la sculărie își etalează calitățile feminine?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  78. #246

    Ia inelul si lasa-i in cutie o eugenie 🙂

    Dar apropo, de ce "sa trecem peste asta"? Vrem amanunte de la orgie! 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  79. #247

    Nu ai gasit inelul pe care prostul Greg se chinuise toata seara sa il indese in bomboana, dar ai gasit carnatul din tocana.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  80. #248

    "reporter de ştiri meteo" chiar e o chestie care există?
    Ceva de genul ăsta?
    https://www.youtube.com/watch?v=AVp9OV4Hx1w

    Thumb up 0 Thumb down 0

  81. #249

    Sfatul meu este sa intri pe TPU. acolo este o comunitate unita și vei primi cele mai pertinente răspunsuri de la puștoaice de 13 ani care au rămas gravide din greșeală.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  82. Stai asa, o ..izda vorbeste despre a sti ce vrei? Si s-a razbunat pe cineva care poate tinea la ea, desfacandu -si cracii la primul venit?
    Sfatul meu : sa caute cel mai greu bolovan pe care-l poate cara, sa se duca la mijlocul podului Saligny si sa faca un mare pas peste balustrada, cu bolovanul pe post de medalion.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #251

      poti sa prezinti lucrurile asa, dar poti spune si ca a facut sex cu un tip la scurt timp dupa ce se despartise de iubitul ei. Nimeni nu a prins faza in care si domnul la petrecerea respectiva s-a afisat cu o alta femeie, nu? Pesemne asa arata barbatii ca tin la tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pai nu e clar care din ei a inceput dar este clar ca tanti a sarit imediat in p..a respectivului. Daca el a fost josnic, nici ea nu a fost mai departe, ba chiar, pe langa ca e zdreanta, mai e si proasta facuta gramada.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  83. #253

    Amaneteaza inelul, vin vremuri cacacioase.
    Si ia in considerare numele de Cetin.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  84. Problema singuratatii o rezolvi mutandu-te cu Otilia. Va cresteti plozii impreuna intocmai ca intr-o familie normala.
    Cand vine vorba de cardeala, vezi ca e un film pe xHamster - "Two busty moms share one lucky guy"

    WIN - WIN - WIN

    Thumb up 0 Thumb down 0

  85. #256

    e clar ca e fake, greg nici macar nu e nume de francez

    Thumb up 0 Thumb down 0

  86. #257

    Mai intai de toate, ar trebui sa-ti faci un set complet de analize, zic eu. Sexul neprotejat poate avea diverse consecinte: o sarcina, diverse STD-uri sau chiar boli mai grave. Unele chestii care se iau in urma sexului neprotejat pot chiar sa puna in pericol sarcina, deci un drum la medic/analize e obligatoriu!
    Dupa ce afli daca esti sanatoasa si daca poti pastra sarcina, poate ca n-ar fi rau sa realizezi ca esti adult, ai trecut de 30 de ani, si sa incepi sa te comporti ca atare. Cu atat mai mult cu cat ai de gand sa aduci un copil pe lumea asta. Sa cresti un copil nu e foarte greu, dar necesita totusi o anumita doza de consecventa si de responsabilitate pe care tu nu pari inca a le avea!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  87. #258

    Dacă aş fi în locul lui Greg şi mi-ai zice că ai copilul altuia şi vrei să rămîi cu mine după ce te-ai cărat, ţi-aş fute un bocanc în gură. Vrei un sfat? Uite trei:
    - spune-i ăluia cu care te-ai futut că o să fie tată;
    - uită de Greg;
    - data viitoare cînd cazi în pulă ca proasta, foloseşte prezervativul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  88. #262

    Il si vad pe arhi cu un ceai de musetel in mana in sosoni de casa din lana si incercand sa raspunda la dilema existentiala a pers.

    Povestea slaba, dar macar tocana a fost buna.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  89. #263

    Ramai cu Greg, ii spui ca esti gravida, dar ca ai ramas gravida asa din senin, peste noapte.
    Fara sa faci nimic, doar te-ai trezit dimineata gravida.
    S-au mai vazut cazuri in istorie, unul chiar si la virgine.
    Apoi infiintati un cult al femeilor care raman gravide asa din senin (am impresia ca exista deja, am uitat cum le spune ...). Si te faci preoteasa parca asa-i zice ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #264

      Ca în bancul ăla vestit cu "doamna" carese duce la ginecolog. Se aşează ea pe masă, şi medicul trece la control. La un moment dat îi zice "doamnei":
      - Felicitări doamnă. Anunţaţi-vă soţul căci veţi avea un copil.
      - Nu am soţ, domnule doctor, îi replică ea oarecum intrigată.
      - Atunci anuţaţi-vă prietenul...
      - Dom'le, nu ma nici prieten.
      - Bine, atunci amantul, mai încearcă doctorul.
      - Nu am nic un amant dom'le, zice "doamna", de-a dreptul furioasă. Nu înţelegeţi că nu m-a atins nici un bărbat?
      Medicul se ridică de pe scăunelul lui, îşi scoate mănuşile de pe mâini şi se duce la fereastră, unde se aşează cu mâinile la spate, privind în zare.
      Doamna, după 5-10 minute de aşteptare nu mai poate şi, foindu-se, îl întreabă:
      - Mai stau aici mult, aşa crăcănată cum sunt?
      - Nu ştiu, îi zice medicul. Dacă e cum spuneţi, aştept să răsară o stea la răsărit. Că aşa s-a întâmplat acum vreo 2000 şi ceva de ani...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #265

      @penciuc S-a mai vazut cel puțin un caz. Celebru.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  90. eu am ramas cu o gramada de dileme dupa acest post.
    Si eu am futut dupa ce i-am facut uneia tocana de cartofi, doar ca eu aveam mai multi ani si doar un patratel, mai rotund. Si ea era studenta si oricum era agatata de dinainte. Nu poti sa chemi pe cineva laudandu-te ca stii sa gatesti si sa faci tocana de cartofi. deci dilemele:

    1. nu exista tocana de cartofi rapida. Deci asta s-a dus ca proasta sa mance ce gateste ala si a mancat ceva deja facut? Daca era facuta de ma-sa?
    2. NU EXISTA patratele si tocana de cartofi seara dupa alcool. Deci patratelele erau eventual "nu burta"
    3. De unde stie ca e bebelusu lu blondu? I-a iesit pe testu de sarcina un patratel?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  91. #270

    Cine-i francezu'?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  92. "Ce mă sfătuiți să fac?"

    copilul sa-l pastrezi, pana la urma are un tata care ti-a placut
    si sa-i spui lui Greg adevarul, in timp ce ii dai inapoi inelul
    exista o mica sansa sa accepte situatia chiar si asa
    daca nu... ai exemplu pe colega, se poate si fara si nu e neaparat rau

    Thumb up 0 Thumb down 0

  93. #272

    Bai oamenilor, voi chiar nu intelegeti ca NU a primit niciun inel, ci doar o bombonica? Dupa doi ani de relatie? De aici si supararea ei, si zighi-zighi la nervi cu francezu'. Sau cu blondu. Sau cu amindoi. Sau nu conteaza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  94. Mie mi-e milă de țăranca aia, săraca care e ea săracă, cum trebuie ea să-și crească copii legitimi fără să aibă privilegiul să-i crească singură, dar cu demnitate. Țărani dom'ne! N-ai cu cine!
    Și mă întreb copilul ăla e copil din flori sau copil din timbilding?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  95. #275

    ea catre el "serios, nu te inteleg".

    Thumb up 0 Thumb down 0

  96. #276

    1. Errare humanum est.
    2. Dacă ai hotărât să păstrezi "offspring"-ul musai începe prin a deveni responsabilă. Fă-ţi bateria de analize recomandate pentru STD respectiv pentru sarcină.
    3. Treci la un alt nivel de percepţie.
    4. Fă-ţi ordine în viaţă, anunţă-l pe inculpat despre responsabilitatea lui, respectov anunţă-l pe "fraier" că ai "greşit".
    5.a. Dacă "fraierul" acceptă, nu te bucura prea mult. Întotdeauna există un second "thought" care explodează că artificiile pe tavan, atunci cţnd nu te aştepţi.
    5.b. Dacă blondul "pune botul", idem ca la punctul 5.a.
    6. Dacă nu e prea târziu, renunţă la copil. Şi apoi fă tot ce trebuia să faci cu "fraierul". Replay scena "tocăniţă", NUMAI CĂ TU VA TREBUI SĂ I-O FACI, de data asta.
    7. Live your life as it was mented to be.

    Daca însă ai probleme de "exitenţialism precoc", lasă-i Dumnezăului pe ambii, vezi-ţi de viaţă şi try again. Nu e nici primul şi nici ultimul.

    Sexul este parte din noi. Aventurile sunt parte din conştiinţa noastră (vorba ceea "Ochii văd, inima cere"; "Pwla/ Pwzda nu ştie carte..."; "Copilul este un dar. Creşterea lui este o corvoadă." etc.)

    Aşa că fă o introspecţie serioasă a personalităţii tale. Apoi acţionează în conformitate.
    Din păcate eşti singură în acest demers şi orice sfat ai primi nici unul nu te va satisface. Nici măcar cât te-a satisfăcut "tocăniţa", darămite darabul din "vârful pătrăţelelor".

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #277

      just trolling... "mented"? (didn't you mean "meant"?)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #278

      thebblack

      Era cu intenţie. N-am pus "ghilimealele"...
      maibed!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  97. #279

    Bomboana de pe colivă (bomboana, got it 😀 ) ar fi să apară la uşa ei Greg şi să-i spună:
    "- Ştii dragă seara aia când ne-am certat noi la teambuilding şi eu m-am cuplat cu una doar pentru a-ţi face ţie în ciudă? Ei bine, am lăsat-o însărcinată." :)))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  98. #280

    Auzi, nu cumva ... blondul asta cu patratele pe abdomen, e Thorul de ieri?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  99. #281

    Alin???

    Thumb up 0 Thumb down 0

  100. #282

    Greg oare nu o fi din Segarcea sau Navodari ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  101. OK, îmi explic de ce publică Seniorul așa ceva, pentru că e clar că generează multe comentarii. Dar mi-e greu să înțeleg de ce o femeie aflată în situația asta ar cere ajutorul unei comunități preponderent masculine și, ca s-o zic frumos, ușor misogine. Apoi, ține minte trei cuvinte - pastila de după. Nu pot să mă vizualizez într-o ipostază în care mi-ar lua mințile o tocăniță, dar dacă e să fie, Postinor 2 sau ceva de genul ar fi sigur primul lucru la care aș apela când mi-aș reveni din nebunie. Partea proastă e că pastila asta n-are cum să te salveze de lucrurile alea mult mai nefericite decât sarcina pe care le poți culege dintr-o asemenea experiență. Și dacă e să dau și-un sfat pe bune (deși, zău, nici cel mai binevoitor individ n-are cum să te sfătuiască bine dacă nu te cunoaște nici pe tine, nici pe Greg și nici cum arată relația voastră), sună cam așa: corect e să anunți și celelalte părți implicate și există posibilitatea ca rezolvarea să vină firesc în urma discuțiilor cu Greg și Pătrățelul. A, și poate n-ar fi rău să-ți programezi și niște ședințe la un psihoterapeut. N-ar fi corect nici față de cel mic să proiectezi la un moment dat în el (inconștient, desigur) lucruri care n-au legătură cu el și pentru care n-are nicio vină.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #284

      Oh boy... zii mersi ca suntem doar usor misogini....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #285

      Cateva observatii: prea deranjata de faptul ca e insarcinata nu pare, deci de ce ar fi luat Postinor? Ca doar pastila de a doua zi nu te scapa de eventuale infectii cu transmitere sexuala. Acuma, eu n-am avut prea multe despartiri care sa ma afecteze, dar nu cred ca este asa neobisnuit sa faci sex cu altcineva la scurt timp dupa despartire (ba multe relatii chiar se termina din cauza monotoniei sexuale) ca sa ai nevoie de sedinte de psihoterapie.
      Si vreau sa cunosc parintele ala care nu proiecteaza asupra copilului lucruri care n-au neaparat legatura cu el.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Romeo, mai bagă niște i-uri în ”zii” ăla ca să fiu extra-recunoscătoare 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #287

      Ma bucur ca ai sesizat ca am pus un i in plus, ci nu ceea ce am vrut sa zic... deh... femei...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • caricatura, mie mi s-a părut că acceptă sarcina ca pe un fapt împlinit, nu ca pe o încununare a unei mari dorințe, iar situația asta era evitabilă cu pastila respectivă. Despre STD am menționat deja mai sus. Cât despre terapie, nu era recomandare pentru faptul că a vrut să-și verse nervii în forma pe care a ales-o, cât pentru viitor. Da, e drept, toți părinții greșesc și proiectează, dar nu-s foarte conștienți de asta și, mă rog, poți să proiectezi lucruri mai mari sau mai mici. Eu, dacă aș fi în situația asta, mi-aș pune problema că s-ar putea să-l traumatizez grav pe ăla micu' la un moment dat dacă nu-s chiar împăcată cu situația.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Romeo, în mod normal nu mă împiedic în lucrurile astea. Dar aici am făcut o excepție exact pentru faptul că dintr-un paragraf destul de consistent te-ai oprit și tu fix pe un lucru mic (confirmat din plin de altfel).

      Thumb up 0 Thumb down 0

  102. #290

    1. Sunt singurul de aici care crede ca vina este a blondului ? ca barbat consider ca fesuletul este de datoria mea nu a femeii.
    2. arhi, unde sunt link-urile catre pampersi, prezervative si anticonceptionale ?
    3. povestea mi se pare inflorita dar la cate caprioare speriate am intalnit nu ma mir daca o coorporatista s-ar regasi in povestea de mai sus.
    4. se apropie petrecerea de craciun, in august-septembrie va fi coada la maternitate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  103. Totul depinde de ce vrei de fapt. Vrei sa te mariti cu Greg sau vrei copilul? Amandoua e clar ca nu le poti avea.

    Daca il vrei pe Greg, scapa de sarcina.
    Daca vrei sarcina, il vrei pe Greg.

    Dar la cum l-ai descris pe Greg nu e material de sot...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  104. #292

    greg e blond ? daca e, te-ai scos !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  105. Oh wow, acum m-am trezit si eu sa citesc articolul asta, cand toate glumele bune s-au spus deja cu 200 de comentarii in urma ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  106. Ai sunat la mine?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  107. Daca vrei copilul si ti-l si permiti, emotional si financiar, eu zic sa nu te mai incurci in varianta "casatorie cu Greg", care oricum tot imatur va ramane pus in fata faptului implinit. Putini barbati accepta sa creasca un copil care nu e al lor, si chiar daca accepta, e posibil sa-l trateze cam cu curul.
    Bineinteles, se poate sa trezesti in Greg tot felul de sentimente si maturitati emotionale de care n-a dat dovada pana acum, dar asta e putin probabil, daca nu imposibil.
    Pe de alta parte, blondutul trebuie si el anuntat, ca deh, poate-l intereseaza sa-l cunoasca pe ala micu'.
    Dar daca nu vrei copil, sau il vrei, dar nu esti pregatita si il faci doar pentru ca, citez, "ai o varsta", mai bine nu. Mai bine faci avort (acum sa sara puritanii pe mine) si te duci si te mariti cu Greg, ca e destul de fraier pentru ce vrei tu si o sa duci o viata linistita, crescandu-l pe el pana ajunge barbatul care voiai tu sa fie cand ti-a dat ciocolata pe pod. Cine stie, poate intre timp il inveti sa faca tocana cum iti place.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  108. M-am exprimat putin anapoda - voiam sa spun "pentru ca e imatur, nu accepta plodul altuia". Asta cu imaturitatea am dedus-o din ce-a zis domnisoara reporter mai sus - raportat la nevoile ei, omul este imatur (nu zic ca ea ar fi mai coapta, dar ma rog).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #299

      ala saracu pregatea alt moment pentru cerere, nu ca toti taranii, pe pod. ea a inteles ca pentru asta trebuie sa se desfaca primului venit, ca pedeapsa. pai daca acum a facut-o, cum as putea eu, ca barbat, sa am incredere ca in viitor, la prima dezamagire, nu va gazdui iarasi laptii altuia?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #300

      Da, ar putea fi considerat imatur. Dacă ai trecut de vârsta copilăriei şi tu încă te mai ţii de prosteli cu bomboane, catifele, poduri şi alte kitschuri mi se pare mai mult decat imaturitate. Dar asta nu il face nepotrivit pentru "reporterita de meteo" (pariu ca e o meserie inventata). Amandoi sunt doua personaje modelate parca din crema de zahar ars. I-as vedea impreuna, pentru restul vietii, in casuta lor de turta dulce, crescand copii inadaptati si ciudati. Unul in plus sau in minus ce mai conteaza?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #301

      Tot el e imatur?
      Sa ne intelegem: tipa asta la 30 si ceva, renunta la relatia cu barbatul alaturi de care a stat 2 ani pentru ca el a fost prost inspirat la un moment dat. Tot cerem sus si tare ca vrem barbati romantici si cand vine omu' cu ciocolata, hopa scandalu'.
      E absolut stupid ca dupa 2 ani, unicul motiv de despartire sa fie o nesincronizare in asteptari, pe un pod. Inseamna ca ea are probleme grave de intelegere a ceea ce presupune o relatie si e clar ca nu era pregatita de casatorie.
      In loc sa ii multumeasca pentru gest si sa ii explice mai tarziu ca ar dori sa treaca la o alta etapa in viata lor, a facut ce toata lumea cunoaste deja.
      In fine, ce e facut, e deja de domeniul trecutului. Dar nu e normal sa faci un copil cand deciziile de viata se iau cu atat de mare usurinta, iar maturitatea emotionala e egala cu zero. Iar blondul si Greg sunt personaje episodice...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  109. #302

    Nu tu!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  110. #303

    Nu cred prea mult aceasta poveste, dar cred ca orice femeie cu un minim de bun simt si moralitate nu s-ar mai casatori cu Greg dupa ce a ramas insarcinata cu unul pe care nici nu-l cunostea (nici daca il cunoastea nu prea era relevant). Sa nu mai spun de faptul ca (aproape) niciun Greg de pe lumea asta nu ar mai vrea sa se insoare cu o tipa care a ramas insarcinata cu altul imediat dupa ce s-au despartit.

    Oricum deja aici sunt implicate mai multe, nu doar un copil - pentru ca desi erati despartiti, nu stiu daca chiar ati putea trece peste faptul ca fiecare v-ati culcat cu altcineva (asta imi aminteste de faza din Friends cu "We were on a break!"). Dar asta tine de gandirea si personalitatea fiecaruia.

    As cam spune ca o casatorie cu acel Greg ar fi exclusa, indiferent daca ii spui sau nu de ce refuzi. Mi se pare prea mult sa ascunzi faptul ca ai ramas insarcinata (chiar daca ai face avort si el nu ar sti) sau sa ii spui ca esti insarcinata, dar ca vrei sa pastrezi copilul si mai vrei sa ti-l si creasca. Poate totusi am eu principii prea deplasate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  111. Eu m-am exprimat strict din perspectiva ei. Stim doar ce a zis ea, nu si ce plan avea feciorasul Greg si cat de mult a gandit-o in avans. Ca poate si el si-a zbenguit laptii cu alta, si s-a hotarat ca e mai bine "acasa", mai ales dupa ce a vazut ca si daca e mai in varsta ca el, tot mai atrage atentia altor barbati. Deh, orgolii peste orgolii. Dar ce despici tu firul in 16 acuma n-are rost.
    Ea a pus o intrebare, fara alt background story decat asta: ea, el cu 5 ani mai mic, un pic de sef peste ea, pe pod la minciuni si-a aratat aprecierea vizavi de reusitele ei profesionale (visul umed al feministelor), desi ea credea si spera la inel. Ea, satula de asemenea indecizii si nehotarari si ezitari (nu stim care, ca n-a detaliat), i-a dat verdele de la semafor, s-au zbenguit mai mult sau mai putin impreuna/separat cu altii. Zbenguaiala ei s-a lasat cu rezultate, de a lui nu stiu ce finalitate a avut. El a venit cu inel. The end.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  112. #307

    Ineluşu-nvârtecuşu'
    Pe-a cui tocăniţă a... păpat-o?

    N-am găsit rimă... 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  113. #308

    cum era de asteptat, daca ne pricepem la ceva bine de tot, este sa dam sfaturi.fara a fi experimentat subiectul vreodata sau macar sa facem in asa fel sa simtim situatia.
    evident ca a durat 5 minute sa dau scroll sa ajung in josul paginii sa mi exprim parerea.
    romanii si in acest caz, ca natie atotstiutoare de atom si fizica cuantica,dau sfaturi de parca toate persoanele de aici au avut o noapte interesanta din care a reiesit magic o fiinta umana.
    sunt sigur ca de fapt doar vreo 1% si aia nesiguri au trecut prin asa ceva.
    ca sa nu zic cam cat creier are tanti sa vina in online sa si arunce istorioara.
    de la mine tanti nu ai decat un hai sictir.unde nu e creier, va fi burta.bigger and bigger.invers proportionala cu materia cenusie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #309

      CONTROL+END merge mai repede pentru "josul paginii". salvai 5 minute cu formularea plangerii. dar ... recunoaste ca ti-a placut sa treci prin comentarii 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • de parca toate persoanele de aici au avut o noapte interesanta din care a reiesit magic o fiinta umana

      got news for you, bro. Nu "reiese" magic nici o fiinta umana. E biologie, nu magie 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

  114. #311
  115. #312

    WTF DID I JUST READ? :))))

    Hotarata esti, ca tii copilu', restul e cancan. Norrmaaaaaal ca ar fi frumos si cinstit sa-i spui ce ai facut sau ce ai patit (whatever). Ca el decide sa te scuipe-n fata sau sa-ti dea inelu' mult visat si sa accepte sa fie tata pentru acel copil macar stii unde te situezi si cum mergi mai departe: singura sau impreuna..

    Iar despre cei care zic ca e curva ca vai l-a inselat. S-au despartit. Nu ma intereseaza ca s-a futut in aceeasi seara sau dupa o luna cu altu', nu mai era intr-o relatie. Daca mai pui si alcool in ecuatie + decizii proaste pe moment, se pot intampla din astea. Indiferent ca are 30 sau 20.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #313

      Gandeste putin la "rece"...daca se fute cu unul dupa o luna dupa ce a iesit din relatie...e clar ca fostul nu o mai cauta ....cum drq sa astepti 4 saptamani sa te impaci cu o persoana la care ti?...de ce ai astepta atat?...dar daca te futi cu unul in prima seara dupa ce ai iesit din relatie....ce te faci daca dimineata vine "fraierul" celalalt cu flori la usa? :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #314

      Da corect dar tehnic vorbind sunt despartiti, ma rog erau despartiti. Sincer, nu cred ca tipa a facut-o din razbunare ci mai mult din prisma frustrarilor acumulate de-a lungul timpului + sansa ideala: iesitul in seara respectiva. Sa o judec eu? N-am de ce ca nu e viata mea. E treaba ei si fix a ei cum a decis pe moment, eu judecam asa la rece 😀 Nu o consider curva. Prostuta putin? Da, maybe.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #315

      PUTIN?Ș))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  116. #316

    Dar eu tot nu am inteles cum s-a ajuns la tocana de cartofi,inainte sau dupa spinare?
    A gatit-o in fata ta,sau era prin frigider?
    Si cel mai important:Ce dracu este tocana de cartofi?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #317

      d-aia nu o sa futi tu random asa, ca nu stii ce e aia tocana de cartofi. La fois grois si caviar, dai doar de d-alea cu nasu pe sus.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #318

      Un fel de guias. Deci guias, nu gulas. Ultima e denumirea oficiala ca sa poata manca si domnii mancare taraneasca si sa nu le fie rusine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @borg
      De fapt e gulyas.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  117. #320

    Refuza inelul, fara sa-i dai explicatii. Relatia nu se mai repara si nici nu cred ca iti doresti asta. Anunta tatal copilului si pregateste-te pentru orice fel de reactie.

    Fa copilul, indiferent de motivele din spatele deciziei pentru care - poate - te simti un pic vinovata. Asta cu siguranta nu are cum sa fie o decizie proasta nici pentru copil si nici pentru tine. Inarmeaza-te apoi cu multa rabdare si tarie. O sa ai nevoie pentru ce urmeaza.

    Nu cred ca ai facut nimic gresit.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  118. #321

    vai cat am ras... unele comentarii sunt absolut fabuloase, imi vine sa iau notite! :)))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  119. Și ca să revin la întrebarea de bază. cCe să facă? O m...e la toți băieții. Poate prostește pe unul. Sau săi-i explice lu greg ala faptul ca si-a tras-o cu alalalt, rupta de beata. ca era supara ca i-a muriut cateaua. ia uite ma, e prima femeie care nu stie sa prosteasca un barbat?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  120. #323

    Frateee... ne mai trollezi mult cu toate trollerelere...ritele? Cred ca e deja a treia in ultimele luni.
    Daca povestea e pe bune, am o singura vorba pentru tipa:
    FAAA! Fa-ti in aia mea analizele! Si dup-aia gandeste-te la ceasul biologic si la "vai, pe cine sa aleg". Ca daca deja ai luat ceva (sau, mai rau, ALTceva), n-o sa mai fie problema asta pe primul plan.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #324

      lasa ca blondutu e de pe la constanta, numa bun de uns pe paine cu pateu si icre de mare

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #325

      @DeeDee: rautacioasa mica... "ALTceva", hmmmm....???? Daca n-as fi fost casatorit...
      Da' sa stii ca nu e obligatoriu sa fi luat fata "doar" o hepatita. Ca pina la SIDA te cam maninca sifilisul.
      Dar deh... De o gonoree mica n-a mai murit nimeni de mult....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #326

      :)) Stiu ca nu-i obligatoriu si sunt de acord cu tine, dar tot cred ca problema unei boli ar deveni prioritara pe langa intrebarile existentiale pe care si le pune fata asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  121. stiam ca astia din presa scriu articole proaste, da' ca si viata si-o traiesc chiar la fel sau mai prost...n-ar trebui sa fie asa o mare surpriza. as inclina sa cred ca e la misto povestea, dar, na, astia chiar scriu articole foarte proaste.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  122. #328

    Comentariile sunt dementiale :)) Ce bine ca n-am patratele :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  123. #329

    draga Laura,

    Nu ma asteptam sa vad povestea scrisa pe un blog. din cate tin minte eu chiar am vrut sa folosesc o metoda de contraceptia dar ai inceput sa tipi ca proasta ca te doare.
    propunerea mea e sa iei inelul lui Greg, o noapte furtunoasa cu el, si apoi ii dai vestea cea buna ca ai ramas insarcinata. ce daca ele e mulatru si copilul iasa blond. ii zici ca sigur se trage de la soarele de ciocolata.
    peste doi ani daca mai vii la evenimente si intre timp o sa iti revi dupa sarcina. mai repetam odata scena.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  124. #330

    Cine n-a citit toate comentariile la acest articol nici nu stie ce-a pierdut!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  125. #332

    Prima varianta : Sinceritatea. Daca te mai ia de nefasta, cel mai probabil va potriviti. Daca mai faceti vreun copil impreuna, dirijati-va atentia in special catre primul, ala facut cu blondu'. Al vostru nu cred ca o sa aibe sanse foarte mari sa castige vreo olimpiada de matematica. Sau logica.

    A doua varianta : Uhm, cei doi masculi seamana ? Daca da, poate-poate nu se prinde. Daca nu, urmeaza prima varianta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  126. #333

    faci ce fac toate astea cu pizda si glande lacrimare abundente= faci avort si bye sau pastrezi copilul, ca-i tau la urma urmeului. restul e doar multiplicare,exagerare si manipulare.
    iubeste-te pt cine esti si accepta-ti trecutul, prezentul si viitorul.
    ai simplu 2 optiuni, pastrezi copilul sau NU.
    partea cu greg si blondul e relativa.
    daca te futi cu primul care-ti iese in cale, treaba ta si numai a ta. sa vii dupa aia cu copchil la usa mea...te scuip pe aia cu care ai curaj sa ma privesti.
    sau fata si lasa copilul in fata la Arhi, ca el e omenos.:) n'est pas?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  127. #334

    1 . Asta e articol clandestin? / Cred ca blondu ala era Putin iar bomboana primita cu cianura era defapt de la regele ciocolatei Petro Poroshenk si copilu ala mic care apare de niciunde e Victorel

    2.Ghinion!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  128. #335

    Sa pastreze copilul, spunandu-i lui Greg ca de-asta voia casatorie, fiindca vine barza. Probabil Greg nu e blond, dar nu-i problema. Se gaseste cineva dintre rudele sale, chiar si moarte, care sa fie/ sa fi fost blond.

    Thumb up 0 Thumb down 0