Și la referendum a fost cvorum

Orice altă explicație, că reguli, că nu știu ce, îl face pe emițător de tot căcatul. Simplu, numărul de oameni din România care au votat pentru demiterea distrusului național a fost suficient, inclusiv pe regulile lui.

Și, pentru a acoperi fumul de paie răscolit de acest anunț, s-a inventat problema ridicării șpagagiilor de la bac, ca de fiecare dată când sunt probleme care afectează domnia bășinoasă de la cotroceni.

Doar că aici sunt 2 probleme, ce trebuie tratate separat.
Ăia nu sunt copii. Sunt adulți, dacă au depășit 18 ani. Și chiar dacă ar avea sub 18 ani, peste 15 ani legea te tratează ca adult în cazul unor infracțiuni precum, de exemplu, darea de mită.

Nu-i așa că dacă un grup de copilași de ăștia de 18 ani v-ar fi dat foc la casă, violat familia, furat avuție etc, ați fi vrut să fie arestați și nu ați fi făcut zid cu piepturile în fața poliției, așa cum faceți la infracțiunea mai ușoară, de dare de mită? Sunt sigur că da.

A 2 a problemă este că nu poți lua un cetățean de pe stradă pentru că așa ți se scoală ție, că ești autoritate. Îi poți aresta dacă face ceva ce pune în pericol securitatea cetățenilor din jur, îl poți aresta dacă ai mandat de arestare și cam atât.
Mizeria aia cu mandat de aducere e o mare grosolănie. Mandatul de aducere se emite atunci când cetățeanul invitat ca MARTOR la o audiere, nu se prezintă, NEMOTIVAT.

Abia atunci, magistratul emite mandat de aducere. Spectacolul cu masini în fața liceului a fost doar un circ groaznic, care a creat fum pentru problema lui băsescu, iar părinții care s-au opus ridicării copiilor lor au avut tot dreptul din lume să o facă.

Justiția începută de macovei, cea în care tu, cetățean, trebuie să îți demonstrezi nevinovăția, a început să funcționeze la parametrii așteptați.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

94 comentarii

  1. #1

    1. si dupa afisarea rezultatelor referendumului besinelul stia ca este suspendat dar a trecut cu buldozerul peste tot ceea ce inseamna vointa poporului. si ca sa arate el cat este de puternic a trimis politie, procurori la nea Gheorghe si tata Floarea ca sa-i intrebe daca au votat.
    sa nu uitam ca si-a mai dat o data demisia la 5 minute de la suspendare 🙂
    2. pe principiul hai sa ascundem gunoiul din fata usii sub covor si la 50 metri e ditamai haznaua care pute.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    hai ma lasi... tot basescu e de vina si la Bac ?
    credeam ca am intrat din greseala pe site-ul A3

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #3

    si la referendumul de acu cativa ani a fost cvorum. inca nu s-a aplicat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      da. cine nu l-a aplicat? cumva basescu-boc?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      N-au avut niciodata 2/3 din parlament ca sa si poata.
      De asemenea, pe mine nu m-a recenzat nimeni desi am drept de vot. Eu nu fac parte din cvorum sau cum? Si ca mine-s multi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      + aia din strainatati , care cica sunt destui .. nu au avut treaba cu recensamantul insa au drept de vot .. + ca cvorum se face pe baza listelor de vot nu a recensamantului , nu tin cu basinescu insa sa nu incepem ca haznaua 3 doar cu informatiile alea iar celelelalte sa le tinem ascunse.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      @smk: eu sunt unul din aia din strainatati.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      @smk: in cvorum nu intra aia din strainatate..

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      @Liviu: intra daca figureaza cu domiciliul stabil in Romania.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #10

    S-au pus si mortii din Teleorman?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #11

    Bateti apa-n piua cu cvorumul.
    Cvorumul trebuia obtinut in alt loc, nu in RO.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #12

    Arhi,
    nu, nu "Basescu - Boc" nu l-au aplicat, ci "Basescu - Boc - Ponta - Becali - Antonescu - DD - Marko Bella - Felix - etc - etc -etc".
    aia sunt cei care nu l-au aplicat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      dap, din 2007 numai ponta si antonescu au fost la guvernare

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #14

    Da, ok, am inteles, corect, no contest.

    Marinaru pleaca anul acesta dar ramanem cu Ponta et. co. Daca iese Antonescu presedinte ma car din tara asta. Nu mai avem nici o sansa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #16

    guvernare nu parlament. Ai zis bine.
    Deci, cvorumul nu conteaza, pentru ca muie Basescu? Sau cum?

    Care e legatura Bac - Basescu? Poate aia cu alergatu oamenilor dupa referendum, sper.
    Plm, Romania.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #17

    Asta ai inteles tu din articol ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #18

    Scuze ! Intrebarea era pentru "Florinake"

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #19

    Coane, aici o dadusi in gard rau de tot. Nu te mai uita la A3, ca aia spun numa' prostii.
    Pe scurt:
    - cvorumul se calculeaza pe baza cetatenilor inscrisi pe listele electorale permanente
    - listele electorale permanente cuprind cetatenii cu domiciliul in Romania
    - cartea / buletinul de identitate reprezinta dovada domiciliului in Romania
    ==> oricine are carte de identitate valabila si nu si-a pierdut drepturile electorale (debil mintal, condamnat la o atare interdictie etc) trebuie inscris pe listele electorale permanente, implicit luat in calcul la cvorum.

    In plus:
    - domiciliul si resedinta sunt doua lucruri complet diferite din punct de vedere legal
    - legea romana nu prevede "starea de fapt" (unde locuiesti mai mult) pentru decizia daca o resedinta este domiciliu au ba, doar declaratia persoanei
    - 80-90% din romanii din strainatate sunt cetateni romani cu domiciliul in Romania si resedinta in strainatate; ei au pasaport normal si/sau carte de identitate (unii nu au pasaport deloc); ei sunt in continuare prezenti pe listele electorale permanente din colegiul in care au CI/BI.
    - restul de 10-20% (aproximativ 400.000) sunt cetateni romani cu domiciliul in strainatate; ei au pasaport CRDS si nu mai au carte de identitate (care se preda cand iei pasaportul CRDS); ei nu fac parte din listele electorale permanente si nu sunt luati in calcul la cvorum.

    Lamurit? Daca ai intrebari, pot sa iti dau si textele de lege, dar ar fi plictisitor pentru majoritatea cititorilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      te uiti prea mult la b1tv. vezi-ti de treaba

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      editat de Arhi: in principiu eram dispus sa iti las aberatiile, care nu au nici o legatura cu ce spun eu si e legat de faptul ca rezultatele numaratorii oficiale de anul trecut arata ca sunt 16 mil de cetateni. avand in vedere imbecilitatea cu care imi tot impingi in fata idiotenia cu cu antena3, iti șterg comentariul, sugi pula si la revedere.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      @arhi: 'cause fuck logic right? O singura chestie e clara: pe niste rezultate statistice (asa cum e recenzarea) nu te poti baza (pentru ca statistica nu e o stiinta exacta) in luarea unor decizii. De asemenea sa nu uitam apelul facut catre populatie pentru boicotarea recensamantului facut de Antenescu & co (pentru ca era obligatorie declararea CNP-ului).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      dap, ne bazam pe declaratiile lui basescu, nu pe numarare, care nu e o stiinta exacta

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Poi bre cum poate sa fie rezultatul corect cand au ramas oameni nerecenzati, dar care au drept de vot? Pe aia nu-i pui la cvorum? Ti-am si dat exemplu mai sus - eu, si in aceeasi situatie sunt si ceilalti prieteni romani care locuiesc in acelasi oras cu mine. Hai sa nu ne contrazicem doar de dragul de a trolla.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Also, cand numeri din 2 in 3 pe sarite te astepti la un rezultat corect?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Pot sa va spun ca pe mine nu m-a numarat nimeni la asa zisul "recensamant"? Probabil ca a trecut individul/individa cand eram la servici, ca doar nu era sa-si strice seara/week-endul ca sa faca numaratoarea corect. In conditiile astea, e foarte clar ca nu se poate pune baza pe vrajeala asta si sunt de acord ca numarul "mai corect" e cel din scriptele Evidentei Populatiei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Nu sunt basist, si mi se rupe fix mouseul de cine conduce tara asta - eu mi-am laut gandul de la mai bine aici, dar speram la macar ceva nou. La cumva vad insa o sa ne alegem tot USL si rahatul asta de guvernare, care a mai fost la conducere si stim exact cu ce s-au ocupat inainte suntem o natie de uituci. Tot timpul iertam si uitam si dupa ce intoarcem fundu' mai facem si un bot la final, cam asa e cu USLul..

      Atatea semnale de alarma de cand au "revenit" la putere, cel mai recent cred ca e asta cu BACul cu 70% sau mai mult admisi daca nu ma insel in conditiile in care anul trecut au picat mult mai multi. Ma indoiesc ca s-au pus intr-un an de zile cu burta pe carte cand terasele/cluburile si statiunile sunt pline de elevi, iar subiectele ati vazut si voi cat de usoare au fost, sa nu mai zica lumea ca guvernul nu tine cu poporul. Oh da, Poanta & CO pentru eternitate..

      Chiar asa orbi suntem ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      sunt perfect de acord la partea pontista

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Mda, scuzati tonele de greseli, cred ca se intelege ce voiam sa zic. Au fost mai multe idei si le-am facut praf cand le-am revizuit, asa e cand trebuie sa faci mai multe lucruri in acelasi timp. Have fun grammar nazi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • asa e, cum zice adi. cvorumul nu se calculeaza din populatia rezidenta(stabila), adica din populatia adulta aferenta celor 20.100.000 rezultati la recensamant. s-a calculat din populatia adulta aferenta a 21.300.000 locuitori, cati erau la evidenta populatiei.
      @mark3000
      recenzorii au gasit 19.043.000locuitori, iar rezultatele finale ale recensamantului dau 20.125.000 locuitori. diferenta e data de aia pe care nu i-au gasit recenzorii si pt care nu a fost nimeni sa declare ca sunt plecati in strainatate sau in alta localitate. ei au fost adaugati din alte baze de date. de aia si zice institutul de statistica ca pt peste 1 milion de oameni din cei 20,1 milioane nu au fost culese date privind etnia, religia si limba materna: pt ca recenzorii nu au vorbit cu ei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #31

    20 de milioane in Romania, dintre care sa zicem 16 milioane cu drept de vot dupa ce adaugi 2 milioane din Uniunea Europeana iti da 18 milioane, exact cifra de la referendum.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      vezi ca s-au anuntat rezultatele la numaratoarea vacilor furajate romane

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      2-3 milioane de romani doar in UE
      Mai sunt vreo 1.800.000 in USA, 325.000 in Canada, vreo 186.000 in Australia-Tasmania, basca vreo 15-20 in Antarctica.
      Acum e clar ca referendumul a fost invalid de drept.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      @Jerome: basistule!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      bre arhi, deci toti care zic ca plm, referendumu ala, conform datelor de atunci nu e valid, sunt basisti sau b1isti?

      Singurul argument prodemitere Basescu, logic, a fost dat de un amic: "Cand ai posibilitatea sa ii dai muie unui politician de sus, apai dai-o". Stand si rationand: a avut dreptate
      pe de alta parte, sper ca timpul asta acordat lu basescu, sa ne salveze de o alta mizerie, numita Crin. Pentru ca idiotu ala iesea presedinte. Iti dai seama, 5 ani sub ala?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @jerome
      sigur ca da...1.800.000 de cetateni romani in s.u.a.
      o fi romani, dar cetateni romani nu-s toti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #37

    Corect, cu o exceptie:
    Minorul sub 14 ani nu raspund penal, iar cel intre 14-16 ani, daca se dovedeste ca a actionat cu discernamant.Minorul in varsta de peste 16 ani raspunde ca persoana majora, cu exceptia situatiei in care i a lipsit discernamantul.
    Varsta de 15 ani de care spui se aplica la infractiunile contra vietii sexuale.(Act sexual cu un minor)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #38

    Nu doar atat am inteles. Atat am avut de comentat.
    Cu restul sunt de acord.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #39

    Arhi, da cu niste dezodorizant pe aici ca pute a basism d'ala imputit. Din comentarii rezulta clar ca suntem vreo 50 de milioane de romani cu aia din diaspora si ar trebui inchise toate televiziunile in afara de labeunu.
    Cum era aia cu "comentatorii mei sunt mai destepti decat ai lor?" :))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      Daca ai alt punct de vedere esti basist. Bravo ba, mare viitor are tara asta!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      dude, eu stiu ca tu nu esti basist, de aia si discutam

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Nu de tine ziceam bre, ziceam de geniul de mai sus ... Sau poate n-am prins eu o ironie prea subtila.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Daca as folosi logica ta, as zice ca esti fan bircea madea. Ce zici, e ok?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      @ Florin Samareanu - Stii care e problema ta? Te crezi mai inteligent decat esti in realitate. Tu nu esti basist doar apreciezi pe fb pagina "Alaturi de presedintele meu", nu? :))))))
      Nu ma intelege gresit, fiecare are dreptul la o opinie, fiecare e liber sa faca ce vrea...dar pe mine ma dernajeaza putin cand sunt luat la misto de niste ipocriti penibili.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      Dms,
      Tu esti imbecil cu norma intreaga sau e doar un hobby?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      @ Nu_vreau, vezi ca puti a prost. Ia-o ca pe un sfat sau ia-o direct in gura!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      S-ar putea sa put da' nu-i vina mea. Am calcat mai devreme intr-un dms

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #48

    mai uiti ca pe listele electorale mai sunt si moldovenii, cate 1000-2000 la fiecare adresa.
    cred ca poti sa iti dai seama ca exista destule diferente intre listele permanente si recensamant ca sa nu insisti pe o treaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #49

    un proverb german zice:
    "sa nu ai incredere in nicio statistica, pe care nu ai falsificato chiar tu".

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #51

    Nu, nu a fost. E simplu de inteles de ce. Macar pentru simplul fapt ca sunt cateva sute de mii de romani care n-au vazut picior de recenzor pe la ei prin casa. Al doilea pentru ca recensamantul nu numara cat de cat eficient decat pe romanii din tara, pe aia de afara doar foarte aproximativ.

    Apoi contestarea unei decizii abuzive nu se face cu busculada, cu amenintari, cu lovituri de baston in autocar si cu "Sa nu va atingeti de copiii nostri"

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      da da, sute de mii, de fapt chiar milioane?

      dar cum? te lasi arestat si faci reclamatie?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Te duci si-i reclami. Intr-o lume perfecta daca garcea a calcat pe bec atunci o beleste.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #54

    nu-s basist sau sau ceva de genul asta, dar referendumul cu demiterea nu a trecut pentru simplul motiv ca trebuia sa respecte numaratorile in vigoare, nu cele din viitor.

    cretinii astia de la USL trebuiau intai sa actualizeze listele sau sa se asigure ca mai completeze voturile cu cat trebuia, dar ori au fost asa de infumurati ca au crezut ca trece sigur sau n-au vrut sa faca asta din alte interese (gen nr de particular, aici doar speculez, nu ma pricep).

    pt mine, referendumul cu demiterea a fost dovada suprema ca USL nu poate sa gandeasca nici macar cu 2 saptamani in fata si-s niste incompetenti notorii de care isi bate jos Basescu cum vrea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #55

    Bai, mi s-a parut foarte misto Terapia aia, dar are o mare mare problema cu ea. Nu stiu daca e lotul meu, sau asa e toata... dar mie mi s-a parut ca sticlele au niste fisuri mici prin ele pentru ca se golesc extrem de repede.
    A mai intalnit cineva problema asta?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      apropo de referendum si de bac ..

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      Asa 'e' toate 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      Trollezi sau au fisuri pe bune? Ca eu nu am vazut nimic atunci cand ti-am adus-o 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Alexandru,
      jollyca a vrut sa faca un compliment... :-))
      iar eu apreciez asta, multumesc, Jollyca...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #60

    Chestia cu cvorumul e discutabila, la fel si chestia cu recenzarea. Ar trebui o lege prin care inaintea unui referendum sau a unor alegeri, pentru a calcula cvorumul, timp de-o luna, fie online, fie pe stilul clasic, fiecare cetatean interesat de alegerile ce urmeaza sa se prezinte fie la primarii, fie la o institutie a statului unde sa se inscrie pe lista de vot. E evident ca nu toti cei 18 milioane de romani cu drept de vot sunt interesati de alegeri. Ca atare se pot intampla anomalii, cum a fost cea de la referendumul de suspendare, cand o mana de oameni, sa zicem 1,5 milioane s-au lipit de alte cateva milioane care n-au avut niciun interes in ceea ce priveste referendumul, poate nici n-au stiut cand are loc, astfel incat au urlat ca toti care au stat acasa au stat pentru ca l-au vrut pe Basescu la cotroceni.

    Asa, cvorumul s-ar calcula in functie de cei care s-au inscrisi pe listele de vot. Cei care n-au facut minimul efort sa se inscrie pe-un site cu numele si cnp, e clar ca nu-s interesati de vot, ca atare nu sunt calculati ca facand parte din cvorum.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #61

    Lasa ca vin alegerile si Romania va scapa de Basescu. Exista o garantie ca va fi mai bine?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #62

    1. recensamantul nu are treaba cu listele de vot. doar statistici (religie, venit, densitatea populatiei, etc etc).
    2. eu inca nu inteleg un lucru. de ce plm ai nevoie recensamant ca sa spui cati oameni au drept de vot? adica de ce izda ma-sii pierdem timpul pe la cozi pentru certificate de nastere/deces si boletine? datele alea nu se inregistreaza undeva? nu cred ca-i asa greu sa centralizezi niste date si sa scoti de acolo numarul exact de oameni cu drept de vot. sau fara drept de vot. sau pe aia care s-au nascut in ziua de 8 iulie intre orele 13-14.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #63

    Hai las-o cu cvorumul ca nu le-a iesiti nici cu toti mortii pusi la vot de USL si nici cu toate falsificarile si fraudarile n-au fost in stare sa faca numarul necesar. Pur si simplu USL n-a fost in stare sa faca o treaba ca lumea.
    Nu conteaza unde sta, cat timp are CNP-ul de Romania are drept de vot si trebuie luat in calcul la cvorum. Banii romanului din strainatate sunt foarte buni, nu, cand ii trimite in tara la rude? Atunci si votul lui e bun.
    Aia mici care au dat spaga pentru bac? Din partea mea sa ii fi executat pe loc la zidul liceului, furtul si inselaciunea trebuie starpite de mici. Ce s-a intamplat la bac se incadreaza la crima organizata, cum era sa procedeze, sa ii lase sa vina la sectie pusi toti de acord sa zica "nu avem la cunostiinta despre fapte ilegale"?
    Au 18 ani, daca pot sa fumeze, sa bea si sa faca sex in loc sa invete, pot sa faca si puscarie pentru dat mita.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #64

    Eu as spune ca e fix invers, discutia despre referendum acopera scumpirile si guvernarea penibila a lui Ponta. Pentru mine e o chestie de hartii - USL a organizat referendumul, ei au pus un numar de alegatori in hartii si cf acelui numar de alegatori nu au nimerit procentul necesar. La acel moment alea erau numerele, sa sustii azi din postura de Ponta ca e gresit si erau alte numere inseamna sa sustii ca ai realizat fals in acte din moment ce ai lucrat cu date nereale. Plus, conform acelui recensamant Ponta nu exista, pt ca el a indemnat la boicotarea lui si presupun ca daca a facut asta la televizor a facut-o si real, deci nu e in statistici, nu?
    La partea a doua nu vad legatura lui Basescu cu mizeria de la Bolintineanu, nu e mana lui Nitu, Stroe si alti vasnici oameni ai USL? Graitor a fost acel purtator de cuvant care habar nu avea ce spune, asta peste abuzul procurorului si haosul dintre ministere, care habar nu aveau daca exista mandate, ce fel de mandate, ce fac aia si de ce fac insa comentau si ei ce vedeau la tv, plus implicarea politicului in ancheta, live prin Ponta care a aratat cine e seful - a dat o declaratie la tv si in 30 de minute procurorul s-a razgandit.
    Si intre timp gazul a mai crescut cu 8%..

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #65

    intreb si eu, ca poate se pricepe cineva.
    buletinele/mortile nu sunt inregistrate cat de cat la zi ? hai nu la zi, dar barem la luna ?
    de ce trebuie sa primesc un pulic la mine in casa, si sa ma intrebe de sanatate ? (si me mine, ca si pe multi alti cunoscuti, m-au sarit la ultimul ca deh, se pare ca nu sincronizam la orele de lucru. noi pana pe la 7 nu ajungem acasa, ei se retrag pe la 4).
    de ce nu exista barem un formular online unde sa ma autoinscriu daca mi se scoala ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      Pentru ca e greu sa faci un portal electronic pe care sa interactionezi cu statul. Sa nu manance o gogoasa si gura unora gen Siveco? Proiectele de e-bullshit sunt o vaca buna de muls de cateva guvernari incoace.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      Ah, ca sa dau un exemplu de "asa se poate": Legea din UAE te obliga sa-ti faci un fel de buletin de identitate numit Emirates ID cu chip (semnul Satanei conform unor tute cu fusta din RO). Pentru 15 coco primesti de la ei un cititor de carduri si folosindu-te de acel Emirates ID ai acces la servicii de e-government (vezi aici: https://www.abudhabi.ae/egovPoolPortal_WAR/appmanager/ADeGP/Citizen?_nfpb=true&_pageLabel=p_citizen_homepage_hidenav&did=117256&lang=en daca esti curios). Si au si single sign-on ca sa nu ai un user/parola pentru fiecare departament.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #68

    Sunt de acord cu spectacolul de fum realizat pentru a acoperi ceva. Acel ceva dpmv este noul procentaj de tineri care au trecut bac-ul ( cu 10% mai mare ca cel de anul trecut ).
    Sunt de acord ca odata ce ai implinit varsta de la care esti responsabil de faptele tale sa nu mai trebuiasca sa te ascunzi dupa fustele mamei.
    Nu sunt de acord cu logica ta anti-basescu pentru care ai fi in stare sa mergi pana in panzele albe ca sa il scoti pe el vinovat pentru orice. Mai multe comentarii la acest articol analizeaza f bine faptele.
    1. Referendumul a fost boicotat de un nr. necunoscut de romani la indemnul USL.
    2. Cetatenii romani care au domiciliul in tara dar lucreaza/erau in vacanta in strainatate nu apar in liste. INS estimeaza ca acest nr ar fi undeva la 700.000 .
    3. Referendumul a fost fraudat in multe sectii de votare. Vezi cazurile cu prezenta de peste 100% si urnele mobile.

    Intradevar daca nu vrei sa iti folosesti logica si sa analizezi aceste asptecte , folosind cele 2 numere 8,3 mil votanti si 16.3 mil cetateni cu drept de vot , poti spune ca referendumul ar fi fost valid daca se foloseau datele din referendum. La fel putem spune ca si lucrarea de doctorat a lui Ponta e un produs original deoarece asa a spus o comisie parlamentara care nu a descoperit nici un plagiat.

    Dpmv as vrea sa vad mai multe analize pertinente urmate de concluzii argumentate. Spor la scris!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #69

    Cetine, uneori am impresia ca suferi de sindromul Mircea Badea, care e o forma mai grava a sindromului Antena 3. Basescu nu e nici mai tare decat sabia lui Zorro si nici nu-l poate bate pe Van Dame. Singurul om care inca mai crede cu seriozitate ca Basescu mai are vreo putere, e chiar Victor Ponta, care e atat de impotent, incat sta cu sabia in mana, deasupra capului lui Basescu si nu-l poate decapita. In alta ordine de idei, cei care au dat mita la bac fie sunt tratati ca niste infractori, fie ii dam drumul lui Gigi si ne cerem scuze ca l-am arestat pentru dare de mita. Da, stiu ce vor zice neavenitii, ca la Gigi a fost o suma mult mai mare, uitand ca nu conteaza ca tu ucizi un om sau 10 oameni, ca tot criminal te numesti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      Andrei

      Sunt convins ca nu ai mai mult de 18-20 de ani.
      Gresesc ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      Andrei, nu zice nimeni sa nu fie anchetati pentru dare de mita deoarece sunt elevi. Problema este una de procedura; modul in care a intervenit politia. Tratati ca niste infractori trebuie sa fie atunci cand instanta hotaraste ca sunt infractori. Nu cand i se scoala lui garcea cu 8 clase. Pana atunci sunt presupusi infractori. Interventia politiei a fost abuziva.
      Din ce-am inteles, ti-ar conveni sa te dezbrace un politist in mijlocul strazii, eventual sa-ti faca si o inspectie rectala. Pentru ca asa vrea el.
      Alti oameni nu au preferintele tale.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      Pana la urma oare nu ii ajuta in instanta faptul ca au fost abuzati in felul ala si faptul ca sunt prezente prea multe vicii de procedura ?

      Posibil sa nu ii mai ajute ca a fost prea mediatizat si se cauta vinovati.. dar tot abuz este, pana la urma arestau niste profesori, nu traficanti si oameni din lumea interlopa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      @Dani: Sa presupunem ca un cetatean are un AK 47 si intra intr-o scoala cu el, ucide tot ce-i iese in cale, iar politia ce ar trebui sa faca atunci, sa-l roage frumos ca sa se predea, ca el nu e condamnat pentru crima, ci e doar un prezumtiv criminal, pana nu-l condamna instanta, desi e evident ca e criminal. Asta e problema noastra, a romanilor, ca toti incalcam legea, iar cand cineva incalca o lege pe care poate ca am incalcat-o si noi, empatizam cu ei si le luam apararea. Saracii, erau doar niste elevi, nu stiau ce fac s.a.m.d. Pai daca nu stiu ce fac, atunci hai sa-i arestam pe parinti, ca sunt convins ca sursa banilor ce au fost dati mita, erau parintii micutiolor si nevinovatilor elevi. Era o duduie, mama a unui copil, care spunea ca daca-i luau ei copilul, ii calca cu masina. Eu as vrea ca s-o vad pe cetateanca aia ce ar face daca ar fi in SUA si politia i-ar lua copilul. Oare s-ar urca in masina ca sa-i calce pe politisti si sa riste ca sa traga aia in ea cu lansatorul de rachete? Probabil ca nu, pentru ca in SUA, doar daca ameninti un politist, comiti o infractiune si probabil ca au si dreptul sa riposteze folosindu-si armele din dotare. Oricum, toata treaba asta a fost un spectacol, cum ne-am obisnuit deja si nici un elev nu va fi cercetat penal pentru dare de mita si probabil ca nici multi dintre profesori nu vor fi acuzati de nimic, iar anul viitor se va da din nou mita, vor fi noi scandaluri, ca in fiecare an, iar noi ne vom agita din nou si le vom lua apararea cretinilor care iau bacul prin ciordeala si-i vom ignora din nou pe cei care muncesc si care poate ca iau o nota mai proasta decat smecherasul ce a platit pentru examen.
      P.S. Cand am dat eu bacul, aveam un coleg ce a platit vreo 600 de marci ca sa ia bacul, si culmea-i ca l-a luat cu nota mai mare decat unii colegi care-si dadeau silinta si care invatau mult mai mult decat el.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      " cetatean are un AK 47 si intra intr-o scoala cu el, ucide tot ce-i iese in cale " vs elev care da bacul si probabil ascunde o fituica in chiloti. Da, vad asemanarea. Merci!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #75

    Băsescu are cea mai mare vina, cu toate ca a făcut mișmaș-uri sa nu iasă, tot s-a văzut ca iese.
    Cel mai tare ma enervează ca, dacă pleca, nici la alegeri nu se mai alegea asa. Numai din cauza lui s-a votat masiv la alegeri contra (lui Băsescu), care mereu afirma ca nu e adevarat cum ca vrem sa plece. A mai pus și pe butuci orice urma de opoziție, cum era... acum nu mai e deloc.
    S-a ajuns în aceeași situație dar pe invers.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #76

    Mda, tipic românesc. Nu există argumente valide, există doar două tabere care se ciomăgesc şi se porcesc. Aşa cum a explicat cineva mai sus, nu a fost cvorum fiindcă legea actuală prevede faptul că şi românii din străinătate sunt incluşi pe lista electorală permanentă sau cum s-o chema. Punct. Aici este o diferenţă majoră între noi şi ţările dezvoltate: legea nu se comentează, se aplică. Dacă nu ne place, o dezbatem o perioadă de timp şi apoi o schimbăm. Ponta a vrut să modifice chestia asta cu listele cu puţin timp înainte de referendum, ceea ce a fost, bineînţeles, o prostie, fiindcă a creat şi mai mult rumoare.

    Şi dacă aţi dori să aflaţi şi acest detaliu, am votat la referendum (mi-am anulat buletinul de vot, tactică pe care o aplic la aproape toate scrutinele din ultimii ani). Adică nu sunt cu nimeni, îmi displac aproape toţi.

    Cât priveşte faptul că românii din străinătate au drept de vot, nu mi se pare corect (fiindcă asta-i problema de fond aici). Ar trebui să dovedească faptul că fie plătesc anumite taxe în România, fie trimit rudelor din ţară un număr de x salarii medii pe an. Asta ar dovedi că sunt interesaţi de soarta ţării. Dacă nu, de ce să aibă drept de vot din moment ce locuiesc în altă ţară!?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      Pai in cazul asta ar trebui sa elimini de pe listele electorale toti asistatii sociali care nu platesc niciun impozit. Vot cenzitar, zici? Sa fie, da' mi-e ca ajunge PSD-ul la 10%.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #78

    Faptul ca il urasti pe Basescu, sau pe oricine altcineva, nu iti poate fi reprosat in nici un fel. Pana la urma toata lumea poate avea antipatii, sau simpatii fara sa fie nevoie sa dea explicatii ce si cum.
    Insa faptul ca te inscrii in corul idiotilor de la antene cu cvorumul lor si cei 7,4 milioane de tampiti, care de fapt au fost vreo 5, asta e deja grav pentru un om inteligent.
    Asadar:
    - Ori nu cunosti legea relectorala, a referendumului si modul in care se formeaza listele electorale.
    - Ori nu ai cunostinte elementare de aritmetica, adica sa imparti un numar la doi.
    - Ori esti rauvoitor in genul lui ponta si cacarau, pe genul "nu conteaza legea, nu conteaza argumentele, nu conteaza logica, toate astea suntem noi"
    In ce priveste "ridicatul de pe strada", iar nu cunosti legea. Oamenii pot fi retinuti nu numai atunci cand ar fi un pericol pentru cei din jur. Pot fi retinuti de exemplu si cand sunt martori, sau faptuitori si trebuie audiati in acelasi timp, pe principiul incrucisat, in asa fel incat respectivii sa nu aibe timp si posibilitati sa comunice intre ei si sa isi coreleze declaratiile, asa cum suntem in cazul de fata. Pe de alta parte ar mai trebui sa stii ca retinerea nu inseamna arestare. Nu te mai lua dupa ponta, el e un procuror facut la apelul de seara.
    Sunt convins ca nu o sa publici asta. Sa fi sanatos, dar sa stii ca ai si tu o responsabilitate morala macar, pentru intoxicarile pe care vrei sa le bagi in capul imbecililor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      dude, nu incerca sa fii doct cu mine. asa cum era in cazul de fata, recte ii strangem pe toti si ii bagam la un loc in autocare, ca sa nu poata vorbi intre ei? fractura logica nascuta de tine i0a rupt piciorul lui basescu. stiu PERFECT ce inseamna un mandat de aducere si nu doar din cartile citite in cei 2 ani de drept, din codul penal si codul civil ce SIGUR le rasfoiesc mai des decat tine, ci si din faptul ca am avut de 2 ori mandat de aducere, prin urmare am vorbit cu un avocat direct pe tema asta. sa incercam sa nu intoxicam tamp, folosind cuvinte mari, care sunt doar niste minciuni stupide. iar dintre voi, toti retarzii care imi latra MIE despre antene, amintiti-va, IDIOTILOR, ca e sunt singurul dintre noi injurat saptamanal de antene si de cainii lor, ceea ce ar trebui sa va spuna putin cate ceva despre cat de mult urmaresc eu posturile lor si ce parere am despre ei. distrusi basisti ce sunteti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      Faci, sau nu faci parte din corul antenelor este alegerea ta. Eu nu iti reprosez asta si vorbesc serios. Ce iti reprosez este fractura logica si ignorarea legii, ca o cunoati, sau nu.
      Asta spre deosebire de tine, care ma faci basist fara sa te uiti si la argumentele mele.
      Ok, accept sa fiu "basist", sa nu crezi ca apelativul ma jigneste. Mai ales atata vreme cat folosesc argumente si logica, nu cu carti pe care le-am citit mai mult, sau mai putin degeaba. In contrapartida asa cum spuneam, atata vreme cat un "antenist", sau ce o fi el, vine cu argumente si logica, pe mine nu ma intereseaza cine e.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #81

      nu era neaparat adresata tie, ci retarzilor care au unic argument ah, te uiti la antene. iubire in gura mamelor voastre.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      ce ii mai incurca pe unii "antenele"...:))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #83

    Nu e primul referendum care nu s-ar lua in considerare. Si in plus, cum vine asta? Intai facem referendum de demitere apoi ne numaram cati suntem?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #84

    Maestre, dupa cum se vede la politica, fotbal si poezie se pricepe tot romanul...Nu poti sa spui ceva despre acestea, ca se umple ecranul de aberatii deontologice si de opinii super-extra-profesioniste. Ai constatat un fapt, ti-ai exprimat o opinie si constati ca toata lumea se pricepe mai bine ca tine (figurat vorbind...). Asa am dedus io din comentariile ce le-am citit cu rabdare de la cap la coada. M-as fi bucurat sa vad atata spirit civic si atitudine pozitiva si proactiva si cand e vorba de mers la vot. Dar probabil e mai "civic" sa mirosim fumul de gratare si sa vedem de cele ale noastre, pentru ca, neutri fiind, sa putem apoi "injura" pe oricine
    Tin sa mentionez, totusi, ca numaratoarea e o chestie exacta (tine de matematica, s-a facut prin scoala, pe vremea mea...) si nu statistica. Iar cei care nu au fost numarati, dar se simt atinsi in pro-fundul lor spirit civic, conform legii, se puteau duce sa se declare singuri...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      doctrina mea referitoare la vot :

      nu o sa ma mai duc vreodata la vot ca sa votez impotriva.
      exemplu : merg la vot sa nu iasa xxxx.
      nu conteaza cine e contracanditatul lui. o sa merg la vot cand o sa fie cineva care merita votat. sper sa apuc sa merg o data barem pana nu ajung in pamant.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      Mai bine beau niste beri, mananc niste mici, si apoi iau la rand toate actiunile preferate ale lui Freigedank, alea cu treaba mica/mare, si output pe toate orificiile. Consider ca e timp de calitate petrecut mai bine decat la vot.

      Eu fac parte din aia care nu doresc sa-si piarda timpul sa voteze pe a,b cat timp oricare ar iesi o sa faca tot x, adica nimic, si din aceasta cauza pot sa-i "injur" pe toti. 😀

      In rest, sa traim bine..

      Noi ne batem capu' si aia impart cascalu'.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #87

    Sint trei variante care ar putea explica postul:

    1) iti subestimezii cititorii;
    2) ti-am supraestimat eu inteligenta (cu mult);
    3) trolezi cu gratie.

    As paria pe 3)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #88

      Eu as paria ca isi ia bani de la USL...e si asta o forma de a trai din publicitate pe blog

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #89

    Arhi, scuza-ma dar ESTI PE LANGA subiect. Cu tot recensamantul asta nu a fost cvorum si iti spun si de ce:
    Recenamantul stabileste cati locuitori cu domiciliul stabil sunt in Romania.
    Cvorumul este dat de TOTI cetatenii romani, deci si cei care au cetatenie dar au domiciliul in strainatate.
    In concluzie nuconteaza ce populatie are Romania ci cati cetateni cu drept de vot are. Ai intles?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #90

      Pe mine sa nu contati cind sint alegeri in Romania.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #91

      Pentru ca locuiesti in CANADA ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #92

    1. pentru tot ce e rau in tara asta, basescu e de vina
    2. chestiile care nu au legatura cu basescu sunt doar niste perdele de fum lansate de basescu, ca sa acopere adevaratele probleme ale lui basescu (vezi punctul 1.)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #93

    si da-o dreak, toti care avem ceva de spus impotriva recensamantului suntem basisti?
    la mine in bloc a venit o tampita care mi-a zis verde in fata ca "se recenzeaza doar proprietarii !!"
    eu stateam cu chirie (plus sotie si soacra care era in vacanta la mine atunci), ne-a lasat cu usa deschisa si s-a carat in viteza afara din scara
    nu dau 2 bani pe acest recensamant facut in graba si dezorganizat, cu niste recenzori dobitoci si complet dezinteresati

    Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #94

    Sora-mea si cumnatu-meu, antibasisti 100% (cumnatelul e membru PNL) au votat la referendum pentru demiterea lui Base. Dar la recensamint nu au fost luati in calcul, pe simplul motiv ca sint in Spania. Imi explica si mie atunci cineva aritmetica prin care dupa recensamint Base ar fi trebuit demis? Adica 40% din familia mea nu figureaza in recensamint - deci dupa Arhi nu ar trebui sa aibe drept de vot) dar voturile lor au fost contra lui Base. Da, stiu ca sint un basist imputit si ca am profitat de faptul ca eram in SUA la momentul referendumului ca sa am scuza ca nu votez. Pariu pe 100 euro ca am fost la referendum?

    Thumb up 0 Thumb down 0