Religioșii sunt mai proști decât ateii

Zilele trecute ieșise un sondaj IRES, în care românii erau întrebați diverse chestii, iar răspunsurile au fost minim halucinante.
Mai mult de jumătate din români cred că soarele se învârte în jurul pământului.
Vreo 80% cred în rai, dar doar vreo 60 în iad.
Biserica înseamnă adevăr.

În fine, o grămadă de mizerii ce denotă imbecilism cronic și apetență pentru prostie.
După care, ieri, hop și cu lovitura de grație.

O cercetare întinsă de-alungul mai multor decenii confirmă faptul că ateii sunt mai inteligenți decât credincioșii.

Adevărul e că da, trebuia un studiu documentat ca să arăți că oamenii care sunt de părere că un evreu zombie, născut din sine însuși, care și-a impregnat mama mental și care își este propriul tată, te poate face să trăiești etern, doar dacă îi mănânci carnea și sângele, simbolizate prin vin și pâine uscată, spre a te elibera de păcatul originar, prin care un șarpe vorbitor a convins o femeie, făcută dintr-o coastă a unui tip făcut din lut, să mănânce un măr dintr-un copac magic, sunt retarzi.

Desigur, regula se aplică și la cei ce ltiu că, după moarte, se duc să iubească virgine în rai, sau se vor reîncarna în animale până își desăvârșesc dezvoltarea and so on.

Măcar bine că e dovedit științific.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 1 beri
Loading...

114 comentarii

  1. Si nu este asa? Popa din satul meu asa mi-a zis...sunt in ceata...ce sa fac acum ? Sa renunt la credinta stramoseasca? Sa nu mai cred intr-o cruce? Ce imi faci? Piei satana!!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Aaaa si aia cu soarele este adevarata....dimineata soarele este la est si seara la vest...si eu nu ma misc din biserica ...deci soarele se invarte in jurul meu...

    Thumb up 1 Thumb down 0

  3. #4

    @arhi: Citeste asta: http://en.wikipedia.org/wiki/Ecliptic si zi-mi cine se invarte in jurul cui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      Rarisim comentez pe aici, prefer să citesc discuţiile din jurul articolelor, dar nu m-am putut abţine.

      Mă scuzi că ţi-o spun, vlad1, dar eşti prost cu licenţă. Citez din link-ul dat de tine, cunoscătorule de WikiPedia: "The ecliptic is the apparent path of the Sun on the celestial sphere, and is the basis for the ecliptic coordinate system.". Dacă nu ştii limba engleză îţi şi traduc, căci ofer servicii complete: ecliptica este drumul aparent al Soarelui pe sfera celestă şi stă la baza sistemului ecliptic de coordonate (astronomice).

      Dacă tot nu mă crezi când îţi spun că eşti prost aruncă o privire şi pe .GIF-ul din partea dreaptă a articolului, unde-ţi indică vizual faza cu orbita. Imagine din care, teoretic cel puţin, ar trebui să pricepi care corp ceresc orbitează în jurul căruia. Dacă tot nu pricepi, înseamnă că nu eşti prost cu licenţă ci ai şi un masterat la purtător.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Tehnic, Soarele si Pamantul se invart unul in jurul celuilalt, mai exact in jurul centrului de masa al sistemului Soare-Pamant.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      @Sagitarius: Ai auzit de miscare relativa? Pentru un observator aflat pe pamant, soarele se invarte in jurul acestuia. (da, e o miscare aparenta sau relativa cum zice si linkul). Ideea era sa prind prosti ca tine care au ochelari de cal si care nu au posibilitatea cognitiva de a generaliza sau abstractiza.
      Ia abstractizeaza asta: pentru un observator aflat pe Soare cine se roteste centrul galaxiei in jurul Soarelui sau invers?
      Data viitoare, inainte sa scrii aiureli, pune mana pe o carte...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Aha vlad1 inteleg ce vrei sa zici:

      daca sunt la balci si ma uit la carusel inseamna ca ala se invarte, dar daca sunt in carusel atunci pamantul se invarte in jurul caruselului. Ca asa e relativitatea. Pare logic...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #9

    Daca penultima fraza era formulata putin altfel, faceam forward postului unor membri ai familiei. Pacat..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • sunt sigur ca respectivii membri ai familiei au auzit de futut

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      Nu, doar ateii se fut, crestinii procreeaza.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • pentru sufletul nemuritor al lui marius, am schimbat

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      off-topic: de ce intru in moderare? Ca am burta, ca n-am chelie sau ma persecuta extraterestrii?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #14

    Buna ziua si bine v-am gasit! ( Bravo! Bravo! Ura!) Sunt Stelica, purtatorul de cuvant si sef de campanie al NOULUI PRESEDINTE ALES! (BRAVO! bravo) Ne aflam aici la sediul nostru,si va anuntam ca conform ultimelor sondaje,precum si numaratorii noastre paralele, AM CASTIGAT FRATILOR! (bravoo! Bravooo! Victorie! Bravooo!) Faceti putina liniste va rog!(Avem aici un grup de simpatizanti adunati in fata sediul care sunt in delir) Acum, dau cuvantul domnului Presedinte Freigedank!( Bravoo!bravo! Victorie!) DRAGII MEI, SUNT EU, FREIGEDANK SI VA ANUNT CA AM INVINS!! (BRAVO!BRAVOO! URAAAA! URAA! VICTORIE) Ma adresez intregii natiuni online si ofline,si DIASPOREI, STRAINILOR CARE M-AU VOTAT MASIV! Bineinteles vom astepta verdictul oficial de la curtea suprema de ARHIJUSTITIE, insa conform numaratorii paralele, AM INVINS! il felicit pe dl corban,m-asteptam la un tur 2 cu dansul,dar VOINTA POPORULUI E SUVERANA, SI AM UN AVANS ZDROBITOR,PESTE 80%!Va multumesc si va urez SA COMENTATI BINE!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      Ma "talharule" tu esti dovada suprema ca te poti ridica din "rahat", un exemplu pt toti. 🙂
      PS Daca nu trimiti poza cu premiul in brate te suspendam 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      base, tu ești?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      respect boss

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      Freige

      Am citit comunicatul tau si imi era extrem de cunoscut.
      M-am gandit si nu stiam de unde.
      Acum mi-am amintit, asa spunea si Vadim Tudor la fiecare alegeri

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Comisia de numarare a voturilor intrunita in sedinta ordinara si in componenta completa
      Anunta !

      Pntru prima data in istoria oricaror alegeri, comunale, orasanesti, de colhoz, de bloc, etc se pare ca se va inregistra o premiera mondiala !

      Candidatul A. FREIGEDANK se pare ca a concurat cu sine insusi si a reusit performanta de a iesi pe locul 3 !

      Urmatorul comunicat va fi la orele 21.00, cand se vor anunta rezultatele partiale dupa numararea a cca 15% din voturi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #20

    Nu am nimic cu "religiosii" care practica o religie introvertita, poate asa isi gasesc ei linistea suprema, insa am ce am cu fanatismul religios dus la extrem, in speta cel ortodox, unde popii sunt capi ai masei de manevra pe diverse criterii (politic, economic etc) si unde indobitocirea lingatorilor de moaste nu cunoaste limita. Numai cand auzi "azi nu se spala ca e rau de ... , azi nu se .ute ca e rau de, azi e cruce rosie , maine e neagra" iti dai seama ca cei ce practica astfel de religii (cam 90% dintre romani) nu duc lipsa de indobitocire ecumenica.
    Si ca sa inchei pe un ton pesimist, daca in locul sutelor de biserici ridicate din banii enoriasilor doar in ultimii 3 ani s-ar fi construit doar DOUA spitale de copii oare Dumnezeu s-ar fi suparat atat de tare?

    Thumb up 2 Thumb down 0

  7. #21

    Si v-asteptam pe toti in PARCUL OPEREI, unde dl presedinte va descinde sa faca o baie de multime! (victorie! Bravoo! Bravooo! Am invins! Bravoo!)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #22

    Si v-asteptam pe toti in PARCUL OPEREI, unde dl presedinte va descinde sa faca o baie de multime! (victorie! Bravoo! Bravooo!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #25

    BISERICA NASTE TAMPITI

    S.O.S. familia!

    Am aflat din presa ca PRO TV lucreaza la un nou format de emisiune: „Patru nunti si o provocare”. La trei cupluri normale, este adaugat si un cuplu de homosexuali, care vor sa-si institutionalizeze relatia. In fapt, PRO TV vrea sa ne induca ideea ca doi homosexuali pot forma o „familie”.

    Din statutul meu de mama, nu pot decat sa-mi fac griji cu privire la lumea in care va trai copilul meu. Doresc sa aiba parte de normalitate; normalitatea este mediul in care eu o cresc si singurul in care se simte in armonie cu ea insasi. Eu, personal, crescand intr-un mediu armonios, inca o pot educa asa cum imi dicteaza bunul-simt, responsabilitatea de parinte, filosofia de viata si principiile unei lumi normale. Recunosc, nu ma mai regasesc in principiile acestei lumi ''deschise''. Nu conteaza cat de deschisa ti-e mintea, ci ceea ce ramane in ea. Si daca cu ceea ce ramane nu poti construi ceva in conformitate cu valorile vietii, nu vad rostul agresarii cu aceste „noutati”.

    Observ intrigata traiectoria stirilor socante, dar inaintea observatiilor mele de adult care poate trece prin sita ratiunii pseudo-informatia care ne bombardeaza zilnic, sta copilul meu, cu un discernamant inca in formare, care primeste un model societal inclusiv din presa. Or, modelele promovate acum dau curs liber slabiciunilor trupesti si sufletesti, mai ales instinctelor, iar daca exista vreun impact emotional, acela este negativ.
    Inteleg iubirea ca sentiment universal. Pot iubi un om indiferent de sex, dar il iubesc asa cum am fost creati de Dumnezeu sa iubim. Daca sunt femeie, ceea ce ma implineste este un barbat.
    Homosexualitatea, care ni se impune acum ca o ideologie a globalismului, nu are NIMIC a face cu iubirea! Intr-o astfel de lume, in care copilul meu afla de la oameni ca lucrurile strambe (care pot fi indreptate) sunt firesti, in mintea lui se va produce o ruptura si atunci cand va ajunge sa invete despre anatomia omului, creat si lasat complementar, ca barbat si femeie, si atunci cand va dori sa afle singur taina iubirii, sadita in suflet de Dumnezeu.

    Din trambitarea neputintelor nu putem face modele! Nu poate fi indus la nivelul unui popor care se identifica si se manifesta ca fiind crestin, un alt model de “familie”, printr-un show tv care incearca sa ne impuna nefirescul. Ce poate sa inteleaga un copil sau chiar un adult fara echilibru din acesta naturalizare fortata a ideii de „familie” homosexuala?

    Din iubire si respect nu accepti zambind ingaduitor alunecarea spre promiscuitate si spre perpetuarea acesteia. Din iubire si respect, cauti sa intelegi cauza, iar din responsabilitate vezi si efectul. Devenim responsabili pentru tot ce se intampla pe aceasta lume, pentru ca probabilistic i se poate intampla oricui orice. De aceea, desi as putea dezvolta diverse mecanisme prin care sa-mi apar singura copilul de asemenea atacuri, aleg sa iau atitudine fata de ceea ce este anormal si poate sa devasteze societatea in care ea va creste. Copilul meu nu are nicio vina ca sa suporte o viitoare societate disfunctionala. A venit pe lume complet, atent, cuminte si perfect adaptabil la orice conditii, dar in cadru firesc. Nu am ce sa schimb la copilul meu! Trebuie schimbat ceva in societate atunci cand depistam anomaliile. Nimeni si nimic nu ne poate obliga sa facem ceva; singura instanta care ne dicteaza actiunile este constiinta, iar atunci cand actionam trecand peste constiinta noastra inseamna ca nu ne respectam propria persoana, iar consecintele unei singure actiuni personale gresite, din pacate, se rasfrang asupra unei intregi generatii urmatoare.

    Actionati dupa cum va dicteaza fiecaruia constiinta, care-si va face intr-o zi bilantul. Eu va cer doar, ca mama, sa va opuneti acestui proces de distrugere a nucleului de baza al societatii, realizat prin unirea dintre femeie si barbat, adica de cei care dau definitia Familiei noastre dintotdeauna.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Revin mai tarziu cu contra argumente pe textul tau... Iti spun foarte scurt momentan: fiecare intelege normalitatea diferit, daca deveneai si tu gay nu mai gandeai asa.

      Libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt iar Hitler a incercat si el sa faca ceva in legatura cu anomaliile

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Ionel, my bad.. Abia m-am trezit si am citit comentul printre randuri, nu am vazut ca e articol...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      ionel, ia spune, esti mama de fata sau de baiat?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #29

    de fapt religiosii sunt mult mai inteligenti ca ateii, dar ateii n-au suficientă istetime sa se prindă de chestia asta. oricum, se zice ca nu te nasti prost dar devii dacă ți se oferă condițiile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #30

    reformulez:
    Adevărul e că da, trebuia un studiu documentat ca să arăți că ateii nu pot sa isi explice de ce respira si cum de au viata dar reusesc sa explice ce s-a intamplat acum 30 de miliarde de ani. Se citeaza unii pe altii pentru cercetarile facute si se contrazic periodic sub sintagma: 'o noua descoperire rastoarna tot ce stiai'.
    Acesti atei cred ca lucrurile au evoluat de la simplu la complex, de la prost la bun si se cred capodopera evolutiei. Ei stiu sa explice multe si gasesc denumiri stiintifice dar esueaza lamentabil sa explice banalitati de genul:
    de ce nu exista oameni cu 3 ochi, de ce am evoluat toti la fel? Evolutia ar fi trebuit sa aiba mii de specii similare si INTERMEDIARE concomitent. Acum ar trebui sa fie cateva tipuri de oameni, dar ateii stiu doar 2: ei si prostii.
    Cum se face ca dupa miliarde de ani de avolutie oamenii si alte animale dorm? Exact, e absurd ca lupta pentru supravietuire sa duca toate fiintele intr-o stare totala de vulnerabilitate.
    Cum se faca ca pe pamant exista milioane de fiinte vii iar pe prima planeta de langa noi nu gasesc savantii nici o amarata de bacterie la microscop. Maine o sa la transporte ei si peste 100 de ani o sa isi dea seama ca erau de la noi. Oricum, daca nu au gasit pe prima planeta ei au calculat ca viata e mult mai departe. Convenabil.

    Cat de prost trebuie sa fiu ca daca explic cum arata un mercedes si ii fac poze sa spun in final ca a aparut de la sine?
    Pe cat de inteligenti ateii ei nu reusesc sa faca segmentare de esantion. Daca vad un lesinat plangand langa o icoana se linistesc automat in ignoranta si atotsuficienta.
    Ateii cer explicatii banale la o lume extraordinara, irepetabila, nemaintalnita alterata doar de rautatea noastra. Ei se linstesc periodic cu prostia oamenilor si descoperirile stiintei dar tremura in fata mormantului celor dragi. Nu-si explica, dar parca ceva nu e logic, de ce disparem? Parca ultima data evoluam?

    Thumb up 0 Thumb down 1

    • #31

      studiul sau sondajul, ce-o fi el, nu spunea ca ateii n-au sentimente sau ar fi cumva aroganti. sau nu m-am uitat eu bine la text

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ș))))))))))))))))))) si atunci, dumnezeu interveni si zise Sa se faca mercedes.
      clau, nu puteai veni cu o exemplificare mai buna pentru articol. TU esti cel din articol. prostul arogant cu religia explicatie la tot ce nu intelege.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #34

      @Clau, ar fi culmea sa iti contest convingerile, fiecare avem dreptul la o opinie si ideal ar fi sa o respectam, insa macar la subiectul "biserica prosteste norodul" putem ajunge la un consens?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      lucrul care deranjează cel mai mult e ipocrizia si tupeul bisericii care își asuma rolul de mediator cu divinitatea. peste tot in lume biserica a devenit o societate comercială cu profit consistent. din câte știu eu Isus umbla descult prin lume si nu incuraja lacomia. sau n-am înțeles eu bine?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • taci pacatosule, fa ce zice popa, nu ce face

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      Buna asta cu 'sa se faca mercedes':)))

      In discutiile de pe net despre religie intelege fiecare ce vrea si intotdeauna ies certuri.

      Nimeni nu detine adevarul suprem dar macar unele tabere au argumente mai plauzibile, nu carti de povesti.

      Era o vorba... Spune unui om ca banca e proaspat vopsita iar o sa verifice fara sa te creada, spune-i ca exista un om invizibil in cer iar el o sa creada fara indoiala

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #38

      asta pentru ca nu poate sa-l verifice pe ăla din cer

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #39

      @clau: "o noua descoperire rastoarna tot ce stiai" sunt doar titlurile senzationaliste din presa, care nu prea inteleg despre ce e vorba si exagereaza imens de mult. o decoperire care rastoarna tot vine o data la vreo suta de ani sau macar 50, cum a fost atunci cand s-a descoperit genetica si adn-ul sau cand s-a pus bazele fizicii cuantice si a teoriei relativitatii, care rasturna (dar si confirma o parte) din fizica newtoniana.

      "esueaza lamentabil sa explice banalitati de genul:
      de ce nu exista oameni cu 3 ochi, de ce am evoluat toti la fel? Evolutia ar fi trebuit sa aiba mii de specii similare si INTERMEDIARE concomitent. Acum ar trebui sa fie cateva tipuri de oameni, dar ateii stiu doar 2: ei si prostii.:"
      pentru ca, in general, exista un stramos al mamiferelor care avea 2 ochi si tot ce a evoluat din el a ramas cu 3 ochi, de exemplu. Cat despre specii intermediare, Omul din Neandertal iti spune ceva?

      "Cum se face ca dupa miliarde de ani de avolutie oamenii si alte animale dorm? Exact, e absurd ca lupta pentru supravietuire sa duca toate fiintele intr-o stare totala de vulnerabilitate."
      Cum ti se pare ca dupa miliarde de ani de pamant, ciclul zi-noapte inca mai exista? Cum ti se pare ca dupa miliarde de ani unele animale au evoluat ca sa aiba adapost atunci cand dorm?

      "Cum se faca ca pe pamant exista milioane de fiinte vii iar pe prima planeta de langa noi nu gasesc savantii nici o amarata de bacterie la microscop. [...] Oricum, daca nu au gasit pe prima planeta ei au calculat ca viata e mult mai departe. Convenabil."
      Cum sa se faCA CA planetele de langa nu au conditiile sa sustina viata asa cum o stim pe pamant, neavand, stiu eu, nimicuri ca apa si oxigen in cantitati suficiente. Si au calculat ca e posibil sa fie viata altundeva mai departe, nu ca e.

      "Ateii cer explicatii banale la o lume extraordinara, irepetabila, nemaintalnita alterata doar de rautatea noastra. Ei se linstesc periodic cu prostia oamenilor si descoperirile stiintei dar tremura in fata mormantului celor dragi. Nu-si explica, dar parca ceva nu e logic, de ce disparem? Parca ultima data evoluam?"
      Pai da, ca faptul ca totul a fost creat de o fiinta mai inteligenta decat noi, pe care nu o putem percepe cu simturile si care nu a lasat nicio dovada ca exista si care nu respecta legile fizice ale lumii in care traim are mai mult sens.

      Diferenta intre atei si habotnici e ca ateii recunosc faptul ca nu stiu aprope nimic si ca e posibil ca tot ce stiu acum sa fie gresit sau incorect, iar asta ii face sa caute noi explicatii si sa inteleaga mai bine lumea incojuratoare, pe cand habotnicii iau totul de-a gata si se complac in ignoranta ca o forta supranaturala e responsabila pentru tot. Si da, sunt atei tampiti, care nu se deosebesc cu nimic fata de habotnici si care incearca sa convinga pe toata lumea sa devina atee la fel cum crestinii/musulmanii vor ca toti sa fie crestini si musulmani si care in loc sa incearca sa inteleaga cum functioneaza lumea incojuratoare raman blocati si se rezuma sa incerce sa demonstreze ca Dumnezeu nu exista.

      PS: pentru comic relief, o bucata excelenta din stand-upul lui Ricky Gervais: http://www.youtube.com/watch?v=n9YzOkxB-Gc

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      clau, prostu arhiblogului.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  12. #41

    Biserica iti cere sa crezi in ceva fara sa cercetezi prea mult, e un fel de USL doar ca vechi de 2 mii de ani.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • buna asta cu USL

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Inlocuieste "basist" cu "eretic" si o sa vezi acelasi speech in esenta. Insa in studiu e un truism - orice forta ce ajunge la putere isi prefera supusii prosti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #44

    Spunea cineva mai sus de spitalele care ar putea fi construite din banii care s-au folosit la construirea bisericilor.
    Da , intr-adevar , crestinii nu isi pun urmatoarea intrebare :
    "Ma , dar daca vecinu meu Gheorghe nu crede in Dumnezeul meu , nu i se pare lui stupid sa construiesc biserici in loc de spitale ?"
    Altcineva spunea mai sus ca intelege iubirea , dar nu intelege iubirea dintre un barbat si un alt barbat , sau o femeie si o alta femeie.
    Ok , uite cum vad eu homosexualitatea : te nasti cu ea si trebuie sa o accepti. Si aici la fel ca mai sus , sa zicem ca eu sunt homosexual ( chiar daca nu sunt )iar tu imi spui ca Dumnezeul tau ma pedepseste pentru asta , in momentul in care imi spui asta te intrebi macar o secunda daca eu cred sau nu in Dumnezeul tau ? Dar cu cei care s-au nascut intr-o alta cultura , cu o alta religie ? Cumva acei oameni o sa fie torturati in iad ?
    Pana la urma TOATE regulile din lumea asta sunt facute de oameni , nu de Dumnezeu , nu de Allah , de OAMENI !
    Uitati cum vad eu religia : Poti sa nu crezi in niciun zeu toata viata , daca dupa moarte vreunul exista si este corect , atunci vei fi acceptat , daca nu este corect atunci nu merita sa-l venerezi.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #45

      asta cu iadul îmi aduce aminte de George carlin care zicea cam așa: biserica îți spune ca in ceruri e un mos cu barba albă care ți-a trasat 10 reguli si te urmărește sa nu le incalci. la final dacă ai greșit prea mult te trimite undeva sub pământ si te scufunda intrun butoi cu smoala fierbinte. dar nu uita: EL te iubeste!

      Thumb up 1 Thumb down 0

  14. #46

    aici e studiul, pentru cei interesati. necesita putina atentie si ceva timp, insa cred ca merita citit!
    http://arstechnica.com/science/2013/08/new-meta-analysis-checks-the-correlation-between-intelligence-and-faith/

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #47

    Frigengard, eu sunt tac'tu!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #48

    @Arhi: Multam. Sa stii ca imi era greu sa-i dau sa citeasca postul lui fiica-mea, elev de scoala generala, chiar daca sunt constient ca la varsta ei a auzit de f@#$t, p&^%, s.a.m.d...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • multumesc si eu ptr atentionare

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Tatal meu era ateu (desi bunicii erau credinciosi), in principal ca urmare a orelor de religie din scoala (40 de ani mai tarziu inca se mai trezea din somn transpirat, visa ca ramane corigent la religie !). Prin clasa a V-a citeam despre istoria evreilor si, destul de nedumerita, il intreb pe tata de ce nu cred acestia in Isus Hristos. Mesterea ceva si cum nu era foarte atent la mine mi-a raspuns peste umar "pentru ca stiau prea bine cum se fac copiii ...", apoi isi da seama cui raspunsese, se uita la mine putin blocat si continua "si sunt sigur ca stii si tu deja".

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #51

    Fantastic cum in discutie si-au facut loc si USL si Basescu:)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      Base nu era, tu l-ai adus :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Este inevitabil. Se poate numi chiar "Paradoxul politicii dambovitene" si ar suna cam asa:" De cate ori apare o discutie in contradictoriu intre doi sau mai multi romani, inevitabil se va ajunge la subiectul Basescu si USL. Daca prin absurd nu se intampla asa, inseamna ca cel putin un participant la discutie nu este roman!"

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      @marcian - si invers e corect, de cate ori exista o controversa politica se ajunge la religie prin biserica, dumnezei, cristosi si niste verbe de miscare 🙂

      Thumb up 1 Thumb down 0

  18. #55

    scopul meu in viata e sa fiu zen.isus cristos si ecclesiastul ne dau reteta zenului.
    ateismul e un handicap al spiritului.
    religia e o institutionalizare odioasa in scop pecuniar a credintei, de catre o sleahta flamanda de hoti, pedofili, burdihanosi libidinosi.
    pulimea nu poate fi tinuta in frau decat prin abjecta minciuna numita religie.
    poporul roman e mult, sarac si prost, dar pune-i in fata un kil de moaste si va uita de toate neajunsurile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #58

    "simbolizate prin vin și pâine uscată"
    Din pacate e mai rau de atat, vinul si painea se transforma la propiu in sangele si trupul lui Jesus.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #59

    La Cina cea de Taina, Iisus ia painea, o binecuvanteaza si o imparte ucenicilor sai, zicand:
    - Luati si mancati cu totii, caci aceasta este trupul meu.
    La fel procedeaza si cu vinul:
    - Luati si beti, caci acesta este sangele meu.
    In final, Iisus ridica laptele, dar Petru se uita la el si-i zice:
    - Hai dom'le, ne lasi?...

    Thumb up 1 Thumb down 0

  21. voi unde ati mers in pelerinaj???

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #62

    Eu sunt ateu, nu cred in nicio zeitate inventata de unii sau de altii, pentru a-i tine sub control pe cei mai putin educati. Nu incerc sa-mi impun ateismul celor din jurul meu, dar reusesc de fiecare data sa le demontez credintele lor, inoculate de cand erau mici, iar acum sunt atat de credinciosi...cand au nevoie de vreo minune.
    Din pacare ateismul, a prins si cativa falsi "atei" iar astia din urma vor sa duca ateismul la un rang de "religie":). Vrei sa crezi in nu stiu ce zeitate sau sfat satelit, bravo tie...crezi in ce vrei, dar nu fi prost. Nu incerca sa-ti impui credinta ta in fata celorlalti. La fel si cu cei care au devenit gay etc..ca barbat vrei sa te mangai cu partenera ta cu coaie, la propriu, fa-o frate, dar nu asa in public da-te-n cac@t.
    Numai bine!

    PS: Contribuiti catre biserica voastra locala, popa mai vrea un A6.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #64

    Ba,ia puneti mana si credeti dar nu cercetati ! Ca acu va afuriseste popa fu...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #65

    Relativ la sarpele vorbitor (adam, eva, sarpele, marul - scena de inceput a povestii creationiste), cum e mai diferit sarpele vorbitor din biblie (aka "Cartea Cartilor") fata de sarpele vorbitor din "Cartea Junglei"? Ceea ce mai lipseste din biblie e Baloo, Sheer Khan si eventual elefantii. Maimutele nu lipsesc. Eu propun sa facem un nou cult, iar biblia noastra sa fie aceasta Carte a Junglei. Nu vad prin ce am fi mai diferiti sau mai nelegitimi decat crestinismul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #67

    teoria cu Adam si Eva poate sa fie simplu demontata. Daca ei chiar sunt stra-stra-stra...bunicii asa cum sae spune, atunci pe Pamant era plin de retardati si inapoiati mintali cu diverse boli, etc. Genetica interzice imperecherea intre ei a fratilor, verisorilor etc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #68

    trecator: ce-i aia "ateism"?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      trecator: "ce-i aia islamism?" ; "ce-i aia iudaism?"; "ce-i aia ".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      Multumes pentru raspunsul inteligent. O sa caut pe cineva sa mi-l explice ca pe mine nu ma duce capul sa descifrez mesajul intrinsec dintr-insul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #71

    Sunt convinsa ca asa e cum a reiesit din studiu, insa si religiosii au pro-urile lor. De exemplu, in general oamenii religiosi sunt mai fericiti si vad situatia lumii din ziua de azi mai bine decat cei ne-religiosi, ceea ce-i face mai optimisti si dornici de a-si continua existenta cat mai bine. Vorbesc acum de religiosi adevarati. Eu, de exemplu, sunt o pesimista (sau asa-mi zic altii, eu prefer sa zic ca-s realista) si de multe ori stau si ma intreb ce rost mai are sa ne luptam sa schimbam ceva cand in lumea de azi se intampla atatea cacaturi. Avand in vedere ca majoritatea populatiei n-are nici idee pe ce lume se afla n-avem nicio sansa si de multe ori ma copleseste acest gand. Poate am o doaga lipsa, cine stie. Mi-as dori sa fiu religioasa si sa pot sa-mi zic "Lasa, Dumnezeu a vrut asa si asa trebuie sa fie" si sa accept treaba asta fara sa-mi pun intrebari. Cred c-as fi mai fericita. Ignorance is bliss.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • toti cei ce suntem asa trecem prin asta. si eu mi-as dori sa ma trezesc dimineata si sa ma scarpin in cur, punandu-mi destinul in mainile altcuiva, ca e mai simplu si nu ma doare capul. ca asa a vrut dumnezeu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #73

    Departe de a fi genul habotnic si de a pune botul la toate vrajelile religioase, raman totusi un om credincios. Nu prea am vorbele la mine si nu prea stiu cum sa ma exprim, dar cred in ceva , nici eu nu stiu in ce, dar stiu ca e ceva acolo care ma ajuta si care nu m-a lasat atunci cand chiar nu mai aveam nici o speranta si nu ma refer la tampenii si nevoi stupide ci la chestii grave care erau sa ma duca o data in puscarie si a doua oara pe lumea aialalta , asa ca da, cred in ceva, dar nu fac tamtam pe chestia asta si in nici un caz nu stau in rand cu babele sa pup mana vreunui popa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      vezi ca acel ceva era asa de ocupa sa te salveze pe tine incat n-a reusit sa salveze niste copii. stii tu, de la cateva zile la cativa ani. omorati in bataie de cate un parinte dement.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #75

      bine, eu nu m-am referit la altii, nici nu ma interesaza ce si cum li se intampla altora, eu m-am referit strict la mine. Varul meu in varsta de 19 ani a fost omorat acum cativa ani in Militari de niste tigani care au vrut sa-l talhareasca. Ce pot sa fac sau sa zic? Probabil asa i-a fost soarta, acolo s-a rupt firul. Asa si cu amaratii aia de copii. Mi se rupe sufletul, uneori plang cand aud de asa ceva , dar cam atat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #76

    'fiti ca pasarile cerului', 'adevarul te face liber', 'fericiti cei saraci cu duhul', 'crede si nu cerceta', nu sunt altceva decat solutii furnizate de isus cristos pentru a ne face cacatul asta de viata suportabil.daca vrei sa te armonizezi cu Viata si cu Moartea citeste Noul Testament.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • nicaieri in dogma crestina nu exista acest Crede si nu cerceta

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #78

      e bazata pe ideea asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      adevarat senor, stereotipiile astea clericale ii inseala chiar si pe cei alesi si liberi cugetatori, recte io.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #80

    dupa 30 de ani incepi sa-l cauti pe d-zeu.pana la 30 esti un pulifrici plin de certitudini si arogante.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #81

    'iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti'. sa meditam cu ochiul mintii asupra acestui indemn.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #82

    alcoolismul meu e in esenta tot o forma de cautare a dumnezeirii, a sacrului. toti dependentii sunt cautatori inconstienti ai absolutului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #83

    renegati religiile, exterminati-va popii si indrumatorii spirituali, dar cautati-l pe d-zeu, asa viata noastra a tuturor se va schimba radical, in bine. cautati inlauntrul vostru. solutia e acolo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #84

    Am citit toate comentariile.
    Voi reflecta.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  35. #85

    Nu inteleg ceva.De ce,acei care spun ca sunt atei ,atunci cand le spui despre dumnezeu,sar in sus?Daca crezi ca nu exista ,de ce te agiti?Dar cu siguranta le place sa agite apele.Ca si invers de altfel.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • dar de ce le spui despre dumnezeu si nu iti vezi de povestile tale?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #87

      cine e dumnezeu? a jucat la steaua? dumnezeu si mai cum?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #88

    Ce-mi plac discutiile astea despre prietenul imaginar. Inclin un pahar de Glenfiddich in cinstea lui.

    Tatal nostru care esti in ceruri
    Am uitat numele Tau
    Am ucis imparatia Ta,
    Fara voia Ta.
    Cerul negru - asa e si pe pamant,
    Painea noastra cea toate de zilele
    Ne batem pe ea astazi
    Si toti profita de greselile noastre

    Si nici noi nu iertam gresitilor nostri
    Si ne ducem cu toti in ispita
    Caci din noi izvoreste ce-i rau.
    Amin.

    http://www.youtube.com/watch?v=h6tnIzS0kjk

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #89

    Cand ma gandesc la prostimea in care se complac masele ma simt coplesit.
    Pur si simplu nu pot intelege cum tu , ca fiinta ce GANDESTE poti sa te complaci in necunoastere si sa raspunzi la toate intrebarile despre cum am ajuns noi aici cu Dumnezeu. Da , sunt de acord ca realitatea este coplesitoare si pur si simplu exista atatea posibilitati incat cateodata nu le puteam face fata si atunci ne refugiem intr-un zeu.
    Pentru mine o relatie normala religioasa(si aici ma adresez in special crestinismului) se desfasoara in urmatorul fel :
    Dumnezeu nu trebuie sa fie neaparat stapanul tau , ci mai mult prietenul tau , cel ce te ajuta si pe care il accepti.
    Nu trebuie sa-i bagi nimanui pe gat religia ta.
    Nu trebuie sa doresti raul cuiva fara motiv.
    Trebuie sa ai o viata sanatoasa din punct de vedere fizic si spiritual.
    Tu trebuie sa controlezi banii , nu ei pe tine , pentru ca dupa moarte , TOT ce ai facut in aceasta viata dispare pentru tine.
    Nu ai nevoie de Preoti : Din punctul meu de vederii noi oamenii , ca fiinte individuale nu avem nevoie de mediatori care sa ne faca legatura cu Dumnezeu. Deasemenea daca dai bani preotilor nu-ti vei cumpara un loc in rai. Daca ai bani de dat Preotilor , mai bine du-te si ajuta pe cineva care are nevoie ! Nu te increde in cutia milei , ai incredere ca daca tu te-ai dus si ai ajutat o familia saraca sa ajunga pe drumul cel bun , atunci fi sigur ca acest lucru este mai bun decat sa drumuri la cutia milei.
    Nu trebuie sa ajuti oameni ca sa-ti castigi un loc in rai , ganditi in felul urmator : Prin minune am ajuns pe aceasta planeta regula fara nici o regula , asta inseamana ca daca voi rani pe cineva nu ar trebui sa fiu judecat , dar , totusi , de ce l-as rani pe acel cineva ? Daca nu exista nici o regula , nu trebuie sa fac niciun bine , dar din moment ce pot ajuta pe cineva , de ce nu l-as ajuta ?
    Dupa cum spunea si Albert Einstein - "Daca oamenii sunt buni doar de frica unei pedepse sau in speranta unei rasplate, atunci, suntem intr-adevar o adunatura jalnica!".
    Cam asta este pararea mea despre crestinism , pentru incheiere vreau sa va spun ca tot ce ar trebuie sa conteaza pentru noi in aceasta viata sunt urmatoarele :
    -Fericirea
    -Sanatatea
    -Progresul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #90

    Intr-o seara incercam sa-mi explic de ce cu toate ca mie ateismul imi pare normalitate si inteligenta de a refuza o realitate impusa inca 90% din populatie crede in religie.

    Si am aflat. Arhi imagineaza-ti urmatorul text din ghilimele:
    " Esti credinicios, tatal nostru are grija de noi, tatal nostru ne ajuta. Noi nu murim, renastem in rai, deoarece suntem oameni credinciosi."

    Cum crezi ca primeste o persoana ideea ca nu este nemuritor? Cum priveste o persoana ideea ca nu are nici o idee ce se intampla cand moare? De ce ar deschide ochii sa vada toata coruptia ce ne incojoara? De ce? De ce cand realitatea este asa de cruda? De ce cand caldura din visele realitatii in care traiesc ei le inunda sinusurile cu bucurie crezand ca traiesc intr-o continua armonie? De ce ar dorii sa creada ca stim totul despre univers dar de fapt nu stim nimic? De ce?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #91

    Ce aveti voi,mah,astia,ateii cu crestinii,cu toate ale lor? Va obliga cineva sa dati bani vreunei Biserici? va obliga cineva sa va cununati religios,sa va botezati copiii religios ,sa muriti cu slujba? Nu.
    A venit careva sa va bage cu forta pe gat vreo dogma,vreo rugaciune? sa va bage mana-n buzunar? Nu credeti,treaba voastra. Dar lasati-i in pace pe cei ce cred,pe cei ce incearca sa creada...( aa,se fac Biserici si din banii dati de stat...bani si ai voastri. Oricum ,se fura din banii voastri de la stat mult mai mult decat se da la aceste constructii..)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #92

      Eu personal nu as avea nimic daca:
      - la fiecare sfarsit de saptamana nu ar veni un ins de la catedrala de cartier (harabaie care are vreo 25 de metri inaltime si care este inca in constructie si va mai dura cel putin 20 de ani pana sa fie terminata) sa ceara bani
      - in fiecare duminica dimineata si la fiecare sarbatoare la alta biserica din cartier (ca sunt doua incep cantecele de dor si jale si nu ma lasa sa ma odihnesc (si da, se aud chiar cu fereastra inchisa)
      - religia va fi scoasa ca materie de studiu din scoala. Cine vrea sa invete despre prietenul imaginar nu are decat sa mearga la biserica sau orinude in alta parte. Eu pentru copii mei nu vreau asa ceva.
      - simbolurile religioase vor fi scoase din toate institutiile publice. nu avem nevoie de cruci, semilune, icoane etc in biroul primarului/parlamentarului/etc. Ne reprezinta (teoretic 🙂 cel putin) si pe cei care nu credem in barbosu'
      Cand macar aceste conditii vor fi indeplinite, eu unul n-o sa mai am nimic cu cre(s)tinii, musulmanii etc

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #93

      Stii ce-as propune eu, prietene? Un formular care ar trebuii completat obligatoriu de toti cei care implinesc sau au implinit 18 ani (platitori de taxe). O intrebare simpla sa ai pe formular : Unde vrei sa directionezi taxele tale : a. Catre Sanatate b. Catre Biserica. Esti liber sa alegi ce vrei tu. Eu n-o sa calc niciodata in biserica. Dar daca v-as prinde pe vreunu' prin spitale dupa ce dati banii la biserica, v-as rupe picioarele cu ranga.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  40. #94

    In fine,comentariul meu cu mercedesul mi se pare potrivit. Mai degraba cred intr-un arhitect decat in voia unei sorti.

    Dar
    Cred si eu, iesind putin din bucla credintei, ca este greu sa crezi. Ma mir si eu cand vad cum arata credinta din exterior. Primind cu seninatate jignirile ca-s prost recunosc ca pentru atei, religiosii si credinciosii sunt iritanti. Asa imi imaginez. Niste oameni care nu cred in Dumnezeu trebuie sa asculte si sa vada ceea ce noi ii atribuim Lui. Pai din start a zis ca nu crede sursa, de ce ar crede restul.

    Inteleg ca in ochii unora, religiosii au devenit niste clovni si ipocriti. Daca as venii de pe o insula si as vedea ce sustin si fac crestinii si de cealalta parte ateii, nu mi-ar lua mult sa ii consider ipocriti pe crestini. Se cred superiori doar pentru ca cred ceva ce nu se vede si nerespetand mai nimic, incepand cu multi lideri ai lor.

    In acest proces de gandire am inceput sa inteleg ateii si de ce sunt pe de o parte inteligenti, detasandu-se de multime.

    Crestinii au devenit o multumie ipocrita, care agaseaza lumea prin slujbe, ritualuri dubioase si strigate pe strada, nepracticand mai nimic din ce spune. Si pe langa toate se cred superiori.

    Am ajuns sa am mai mare incredere in logica unui ateu decat a unui crestin nepracticant.

    Totusi sunt un credincios. Dar credinta ce o am stiu ca nu valoreaza nimic in fata multora si nici macar sa spui ca a avut efecte, minuni, schimbari. Crestinii ar trebui sa isi vada de treaba asa cum le apare in cartea lor, Biblia. Multi nu o vor crede dar ar trebui sa ii vada efectele. Deocamdata la multi nu se vad.

    Si crestinilor nu va uitati cu superioritate. Ateismul e religia viitorului, creste puternic in Europa. In o generatie va fi o majoritate covarsitoare. Ca asa e 'evolutia'.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #95

      Clau, din punctul meu de vedere "ateismul" nu este o religie a viitorului, este doar una a prezentului, pentru ca va inceta, in momentul in care se va intimpla o catastrofa naturala sau un razboi devastator. Si acest lucru se va intimpla sigur. Pentru ca dezastrele fac parte din ciclurile vietii pe pamant.
      Daca vom trai noi acele vremuri sau nu, este alta discutie.

      Credinta intr-un Dumnezeu creator, atotputernic si protector va revenii. Insa cu siguranta nu asa cum a fost in urma cu cateva mii de ani.

      Momentan omenirea "evolueaza" rapid dar numai din punct de vedere tehnologic, nu si spiritual. Dorinta de a controla lumea inconjuratoare in general si propria viata in particular, impinge omenirea spre performante absolut uluitoare dpdv tehnologic insa lasa in urma o saracie spirituala care va dezechilibra intreg ecosistemul inca functional pe acest pamant...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #96

    “Crede si nu cerceta” este esenta fericirii in viata…

    Toata viata de pe pamant se bazeaza pe credinta, adica pe incredere. Inclusiv a noastra, cea a oamenilor.
    Pentru ca fara incredere nu poti face nimic. Nu ai putea iesii nici macar in strada, pentru ca ai fi infipt in calcule matematice referitoare la riscul ca o caramida sa-ti cada in cap.
    La fel, daca nu ar exista increderea si credinta, nimeni nu s-ar mai urca la volan in trafic. Pentru ca nu ne-am mai putea odihnii creierul de frica ca o sa suferim un accident.
    Orice skill sau automatism dobandit in viata noastra, se bazeaza pe incredere. V-ati gandit vreodata de ce in momentul in care schimbam ceva in viata noastra devenim mai nesiguri?
    Ganditi-va numai la ce mancam. Putem sa mancam ceva in care nu avem incredere, ca este bun pentru noi?
    Mancam ceea ce mancam pentru ca avem incredere ca nu ne face rau. Am mai bea alcool daca am stii sigur ca ne omoara? Ne-am mai uita la televizor? De ce o facem atunci?
    Pentru ca aem incredere ca o sa fie bine. Pentru ca experienta noastra imediata, ne spune ca nu ne afecteaza sanatatea.
    Fericirea noastra se bazeaza fix pe aceasta credinta si incredere ca ne este bine si ca va fi bine.

    Iar Credinta in Dumnezeu este doar o consecinta a acestei nevoi de a avea o siguranta si o confindenta in viata, care sa-ti permita sa traiesti fericit…
    Din acest punct de vedere si ateii sint extrem, ba chiar as putea spune, fanatici de “credinciosi”. Doar ca credinta lor nu se bazeaza pe ceva sau cineva din exterior, ci pe prorpia persoana.

    Ateismul nu este decat o noua forma de "religie" si credinta, care venereaza propria persoana inainte de orice altceva.
    Insa din pacate, credinta in propriile forte, increderea excesiva in propria persoana, se cam evapora in momentele de cumpana ale vietii lor de atei (de ex. la probleme de sanatate grave).
    Atunci cand stiinta si tehnica in domeniul medicinei nu-l mai poate ajuta, atunci cand nu mai poate controla propria viata si a celor dragi, pe un ateu il va cuprinde panica, pentru ca va intelege ca “dumnezeul lui propriu” nu-l mai ajuta nicicum, ca este slab si nepuntincios si nepregatit in fata problemelor care au aparut in viata lui.

    Atunci cand un ateu isi va pierde increderea in sine, va suferi enorm, pentru ca nu a stiut niciodata sa aibe incredere in altceva decat in el.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • da, prin urmare sa creada in praslea cel voinic si perele din tuica, ii va fi de ajutor in cumpana vietii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • problema ateistilor este acceptarea ideii existentei unei entitati creatoare superioare lor.
      de aceea compari tu de fiecare data o divinitate cu un personaj dintr-un basm, de aceea ridicolizezi credinta in Dumnezeu...

      eu consider ca lumea stiintifica ateista (pentru ca exista si o lume stiintifica religioasa) este de o ipocrizie fara margini.
      ei neaga vehement conceptul CREATOR al universului, in timp ce ei sint preocupati sa descifreze codul genetic, pentru a creea noi specii si forme de viata, pe care sa le controleze ei.
      Daca universul este rezultatul unei evolutii bazate doar pe hazard, atunci de ce oamenii incearca sa pacaleasca acum sistemul evolutiei incercand sa CREEZE o noua lume, care sa-i fie subordonata doar lor, creatorilor ei?

      cine are nevoie de Dumnezeu, cand noi ne putem creea propriul univers, nu-i asa?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #99

      @hary Interesanta observatie: nu exista creator dar noi asta facem, ne place sa cream si totul la noi incepe asa. Ciudat cum ceea ce e valabil la nivel mic brusc la nivel mare nu mai e valabil.

      Daca niste oameni clonati si modificati putin genetic sa fie cu 3 maini sunt pusi pe o insula cu o scrisoare in care scrie ca ei sunt facuti de niste doctori in laborator, vor crede scrisoarea sau nu?

      Am observat ca ateistii reduc totul la propria persoana cand e vorba de ce cred ei si pentru a nu lua in seama credinta ta dau vina pe multimi care ti le asocieaza.

      Oamenii in general nu au problema sa creada sau sa se supuna cuiva. Doar sa fie om.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Clau,
      eu as zice chiar ca ateii convinsi sint mai limitati dpdv intelectual, decat credinciosii.

      Ateii cred doar ceea ce pot vedea ochii si pot auzii urechile lor. Ceea ce nu pot percepe simturile lor, practic nu exista.
      Practic lumea lor este cladita pe niste observatii care se bazeaza pe simturi despre care stim bine ca sint extrem de limitate, subiective si din aceasta cauza inselatoare.
      Orice numar de magie cat de cat bun, ne demonstreaza cat de usor de pacalit sint simturile noastre. Practic faptul ca percepem ceva intr-un anumit mod, nu inseamna ca asa se si intimpla in realitate...

      Din pacate ateii "uita" ca simturile noastre sint facute (create) pentru a ne putea orienta si adapta la un mediu inconjurator si nu pentru a explica lumea inconjuratoare...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #101

      Din comentariul tau Hary inteleg ca si tu recunosti ca nevoia de credinta apare din teama. Practic, exemplul tau nu face decat sa dovedeasca a fi corect tot ceea ce s-a spus mai sus. "Credinciosilor" le e teama sa gandeasca. Le e teama de ratiune. Cineva explica FOARTE BINE mai sus, rezumand excelent nevoia omului de "credinta" : cea mai mare teama a omului e cea de a realiza ca nu e nemuritor, si ca e raspunzator de propriile fapte.
      Totodata, omului ii e teama de responsabilitate. Indrept propriul tau exemplu asupra ta : daca ai fi constient ca niciun "dumnezeu", ci doar propriile tale actiuni pot face diferenta intre propria-ti viata sau moarte la volan, ai mai conduce? Oamenii care sunt destul de inteligenti incat sa inteleaga (pe cat pot) lumea din jur, si destul de curajosi sa-si asume un risc, o sa o faca. "Credinciosii" o fac, dar pe principiul, "acu' mai tine numai de Dumnezeu. Ce-o fi, o fi! Cu D-zeu inainte!". Daca le iei credinta, nu mai ramane din ei decat atat: niste lasi, probabil avand si o inteligenta limitata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #102

    @harry
    ateismul e o religie la fel cum a nu colectiona capace de bere e un hobby. sau a nu fuma este un viciu. afirmatia-i cretina.

    vorbesti de evolutie spirituala. ca o sa evoluam. deja o facem. renuntam la mituri. incepem sa vedem lumea asa cum este. si intelegem ca nu intelegem prea multe. problema-i ca voi nu vreti sa evoluati. va convine iluzia de siguranta a credintei. siguranta ca aveti pe cine da vina pentru toate esecurile voastre. si iluzia cretina ca le stiti pe toate si ce nu va puteti explica e mana divinitatii.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • semeketh,
      Voi nu faceti decat sa renuntati la un mit ca sa va aruncati in altul.
      In acela ca nu exista un CREATOR al universului.
      La fel pot spune ca ceea ce voi numiti "incepem sa vedem lumea asa cum este" este doar un mit.

      De exemplu, pe mine personal evolutia tehnologica m-a facut sa fiu mai degraba credincios decat ateu. Si nu sint singurul care gandeste asa. Foarte multi oameni de stiinta chiar ajung sa devina credinciosi pentru ca descopera in tot ceea ce cerceteaza, forta creatoare a universului.

      Pentru ca asa cum am zis lui Clau mai sus, lumea asa cum o vezi tu si cum o poti observa si percepe prin intermediul simturilor tale, este extrem de limitata. Da, tehnologia te ajuta sa-ti extinzi aria perceptuala, insa numai pana la un punct.
      Pentru ca tu nu ai cum sa VEZI ceva ce nu CREZI.
      Marile descoperiri se bazeaza pe IDEI, adica pe un act creativ, si nu pe faptul ca cineva s-a uitat intr-un telescop sau microscop.
      Observatia in sine nu are nici o semnificatie daca nu este interpretata de cineva. Informatia in sine nu are nici o valoare daca nu exista si cineva care ii da o semnificatie, o valoare.
      Tu ca si programator ar trebui sa stii asta foarte bine. Pentru ca si programarea este un act creativ, care da valoare unor informatii de tip 0 si 1….
      Realitatea asa cum este perceputa de noi este una interpretata de creierul nostru. Si nu una obiectiva.
      Noi sintem insa capabili sa creeam lucruri noi folosind informatia existenta in mediul inconjurator.
      Practic interactionand cu mediul inconjurator noi il modificam si il schimbam in fiecare zi. Noi oamenii sintem prinsi intr-un act continuu al creatiei, care modeleaza la randul lui, realitatea mediului inconjurator.

      Toate marile descoperiri tehnologice se bazeaza pe capacitatea noastra, a oamenilor de a creea.
      Problema pe care o vad eu este ca incepem sa uitam si sa ne neglijam radacinile religioase, ceea ce va dezechilibra ecosistemul care ne gazduieste si in care traim.

      Sa facem un exercitiu de imaginative:
      Ce ar fi daca planeta pe care traim ar fi un organism imens, o fiinta vie, superioara noua si creatoare de viata, pe care nu ai cum sa o percepi prin intermediul simturilor tale?
      Ce ar fi daca Dumenzeul nostru creator este fix planeta pe care traim? Ce ar fi daca oamenii au fost creati cu un anumit scop, acela de a modela din interior in spiritul actului creator ecosistemul “divin”?
      Ce ar fi daca ateii sint doar niste rebeli scapati de sub control, ca niste celule cancerigene, care au ajuns sa-si controleze singuri destinul?
      Ce parere ai avea, ar incerca organismul de care vorbesc, sa se apare de celulele cancerigene, care-i pun in pericol viata…?

      Cine crezi ca sint acei virusi necredinciosi de care vorbesc, care prin dorinta lor de a subordona si creea propriul sistem valoric, dezechilibreaza functiile vitale ale si afectand serios sanatatea planetei noastre?
      Din perspectiva unui asemenea organism suprem, ateii ar avea fix trasaturile celulelor cancerigene, care satule fiind de regulile organismului din care s-au nascut, se razvratesc si isi creaza proriile sisteme de valori, care din pacate pun in pericol organismul...

      Din aceasta perspectiva eu as zice ca ateismul este cancerul planetei noastre.
      Sper ca organismul de care vorbesc sa gaseasca mijloacele necesare pentru a inlatura pericolul. Din pacate insa stiu prea bine ca chimioterapia distruge si celulele “credincioase” ale organismului.

      Asa ca singura mea speranta sta in Freigedank )

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      Hary nu pui problema corect. Noi NU am spus ca nu exista un creator, noi am spus ca NU EXISTA DOVEZI ca exista un creator.

      Problema voastra este ca nu intelegeti ca noi nu spunem ca universul nu are un creator ci spunem ca UNIVERSUL POATE FI EXPLICAT FARA A FI NEVOIE DE UN CREATOR.

      Tu spui ca sunteti mai inteligenti ca reusiti sa credeti un lucru fara a cerceta? Adica copilul de 5 ani care-i spui ca Mos Craciun exista este de o inteligenta neinteleasa sau ce?

      Intotdeauna argumentele ateilor in aceasta lupta pana la epuizare vor fi mai puternice, deoarece NOI AVEM DOVEZI, deoarece voi aveti o singura propozitie pe care o dezvoltati ca o teza la romana: adica inutil.

      "Crede si nu cerceta" - Daca scriu o carte nu ma venerati si pe mine?! Cum vine asta sa nu cercetezi? Cercetam si existenta lui Mos Craciun, de ce nu l-as cerceta si pe acest nedovedit creator?

      Nu refuzam sa credem ca exista o creatura mai inteligenta decat noi. Avem AICI OAMENI REALI mai inteligenti ca noi. Refuzam sa credem ceva fara dovezi, ne poti considera si pe noi ca VENERAM DOVEZILE in schimbul unui creator!

      Nu aveti nici o explicatie pentru ca nu exista dovezi, iar asta e grav. Eu nu-mi imaginez cum va puteti sustine textele pe baza unei carti de povesti pe care mi-o citea tata cand eram mic ca sa ma impresioneze cu povesti despre ingeri si alte lucruri. Sfarsitul de exemplu era uluitor, adormeam cu biblia langa mine deoarece povestile erau fantastice.

      Daca ti-as spune ca biblia a fost cartea copilariei mele m-ai crede ca am ajuns un ateu? Adoram biblia, o carte plina cu povesti, era frumoasa, dura, cu foile acela subtiri, DAR ATAT. Nimic mai mult, nu am facut niciodata diferenta dintre biblie si povestile din desene. NICIODATA!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #105

      multe cuvinte, o singura idee.
      un zeu atotputernic n-ar putea sa elimine doar celulele cangerigene? un zeu care se ingrijeste ar mai avea cancer? de ce nu se arata sa ne explice ce si cum? de ce sunt atatea religii si atat de diferite intr-un spatiu atat de mic? de ce nu intervine niciodata? cine l-a creeat? daca el controleaza destinele oamenilor insemna ca-i vinovat pentru tot ce-i rau pe pamant. un criminal ar trebui privit ca mana lui dumnezeu? omul care a facut voia domnului? hitler ar trebui santificat? de ce mama dracului a pus marul in gradina edenului? si de unde era sa stie eva ca nu-i bine sa manance mere deca biata femeie habar n-avea ce-i bine sau rau?

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • Ionutz Bajescu,
      imi pare rau, dar daca din tot ce am scris eu, tu ai inteles ca eu cred intr-o culegere de povesti (biblie) si ca as fi un credincios de rit crestin, nu am cum sa-ti raspund la obiect, pentru ca subiectul nu exista...:-)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • semeketh,

      Incerc cateva raspunsuri.

      Eu nu cred intr-un ZEU atotputernic, ci intr-unul creator al lumii asa cum o percepem noi (sint convins ca exista multe alte lumi, universuri, pe care nu le putem percepe cu simturile noastre, pentru ca sintem "orbi" la modul in care se manifesta).
      El ne-a dat viata, el ne asigura resursele necesare pentru a trai, el are nevoie de noi (de aceea ne-a creeat), iar noi de el (pentru ca este cel care ne asigura resursele).
      Cancerul este un fenomen necontrolabil.
      Nu ai cum sa te aperi de cineva, care este identic cu altcineva, despre care stii ca este ok. Cum sa te aperi de cineva cu care stai zilnic la masa, in care ai incredere si care deodata s-a hotarat sa traga in tine?
      Iti poti creea sisteme de aparare doar dupa ce l-ai putut identifica pe inamic.
      Nu avem cum sa-l percepem pe Creatorul nostru, pentru ca nu sintem inzestrati cu simturile necesare si probabil ca nici cu creierul adecvat. Simturile noastre sint construite in asa fel incat sa ne putem adapta mediului in care traim. ATAT.
      Cum ar putea de exemplu o celula din organismul nostru sa ne perceapa vreodata pe noi ca si o fiinta suprema? Toate functiile vitale ale lor sint perfect adaptate pentru mediul in care traiesc, ele au functii si sarcini bine definite intr-un angrenaj mai mare numit viata.
      Viata noastra in sine are si ea un scop bine definit pentru Creatorul nostru.

      Mai departe intrebarile tale sint neinsemnate pentru mine.
      Cand vorbesti despre marul din gradina sau despre Hitler sau despre alte povesti biblice m-ai pierdut...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #108

      Hary
      Eu cred ca Dumnezeu este ceea ce nu cunoastem.
      Intotdeauna au existat mai multe intrebari decat raspunsuri si intodeauna s-a incercat sa se raspunda la toate intrebarile.
      Deoarece nu se putea, la cele nerezolvate s-a dat un nume - Dumnezeu.
      Pe masura ce s-au gasit raspunsuri, la unele intrebari la care raspunsul initial era Dumnezeu, s-a raspuns ca zgomotul din cer nu este carul Sfantului Ilie ci este tunet, ca luminile de pe cer sunt fulgere, ca potopul nu a fost mania lui Dumnezeu ci o revarsare de ape, etc.
      Acum toate astea ti se par firesti, atunci se credea ca este vointa divina.
      Acum ai multe lucruri la care nu ai raspunsul si le spui Dumnezeu.
      Maine sau peste cateva luni, ani, la fel o sa ai explicatia logica si stintifica a lor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      nu noi am creeat celulele care ne formeaza. celulele ne-au creeat pe noi. si nu suntem constienti de existenta lor.
      celulele alea nu poseda inteligenta ca sa fie constiente de existenta noastra. noi in schimb suntem constienti de existenta universului.

      dar hai sa presupunem ca pamantul este doar o celula care face parte dintr-o singura fiinta. chiar crezi ca fiinta respectiva ar fi constienta de existenta ta? sau macar a celulei pe care ne facem veacul? ca decizia mea de a nu crede ar afecta un univers? imi dai prea multa importanta. ca distrugerea pamantului ar afecta fiinta? te crezi buricul universului.
      mergand mai departe, suntem constienti ca exista si alte celule in organismul asta. si pana acum sintem singurele forme de viata. ori suntem pe o celula bolnava ori pamantul este printre putinele celule ramase in viata. si cum organismul e tanar.... cred ca o sa vina niste anticorpi in curand.

      si totusi nu exclud existenta unor entitati foarte puternice. universul este foarte mare. noi n-avem nici macar valoare unei bacterii ratacite in calea lactee. si nici posibilitatea ca viata pe pamant (sau noi) sa fi aparut in urma unei interventii extraterestre.
      dar exclud posibilitatea ca o entitate destul de puternica sa creeze lumi sta si priveste pustani cum se masturbeaza si babe cum merg la biserica. si in functie de asta ne trimite in iad sau in rai. mi-ar fi mila de biata creatura care ar face asta timp de mii de ani.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      Jerome, eu as sustine ca este exact invers.
      atunci cand incepem sa intelegem lucrurile, il descoperim pe Dumnezeu....

      in rest, exemplele date de tine arata doar cat de interschimbabile sint valorile date de noi fenomenelor care ne inconjoara.
      ceea ce noi intelegem astazi ca este fulgerul, in viitor, poate sa primeasca alta semnificatie, asta doar pentru ca sistemul de valori se schimba.
      by the way, pe cat de uzual si banal pare, fenomenul fulgerului nu a putut fi inca explicat stiintific... exista diverse teorii, care nu au putut fi insa dovedite.
      intr-un fel, daca vrei asa, putem la fel de bine sustine ca tunetul este o basina asurzitoare a lui dumnezeu rezultata dintro mare a acumulare de gaze...:-)))

      Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #111

    io nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele ce le-ntalnesc in cale.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • omugri,
      esti un romantic desavarsit.
      sintem pe aceeasi lungime de unda...:-)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #113

    Nu te agita .A fost doar o idee.Si chiar la o ...Terapia...se pot povesti multe.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #114

    De fiecare data cand am o polemica aprinsa cu vreun credincios, il intreb daca, pe langa credinta in Dumnezeu, mai crede si in alte entitati din aceeasi categorie, cum ar fi Mos Craciun. La care apare vesnicul ras zeflemitor al ignorantului, iar eu repet intrebarea, dar schimb pesonajul cu: zana maseluta, inorogul, iepurasul de paste etc. Iar cand raspunsul e negativ, il intreb pe respectivul credincios de ce crede in Dumnezeu, despre care doar a auzit ca exista si nu crede in personajul respectiv, despre care nu are dovezi ale existentei, dar a auzit ca exista (in copilarie).
    Ca sa citez pe cineva: "daca ti se strica masina, te rogi la Dumnezeu sau te duci la un mecanic?". Daca esti cu adevarat credincios, te rogi pana te caci pe tine, dar daca esti rational, te duci la mecanic.

    Thumb up 1 Thumb down 0