Am zis că o să revin cu o părere/opinie după ce o să folosesc aparatul de cafea de la BeanZ, ca să pot să am ceva concretizat în căpșor când vorbim despre un subiect ATÂT de important precum cafeaua.

Când am luat aparatul, am primit și câteva capsule din toate aromele pe care le au la vânzare. Le-am testat pe toate, desigur. Mi-a rămas pe bolta palatină aroma Zing, pentru că se simte caramelul, iar eu sunt înnebunit după gustul de caramel. Cine ține minte pietroaiele alea de caramele de pe vremea lui Ceașcă, știe despre ce vorbesc.

Pentru restul zilei, folosesc Kick, pentru că e tare, are un ușor gust de ciocolată, dar foarte ușor și merge perfect cu tot restul zilei. Da, astea sunt blendurile cu tăria cea mai pronunțată dintre ele, pentru că sunt, cu adevărat, un om slab și pun lapte în cafea. Mult lapte. Știu, mi-e rușine. Asta e. Doamna inimii mele bea decofeinizata, care îi place mult.

 

Partea plăcută la folosirea cafelei BeanZ este că am abonament de cafea. Serios, poate nu știați, dar un humble home user ca mine poate să facă abonament la cafea și să primească lunar comanda sa la ușă, pentru 10 lei transportul.
Sunt 3 tipuri de abonamente, pornind de la 2 pachete pe lună, adică 32 de capsule, până la 4 pachete. Desigur, pentru mine este suficient Solo32, cu 2 pachete lunar. La Solo32, aparatul meu costă 419 lei. Pentru că a început și doamna să consume constant, probabil vom trece la Duo48, unde transportul este gratuit.

Există și o ofertă de abonament pentru birouri, The Office Coffee unde, pentru prețul de 555 de lei, ai aparatul gratuit, plus 18 pachete de cafea, adică 301 capsule.

Și pentru că sunteți cei mai tari comentatori de pe internetul românesc, dacă introduceți codul BEANZCETIN la achiziționarea unui aparat, aveți 100 de lei reducere.
Cafeleală plăcută!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.