Să reziști ca scop în viață

Înainte de orice, citiți puțin despre Victor Vlad

Sunt un tip în general leneș. După perioada de tinerețe/adolescență, în care am tot practicat sporturi, am dat de viața dulce de adult căsătorit, cu nevastă care știe să gătească revoltător de bine pplus alte calități ce îmbie la reverii plăcute, sub umbra nucului bătrân.

Mi-e dificil să îmi aduc aminte de vreun moment în care rezistența fizică DE DURATĂ mi-a fost pusă la încercare. Pentru că, având oricând opțiunea de a renunța, aleg întotdeauna renunțarea, când ies din zona mea de confort.

În mod real, reazistența mi-a fost pusă la încercare pe platoul de instrucție de la Detașamentul 2 Pompieri. Acolo unde aveai șanse să crape inima în tine de oboseală. Dar nu neapărat de la instrucție, deși era criminală. Ci de la pedeapsă.

Pentru că recalcitrant și nesupus am fost dintotdeauna. Plus de asta, am eu un jenesecua care inspiră ură tuturor celor care mă cunosc doar superficial. Un fel de aroganță flegmatică, greu de suportat de un străin, mai ales dacă are putere de decizie asupra vieții tale

Prin urmare, aroganța mea mi-a adus numai pedepse, în perioada armatei. Iar pedeapsa la pompieri e simplă.
Se ia furtunul de pompieri în mâini, se ridică mâinile deasupra capului, după care începi să alergi, dând ture de platou de instrucție. Si alergi. Și alergi. Pentru că TREBUIE să alergi, e fucking army, nu ești la clubul de WU-SHU RATB, zicându-i instructorului, după 2 ture de teren Florine, alergatul ăsta e ca matematica din liceu. O grămadă de integrale care nu îmi folosesc la nimic în viață, eu m-am oprit, mă chemi când ai nevoie de mine.

În mod real, alergi până se plictisește cel ce te pedepsește. Poate fi o tură de platou, o oră sau până când cazi la pământ de epuizare. Știu, imediat v-ați gândit la o simulare. Nu merge, pentru că intră la refuz de executare a ordinului. Și nu e neapărat vorba de batalion disciplinar, dar poți face, de exemplu, planton 2 timp de o lună. Iar somnul soldatului e garantat de regulament doar o oră pe noapte...

În fine.
Ideea e că am un respect deosebit pentru oamenii care rezistă doar pentru că aceasta e alegerea lor. Cred cu sinceritate că ai nevoie de o voință și o concentrare supraumană, pentru a fi capabil de asta.

De aceea eu îl susțin pe maratonistul Victor Vlad, în competiția Campionatele Calității, organizată de Lindab. Pentru că eu, doar dacă mă gândesc la alergat 400 de metri, mă apucă așa, un leșin, direct la lingurică. Iar Victor aleargă ca mod de viață. Probabil aleargă într-o zi mai mult decât am alergat eu în toată viața mea de civil.

 

Inscrie-te, voteaza-l pe Victor Vlad si poti castiga saptamanal, prin tragere la sorti, un premiu in valoare de 50 de euro! Citeste Regulamentul!

victor-vlad

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

12 comentarii

  1. #1

    Ştiu că Lindab îşi fac reclamă prin chestia asta, dar îmi place.
    Dacă toate firmele s-ar folosi de genul ăsta de oameni pentru promovare, nu păpuşi de plastic, ar fi altceva societatea asta poate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. eu sunt destul de lepra, dar imi place sportul. Fac sport pentru ca imi place si, eu sunt pe invers, vreau sa slabesc ca sa pot face sport mai bine 🙂
    Prima oara cand am iesit cu bicla, mai lung, am sperat sa fac bucuresti-ploiesti. Pe drum, mai ajutat de oameni de 20 de ani sau de >60 am reusit sa bag 220km.
    Dupa mai am ture gen bucuresti-brasov, bucuresti ruse, etc.
    Toate cu batranei >60km, care rup pedala in doua

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #3

    ”Plus de asta, am eu un jenesecua care inspiră ură tuturor celor care mă cunosc doar superficial. Un fel de aroganță flegmatică, greu de suportat de un străin, mai ales dacă are putere de decizie asupra vieții tale”
    Credeam ca-s singur pe lume-n chestia asta, e relaxant sa vad ca nu e asa. :))

    Si apropo de efort : prin 2001, cand eram inca tanar si ma credeam cababil de un efort prelungit si rezistenta pe bicicleta - nemaivazuta, mi-a dat un nene care batea spre 60 de ani o lectie pe care nu am uitat-o niciodata.
    Ca-n viata. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #4

    Tocmai ieri ce-am alergat și eu 12 km :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. E, hai, ca am inteles ca nu ai avut o viata ATAT de grea. Te placea cine trebuie :-).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #6

    Am încercat şi eu să alerg într-o perioadă, dar nu s-a prins de mine. După prima tură de alergat am fost demolat complet. Alergasem doar vreo 20 de minute, dar a doua zi mă dureau nişte muşchi de care nici nu ştiam că există. După o vară de alergat de două-trei ori pe săptămînă ajunsesem să pot alerga două ore fără oprire (circa 18km). Am renunţat, fiindcă prefer altfel de sporturi, în special mersul pe munte şi ciclismul, care-mi stoarce nicotina din plămîni. Ştiu că mulţi nu consideră mersul pe munte un sport, ci mai degrabă o fiţă, dar să mergi 8-14 ore pe zi cu un rucsac de 12-16 kile în spate nu-s de ici de colea. Asta ca să nu mai zic că în eventualitatea unei rătăciri/schimbări bruşte de vreme/întîlniri cu animale doar psihicul te poate ajuta să treci peste. Ca să mă laud, fac cam 5000km anual cu bicicleta şi peste 400km pe jos. Pare mult faţă de unii, dar e extrem de puţin faţă de alţii.
    În fine, ce voiam să zic e că am observat de-a lungul timpului e că voinţa, tăria de caracter, răbdarea şi cam toate virtuţile se cultivă. Nu poţi avea dintr-o dată pretenţia să le ai, fiindcă nu se va întîmpla. Cresc treptat, iar sportul (orice ai practica) are un aport imens, fiindcă te forţează să devii mai bun.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #8

    Am votat. Ii admir pe oamenii astia. Si eu fac sport dar nu-mi place sa alerg. Maratoanele nu-s de mine. Prefer sporturile de coordonare si care-ti ofera o schimbare de ritm. Tot ce-mi aduc aminte este de un coleg de servici care s-a inscris intr-un club de maratoane. El destul de tanar cam 32 de ani. Si la un moment dat aveau un maraton destul de dificil asta si pentru ca in Toronto chiar centrul orasului fiind, dealurile pot fi destul de abrupte. Si ajunge la un moment dat pe traseu intr-un parc unde avea un delulet de urcat si i s-a cam pus de un mic lesin din cauza umiditatii (vara poate depasi 60% zilnic). S-a oprit iar din spate a venit o tanti care alerga si ea la maraton si l-a intrebat "Are you ok?" S-a intors omul nostru si a vazut o femeie sarita de 60 de ani. S-a revigorat imediat simtind umilinta si si-a continuat drumul pana la umatorul delulet (un delulet are cam 14 grade si minim 400-500 m lungime dupa care logic mai urmaza si vale) unde si-a dat obstescul lesin dupa care a fost carat cu targa la o ambulanta. Omul nostru s-a trezit, i-au dat aia neste lichide dupa care a cerut sa fie dus in locul unde a lesinat sa-si continue maratonul. Da.....romanul nostru nu a iesit primul dar a simtit ca trebuie sa sfarseasca maratonul.....eu nu as putea asta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #9

    La alergat si inot tine de un singur lucru, respiratia. Nu inveti s-o controlezi poti sa-ti iei adio de la muschi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #11

    Imi place sa fac sport, imi place sa alerg si de obicei o fac pana in momentul in care creierul spune NU, iar eu spun da. La un moment dat devine un exercitiu mecanic si daca iti distragi atentia si te gandesti la orice altceva in afara de faptul ca alergi si doare, ai reusit.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Cred ca e un typo acolo si e vorba de 4000m. Oricum eu sunt cel mai mare lenes de aici. Nu fac niciun fel de sport cu toate ca pe la 18 - 19 ani faceam schi toata iarna si urcam telescaunul ala de la Vatra Dornei pe jos de doua ori pe zi cu schiurile in spate ca nu aveam bani de bilete iar vara in fiecare weekend faceam o tura de Vatra Dornei - Carlibaba si retur. M-am prostit de cand am ajuns la Timisoara... dar am in plan sa imi revin

    Thumb up 0 Thumb down 0