Rosia Montana, Daimler si Ponta

Ma uitam aseara la aberatiile lui Basescu, despre cum a dus el rromania prin furtuna si cum faptul ca a taiat pensiile si salariile saracilor a fost marea lui realizare. Uitand ca Boc a demisionat de bine ce era in tara.

Intre timp, Daimler investeste la noi. Vreo 300 milioane de euro, la Sebes. Adica au decis ca e loc de stabilitate si loc de bine. Mie imi spune ca asta inseamna si ca se va face centura aceea a sebesului, centura pentru care atatia soferi au suferit ani de zile.

Iarasi intre timp, si asta e chiar o veste pe sufletul meu, se infiinteaza o companie de stat pentru a se da drumul la proiectul de la Rosia Montana.

Guvernul va crea o nouă companie care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană, operaţiune deja planificată într-un document în care este menţionat că proiectul poate genera venituri şi încasări bugetare de mai multe miliarde dolari, poate relansa industria minieră şi crea locuri de muncă.

Asta chiar e o veste care mi-a luminat ziua. In sfarsit se misca ceva acolo, in sfarsit oamenii aceia vor avea si ei locuri de munca, nu vor fi trimisi la cules de ciuperci de hipsterii ingrijorati de calitatea vietii, care hipsteri nu au vazut in viata lor cum arata paraul rosu din Rosia Montana. Hai cu Fan Festul. Nu stiu de ce, dar prevad niste festivaluri de mare angajament in zona, in care mari activisti din zona, vor canta pe ritmuri de folk despre cat de frumos e agroturismul si ce viata placuta si sanatoasa e prin paduri, in cautarea hribilor si ghebelor, vandute cu sute de euro kilogramul, catre strainii binevoitori in consumarea a atari delicatese.

Ce inseamna asta pentru noi, in cazul in care nu v-ati prins?
Inseamna ca se creeaza, in sfarsit, dupa ani intregi de jaf haotic strict pe spatele oamenilor, locuri de munca. Inseamna ca in sfarsit, mergem inainte si ceva se intampla. Si nu e ceva-ul nostru de zi cu zi, ci este ceva de bine.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

83 comentarii

  1. #1

    Daca Daimler investeste 300 de milioane de euro la Sebes, e clar ca :
    1. Anul viitor Romania intra in Schengen
    2. Cel mai tarziu in vara viitoare va fi gata autostrada Sebes-Nadlac.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Cred ca esti optimist cu autostrada... A mai venit si Nokia, sau Ford si nu au facut nimic. Bine ar fi sa se realizeze ce spui tu, mie mi-e teama ca nemtii se vor lecui repede si isi vor baga picioarele si se vor cara.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      ford a avut de tras cu guvernarea de trista amintire numita boc

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Filip

      2. Obligatie asumata de statul roman
      1. Obligatie asumata de statul german

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      Noi în Schengen? Nu prea curând!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Astia sunt rupti de realitate, am eu impresia ca ne vom auzi prin toamna de cat de "bine"o duce rromania, base s-a delimitat clasic de pontanescu si acuma ce urmeaza o sa cada fix in spatele lui nu mai puneti botu la ce se zice la tv, realitatea e crunta si nu stiu, voi nu o simtiti? sau o sa ziceti ca nu exista criza, banu sunt kakalau pt toate, sa nu utiam ca fmi nu le-a aprobat imprumutul si vine scadenta..... luna viitoare...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #7

    La aia cu aurul zic sa asteptam sa vedem si rezultate, din citatul dat de tine pare momentan o idee, un fel de promisiune electorala. Nu zic ca nu se va face, doar sunt putin sceptic despre modul de punere in aplicare.
    Ca Mercedes vine in sf la noi e un lucru bun, o sa faca niste locuri de munca si da f bine pe imaginea Romaniei. Sa speram ca nu se repeta faza cu Nokia, cand se termina stimulentele financiare sa isi mute jucariile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      nu stiu daca au stimulente financiare, din ce M inteles, asambleaza cutii de viteza

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      Bre, daca o firma mare vine intr-o tara si nu obtine stimulente inseamna ca au manageri incompetenti :).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Mercedes nu vine la noi, vine o companie care produce pentru ei un subansamblu dintre mii care fac un autoturism complet.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      Si inca o data NU Mercedes vine la noi, ci o firma care NU este Mercedes ci este detinuta si produce pentru ei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      da, e clar. e detinuta de ei, produce pentru ei, dar e altceva. asa e, esti mai destept decat mircea badea. aproape.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      de obicei incerc sa ma abtin de la asta, dar am un weekend in mod particular de prost. bre tampitule, scrie Mercedes pe firma, pe usa intreprinderii? nu. asa ca sunteti toti niste cretini care se imbata cu apa rece.
      vine o productie suplimentara pentru ca au nevoie acum, in secunda in care le scad vanzarile fabrica aia se inchide.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      bai Alex, tu chiar ca ai o zi proasta.
      daca firma care investeste in romania 300 milioane de euro, este o fabrica care apartine de Daimler inseamna ca Daimler investeste banii astia. Mercedes face parte si el din grupul Daimler. ce este asa de greu de inteles?
      si dupa o investitie de 300 milioane de euro nu iti permiti sa-ti strangi cortul dupa 2-3 ani ca nu mai ai chef:-))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      el nu a auzit de daimler, crede ca de fapt mercedes e proprietarul daimler si ca daca esti prorprietarul a ceva, de fapt nu e al tau. e simplu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #17

    Dl Sova nu este cea mai potrivita figura a guvernului dar tinand cont ca a primit voie sa le zica la tv a dat si niste termene:
    "Pana la jumatatea lunii mai", se vor face ceva derogari pentru separarea bucatii cu Rosia Montana din bucata aia mai mare cu aur si cupru la gramada. Citeste: procesul ala in asteptare pentru o licitatie facuta cu curulde MRU la Cuprumin....
    Deci partea cu cupru asteapta un proces, ca nu cumva pentru o prostie de licitatie facuta prost sa platim despagubiri cu banii de pe aur scoatem aurul din companie si la o adica le dam cupru alora de l-au castigat la licitatie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #18

    Daca vrei sa vezi ce se intampla fara taiat salariile bugetarilor si pensiile, du-te in Grecia. Trebuia amputat si a facut-o de unde a putut si a fost lasat.
    Clar era mai eficient sa execute parlamentarii si sa ii reduca la 300. Dar cine nu l-a lasat, nu cumva Ponta cu PSD? Si mult mai bine sa descapuseze firmele de stat, Tarom, CFR, CNPR si sa le aduca manageri privati. Care manageri au rezistat maxim 3 luni sa tot fie bagati cu oistea in gard de PSD si ministrii sai.
    Da, e rau. Dar se putea mult mai rau. Iar ce se face aproximativ bine acum, cand tot nu avem sosele si autostrazi si cai ferate, cand tot nu e terminat Cernavoda, cand Bucurestiul nu are statii de metrou noi in 20 si de ani desi pe vremea lui Ceausescu cand se sapa cu lingura aparea cate una pe an... ce se face acum e pentru sunt obligati dobitocii de UE si companiile din afara care vor sa produca in UE si sa aiba mana de lucru ieftina.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Nu zic sa nu reduca numarul de parlamentari, dar tu nu esti o persoana dintre cele mai inteligente daca iti inchipui ca punerea lacatului pe parlament rezolva la nivel macro problemele financiare ale tarii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      Nu l-a lasat cine sa ceee? Sa fim seriosi, aveau majoritate in Parlament, cine i-a impiedicat sa modifice constitutia prin referendum? Stii tu vreunul care nu iesea sa voteze pentru mai putini parlamentari? Ponta cu cei 70 la suta nu poate trece de Parlament diverse legi facute dupa bunul plac, de-aia isi asuma raspunderea, asa ca sa nu il credem mai fortos decat este, mai ales cand era in opozitie era un rahatel mic mic cu ochisori si ochelari. Restul nu am avut rabdare sa citesc :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      @Alex - esti complet pe langa. Da, du-te in Grecia, unde bastinasii o duc super ok, si vezi ce se intampla intr-un stat care are o economie infloritoare dar nefiscalizata. Aia ieseau in strazi cand guvernul ii ameninta cu taierea celui de-al 14-lea salar... WTF?

      Taierea a 25% din salarii tuturor angajatilor din sectorul public a fost o imbecilitate. Angajarea in regim 7-1 a fost o tampenie. Asta ar trebui sa-ti fie clar.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      @Jordan....pe buneeeeee ? Bastinasii o duc super ok...? plm....esti de pe Marte ? Grecii prietene, nu numai ca au taiat cu peste 30% salariile la stat dar au taiat si pensiile, pt ca la ei nu exista curtea curului....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Si o duc din ce in ce mai mai bine 🙂
      Grecia adoptă noi măsuri de austeritate – 15.000 de angajaţi la stat vor fi disponibilizaţi - evz

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nyko, daca nu te pricepi, nu te baga.
      1) Pentru initierea modificarii Constitutiei, ai nevoie de 2/3 din voturile din Parlament. PDL, cu orice alianta a avut, n-a sarit niciodata de 55%. Unde mai pui ca inclusiv in PDL erau lepre carora nu le pica deloc bine reducerea numarului de parlamentari si ar fi votat pe invers. Carevasazica, daca nu obtii 2/3 din voturile parlamentarilor, nici macar nu ajungi la referendum.
      2) Asumarea raspunderii nu inseamna ca o lege nu se voteaza, ci ca nu se dezbate. Adica in loc sa stea pe fiecare articol, sa-l citeasca, sa-l discute, sa depuna amendamente, sa le voteze, sa le respinga si asa mai departe, Guvernul spune "ne asumam raspunderea ca legea e buna si nu tre' sa o dezbateti in Parlament; cititi-o si votati-o".

      Doamne, ce oameni au drept de vot...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #25

    proiectul rosia montana (in folosul statului si nu in buzunarul lui gabriel) suna prea bine ca sa fie adevarat

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #26

    @vlad de unde impresia ca este in folosul statului? tot gabriel este actionar majoritar, tot gabriel este principalul beneficiar. Romania castiga niste pițule care vor fi furati in secunda doi, niste oameni vor avea locuri de munca platite de toata jena, la pachet cu o sanatate distrusa, iar la sfarsit o sa cautam vinovatii pentru distrugerea zonei. Sau chiar avem impresia ca fix in Romania nu va fi un dezastru ecologic iar jegosii de la gabriel vor face ceva pentru salvarea mediului in zona.

    Cam asta au facut oamenii care au pus mana pe Rosia Monatana, in Noua Zeelanda: http://youtu.be/0qErPU3wql0 Vedeti aici si cum se prezinta povestea cu faimoasele locuri de munca.

    As fi preferat un nou proiect "Viscri" in zona dar cine sunt eu sa ma pun intre tot aurul si metalele rare de la Rosia Montana si oamenii din spatele lui basescu si mai nou ponta, care a fost si el primit la masa. As fi preferat sa lasam ceva si celor care vin dupa noi desi incep sa ma indoiesc de existenta Romaniei, as we know it, pe viitor. Am inceput sa ma obisnuiesc cu infrangerile si dupa Rosia Montana, care nu prea mai vad cum ar putea fi stopata, cred ca o sa retraiesc sentimentul pe o problema care va implica Harghita si Covasna. Si atunci o sa apara unii care vor explica avantajele si cat de lipsiti de sens sunt cei care se agita si se impotrivesc planului respectiv.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #27

    Bullshit dudes!

    Eu nu sunt nici Pro nici Contra cand vine vorba de Rosia Montana. DAR(!), nu cred nimic din ce ni se spune. Sincer, stiind cat de cat istoria noastra moderna si stiind ce s'a intamplat de'a lungul timpului cand au venit investitii straine facute cu statul, noi ne'am cam luat tzeapa.

    Eu zic sa nu ne aruncam cu capul inainte pentru ca momentan niste cifre nu inseamna nimic. Adica ma baieti, Tender ca face extractii de minerale in Africa, credeti ca prima lui prioritate sunt oamenii de acolo sau sa scoata cat mai multi bani FARA a se gandi la consecinte?

    E sunt subiect lung si trebuie dezbatut fara interventia unor hipsterasi.

    Dar eu tot raman la parerea ca ne vom lua MULTA muie cu proiectul Rosia Montana.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #28

    Asta cu Rosia Montana e o veste buna si, in acelasi timp, proasta.
    Mai tii minte sforaiala lu Victor Potter dinainte de alegeri? "Rosia Montana?! NO! NO WAY! Asta e jaf. Ne vindem tara. Huo Base!".
    ...si acum? "Oh wait, nu mai avem bani. Asta e baeti, bagati plugurile?

    Deci promisiunile astea sunt praf in ochi (remember Cuprumin?)

    Asta cu Daimler e simpla. In Romania businessu merge asa: "Ah, voi faceti business in Romania? Ah, pai uite, va trimit io la un baiat care va ajuta" (baiat = vreun minister). Si "baiatu" o sa traga si el o spaga perpetua. Si Daimler o sa zica "plm, la vecinii vostri e mai ieftin". Si-o sa plece.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      macar se întâmplă ceva bun. poate atunci nu avea toate informatiile

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      @cetin
      intr-un fel mi-e mila de cei care vin cu astfel de explicatii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      Iei apararea plagiatorului national... bun asa.
      Keep up de good work!!
      Jules a explicat perfect latura de curva penala a premierului.

      Stiu, interesele sunt mari dar sa refuzi kktul ieri ca azi sa il lingi ca pe o inghetata... e prea de tot (ma refer la Ponta)

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #32

    Ne-am hotarat sa scoatem si noi aurul exact acum cand valoarea lui a scazut istoric. Meh, Romania.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      Aurul pe hartie/paper gold a scazut intr-adevar, insa inteleg ca in multe tari e bataie pe aur fizic. Adica exact de ala de care-i miroase lui Gabriel.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Dude, doar il SCOATEM, nu il VINDEM. E o diferenta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      @Jordan. dap, e o diferenta, clar. io zic sa asteptam un pic, sa vedem cine are salteaua mai mare si ciorapu` mai incapator.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      @ASdfix - daca tu intelegi ce vrei sa spui presupun ca nu e totul pierdut...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      @jordan io presupun ca aia care isi trag partea gandesc la fel ca tine: inca nu e totul pierdut..

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #38

    Soseaua de centura a Sebesului e aproape gata!:))Luna viitoare incep expropierile si la Autostrada Sebes-Turda(asta are termen de predare 2016(cica))!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #39

    Arhi..uita-te aici: https://www.youtube.com/watch?v=hFLsOevd4yI..
    Stiu , vei spune ca filmuletele sunt facute de cei care vor sa culeaga ciuperci din padure si sa faca agroturism in zona. Totusi sunt marturiile unor oameni care inca traiesc 'cosmarul' ala. Anul trecut am fost acolo si am vizitat galeriile.Pina si ghidul de acolo era rezervat in privinta asta. E greu de spus ce e bine sa faci acolo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #40

    Îi bini di tãt.....

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #41

    Citat de pe pagina de facebook a lui Mihai Gotiu:
    "Vă mai poate surprinde ceva? Ponta mută Afacerea Roşia Montană în subordinea lui Dan Şova. Avocatul RMGC, compania care intenţionează să exploateze aurul de la Roşia Montană, e mama lui... Dan Şova. Firma Anei Diculescu Şova a mai reprezentat compania Bechtel în litigiile cu CNADR, dar şi pe Monsanto, OMV Petrom, Smithfield şi alţi "mari investitori străini"... Dacă mai avea cineva dubii de ce Dan Şova s-a ales cu "Portofoliul proiectelor de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine"..."

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #42

    Acum 2-3 saptamini era o stire care spunea ca guvernul canadian a admis ca cheltuielile legate de o mina de aur "exploatata" de o firma de acest gen se vor ridica la 1 miliard de $.
    E vorba de Giant mine, Yelloknife. Mediul a fost contaminat cu arsenic acolo. Nu cred ca Romania va dispune de asemenea fonduri de ecologizare dupa ce exploatarea de la Rosia Montana se va inchide.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Esti culmea, adica nu e bine ca vine Gabriel si da locuri de munca?...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      Petrolul din Nigeria a adus bunastare oamenilor de acolo?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #45

    Ca vine Mercedes sau o firma in Romania e o veste buna. Intrebarea e "Cit va sta?"

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #46

    Pe Petre Roman o sa-l tinem minte pentru "mormanele de fiare vechi", pe Iliescu o sa-l tinem minte pentru plantatul de panselute, pe Constantinescu o sa-l tinem minte pentru "privatizarea Romtelecomului", pe Adrian Nastase o sa-l tinem minte pentru "privatizarea Petromului" si pentru ca a vanat porcu cu fular, in perioada de prohibitie, pe Basescu o sa-l tinem minte pentru "privatizarea flotei", pe Tariceanu o sa-l tinem minte pentru "privatizarea Insulei Serpilor", iar pe distinsul domn Ponta o sa-l tinem minte pentru "privatizarea Rosiei Montane".

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu vreau sa fiu tinut minte pentru obliterarea romaniei prin bombardament nuclear.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      si tu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #49

    Andrei, ce bine le-ai surprins. Pana la urma nu se poate spune ca romanii vor duce lipsa de amintiri.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #50

    Si acuma la subiect: mie nu mi se pare prea potrivit ca exploatarea de la Rosia Montana sa se faca prin (sau de) o companie de stat. Numai infiintarea unei companii de stat ptr asta inseamna cheltuieli uriase. Inutile. Dar deh, ajunsesera la fundul sacului de bani de muls, asa ca s-au gandit sa cloneze o vaca. De muls, normal. Oh si daca de asta se va ocupa Sova, de la Ministerul Marilor Proiecte (astia cred ca au citit Orwell cand au ales denumirea asta) atunci lucrurile vor deveni chiar... interesante.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      Crezi ca e mai bine ca sectorul privat sa scoata profituri si apoi sa lase guvernul sa plateasca oalele sparte?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      P.S.

      E adevarat ca statul e un prost administrator dar e mai bun decit un adminitrator strain caruia ii pasa doar de profit si nu de mediu, populatie si asa mai departe.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Mihai, de mii de ori mai bun in investitor privat. De parca statului ii va pasa de mediu sau de populatie 🙂 conceptul e chiar hilar 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      voi stiti sper, ca habar nu aveti cum arata contractul si ca, de exemplu, banii pentru refacerea zonei sunt pusi INAINTE de inceperea exploatarii in cont escrow? doar zic, pentru ca e plin de parerologi...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      Eu n-am spus nimic de refacerea zonei, sper ca esti constient de asta. Eu am spus doar ca o companie de stat infiintata pentru exploatarea asta miroase tare rau.
      Cat despre contract sigur ca nu sustin nimic (ar fi chiar culmea s-o fac fara sa-l fi citit; banuiesc ca tu l-ai citit esti mai avizat si te cred pe cuvant :D); sper doar sa nu fie similar cu contractul incheiat cu Bechtel pe vremuri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      nu l-am citit, dar am pus si eu intrebarea si mi s-a aratat fain frumos unde sunt scrise respectivele prevederi. si nu doar astea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      asa e,habar n-avem, dar stim ca e rau. de unde si de ce, asta nu mai stim. si nici nu conteaza. dar e.
      PS nah. mostra de parerologie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      Pai no, mai bine imi explicai despre de ce e nevoie de o companie de stat... Oricum exploatarea de la Rosia va incepe numai si numai dupa ce se aliniaza toata astrele din toate galaxiile, deci n-are sens sa vorbim despre asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      mno binie mai....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      Nu crede ca vre-un organism guvernamental poate estima cu exactitate sumele necesare refacerii zonei. Ca sa nu mai zic de deprecierea datorata inflatiei si altele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      asa e, daca nu e fac, nu e bine ca nu fac. daca fac, e clar ca nu se pricep. in principiu, orice argument e bun, doar sa avem dreptate

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      @mihai007 - ca sa concluzionam: nimeni nu poate estima nimic despre nici un element din proiectul asta asa ca mai bine nu facem nimic. Clar. Am inteles. Apropo, cum dracu' or exploata altii?

      Re statul administrator mai bun decat strainii, aici esti in eroare. Statul e cel mai prost administrator, dar poate fi cel mai bun supraveghetor al respectarii regulilor, ca d-aia are politie, inspectori de mediu etc. El trebuie sa fie arbitru nu jucator, adica trebuie sa se asigure ca altii respecta regulile pe care el le impune.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #64

    daca tot se apuca de furat aurul, poate macar mai scad si ei niste taxe, impozite etc. desigur, doar aberez...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #65

    Nu ştiu ce să cred: vrăjeala asta cu Ponta sau ce a scris Badea pe facebook. Cred că timpul va da dreptate cui merită!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      Ponta este un trădător, nu avem cum să ne bazăm pe el!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #67

      daca il citesti pe imbecilul ala, ce cauti la mine?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      normal ca e. e atat de evident ca se trezi din somnic chiar floricica partenera.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Aha, Arhi tu vorbeşti? Chiar şi tu citeşti blogurile ăstora pe care îi deteşti. Hai să nu o ardem sfinţi că devine caraghiosă discuţia.

      Eu am dreptul să citesc pe cine vreau!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #70

    Eu am un exemplu pentru aia de cred ca statul trebuie sa scoata aurul si nu o companie privata: romsilva. Profit 10000 euro pe an de pe toate padurile romaniei.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      care păduri?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      http://www.rosilva.ro/articole/prezentare_generala__p_178.htm
      Astea:3.1 milione hectare de padure apartinand statului.
      De pe un hectar se pot recolta in regim de intretinere pana la 4mc in conditiile in care in medie cresc 5.6mc pe an de lemn la hectar.
      minim cost 25 euro/mc(foc calitate foarte proasta) deci 100 euro/hectar pretul minim al lemnului recoltat pe an. Inmulteste cu 3 milioane de hectare si vezi ce sume obtii si revino la aia 10 000 euro profit...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      andrei, ce scrie pe hartie e una, realitatea din teren poate fi alta. si de obicei e.niciodata socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa.
      n-am linkuri. am doar niste poze cu ceva dealuri, munti, campii pe care au fost candva niste paduri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #74

    Ata cu Daimler e buna, sa speram ca nu se vor retrage cum au facut in trecut, din cauza guvernantilor. cat depsre chestia cu aurul, da e bine ca au facut o companie fix pentru asta, dar sa vedem ca o sa faca ceva aceasta companie, daca freaca menta precum guvernantii si nu se zbate putin pentru aprobari (vesnica problema in romania) atunci nu stiu daca o sa se faca soare si pentru rosieni

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #75

    te bucuri degeaba.

    si englezii s-au dus in india ca sa isi deschida fabrici acolo. numai ca acele fabrici nu aveau menirea de a creste nivelul de trai ci de a coloniza mai bine zona...

    si ca vin aia din germania in romania ce?... mare duda. la fel a venit si schaeffler in brasov si ai impresia ca s-a schimbat ceva?...

    a si a venit nu pe 2000 de euro "salar" cat primeste un tehnolog in de ci pe 800 lei...

    asa ca hai sa fim seriosi...

    vine "mufa electronica" cu stampila de vest si imediat toti romanii sar de cur in sus ca vai ce bine, o sa ii salveze altul din cacat fara ca ei sa faca nimic. si cand colo aia vin sa ne bage si mai rau in rahat...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #76

    @Arhi: E complicata treaba pentru ca mama lui Sova, cela care se ocupa de marile proiecte, reprezinta prin firma ei de avocatura Rosia Montana Gold Corporation alaturi de alti cativa printre care si Mosanto- cel care transforma legumele si cerealele in super legume si super cereale iar oamenii in legume. 🙂 Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant, nu vreau sa publici mesajul dar poti sa verifici.
    La multi ani, daca ai flori in familie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #77

    O sa se scoata aurul de la noi cum s-a scos cuprul din Zambia. Adica pe usa din dos. Trebuie sa fii fioarte naiv sa crezi ca 300 de milioane inseamna investitie importanta la nivel macro. Noi scoatem miliarde din Ro prin plati catre diverse firme straine, plati pe servicii, si ne bucuram ca vine mercedes sa bage cateva sute de milioane. Cateva sute de mil de euro inseamna venituri numai pt firmele care fac prefabricate din lemn romanesc pt export... Meh, tare naivi am ajuns. Cautati Glencore pe google sa vedeti cum se fac de fapt exploatarile. Guvernul Ro va aduna firmiturile de sub masa in timp ce pe o spaga consistenta, niste smecheri vor castiga cacalau.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #78

    Dar despre ce cantitate de aur este vorba estimativ? la 5-10 tone nu se merita...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #80

    Marea problema acolo e cu acel 19.3%. De ce atat de putin? Nimeni nu o sa ma convinga niciodata ca procentul ala e corect calculat. Fiindca nimeni nu a facut o evaluare profesionista a zacamintelor de-acolo. 19.3% e o jignire adusa mie ca cetatean imbecil al acestei tari.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #81

    Arhi, si eu m-as bucura daca la Rosia Montana s-ar face IN SFARSIT ceva! Adica, bine, si FanFest, de ce nu? dar asta e doar cateva zile pe an. In restul timpului, oamenii de acolo cu ce traiesc?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      Si oamenii din Bucovina cu ce traiesc? Si sunt atatea paduri pe langa ei... cate locuri de munca s-ar crea. Dar lipovenii? Si e atata sturion...

      Argumente... contra-argumente, la fiecare hip eu strig hop 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0