Vin rușii, dom' căpitan!

nunta muta
Scris de Nea Ilie de la Scularie.

Cam la două luni de la a doua încorporare m-au transferat la un centru de comandă, curier la vreo doi generali și restul colonei plini, probabil pentru meritele mele deosebite în apropierea față de asfaltul patriei -- nu văzusem atâtea stele nici când mă plesnea Mirabela.

Unul din comandanți era șeful tragerilor grele din Dobrogea, un dop de om cu voce de ambreiaj înțepenit, troscangiu profesionist și mare amator de femei cu cel puțin două capete mai înalte ca el (că mai mici nici nu găsea). Vine și-mi spune într-o seară...
- Soldat! Ia-ți taraful, mergem în aplicație de noapte la lac.

Haaaa, zic în gând, să vezi ce grătare ies acolo...
De unde, nene, când am ajuns la lac, un puhoi cât armata paișpea cu tot armamentul greu după ei, soldați din toate județele treziți din somn și nescărpinați încă la scrot care înjurau gornistul de la Adam și Eva pe linie maternă-ncoace, stăteau în așteptarea colonelului după care mă țineam ca un azorică în ilic.

Vă spun cu mâna pe inimă, eu eram cel mai important de acolo, eu căram mapa plină cu "medicamente" la sfert și la jumate. Aveam pe degetul mijlociu un sigiliu militar cu care în caz de inspecție de la minister îmi sigilam singur mapa și nu putea s-o deschidă decât josiliescu - dar ăla nu era acolo, la vremea aia era ocupat cu liniștea dumneavoastră.

Se dă startul, coloane întregi de soldați încep să mărșăluiască prin sat de ieșeau babele la poartă și se uitau la noi...
- Maică, ce bine semeni cu-n nepot de-al nieu... Nu vrei niște mănuși de lână?

Mă simțeam ca la 1815, doar că la mine Napoleon stătea în mapă la sticlă de jumate.
Șirul ăla de soldați muți cu bocancii lor bocănind în drum și-n amintirile mele de-acasă au scos tot satul pe stradă. Ieșeau țărani de-ăia frumoși cu pălării roase și bărbiță quatro-giorni la poartă cu câte-o furcă-n mână de se uitau la noi cu toate înțelesurile. Unul cu mai mult spirit zise așa să audă și colonelul...
- Hai liberare!...
- Hai în pula mea răbdare - i-o întoarse ăsta fără să ezite.

O tanti cu clanță percutantă automată de 60 de milimetri se bagă-n vorbă cu colonelul.
- Da unde-i duci bre pe bieții băieți? De ce nu i-ai lăsat să doarmă? Ce ți-a făcut băieții ăștia de i-ai trezit tu cu șapca aia a ta roșie? Ha? Ce ți-a făcut?
Bă, da nu tăcea deloc, de-am decis acolo pe loc că n-o să mă însor niciodată.
Taca-taca-taca...

Și-l văd pe don colonel că face un "la dreap-ta!" regulamentar, își drege vocea a la Andrei Gheorghe și-i zice serios:
- Domniță, mai bine strânge-ți fustele de pe sârmă că vin rușii.

Asta s-a albit instant. A dus mâna la gură ca-n filmele prono cu virgine și-a tăiat-o în curte.
A fost o noapte infernală! Am ieșit în partea cealaltă de uliță și ne-am tot dus până ce satul a rămas învăluit în fum și s-au desfășurat pe rând pe tot islazul de lângă turn: șoșoii, artileria mică, artileria grea, tancurile, transmisiunile, motorizatele și, bineînțeles, aviația care dă senzația.

De oboseală. Că eream toți fierți în bocanci. Ni se uscaseră gâturile și vedeam toți fete morgane pe pajiște. Doar colonelul alerga fâșneț de la un AG9 la un Fagot, de la un aruncător de 18 la o carapace și-l auzeai:
- Trage, bă! Trage, că vine rusul și te fute-n cur și pe tine și pe mă-ta aia proastă și contagioasă.

Tot acolo am văzut și primul soldat împușcat. Era un biet ciobănel ungur din Covasna, spuneau colegii lui că nu știa o boabă românește și s-a întors ca fraierul cu arma către efectiv să-i arate unuia că lui nu-i percutează cuiul și l-au luat lunetiștii.

Spre dimineață când au început să mai tacă din cățelele alea de 9 milimetri a venit și colonelul la mine:
- Salvează-mă, bă, sunt bolnav! Dă-mi un "medicament"!
Am scos o sticluță verde din mapă și i-am întins-o din poziția pe loc repaus.
- Vrei mă și tu un gât?
- Nu beau eu, don colonel, zic eu rușinos ca un fecior.
- E, nu bei. Ești adventist? Nu bei? Nu fumezi? Nu fuți?
- De futut, fut, domn colonel - îndrăznesc eu să i-o tai.
- Ce? Zilele aiurea? Ia zi, știi vreo căprioară de-asta pe-aici prin sat? Că parcă aș mai sta câteva ore, e aerul curat aici. Și trage un plămân plin de aer cu miros de catran.

Chiar când dădea să se crăcăneze de ziuă a sunat retragerea. Ce erau bieții soldați mototoliți la plecare, acum chiar că ziceai că venim de la întâlnirea cu Ciociolina.
Să fi fost deja ora opt când am ajuns iar în sat. Era liniște. Mai liniște ca la plecare. Fără babe, fără furci, fără căruțe...
Mă ce-i aici? Sat fără câini?

Chiar așa era. Se pare că l-au crezut pe-ăsta când a zis că vin rușii că nu mai era nimeni în sat. Nici țipenie de om, nici căruțe, nici vaci, nici oi, doar câte-o mâță rătăcită mieuna pe la geamuri.

Când am ajuns la comandament i-am auzit pe ăia la telefoane:
- Mergi domn căpitan acolo și întoarce-i din drum, că pe dumneata te crede. Sunt cu căruțe și camioane lângă pădure sus...

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

50 comentarii

  1. #1

    "treziți din somn și nescărpinați încă la scrot" =))
    Nu ești sănătos! :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    Nea Ilie de la Artilerié sau The Arhi de la pompierié?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. la aia cu "mă-ta aia proastă și contagioasă." era sa cad de pe scaun :)))))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #8

    Râdem, glumim, da' când au venit, aşa au venit:

    https://www.youtube.com/watch?v=NDyfoIk3_ko&feature=player_embedded

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #9

    Am ras cu lacrimi iarasi...dar imi aduc aminte de o faza apropo de rusi. Eram prin Simleul Silvaniei. Probleme ulcer-tratament cu Ulcosivanil pe vremea aia iar tratamentul nu se facea decat in localitatea unde trata medicul. Eram vreo 8 in salon. Mai tinere, mai batrane dar majoritatea erau unguroaice din oras. Doar eu si cu o doamna din Brasov mai vorbeam pe limba romana restul naiba stie ce vorbeau...ajunsesem la un moment dat sa-mi dau seama de ceva cuvinte dar erau din 10 in 10. Erau dragute totusi si cand era sa fim seara cu toate se vorbea romaneste....in rest eram nem tudom. Oricum eu cu cea din Brasov ne stricam de ras cum vorbeau ele in romana ca ieseau niste cuvinte de numa-numa. Printre toate pacientele alea unguroaice era si o batrana cu probleme de diabet...pasnica si mancatoare de dulciuri. Alta pacienta era mai rotofeie genul mai bine o sari decat sa o ocolesti dar simpatica si tot timpul agitata ca sifonul. Spitalul asta pentru ca primea multi pacienti care nu erau din oras, dadea permisiunea bolnavilor sa-si cumpere mancare din afara, asa ca dimineata pana in vizita ieseam sa ne cumparam din piata fructe, legume, paine de la tarani sau de la alimentari din zona.
    Si intr-o zi n-am avut eu de ce sa ies dar s-a dus rotofeia care a revenit in salon dupa nici 15 minute toata aprinsa la fata de alergatura si strigand in gura mare:
    - Ai venit rusii la piata! Deci exact asa a spus.....eu cu aia din Brasov ne uitam mirate.
    Baba care tocmai se plimba catre fereastra a intrat direct in coma diabetica. Dat direct ochii peste cap, cazut pe jos...neam sa ridici namila aia plina de dulciuri. Una a iesit pe culoar urland probabil dupa medic. Alta era alba la fata de ziceai ca instant i-a supt un vampir sangele.
    In fine a venit o asistenta....a reusit sa o scoata pe aia cu chiu cu vai din lesin si dupa cateva discutii am auzit-o pe baba balacarind-o pe rotofeie. Voia sa arunce cu bastonul dupa ea, era nervoasa, urla. Aia albita a devenit rosie ca focul, urla si ea. Eu cu cea din Brasov ne tot asteptam sa le apara la certaroase ceva subtitrare pe piept doar-doar o sa intelegem si noi ceva dar nimic. Stateam ca la un spectacol de nebuni.
    Intr-un final a prins-o pe rotofeie intr-un colt si am intrebat-o ce se intampla: Si aia ne-a explicat ca ea a vrut sa spuna pentru toata lumea in romaneste ca :Ai venit rusii la piata, rusii domne, rusii care mananci cu pita si branza........atunci ne-am dat noi seama ca aia de fapt voia sa spuna rosii. Da' la naiba ca a bagat in coma juma de salon cu stirea ei in romana

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #10

    Ilie de la Scularie presedinte!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. si erau tot sapte ore diferenta? 🙂
    deci pe coasta de est?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #13

    Simpatica si asta ...dar cam "trasa de par"...sa nu exageram cu "amintirile"...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • tu tre sa fii sufletul petrecerilor. Numit si "prostu ala" nu?

      daca totusi joci pe antijoke chicken o faci bine 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      Nu o face bine, bine era ceva în stilul: știi de ce nu îmi plac poveștile cu ruși? Pentru ca mi-au omorât familia în război. Gen.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • bunicu a murit intr-o inchisoare d-asta facuta de rusi pentru soldatii romani.
      A cazut beat dintr-un turn, cand facea garda

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      cum era?
      - Diseară concert! Cântă Hanz la mitralieră.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu inteleg ca e postu tau, dar aici esti oftopic.

      Diseara canta Janos la Nagan si balalaica

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @animal00: Janos si Naganul, baba si mitraliera....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • pe de alta parte nici n-am mai baut bere de doua zile.
      Serghei sa fie. Sau Vitali.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      @animaloo...tu tre sa fii prostu satului care pune botu si rade la orice...eu nu vreau decat sa-si mentina linia realistica si sa nu treaca la fabulatii !!..ai priceput ??

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • asa e. pentru ca daca ceea ce citesti nu este 100% real nu e amuzant.

      tu la bancuri esti d-ala de sta sa analizeze? "poate aici nu este amuzant ca bula s-ar putea sa fie retard". "du-te domle ca nu sta de vorba ursu cu iepurele". "de ce s-ar fute iepurele cu vulpea".
      Presupun ca la bancurile cu animale esti confuzat de tot

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. am râs cu poftă. de unde se vede - fie că este vorba de o babă din sud, fie că este vorba de o babă unguroaică, cât de mult, de profund şi de total iubeşte poporul ăsta ruşii. vorba lui neculce, un popor greu şi neguvernabil (el n-a zis chiar aşa, dar pe acolo).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Frumos scris!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #25

    E de notorietate si acum ce-au facut rusii cand au venit. Nemtii cica au fost copii mici si cuviinciosi.
    Prin urmare nu cred ca-i recomandat sa faci glume din astea pe la sate...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • La noi, nemtii au venit ca aliati, si nu ca trupe de ocupatie. Sa-i intrebam pe polonezi ce parere au despre ce au facut nemtii cind au venit la ei in tara, ce zici?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • dufu: si rusii au venit ca aliati.
      Si discutia intre polaci si nemti a fost una mai de amploare si mai veche 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #28

    nea ilie n'are si dumnealui un blog, ceva...?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #30

    Nea Ilie, ce sa zic, scris cu talent
    Mi-ai inceput ziua frumos

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #31

    Nea Ilie ai talent! Unul din acesta măcar pe săptămână sa iti publice nea Arhi

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #32

    Poza ma duce cu gandul la...Joi, joi, joi 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Ma scuzati ca stric petrecerea (eu era sa-mi dau laptele pe telefon; beau lapte ca bebelusii si prescolarii), dar cu ciobanelul ungur ce sa s-a intamplat? Nea Ilie, mai intai zici doar de "impuscat", dar apoi o dai cu "lunetistii".....

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      În toate poligoanele de aplicații, pe linia de tragere sunt lunetiști. Sunt instrucțiuni clare că nu tre' să te întorci cu arma spre trupe; nu merge? o lași pe afet și raportezi. Nefericitul ăla s-a întors cu arma și dădea de trăgaci să le arate că nu merge.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nea Ilie, mi-s o ea si n-am facut armata. Voiam sa stiu daca impuscat+lunetisti=spital/nasol de tot sau impuscat+lunetisti= mort.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      ce știu io ce-a mai fost cu el, era găurit și nu mișca când l-au luat...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      bai nea ilie fii sobru si scrie frumos....las-o cu "lunetistii "care impusca soldati...tine bre linia de la care ai inceput fara sa exagerezi...ca mai sunt oameni care se pricep la anumite chestii !!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #39

    Nea Ilie,
    Cu povestea asta mi-ai deschis apetitul de "aduceri aminte" din perioada cât am fost cătană... La "iepuri de câmp"...

    Eram în perioada de instrucţie de bază. Trebuia să participăm la o sesiune de trageri de zi şi de noapte în poligon. Care se afla la cca 40 de Km de unitatea de încartiuruire. Normal, deplasarea s-a făcut pe jos, în marş, cu harnaşamentul de război, fro 30 de kg de echipament în spinare... Cu astă ocazie am descoperit că se poate dormi în mers. Adică - băgat mâna stângă în centura celui din stânga, dreapta în centura celui din faţă şi mers dormind. Sau dormit în mers.

    În sfârşit, plecat din unitate la 4 dinimeaţa, marş până la 12 şi apoi pregătire, aşezarea în dispozitiv şi "şedinţa" de trageri.

    Eu împreună cu câţiva colegi de batalion am fost repartizaţi la serviciul de mentenanţă muniţie şi armamament al postului de pregătire de tragere. Distractiv, pentru că noi cei din acest serviciu am beneficiat de ultimele unităţi de muniţie în ambele sesiuni, astfel încât am putut să ne facem stoc de muniţie şi să ne putem "bucura" din plin de plăcerea "golirii de încărcătoare".

    Tragerea de peste zi a fost okay-ish, ca toate sedinţele standard. Dar noaptea ne-am scos pârleala, din plin. Echipaţi cu câte trei încărcătoare pline pe cap de vită furajată, pentru Carpaţ'/ pistol mitralieră/ puşca mitrealieră şi două benzi pentru căţeaua de companie/ am purces la linia de tragere. Am pârâit noi cât am putut de bine către ţintele din poligon, până am golit toarte resursele, dar tot nu am fost mulţumiţi. Comandirul de pluton a sesizat nemulţumirea noastră şi la final ne-a trecut la 14,5. Aşa ca o condescendenţă, un cadou de bună-purtare pentru noi, cei pe care îi avea la suflet.

    Zis şi făcut. Încărcat jumelata cu benzile de alimentare şi foc restrâns pe ţinta tanc de la cca. 100 de metri. Adică 2-3 cartuşe per salvă. Numai că nouă, răcani ghiduşi de la TR, ne-a atras atenţia un bec roşu aşezat pe un suport special, plasat pe aliniamentul de tragere, undeva la limita extrmă a poligonului - faza ce mai îndepărtată. Cred ca este simplu de imaginat ce atracţie divină a reprezentat acest reper pentru imaginaţia noastră debordantă, plină de influenţele filmelor de la cinema şi de la "vide-ouri" din perioada premergătoare. Am decis să încărcăm cartuşele trasoare în scule şi să tragem până când cade becul buclucaş.

    Şi am tras. Patru cutii de cartuşe şi-au dat silinţa, alături de întreaga noastra obidă şi pricepere să "demoleze" becul minune, inamic care parcă ne făcea în ciudă nedând nici un semn de "predare". În jocul nostru s-au prins şi comandantul de companie şi şeful batalionului. În zadar. Al dreaq bec se oţăra la noi dând cu tifla oricărrei încercări de a doborî "ţinta inamică", orice azimut sau unghi de tragere am fiales să folosim. Ba mai mult, am făcut rost şi de o giruetă să calculăm viteza şi direcţia vântului, că deh, eram specialişti, viitoare cadre în rezervă, omani cu minte, inimă şi litearură la "bord".

    După două ore de "luptă îndârjită", plini de supărarea şi amar, de gustul eşecului şi de neputinţa rezolvării problemei acerbe a becului poznaş, cu muniţia terminată, terfeliţi de chibiţii care urmăreau scena cu pricina, s-a dat strigarea "bingo" de încetare a focului. Becul licărea în continuare semeţ peste norii de cordită şi peste un început de ceaţă ce se rostogolea peste pământul reavăn, arat de gloanţele risipite de noi, aruncând irizări fantomatice roşietice în noapte. Moment în care am plecat de nebuni direct prin poligon să verificăm minunea prin care "chestia aia" nu a vrut să se cedeze cu nici un preţ. Când am ajuns lângă biuta respectivă, am realizat al-fine distrugerea pe care o reuşisem. Soclul din beton era prur şi simplu spulberat, becul fiind ţinut în poziţia mândră ca "românul care nu piere" doar de suportul din ţeavă pe care se legăna în adierea aerului şi de cele câteva cabluri de alimentare desfăcute din izolaţie, cătând hâde către "victorioşii" ce nu au putut să învingă inamicul.

    Învârtindu-ne noi pe lângă dipozitivul inamic, unul din colegi a strănutat. Răsunător. Din rărunchi. Cu patos şi întraga lui energie vitală a reverberat în imaginaţia noastră mai puternic decât pocnetul culatei ce extrăgea tuburile cartuşelor trase. Reverbul strănutului probabil a fost ceea ce a consfinţit până la urmă victoria noastră în referinţă. Cu un uşor scârţâit de repreos, ca un oftat de rănit în amorul propriu, becul minune s-a predat, căzând cu un ultim zvâcnet pe pământ.

    Victorie! Dar cu ce preţ...

    Mai în glumă mai în serios, la întoarcerea spre unitate, în cursul marşului de revenire, trecând prin unul din sătucurile de pe lângă poligon, am auzit că în dimineaţa următoare tragerilor în mai multe gospodării oamenii au trebuit să-şi repare diverse acareturi prin curţi, că - ziceau ţăranii - în noaptea de din-nainte a dat grindină şi s-au spart ţiglele de pe acoperişuri...

    Noroc că nu au fost decât ţigle... 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      cate prostii spui...nici tu nu crezi !!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      @ luc36
      Nu ai tu habar. Pur şi simplu pentru că nu crezi, pentru că nu ai trăit îndeajuns.
      "Mai bine rămâi în lumea ta, nemuritor şi rece!"

      PS. De gustibus...
      Multumesc pentru atenţie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #42

    Al’dată, altă întâmplare.

    Era aproape vară.
    Ne bucuram de căldura revărsată de soare asupra naostră, după o iarnă tare lungă şi tare grea.
    Şi de faptul că AMRul se scurtase de la 3 cifre la numai 2… 
    Era într-o Sâmbătă, şi trebuia să desfăşurăm activitatea de timp liber. Adică liber, dar musai trebuia să fii la un anumit loc special destinat – înscris în caietul de activităţi şi ordine de zi – şi obligatoriu în ţinută de serviciu.

    Împreună cu încă trei colegi am decis că regulamentele şi ordinele Sâmbăta nu se respectă, drept pentru care am umplut un bidon cu apă, de la cişmea, am luat o foaie de cort, un pachet de cărţi de joc şi echipaţi în “scurţi” şi cu tricourile din dotarea proprie am purces în poligonul de antrenamente să ne putem bucura de timpul nostru liber. De menţionat că era unul din week-endurile în care pedepsiţi fiind, tot de la nişte prostii făcute peste săptămâna ce trecuse, nimeni din cei ce alcătuiam TR-ul din unitate, din cei peste 160 de “copii”, nu a primit billet de învoire.

    Am ajuns la locul faptei, am întins foaia de cort, ne-am dezbrăcat de tricouri, ne-am asezat pe jos şi comod, am început un lung joc de şeptică. Sau renţ. Saui whist. Care joc ne-a acaparat atât de mult încât nu am mai avut măsura timpului. Şi nici nu am auzit cum lângă noi se înfiinţa tiptil patrula constituită de comandantul, şeful direcţiei MStM şi de OSU-ul unităţii, dimpreună cu un caporal de schimb de la gardă. Care au trecut la întrebări punctuate în referinţa prezenţei noastre acolo. Ba mai mult, se pare că bidonul plin cu apă a fost încă unul din motivele a ceea ce a urmat, probabil, nenorocitul bidon neconţinând nimic special, fapt confirmat de grimasa nefericită a şefului direcţiei MStM, după ce a dat de gustul sălciu al apei stătute, în locul unei alte licori mai de Doamne Ajută, sau a unui buchet selecţionat de arome naturale alcoolizate. După interogarea infractorilor – adică noi – ni s-au cerut regulamentar şireturile de la bocanci, centurile şi am fost aşezaţi pe circuitul către Corpul de gardă. La ţambale, adică (connesseurii ştiu ce e ăla). Ajunşi aici, am fost cazaţi în arest şi închisă uşa după noi, tras zăvorul etc.

    După vreo trei ore de stat, am început să realizăm buclucul în care intrasem în imberba noastră neştiinţă. Nu comentăm acum şi aici intempestivitatea şi opoziţia la orice reguli sau limitări caracteristică vârstei. Doar faptele seci. După fro cinci ore, ne-a vizitat comandantul de pluton, un om să-l pui pe rană, aşa de bun şi de aproape de noi. Ne-a zis că e cam albastră treaba şi cu toate eforturile lui în sensul aplanării situaţiei să ne aşteptăm ca a doua zi să fim scoşi la raport, cu ordin de zi pe unitate pentru pedepsire întru exemplul „maselor”…. Auci, o băgasem pe mânecă rău de tot!

    Noaptea am petrecut-o făr’ somn şi făcându-ne în minte zeci de scenarii despre ce şi cum o să fie. De fapt, ce să poţi dormi în Corpul de Gardă când la fiecare trei ore se făcea schimbul… 3 ore somn, 3 ore veghe, 3 ore post… Rotativă, ce mai!

    Dimineaţa vine implacabil peste grijile noatre spulberând orice spernaţă de soluţionare paşnică a conflictului. Se face 5, se dă deşteptarea. La 6:30 adunarea pentru masă. La 7:30 adunarea pe platou pentru raportul de dimineaţă. Noi echipaţi regulamentar, fără şireturi sau centuri aşteptam să ne cheme la programul de refec. Se aud vag ceva cuvinte din platou, dar nu se întâmplă nimic. Nimeni nu vine să ne ia. Dar nici nu se primeşte vreun telefon de la Comandament în referinţa noastră. La 9 schimb de gardă. Pentru noi nimic nou. Fiertură în sos propriu. Teamă. Problemă serioasă.

    Într-un târziu, comandantul unitpăţii vine la noi. Ne face cu ou şi oţet, ne dă pilde cu privire la actele de indisciplină, aplează la moralitate şi la diverse scenarii în referinţa insubordonării şi ne zice că a decis să ne mai păsuiască. Adică, dacă vom îndeplini sarcina pe care ne-o programase în timpul cât s-a scurs noaptea. Doh! Am respirat uşuraţi. Nu era ceva ce nu puteam să facem. Eram tineri şi în plină putere. Aveam relaţii, cunoştinţe etc. TeroRişti (adică de la termen redus - studenţi). Tema: 1 hectar de varză din cadrul GAZ (gospodăria agro-zootehnică proprie a unităţii) de udat. Astfel încât pământul să fie umed de un deget adâncime. Temren a doua zi de dimineaţă. Luni adică.

    Buuun... Dar ce să te faci, că de la ce mai apropiată cişmea până la răzoarele de varză erau cam 150 de metri, iar cu găleata, pas de succesuri. Aşa că am mers la remiza PSI. Acolo era un autotren destinat stingerii incendiilor – din ăla cu tun de apă deasupra montat pe o turelă cu cupolă cu geamuri de jur-împrejur. Care avea rezervoare mari de apă. Dar şi de motorină. Toate goale. Ei bine, apa o puteam aduce noi la nivel, aşa cum trebuia, de la cişmea dar motorina? Că doar aia nu curgea pe circuitul de apă al unităţii. Nu a trecut mult şi planul a fost fixat în detaliu. Doi dintre noi, urmau să sară gardul unităţii într-o misiune de comando cu temă fixă. Coniac, vodkă, uischi, puii mei, orice ardea gâtlejul şi avea aromă de west. Plus ţigări Kent, că ăstea erau valută forte în vremurile acelea. Alături de cafea şi deodorante Fa sau BAC sau săpunuri Lux. Ceilalţi doi, pregăteau instalaţia şi strecurau un butoi de 200 de litri de mototină din depozitul CL pentru alimentarea dispozitivului de udat şi pregăteau toate detaliile tehnice în consecvenţă, tocmind cu responsabili preţul pentru serviciile solicitate. Plata urma să se facă în natură. Cu cele ce urmau să fie aduse de colegii din misiunea de peste gardul unităţii.

    Cu toate pregătite finalizate am scos autospeciala din remiza PSI şi am purces la „udat”. Şi am golit cisterna aia exact pe ogorul de 1 hectar de varză. Cu simţ de răspundere dar şi cu multă fineţe. Apoi curăţat autospeciala, parcat în garaj, dus restul de motorină dinpreună cu butoiul înapoi, ca să dea la numărare şi inventare, curăţat uniformele de serviciu, pregătit pentru raport. Dimineaţa următoare la raportul „echipei de vărzari”, degetul comandatnului de unitate a fost satisfăcut de gradul de umiditate din pământ. Până la a 3-a falangă. Nu râdeţi şi nici să nu vă închipuiţi altceva, Doamne fereşte! Pur si simplu a băgat degetul în pământ să vadă dacă au fost respectate indicaţiile tehnice şi de execuţie impuse prin ordin direct. C-aşa era pe vremea aia. Se dădeau indicaţii preţioase şi erau musai să fie respectate. De la opincă şi până la vlădică. După control ne-a pus o întrebare, la care răspunsul nostru s-a lăsat aşteptat, probabil până azi, dacă respectivul domn o mai fi trăind sau o fi citind arhiblogul:
    - De udat aţi udat cum trebuie dar cum dracu’ la toate verzele din răsaduri le-a crescut atâta lungime de cotor faţă de ieri?

    Treaba era simplă. Udând cu jetul de pe turela autospecialei prin cădere apa venea cu forţă şi practic a dezgolit rădăcinile verzelor, chit că apoi se infiltra corect în pământ. Dar noi nu am realizat asta decât după... udare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Abia ce te-am stârnit :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      Mda.
      Vârsta la care amintirile "are greutate egale" cu experienţele cotidiene...
      🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • text lung si plictisitor.....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      Observaţie
      Băăă, ce armată de armată aţi făcut ... nu porumb în Baltă cu tot regimentul, nu lopeţi la irigaţii, nu şantier, nu mină ....
      Să vezi că ţara asta s-a făcut EXCLUSIV prin efortul clasei muncitoare!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • vedeti ma ca il deranjati pe luc. si stie si el una alta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      @ Mihai

      E şi d-ălea. Doart o ţârişică de răbdare.
      Vine el Nea Ilie cu setul de poveşti şi de acolo de unde zici tu...

      🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Mega povestitor Nea Ilie! Brava! Pe loc 'aos!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #50

    Scuze, dar nicioadata nu am mai ras la o postare pe blogul asta cum am ras acum...:))) !
    Tre' sa faci barter cu Nea Ilie....!

    Thumb up 0 Thumb down 0