Saluuuut, dar nu tie

Cred ca cea mai jenanta faza care ti se poate intampla vreodata este sa fii pe strada sau aiurea, oricum in public si sa vina cineva spre tine sa te salute sau sa te stranga in brate.

Tu sa ai impresia ca te saluta pe tine si incepi sa zambesti, sa faci cu mana si vezi ca de fapt acel cineva saluta pe cineva din spatele tau.

Si atunci incerci sa mimezi ca de fapt nu s-a intamplat nimic, faci in continuare cu mana de parca chiar ar exista cineva in zare, care se indreapta spre tine sau duci mana la ureche, uitandu-te in sus, sperand ca o sa apara un stol de extraterestri, sa te salveze de la jena maxima prin care treci.

Mi-am adus aminte de faze de genul asta cand ma uitam acum vreo 2 zile la Olimpiada, unde erau niste gagici care se dadeau cu craci-n aer la niste trambuline. Regula era ca dupa saritura, schioarea sa se duca la celelalte gagici care stateau jos la sosire si sa se imbratiseze pe rand, in ordine.

Numai ca tipa asta, o chinezoica, vine hotarata cu bratele deschise spre cele 2 fete de jos, aia din mijloc se ridica, deschide bratele...si chinezoaica trece pe langa ea si se duce la urmatoarea.
Sincer, am schimbat programul de jena, ca nu am putut sa ma uit...

Alte momente jenante, careva?

54 comentarii

  1. Am mers la tenote de bilete, am cumparat 2 si unu trebuia sa il dau amicului meu, merg cu capul in jos si intind mana cu biletul, astept si nu se intampla nimic, ridic privirea si tipu radea de mine.

    Amicu ramasese la toneta si se uita la ce fac eu.

    Mentionez ca erau amandoi cu geaca alba.

    Thumb up 0

    • bine ca nu ti l-a luat:))) dpdv legal, tu i-l dadeai, nu era furt:)))

      Thumb up 0

  2. Ma bucur ca ai inteles, de azi o sa recitesc inainte sa dau "comenteaza" pentru ca am tras acolo niste scrisuri.

    Thumb up 0

  3. Am intrat intr-un magazin sa iau o mostra de parfum si o vanzatoare a sarit pe mine, sa ma "ajute". Am luat mostra (o fasie de hartie) si am intins-o. Cand am iesit, mi-am dat seama ca de fapt fasia nu era parfumata, si asta incerca sa-mi spuna vanzatoarea:))

    Thumb up 0

  4. Am vazut faza live, dupa, chinezoaica o imbratiseaza si pe tipa respectiva...

    Thumb up 0

  5. O faza amuzanta ce se petrece cam des este atunci cand mergi cu cineva pe strada, ii povestesti cu patos despre ceva, dupa care constanti ca te confesai unei alte persoane, deoarece respectivul ramasese in spate sa-si lege sireturile :)))

    Thumb up 0

  6. Aia cu răzgânditul în timp ce coboram cu scările rulante de la ultimul etaj din Unirea și încercatul să urc înapoi se pune? Nu m-au văzut decât vreo jumatate dintre cei aflați la masă în momentul ăla cum aterizez pe burtă :))

    Thumb up 0

  7. Mergeam pe strada si vad un amic (arata lei doar ca era mai bine imbracat ca deobicei si cu o floare in mana)
    Ma duc spre elo si il ia ce faci coaie .... ala se uita la mine ca la mort ... deci imi venea sa ma bag in pamant ...

    Thumb up 0

  8. #9

    eu sunt cam neindemanatica atunci cand vine vorba de interactiunea cu oameni. Eram intr-un teambuilding si de dimineata o tipa a tinut neaparat sa ne salutam prin pupaturile alea femeiesti. Nu stiu cum se face ca n-am nimerit directia (spre obraz adica) si m-am dus direct spre gura ei. Nu-i nimic, ea a schimbat pozitia. Am schimbat si eu, astfel incat tot spre gura ma duceam. Nu stiu ce-o fi crezut aia. Nu, nu sunt lesbiana!

    la fel patesc si pe strada. Vad ca vin oameni spre mine, pe aceeasi linie cu mine si ne trezim ca dam in stanga sau in dreapta amandoi, astfel ca ne trezim tot pe aceeasi linie. Inca o incercare. Tot acolo. Ne trezim fatza in fatza si aici incepe distractia. Eu la dreapta, ei la stanga. Eu la stanga, ei la dreapta. Eu stau pe loc, stau si ei. Pe unii ii enervez in asa hal incat practic trec prin mine :)) injurandu-ma, desigur

    Thumb up 0

  9. mergeam cu masina intr-o vara si vao o biciclista blonda cu parul lung, desfacut. Aveam geamurile deschise, si cind ajung linga ea claxonez, si stric, "papusa, te-ai speriat?" Si cind se intoarce, era mama unui prieten...

    Thumb up 0

  10. un moment asemenator a fost la un botez. dupa o hora a inceput alt gen de muzica si m`am dus spre masa unde stateam sa`l chef pe prietenul meu la dans. mesele erau in linii paralele si cum fara ochelari nu vad bine, m`am dus la masa de langa unde statea cu spatele un tip brunet in costum negru. l`am luat de mana si i`am zis "hai sa dansam" si cand s`a intors era altul de fapt. mi`am cerut scuze si m`am dus unde trebuie dar dupa aia am auzit ca s`a ofticat prietena lui pe el (chiar fara motiv) ca de ce`l invita aiurea fete la dans.

    Thumb up 0

  11. #12

    Jesus...

    Thumb up 0

  12. Una dintre cele mai penibile faze am patit-o cand lucram la radio, si stateam la o tigara in studio, cu Dima si cu Liana Stanciu. Nu mai stiu exact despre ce vorbeam, dar la un momen dat ma aud spunand ca o stiu pe Liana Stanciu de cand aveam eu 9-10 ani si ma uitam la ea la televizor (ea fiind langa noi) 0_o. Abia apoi am realizat ce am spus, m-am carat ca golesc scrumiera ... ce era sa mai spun?

    Thumb up 0

  13. sun.
    o voce de barbat: Alo!
    eu: doamna Popescu?
    o voce de barbat: evident ca nu....

    Thumb up 0

  14. si daca tot m-am pornit....

    mi s-a lipit o guma de mestecat de fund in plina inspectie de definitivat (sunt profa).

    am cerut scuze unui stalp in care am intrat cu capul mergand pe strada si uitandu-ma aiurea dupa cai verzi pe pereti.

    gata!

    Thumb up 0

  15. Intr-o zi cand m-am urcat in autobuz sa merg la scoala,buimac de somn,ma uit la tipu' din dreapta mea si cred ca-i un coleg.
    Dau "noroc" cu el,si ma intreaba "salut salut,da' te cunosc?".
    Dupa ce ma uit mai bine imi dau seama ca nu era el.Am spus ca l-am confundat,mi-am cerut scuze si asta basta :)).

    Thumb up 0

  16. am multumit bancomatului dupa ce mi`a dat banii :) apoi am ras.

    Thumb up 0

  17. @ Arhi: aproximativ, dar cred ca eram eu mai pustiulica atunci cand o vedeam la TV sau o confundam cu alta blonda, care avea ceva emisiune cu filme pe vremea aia. Cert e ca am facut-o baba, fara sa vreau

    Thumb up 0

  18. #21

    ma plimbam cu una pe malul marii... si din romantism am ajuns sa ne punem mana pe unde trebuie...

    nu am mai asteptat pana acasa si am intrat intr o padure.. si ne a prins un mos... :))) ... dar n a fost naspa si ... s-a uitat, si-a mai belit ochii o data, dupa care a plecat zambind. :D

    Thumb up 0

  19. #22

    Urasc situatiile penibile. De fapt, mi-e jena de ale mele si mi-e jena si de ale celorlalti. Un fel de capra vecinului ceva mai pozitivist. O faza aiurea mi s-a intamplat in autobuz. Am prostul obicei de a ma propti la mijlocul bus-ului, acolo unde e locul special destinat persoanelor cu dizabilitati. Si cred ca ascultam ceva muzica in casti, caci eram destul de aiurita. A "urcat" in bus o persoana in carucior si.. statea exact acolo la intrarea de la mijloc. Eu stateam bine mersi ca nu ma prinsesem. Cred ca m-au tintuit cu privirea un intreg clan de babute dar pana sa ma prind, fusese coborit tipu'. Asa prost m-am simtit si alea au crezut ca stau de-al dracu' acolo. :\

    Thumb up 0

  20. #23

    am fost prins odata fara bilet in autobuzul full de lume :)
    that was embarrassing

    Thumb up 0

  21. #25

    La terminarea liceului s-a facut careu in fata unitatii ca fiecare diriginte sa-si premieze elevii.Evenimentul a fost chiar si filmat. Am fost absolut socat sa-mi aud numele in dreptul mentiunii a 2-a. M-am dus la diriginta si am luat diploma si am plecat, iar ea spune in microfon " Fara sa ma pupi ?", asa ca ( cu glezna luxata dar si cu prezenta de spirit ) m-am intors la ea si am pupat-o, dar n-am aratat jena, pentru ca se stie, daca arati slabiciune in fata liceenilor te manca de viu. :) . Rasetele n-au durat foarte mult, toti ma stiu un tip mai glumet, probabil au crezut ca era un scenariu de-al meu, Slava Domnului

    Thumb up 0

  22. @Erikk si ai platit amenda?

    Thumb up 0

  23. Am spus fostului meu prieten, cu care nu mai vorbesc trei ani, condoleante cu o luna inainte sa moara tac'su :| Ce inseamna informatia proasta.

    Thumb up 0

  24. #28

    da 25 de lei pt ca am platit-o in primele 48 de ore .Chestia e ca ieseam de la meditatii din celalalt capat al orasului , era un viscol ca dracu si tocmai sosise autobuzu in statie.Asa ca zic eu hai sa urc . Dupa 2 statii "biletele la control va rog"

    Thumb up 0

  25. pai hai sa ma pornesc cu pataniile stanjenitoare.

    Eram prin liceu cu niste colegi plecati la Viena. In tramvai, langa noi se urca un negru. Bai dar negru taciune. Se gaseste romanu' rasist sa comenteze in gura mare: "Ba asta e mai negru decat intunericu!". Imediat primesc raspuns din partea negrului: "Pai atunci aprinde lumina!". Am ramas blocat, si de rusine si de mirare ca am dat peste un nergu roman in Viena.

    Alta am patit-o in prima mea zi in Dubai. Eram intr-un hypermarket dupa ceva de bagat la matz. Si in juram preturile si arabii cu preturile lor mari in cel mai pur stil romanesc. Cand un Arabete care era cu Nijalaul dupa el la cumparaturi imi spune: "Ce bine e sa mai auzi romana, nu am mai auzit de cativa ai". Sa caz jos nu alta, pana la urma am stat la o mica discutie cu nenea respectiv, si am aflat ca facuse Politehnica in Cluj, si lucrase cativa ani la Dacia pe vremea lu' Ceasca. Acum era Sales Manager la Nissan si vinde dacia Logan aici.

    Thumb up 0

  26. Era acum vreo 3-4 ani, am mers la un bar casino' sa ma intalnesc cu niste prieteni sa bem o bere. Cand am ajuns i-am vazut pe amicii mei la un coltar mare unde erau vreo 10 persoane, iar eu m-am dus ca doar este politicos sa dau mana cu toate persoanele de la coltar nestiind in acel moment ca vreo 6 persoane din alea 10 nu aveau nici o legatura cu amicii mei eu am continuat sa fiu politicos cu lumea de la coltar. Dupa vreo 15 minute de cacat mi-am dat seama ca nu m-am pus unde trebuie la coltar dar amicii mei nu :)) si faza cea mai tare a fost la sfarsit ca sa nu fiu subiect de caterinca am dat mana dinou cu ei si m-am prefacut ca vb cu unul dintre ei.

    Thumb up 0

  27. Offff , daca stiti ce necaz am avut eu . O fetita de la cresa mi-a trimis un pupic de la distanta si eu m-am dus sa mi-l iau de la ea, dar ea era interesata de unul naspa din spatele meu.

    Thumb up 0

  28. am păţit-o şi eu, cred că nu odată, dar să ştii că e destul de drăguţ acest fapt ;)

    Thumb up 0

  29. #34

    Nu stiu de ce cand IES de undeva imi vine sa ma sterg pe pres, si deseori chiar fac asta, apoi imi dau seama si ma uit sa vad care moare de ras in jur.

    Mai e o faza de cacat care se intampla des. Cand vine unul sa dea noroc cu un grup de prieteni, si fiind prea multi sau unii nefiind apropiati, nu da noroc chiar cu toti - daca ramai cu mana intinsa ca boul e mega jenant.

    Thumb up 0

  30. #35

    acum cativa ani, eram cu o prietena la cumparaturi... o las la un stand de lenjernie intima, eu ma duc sa cumpar cosmetice si cand revin la standul cu pricina, ii zic prietenei " sneaky sneaky, nebunatica mica, iar cumperi sutiene sexi,perverso!!!"... la care respectiva se intoarce spre mine cu o figura de zici ca era speriata de bombe atomice...la care eu ma inrosesc instantaneu si ii cer scuze.. ai ghicit,nu? o confundasem,era altcineva ce semana izbitor cu prietena mea..din profil...

    Thumb up 0

  31. @ Narcisa: pentru faza cu lovitul de oameni incearca sa retii regula de dreapta, te scapa de probleme :D

    Faza penibila la tara la un prieten, venise o vecina si ne povestea de fata ei. Eu am plecat pana la baie si cand m-am intors se auzea o muzica nu prea genu meu asa ca am strigat in gura mare "Ce-i ma cu rahatu asta?"
    Femeia le pusese un cd cu muzica fetei...
    Tovarasii mei erau pe jos de ras iar eu incercam sa ma scot cu faze gen "Ei glumeam, canta frumos fata dar nu prea e stilul meu, eu sunt cu rock-ul mai mult"

    Thumb up 0

  32. Am citit comentariul tau si am inteles . Am sa iti ascult sfatul si nu voi mai scrie comentari pe blogul tau.

    Thumb up 0

  33. 1. m-am apucat să spun bancul meu cu moldoveni (cum deosebești mirele la o nuntă de moldoveni-> are cel mai nou trening)...unui moldovean. mi-am dat seama, mi-am cerut scuze și-am zis că-i valabil pt. cei de peste prut. mi-a spus că el este de peste prut.

    2. dansam cu un tip (de care îmi și plăcea de altfel) în liceu la un party și îl zăresc pe unul care mă stresase toată seara. îi zic: uite îl vezi p'ăla? e un țăran prost, nu-l halesc. el: ...e prietenul meu cel mai bun.

    și în general mă ia gura pe dinainte ft. des, dacă o comit în vreun fel e clar ceva aiurea spus unei persoane total nepotrivite.

    Thumb up 0

  34. In camin aveam un coleg de grupa tare futacios. Intru in camera. Asta, c-o bunaciune, mai purie. Mai, da' buna-raaaau!!! Si-mi zic gandul cu voce tare.
    "- Nu-mi prezinti bunaciunea?!?"
    Asta, colegul:
    "-Sa va prezint. Mama mea..."
    Mi-a venit sa intru-n pamant... Ma-sa, o doamna, m-a salvat.
    "- N-am mai primit de mult asa un compliment!"

    Thumb up 0

  35. Eram la facultate, ultimul curs pe ziua respectiva, se facuse seara. Se termina cursul (biochimie la UMF "Carol Davila", cu "Euthanasiu", pentru cunoscatori :) ) si, inainte sa o iau spre casa, dau o raita pe la toaleta, sa ma asigur. Ametit dupa formulele cabalistice ce-mi trecusera prin fata ochilor nu stau sa ma gandesc prea bine la ce fac si unde merg. Ajung la toaleta si remarc cu coada ochiului ca "au facut astia curatenie in sfarsit si la noi". Ba chiar simteam o gramada de parfum in jur... Intru in buda si incep sa filosofez... Si incep sa aud voci... Cam subtirele pentru niste baieti. Si deodata groaznica realitate: sunt la parter, la toaleta fetelor! Dupa ce au plecat cele doua domnisoare care conversau peste peretii despartitori au aparut alte trei... Si uite asa, stand ca pe ace in cubiculul meu, am aflat ca Radu e un baiat neserios pe care nu poti pune baza iar asistentul de la anatomie are un ten groaznic si plin de cosuri.
    Am indraznit sa ies abia la 5 minute dupa ce nu s-a mai auzit nici un zgomot pe culoar, oarecum incordat, dar fericit totusi ca la fete nu apucasera sa monteze tavanele lucioase din toaleta baietilor prin care puteai sa-ti admiri vecinii in cazul in care mictiunea se prelungea pana la limita plictiselii.

    Thumb up 0

  36. #41

    Primavara lui '89 ma plimbam cu surioara mea si vorbeam despre actualul sot la vremea respectiva doar prieten. Il stiam in Franta. Nu vedeam bine la distanta dar nici ochelari nu purtam ca nu dadea frumos ... prin fata Magazinul Universal Moldova din fata venea un tip cu fata de minuta ... am pornit glont catre el, i-am tras o palma zdravana ... dupa care am realizat ca nu-i al meu ...

    Thumb up 0

  37. #42

    Atentie! Nu mancati fasole cand sunteti raciti! Nu va scapa de raceala si va ofera si surprize cand va prinde o tuse in troleibuz!

    Thumb up 0

  38. #43

    Eram in Roma - mergeam spre vatican, eu ma opresc la niste standuri ea mergea inainte. Ajunge la o trecere de pietoni si din reflex cauta sa ma ia de mana sa traversam impreuna Eu eram mai in spate .
    La un moment dat intinde mana stanga si il apuca pe unu de brat. Ala speriat ( era si el cu gagica in partea cealalta ) se tot ferea - ea insista sa il ia de brat . Eu eram in spate si radeam de nu mai puteam. La un moment dat am strigat-o si cand s-a intors si m-a vazut s-a inrosit toata si a inceput cu "mi scuzi " :)))))) Nu era prima data cand facea asa ceva dar a fost cea mai amuzanta data pentru ca tipul ala se tot ferea si ea se enerva crezand ca sunt eu .

    Thumb up 0

  39. #44

    Eram odata la o nunta si erau foarte multi invitati. La un moment dat, dansam pe ring si ma trec nevoile firesti. Ma duc la baie, rezolv, check ruj, coafura, tzatze in oglinda si ies. Cand ies, toata lumea era asezata la mese, ringul gol, mai venea un fel de mancare. Ca sa ajung la masa mea de la toaleta trebuia sa trec pe la ring, zona in care totate mesele aveau vedere.
    Si cum treceam eu, aranjata coafata, sexi si mandra de mine(nu-mi ajungeai nici cu prajina la nas), fix in mijlocul ringului realizez ca am cam juma de metru de hartie igienica agatata de toc. Am luat cea mai mandra si impasibila fata ever (deja lumea zambea ironic la vederea mea) si m-am dus cu fruntea sus pana la masa (cam in fundul salii) si dupa ce ma asez scap de rusinea agatata de toc.

    Thumb up 0

  40. Da foarte buna chestia asta. Dar ce te faci atunci cand este foarte aproape de tine si ai senzatia ca vrea sa te stringa pe tine in brate :))

    Thumb up 0

  41. #46

    Într-o dimineaţă de vară, vară d-aia de soarele se prelinge în case până la doişpe noaptea şi poţi adormi abia pe la 5 dimineaţa, da' şi-atunci e cald de-ţi vine să te dezveleşti de trei straturi de piele personală, dachie de nesomn şi căldură, ies pe uşa blocului. În blocul ăsta stăteam de când eram în clasa a ll-a. Nu cred că mi-aduceam aminte unde tre' să merg, eram nefericită rău. Când am deschis uşa blocului, pârdalnicul de soare mi-a pălit scurt şi năucitor, fix în moalele capului şi în ochi, nişte raze şturlubatice, da' fierbinţi, de-am avut impresia c-am ajuns la poarta Iadului. Aud o voce (de văzut n-o vedeam, că aproape îmi băgasem dejtele în ochi, în încercarea de-ami smulge soarele de-acolo):
    - Nu vă supăraţi, nu ştiţi care e blocul Bemare2?
    Io mă îndrept cu mutra către locul de unde venea vocea, complet debusolată. 'Tiii, gândesc, numărul blocului îmi pare cunoscut. Oare ăsta să fie? Chiar, ce număr are blocul în care stau?' A fost imposibil să-mi amintesc. Cuprinsă de panică, ruşine, neputinţă, răspund gâjâit:
    - Îmi pare rău, nu, nu ştiu.
    Vocea mai încearcă, probabil privindu-mă (io tot nu vedeam încă) ca pe un marţian:
    - Nu locuiţi prin zonă?
    - Nu, îmi pare rău, zic io, trântind uşa blocului.
    Nu fac nici doi paşi, dau nas în nas cu vecina de la parter, care-mi triluleşte ca o privighetoare:
    - Bunăăăăăă, Piper! Ce faci, unde pleci aşa de dimineaţă? L-am văzut şi pe taică-tău, pleca la serviciu. Tri-li-li-li-li-la... şi multe alte întrebări.
    Abia atunci am zărit chipul 'vocii', se uita la mine c-o faţă confuză, da' confuză, nene. Repetă întrebarea pentru vecina mea:
    - Ştiţi cumva care este blocul Bemare2?
    - Da, ăsta e, ce, nu v-a spus Piper?
    ¤
    :D Trei zile am luat pastile d-alea dă ţinere dă minte, iar de-atunci, când ies din bloc, întotdeauna zic mărunţel, printre buze:
    - Bemare2! Bemare2! :D

    Thumb up 0

  42. Chiar de cateva zile m`am uitat la acest filmulet si mi`am amintit de momentele astea jenibile http://www.220.ro/i8Wf2fUFmp/Diferenta-Dintre-Cultura-Americana-Si-Cea-Britanica :D

    Thumb up 0

  43. #48

    1. la balul de-a doispea, imbracata super frumos, rochita, pantofiori, ce mai, erau si eu o domnisoara. si nah, vroiam sa ma duc la pipi cand incepe o mel super antrenanta, toata lumea se duce sa danseze ma duc si eu. Si fratilor, sar de 2-3 ori si imi scapa putin :D la modul de mi s-a prelins pe picioare un mini-firicel de pishu :(( super jenant
    2. mi s-a intamplat de cateva ori sa ma vad cu oameni pe strada, vin la mine "Looori ce mai faci, de cand nu te-am mai vazut", vbm povestim toate bune, si eu nu reusesc deloc sa imi aduc aminte cum ii cheama macar. Lecitina :)
    3. Eram cu 2 tipi, si unu era in stanga si unu in dreapta. Vbm cu ala din dr si il intreb "l-ai mai vazut mah pe andrei?" asta "care andrei". eu "ala ma mai talamb asa, de vorbeste el mai hapciupalitic asa" asta "care mah?" eu "hai ma, andrei, cu care umblati voi" la care el" andrei asta?" si arata spre tipul de langa mine. DA acel andrei ;)) f prost m-am simtit, saracu..

    Thumb up 0

  44. #50

    1.eram intr-un club cu vreo 2 colegi de liceu. la un moment dat trece prin fata noastra o tipa: inalta, fusta scurta, chestii, figuri, numa' ca avea un nas de trebuia sa te apleci de ar fi venit catre tine.zic catre colegi: "wow, ce nas mare si ce fusta scurta are asta" la care unu din ei: "da, stiu, e sora-mea"
    2.ma intalnesc cu un prieten pe bus si incepe sa ma intrebe de o vecina de-a mea: "o stii pe X?" io: "da, ma, ce pitigaiata si ce prefacuta e aia, vai de plm..." zice amicu: "umblu cu ea de 2 saptamani"

    Thumb up 0

  45. Moment jenant?
    azi dimineatza la cursul de buget si trezorerie publica....profa dicta cursul si mie imi suna alarma de dimineatza: "hai trezeste-te.....hai trezeste-te ...hai te rog...trezeste-te:))

    Thumb up 0

  46. #52

    @Bianca: si nu a urmat si partea cu: "Trezeste-te in P***A MA-TII"?

    Thumb up 0

  47. #53

    Sa fii in mall , 100 de oameni in jur si sa scapi milkshake-ul pe tine pt ca vitele se inghesuiau pe scara rulanta :)

    Thumb up 0

  48. #54

    Acum mult timp, inainte de euro, eram in Praga intr-o excursie de grup cu colegi din generala. In cautarea unui loc intim unde sa scap de presiune gasesc o toaleta publica si dau sa intru. Teapa.. era cu taxa de intrare si nu aveam niciun ban in buzunar in momentul ala. Nu mai stiu cu cine eram dar ideea e ca am inceput sa ne intrebam intre noi de marunti. Moment in care s-a ridicat de langa usa cersetorul rroman si ne-a facut cinste din maruntul lui cu cate o pisulica...

    Thumb up 0