Cum scapi de grija apei plate și ce înseamnă să ai încredere într-un brand

bucovina-mea-iubita

Eu nu pot să beau decât apă plată Bucovina, este singura de la care nu fac pietre la rinichi și nu vreți să știți ce dureroasă e o piatră la rinichi. (în paranteză fie spus, ce mizerabilă mi se pare reclama aia la aplicația aqua carpatica, care îți spune cât de murdare sunt alte ape minerale, luând ca bază produsul lor, autodeclarat cel mai curat, pentru că nu are nitrati. Desigur, cei periculoși sunt nitriții, nu nitrații, iar la nitriți au de 30 de ori mai mulți decât Perenna, de exemplu. mizerabil și mi s-a luat complet de ei. guerilla marketing my ass.)

Una din chestiile care a contat la alegerea unui apartament la parter a fost faptul că noi consumăm foarte multă apă, undeva la 8 baxuri săptămânal și e o plăcere să le cari în brațe până la mother of devil. Cel mai plăcut era când locuiam în Vitan, la etajul 9. Și nu mergea liftul. Bine, și locul de parcare era în spatele blocului.

De când mi-am pus grilaje, plăcerea de a urca pe geam baxurile de apă s-a dus și chiar eram extrem de pesimist în legătură cu plimbările mele cu baxuri în brațe.
Știam că pot comanda de la carrefour sau cora, dar știam și cum sunt curierii în românia și chiar nu aveam chef să plătesc transport ca să mi le lase vreun țafandache de la fan curier în fața blocului, lucru ce aș putea foarte bine să îl fac singur, gratis.

Și cum stăteam eu așa și priveam, ușor tâmp, ușor trist, cum mai am 3 sticle de apă plată în bucătărie, mi-a dat prin cap să îmi fac cont pe cora online, să văd ce se întâmplă. Ultima oară când verificasem, acum multă vreme, aveai voie să comanzi ceva gen 6 sticle. Și surpriză, e o limită ceva gen 100 de litri. Și cealaltă surpriză a fost că livrările se fac prin TNT. Iar despre curieratul de la TNT, am cea mai bună părere posibilă. Sunt foarte puțin mai scumpi decât ceilalți, dar nu există comparație între profesionalism și rapiditate. Niciodată vreun TNT nu mi-a zis Hai, nu ieși până afară, să nu mai intru eu, că mă grăbesc. AȘa că nu mi-am mai pus deloc problema curierului.

Rezumat: Comandat, venit a doua zi seara, livrat pana la usa, transportul a costat 15 lei. A meritat.

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 24 beri
Loading...

50 comentarii

  1. #1

    Adica voi consumati in medie 13 l de apa pe zi ?

    Thumb up 24 Thumb down 0

    • #2

      o fi si pt. dus si turnat in wc

      Thumb up 60 Thumb down 1

    • #3

      Sunt 4 persoane, puii mei! Plus că, aveți voi idee câtă apă consumă un ciobănesc de-ăla de 2 săpatămâni???

      Thumb up 37 Thumb down 1

  2. #4

    e "reclama" la apa, la cora sau la TNT pana la urma. sau la grilaj poate?. glumesc doar.

    Thumb up 73 Thumb down 0

  3. #5

    8 baxuri x 6 sticle / bax x 2 litri / sticla = 96 litri / saptamana, adica undeva la aproape 14 litri / zi. Nu pot spune decat....wow!

    Thumb up 20 Thumb down 0

    • Poate folosesc la gatit/cafea...

      Thumb up 7 Thumb down 1

    • #7

      Sigur la cafea 🙂 Cu gatitul da, poate fi o explicatie!

      Thumb up 3 Thumb down 1

    • daca o oala de supa are 4 litri, eu folosesc 8 ca sa curat carnea, de exemplu

    • Boss ...expresoru meu suge 2 l de apa plata zilnic la cafea/apa fierbinte ceai...deci.

      Thumb up 3 Thumb down 0

  4. Mai e Carrefour care tot la ușă livrează dar la Cora de multe ori dacă ai card de fidelitate mai primești bonuri de reducere care câteodată plătesc transportul. În ultimul timp la Cora Militari nu găsesc livrare decât peste o săptămână.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #11

    Un abonament de apa nu corespunde? Dozator + ti le aduc in casa.

    Thumb up 6 Thumb down 1

    • singura problema e ca apa aia e infecta la toti

      Thumb up 3 Thumb down 3

    • #13

      "Nu pot sa beau decat apa plata Bucovina" spune ceva?
      N-am vazut dozatoare care sa furnizeze Bucovina, Borsec sau mai stiu eu ce brand/izvor. Sau poate n-am vazut eu ce trebuie.

      Thumb up 0 Thumb down 2

    • nu exista dozator cu bucovina. iar eu apa nu o folosesc doar la baut, ci si la mancare.

  6. #15

    Frumoasa Dragomirna 🙂

    Thumb up 5 Thumb down 2

    • #16

      Noroc ca le-ai spus ca oltenii astia credeau ca-i de prin Cehia sau ceva.

      Thumb up 8 Thumb down 1

    • #17

      Fix la aia m-am și gândit: măi, dacă ăștia vor confunda imaginea cu una din Cehia? Sau ceva. Plus că locul ăla e foarte frumos, total diferit de restul mânăstirilor. Și despre apă nu aveam nimic de zis, dar era luni dimineața, am zis că mă pune Arhi absentă.

      Thumb up 3 Thumb down 0

  7. abia acum îmi dau seama de ce m-am îngrăşat după divorţ: car mult mai puţină apă pe scări până la mine. sau nu car destulă bere...

    Thumb up 9 Thumb down 1

  8. #19

    Sunt singurul care bea apa de la robinet cand e in casa ? Si eu, si toata familia mea, si majoritatea persoanelor pe care le cunosc. Nicio problema in legatura cu asta pana acum.

    Daca totusi vorbim despre branduri, si la mine in casa, si in general, cele mai apreciate sunt de departe Borsec si Aqua Carpatica aia. A, era sa uit si de cei cativa prieteni de-ai mei bogati, care se trateaza doar cu Evian, Voss si Laurent Perrier. Astora li se pune-n cur ceva mai ieftin. Ce sa zic .

    Thumb up 31 Thumb down 5

    • Spune-le prietenilor cu Evian că trebuie să încerce și ei niște Țevian!

      Thumb up 12 Thumb down 2

    • Ai prieteni saraci. Exista apa AURA’A cu continut de aur si argint, care e mai scumpa ca Evian-ul, Voss si ce mai beau ei

      Thumb up 13 Thumb down 1

    • #22

      Cum adică boss ?
      Ești comentatori pă arhiblog si bei apă dă la robinet ?

      Thumb up 42 Thumb down 0

    • EVIAN, lovitura de marketing de geniu a francezilor contra americanilor, le zice în față, ia citiți invers...

      Thumb up 18 Thumb down 0

    • Tot robinet bag când sunt acasă atât în corp cât și menaj, la serviciu am filtrata de la dozator. Nu m-aș mira să aflam că apa plată din comerț nu vine din izvoare ci din Dâmbovița trecută prin filtre, după scandalul hexipharma.

      Thumb up 13 Thumb down 0

  9. trebuie sa fie prin comentarii si din astia ca mine sa te intrebe de ce nu iti pui un sistem de filtrare la robinet. daca esti pretentios si consumi mult, iei unul mai performat pe la vreo 1000 de lei cu 5 etape. personal folosesc o cana filtranta dar nu consumam asa mult, deci e suficienta.

    Thumb up 12 Thumb down 1

    • well, nu am incredere in sistemele alea. si nici nu vreau sa verific pe pielea mea, gen in timpul crizei sa gem Ai vazut, am avut dreptate, era de cacat

    • sigur dau apa mai buna ca la robinet, cel putin opresc impuritatile mai mari daca nu microorganismele. pe mine m-au sunat unii de la o firma, a doua oara anul asta ca la nush ce hotel se fac teste gratuite pe apa si sa imi faca o programare. sa duci pana la 5 mostre de apa de unde vrei tu, robinet, imbuteliata, filtrata. nu am fost sa fac testul. nu stiu daca voiau sa vanda vreun produs de filtrare sau erau ei doar buni samariteni, nu am intrebat si nici nu am fost. daca ar fi fost asa atunci cred ca mai mult ca sigur masluiau testele sa iti arate ce apa naspa consumi tu si ce bune sunt sistemele lor. o presupunere doar. a fost cineva?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • well, la mine nu e vorba de impuritati mari, ci de substantele care imi provoaca pietre. plus, cand e vorba de nitriti si nitrati, eu nu m-as juca cu cani si alte chestii de astea.

    • In urma unui control initiat pentru alte probleme am descoperit ca vitamina D era pe cale de disparitie la mine in corp. Am facut o cura de 6 luni cu D3 si, coincidenta sau nu, nu am mai avut nici o criza renala (asa ma asigurase si medicul ca se va intampla).

      Stiu ca sunt cam offtopic dar am fost foarte ofticata ca am ajuns in aceasta situatie, de aceea indemn toti cunoscutii si necunoscutii sa-si faca analiza care ii poate salva de la o protezare de femur, de exemplu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      A fost la test o mătușă. Bucovina a ieșit cel mai bine, cu cele mai puține impurități. Mătușa mea nu voia să cumpere nimic, s-a dus doar să își testeze apa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #31

    Eu am avut o criza de rinichi acum 3 ani, cand bagam apa carbogazoasa la greu (noroc ca am eliminat piatra), iar apoi am trecut la apa plata, in general Dorna / Borsec / Aqua Carpatica, iar de atunci nu am mai avut probleme. Nu stiam insa de campania imbecila facuta de cei de la Aqua.

    Thumb up 1 Thumb down 6

  11. #32

    Eu folosesc o cana filtranta de un an. Un cartus filtreaza apa cam ptr o luna ptr 2 persoane ( max 4 L / zi ) si costa 20 RON. Eram total plictisit de carat sticle pana la et 4 ... fara lift ... dupa care aruncat sticle...

    Thumb up 11 Thumb down 2

    • #33

      Nitrati din apa nu ii elimini/filtrezi cu canuta minune. Aia e utila in cel mai bun caz sa iti filtreze impuritatile/ rugina, nisip care mai vine pe conducta. Canuta aia are un filtro grosier, cel mult un filtru de 50 sau de 10 microni.pentru nistrati ai nevoie de statie de denitrificare care e imensa si destul de scumpa.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #34

    Piatra la rinichi nu se formeaza doar de la ce apa bei, piatra se formeaza si de la depunerile de calciu din organism deci depinde si de metabolismul tau.

    Thumb up 24 Thumb down 1

    • sunt convins ca tu stii mai bine decat mine, dar e ook, sunt invatat, aici e internet

    • #36

      Ai facut pietre ca esti rau si ateu si nu iti dai cu mir asa mi-a spus mie o hoasca,scuze o doamna in varsta cand mi-am scos piatra de 45mm din colecist cu tot cu colecist.Tot asa si cand am avut oase rupte in accidentul de motor din cauza ca nu ma dau dus in locatiile lui preasmenaru Daniel.Plm si nu sunt ateu dar sunt rau si greu de suportat.

      Thumb up 12 Thumb down 1

    • inseamna ca dumnezeu asta uraste copiii, ca eu fac pietre de cand eram adolescent:)))

    • #38

      Plm ai zis tu ceva,ai înjurat sau ai tinut cu Dinamo.

      Thumb up 12 Thumb down 2

  13. Pacat ca domnul de la Perenna greseste la fiecare argument, dar cea mai grava eroare mi se pare ca nu precizează ca nicio apa destinată consumului nu ar trebui sa aiba DELOC nitrati. Sub 0.02 este limita maximum admisă, 0.01 este limita de detecție.
    Așadar <0.01 înseamnă SUB limita de detecție, așa cum e convenită ea la laboratoare. Asta înseamnă că dacă pe etichete scrie <0.01 nu înseamnă că e mai mare decât 0.0023, ci nu este detectabil.
    Simplu, nu?

    AQUA Carpatica NU are nitriți la niciuna dintre ape (plată, oricare izvor și nici carbogazoasă).

    Sper ca aceasta informație este de folos și că nu contribuim astfel la o mai mare confuzie între nitrați și nitriți, cam unde vrea domnul de la Perrena să ducă discuția.
    Mai grav e că nu înțelege diferența dintre plată și carbogazoasă (cea cu 0 nitrați e cea carbogazoasă, nu cea cu 0.8, sau 1.85 care sunt plate si care nu au fost niciodata comunicate ca fiind cele mai pure), ca mai sunt și alte ape între AQUA și Perrena, ba chiar unele sub AQUA Carpatica, ex Vittel, incluse in baza de date respectiva.

    Si lista de erori poate continua. Mulțumesc pentru spațiul acordat ca să fac aceste lămuriri.

    Thumb up 8 Thumb down 2

    • da. de fapt mizeria asta a inceput-o mizerabilul domn Valvis, nu ceilalti. aqua nu are nitriti pentru ca si i-a scos de pe etichete, nu? hai claudia, informatiile sunt la liber pe internet, trebuie doar sa le cauti. stiu ca pentru valvă este pomană dumnezeiască când se iscă vreun scandal, oriunde ar fi, de aceea e si ultimul comentariu care îl permit pe aceasta tema. oricum, comentariul tau evita delicat GUNOIUL de reclama despre care vorbeam de fapt. iti multumesc pentru participare.

  14. ti-a mai zis cineva si mai sus, iti zic si eu.

    daca ai chef sa stai la o discutie cu niste oameni profi care nu incearca sa iti vare pe gat toate porcariile (sau cel putin erau asa acu 1 an), baga un telefon la wts-online.ro

    o instalatie corespunzatoare pentru fitrarea apei e sfanta vs orice eticheta.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • probabil o sa fac asta odata, pentru cae foarte incomod si incepe sa ma enerveze sa tot car baxuri

  15. + who.int/water_sanitation_health/dwq/nutrientschap12.pdf -> documentatie sanatate apa demineralizata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #44

    bani dati degeaba dupa parerea mea...de ce nu iti pui un filtru din ala de fac astia reclame peste tot la chiuveta si gata. eu pentru baut/mancare am o cana daia filtranta si isi face treaba. Parerea mea e ca apa aia tinuta in plastic 2 luni pana ajunge sa o bei nu e super sanatoasa.

    Thumb up 2 Thumb down 1

  17. #46

    @Arhi

    Recomand http://suntalcalin.ro/magazin/ionizatoare-de-apa/ionizator-de-apa-btm-207d/

    Il avem de aprox 1 an si merita toti banii. Daca esti interesat da-mi de stire si promit ca-ti voi obtine un discount substantial

    Thumb up 2 Thumb down 1

    • #47

      Lol Marius
      Omul are nevoie de apa curata nu ape alcaline, acide si alte balarii emise de pseudostiinta care face tot mai multe victime.

      Arhi singurul filtru eficient e cel cu osmoza.

      Thumb up 0 Thumb down 2

  18. #48

    @Cozmin

    Osmoza elimina mineralele din apa ...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • din ce citisem, exista nustiuce device care le readauga, dupa. PARCA.

  19. Sunt utilizator de apa alcalina ionizata de cel putin 8 ani de zile. Dupa vreo 2 ani am devenit importator direct de ionizatoare de apa (nu MLM etc). Am specificat acest lucru pentru a nu fi acuzat ca fac reclama ascunsa. La fel ca si tine Arhi, am cautat cea mai buna apa pentru familia mea (2 adulti si 2 copii). Am incercat tot felul de filtre, unele bune altele mai putin. Insa cea mai buna optiune pentru noi a fost ionizatorul de apa care are inclus atat un sistem de filtrare(format din unul sau 2 filtre pe mai multe straturi, cel mai fin este de 0.1-0.01 microni - arhisuficient pentru apa de la reteaua publica) cat si un sistem de alcalinizare ionizare. Cu acest sistem ai posibilitatea sa alegi ce fel de apa bei(4 nivele de alcalin, 1 nivel apa filtrata, 2 nivele apa acida). Apa plata din comert ar trebui bauta ocazional din cauza faptului ca este depozitata in plastic si de cele mai mai multe ori in conditii improprii(mai ales vara cand sta mult in soare). Din ce in ce mai multa lume pune accent pe apa pe care o bea. Asta e foarte bine. Dupa parerea mea exista 2 variante: 1. un sistem de filtrare montat la apa de la retea si 2. pentru cine doreste si mai mult recomand un ionizator de apa de calitate. Nu recomand sistemele de filtrare prin osmoza inversa, deoarece elimina contaminantii dar si mineralele benefice din apa. Apa rezultata prin osmoza inversa este o apa acida. Apa acida NU este buna pentru consum intern. Am vazut ca de cand se stie acest lucru, fabricantii adauga la aceste sisteme de osmoza filtre de remineralizare(care adauga minerale alcaline Ca, Mg in special). Apa astfel obtinuta este o apa ''sintetica''. Nu exista nicaieri in natura o apa buna de baut fara minerale(adica cu TDS care sa tinda spre zero). Ce rost are sa scoti ce-i bun si apoi sa adaugi ceva sintetic. Nu are logica. In ionizatorul de apa, apa care intra este filtrata(cu unul sau doua filtre performante pana la 0.1 microni) apoi intra in camera de electroliza(cu 7 sau 9 placi de Titan cu Platina) unde mineralele se separa in alcaline(Ca, Mg, K, Na) si acide(Cl, S, N, P) rezultand astfel o apa alcalina(buna pentru baut si gatit) si o apa acida(folosita pentru utlizari externe piele cu pH = 5.5 sau ca dezinfectant cu pH = 2.5). Ca sa ma informez si sa ma conving am fost in Coreea de Sud si am vizitat cei mai importanti producatori( cu experienta de peste 34 ani) si am vazut ca aceste aparate sunt considerate dispozitive medicale. Inca un lucru important, sotia mea este medic si pot sa spun ca am vazut destule efecte benefice la utilizatorii de apa alcalina ionizata. Daca mesajul a iesit prea lung, imi cer scuze.

    Thumb up 2 Thumb down 0