Decizia Guvernului de a suspenda până la 1 ianuarie 2019 aplicarea taxării la groapă a deşeurilor cu 80 de lei pe tonă va duce la intrarea României în infringement pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020, iar din 2021 România va plăti până la 200.000 euro pe zi, avertizează Coaliţia pentru Economia Circulară în România, o iniţiativa privată şi apolitică a unor experţi de mediu.

Eu când aud de inițiative de astea private și apolitice cu nume pompoase, mă gândesc automat la jigodia aia de ungur care și-a făcut organizație paramilitară la Cluj, sub înaltul patronaj al lui Emil Boc.

E foarte frumos cum, în românia, se pune căruța înaintea boilor de fiecare dată.
Deci avem obligația de a reduce gunoiul dus la gropile de gunoi și de a încuraja reciclarea, da? Daaaa. Ce facem? Păi hai să punem o taxă, să nu mai ducă oamenii gunoiul la gropile de gunoi.

Desigur, între timp, nu există reciclare selectivă în românia. Nu există decât tomberoanele alea puse la oha prin cartiere, doar că ele se varsă în aceleași mașini de gunoi, care duc acel gunoi la gropi, unde câțiva țigani angajați cu ziua pun deoparte plasticul și metalele, să le vândă proprietarii. Ridicarea gunoiului nu se face selectiv, nu există niciun fel de mașină care să facă asta. Nu se dau pungi de gunoi marcate corespunzător, pentru reciclare selectivă. Nu există modalități de separare a acelui gunoi, inclusiv la sursă.

În schimb, lasă că punem taxă de dus gunoiul la groapă, sigur problemele se vor rezolva de la sine, apar și mașinile de colectat gunoiul selectiv, apar și pungile dedicate, apare și sistematizare, apare tot.

Desigur, între timp, ca să nu plătească acei 80 de lei pe tonă, cei care au nevoie să arunce gunoi îl aruncă pe câmpurile din jurul bucureștiului, lângă linia ferată, în liziere de pădure, oriunde se poate.

DAR CE SELECTIV SE FACE TOTUL ȘI CUM AM REALIZAT NOI DIRECTIVELE UE!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.