tarancuta aisha

Dacă e ceva ce nu îmi place pe lumea asta, sunt serbările de la terminarea școlilor sau grădinițelor. Mă enervează maxim lumea stresată din jurul meu, părinții roșii de emoție care își maltratează plozii “ia, repetă poezia de la cap. cum nu știi, anafura și amarulmă-tii, că de o săptămână repetăm? semeni cu tactu, numai el e așa de prost. cine e prost, mă? ai uitat că nici la chiloți nu știi să te închei”, totul concluzionat cu o pișcătură pe furiș pe brațul bietului copil, care nu înțelege ce dracu are lumea cu el și de ce a ajuns așa.

Și vin și banii strânși pentru doamna, că se știe, doamna trebuie să primească un cadou de final de an. Normal, cea mai țață dintre părinți se va ocupa cu strângerea banilor și va întreba zilnic când plătești, uitându-se dezaprobator la tine că încă nu te-ai grăbit să marchezi banul.

Tonele de fursecuri și prăjiturele pe care nu le mănâncă nimeni, pentru că sunt aduse cu titlu de laudă, dar țărăneții știu ei de undeva că e jenant să pui mâna pe mâncare, pleznindu-și din când în când plozii peste lăbuțe, pentru că au îndrăznit să poftească la ciocolată.

O adevărată sărbătoare, identică cu crăciunul și paștele în familiile majorității românilor, când toți se ceartă cu elan înainte de crăciun, dar se așează pios la masă, îmbuibându-se din cele sfinte, lăsate de la dumnezeu.

În poză avem o puicuță de tătar, în costumul tradițional al strămoșilor ei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.