Simt, inconștient, că nu am timp suficient


Nu știu de ce, dar în ultima perioadă stau tot timpul stresat că nu am timp. Și nu că nu aș avea, dar, pur și simplu, de fiecare dată când fac ceva ce nu ține de muncă, mă freacă la cap ceva care îmi spune că pierd vremea aiurea, în loc să fac lucruri utile.

Am remarcat asta cu pregnanță ieri, când am găsit un pack de cărți de istorie diversă și, în loc să încep să citesc din ele, cum aș fi făcut în mod normal, am început să mă gândesc doar că sunt prea multe și că o să pierd mult prea mult timp cu ele.

Același lucru pățesc și dacă mă duc în parc, la bar sau la biliard, tot timpul am stresul că pierd vremea. Și e extrem, extrem de enervant.
Și nu știu cum să scap :mrgreen:

59 comentarii

  1. #1

    Neuro Optimizer?

    Thumb up 85

  2. >de fiecare dată când fac ceva ce nu ține de muncă, mă freacă la cap ceva care îmi spune că pierd vremea aiurea, în loc să fac lucruri utile

    și eu pățesc la fel, dar mi-am asumat-o când m-am însurat

    Thumb up 102

  3. #8

    Eu am avut stresul ăsta doar in perioadele de criză financiară. Atunci aveam sentimentul că dacă ceea ce fac nu îmi aduce bani nu fac ce trebuie. Bine, nici acum nu refuz când mă roagă șeful cu bani, dar când e vorba să pierd timpul e fac cu stil. Probabil pe la 50 de ani să mai am un moment din ăsta de panică. Dar mai e până atunci.

    Thumb up 5

  4. Ia-ti un job normal, de la 8 la 5, cu doua ore in plus de stat prin trafic si de-abia atunci vei fi constient ca pierzi vremea de pomana, facind bani pentru altii. Inconstientule!

    Thumb up 90

    • #10

      Ce-mi furi bai gandurile??

      Thumb up 5

    • #11

      Toti care lucreaza fac banii pt altu si ei muncesc moca...niste victime...ce p*** mea o arzi aiurea? ia, munceste pt tine si gata...

      Thumb up 5

  5. #12

    Te gandesti altfel: "Am facut ceva productiv pe ziua asta? Mi-am atins targetul in ceea ce vroiam sa fac?".
    Daca raspunsul este "da", atunci e ok sa te ocupi si de distractie.

    Poate ar trebui sa te inscrii la niste cursuri, sa iti faci un upgrade tie. La ceva. Orice consideri ca iti lipseste dpdv personal sau profesional. Sau incerci ceva nou, habar n-am...
    Daca tot simti ca bati pasul pe loc, sau ca pierzi timpul.

    Thumb up 7

    • #13

      Da, niste cursuri ar fi perfecte. Le recomand pe cele ale lui Lorand Soares Szasz sau pe cele ale lui Pera Novacovici. Iesi alt om de acolo.

      Thumb up 39

    • Adica putina dezvoltare personala? Un curs, o conferinta. Lorand, tu esti?

      Thumb up 2

    • #15

      Ma refeream la niste cursuri legate de domeniul lui de activitate, sau legat de vreun hobby.

      Desi, trebuie sa spun, unele carti, de dezvoltare personala, sunt bunicele. Dar nu despre asta vorbeam in comentariu.

      Thumb up 2

    • #16

      @Georgi. Nu ai vazut ca și-a luat tac? Este un început.

      Thumb up 2

    • #18

      Scuza mea pentru ca sunt un pierde vara e urmatoarea "oricat de productiv vrei sa fii, oricat ti-ai planifica la milimetru si ai vrea sa faci totul rapid si bine si sa nu pierzi timp, tot o sa mori cu gandul ca mai sunt un milion de lucruri de facut si ca ai fi putut face mai mult/mai bine". Bine, asta nu inseamna ca, "cacat, oricum mor, pentru ce sa ma mai apuc de facut ceva". Ci ca, la un moment dat, e ok sa-ti permiti si luxul sa mai freci si pula aiurea. Altfel, sa nu dai ca la chestia cu self help si sa incerci tot timpul sa te imbunatatesti continuu. Poate ca nu sunt cu nimic defect, poate ca nu sunt bolnav, poate ca e ok sa accept unele lucruri decat sa le fixez si sa ma gandesc tot timpul ca am ceva de imbunatatit. Bine, repet, asta nu trebuie dus la extrem, nici sa fii ca unul din aia asistati sociali din articoul lui Zoso care nu vor sa munceasca, dar nici sa fii un nebun in care trebuie tot timpul sa repari ceva la tine. Pe scurt, e ok sa ai perioade de frecat pula, cat timp ai grija sa nu fie indeajuns de lungi sa devina rutina.

      Era un video scurt dar nu-l gasesc cu un interviu intre Bill Gates si Warren Buffett (cred ca cu Charlie Rose), si Bill Gates avea agenda planificata inainte la minut iar Warren Buffett si-a scos agenda si a aratat-o celui care lua interviul si avea doar 3 ferestre ocupate pe toata luna, ceva de genul. Zicea ca are nevoie de timp pentru el sa fie cu gandurile lui (bine, nu discutam de nivelul financiar care poate ii permite sa faca asta).

      Thumb up 4

  6. #19

    Si eu cred asta cand te citesc " bai pierd vremea in loc sa muncesc sau orice altceva", dar tot te citesc

    Thumb up 26

    • #20

      lasa, ca la tine e simplu, muncesti, nu muncesti, banii aceiasi culoare are:)))

      Thumb up 0

  7. psihoterapie

    Thumb up 6

  8. #22

    Carti de istorie diversa?!
    Sa fie titluri!

    Thumb up 1

  9. Ia si citeste si nu te mai gandi la timp :)

    Thumb up 1

  10. #24

    m-a uns la suflet articolul asta. ai descris exact starea mea din ultimele saptamani
    ce facem?

    Thumb up 6

  11. Pentru ca imbatranesti. #nojoke, pe masura ce imbatranesti incepi sa simti mai acut trecerea timpului.

    Thumb up 19

  12. #29

    Nu mai pierde vremea... hai la o bere! B)

    Thumb up 4

  13. #30

    Fă secs. Mult secs! Deadline-ul "bursucului" se apropie.

    Thumb up 28

    • #31

      Tacibă, că suntem români.
      Noi facem sex de două ori pe an. Odată din iunie până în octombrie şi a doua oară din ianuarie până-n aprilie, în continuu.

      Thumb up 6

    • #32

      @Михаи si din aprilie pana in iunie/ octombrie pana in ianuarie...laba, facem laba!

      Thumb up 4

    • #33

      Laba = sex de post.

      Thumb up 7

    • #34

      Un francez,un italian şi un român călătoreau cu acelaşi avion pe locuri apropiate. La un moment dat, după câteva cocktailuri, francezul şi italianul au început să se laude:
      – Noaptea trecută am făcut dragoste de patru ori cu soţia mea, spuse francezul. Dimineaţa, când m-am trezit, mă aşteptau nişte clătite delicioase iar ea mi-a spus că mă adoră.
      – Eu am făcut dragoste cu soţia mea de şase ori noaptea trecută, spuse italianul. Dimineaţa mă aştepta o omletă gustoasă, iar ea mi-a spus că eu sunt singurul bărbat din lume cu care ar face dragoste.
      Românul tăcea…
      – Tu de câte ori ai făcut dragoste cu soţia ta noaptea trecută? întreba dispreţuitor italianul.
      – O singură dată, răspunse românul.
      – Şi ce-a zis soţia ta dimineaţa, rânji francezul?
      – Nu te opri, Ioane!

      Thumb up 6

  14. #35

    Eu cred că e din cauza bătrâneţii. Ne dăm seama că se scurg şi ultimii ani din viaţă şi sunt atâtea de făcut, intrăm în panică. Ştiu cum a fost în cazul meu, care de curând am împlinit şşşşş....30! M-a luat o panică, un tremurici, ziceai că e ultima zi din viaţă. Mi-a mai trecut între timp, nu ştiu de la ce, posibil de la alcool să mă fi calmat. Bine, tot mai simt o aprehensiune, am acolo o frică latentă care se poate manifesta oricând şi să mă arunce în puţul pierzaniei. 30, vai de plm...
    Acum mă gândesc la tine care ai sărit de mult peste 40, te îndrepţi vijelios spre 50. Deci la 50 deja intră acul pe roşu. E ca la turaţia motorului - a intrat pe roşu, mai rezistă câteva secunde şi iese fum.
    Buuum! Alta nouă, ca la budişti.

    Thumb up 15

    • #36

      Ehee, dacă pierzania n-avea puț ci puță ...

      Thumb up 3

    • #37

      Cred ca e genetica aici. Adica, acum 200 de ani, oamenii mureau pe capete la 50-60 de ani, unii si mai devreme. Daca te intorci si mai mult, era un miracol daca ajungeai la 40 de ani.

      Mi-e clar demult ca omul e setat sa traiasca pana-n 30, 30 si ceva de ani, fara medicina moderna.

      Acum, o fi si de la vreme, ca ploua in ultima vreme, se schimba anotimpul.

      Thumb up 2

    • #38

      33 de ani ca domnul Isus Cristos. Aia e limita de varsta, pana la 33 faci marile salvari si sacrificii. Pe urma o iei la vale...decadenta, degenerescenta fizica si psihica.

      Thumb up 2

    • #39

      in ziua cand am implinit 30 m-a durut in pula...
      la 35 nu m-a mai durut in pula... era ocupata cu altceva.
      la 37 am revenit la durere...
      asteptam 40...

      Thumb up 3

    • #40

      @negrule. Folosește și tu prezervativ.

      Thumb up 0

  15. #41

    Privește niște oameni. 300€ ora.

    Thumb up 3

  16. #42

    Musai List
    E o carte pt care daca iti faci timp, iti va da timp.

    Thumb up 0

  17. #43

    Mai pleaca si tu de acasa vreo saptamana, pentru situatii d-astea exista vacantele. Eu simteam ca inebunesc, daca mai stateam o zi la munca trimiteam povesti d-alea de viata. #hashtagmiamdatdrumulinimprimanta

    Thumb up 6

  18. #44

    Fa un credit la banca.

    Thumb up 3

  19. #45

    Citeste o carte ! :)

    Thumb up 0

  20. And then you die.

    Thumb up 1

  21. #47

    Ar trebui sa ne faci statuie la cat stam si comentam aici, in 3 ani bloggingul ar da coltu' daca nu am mai fi noi.

    Thumb up 20

    • #48

      asa e, din 2006 stau in voi. ia du-te tu si comenteaza in alte parti, ca sa dau coltul. mersi

      Thumb up 0

  22. Lacomia de munca... E mare pacat, mai mare decat lenea. Dar tu nu si nu, nu crezi esti ateu, Batman Batman

    Thumb up 6

  23. #50

    Am cam aceeași problemă: vreau să fac ceva care nu e muncă și sfârșesc prin astfel de conflicte interminabile. Problema e că ajung de fapt să nu fac nimic cum trebuie atunci când rămân blocat într-o buclă din asta.
    Cum am reușit să mai atenuez? Am început să fac lucruri în incrementuri foarte mici: citesc 20-30 de pagini pe zi, ies să alerg câte o oră etc. Cantitățile de timp nu sunt absolute aici, important e să percepi tu că te reții din ceea ce tot tu percepi că ar fi mai important. Am constatat așa:
    - ajung să fac mult mai temeinic activități pe care altfel le-aș fi perceput drept distracții vane;
    - ajung să fac mult mai temeinic și chestiile pe care le percep drept utile (pentru că, probabil, nu mai stau cu gândul că, plm ce mișto ar fi fost dacă aș fi citit/ieșit cu bicla/alergat etc.);
    - chestiile cu adevărat irositoare se elimină singure .

    E un mecanism combinat de păcăleală și optimizare: nu tot ce începi te trage suficient încât să devină obicei și este scuipat automat în afara programului.

    Thumb up 5

  24. Poate a venit momentul sa vizitezi manastirile, sa te regasesti, sa te umpli de har ... :)) Numa' nu vrei sa recunosti.

    Thumb up 7

  25. daca folosesti google chrome baga asta: https://chrome.google.com/webstore/detail/motivation/ofdgfpchbidcgncgfpdlpclnpaemakoj. Trece instant grija

    Thumb up 0

  26. #54

    Sefu', îți recomand călduros The Theory of the Leisure Class. Lasă-i pe săracii ăștia ca ei nu știe.

    Thumb up 0

    • #55

      A troubled young woman often cheats on her husband and wants to leave him. She even contemplates murder. When she is found unconscious with her children murdered, suspicions rise and lives are destroyed.

      Thumb up 0

    • #56

      Ai di ... . Veblen Șefu', nu Hollywood.

      Thumb up 0

  27. #57

    Tu, de fapt, vrei sa ne spui că ai mult timp liber...

    Thumb up 0

  28. #58

    Am trecut prin aceeasi perioada chiar recent. La mine a functionat varianta in care mi-am luat niste timp doar pentru mine, chiar si cateva zeci de minute ajuta, si m-am convins ca oricum nu voi ajunge sa fac in viata nici macar jumatate din ce mi-am propus asa ca macar sa ma bucur de ce pot reusi, in masura in care o sa pot.
    Alternativa era sa traiesc intr-o permanenta stare de frustrare pentru ca nu reusesc sa fac X, Y, Z, sa treaca viata si anii pe langa mine fara sa ma bucur asa cum ar trebui de prezenta familiei si a celor aproape 2 prieteni reali si ... nu, mersi.
    Asadar: cat o sa pot face, o sa fac. Cat nu... poate data viitoare o sa am mai mult noroc.
    Spor.

    Thumb up 0

  29. #59

    https://www.linkedin.com/hp/update/6257683653128790016

    Sunt mai multe idei bune. Destul de multe comentarii, cam 600. Daca vrei, iti fac un rezumat cam ce mi s-a parut interesant

    Thumb up 0