Spre unde ai emigra?

Singurul lucru bun pe care îl văd la intrarea în Schengen este că mutarea reședinței în cadrul uniunii ieuropene va deveni din ce în ce mai ușoară, obstacolele gen sunteți români, deci vă oferim tratament special, de lagăr, vor deveni din ce în ce mai puține și, de ce să nu recunoaștem, la scurt timp după acel moment, toate ciorile ce ne duc mândria de a fi român în afara granițelor, vor fi plecat demult și vor îmbunătăți nivelul de trai al multor țări europene, devenind parte integrantă a lor.

Și atunci va veni și vremea noastră.
Pentru că deja a devenit clar pentru toată lumea că, în românia, schimbarea clasei politice se face doar la nivel declarativ, de suprafață și, dacă interesele conturilor bancare o cer, se poate coabita fără probleme, indiferent de care parte a eșichierului politic te afli.

Și sunt sigur că, alături de mine mine, sunt foarte mulți oameni care pur și simplu nu îi mai suportă nici pe ponta, nici pe băsescu, nici pe crin și realizează că, în mocirla morală în care ne scăldăm, copiii noștri nu vor avea nici o șansă în viață. Sau nu, vor avea șansa să experimenteze și ei idioțenia unei abramburici, sau unui adomniței, marga sau funeriu.

Prin urmare, drag român, dacă ar fi să pleci, în ce țară ai pleca?

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

221 comentarii

  1. #1

    Sa te fereasca Dumnezeu de tiganul turcit si de romanul boierit. Zicala romaneasca.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    In general UE e considerata cam unul dintre cele mai bune lcouri pentru imigranti.Tari precum Germania,Franta,Olanda,Suedia,Nowvegia pot oferi posibilitati bune unor romani calificati.Personala s alege Olanda.E o tara mica si pasnica cu oameni fericiti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      Cu atata marijuana in jurul lor cred si eu ca sunt foarte fericiti!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      Am o prietenă care trebuia să stea o vară în Amsterdam și n-au primit-o la nici un job din cauză că era româncă. Asta după ce interviurile online mergeau strună că era studentă în SUA.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #5

    Swaziland sau Coreea de Nord. Nu m-am decis încă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Dar Cuba, Cuba ce are???

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      In Cuba trebuie sa renunti la cetatenia avuta ca sa devi rezident si sa-ti cumperi vreo proprietate. Altfel cort cu doua iesiri si cantat la baobab frumos scrie pe tine. Dar daca ai fost invatat cu vremea comunista nu-i greu sa te adaptezi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      @mihaela: bai, cred ca ti s-a mai spus chestia asta, dar se pare ca...
      Spune-mi, in Canada va ingheata simtul umorului si al gindirii abstracte, sau ce se intimpla?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #9

    Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Elvetia, Canada, SUA, Australia. In ordinea asta as emigra.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #10

    Vietnam e in UE?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #13

    Australia, probabil. Daca tot emigrezi, macar sa fie intr-o cultura total diferita care imbratiseaza ideea de "fresh start".

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Traiesc in Australia.... Is a fucked up place!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #15

    Traiesc de 5 ani (cu pauze) in Finlanda. E civilizat, nu e spectaculos ca in Elvetia, Germania sau Austria, nordicii sunt mai simplii si mai fara mai pretentii si e posibil sa raman mai mult timp pe acolo mai ales daca imi iau cetatenie anul asta. Mai greu daca nu te obisnuiesti cu clima (zapada din noiembrie pana in aprilie, vara capricioasa si cand e cald e plin de tantari), daca nu-ti place un stil de viata mai linistit si daca nu te obisnuiesti cu faptul ca nordicii sunt mai reci si mai introvertiti. Si limba e nasoala, dar cam toti stiu engleza.
    A, si e super complicat de ajuns in tara, Finnair a scos zborul direct, Malev avea orar bun, dar ungurii au fost prosti si l-au falimentat si ca sa ajung la Suceava ori iau ceva prin Italia si ajung la Bacau ori ajung pe la vreo ora imposibila in Bucuresti si trebuie sa ma descurc cumva acolo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Am inteles c-o arzi civilizat, de ce ai vrea sa ajungi la Suceava? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Vara sunt mai mult de 30 de grade acolo?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      By the way , daca iti iei cetatenie in Scandinavia esti obligat sa renunti la a ta ...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      @Jordan: pentru ca de acolo sunt si pe langa Suceava, cam pe unde incep obcinile au ai mei casa si livada si tot ce trebuie. Sper ca nu esti unul dintre cretinii care asimileaza judetul Suceava cu restul Moldovei (tehnic e si Bucovina), gen saraci/alcoolici/cutitari, ca daca vizitezi zona, mai ales pe la munte, o sa ai o surpriza.

      @PlayActive: Nu prea, in general vara e in jur de 25, dar sunt si execeptii, acum vreo 2 ani a fost si 37, dar e maximul pe vreo 200 de ani.

      @flytudor: pentru Finlanda nu, accepta cetatenie dubla, Romania la fel, deci nu vad care e problema. La Suedia/Norvegia/Danemarca nu ma pronunt, ca nu stiu cum e acolo.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #20

    China. nu este criza si se pot face bani...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #21

    Am plecat deja in Canada, cui ii place... sa ramana cu Antonescu, Basescu, Iliescu, Ponta (ordinea e pur alfabetica) si multi altii, aici e bine, acum si cald, iar la iarna va fi caldura in suflete.
    Arhi stiu ca a mai scris pe tema, chiar conteaza calitatea vietii aici ;).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #22

    Sint de 13 ani in Canada. Dupa atitia ani ma simt vizitator in Romania. (E drept ca ajung acolo doar odata la 3-4 ani.)
    As descrie Canada ca o tara linistita. Mult mai linistita decit Romania. Politica canadiana e la fel de mizerabila ca si cea din Romania doar ca omul de rind are alte probleme si nu-i pasa de politic.
    De exemplu in timpul campaniei electorale exista 2-3 intilniri televizate cu liderii partidelor si hai la vot.

    Daca sint intrebari voi incerca sa raspund.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Dupa cat timp ai primit cetatenia?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      3 ani.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #25

      Mihai specifica: trei ani completi...daca ai iesit din tara fie si pentru o saptamana trebuie sa o specifici pe formularul de cerere. Saptamana se scade la vechimea avuta pe teritoriu. Ai 10 iesiri...le treci pe toate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Am uitat ca trebuie practic sa numeri zilele cit ai stat in Canada.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      3 ani ??? Increibil de putin.....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Din ciclul "M-a facut mama oltean, emigrant canadain", pot spune ca mihai007 e "full of s**t". Pentru a putea depune actele pentru cetatenia canadiana trebuie sa fi rezident permanent, plus sa petreci 1095 de zile pe teritoriul Canadei in primi 5 ani. In cazul meu, dupa acesti trei ani si ceva - am fost de doua ori in Romania ( si mi-a ajuns ) - am trmis actele si a mai durat un an si opt luni procesarea dosarului - din experienta personala pot spune ca tot procesul dureaza minim 4 ani jumatate !

      Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #29

    As pleca in Noua Zeelanda :). Am si fost la un seminar pentru emigrare. Singurul lucru care inca ma tine n dubii sunt cutremurele frecvente, in rest...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      Arhi, nu te supara, sunt mai grea de cap. Cum adica? N-am prins ideea de la ce ai zis tu. Care e treaba cu Mercedesul?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • lolici, e un banc, cum deosebesti un elvetian bogat de unul sarac. ala sarac isi conduce singur mercedesul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      La naiba, am mai si postat aiurea la commentul lui Filip. Aha, acum am inteles. Pentru mine unele glume trebe desenate. Multam de explicatie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #33

    Elvetia. Cu siguranta. Am ales Thun si ne pregatim de ceva timp sa plecam. Am strans,am adunat am muncit si speram din suflet sa ne fie bine. Imi place Romania, e tara mea, nu e patriotism ieftin ci chiar asa gandesc, dar simt ca nu mai pot sa stau aici dintr-un milion de motive. Asadar Thun, Elvetia

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      o sa fie bine. mult succes cu "berner deutsch".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu stiam ca nu prea poti emigra in elvetia

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      Noi am strans bani de casa. Am vorbit cu proprietarul , stim cat ne costa si dupa ce am studiat toata documentatia, am depus cerere de sedere la Zurich, la Oficiul pentru Expati ,parca asa se traduce si am primit toate aprobarile necesare. Nu vom deveni probabil niciodata cetateni Elvetieni. De fapt nu ca probabil ci sigur n-o sa ne dea astia vreodata cetatenie, dar in afara de a nu putea vota si de a nu ne putea angaja vreodata 'la stat"
      , avem eceleasi drepturi ca si ei, mai ales ca am dovedit ca vrem sa ne cumparam o proprietate, ceea ce banuiesc ca-i duce cu gandul ca nu am venit sa cersim mila statului Elvetian ci sa muncim. Cand am fost la Zurich, ne-a tinut doua ore in interviu: le-am aratat ce muncim, documentatie cat cuprinde, Am dovedit ca avem banii, a venit cu noi si tipul de la care urmeaza sa luam casa si ne-au aprobat cererea. As vrea eu sa devin cetatean elvetian, dar nu cred ca se poate

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • stiu o tipa, maritata cu un pastor elvetian, are 2 copii cu el, dar nu isi poate lua cetatenia decat daca ii mai face un copil si are 20 de ani de casatorie cu el

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      Ce zici tu, maestre? Gataaa... gasesc un elvetian batran si m-am rezolvat. 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      In alta ordine de idei, desi ma arde rau ca nu pot lua cetatenia, asa, de mandrie, nu prea vad de ce m-as stresa. Oricum nu o vom obtine iar daca singura smecherie e ca nu pot sqa votez, let it be! Sa voteze ei si pentru mine. Am incredere in ei ca le-a mers bine si pana acum deci n-au votat cu fundul. 🙂 Pentru atata lucru nu merita sa ma stresez.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • o sa fii amarata aia care isi conduce singura mercedesul...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      @blue, de nu ti-e cu suparare, cat dai pe casa aceea din Thun?

      Ca la o cautare rapida astea le-am gasit http://www.primelocation.com/overseas/property/switzerland/bern/thun/

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      din auzite, am inteles ca la cetatenie trebuie sa isi dea parerea si vecinii/comunitatea si sa voteze daca sunt de acord sau nu. e adevarat?

      ce pot sa confirm e ca elvetienii sunt mizerabili cu imigrantii, cel putin cu romanii, am o amica plecata acolo cu un stagiu in arhitectura gasit pe net, au chemat-o la politie/imigrari sa o intrebe, printre altele, ce roman a adus-o acolo si de unde stia de stagiatura, ca sigur a adus-o alt roman.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #43

    Sunt de 10 ani in Canada - cu o pauza de un an petrecut in Europa... si imi pregatesc incet mutarea inapoi in Europa. Timpul petrecut in Canada mi-a schimbat prioritatile - cu toate banii sunt ok, politica nu ma intereseaza, si sunt linistit, ma plictisesc ingrozitor aici. Dar rau. Desi anual plec macar 4-5 saptamani prin lume, restul anului nu fac altceva decat sa astept urmatoarea plecare. Traiul aici mi se pare teribil de anost si regret sincer ca nu am plecat undeva in Europa de la inceput. Evident exista si romani fericiti aici, depinde doar de prioritatile si interesele fiecaruia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #44

    In Franta dar sub linia trasa intre Lyon si Nantes si oricum intr-o localitate sub 3000 de locuitori.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      suna frumos, totusi as prefera in aceeasi zona un orasel mai mare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      Cum sunt francezii? Cât de ușor te-ai acomodat? Cum ți-ai ales tocmai Franța? Și eu sunt în preparative acum să mă car acolo și sunt curios la ce să mă aștept 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #47

    Finlanda, Canada, Suedia, UK, Taiwan.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #48

    Cat mai la Nord pentru ca urasc vara. Suedia, Finlanda, Norvegia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scotia, Anglia, Islanda, Alaska, Canada, Polul Nord. Am uitat ceva? Ah-era sa uit Tara Galilor! In 2014 s-ar putea sa-mi iau zborul!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #49

    eu m-as muta mai la batranete intr-o zona cu clima calda, preferabil la tarm de mare. mediterana eventual. italia/grecia ...
    bineinteles asta implica retragere la pensie (cu vreo 10 ani inainte de varsta necesara), nu emigrare cu loc de munca.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #50

    Republica Palau 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #51

    Ma car in Olanda din august. Poarta mea sunt studiile, dar oricum nu ma mai intorc aici veci. Pe termen lung ma intereseaza Japonia/china de sud-est,zona Shenzhen/Singapore. La batranete ma retrag in Elvetia, intr-un satuc montan de zeci, maxim sute de locuitori.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      te invit in Thun. Nu e chiar satuc ,dar e incredibil de liniste.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #53

    Eu nu plec in viitorul apropiat, dar in plan ar fi Irlanda sau UK.

    Off-topic: Stie cineva vreun apartament cu 2 camere de inchiriat in Bucuresti? 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      @Roxana, stiu eu un apartament cu doua camere la 250 euro in Drumul Taberei decomandat, utilat / mobilat. Daca te intereseaza, cere-i lui Arhi adresa mea de mail 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #55

      Am un coleg; pilot, frumusel foc, singur, amuzant, sociabil, inteligent, mai tanar decat mine. Sta la doua camere in Aviatiei. E apartamentul lui, deci scapi ieftin la chirie. Are balcon, acvariu cu pesti, pisica, bideu spatios, tot ce vrei. Daca esti interesata, cere-i lui Arhi mailul meu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      Bideu spațios?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      sandu, adica d-ala de care are serena wiliams

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #58

      @cubicus, o sa ii cer in cursul zilei de maine adresa ta de mail lui Arhi, pana atunci sunt plecata la niste cursuri. Merci!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Da, eu. Central (Sala Palatului, langa Cismigiu). (De fapt 3 camere, dar ca suprafata e comparabil cu 2 camere). Bloc turn, etaj 3, proaspat reabilitat termic, usa intrare noua, apometre, repartitoare, bucatarie mica, fara balcon, dar 3 camere semidecomandat. Semimobilat pt chirias fara contract de chirie. Gol de mobila pt. chirias cu contract. Proprietar cetatean canadian (eu si sotia adica). 350 EUR cu contract de chirie sau 300 under the table. george.doru@gmail.com. Multumesc

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      V-am trimis mail. 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #61

    Am experimentat si eu Canada in 2006 - dar a fost antipatie de la prima vedere cum s-ar zice. Nu mi-a placut din capul locului si am revenit.
    Evident parerile sunt impartite, prioritatile si motivatia fiecarui ... de asemenea.
    Europa inseamna cu totul altceva pentru mine.
    A fost o incercare, o greseala personala, mi-am permis "luxul" de a ma intoarce (si financiar si din orgoliu si trecand peste orice altceva - care ii tine pe multi acolo chiar daca ar vrea sa se intoarca) ... ma rog - trebuirle sunt foarte complexe si difera de la individ la individ si de la familie la familie. Nimeni nu trebuie judecat in nici un fel 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #62

    Tarile scandinave,Benelux sau tarile germanice.Exact in ordinea asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. #63

    As pleca dar nu stiu unde. Am tot fost in ultima vreme prin Anglia. E ok dar vremea nu ma convinge si oamenii par reci. Am fost in Italia in concediu recent, ne-au furat actele in autobuz. Deci nu. Tarile nordice, e prea frig plus ca nu le stiu limba. Mi-ar fi placut Austria dar nu stiu germana si nici nu ma vad invatand asa repede germana. Francezii ne urasc. Nu stiu, tind sa cred ca mi-ar placea tot la mine in tara dar sa existe conditii mai bune si mai putina birocratie, etc. Dar asta nu se va intampla in curand.
    Asa ca mai am timp de gandire pana in 2014, cand o sa le fie strainilor mai usor sa ne angajeze. In niciun caz nu as pleca fara sa imi gasesc job mai intai.
    PS: Canada este imens de departe, mor de inima in avion pana acolo :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      Zici ca francezii ne urasc? Nu cred ca ne urasc mai mult decat ne uram noi insine. Sa vezi ce iti spune Arhi cum moldovenii sunt betivi si violenti, ardelenii lobotomizati, oltenii hoti, etc. Practic noi insine ne bagam puma in gura si atunci daca ti-o baga si altul de ce te-ai oftica?!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #65

      Ca sa ii dau motiv lui "also known as" sa mai comenteze pe tema, te intreb Ingrid daca stii ce nationalitate aveau hotii de acte din Italia? 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #66

      @Eugen, daca occidentalii nu ar fi furat pana sa apara romanii acolo la ei, ar fi infiintat primul tribunal si rima puscarie in 1990, dar nu e cazul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      Este adevarat doar in parte din ce scrie in articol dar acest Liviu Alexa priveste din Romania. Daca ar privi din Canada probabil ca ar vedea ca mai exista si altfel de romani. Unde e padure, e si uscatura. Categoriile sunt mult mai multe de romani plecati.
      Si categoriile de cei care privesc pe cei plecati sunt si mai multe.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #69

      Cind a aparut articolul am incercat sa dau un reply in care demonstram autorului ca exagereaza dar nu a trecut de cenzura.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • alo, fii serios, nu ti-am cenzurat nciiodata vreun comentariu

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #71

      Nu-i doar un fenomen romanesc, stati linistiti. Exista ceva adevar in articolul ala dar in mare parte e o exagerare. Bineinteles ca exista si astfel de oameni si bineinteles ca exista si oameni altfel.

      Putin off-topic discutiei, vizionati si voi asta: http://www.upworthy.com/take-two-normal-people-add-money-to-just-one-of-them-and-watch-what-happens-next?g=4. Nu conteaza de unde esti si ce nationalitate ai.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      Nu e vorba de tine ci de Liviu. Pe blogul lui am lasat mesajul.
      Sorry daca s-a inteles gresit.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      @Arhi: Mihai spunea ca a avut un comentariu la articolul lui Liviu Alexa de mai sus si i-a fost cenzurat...nu de articolele tale era vorba.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #74

    Japonia. Nu m-as uita nici măcar o secunda la o alta tara.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #75

    Islanda. Comunitatea romana de acolo e nesemnificativa. Limba lor e mai dificila, dar cred ca dupa 6 luni de studii, m-as descurca.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #76

      Esti sigur? Eu ma lupt cu olandeza de peste 6 luni (care e mai usoara) si inca sunt la nivelul de incepator spre mediu. Islandeza e o limba arhaica - suna ca norvegiana de acum 1000 ani

      Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #77

    Nu vreau să plec nicăieri. Atît eu cît și nevastă-mea avem joburi bune, copiii merg la o școală mai mult decît ok, au început să-și facă prieteni. Avem un ditamai parcul la 5 minute de mers pe jos, nu latră cîinii și extrem de rar dai de un rahat pe jos. Oamenii sunt civilizați, amabili, de regulă cu zîmbetul pe buze.

    Chiar nu văd nici un motiv pentru care să plec din Anglia în condițiile date.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • i...hate...you

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      Cred ca era vorba de astia care inca ne mai ducem traiul in Rromania. Dar imi place din comentariul tau prezentarea idilica a perfidului Albion.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      Buhaha, cel mai tare comment de pana acum :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #81

      Mai intalnesti priviri si sprancene ridicate cand/daca afla interlocutorii ca esti din Romania?

      Cum e, nu v-au invadat musulmanii inca? Moschei am vazut ca incep sa apara, soldati decapitati la fel...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      Eugen: momentan n-am parte de sprîncene ridicate, dar stai să vin bine bronzat din concediu. 😆

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #83

    sunt in italia din '94.

    am stat si in nord (plictisitor, dar incredibil de linistitor, viata curge de la sine dac respecti 2-3reguli simple, una e respecti si esti respectat) si in sud (aici e cam ca la noi, traiesti cu "emotia" zilei de maine, in schimb e pitoresc, tumultous, viata e o aventura de dimineata pana seara)...

    am plecat cand aveam 22 ani. daca ar trebui sa fac din nou alegerea asta, as face-o fara nici un fel de regrete...

    m-am obisnuit cu ideea ca am destinul in propriile mele maini, ca nu trebuie sa imi bat capul cu lucruri care nu vreau sa imi bat capul, ca exista un loc sub Soare unde esti acceptat asa cum esti...

    Exista un moment (la mine a fost undeva dupa 6-9luni) cand incercand sub orice forma sa asimilez limba, obiceiuri, mentalitati noi, in care incepi sa ai visuri in limba respectiva, cu tematica diferita de ceeea ce obisnuiai pana atunci... Subconstientul tau a ales.

    E o greseala, depasit pragul, sa te intorci de dragul sarmalutelor, mamaligutei sau palincii. Daca o faci vei regreta toata viata! O vizita cam odata la cativa ani, ajunge si depaseste (basta ed avanza!)

    Revenind la intrebare: Italia. E calda, e primitoare, e umana (poate asa am avut eu norocul)...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #84

    Eu as pleca in Italia - Trieste, Cipru pentru ca-mi place caldura, Australia sau Noua Zeelanda. Cine stie, insa, pe unde ajung pana la urma...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. #85

    Eu as pleca in Hong Kong/Singapore/Tokyo pentru agitatie si bani sau Sidney/Perth Australia pentru relaxare si bani :D. P-aici pe aproape as alege nordicii.

    Momentan ma straduiesc sa iasa bine treaba aici desi e totul varza(fara carnati), plm, aici muncesc sa supravietuiesc...satisfactie 0

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #86

      Si cu cati bani pe luna supravietuiesti ? Te intreb fiindca poate unii considera "supravietuirea" ta, un lux...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #87

      Posibil ca pentru altii sa fie lux, aia care castiga minim pe economie probabil.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #88

      "Aia" sunt mult peste 50 % din total... Ti se pare ca daca tu nu esti din "aia", duci viata de aristocrat ? Nu, tot de aceiasi dereglati mintal si comunisti esti condus...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #89

      Alex, Dafuq ? Tocmai, nu duc viata de aristocrat, chiar invers. Ca or fi 50% sau mai multi, e nasol, tu trebuia sa deduci ca nu am salariu minim, dar nu cu foarte mult peste el. Am spus ca ceea ce am eu poate fi considerat lux pentru cei cu salariu minim pentru ca atunci cand esti ca "aia" fiecare 100 de lei in plus e un lux.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #90

      Relaxare si bani in Sydney sau Perth ?? Sunt doua din cele mai scumpe orase din lume ca si nivel de trai ... Inner city e jale, apartament cu 2 camere sub 600 de dolari pe saptamana chirie nici ca gasesti ... In Sydney sunt salarii mai mari ca in restul Australiei dar si preturile sunt pe masura ..

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #91

      Stiu pe cineva care traieste in Perth, o duce destul de bine si nu e bancher sau are vreo avere. E scump dar viata e ok

      Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #92

    Luxemburg.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #93

    O insula in gracia sa vad cum cresc maslinele in copaci si sa imi beau frappe-ul. Nu optez pentru o insula din Pacific din 2 motive: mi-e frica de cutremure si implicit de tsunami-urile care pot sa rada o insula cu totul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #94

    Australia, Kangaroo Island

    Kangaroo Island is Australia's third-largest island, after Tasmania and Melville Island. It lies in the state of South Australia 112 km (70 mi) south-west of Adelaide. Its closest point to the mainland is Snapper Point in Backstair Passage which is 13.5 km (8.4 mi) from the Fleurieu Peninsula.

    http://www.tourkangarooisland.com.au/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #95

      Good luck with that 🙂
      Kangaroo Island e misto sa traiesti dar toate sunt scumpe acolo .. Ca sa treci cu bacul pe continent e cam 150 de dolari dus pe masina 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #96

    pentru moment sunt in Paris, de vreo 9 ani. terminat facultatea aici, inceput criza in Romania, ramas.
    m-ar tenta enorm sa plec in Asia, Singapore sau Hong Kong insa am cam prins radacini pe aici plus ca nu stiu daca as putea sa traiesc 365 zile/an la 95% umiditate.
    m-ar tenta si mai tare sa ma intorc la Bucuresti, problema e ca in campul meu de lucru e haos, mizerie si mult kkt, asa ca prefer sa lucrez "afara".

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #97

    Ce-mi plac mie visele astea de genul: "pe o insulă pustie", "în Japonia", "în Luxemburg" ș.a.m.d. Oameni buni, nu zic că nu-i frumos să visezi, dar hai să fim serioși, dacă aveți chef de plecat, vă duceți în prima țară care vă oferă niște condiții decente după propriile voastre standarde.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Eu am fost deja plecat odata si pot spune ca as ramane in tara din diferite motive. Eu inca mai sunt prostul naiv care crede cu tarie ca se va ridica unul odata si se va gandi si la tara....sper sa fiu in viata cand se va intampla asta.
    Lasand gluma, as alege o tara cu legi stricte, o tara nu pre aglomerata de romani , o tara unde sa pot sa am un trai decent fara sa ma scuipe nimeni ca sunt roman.
    In romania am un job bun, se poate si mai bine. La un moment dat m-am gandit sa ma bag in politica ca doar is licentiat pe "Relatii internationale si studii europene", mi-a placut domeniul dar dupa ce am discutat cu un politician local, mi-a frant visele. Imi trebuiesc multi bani sa pot fi propulsat, eu nu am timp de impartit pliante si trandafiri pe strada in numele partidului...am un job si tre'sa mananc si eu nu sa fac propaganda!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #99

      Si eu tot Relatii Internationale am facut(a doua) dar am facut-o cu gandul la business international, nu pentru politica and stuff...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      Eu am o curiozitate: astia care faceti relatii internationala si studii europene, ce aveti in cap? Adica dupa absolvire ce faceti. Ca dupa politehnica iesi inginer, dupa medicina iesi medic, dupa ase economist etc. Dar pregatirea de relatii internationale si studii europene la ce ajuta? Ca si pentru diplomatie mai trebuie scoala suplimentara, din cate stiu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #101

    Idem, nu vreau să plec nicăieri!
    Scurt și incomplet: Beau aproape zilnic o sticlă din cea mai bună bere din lume, dimineața ies, la 3 minute de casă, cu câinele pe malul rîului și văd mai multe și variate păsări decît am văzut la Sulina, copilul vorbește 4 limbi și, mai ales fac cu trenul,ieftin, pînă la Londra 2 ore, Paris 1 ora si 20 de minute.
    Așa că nu am motive să plec din Flandra.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #102

      E scump în weekend.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #103

      Lucky you!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      Unde-i satu asta?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #105

      @Paul, satul e municipiu de 800 de ani și a dat doi sfinți de la anul 670 :))
      Păcat că nu are Arhi de pus poze la comentarii...
      Ei, e amară și grea pîinea din străini... nu!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #106

      Arbait, am confundat cu satul Flamanzi. Cred ca mi-era foame 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #107

    chiar acu inspir cu nesat izul unei balegi aflate pe linia continua a unui drum national...nu...nu mai plec nicaieri...aci e patria mea si ma simt atat de bine...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #108

      omugri,
      vezi, de aceea imi place mie de tine.
      vezi paharul plin si stii sa apreciezi lucrurile la adevarata lor valoare...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. #109

    probabil cam intr-un an o sa imi astept prietenii la o bere prin franta. Zona inca nu am ales-o 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      Da un semn cand ajungi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #111

      peste doua saptamani o tai in vacanta spre Paris 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #112

      Eu credeam ca te muti in Franta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #113

      aia la anu. anu asta doar vizita 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  39. #114

    Finlanda, desi, din cate stiu, nu e in Schengen.
    Daca nu, probabil tot pe undeva asa, mai nordic.
    Dar sa plec inainte sa "fat" vreun copil. Nu mi-e atat de frica atat de salarii, de mentalitati sau de spitale pe timp de sarcina si de nastere (si mai incolo), cat de sistemul scolar in care sper sa nu trebuiasca sa-l integrez.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #117

    De aproape 2 ani in Maastricht, Olanda.
    In afara vremii capricioase si a oamenilor destul de reci, restul e ok.

    Viata e frumoasa si in alte locuri din lume atat timp cat nu mai astepti cu sufletul la gura ziua de salariu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #118

    De aproape 5 ani sunt in Australia de Sud, in Adelaide ... mie mi se pare destul de idilica viata in Australia de Sud ... Adelaide nu e populat ca si Sydney, Perth sau Melbourne, are o viata de noapte destul de buna cu o multitudine de pub-uri, restaurante si berarii ... Plaje la greu .. Kangaroo Island / Victor Harbor / Goolwa la sud pentru surfing ... In Est e Barossa Valley cu vinuri superbe .. la nord e Outback 🙂 in 9 ore esti in Coober Pedy - tot 9 ore iti ia pana in Melbourne sa conduci .. Oamenii sunt foarte de treaba, coruptia e la un nivel foarte scazut, chiriile nu sunt imense, asistenta medicala e foarte buna ..
    Cea mai dificila alegere va fi daca te apuci sa urmaresti "footy" sau "cricket". Eu zic sa alegeti footy - dati click pe link si veti vedea cat de bun poate fi sportul asta :
    http://www.youtube.com/watch?v=wc0dZdorN7s

    Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #119

    Eu m-as duce in Grecia. Dar fara sa ma gandesc. Pur si simplu imi place.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #120

    USA sau Canada

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. @Alexandru C. Ai reusit sa profesezi? Ma incanta ideia doar ca nu prea vad acum ramificatia, dezvolta putin.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #122

      La mine a fost mai intortocheat drumul. Lucrez in vanzari dar nu international. E un drum lung pana ajung sa lucrez pe ceea ce vreau. Pana acum am invatat(inca invat) cu ce se mananca vanzarile, importurile etc.

      Eu am ales REI pentru ca aveau in programa materii precum Comert international, Negociere internationala, Dreptul Comertului international si altele asemenea, nu am vrut sa fac ceva ce se axeaza pe fix un lucru (gen contabilitate), eu absorb informatie variata si apoi aprofundez fix ce imi trebuie

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #123

      @Alexandru C:

      Hai ca suntem colegi de....academie sa spunem, eu am terminat Cibernetica. Doar de curiozitate, ce generatie esti?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #124

      am terminat prin 2010

      Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #125

    Sunt un Atena de 4 ani.
    Nu as da Grecia, asa cum este, pe nimic in lume 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #126

    avem chiar acu intre noi, comentatorii de pe arhiblog, un iuda, o cartita trimisa de tov felix sa spioneze blogarimea anti a3. acest individ periculos s-a infiltrat si-a comentat si la zoso pe blog, unde a fost rapid reperat si identificat de unul dintre comentatorii de-acolo, un anume valentin, care a si distribuit un link cu dovada, link pe care-l voi pune si io aci:http://danvoiculescu.net/blog/2010/01/tineri-arti%C8%99ti/

    Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #127

    Portugalia, clar

    Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #128

    In Croatia as pleca, insa ma gandesc cu groaza ca ar cam trebui sa invat limba aia...

    Daca nu - Marea Britanie, unde din punct de vedere al adaptarii n-ar fi probleme. N-as vrea insa sa se uite vecinii nu stiu cum la noi ca suntem romani. Dar cred ca as putea totusi trai cu gandul respectiv, stiind c-am fi departe de antonesti, basesti, ponti, voiculesti si multii lor pui imprastiati prin toata tara.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #129

      Crede-ma ca britanicii sunt foarte obisnuiti cu straini.
      Au ei o repulsie pentru 'benefit scroungers', problema e ca majoritatea care intra in categoria respectiva sunt de-ai lor, nicicum imigranti.
      Eu sunt intr-un orasel mic si tot asa, m-am gandit ca nefiind metropola o sa am probleme si o sa ma simt ca un outcast. Gresit. E plin de indieni, polonezi, pakistanezi, chinezi etc. E foarte cosmopolita tara si remarci de genul 'a, esti din Romania...' chiar nu am auzit deloc.
      Vecinii n-au nicio treaba 🙂
      Succes.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  49. @Alexandru C - Tot in vanzari lucrez si eu, de doi ani. Ma gandeam sa ma "ajut" putin cu un Master in Marketing. Materiile enumerate de tine au fost prea vagi, in anum 3 au lipsit total. Singurul lucru bun este ca inveti cum stau lucrurile in relatiile internationale, drepturile comerciale, etc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #131

      Asa e, materiile au fost relativ vagi insa deajuns sa imi trezeasca interesul pentru a dori sa stiu mai mult.

      Eu in vanzari am aterizat de un an, inainte eram un corporatist care nu prea statea la birou:))

      Cum iti merge in vanzari? Eu deja am atins limita de sus si tre' sa trec la urmatorul nivel inainte sa ma plafonez

      Thumb up 0 Thumb down 0

  50. #132

    O insula din Caraibe. As prefera intotdeauna sa lucrez pe bani putini dar dupa ce se termina tura sa pot merge la o partida de pescuit in apele Atlanticului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  51. #133

    Daca schenden-ul va impiedica sa plecati inseamna ca n-aveti coaie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  52. #134

    In Ianuarie ma mut in Anglia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  53. #135

    Am plecat in Anglia pentru cateva luni, 'de test'.
    Nu ma mai intorc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  54. @Alexandru C. Bine, am pornit ca agent,in 6 luni am ajuns supervizor si am echipa de agenti. Un loc 2 pe tara la nivel de sv. Mai am de urcat dar probabil tre'sa schimb angajatorul ca unde pot eu urca, is oamenii inradacinati.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  55. #137

    dacă eram mai tânăr şi fără obligaţii în Noua Zeelandă. un orăşel mic între munte şi mare.
    da' la vârsta la care aş fi putut face asta eram patriot. maaare fraier!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  56. #138

    E interesant cum discutam de ceva vreme ca francezii si nu mai stiu cine sunt lasii Europei, iar noi ne gandim sa ne strangem catrafusele si sa plecam din tara noastra, din cauza catorva sute de politicieni agresivi si parsivi si din fata catorva milioane de cocalari. Sa inteleg ca... ne-au invins?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  57. #139

    eu in Austria m-as duce. E o tara superba si binecuvantata de Dumnezeu. Cei ce au fost in Austria imi vor da dreptate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  58. #140

    Marea Britanie...for sure

    Thumb up 0 Thumb down 0

  59. #141

    Sunt de 25 de ani in Romania. Am prins cetatenie inca de la nastere pentru ca am avut norocul sa ma nasc intr-o maternitate din aceasta frumoasa tara.
    Vad zilnic cetatenii acestei tari ca se plang de legi si cei care le fac. Lenea ce ii caracterizeaza e ocolita. Prefera sa injure pe altii pentru problemele lor.
    Am multe cunostinte plecate prin Europa, la munca. Rabda de foame ca mai apoi sa isi cumpere case si masini in Romania.Am si pe cei vechi care au trecut de rabdari si case. Acum rabda de foame in tara, in casa, cu masina in parcare.
    Eu prefer sa bag la ghizdan si cand o sa vina nevoia de a cumpara o masina sau o casa, ma duc la tara cu laptopul in brate si revin la prima iubire, freelancing-ul. Nu dau bani pe intretinere/transport, rosia o iau din gradina, carnea din cotet, laptele din grajd, apa din izvor.
    Ce poate fi mai frumos sa lucrezi pentru americani din padurea de salcami?

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • yup, toti eraam la fel de fraieri cand aveam 25 de ani.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #143

      http://www.youtube.com/watch?v=qsBbeWbED7w si ontopic si oncomment :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #144

      Eu nu zic asa.
      O sa iti aduc aminte peste 2-3 ani, de faptul ca m-ai facut fraier pentru ca la 25 de ani credeam ca poti sa faci bani si in tara.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • da, nu cred, pentru ca nu vorbim de bani aici. cand o sa ai varsta sa intelegi despre ce vorbim de fapt, sa imi aduci aminte.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #146

      Cind nu mai poti lucra pentru americani ce vei face?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #147

      mihai00, nu am ajuns acolo, inca. Am un job, un proiect online in dezvoltare, altele pe vine. Online-ul romanesc are potential.
      Dar sa zicem ca imi moare proiectul si nu mai am rabdare sa le incep si pe cele care sunt in faza de concept, acum. Job-ul nu mai are nici un rost pentru ca acum stau angajat doar pentru a ma mentine cat timnp lucrez pentru mine.
      Ma apuc de freelancing. Se castiga bine, nu mor de foame, nu plec din tara, traiesc bine. Strang niste bani si imi fac o mica afacere in off-line. Am si acolo niste idei dar nu reprezinta o pasiune asa ca le tin pe planul de rezerva. Oricum, viata e plina de surprize.
      Variante sunt. Important este sa existe vointa!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #148

      vipe, welcome into my world. Freelancing pe ce segment, daca pot sa te intreb si nu te deranjeaza?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #149

      Arhi, vorbim despre emigrare, cred. Nu?!
      Care ar fi motivul unei astfel de actiuni?
      Nu banii?
      Dar, fie ca tine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu, nu banii. e ca mine. ca sa intelegi, patronul de la fungifts.ro a plecat in australia. avea vila, masinni si un busines de cateva sute de mii. a vandut tot si a plecat. vezi mai sus la ce a zis blue, ca au bani si prefera sa se mute in elvetia. ti-am mai zis, mai cresti, dupa care revino in discutie, ca momentan te depaseste si nu neaparat din vina ta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #151

      blue, Web Development, Design&Multimedia si Sales&Marketing.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #152

      vipe, conteaza ce preferinte are fiecare. Sa presupunem ca as castiga 2000 de euro/luna in Romania. Daca as avea oferta de munca in Grecia, Spania, Italia (orase mici de 100-150 de mii loc., preferabil langa mare) pentru 1900 de euro/luna, mi-as face bagajele in secunda urmatoare. Am ales cele 3 tari, pentru ca 1900/luna mi-ar asigura un trai decent. In Romania ce fac cu 2000 de euro/luna? Imi iau o cutie de chibrituri in 20 de ani si mananc shaorma in centrul vechi. Dar tot in jeg traiesc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #153

      vipe,
      am tot respectul pentru tine.
      si te felicit pentru viziunea ta de viata...
      bravo.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  60. #154

    Eu sunt în Germania de 4 luni, am făcut relocare cu locul de muncă. Undeva în sud, la 10km de granița cu Elveția. Sper să mă pot obișnui cu clima și mai ales să pot învăța limba. În rest... toate bune.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  61. #155

    Azi m-am trezit cu gâtul strâmb.
    Şi ochiul îmi curge pe falca în umăr înfiptă.
    Din unghii îmi creşte o carne soioasă şi suptă
    De gura amară si mută
    Pe geamul albastru las dâre de melc, când palma îmi plimb.

    Azi m-am trezit cu gâtul strâmb.
    Pe geamul albastru lipesc falca spartă
    Şi ochiul îmi curge trudit, dar nu plâng.
    E ziua dintâi când văd lumea dreaptă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #156

      *aplauze*

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #157

      foarte frumos.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #158

      Corban,
      se califica detasat.
      frumos pastel...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #159

      Unde sa se califice?
      Chiar m-am trezit cu o durere de gat si de membre in dimineata asta. Si la 20:00 iar merg la tenis 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #160

      Dani,
      la 20.00 mergi iar sa te imbeti, ai vrut sa zici? :-))
      e buna miscarea oricum.
      Poezia se califica direct in grupele CL din acest an.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #161

      :)) Nicht, gata. Tenis si direct acasa la munca. La cum arata treaba, o sa am urechile prinse pana miercuri seara.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #162

      ce ti-e si cu geniile astea ne-ntelese....sunt sigur, dar absolut sigur ca, daca avea creanga blog, luceafarul era publicat in comentariile de la capra cu trei iezi...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #163

      Si mai poti sa mergi de la unghiile alea incarnate?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  62. #164

    din septembrie voi fi in Gent 🙂 am citit comentariile si sincer nu ii inteleg pe cei care spun ca nu mai au varsta la care sa faca o schimbare. probabil din frica de necunoscut inventeaza tot felul de motive (casa, credite, copii, parinti)..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #165

      corect, copii, părinţi, motive inventate 🙂
      uite, eu sunt divorţat, îmi văd fetiţa în weekend. o convingi tu pe fosta să mi-o dea în Noua Zeelandă?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  63. #166

    Italia, Spania, UK, Ge sunt cele mai la îndemână destinaţii. Nu degeaba sunt preferatele căpşunarilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  64. #167

    De o saptamana am ales sa ne mutam in Franta u catel si purcel.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  65. #172

    Eu am vazut multi romani nemultumiti de Canada, unii inca in Canada iar altii deja in tara. Dincolo de nemultumirile din tara e trist sa vezi ca isi duc problemele cu ei. La fel se barfeste, la fel se uita la ce au ceilalti, la fel isi exprima "valoarea" prin case si masini scumpe. Se plang ca restul sunt reci pentru ca nu se aduna in gasti sa bea pana dimineata. Nu incearca sa inteleaga cultura locala, sa o asimileze sau sa se integreze, practic ei cauta doar mai multi bani si vor sa traiasca exact ca in Romania.
    Cred ca de fapt problema esentiala este ca altii fura sau abuzeaza in tara si nu o fac ei. Vorbesc de majoritate, de peste 60% din ei, nu de toti.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #173

      "y" e pe spaniola poate. In franceza se zice avec catsel et cochon...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • eu nu ma limitez doar la o arie geografica:D

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #175

      @Dufu: catzel = chien

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #176

      Exista destui care vor sa traiasca ca in Romania in Canada. Se aduna in faimoasele "Blocuri cu romani". Singura lor bucurie este vizita in Romania (concediu nu pot spune ca multi nu lucreaza legal) cind se lauda la cei din Romania.
      In rest viata lor e cenusie...

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #177

      @mihaela: pe bune???? Merci.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  66. #178

    Ii inteleg pe toti cei care isi doresc sa traiasca mai bine.
    Si mai linistit. Si mai frumos.
    Si imi pare rau pentru ei, ca trebuie sa paraseasca tara ca sa-si atinga acest scop nobil... sincer.
    Capacitatea unui om de a fi fericit, nu tine cont de cati bani are pe cont si nici de cat de putine probleme are de rezolvat in viata...
    Un om poate fi fericit oriunde in aceasta lume. Pentru ca omul este cel care sfinteste locul si nu invers.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #179

      Fericirea, frumusetea, iubirea sunt notiuni abstracte. De multe ori pot sa-mi pice-n cap si tot nu le observ 🙂
      Nu mai bine mergi intr-un loc deja sfintit? Oricat de provocator ar fi sa o arzi duhovnic, vanturand cadelnita printre draci. Eu as fi preferat sa ma nasc in alta tara. Prima mea limba sa fie engleza, germana sau franceza. Nu romana.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #180

      Dani,
      dorul acesta de a te elibera de propria identitate, ca si de o piele de sarpe, este ceva tipic oltenesc sau de ce tine?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #181

      @Hary>>

      +1

      Thumb up 0 Thumb down 0

  67. #182

    Nicule, vrei sa ma ucizi? Doamne fereste de asa preturi. In general aceste case de peste 1 milion sunt foarte mari, cu unul sau doua etaje si situate in genere pe malul lacului. Eu am gasit ceva mai mic cu un etaj avand sus trei dormitoare si doua bai iar la parter bucatarie, living , dining room sau cum ma-sa ii zice si gradina. Are o panorama superba fiind pe un fel de colina si in nici un caz nu se apropie macar ca pret de ce vad eu acolo trimis de tine

    Thumb up 0 Thumb down 0

  68. #183

    Eu am observat la romanii din Marea Britanie o anumita aroganta, ce nu e intalnita la cei din Spania, Italia sau Germania,etc. Romanii astia se simt mai ”speciali”, poate ca-s intr-o tara vorbitoare de engleza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • se ia lorzeala

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #185

      Mai rau decat "canadienii" cu nume de James Bond?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #186

      Arhi a punctat bine. Aia se cred mai speciali poate pt doar pentru ca au cu ce bea apa acolo, incep sa fie cu nasul pe sus

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #187

      acum nu fiti rautaciosi...nu se ia nici o lorzeala, ci pur si simplu imprumuti din cultura si valorile locurilor unde traiesti.
      Si noi am venit in Anglia acum doi ani cu doi copii mici , fara nici o certitudine, fara un loc de munca sigur, pur si simplu cu dorinta de "mai bine"...si asa cum spunea cineva mai sus intradevar conteaza calitatea vietii....si da , am intalnit oameni care stramba din nas cand aud ca suntem romani, pt ca asa cum englezii au uscaturile lor asa le avem si noi si in tara si in afara , dar cred ca important este ca lumea sa vada ca nu suntem toti uscaturi...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #188

      heolea tu nu i-ai intalnit pe aia din Italia.Cocalari prin definitie

      Thumb up 0 Thumb down 0

  69. #189

    Sa ma scuzati voi astia care vorbesc de bani mai sus, insa unde plua calului a zis Cetin in articol ceva de bani? Voi nu cititi ca sa va puteti da o parere (mai) apropiata de subiect?

    On-topic la acest off-topic: voi chiar credeti ca banii sunt totul?

    Si mai era un freelancist mai sus care zicea ca el se duce in padure cu laptopul in brate si lucreaza pentru americani, si are rosia in gradina si laptele de la vaca direct. Eu cred ca habar n-ai cata munca si cat noroc iti trebuie pana sa mananci o rosie cultivata de tine. De vaci si alte rozatoare de astea nu mai vorbim.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #190

      Vorba Andrei: Banii nu aduc fericirea, dar intretin iubirea!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  70. #191

    cum spunea un amic: "in Romania raman doar prostii si melancolicii"

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #192

      Deci toti moldovenii si tiganii sunt destepti

      Thumb up 0 Thumb down 0

  71. #193

    Daca ar fi sa aleg, ar fi undeva prin Polinezia, unde as avea sanse incredibil de mici ca sa intalnesc romani sau sa intalnesc oameni care stiu ce e aia Romania. Cum ar zice un prieten de-al meu: chiar as putea sa traiesc fericit intr-o tara civilizata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  72. #194

    Ăștia cu insulele pustii și cu fugitul de români sunt preferații mei. Or fi tot ăia care ajung să lucreze în țările dezvoltate din UE în birouri ticsite de paki? Cine știe, știe la ce mă refer. :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #195

      si pe mine ma amuza la culme. Niste visatori ratati

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #196

      +1
      Hahahaaaaa! Sau aia cu un sef vietnamez cu ceas de aur....hahaaaaaa!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  73. #197

    Emigrarea e o optiune care apare in urma a doua cauze:
    1. Mori de foame la tine in tara - iei drumul spaniei la capsuni
    2. Te-ai saturat de tot - iti faci un plan, pui niste bani la ciorap si o iei in lume de la 0.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  74. #198

    Nu Schengen tine romanii legati de Romania (dovada si comentariile celor care au plecat chiar inainte ca Romania sa intre in UE) - cam ca in imaginea asta http://2.bp.blogspot.com/-_Hwm1EaL4Sg/TVWLqVeNqcI/AAAAAAAABgI/dv0Gthtk6BY/s1600/Cavalo.jpg .

    Parti bune si rele sunt peste tot: ii inteleg si pe cei care pleaca, si pe cei care raman sau se intorc (ajuns in alta tara pui altfel problemele, altele devin prioritatile, abia atunci vezi daca ai facut o alegere potrivita sau nu).
    Vorbesc din perspectiva cuiva care a stat 3 ani in Bruxelles, s-a mutat in Nice (cu ceva calatorii bune la activ), iar peste alti cativa ani vrea sa plece din Europa - samd, cineva care nu intentioneaza sa se intoarca in Romania, desi stie partile ei pozitive.

    E bine ca romanii vor sa plece, ca vor ceva mai bun. Lucrurile sunt insa mai complexe de-atat:)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • daca avea cea mai mica chestie pozitiva pentru tine, te intorceai inapoi. dar ma indoiesc ca vrei sa iti cresti copiii in sistemul de invatamant al abramburicai

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #200

      O sa iti dai seama dupa ce o sa pleci care sunt lucrurile bune in Romania (din punctul tau de vedere, desigur). 🙂
      Nu are treaba cu sistemul abramburicai (sau oricine ar fi acolo). 🙂
      Cata vreme o sa privesti o tara doar printr-o lumina negativa, plin de resentimente, nu o sa poti intelege niciodata ce se intampla acolo de fapt, nu o sa iti gasesti linistea (indiferent daca ai o vila in Monaco, Elvetia ori o cocioaba in Cuba).

      Altfel, mult succes 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  75. #201

    Eu m-as muta in Cehia, pt ca: 1. imi place literatura si arta ceheasca, 2. Imi place simtul umorului pe care il au cehii 3. Ador Praga 4. Un procent relativ mare dintre cehi sunt atei.
    Argumente contra: 1. Nu o sa reusesc in vecii vecilor sa invat limba 2. Eu nu sunt cu berea, sunt mai mult cu vinul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • am un prieten care sta in cehia, 512kbps.com poti sa il intrebi ce si cum

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #203

      Eu m-as muta in Cehia, pt ca: 1. imi place literatura si arta ceheasca

      ??????????????????????

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #204

      Argumente contra: Eu nu sunt cu berea, sunt mai mult cu vinul.

      cred ca n-am fumat eu ce trebuie

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #205

      @deea
      Au si vin bun in sudul Moraviei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #206

      @Arhi: mersi de informatie Deocamdata sunt la stadiul de proiect pe termen lung, fiu-meu mai are 3 ani de liceu, si chiar ii place liceul la care merge, n-ar fi deloc incantat daca ne-am muta. Asteptam sa intre la facultate si poate ne relocam atunci.
      @animal00: probabil ca nu fumezi tu ce trebuie. 🙂 Nu stiu sigur, dar parca in Cehia au dat recent si o lege care permita cultivarea/consumul de marihuana in scopuri medicale. Eu as obtine reteta, am o anumita suferinta cronica pt care se recomanda marihuana, deci un motiv in plus pt emigrare 🙂
      @Sabotor - sincer, n-am baut vin din zona respectiva niciodata. Cu prima ocazie, il testez.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #207

      Eu m-as muta in Franta. Sunt un mare fan al lui Napoleon. Si Louis al paispelea ala...smecher om. Clar, m-as muta in Franta. Dar nu imi place de Mickey Mouse. Si cica e unul imens in Marne La Vallee. Deci deal breaker. Sâc!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #208

      eu m-as muta in spania ca Realu a castigat 5 ani la rand CL-ul.
      Ca argumente contra: barsa a dat drumu la aspersoare dupa meciu cu inter.

      Pe de alta parte, inca nu ma pot decide sa ma mut pentru ca mai sper sa prin un rozmarin pe balcon

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #209

      Ideea de a te muta intr-o anumita tara pt ca iti place arta si cultura produsa in respectiva tara are enorm de mult sens, in ciuda perplexitatii voastre. Inseamna, pur si simplu, ca esti compatibil cu respectiva civilizatie, ca ai sansa sa intalnesti multi oameni care gandesc la fel ca tine, simt la fel, apreciaza aceleasi lucruri,etc. Din punctul meu de vedere, asta e principalul criteriu dupa care ar trebui sa alegi locul in care vei locui pt o perioada de timp. De ex., eu una nu m-as putea muta in Polonia, din cauza concentratiei ridicate de catolici fundamentalisti pe metru patrat. Abia ii tolerez pe ortodocsii din propria patrie, si cu astia sunt obisnuita din frageda copilarie. Nici in Elvetia nu m-as muta, pt ca aia au acordat dreptul de vot femeilor in unul dintre cantoane abia prin 1991. Ergo, eu ii banuiesc pe elvetieni ca, deep down inside, sunt teribil de misogini, asa ca nu m-as muta in tara aia. Nu m-as muta nici in Franta, ca am alergie la limba franceza din cauza profei din liceu, care ma punea sa traduc pagini intregi din Nicolae Iorga in franceza (si chestia asta ar trebui sa intre la categoria "pedepse crude si neobisnuite"). N-as putea trai fericita daca ar trebui sa vb limba franceza in fiecare zi. Dimpotriva, as face atacuri de panica la fiecare propozitie, de teama sa nu gresesc vreun timp verbal.
      Noah, ma rog, pentru mine astea-s criteriile importante atunci cand trebuie sa alegi unde sa locuiesti. Si, pana acum, au dat roade.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #210

      Scuza-mi cacofonia, dar daca au dat roade, de ce vrei sa te muti in Cehia?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #211

      @deea
      Incearca unul facut pe langa Lednice/Valtice/Mikulov. Dar sa fie alb, e zona propice pentru vinul alb, nu rosu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #212

      @Dani Corban: Pur si simplu pt ca imi plac schimbarile de peisaj. Mi se pare normal sa te mai apuce dorul de duca din cand in cand. Nu-mi propun sa ma mut definitiv, dar imi place sa mai schimb peisajul. Am locuit pt perioade scurte (de la cateva luni la un an) in cateva locuri: SUA, Norvegia, Italia, UK. Am stat si vreo doua luni la Praga, vara trecuta (sotul a fost trimis de la job pt 4 luni, l-am insotit si eu o parte din vreme). Si mi-a placut mult atmosfera, oamenii,viata culturala din Cehia. asa ca am ramas cu o nostalgie, o dorinta de a petrece macar 2-3 ani in tara aia. Dar, pe termen lung, in Cluj (unde locuiesc acum) ma vad imbatranind

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #213

      nu pot sa judec un om pe baza motivelor care ii invart rotitele din creier. Pot doar sa zic ca sunt niste motive penibile.

      In cazul tau, motivele sunt puerile. Esti femeie, deci asta iti ocupa tot timpul, asa ca nu prea putem veni cu argumente logice, gen: mutarea ar trebui sa implice mai mult decat "sunt 3 scriitori cehi care imi plac", dar nu imi vine sa merg pentru ca "mie imi place vinul si lor berea".
      Pe de alta parte, poate ai si tu dreptatea ta. Nu iti trebuie argumente prea multe si prea logice sa pleci din tara. Asta daca nu ai kinderi, moment in care, cred eu, alegerile trebuie facute si cu scopul de a le imbunatatii lor viata.

      si...ca sa nu fiu chiar gica contra, plecarea din Ro in Cehia, poti sa o faci si datorita faptului ca n-ai gasit paine la magazin in romania. tot ar fi o schimbare pozitiva 😀

      *de mentionat ca mie n-au avut cehii cum sa imi dee cati bani le-am cerut? adica vreo 3-400E in plus fata de romania.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  76. Singapore, acum sa gasesc si ceva de munca pe acolo. Daca aici inca ne mai permitem sa alegem, acolo cred ca trebuie sa acceptam ce gasim

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #215

      Am zis ca in viata asta tre' sa ma scald in infinity pool din marina bay sands si sa vad gradina botanica de acolo

      Thumb up 0 Thumb down 0

  77. #216

    De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?
    Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu de acasa o saptamâna în munti cu corturile.
    Noi ne salutam cu „Doamne ajuta!”
    Noi avem un pamânt binecuvântat de oasele si sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâtia romani pt viitorul nostru si noi fugim ca vitele în Occident?
    De ce acceptam ca Securistii comunisti sa ne conduca în continuare prin politica si educatie?
    De ce acceptam ideile occidentale cu bratele deschise?
    De ce acceptam ca barbatii nostri sa fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut dupa atâtia ani de la caderea comunismului?
    De ce acceptam ca în continuare memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata în picioare si la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului înca nu le sunt recunoscute meritele?
    De ce esti drogata scumpa Românie cu iluzii occidentale?

    Cateva cuvinte luate din scrisoarea unei tinere studente la o universitate in Londra.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  78. #220

    Chiar vrei un raspuns la toate astea? Iti pot da niste motive , ca raspuns la ceea ce stiu si pfricep din scrisoarea de mai sus.

    "Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu de acasa o saptamâna în munti cu corturile'. - D-aia si din inca alte cateva motive s-a dus dracu tot CFR-ul, de d-astia care merg cu nasu in timp ce tu platesti ca boul. Suntem geniali.

    "De ce acceptam ideile occidentale cu bratele deschise?".- Pentru ca alora le merge mai bine decat noi si e clar ca acolo e ceva care la noi nu se leaga. La noi- prost. La ei- bine. Simplu, nu?

    "nu suntem în stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut dupa atâtia ani de la caderea comunismului?" -Pentru ca aia NU vor. Vor sa-i sustinem sa intre in UE , vor locuri in facultati la noi, dar in rest li se rupe de noi si de faptul ca o mana de nebuni ii vrea atasati Romaniei. Le e mai bine asa

    ".Cateva cuvinte luate din scrisoarea unei tinere studente la o universitate in Londra" - Tanara ta patrioata e la studii in Londra. Cred ca asta spune tot despre patriotismul rasuflat si penibil ce pare sa va apuce pe toti,ca o moda.

    Spuneai ca o sa iti aduci aminte peste ani cand ti-a zis Cetin ca nu poti face bani in Romania. Poti mai , sigur ca poti. Si eu si tu si el si multi facem bani in Romania. Problema e ca nu vreau sa-i si cheltuiesc in tara care nu m-a dat nimic decat multe flegme si nu vreau sa traiesc intre romani. Nu toti, sa fim intelesi. Dar multi, mult prea multi sunt sub limita mea de suportabilitate. Asa ca , patriotismul scump sau ieftin e fix zero.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #221

      Sa vezi Blue ce nasol e cand nici macar bani nu poti sa faci in Romania, pe langa ca esti obligat practic sa traiesti intre nebuni, intre vecini dereglati mintal care vor sa-ti dea in cap din nimic, intre oameni care iti vor numai raul....

      Si futut, si fara bani e si mai rau decat doar futut... Ii inteleg pe cei care au cedat stresului cotidian si s-au carabanit catre lumea de dincolo...

      Thumb up 0 Thumb down 0