Statul unde poți distruge orice, nimănui nu-i pasă

În 2 săptămâni, 2 vaci din generația Y (știți voi, ăia nonconformiști din reclama pepsi) au distrus 2 opere de artă de valoare inestimabilă, prin zgâriere cu șuriul.

Povestea în sine nu ar fi o mare brânză, copchii tembeli cu părinți la fel au existat dintotdeauna. De fapt, povestea e alta.

După prima distrugere, știți ce a făcut primăria gorj, administratorul operelor de artă? Exact, nimic. Infractorii au fost pedepsiți cu o amendă de 500 de lei, dreptatea a fost satisfăcută, totul ok.

Acum, după ce văcuța Y a zgâriat coloana infinitului, ce a făcut primăria?
Bine, știu, v-ați aștepta la un gard, măcar. Sau la niște afișe mari, scrise cu roșu BĂ PROȘTILOR ANALFABEȚI, CITIȚI AICI PE LITERE CĂ NU AVEȚI VOIE SĂ DAȚI CU CUȚITUL PE OPERE DE VALOARE INESTIMABILĂ!

Nu, nu a făcut nimic de genul acesta.

Noi în momentul de faţă lucrăm la un sistem de monitorizare a operelor, ce va fi legat la Poliţia Locală şi la noi, la Centrul Brâncuşi. Ca soluţie tehnică am stabilit să fie montat un sistem de perimetrizare care să ne avertizeze când cineva se apropie de opere, în funcţie de distanţa pe care o setăm noi şi astfel vor fi avertizaţi cei de la Poliţia Locală că cineva a pătruns în perimetru. De asemenea, există şi posibilitatea montării de panouri prin care să se interzică atingerea operelor, dar toate măsurile trebuie discutate cu cei de la Ministerul Culturii

Deci nici măcar panouri nu au pus, pentru că, nu-i așa, trebuie întâi să discute cu ministerul culturii, nu pune așa, panouri, după cheful nostru.

Bine, eu personal deslușesc și o mică șpagă a primarului, în sistemul de perimetrizare.

45 comentarii

  1. #1

    Spaga e-n toate, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la soare! Singura problema e procentul. Daca este mai mic sau egal decat/cu 4.5%, nu se pune.

    Thumb up 11 Thumb down 0

  2. #2

    mai e ceva de furat? mai e ceva de stricat? mai e ceva de shpagat ?....nici o problema , se rezolva !

    Thumb up 1 Thumb down 0

  3. #3

    Pe aia cu coloana o stiu, cealalta care e?

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • #4

      cu coloana

      Thumb up 11 Thumb down 0

    • #5

      Tot coloana, s-a gasit o pitipoanca sa scrie si ea ceva ca i se terminase tabla pe masina... Da' pustanii astia cu aere de nonconformisti nu pot face si ei oțâr' de munca in comunitate, gen: spalat wc-uri, varuit pomi, maturat strazi si filmati in timp ce fac asta, dati la tv, ca vad ca umbla dupa faima si vedetism... + amenda, evident!

      Thumb up 27 Thumb down 0

    • #6

      Asta-i alta sau aia-i asta. :-)

      Thumb up 3 Thumb down 0

  4. #7

    Man, ce poți să te aștepti de la niște unii "agreați" în circumscripție de Victor Viuărel, derutat de Gorji?!
    Oricum, îs fraieri. Sistemele aiti nu produc grosse parandărăt.

    Cu totul altceva ar fi dacă ar implementa un sistem de supraveghere care să conțina miradoare, cu mitraliere grele și câte un pluton de tancuri ușoare pe flancuri, patrule cu câini de luptă, cazemate cu laseri anti-brișcă, cu supraveghere din dronă, câmp minat în jurul obiectivului, baraje cu baligi de vacă anti-șlapi, senzori cuplați la satelit și alarmă direct în Statul Major al Corpului 15 Desant al Armatei Populare de Eliberare, de la Xiagan ( 50 kilometri nord vest de Hubei ), datorită unui tratat de alianță și pavăză încheiat între Republica Populară și Consiliul Județean Gorji.

    Plus lucrări de geniu pentru diversiune prin atragerea atenției inamicului către niște chioșcuri cu șaorma rece, ușor alterată. Se va numi, firește, în bună tradiție, Linia Manginot.

    A, și iaz cu flotă de submarine clasa Kilo, în imersiune, gata să răpună cu rachete grupul organizat de inamici!

    Nu, zău, doar comenzile pentru mitraliere și muniția necesară ar relansa industria națională de apărare.

    Se cacă Putin pe el la faza asta.

    Thumb up 18 Thumb down 0

  5. #8

    Eu nu inteleg de ce nu planteaza un paznic sau cum le-o zice mai nou pe langa obiective de acest gen. Am vazut si pe la case mai mari. Mai creaza si joburi la stat...

    Thumb up 8 Thumb down 0

    • Ca nu sunt destule...
      Plm, sa mai platim din taxe si impozite si paznici la monumente in loc sa inasprim pedepsele.
      Ia sa fie amenda vreo 10000 lei sau munca in folosul comunitatii pt parinti sa vezi apoi care se mai risca sa-si lase copiii la mai putin de 30 m de monumente.

      Thumb up 21 Thumb down 0

    • #10

      Ce amenda? Sa-i dea lu ma-sa factura dupa o restaurare cu tot tacamul: aviz cultura, licitatie, contestatie, parandarat si 3 ani de lucru. Cand ii vine 100000 de euro chitanta pentru acoperit semnatura lu fii-sa de pe coloana devine maimuta foarte civilizata pentru vreo 3 generatii.

      Thumb up 25 Thumb down 0

  6. #11

    Zarurile au fost mestecate. Am venit m-am crucit am iesit.

    Thumb up 6 Thumb down 0

  7. #12

    Cînd dosul prezidenţial se odihnea pe unul din scaunele mesei tăcerii, toata intelighenţia răcnea că aşa a vrut însuşi maestrul Brâncuși, ca opera să fie la îndemîna poporului...

    Thumb up 7 Thumb down 0

    • #13

      Ma scuzi, dar e o mica mare diferenta sa stai, doar sa stai pe un ceva (cel putin dublul greutatii tale), si una e sa zgarii, distrugi acel ceva. Si tu stai in masina si e ok, dar daca ti-o zgarie unul nu-i ok. Sa stai pe un scaun e ok, sa-l cioplesti nu-i ok.

      Thumb up 35 Thumb down 0

    • #14

      La indemana poporului pesedist mic si murdar ce esti. Asta presupune ca poporul sa aiba acces la opera respectiva nu sa o distruga la discretie.

      Thumb up 10 Thumb down 0

    • #15

      Gluma a fost prea discreta pt tine?

      Thumb up 2 Thumb down 0

  8. Eu zic că se chinuie degeaba. Prostia e ca laseru: trece prin orice.

    Thumb up 5 Thumb down 0

    • Mai putin prin amenzi.

      Dupa cum a zis bigOne, sa primeasca acasa factura pentru restaurare facuta ca la carte, cu avizul Min Culturii etc, si o sa dea prostia inapoi vreo 3 generatii.

      Thumb up 11 Thumb down 0

    • #18

      Da, mă, și o și plătește...

      Thumb up 1 Thumb down 0

  9. #19

    Intr-o tara normala nu ar fi nevoie de un asemenea panou. Te invata ma-ta de mic sa nu faci rahaturi din astea.

    Thumb up 25 Thumb down 0

  10. #20

    Asta imi aminteste de un banc din perioada sovietica care zicea ca americanii s-au chinuit sa produca cu tehnologie japoneza un stilou care sa scrie in spatiu (in conditii de imponderabilitate), sa poata si cosmonautul sa scrie. Le-a luat 5 ani producerea lui. Rusii, insa, au folosit un creion.

    Thumb up 15 Thumb down 0

  11. #21

    Astora trebuie să le zgârie cineva colonul, nu coloana, poate atunci o sa ia măcar o orișicare măsură.

    Thumb up 4 Thumb down 0

  12. #22

    Pai daca e rost de amenzi - cum sa faci ceva asa de evident....
    Nu mai bine faci un sistem de monitorizare ca sa-i identifici imediat sa-i poti amenda mai usor?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #23

    Nu era 5000 lei amenda? Cel putin asa scrie pe digi24: "În urmă cu aproximativ o săptămână, o fetiţă de 12 ani a scrijelit un mesaj pentru prietena ei pe Coloana Infinitului, de faţă fiind şi mama copilei care a fost amendată cu 5.000 de lei. Copila a scris următorul mesaj: ”S+S=BFF (n.r. - best friends forever)”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #24

    Amenda a fost de 5.000 RON nu 500 RON. Tot e putin, dar e o diferenta

    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/o-adolescenta-si-a-scrijelit-numele-pe-coloana-infinitului-705084

    Thumb up 1 Thumb down 0

  15. #27

    "Sistem de monitorizare" = Solutie de monitorizare =
    - contract pentru monitorizare
    - contract pentru interventie
    - cateva job-uri noi pentru cei care "seteaza" si se uita pe monitoare "aici la noi la Centru"
    - etc

    Un exemplu concret - in Pasajul Lujerului sunt montate 34 (treizecisipatru, TREIZECISIPATRU, treișpatru) de camere....

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • #28

      Daca nu sunt angajati si 35, TREIZECISICINCI, de privitori in monitor, deageaba.

      Thumb up 3 Thumb down 0

    • #29

      Am uitat:
      - contract pentru mentenanta

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Cuum, n-a aparut inca nimeni cu ''oricum nu e coloana originala, aia e in subsol la muzeul X'', deci practic daca tot e imitatie, sa ne scriem CV-ul pe ele, da-le dreacu.

    Thumb up 2 Thumb down 0

  17. #31

    Stii ce nu m-ar mira? s-o taie odata cu totul niste hoti de lemne, sa ajunga la Schweighofer si s-o faca cherestea.

    Thumb up 7 Thumb down 0

  18. #36

    Si prin "mica spaga" se intelege 1-2 milioane de euro, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #37

    Scuze pentru offtopic, dar duamna Firea tocmai a facut un concurs, cel mai frumos balcon, cea mai frumoasa cur-te din Bucuresti.
    Ma gandeam ca ar trebui sa punem umarul alaturi de carmacea noastra si sa-i propunem seniorului sa faca un concurs de balcoane pe blog. :)
    E si cu voie de la partid, o sa mustaceasca bucuros si domnul Dracnea.

    Thumb up 6 Thumb down 0

  20. #39

    Poza face toți banii! Am râs :))))))

    Thumb up 1 Thumb down 0

  21. #40

    Sunt multe primarii in judetul Gorj, aia in cauza e primaria orasului Tirgu-Jiu.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  22. #41

    Ha ha si cand te gandesti ca erau chinuri la nivel de stat sa aduca Cumintenia inapoi. Ba baeti, mai bine scoateti din tara tot ce mai e de valoare, n-ai cu cine, frate. Santem ca aia de la Isis, a stat Palmira in picioare 2mii de ani, dar cu islamistii gata, s-a terminat.

    Thumb up 9 Thumb down 0

  23. #42

    Faza asta îmi aduce aminte de tronul pe care se incoroneaza onor-regina angliei si pe care si-au înscris sute de pustani numele cu brisca...
    Ori de piatra încoronării de-au furat-o unii...sau de aia care se cotaie printre stonehange crezandu-se druizi....
    E lung pamantu' ba e lat...n-au inventat romanii teribilismul adolescentin.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #43

    Se întâmplă și la case mai mari. Mi s-a rupt sufletul când am văzut că zburătorul ăla hidos de la mormântul lui Oscar Wilde a rămas fără ștromeleag. Nici în mormânt nu se poate bucura săracul de cele sfinte. La coloană nu prea rezonez, mi se pare prea colțuroasă. Da, mai nou sunt și critic de artă:)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #44

    Asta e boss, nu-ți pui tu numele pe opera ta, vine altul și o face.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  26. Daca e monument atunci primaria n-are ce face, aici le dau dreptate, dar, de asemenea puteau sa insiste. N-ai cum sa pui nici macar un afis fara acordul ministerului atat timp cat e monument, ti-o spun din traite.

    Cat despre respectivele retardate si respectiva conducere idioata: generatia Y merita condamnata la o lectura eminesciana, 3-4 ore pe zi, apoi, cand vine vorba de primarie ma abtin, dupa cum ai zis si tu nu e un caz singular, iar daca insisti intr-o faza avand acelasi rezultat inseamna ca esti mirific.

    Thumb up 0 Thumb down 0