Voi știți ce e aia manevră Heimlich?

Azi am aflat o veste aiurea.
Un vecin de-al mamei, om pe care îl știu de 35 de ani, a murit înecat.
Înecat cu un dumicat de mâncare, mai exact.

Își aștepta soția să vină de la biserică (ironia sorții), a pus masa, a pus în farfurii, după care a luat o lingură de mâncare ca haplea și s-a înecat exact când soția și copilul (40 de ani) îi intrau pe ușă.

Soție și copil care s-au repezit să îl ajute maxim, dându-i pumni în spate și răcnind săriți, moare tata. Când i-au întrebat de la poliție de ce nu i-au făcut manevra Heimlich, au ridicat din umeri. Ce e aia?

E bine că în școli copiii ne sunt învățați despre zei care pedepsesc oamenii care nu merg la spovedanie.
Pentru că, să acorzi primul ajutor, e de hipster.

Sunt foarte trist. A murit un om foarte de treabă, dintr-o prostie.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

47 comentarii

  1. Am auzit de manevra Heimlich dar nu m-a invatat nimeni cum s-o fac. Cred ca as sti ce sa fac numai ca nu-s chiar sigura exact unde tre sa-ti plasezi mainile. Sub coaste?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • fix sub stern, mana stanga o strangi pumn, cu degetul mare orientat spre corp si o cuprinzi cu palma dreapta, apasand brusc si tare

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Se poate aplica si solo. Am invatat-o multumita lui Stephen King - Christine. Scena in care se sufoca copilul si apoi si Leigh, mi-a bantuit visele.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #5

    Este o manevra extrem de utila si relativ usor de aplicat. Se poate invata in cateva minute si poate salva vieti! Am facut un curs de prim ajutor si am si vazut-o aplicata cu succes de cateva ori. In cazul in care esti singur si te ineci, iti plasezi un pumn pe abdomen in zona unde se termina coastele si te lasi cu toata greutatea pe spatarul unui scaun sau marginea unei mese. Miscarea trebuie sa fie de jos in sus. Repeti pana se elibereaza caile respiratorii.

    Bine ca avem ore de religie in scoli! Un curs de prim ajutor ar fi de un milion de ori mai folositor in viata decat indoctrinarea aia!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      N-aveam idee că se poate face și singur. Eu puteam să fiu mort până acum. Cu vreo 3 săptămâni în urmă eram singur acasă și mi-am făcut la plită o halcă de vită. Ca bucătar priceput ce sunt, vita aia semăna mai mult a cauciuc amestecat cu gumă de mestecat. Mi-a rămas o bucată din ea fix în gât, dar am avut norocul că era lungă și am băgat degetele după ea.

      N-aveți idee ce neputință te cuprinde în acele momente...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    ...batutul pe spate se aplica numai la sugari!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Nu e adevarat, secventa corecta este 5 lovituri interscapulovertebrale (pe spate, intre cei doi omoplati), urmate de 5 compresii abdominale (explicate mai sus de Arhi), si se repeta secventa pana cand iese dusmanul din gatlej. La adult si copil!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      Pentru sugari e mai eficient tinutul cu capul in jos,de picioruse,insotit de un scuturat usor energic.
      In cazul lor batutul pe spate,nu prea are efect din pricina fragilitatii lor si al grijei asa by default,cu care sunt 'batuti'.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #10

    Ce urat suna "imprastie" cand vad poza de mai sus :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #11

    E simpla manevra si foarte eficace. O sa incerc sa detaliez un pic:
    1) daca cel care da semne ca se ineaca poate respira partial, primul pas e sa-l incurajati sa tuseasca. Daca nu da rezultate, il loviti de 4-5 ori peste spate, nu peste ceafa, ci intre omoplati si cu podul palmei mai mult. Nu vreti sa-l plezniti, vreti sa facilitati eliberarea traheei de catre corpul strain. Dupa 4-5 lovituri, incurajati din nou sa tuseasca.

    2) daca respiratia nu e posibila, se va apuca victima ca in poza de mai sus ( cu un picior pozitionat intre picioarele victimei), dupa care il cuprindeti pe cel care se ineaca in felul urmator: o mana trebuie sa fie tinuta strans, iar cealalta sa vina pe deasupra ei. Atunci cand compresati epigastrul (adica zona superioara a abdomenului), trebuie sa rotiti cumva pumnul inspre interior in acelasi timp. Daca dupa 1-2 minute victima nu isi revine, sunati rapid la 112 si continuati manevra pana la venirea personalului medical.

    Personal, nu am facut decat o singura data aceasta manevra cuiva, cu succes, ce-i drept. Dar oricum, a fost infricosator.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      O clarificare,mana stransa=pumnul strans, cu degetul mare peste pumn.
      Da, teoria e simpla si o stiu de ceva timp. Sper sa nu fie insa cazul sa o folosesc vreodata, pe manechinul pe care am exersat nu i-a iesit pentru ca nu aveam destula forta in maini, dar tipul care ne invata mi-a zis ca fac totul corect si ca probabil adrenalina va face sa am si destula forta. Plus ca un manechin de plastic si silicon e putin diferit de un om. Eu insa nu-s asa convinsa si mi-e cam frica sa-mi moara omul in brate cu lectia invatata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Nici eu nu stiam.. Pânã am vãzut : http://www.piticigratis.com/2013/10/idiotul-cel-mai-mare-dusman-al-idiotului/

    "Acu o săptămână, un idiot s-a înecat cu un cârnat la concursul de mâncat cârnaţi „Fomilă de Pleşcoi” şi a murit. Cu logica lui de idiot, idiotul de 60 de ani a zis că dacă tot sunt cârnaţi gratis la concurs, să scape de-o grijă. Aşa că şi-a îndesat foarte mulţi cârnaţi pe gât, ca Bote în visele lui erotice, şi a crăpat. Pocnit de zel, s-a apucat să tragă cârnatul în piept. N-avea de unde să ştie el că cârnatul nu se mănâncă cu traheea. N-a citit el anatomie. Însă de aici abia începe circul sinistru."

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #14

    Si acum tremur cand mi-aduc aminte. Fiu-miu avea vreo sase ani si s-a inecat cu o bomboana din aceea verde mentolata. Norocul nostru ca eram acasa amandoi, nevasta-mea speriata la extrem, eu cacat tot, nici acum nu stiu cum mi-a iesit manevra, cu siguranta n-a fost chiar ca la carte(rasucirea pumnului) dar cert este ca palmutele pe spate nu fac nimic. Primul ajutor si regulile esentiale de circulatie trebuiesc invatate din primii ani de scoala chiar in detrimentul altor materii asa zis importante.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #15

    vezi cum e cu norocul fiecaruia?
    un om bun s-a sfarsit intr-un mod stupid - daca e sa te credem pe cuvant...- iar pe japita aia de gw bush l-a salvat unul din securisti, facandu-i heimlich cand s-a inecat cu un covrigel.

    (daca-l lasa sa moara ca pe un sobolan, nu se prapadea atata lume in razboaiele lui de kkt, da' nici romania nu pupa nato si ue...)

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. @arhi, din pacate exact asa l-am pierdut luna trecută pe taică-meu. Cu maica-mea si matusa-mea uitându-se la el. Habar nu aveau de Heimlich. Si maica-mea e profesor de română, deci nu poti spune ca ar fi un om neinformat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Daca vine de la nemti, nu e buna, ca nemtii incearca sa ne fure si ne vand masini rele.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #23

    uneori se lasa cu coaste rupte, insa e ok, mai bine traiesti

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #24

    Eu era sa ma inec cu un cartof prajit de la McDonalds. Si culmea eram cu un prieten in masina in timp ce conducea. El nu avea nicio treaba ca eu eram sa mor. Cum am rezolvat sa nu ma inec? M-am aplecat in fata si am tusit vreo 2 minute. Bucata de cartof s-a dus in stomac, pentru ca afara n-am vazut-o. Dupa aia am am avut vreo ora jena in gat(ca si cum m-ar gadila cineva pe interiorul gatului), jena care nu mi-a trecut nici dupa 1 l de apa! Aici se vad prietenii adevarati: daca era prieten adevarat, tragea imediat pe marginea drumului si ma ajuta sa-mi revin. With friends like these, who needs enemies.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #25

    Abia ce-am terminat weekendul trecut un curs de prim ajutor. Vreau sa aduc cateva completari la ce au spus restul. La gravide si la oameni pe care nu poti sa ii cuprinzi (grasi) se face un "pseudo-hemilich" unde stand in pozitie verticala, tu incerci sa ii sustii greutatea lipindu-l cu spatele de pieptul tau si cu mainile stranse pe pieptul lui si incerci sa iti directionezi forta spre coloana vertrebrala.
    In cazul in care Heimlich-ul nu reuseste si victima isi pierde constiinta se face CPR cu mentiunea ca se incearca o insuflare puternica la inceput - insuflare care in cazul "fericit" impinge bolul alimentar blocat intr-unul dintre plamani permitand respiratia celuilalt.
    In cazul unui Heimlich reusit se recomanda si este de preferat o vizita la spital pt ca din cauza adrenalinei este posibil ca salvatorul sa ii fi rupt ficatul sau splina victimei.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #27

    Am patit-o cand eram pe la 5-7 ani cu o moneda de 100 de lei ( din aia mare ) si stiu ca mi-a dat taicamiu una peste spate de mi-a zburat un metru in afara, dar oricum imi aduc si acum aminte ca nu am simtit palma aia de tata, la ce bine era fara ditamai dihania in gat

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Heimlich, respiratie artificiala, masaj cardiac - sunt cateva din chestiile simple care ar trebui predate in scoli, alaturi de ceva educatie rutiera si alte chestii utile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #29

    Asta se intampla daca nu te duci la biserica ! Doamne-Doamne te pedepseste si mori !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Dar nu s-au pus sa se roage? In scoli ne invata sa ne rugam pentru sanatate si binele nostru. Nu imi place de Cernea, insa are niste propuneri interesante in ultima vreme. Bineinteles vor fi respinse de legislatura.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • mi se pare normal, cum adica, fara religie? ne crestem copiii fara dumnezeu?? Jesus...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #32

    Era sa o patesc cu mama intr-o seara, noroc ca am fost pe faza.
    Ar trebui invatate in scoli astfel de tehnici de prim ajutor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #34

    Nepotul meu de 8-9 ani stie teoretic manevra si ii poate spune si pe nume, la un moment dat vazandu-si tatal ca se inneaca a sugerat ca cineva sa ii aplice metoda heimlich, toti in jur au ramasi perplexi. Nu a invatat la scoala , nu stie nimeni unde a invatat , cel mai probabil la teve, el la 5 ani stia ce e ala totem si ce reprezinta piramidele in conditiile in care ceilalti mebri ai familiei nu stiu decat facebook . Unii oameni stiu sa invete ce e mai bun din teve si internet , altii nu invata nici batuti , facebook facebook .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Imi puteti recomanda un curs de prim ajutor in Bucuresti? Si pretul daca il stiti.
    Multumesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #37

    Am învățat-o în armată, o repetam săptămânal, pare-se că stimatul domn sergent se îneca des și dorea să se asigure că pifanii pot să-l scoată din belele dacă se întâmplă. Aș aplica-o, deși probabil că am mai ruginit la capitolul ăsta și deși m-aș teme de m-ar lua naiba că nu-mi reușește 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Eu am facut un curs gratis de prim ajutor (cu tot cu practica pe manechin) prin bunavointa asociatiei REACT (http://www.revoblog.ro/curs-de-prim-ajutor/). Interesati-va la ei daca se mai tin.
    Sunt uimit de cat de multe cazuri de inecare am gasit aici prin comentarii. Eu nu am cunoscut vreun caz pana acum, sper sa nu se intample.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Cum sa nu stii ce e aia Heimlich, apare foarte des in filme. Si daca nu asta, traheotomie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  25. Hahaha, ce tara de cretini... Dar de baba aia care i-a taiat limba fiului ca sa-l "salveze", si de fapt asta l-a omorat, , ai auzit ?

    Deh, ne batem cu pumnu-n piept ca suntem avansati, dar romanii cred in vraji inca... Mda...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #45

    Chiar azi am avut ocazia sa-mi fie explicata pe indelete metoda.
    In functie de varsta si dimensiunea 'inecatului' se aplica un pic diferit.
    Oricum,nu dureaza mai mult de cateva minute insusirea ei si ar trebui sa facem cat mai multi efortul de a o invata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #46

    Am avut ocazia sa o aplic pe tata luni seara.
    Cu toate ca n-am vazut manevra decat prin filme, mi-a iesit,
    dupa ce palmele date pe spate n-au avut efect.
    Asta imi mai trebuia, dupa ce c-am ingropat-o pe mama joia trecuta 🙁

    Thumb up 0 Thumb down 0