Strada Nicolae Ceaușescu va fi interzisă

iliescu

Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii au doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenefobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“, sunt principalele modificări din lege. Totodată, legea interzice „acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice sau unor organizaţii“.

Ca de obicei, ai noștri au luat problema în propriile mâini și au pus-o de o lege. Să trecem peste faptul că practic a devenit interzis să vorbești despre lucrurile bune făcute de unii ca Ceaușescu sau Antonescu. Trecem și peste faptul că nimeni nu se gândește, în idioțenia lor, că numele nu sunt unice în această lume și că sunt mai mulți de Ion Iliescu pe lume și, practic, interzici unor oameni din viitor să își vadă numele drept stradă.

Și ajungem la minimizarea evidentă a holocaustului și a altor crime de război. Practic eu, dacă spun că holocaustul nu a fost chiar atât de mare, fac pârnaie. Minimizez într-un mod evident întâmplarea. Nu mai am voie să spun că sârbii nu au făcut crime de război. Fac pușcărie. Practic, nu mai am voie să spun absolut nimic din ceea ce contrazice versiunea oficială a autorităților despre orice eveniment cu asemenea implicații.

Și lumea aplaudă, uite ce lege bună.
Serios?

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

36 comentarii

  1. #1

    Careva s-a uitat la harry potter prea mult. O sa ajungem sa ne referim la ei ca "numele celui care nu trebuie pronuntat".

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    Ministry of Truth. Pe de altă parte, de ce ai vrea să ai o stradă, școală, portavion, cometă cu numele tău? De obicei alţii iau decizia asta în semn de omagiu sau de pupincurism.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      @Ionuț - off-topic - îți recomand și următoarele:

      A. Huxley - ”Brave New World” (1932)
      A. Huxley - ”Brave New World Revisited” (1958)
      P. J. Cooper - ”The Feminists” (1970)

      Primele două le găsești la o editură din țară, traduse în română, ultima însă e foarte greu de găsit.

      Coperta ultimei cărți:

      https://1.bp.blogspot.com/-bqHVmps8CtQ/UHcwy92UThI/AAAAAAAAjhc/RtpT9myqo1Y/s1600/feminists.jpg

      Toate sunt SF și orice asemănare cu realitatea este o pură coincidență, desigur.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @EVo ai uitat ca suntem în război cu Eurasia și aliați cu Oceania?*

      *pt hipsteri distopici cunoscători

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      “He who controls the past controls the future. He who controls the present controls the past.”

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #6

    Ăsta cu strada e discutabilă. De obicei se scrie dedesubt anii în care a funcționat individul, deci cred ca se poate ocoli dacă se vrea, pe viitor - deși nu văd cine ar fi atât de tâmpit să-și boteze copilul Adolf Hitler iar acea odrasla să iasă o persoană notabilă după asta.
    Problema e că e scrisa atât de general încât legea poate da naștere la abuzuri. E o diferență între a nega pușcăriile la locul de muncă gen Canal și a spune mersi că dacă nu era el acu poate abia se termina proiectul de fezabilitate pentru metrou în București. Dintr-o închisoare politică/genocid nu are cum sa iasă ceva bun.
    De asemenea, cultul persoanei înseamnă în mod automat că nu judeci acea persoană în mod obiectiv, ceea ce din nou, nu e un lucru tocmai rău. Ideea e buna, implementarea e românească. Clasic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    Asta cu negarea holocaustului e mai veche, s-au asigurat din timp cei ce trebuiau sa se asigure ca nici cu gandul nu vor gandi romanii cum ca acel popor victimizat nu ar fi indreptatit la banii Germaniei sau de fapt la banii oricarei tari din Europa in baza istoriei scrise de invingatori.
    Obiectiv.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #8

    Doar daca spui lucrurile astea in public, mai ales daca esti formator de opinie. Insa ma indoiesc ca in Romania se va deranja cineva. Din fericire, " democratia " din vest ( interzicerea de a zice si de a face absolut orice lucru minuscul ce ar putea deranja vreo minoritate ) nu a ajuns inca pe la noi prin est, si sper sa nu ajunga prea curand .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #9

    Stai ca-ti explica bajetii acum cum e cu libertatile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #11

    Str. Visinescu colt cu Corneliu Coposu...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      Sa nu mai spunem de artera principala Rocco Siffredi care intra-n Bulevardu' Catalin Botezatu.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #13

      ala nu e bulevard, e o straduta infundata

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Pe acelasi principiu, un minoritar turc, ar putea solicita retragerea numelui de strada Vlad Tepes, pe motiv de crima cu perversiuni, recte, sodomie cu lemn de stejar secular?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #17

    Prea tarziu cu articolul asta, acum doua luni aveam creierul mult mai incins.
    pe scurt, evreii sa-mi suga pila. Ana Pauker, de exemplu, era evreica. Si de la Vaslui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      mane, esti cretin, ma scuzi. cum sa urăști pe cineva ptr origunile sale? am prieteni evrei, oameni minunati. de ce i-as uri, doar ptr ca sunt evrei? ce plm zeama e in capetele alea ale voastre??

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      Eram pe fuga si nu m-am exprimat bine. Sa reformulez: "evreii cu pretentii sa-mi...".
      Si eu am colegi evrei (din aia din Tel Aviv 🙂 ), dar nu i-am auzit ca "holocaustul nu se discuta". Holocaustul e o bucata de istorie, la fel cum genocidul armean, sau masacrul de la Katyn e o bucata de istorie. Cum adica "e interzis"? Da' cine cacat sunt unii sa interzica discutia?
      Repet, acum doua luni tocam subiectul ca pe carnea de mici, acum sunt mai relaxat.
      Da' baba aia de 92 de ani, din Germania, tot in proces e, PENTRU CA A VORBIT, ATAT! Risca 5 ani de inchisoare pentru ca a "contestat" niste cacaturi? In 2015?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Cristi, in cazul de fata intreg poporul roman a imbratisat cu bucurie ideile unei femei pe nume Pauker care intamplator avea origine evreiasca. Care popor merita pus la zid in cazul de fata ?

      Oamenii s-au aflat mereu intr-o continua migratie pe glob. Ce vrei tu de fapt ? Evreii sa ramana pe pamantul lor, romanii la ei acasa s.a.m.d. ? De unde stiu eu ca stramosii tai nu au migrat aici la un moment dat ? Poate au fost chiar evrei.

      Uite de-aia ar fi frumos ca oamenii sa se aseze sub umbrela unei singure culturi globale, pe care paranoicii o blameaza. Naiba stiie cand se va intampla asta dar cred ca se va intampla la un moment dat pentru ca entropia creste si cantitatea de energie depusa pentru a stopa globalizarea va descreste cu sau fara voia paranoicilor.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #22

      Este foarte probabil sa am ceva sange de evreu: foarte multi imi spun ca ma comport ca un evreu. 🙂 [btw, cine e rasistul in cazul asta?]
      Dar chiar daca "ma comport ca un evreu", totusi nu fac o faza care astia o fac foarte des: nu ma plang.
      Astia, la 70 de ani de la incetarea razboiului tot insista. Zeci de razboaie au fost de atunci, ei tot despre rahatul ala vorbesc. Dar daca doar ar vorbi, ar fi ok, ca de', si noi vorbim despre dramele romanilor, DAR au bagat legi in tarile cu fraieri, ca nimeni sa nu conteste ce cacaturi au decis ei, cum au decis ei ca a fost.
      Pentru asta sa-mi...
      Arhi (si altii), explicati asta, de exemplu:
      https://www.youtube.com/watch?v=VEJ_7vJIuUc

      Repet, acum doua luni eram mult mai infierbantat, dar mi-am dat seama ca pierd timpul cu unii de care ar trebui sa ma doara in cur, cand romanii mei au drame cel putin la fel de grave...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #23

    Una este ca un om fara opera sa vorbeasca gresit, si alta e sa greseasca un om erudit.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #24

    Bine că pușcăriașii condamnați pentru corupție și furt grosolan din avuția țării pot fi ridicați la rang de mentori și modele de urmat în diverse partide.
    Așadar reiterez o opinie mai veche: "Muie parlamentarilor români"

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #25

    Nu chiar colt, doar la o aruncatura de pulan.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Cred ca cel ce a propus una ca asta a facut-o cu un singur scop: sa nu ii fie calcat numele in picioare/roti preaiubitului nostru conducator.
    Monta?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #27

    legea cu negarea holocaustului exista in Romania inca din 2006 (legea 107). cam ciudat cum s-a dat legea asta exact inainte de intrarea Romaniei in UE.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #29

    Sclavia political correctness ne mănâncă, totalitarismul nazist isi face loc si in romania. Cum i se poate parea cuiva ok sa ii fie interzis sa vorbeasca despre ceva este peste puterea mea de intelegere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Ион Илиеску nu poate să fie stradă ci fundătură.
    Și lumea se va plânge că cică-i plină de gropi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #31

    E, prima dată iti dă cu suspendare, boss, stai liniștit. Că bănuiesc că n-ai antecedente.
    Și mie mi-a dat prima dată tot cu suspendare, dar după aia am făcut eu o prostie și m-a împachetat

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #32

    Ce prostie boss, zi ne sa învățăm din greșeli

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. OK, a fost sau nu a fost Holcaust in Romania? Hm? A fost Romania tara nazista ? Hm?
    A facut Antonescu lucruri bune, de acord a facut dar paleste binele in fata faptului ca s-a aliat cu un Hitler cel putin nebun si scelerat... si da romanii au omorat la evrei in ww2. Punct. Ca istoria e interpretabila, e, insa certitudinile astea nu se mai pot schimba.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      clar

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Evreii cati romani au omorat in Romania? Evreii cati palestinieni omoara ei acolo?
      Sau care e faza, daca strabunicu a omorat evrei, trebuie sa le-o sug eu, acum, evreilor? Ca nu inteleg... Turcii cati romani au omorat? Si tot asa. Cu ce-s jidanii mai speciali de trebuie sa aiba o lege speciala pentru ei?
      Uite-asa se ajunge la extremism, cand unii sunt mai egali decat altii.
      Sa ma apuc sa fac o lista de evrei criminali? Vezi toate jegurile comuniste din Romania, ajunse pe tancurile rusesti, vezi cati erau evrei... despre ce vorbim?
      Nu vrem rasism, nu vrem discriminare, dar votati legea asta, care da drepuri numai unora... lol!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #36

    intrebarea este in ce masura o lege ce interzice sa spui/comentezi/negi niste interpretari ale unor evenimente se bate cap in cap cu libertatea de exprimare.
    ca buba aici e.

    Thumb up 0 Thumb down 0