Nu toți medicii sunt la fel, ci doar majoritatea, cei care au putere de decizie, vile, amante de întreținut, mașini scumpe de condus. În rest, ăia săraci sunt cinstiți, cât timp sunt săraci. Sărac și cinstit. Mă gândeam la domnul Tesloianu, medicul care le dădea, pacienților, medicamente care să simuleze bolile de […]

Acum ceva vreme am avut pentru scurt timp viză de flotant pe un grup de whatsapp format doar din bărbați, în care respectivii domni discutau despre orice, de la bârfe mici la politici mari. În contextul unei glume, am spus ceva ușor ironic despre soțul meu, pe care nici unul dintre domnii din […]

Forumul Român pentru Obezitate (FORO) a lansat marți o Coaliție Națională pentru Combaterea Obezității și a propus recunoașterea obezității ca boală cronică în România și stabilirea unor politici de sănătate care urmăresc prevenirea acesteia, potrivit unui comunicat de presă transmis de organizație. Fiți serioși, glumeam, obezitatea doar declanșează boli, în rest, nu e […]

Am găsit poza asta pe net și consider că mă descrie atât de minunat când e vorba de convorbiri telefonice ascopale, adică fără scop, dacă nu găsiți cuvântul pe dexonline. Adică nu am nicio problemă să fiu sunat dacă ai nevoie de mine, dacă avem de discutat ceva important, fie el business sau […]

Scrisă de Cristina Desi comentez des, chiar prea des pe aici, niciodata nu am avut nevoie de vreun sfat. Dar acum am, mai mult ca niciodata. Eu sunt Cristina, am 35 de ani, un copil si o casnicie de 18 ani. Cu bune, cu rele, anii au trecut. Pe plan profesional […]