Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate ”are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie rromă”. El a criticat faptul […]

Teatrul Odeon, București, februarie 2023. Nu ai plan în caz de incediu? Plm, printează o foaie și aia e, dacă se întâmplă ceva, atunci mai vedem. Ce voiam să zic e că m-am prins mai târziu de ce lumea stă cu haina și rucsacul în brațe în timpul spectacolului, în loc să le […]

Corespondentul Antena 3 de la Timișoara, nu știu cum o cheamă, dar e în poză, a venit la cortul unde s-a discutat despre mizeriile ungurilor și a cerut foarte ferm filmări cu ambulanța venind să ia cadavrul refugiatei. A fost trimisă la plimbare, să caute un tomberon.

Scris de Radu Ieri am plecat din Timisoara in jurul orei 17, dupa ce am primit telefon de la reprezentatul Primariei Sighet. Am impachetat laptopul de lucru, laptopul personal, cateva haine (care sunt tot in bagaj, ca nici dus nu mi-am facut de ieri dimineata) si da-i bataie fratica. Conform GMaps, 6 ore […]

Prietenii mei de la trupa Lunatic au făcut, mai demult, o piesă în care își bat joc de Dan Barna, pe tema aia pe care am tocit-o și noi, Dacă era Dan Barna președinte. Piesa este asta Lunatic a avut joi concert în Quantic, organizat de USR (UNIUNEA STUDENȚILOR DIN ROMÂNIA), unde au […]

E duminca seara? Dap, duminica. Sau e deja luni… si sunt inca in cacatu asta de redactie in care am ramas doar io cu portaru – tipu’ perfect de tovaras – vorbeste greu, balbait (la un moment dat renunta, hehehe), e aproape surd si ochelarii lui nu mai au loc de […]

Acum, e adevărat, știm cu toții că jurământul lui Hipocrat nu înseamnă nimic pentru medicii români, cei care condiționează in corpore actul medical de plata unor șpăgi decente. Dar confidențialitatea actului medical, din ce știu eu, este garantată prin lege. De unde și până când medicii discută ciudățeniile cazurilor pe care le tratează? […]

Ce nu înțeleg coprofagii de la Antene este că NIMENI nu îi mai percepe ca presă în vreun fel. Bine, exceptând cerșetorii care îi urmăresc, dar atât. Nu ai cum să fii angajat la antene și să mergi undeva unde sunt cei pe care îi înjuri plătit, zi de zi, cei cărora le […]

Cineva și-a bătut joc de Mircea Badea chiar el, chiar în fața sediului Antena 3. Se vedea inclusiv pe camera web de pe sediul Antenei. Frumos. Bravo. Sper să tăceți din gură cei ce ați făcut-o, pentru că e caz penal. Sursa

Simplu, îți cumperi stație. Sunt un șofer calm, recunoscut pentru calmitatea mea. Nu merg cu viteză mare, niciodată nu trec de 140 pe autostradă, singurele locuri pe unde o mai calc sunt localitățile lungi de 20 de kilometri, construite după chipul și asemănarea comunismului. Lungi și opresive. Pur și simplu, pentru mine, achiziționarea […]

Că tot discutăm despre televiziuni, pipălmeterele Kantar Media sunt de părere că, în noaptea de revelion, sau cum se spune pe tv, momentul trecerii dintre ani, Antena 1 a rulat, având practic mai mulți telespectatori cumulați decât toate celelalte televiziuni la un loc. Și nu înțeleg. Oriunde mă întorc, sunt numai oameni care […]

De Cristina Damian Povestea incepe pe data de 3 iunie, cand pe maica-mea a apucat-o nevoia de a se uita non stop la emisiunea de mare angajament a trustului Intact, respectiv Nora pentru mama. M-a sunat sa ma roage sa-i fac un abonament la proaspat infiintatul AntenaPlay. Lucru pe care l-am facut folosind […]