Scris de M.S. Cât am fost mic, alimentația mea a fost destul de fără carne. Mâncam dimineața un ou fiert cu pâine (țin minte că ceream ca oul să aibă cât mai multă pâine, pe semne că știam de mic cum să treaba cu ”dresul”), la prânz mămăligă cu brânză și smântână și […]

Mereu m-am gândit că toate avertismentele astea ale unor diverși potentați cu bani, despre cum VAI, A.I. NE VA DISTRUGE, TREBUIE SĂ INTRODUCEM REGLEMENTĂRI DRASTICE, SĂ INTERZICEM DEZVOLTAREA, sunt doar un mod de a face reclamă variilor inteligențe artificiale care au apărut în ultimele luni ca ciupercile după ploaie și de a mai […]

Am crescut în niște vremuri pe care mulți dintre voi, cei născuți deja după revoluție, nici măcar nu le înțeleg și nu le concep. Bine, mai grav e că le și neagă, gen nu are cum, sigur nu a fost așa, nu se dădea pâinea pe tichete, toți ne descurcam, mai furam, mai […]

Am găsit caricatura asta la o prietenă, pe facebook și mi s-a părut incredibilă. O adiere de bun simț, inteligență, lumi care nu mai există demult într-un Idiocracy wannabe zilnic. Pe vremea răposatului Ceaușescu, apărea, anual, un calendar cu rețete sub forma unei cărți tip bliblioteca pentru toți, din acelea mici. Cea mai […]

El este Dan Alexe, autodenumit intelectual fin, cu o baza largă de fani. Aproape la fel de largă ca mama lui. Dan Alexe face bancuri cu copilul minor al lui Nicusor Dan, gen ce nume are si bine ca nu au numit-o parintii SPARTA. Inteleg multe. Dar glumele pedofiliace cu copii nu le […]

Am pus poza aia cu cireșele cu un scop. Să mă asigur că există cel puțin un om care se revoltă că facem glume cu cireșe, pentru că de ce facem glume cu cireșe, suntem sătui de glumele cu cireșe, ne-a ajuns sâmburele la os! Vagi amici, să știți că, deși sunteți bătrâni […]

Nu sunt vreun admirator al Anei Maria Caia. Probabil și pentru că e femeia unui tip pe care nu îl sufăr deloc. Oricum, irelevant. AMC scrie un articol bunicel, plăcut, despre gunoaiele care se întâmplă la Blue Air. Blue Air ESTE o companie mizerabilă, e suficient să dai un simplu search pe […]

A se reține că nu sunt posesorul adevărului universal valabil. Deci dacă mai aveți bancuri cu mazăre, interveniți cu încredere. Eu nu am reușit să definitivez pe cel cu Cum bagi mazărea în gaură.

Ieri sună telefonul: – Bună ziua, mă numesc Paraschiva Xulescu, vă sun din partea companiei Daedalus Consulting, facem o cercetare de piață și aș dori să îmi răspundeți la câteva întrebări. Zbang. Închis telefonul, am renunțat să încerc să le explic acestor untermensch că îmi pierd timpul și, dacă spun că nu mă […]

Cred cu sinceritate că domnii din comunitatea ungurească din rromânia ar trebui să ie atitudine față de aceste bancuri ce portretizează copiii unguri ca și cum ar fi proști și analfabeți. Ba mai mult, poate Ministerul Dde Externe de la Budapesta ar trebui sa ia atitudine in fata acestor atitudini. Bine, mă întreb […]

Până şi cel mai vajnic haiduc ajunge pensionar, zice reclama dintr-o farmacie. Nimic rău, deşi Persică e recunoscut pentru rolul său din Mărgelatu, nu pentru cel cu haiduci. Ce nu înţeleg eu este ce caută fetiţa aceea în braţele lui de haiduc vânjos şi pensionar? Care e mesajul pe care îl transmite vizualizatorului […]

Frumos. Începând de la West City Hotel, unde m-am cazat şi am văzut că nu e ca la mare, să aibă 4 stele pe afară, dar înăuntru să aibă pete de pipi pe mochetă şi terminând cu petrecerea WWWSMSParty, unde am văzut 2 oameni pe care îi cunoşteam din online, dar habar nu […]

După consumarea articolului ăsta, care a generat ceva reacţii, majoritar feminine, am tras câteva concluzii, din comentariile păsăricilor ce s-au perindat prin zonă. De ce trebuie să iasă femeile la pensie mai devreme decât bărbaţii. Femeile nasc. Femeile fac menopauza. Femeile fac curat. Femeile fac mâncare. Femeile fac depresie la 50 de ani. […]