Am observat și nu doar la ultimul articol că, atunci când apare vreun articol trimis de un guest, pac, apar și comentariile tip Clar, e troll, clar. Și serios dacă înțeleg ce v-ar face să gândiți astfel? Cine s-ar gândi și de ce să scrie vreo poveste de genul, uuuuu trolling și să […]

Mă uitam la discuțiile astea din jurul consolidării/amenajării/recondiționării blocurilor, în perspectiva cutremurelor care vor veni și acum doar fac un demo în Turcia. Absolut, peste tot, nu se face nimic pentru că există un domn sau doamnă, pensionar sau nu, dar mai mult pensionar, care se opune cu înverșunare acestei decizii, pentru că […]

Eu am un număr de telefon foarte sexy, cunoscuții îl știu și țin de el cu dinții, pentru că am același număr, cu derivație de 1, împărțit la toată familia, neveste plus copii. Când am plecat brambura în cel mai lung concediu prin peninsula iberică, mi-am luat o cartelă locală, pentru internet și […]

După ultima mea întâlnire cu caloriferul am fost forțat în mod aproape abuziv să jur că nu voi mai sta în proximitatea elementelor periculoase. M-a pus ăla mic să zic cu voce tare: (el dicta, eu repetam, coana Tanța se pregătea de niște chifteluțe, trăgea cu coada ochiului și se […]

Mă uitam la clipul ăsta de mai jos, despre cum trei localități au scris celor de la Vodafone să le aducă și lor internet, să intre și ei în rând cu lumea, să poată avea acces la informație. Nu ai nevoie de mult ca să-ți dai seama că internetul de mare viteză a […]

Acum 10 ani, când m-am mutat în Constanța ca să-și termine Mama Ametcea facultatea, am avut un șoc cultural. Bucureștean de la 3 ani, nu mai stătusem la țară decât în vagile vacanțe petrecute la moldova mea iubită, la sfinții mei bunici. Bine, nu trebuie sa luati mot-a-mot expresia la țară. Nu e […]