– Te agresez sexual, scroafo! îi zise Georgică Simion doamnei Diana Iovanovici Șoșoacă, viitoare președintă a româniei. Și lumea a luat-o razna. Bine, puțini au fost cei ce s-au ultragiat de indecență, vai, cum să spui asta unei femei, în principal pentru că doamna Diana Ivanovici Șoșoacă e un porc evoluat la stadiul […]

Glumesc, stați calmi. De fapt, voiam să scriu ceva care are vagă legătură, care îmi trecea prin cap în timp ce prăjeam, maiestuos, niște chiftele, în bucătărie, tânjind după un aragaz cu gaz, că mi s-a acrit de electric. Majoritatea oamenilor din lumea așa zis liberă a uitat că, de fapt, umanitatea, în […]

Sincer să fiu, având în vedere vremurile în care trăim, mi se pare penibil să mai sărbătoresc varii prostioare de astea, ziua bărbatului, ziua femeii, ziua copilului, ziua vacii și tot așa. Avem lucruri ușor mai importante în viață, iar sărbătoririle astea sunt ok atunci când nu ai griji și probleme, când spectrul […]

Jur pe roșu că am impresia fermă că acești oameni, când fac dude de astea, le fac anumit, ca internetul să vorbească despre ei, faimă asigurată, succes, money in the bank. Pe vremuri, se practica chestia Înjură-l pe blogger, ca să te menționeze și să devii celebru. A făcut-o inclusiv ăla de Mircea […]

Sunt cel mai cârcotaș cumpărător pe care îl știți, garantat. Vin dintr-o familie și copilărie săracă, unde nu existau plăceri, ci doar supraviețuire și teama zilei de mâine, unde banii trebuiau chibzuiți și drămuiți iar orice cumpărătură trebuia să aibă, obligatoriu, utilitate și necesitate. Prin urmare, eu, dacă mă duc la cumpărături, sunt […]

In postul acesta, mă voi concentra tot pe prima întâlnire. Voi derula firul conversațiilor. BDSM-ul ar fi fost scânteia care a înfierbântat gândurile noastre. Dar, cum a spus și sadicul, am tot vorbit și vorbit în atâtea ore. De ce oare am crezut că este ucrainean și nu doar un român ca toți […]

Profesoara mea de geografie din liceu era o vacă. Sigur, aș putea să împachetez frumos asta și să sune altfel, ca să placă la toată lumea. Dar nu, doamna Velicu era, pur și simplu, o vacă comunistă, de 180 de ani bătuți pe muchie, cu machiaj strident de parcă băga capul în borcanul […]

Trebuie să recunosc că sunt biasat când vorbesc despre Elon Musk, pentru că este unul dintre puținii oameni care îmi plac, din această lume și chiar m-au impresionat unele din acțiunile sale, de-a lungul timpului. Știu că oamenii sunt tentați să țină minte doar lucrurile rele, gen lumea a uitat rapid că doar […]

Nu mi-a plăcut niciodată să fiu sub influența drogurilor. Desigur, de-a lungul timpurilor, am încercat diverse chestii, sunt de părere că, în viață, trebuie să încerci orice, ai o singură viață și mai bine să regreți că ai făcut decât să te întrebi oare cum ar fi fost. După mai multe experiențe de […]

Ieri a fost un ușor circ în cercurile “intelectuale” cu nuștiuce festival de poezie, câștigat de o tănțică asertiv-feministă, cu o poezie care avea în ea cuvântul pizdă. Desigur, s-a inflamat toată lumea, vai, dar ce o să zică copiii care o citesc când o să vada acest cuvant? Pagina de facebook a […]

Nici măcar nu mai tresar când aud că a mai apărut o variantă de covid. Da, ok, move along, vor mai muri câțiva, aia e, pământul are nevoie sa respire, mama natură trebuie să se regenereze. Mă agasează profund cum prezintă presa variantele astea. Era vineri de zici că tocmai începuse războiul nuclear […]

Regimurile dictatoriale, precum cel român, de tristă amintire (sau fericită, cică 60% din români consideră că Ceaușescu era un patriot și ținea la oameni ca la ochii din cap. Ceea ce demonstrează că 60% din români sunt niște idioți demni de o ciclonizare behehe.) Neavând alte mijloace la dispoziție, ținându-și sclavii în foame, […]

Scris de Dora Cartierul Cosmopolis nu mai are decat partial internet de pe 2 noiembrie. Suntem prinsi intr-o combinatie care implica dezvoltatorul complexului si diversi operatori telecom. Pana acum exista o firma numita REVA ACTIV care furniza in cartier servicii RCS RDS / DIGI, fara sa existe posibilitatea de a incheia contract direct […]

Evident că valul ANPC a ajuns și la IKEA, ca să nu lase impresia că ar fi vreo activitate împotriva marketurilor care și-au bătut joc de regulile COVID (a explicat Orlando aici, mai simplu), deși, practic, la ei erau mai multe reguli decât la stat. Ba chiar cereau telefonul și numele, dacă […]

Am fost în Parklake să le fac pașapoarte copiilor, Maldive, here we come. Deși peste tot scrie că se acceptă exclusiv programări online pentru pașapoarte, nu se vine când ai chef, era o îmbulzeală ca la circ. Și toți așteptau ceva, nu știu ce. Și vociferau când intram cu programare, că […]

Doamna Adina Vălean și-a așezat curul mare pe un fotoliu de europarlamentar exclusiv pentru că este vițica măritată cu Crin Antonescu, fiind cel mai mare merit politic al său. Desigur, noi, ca popor, nu ne-am impacientat foarte tare, suntem obișnuiți, de 30 de ani, ca femeile potentaților zilei să ajungă oameni politici de […]