M-am uitat, în ultimele zile, la două seriale cărora le-am citit, inițial, cărțile. 3 Body Problem și The wheel of time. La 3BP am văzut și serialul omonim chinezesc, mai demult, foarte bine făcut, deși foaaaarte, foaaaaaarte slow, ca orice producție sino-coreeană. Și am o problemă serioasă cu scenariștii care își permit să […]

Stau și mă gândesc la problema pe care o avem cu responsabilitatea excesivă asupra copiilor. Sigur, nu mai sunt aceleași vremuri, copilăria tip Cu cheia de gât s-a închis demult, dacă nu vrei să ți-l găsești călcat de o mașină, violat, răpit sau mai știu eu ce. Dar chestiile astea se răsfrâng și […]

Nu știu câți dintre voi mai țin minte povestea șaormeriei de la Dristor. La Dristor, în această locație, exista o altă șaormerie, Dristor Kebab. Cea care făcea șaorma aia bună, vestită, care a rămas în memoria colectivă precum micii de pe Dealu Negru. Până când s-a aflat că domnii din șaormărie îmbogățeau sosul […]

Scris de Adrian S. De ceva vreme, mai exact de când lucrurile au luat-o razna prin pandemie, mama s-a mutat la țară. Frumos, aer curat, floricele, corcodușe, deh, traiul specific mioriticului mediu rural. Nu demult, a aflat că, pentru a nu mai bate drum lung către domiciliul din ”bolintin”, pentru a intra în […]

Scrie o tanti, pe net, într-o reclamă de facebook, o problemă foarte reală a celor de la Flixbus, comenzile dublate. Dacă apeși din greșeală de două ori, dacă ți se blochează browserul și o iei de la capăt sau orice altă eroare funky de net, ei nu au un sistem de verificare real […]

Făceam, mai demult, un rewind de genul acesta, la final de an, dar m-am oprit când a început pandemia, nu avea niciun sens, ce drac să recapitulezi și să scrii când, în jurul tău, mor oameni cu zile. După, a venit războiul din Ucraina, unul din cele mai epuizante momente, în timp, din […]

Chestiile astea mă fac fericit ca pe un copil în dimineața de Crăciun. Ce urăsc cel mai mult în trafic, după capetele de cretă care stau la pândă, sunt băieții deștepți care taie cozile, semafoarele, totul, pentru că sunt șmecheri, pentru că pot, pentru că de aia. Și înainte de a vă repezi […]

Părinții mei au plecat din românia la începutul anilor 90. Deși aveau amândoi peste 50 de ani, și eu mă apropiam de 20 iar lumea din jur se îmbrățișa, plină de fericire pentru viitorul luminos ce ni se arăta, fără comunism, fără Ceaușescu, fără foame, dispreț și mizerie, au ales să […]

Ieri s-a ales imbecilul ăsta șef la PNL și așa am aflat că mai există PNL și că are o mare ofertă electorală. Practic, overall, declarația tontului mi-a atras atenția printr-un singur lucru. PNL va avea candidat propriu la alegeri, lucru care se vedea deja din ieșirile în decor ale lui […]

Datorită arhibetului și inerentelor discuții de pe canalul de telegram dedicat, am ajuns să aflu că a jucat românia pentru calificare la Euro 2024. Sigur, nu am cum să îmi dau cu părerea despre joc, tot din comentariile oamenilor de acolo am înțeles că au fost niște pârțuri ambulante și că […]

Tesserarius, Legatus Legionii, comandantul suprem, un bărbat de statură medie, cu părul negru și pielea arsă de soare, aștepta, în picioare, când Maximus a intrat în cortul său masiv, iluminat doar de licărul focurilor de tabără și un opaiț cu ulei, atârnat undeva . Mijlocul cortului era dominat de o masă pe care […]

Am văzut, demult, un film despre o turmă de oi care s-a revoltat împotriva stăpânului lor, care voia să le vândă și să le ia din locurile unde se născuseră și păscuseră, așa că, atunci când au ajuns în oraș, nu au vrut să intre în ocolul din piață unde trebuiau vândute și […]

La momentul când am filmat eu, mai erau peste 40 de minute până la ora afișată pe panou pentru îmbarcare. După cum se vede, coada aia era deja formată demult, deja erau nerăbdători și plictisiți. Și singura întrebare este DE CE??

Am avut de făcut, zilele trecute, câteva zboruri prin lumea asta mare, recte Europa, prin urmare a trebuit să intru în cloaca aia numită aeroportul Otopeni, locul unde se strâng toate miasmele româniei, gata de a evacua locația temporar. Că veni vorba de miasme, amobservat ceva caracteristic doar la pasagerii români. Ați văzut […]

Săptămâna trecută mi s-a făcut dor de București și am zis că n-ar strica câteva zile de plimbare. Am rămas impresionat, vă zic de ce imediat, dar întâi trebuie să-mi pun niște cenușă-n cap. Am scris mai demult două articole în care am zis nasoale despre cei șapte pitici primari ai Bucureștiului și […]

Vă spun, am văzut filmul ieri și m-am tot gândit, am făcut topuri în cap și am ajuns la o singură concluzie. Nimic nu mă face mai fericit, la un clip de internet, decât atunci când văd cocalari de ăști care, dragă doamne, protestează împotriva a varii căcaturi asupra cărora noi nu avem […]

Si eu, si Luna am cazut de acord ca nu vom fi ca toti cei care fată un plod și, brusc, devin experti in parenting, stiu totul, fac totul si, ce e mai important, dau sfaturi tuturor despre ce ar trebui sa faca cu copiii lor. Asa ca noi ne marginim la a […]

Râdeam, împreună cu Andrei, mai demult, despre cât de lipsită de profesionalism a devenit industria noastră și despre cum fetele din agenții de care tot noi râdeam, acum 10 ani, sunt, de fapt, la ani lumină distanță față de ce este acum majoritar pe acolo și cum, efectiv nu ai de unde […]