Oh, the memories. Vremurile când mergeam, cu Vali, pe banii noștri, într-o Dacie Nova, până în vârful munților, ca să vedem pe bune despre ce e vorba acolo și să participăm la festivalul fânului sau cum mm intitulaseră băieții șușaneaua aia. Când eram vândut către RMGC pentru că le explicam […]

A început fiul meu să găsească filmulețe vechi cu mine pe youtube, cum ar fi cel de mai jos. Pe moment, m-a luat panica. Sincer să fiu, am început să le înțeleg pe doamnele americane, când le explică copiilor chestii din tinerețea lor: – Eram tânără, aveam nevoie de bani… Glumesc, mi se […]

SC Deva Gold SA a început organizarea de şantier pentru exploatarea minereurilor de aur şi argint de la Certej, iar în urma unor sesizări făcute de societatea civilă, comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara au făcut un control, stabilind că societatea are autorizaţiile necesare în acest sens. Unde sunt sticlele în asfalt? […]

Avem, iarăși, ministru ungur la ministerul mediului. Ca să îl ajute pe Vereștoy să despădurească legal pădurile româniei. Dar nu asta e idee, ci alta, un pic mai gravă. De ce credeți voi că ungaria se împotrivește vehement la orice înseamnă chestie lucrativă în ardeal, cum ar fi, de exemplu, exploatarea de aur […]

Ne-am unit, am salvat, am dat cu petul în asfalt, totul e bine și frumos, roz și cu pufuleți. Acum, dacă tot au fost salvați, care își asumă salvarea și merge să îi învețe cum să culeagă ciupercuțe cu spor? Nu de alta, dar agroturismul e baza.

De când am început să scriu pe subiectul roșia, am avut parte de multe. Multe înjurături, multe acuzații că sunt vândut, că m-am plimbat în noua zeelandă și la roșia pe banii RMGC sau, cele mai funny, amenințări cu moartea, cu bătaia, cu urinatul public pe capul mamei mele sau alte bunătățuri de […]

Privind evenimentele din ultimele zile, mi se pare incredibilă lipsa de fermitate a oricăror autorități publice, alese prin vot. În teorie, dacă eu îmi aleg primarul, îl deleg, în numele meu, să ia decizii pentru care eu nu sunt competent și pentru care nu pot fi consultați tot timpul majoritatea oamenilor. […]

ProTv a difuzat, în cadrul emisiunii România te iubesc, o emisiune despre Roșia Montană. Destul de interesant și de nepartinic, sunt prezentate ambele părți. Îmi place că se spune despre pârâul acela toxic din sat, prezentat drept o mare atracție turistică, dar în care dacă bagi mâna, ai șanse să se topească […]

Înainte de orice, uitați-vă puțin la acest înălțător discurs al lui Eugen David, de la Alburnus Maior. Ascultați-l cum această libertate l-a costat 12 ani de luptă pe el și pe cetățenii din Roșia Montana. După care să spicuim puțin dintr-un material publicat aici. Reuşim să îl găsim pe Eugen David, preşedintele […]

Mai ţineţi minte cu ce elan muncitoresc mă înjurau hipsterii din ONG-urile susţinătoare de Roşia Montană, atunci când am fost PE BANII MEI acolo, ca să pot să îmi dau o părere avizată despre subiect? Cum am fost eu un nenorocit care s-a plimbat cu jeepul RMGC, cum nu realizez cât de bine […]

Din pacate, acel ministru cu coaie nu ar fi putut sa fie un rroman, pentru ca rromanii au inventat proverbul cu capul ce se pleaca, sabia nu-l taie si fuga de raspundere. Asta cu fuga de raspundere se vede oriunde, pentru ca rromanul, decat sa dea o semnatura, mai bine isi taie o […]