Canadienii de la Carpathian Gold Inc. anunţă că au primit licenţă pentru exploatarea zăcământului de aur şi cupru de la Rovina, Roşia Montană. Licenţa, emisă de Regia Naţională penru Resurse Minerale, permite exploatarea pe o perioadă de 20 de ani a zăcămintelor de aur şi cupru, zăcăminte care se află la […]

Scris de Nea Ilie de la Sculărie Unii dintre voi se întreabă cum am ajuns să scriu pe arhiblog. Am pile la guvern, tata e la ONU, soră-mea e manager – urcă firma pân’la cer, oricum nu mă las! Sunt un fel de Florin Piersic pe care dacă-l scăpau ăștia printr-un […]

Avem, iarăși, ministru ungur la ministerul mediului. Ca să îl ajute pe Vereștoy să despădurească legal pădurile româniei. Dar nu asta e idee, ci alta, un pic mai gravă. De ce credeți voi că ungaria se împotrivește vehement la orice înseamnă chestie lucrativă în ardeal, cum ar fi, de exemplu, exploatarea de aur […]

Am strâns laolaltă câteva soluții sexy și de bun simț pentru toți cei dați afară de către Roșia Montană Gold Corporation, din cauza băieților care acum își sorb mocacchino-ul satisfăcuți, în biroul din Pipera. I-am salvat și pe ăștia.

De când am început să scriu pe subiectul roșia, am avut parte de multe. Multe înjurături, multe acuzații că sunt vândut, că m-am plimbat în noua zeelandă și la roșia pe banii RMGC sau, cele mai funny, amenințări cu moartea, cu bătaia, cu urinatul public pe capul mamei mele sau alte bunătățuri de […]

În cazul în care nu ați înțeles articolul de aici, vă explic eu. Tatiana Moise, piarizda de la SoNoRo și Librăria Bastilia, e o japiță mincinoasă, care mănâncă căcat cu două mâini, negândindu-se că mizeriile regurgitate de ea vor ajunge la un moment dat și la vedere, nu doar pe facebook. Încerc […]

Vă spun, am râs de am început să uit de durerea de măsea, cauzată de nevralgia cauzată de geamul cauzat deschis de mine peste noapte. Înțelegeți, omulețul ăsta e mai tare decât Stan și Bran la un loc, îi dă lecții lui Puiu Călinescu și îl școlarizează pe Jean Constantin. Un scandal a […]

Revenim cu o transmisiune directă de la festivalul de mare angajament numit Fân Fest, locul unde se strâng oamenii cu adevărat pasionați de salvarea roșiei, prin fân. Daca aveati vreo suspiciune ca ceea ce v-am povestit despre festivalul ecologist de la Rosia Montana ar fi o rautate gratuita, cititorii blog-ului vin cu dovezi […]

Sa revenim cu o lectura usoara, de weekend. Inainte de 1989, sectorul minier din romania oferea locuri de munca pentru mai mult de un milion de oameni. Peste 155 de localitati din cele 14 regiuni miniere ale tarii depindeau aproape in exclusivitate de aceasta activitate. Situatia de dupa revolutia (ha ha) din 1989 […]

Poate nu ați aflat, dar voluntarii din ONG-urile ce recomandă culesul de ciupercuțe și fructe de pădure, pentru relansarea zonei de la Roșia, s-au apucat să facă operațiuni umanitare de mare angajament, cum ar fi operațiunea Adoptă o casă, operațiune prin care restaurează casele vechi de la roșia. Foarte frumos și umanitar. Plus, […]