Nu prea m-a dat pe spate Seinfeld, la vremea lui. Bine, eram și foarte tinerel când s-a difuzat, dar oricum, genul acela de umor care bruschează situațiile normale nu este și nu a fost vreodată pe gustul meu. L-am văzut, evident, pe tot, inclusiv vestitul ultim episod, care mie, personal mi s-a părut […]

Mă uitam acum la Scrubs, la un episod în care ea, negresă, e prietenă cu el și îi spune Vreau să o luăm încet, adică no sex for you, până la momentul potrivit. Ea nefiind virgină, ba mai mult, ex-ul ei fiind un negru foarte dotat. Baby, dă fac? Adică, de ce să […]

Astăzi am fost melancolic, așa că mi-am închiriat Scrubs de la magazinele de specialitea și, de atunci, râd încontinuu. Nu credeam că, deși l-am mai văzut, un serial poate fi atât de distractiv. But again, it`s Scrubs…

Fază întâmplată astăzi, la un spital foarte mare din București, cu profil de boli endocrine. Se face ora de vizită, apare doctorița șefă, urmată de câțiva rezidenți de anul 1. A se reține, rezidenți, nu studenți de anul 1 la Medicină. – Doamna este internată ca suspect de tirooidă hashimoto. Popescu, zi-mi ce […]

În ultima săptămâna am văzut la modul intensiv Scrubs. CEL MAI MIȘTO SERIAL văzut în ultima vreme şi singurul, după Stargate SG1, la care, după ce l-am terminat de văzut, m-am uitat din nou la sezonul 1. Pentru că mi-a plăcut. Foarte mult. Acum mă simt pierdut. La ce serial să mă […]