Cu ce vă tăiați părul din nas?

aparat de tuns parul din nas

Știți filmele alea de categoria B, în care niște puști aleg chestii fără să realizeze că îi vor afecta grav pâna la moarte, moarte deseori intempestivă și cumva forțată?

Când eram un puști cu caș la gură și mușchi pe corp, mă epilam pe trupu-mi de zeu. Adică nu aveam păr pe piept, burtă, inghinal etc, cum am acum, ca ursu. Dacă tot trăgeam de fiare, am zis să se și vadă, nu? Știu, cocalar coclender, e ok, nu trebuie să îmi amintiți.

Well, una din prietenele mele din vremea aceea m-a sfătuit să îmi tund sprâncenele, că sunt prea dese și semăn cu Mircea Albulescu. Și mi-a dat să mă tund cu un aparat care avea și o periuță de tuns părul din nas. Din acel moment, sprâncenele și părul meu din nas au crescut lună de lună, încercând să pună stăpânire pe trupul olimpian de le găzduiește.

Hai, să zicem că mă descurc cu sprâncenele, le tund cu aparatul de bărbierit. Dar cu părul din nas este un chin. Am avut până acum 3 aparate, toate fail. Întâi un noname, care mă gâdila cu ceva rotativ și smulgea si el ce apuca. Era o senzație ceva de vis, vă zic, sexul cu un taur turbat e mic copil. După care o Rowenta, tot cu cap rotativ. Nu mă gâdila, smulgea mai multe, dar totuși, să îți smulgi părul din nas nu e cea mai fericită alegere, dacă vrei să rămâi sănătos mental.

Acum am philipsul din poză. Are un fel de forfecuță, nu smulge părul și e destul de comod. Doar că durează foarte, foarte mult și trebuie să insiști în anumite locuri până îți dă sângele, ca să fii sigur că s-a tuns tot.

Mai există și alte variante, opțiuni?

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 3 beri
Loading...

72 comentarii

  1. Stii, parul ala are un scop totusi 🙂

    Thumb up 34 Thumb down 0

  2. Forfecuţă! Taie perciuni, mustaţă şi ce-i în jur la puţă!

    Thumb up 28 Thumb down 0

  3. era la lidl unul ieftin, argintiu, varianta cu un tub metalic in capat; in tub se roteste un fel de lama dubla
    taie tot ce intra in tub, merge repede
    nu smulge, la inceput gadila putin dar trece repede 🙂
    mai e unul cu un fel de piepten, ca un mic fierastrau, asta e ca "sexul cu un taur turbat "

    Thumb up 4 Thumb down 0

  4. #10

    Ceva ieftin, de forma asta: http://www.emag.ro/trimmer-pentru-nas-urechi-valera-trimmy-sistem-de-taiere-cilindric-lame-din-inox-lavabil-argintiu-negru-624-01/pd/D55N8YBBM/
    Gadila putin, dar taie bine si nu smulge. Eu am luat o protie asemanatoare din Auchan la 40 lei. A meritat toti banii si inca ceva.

    Thumb up 3 Thumb down 0

  5. #11

    Ca orice barbat adevarat, cu barda!

    Thumb up 18 Thumb down 0

  6. #13

    Asa cum un batz are doua capete si o problema are tot doua. Exista intotdeauna si solutia profesionista, aceea de augmentare a nasului si nu se mai vede parul.

    Thumb up 17 Thumb down 0

  7. #14

    Să zici si tu când ieși din concediu, să știm când mai citim câte ceva pe aici.

    Thumb up 32 Thumb down 0

    • #15

      Aceste cuvinte ne doare !
      Cam zece secunde.....

      Thumb up 3 Thumb down 0

  8. #16

    Eu nu am făcut asta până acum. Se rezolva cu mașina de bărbierit ce depășea nivelul nasului. Zici că e mai bine sa nu folosesc? Chiar mă gândeam să-mi iau așa ceva.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  9. Tocmai ce l-am luat pe asta la promoție http://bit.ly/2aMgCbb. Philips, 66 lei, 2 capete și un brat de accesorii. Își face treaba binișor. În aceeași bani, aproximativ, am avut înainte unul de la Lidl, noname, care a decedat subit după câteva luni, fără sa îmi dau seama de ce. Din păcate nu păstrasem bonul #pentrucunoscatori. Amândouă sunt pe baterii, 1 buc AA.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #18

    Exact cu aia! Si din urechi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #19

    Sunt si eu curios daca exista vreo solutie si mai buna decat trimmer-ele astea...

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #20

      ma gandeam sa incerc cu crema epilatoare

    • #21

      Aia e buna pentru parul din fund.

      Thumb up 5 Thumb down 0

    • epilare definitiva sau metoda lui michael jackson

    • #23

      lasi mucu` sa se usuce si apoi tragi de el

      Thumb up 38 Thumb down 0

    • #24

      Șefa, sa ți-o tragi cu băieței nu rezolva parul din nas. Si nici sa pășești sa para ca mergi invers.

      Thumb up 10 Thumb down 0

    • #25

      @ Iulian- Ai încercat tu astea și n-a funcționat?

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #26

      @CJ01BOK Mi-a povestit un prieten din Cluj

      Thumb up 5 Thumb down 0

  12. #27

    Cu penseta le smulg. Imi cam dau lacrimile, poate ar fi cazul sa ma reorientez la un aparat special.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  13. #28

    Cu drujba.Au aia de la Husqvarna neste promotii.....

    Thumb up 9 Thumb down 0

    • #29

      Sa Stihl ca ai dreptate, nu ca aia care dupa ce le cumperi produsele iti fac viata Einhell

      Thumb up 12 Thumb down 0

  14. #30

    eu folosesc accesoriul care cica e de fapt pentru urechi http://i.imgur.com/rfhuCG3.jpg

    Thumb up 2 Thumb down 0

  15. #31

    De vreo 5 ani am un trimmer ht791 care a costat 5 lei in Auchan si care tunde (nu smulge), in cateva secunde cam tot parul din nas. Cu cele "profi" ma chinuiam cate 5 minute la o nara si tot mai descopeream cate un fir razlet care imi gadila narile.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  16. Eu folosesc ceva asemanator ce ce-ai tu (acelasi principiu, tot de la Philips) pentru nas si urechi (truth be told, mai mult pentru urechi, acolo e mai vizibil). E decent. Inainte aveam ceva de genul a ce zicea ratonbox mai sus, dar nu facea cine stie ce treaba.

    Dupa ce am tot investigat piata am ajuns la concluzia ca doar daca nu te apuci tu cu forfecuta sa tunzi parul ala, aparatele de genul asta sunt sigura solutie viabila.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #33

    Fii bărbat masochist, smulge-l cu penseta soţiei! XD

    Thumb up 1 Thumb down 0

  18. #34

    ontopic: personal folosesc un remington destul de cheap care tunde parul respectiv. nu stiu cum se comporta la altii, pentru mine e oke. link: http://m.emag.ro/trimmer-pentru-nas-urechi-remington-baterii-otel-inoxidabil-ne3150/pd/E6MT7BBBM/

    totusi, pentru chestii de uz corporal Braun rupe tot: periuta de dinti, aparat de ras, epilatorul neveste-mii s.a. Calitate foarte buna, nu am avut probleme cu niciunul, pretul e ok-ish.

    offtopic: philips, da...

    - espressor - mort dupa 9-10 luni (a murit rasnita)
    - perie rotativa - moarta dupa 9-10 luni (a murit motorul care o invarte). asta nici nu a fost folosita mai mult de 2 ori pe luna.
    - aparat de tuns barba, cu aspirator incorporat - s-a rupt, fara a fi bruscata ea sau trantit aparatul, usita de la recipientul unde se aduna par. mai exact inchizatoarea s-a rupt cand am inchis usita
    - fier de calcat care picura apa din el intr-o veselie

    Asta e experienta mea pe termen scurt cu Philips.

    Acum, din ce am mai observat, fac marketing nesimtit:
    - comentarii fake (pe emag si altex.ro) la o statie de calcat. achizitiile verificate spun ca au returnat-o instant, alea neverificate ii dau 5 stele. si nu sunt 3 review-uri, erau 70+ asta-iarna cand cautam cadouri pentru mama si soacra.
    - reduceri false: baga produse la preturi exorbitante (mai ales espressoarele si aparatele de barbierit) - o saptamana au reducere 50%, o saptamana nu

    Thumb up 1 Thumb down 0

    • #35

      Dude, Philips nu mai face decat aparatura medicala si becuri. Diviziile de elecronice si electrocasnice sunt vandute de vreo patru ani impreuna cu dreptul de utilizare al brandului.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #36

      #confirm

    • #37

      Chiar nu conteaza ca le fabrica ei sau altcineva, sub licenta. Produsele cu brandul Philips sunt de proasta calitate :). Asta era esenta offtopicului meu.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  19. #38

    forfecuță cu vârfuri rotunjite

    Thumb up 1 Thumb down 0

  20. #39

    Plm, e gheianu rau faza.
    Părul vizibil in nas, eventual cu un muc atârnat e semn de masculinitate bă.

    Thumb up 8 Thumb down 0

  21. #41

    ....sexul cu un taur turbat e mic copil

    spune-ne mai multe, deschide-ti sufletul, nu iti fie frica, elibereaza-te de povara. stim sa ascultam, sa intelegem si mai ales sa nu judecam

    Thumb up 6 Thumb down 0

    • #42

      Mai mult decat atat, stim sa facem si cate o interpretare, si cate o prescriptie terapeutica, suntem grup cu potential.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #43

      Și doar ne știi, suntem o comunitate serioasă. Și exact cum spunea Răzvan mai sus, nu judecăm. Așa că te poți descărca aici pe site.

      Cu grijă totuși, să nu dai pe tastatură.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  22. #44

    De ce dracu trebuie sa-ti tunzi parul din nas? Chiar iti creste pana ajunge la buze?

    Thumb up 7 Thumb down 0

  23. #47

    cu bricheta

    Thumb up 3 Thumb down 0

  24. #48

    Ce ai in poza pare cam horror 😀 Adica iti tunde TOT parul din nas? Asa pare din imagine 🙂
    Folosesc un no name doar pentru a tunde ce pare ca se va vedea in viitorul apropiat. La intrare 😛 Nu mi se pare ok sa tunzi tot parul din nas (poate daca erai la munte 😛 ) adica te mai protejeaza si ala de diversele din atmosfera bucuresteana 🙂

    Thumb up 4 Thumb down 0

  25. #49

    dar pentru oo ce folosesc băieţii? că până acu Mach3 e campion în cazul meu.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    • #50

      Auz' la mine: deschizi browserul și scrii așa ve ve ve ciomu punct ro. Am înțeles că e tatalor în domeniul ăsta, nici n-o să se cunoască locul unde erau...

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • #51

      foarfeca din aia ca in filmul Aferim. E foarfeca romaneasca speciala pentru oo.

      Thumb up 1 Thumb down 0

  26. #52

    foarfeca de gradina...

    Thumb up 1 Thumb down 0

  27. #53

    Dacă ești bărbos, cum se poartă acuma, probabil se conflueaza cu flocozitatea de pe mecla.
    Cei care sunt bărbați adevărați îl taie cu securea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #54

    Be a man :D.Tot ce depaseste nivelul narii-smuls.Cu degetele.Proprii (de la mana,sa nu fim chiar acrobati).

    Thumb up 1 Thumb down 0

  29. #56

    Gasesti ocazionat la Lidl un aparat dedicat la vreo 15 lei. Face treaba mult mai buna decat Remington-ul mult mai scump (ce-i drept, modul de functionare/taiere e diferit).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #57

    On-topic: http://www.babyliss-romania.ro/aparate-multifunctionale/x-10-face-hair-body. Accesoriul corespunzator taie, nu smulge.

    Off-topic: auzi tu, "sex cu un taur turbat" ... ya big crybaby.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #58

    Apropos de parul din nas, bah, a innebunit lupul. Si-a facut Tim blog in engleza, ca tot era suparat ca nu e roman.

    http://theromanian.tk/

    Hai sa va scutesc de asteptarea infrigurata si va dau cateva citate, ca sa stiti ca e adevaratul Tim, nu vreo facatura:

    The nazis from right wing are named liberal party, that wish to bring the romanian power at the right traks

    I'm not a hater but things are happening, hm. I think I hate you... I know why but you did not deserve to told you the truth... you don't.

    Rusian grizleay is at sleep, Turkey is on fire... the rest of Europe enjoyng the Sun, allmighty Sun so life is not so bad...

    I hated Rusia before UK exit from EU, now I'm consider Rusia still a freat but no so big...

    Deci da.

    Thumb up 4 Thumb down 0

  32. #59

    Apropos de parul din nas, bah, a innebunit lupul. Si-a facut Tim blog in engleza, ca tot era suparat ca nu e roman.

    http://theromanian.tk/

    Hai sa va scutesc de asteptarea infrigurata si va dau cateva citate, ca sa stiti ca e adevaratul Tim, nu vreo facatura:

    The nazis from right wing are named liberal party, that wish to bring the romanian power at the right traks

    I'm not a hater but things are happening, hm. I think I hate you... I know why but you did not deserve to told you the truth... you don't.

    Rusian grizleay is at sleep, Turkey is on fire... the rest of Europe enjoyng the Sun, allmighty Sun so life is not so bad...

    I hated Rusia before UK exit from EU, now I'm consider Rusia still a freat but no so big...

    Deci da.

    Thumb up 3 Thumb down 0

  33. #62

    .... ti-ai luat tastatura noua?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #63

    Am exact aparatul din poza pusa de tine. Îl folosesc de aproape 2 ani și este foarte ok, mai ales ca nu mi-a smuls nici un par pana acum.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #64

    Cu acid sulfuric/clorhidric pus cu pipeta ai incercat?
    Defriseaza complet si permanent...

    Thumb up 1 Thumb down 0

  36. #65

    In spiritu' lui Freige care nu mai e printre noi... Cu bricheta.
    Pasta de dinti pe sfarcuri... Bricheta data la maxim... Senzatia e amuzanta....
    Merge si in nas dar sa nu inspiri ...
    P.s.nu sunt Tim.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #67

    (oarecum) offtopic: se vede ciudat blogul (chrome, win 10), titlurile dublate, uite aici: http://imgur.com/kR6OvLr

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #68

      se lucră

    • #69

      eu n-am nicio presiune, m-am gandit sa fac o fapta buna, na, un om informat face cat doi 🙂

      O fi stafia lui Freige care baga fitile in CSS

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #70

      un om informat face cat 2 femei neinformate

    • #71

      Un om face cat doua femei. Oricand si indiferent de gradul de informare al oricaruia dintre cei trei.

      P.S. acu' se vede bine.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      toti aspira la freigedank, dar EL e de neinlocuit...