Tester de vacanță: Hotel Mercur, Covasna

Săptămâna trecută căutam un loc unde să îmi duc Le Wife să sărbătorească iubirea eternă ce mi-o poartă. Desigur, aveam în cap Bulgaria, sătul fiind de românia, mizerie, indolență și restul pe care le știm cu toții. Din fericire pentru mine, la sfatul colegului nostru Divăț, care mi l-a recomandat călduros, am zis să încerc și altceva decât ieșitul peste graniță la Ruse, care a devenit chiar plicticos.

Așa că am plecat la Covasna, la Hotel Mercur. Și nu mi-a părut rău nicio secundă, deși, după cum s-a văzut, în general, sunt extrem de cârcotaș și pricinos. Și o să vedeți imediat de ce.

În primul rând, în mintea mea, covasna era undeva la dracu-n praznic, lângă ungaria. Știu, geografia mă trădează cu succes de fiecare dată. Pentru că de fapt Covasna e la 60 de kilometri de Brașov și se ajunge în cât timp te țin pe tine roțile, șoseaua e foarte bună și îngrijită, aglomerație zero, pentru că toți se opresc la brașov, să se calce în picioare în poiană. Eu am făcut sâmbătă, la dus, 50 de minute, că era cam aglomerat. Luni dimineață doar 40.

Hotelul Mercur este lângă sanatoriul de boli cardiovasculare, sanatoriu care btw, arată ca un hotel de mare clasă dintr-o țară mult mai spălată decât a noastră. Tot între noi fie vorba, cei de la hotel au asfaltat singuri strada care duce la ei, primăria din covasna nefiind foarte dornică să asfalteze strada unei afaceri românești.

Poate vreți să știți cum e hotelul.
Well, hotelul este cel mai elegant și mai curat hotel la care am fost vreodată în românia. De 4 stele, ca să nu uit. Nu exagerez cu nimic, ca tester de vacanță am fost într-o grămadă de hoteluri și pensiuni.

preturi-hotel-mercur-covasna

Camera e uriașă, pentru o cameră de hotel. O supermochetă pufoasă de pur și simplu se scufundă piciorul în ea. Patul are saltea cu memorie, practic a fost prima oară în viață când am dormit pe o saltea cu spumă mnemonică. Televizoarele din cameră sunt Samsung SmartTV. Imaginea se vede cristal, sunt 130 de programe de RDS. Internetul merge britch, la fiecare 2 camere există pe hol routere de acelea sexy rotunde, de perete.

Dar, pe lângă toate astea, ce a fost mai plăcut pentru mine, a fost baia. Care baie are duș de acela de care îmi doresc eu, construit direct în baie și mare, MARE, IMENS. Plus, lovitura de grație, capac de WC cu bideu. Fix de acela de care întrebam eu pe blog, acum ceva vreme. Nu vreți să știți ce plăcută e senzația, mai ales că da, se conectează și la apă caldă, nu doar la rece.

bideu dus-hotel-mercur

Restaurantul.
O experiență foarte decentă. Niciodată nu mi-au plăcut restaurantele care au 50 de feluri de mâncare în meniu. Ăla e un semn sigur că niciunul din feluri nu va fi făcut bine și corect. Aici erau 2 pagini și cam atât. Iar mâncarea este excelentă, la prețuri foarte decente. Exemplu, supa de pui cu tăieței, 7 lei. Gulaș, 15 lei. Tochitură 16 lei. Există desigur și prepliță cu sos de nuștiuce, la 70 de lei, dar eu nu mănânc chestii de astea, că nu știu cum se folosește furculițapentru preplițe. Ah, și un mare plus, am cerut mușchi de vită cu sos de piper verde, medium rare. A venit PERFECT gătit, a fost o desfătare să îl mănânc, nota 10 bucătarului, o spun aici pentru că la masă eram prea ocupat să mănânc, ca să îmi mai aduc aminte să îl felicit :mrgreen:

La mercur este și bază de tratament, cu tot felul de chestii, piscină, băi, curenți și alte dureri. Salină cu sare de himalaya, masaje și dușuri Vichy și vestita mofetă, viagra românească. Mofeta e o cameră în care pătrunde direct din sol ceva gaz vulcanic, care reglează circulația periferică în cel mai mare fel. Și are și rol de viagra. :mrgreen:

covasna hotel mercur (1)

tratamente mercur
Cum spuneam, mi-a plăcut. Insist cu asta pentru că am fost foarte surprins că se poate găsi în românia ceva unde totul se face așa cum trebuie, ceva unde nu se strânge strat de mizerie la încheieturile cabinei de duș, unde nu e mocheta pătată sau cearceafurile neschimbate. Venind vorba de cearceafuri, e singurul loc unde nu sunt vestitele cearceafuri de satin, în care aluneci din pat și pernele alea nenorocite care nu îți stau sub cap, pentru că alunecă de sub tine, cum au majoritatea hotelurilor.

Anyway, am vorbit destul despre hotel. Merită mers, recomand cu căldură și sper să mai ajung anul ăsta acolo cel puțin o dată. Vorbind despre oraș, am scris durerile mele ieri. Dar locurile sunt frumoase, sunt liniștite și calme. E interesant să vezi cum curge la țâșnitori apă minerală, inclusiv acidulată. Am fost la vreo 2 chestii de astea publice și la fântâna din curtea unui nene, unde tot așa, apă minerală o scoteai din puț cu ciutura.

O atracție drăguță este așa zisa baltă a dracului, un puț cu apă care clocotește necontenit, puț căruia, după spusele localnicilor, nu i s-a găsit fundul, deși au fost făcute explorări în această direcție.

 

balta dracului (1) balta dracului (2)

În rest, sfatului românului din mine? Mergeți la Covasna. Nu uitați de ei și nu îi lăsați să uite că acolo e românia și că noi suntem toți, români.

 

__________________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE 1 beri
Loading...

57 comentarii

  1. #1

    In sfarsit gasesc pe cineva care refuza sa manance anumite feluri de mancare, pentru ca nu stie cum se folosesc ustensilele speciale pentru acel fel. La mine-i asa la fructe de mare ( unde-i mint pe toti ca am alergie ), iar mancarea asiatica o mananc doar acasa unde pot sa bag furculita precum un om normal .

    Thumb up 18 Thumb down 14

    • Si vrei sa zici ca aia care stiu sa foloseasca betisoare nu-s normali? Au 3 capete si 7 maini? Sau este o mare incalcare a codului bunelor maniere sa mananci mancare asiatica cu furculita?
      Apropos, pastele lungi se mananca cu lingura si furculita.

      Thumb up 11 Thumb down 21

    • #3

      Si cu paine, nu uita de paine!

      Thumb up 40 Thumb down 1

    • Nu, multumesc, mananc paine doar la orez, cartofi si pizza.

      Thumb up 51 Thumb down 3

    • #5

      Avea bunicu' o vorba: de foame omul mananca si placinte ...

      Thumb up 21 Thumb down 1

    • sa vezi ce misto se manca cu betisoare si lingura.

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #7

      eu nu știu cum procedați voi, dar eu mănânc numai cu gura

      Thumb up 35 Thumb down 2

    • Pastele lungi...si pastele scurte 🙂 adevarul ca chestia aia cu lingura la paste e cam de la sate

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • #9

      @penciuc: ada me una pizza Prosciuto funghi fara funghii si un bileto duso-ntorso la Torino

      Thumb up 0 Thumb down 1

  2. #10

    cat de prietenoasa e locatia pt puradei ? loc de joaca si alte asemenea ?

    Thumb up 1 Thumb down 8

    • #11

      well, nu stiu, ca nu am fost cu puradeii. nu am vazut nimic de genul.

    • #12

      nu ai fost cu puradeii. ai fost la mofeta....mda. lasa asa

      Thumb up 29 Thumb down 3

    • #13

      Sa nu uitam de tampoane da?

      Thumb up 40 Thumb down 0

    • Eu am fost la Clermont iarna asta, inainte sa se deschida Mercuru'.
      Era ceva parculet intre cele doua hoteluri, dar nimic spectaculos.
      Cand am fost eu erau -10grade asa ca nu prea am stat la discutii pe-afara.
      Ai mei copii au tras mai mult pe la piscina.

      Thumb up 0 Thumb down 2

    • Cred ca poti merge cu ei la clermont in locul d joaca, doar treci strada
      @ arhi...talpa muschiul de vita...talpa talpa..am ramas mut..citisem postul asta

      Piscina f bine tinuta ...4 stele luate pe halate de baie, mp de camera si facilitati spa

      Bucataria r dezastru...de

      Thumb up 2 Thumb down 0

    • Bucataria e dezastru de la muzica pana la iaurt...bucatarul s a scos oarecum cu pieptul de rata

      Detaliile din camera sunt de 2 stele..racordurile caloriferelor, racordurile chiuvetei...dusul care iti curge intai in cap si apoi in para...tv de 80cm si fara posibilitate de vizionare pe niste scaune comode...te bucuri de camera mare dar ai tv mic
      Piscina, masaj, sauna...4 stele
      Una peste alta..mergeti repede pana nu pica...e greu de intretinut la cat d ieftin e lucrat

      Thumb up 2 Thumb down 0

  3. #17

    Pe mine m-ai convins! Voi merge sa cumpar o paine in Covasna.
    Referitor la traseu - la Covasna se poate ajunge si pe ruta Buzau - Nehoiu - Sita Buzaului - Intorsura Buzaului. Spectaculos!

    Thumb up 14 Thumb down 0

  4. #22

    Acum vad cu se traduce "hmm" in imagini

    Thumb up 3 Thumb down 0

  5. #23

    Dude, chiar ai paralizat in pozitia aia, huh?

    Thumb up 9 Thumb down 0

    • #24

      hai ba, chiar nimeni nu sesizeaza ca e o gluma??

    • #25

      Pe același principiu, trebuia sa ți faci pozica și la wc/ bideu/dus :))

      Thumb up 9 Thumb down 0

  6. #26

    off topic: as dori un editorial semnat de Tim pe tema antena3 si nazismul de dreapta. Multumesc. Hmm...

    Thumb up 14 Thumb down 0

    • #27

      ...ai grija ce-ti doresti......

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #28

      huehuehue, parca vad maine articol in RL, la categoria ferpare "Cu adanca durere anuntam trecerea in nefiinta a celui ce a fost Dufu, tata, sot si fiu iubitor. Sa dea dumnezeu sa arda in focurile iadului nenorocitul ce i-a provocat infarctul. Hmmm..."

    • #29

      Adevarul ca ma cam doare cu dimineata... Forta e puternica astazi cu Tim.... Hmmmmmm...

      Thumb up 4 Thumb down 0

  7. #30

    Mai sunt multe de vazut pe langa covasna. La planul inclinat sunt peisaje suberbe, am urcat cu mocanita pana sus. La Comandau la fel, e foarte frumos pe acolo

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      da, frumos vara. ca de la sf lui august noaptea sunt deja grade negative la altitudinea aia de mi-au inchetat chilotii pe mine cand mi-au aratat fantana in curte sa ma duc sa ma spal....

      Thumb up 3 Thumb down 1

  8. #32

    la vila lui Ceausescu de langa sanatoriu ai fost? Mai are robinetele de aur si cusca cu ursi in curte?
    Cand eram eu mic avea.
    maica-mea e din Voinesti, satul imediat din-ainte de sanatoriu. In satul ala sunt f putini unguri.

    Vulcanul ala noroios, zice bunica-mea ca atunci cand era ea fata (inainte de anii 50, nu era imprejmuit si din cand in cand dadea mai tare in clocot de te umplea de noroi daca erai mai aproape.
    Apoi din cauza ca multi se sinucideau arucandu-se in el, l-au imprejmuit si i-au pus grilajul ala hidos.

    Apa minerala la maica-mea in sat se gasea fara bule, dar cu continut mare de fier, toate sticlele erau rosii de la depuneri. Si erau unii care aveau fantana chiar pe gard, jumate afara si jumate in curte, sa poata lua si aia de aveau doar apa plata simpla. La aia cu fier ii zic ei borghiz.

    Thumb up 8 Thumb down 2

  9. #33

    vad ca se confirma ce zicea Radu, prin Ardeal e apa minerala peste tot

    Thumb up 2 Thumb down 0

  10. Si pe mine m-ai convins, eu nu vreau decat sa pot dormi/manca decent. Daca gasesc si o bere rece langa un gulas original de la mama lui cred ca e reteta perfecta pentru un weekend. Deja ma si vad cerand paine 🙂 (stiu ungureste)

    Thumb up 1 Thumb down 0

  11. #35

    Cuaie - alea-s preturile? In EUR? . Pe bune?

    Thumb up 0 Thumb down 4

    • #36

      Sunt in lei ca doar nu suntem in New York dar si asa sunt mari.

      Thumb up 1 Thumb down 1

    • #37

      da clar, hotel de 4 stele cu baza de tratament, mari rau

    • #38

      Mi se pare mie sau preturile sint foarte mari?
      Citi clienti aveau? Banuiesc ca era aproape gol.

      Thumb up 6 Thumb down 1

    • #39

      Daca toate facilitatile sunt incluse (eventual si cateva proceduri in baza de tratament pentru cei mai rablamentati), preturile sunt bune. Daca nu, sunt totusi ok-ish. La urma urmei vorbim de circa 70E la 4*. Cat ati vrea sa fie?

      Thumb up 0 Thumb down 1

    • #40

      nu stiu restul de facilitati. ai acces la piscina.

    • #41

      70 EUR am dat la 4* in Barcelona, camera dubla. Extra sezon ce e drept la NH Calderon pe rambla de Catalunya

      Thumb up 4 Thumb down 4

    • #42

      Mda - n-am fost destul de explicit...
      Reformulez - Cuaie , preturile alea sunt in RON sau EUR... ca ma duce in eroare faptul ca nu se mentioneaza moneda, si exista un curs de schim acolo, pe care nu inteleg de ce l-au pus pe lista de preturi....

      Thumb up 1 Thumb down 0

    • #43

      ron

    • #44

      "Cuaie", au trecut mai bine de 10 ani de la denominare! Moneda e ROL!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Ce se poate face prin împrejurimi?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      te dai cu mocanita pana in Comandau care detine 2 recorduri europene:
      - cel mai mare numar de gaini pe cap de locuitor
      - cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor

      Mai ai sanatoriul, o vila de-a lui Ceausescu, vulcanul ala din centrul Covasnei, unguroaicele (v-a mintit cine v-a zis ca nu-s bune).
      Dpmdv acolo se gaseste cea mai buna branza proaspata de oaie.
      Mai era si o ferma de vulpi artice, dar cred ca s-a desfiintat.
      In rest in nici o ora esti in bv, poiana bv, paradisul acvatic, 7 scari, 1,5 ore de 3 brazi...

      Thumb up 6 Thumb down 1

  13. #47

    Ai incercat mofeta umeda sau uscata?

    Thumb up 1 Thumb down 0

  14. Hai ca ai fost la Therme si te dai metaforic :).

    Thumb up 2 Thumb down 0

  15. cat mai este TVA-ul la serviciile hoteliere?
    pe vremuri, acu vreo 20 de ani cand era tva-ul 19%, pt servicii hoteliere era 9%

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Hai meștere că au mușcat-o toți. Zi unde ai fost în București ?
    Nu se poate găsi atâta civilizatie la ardelenii ăia leneși și proști.

    Thumb up 3 Thumb down 3

  17. Bine ca ai postat preturile, ca la ei pe site bate vantul din punctul asta de vedere.
    Camera "premier" e mai ieftina decat "twin room"?

    Thumb up 2 Thumb down 0

  18. Tano,buna intrebare. si saitu' lasa de dorit...

    Thumb up 1 Thumb down 0

  19. #55

    Cateva intrebari daca se poate:
    Pentru ce camera ati optat voi?
    Recomanzi ceva din punc de vedere al privelistii, cu vedere pe lateral, in fața, etc?
    Atmosfera la baza de tratament ti s-a parut ok, sau era plin ca la Germisara de tot felul de nenici veniti din afara hotelului si de nelipsitele galagie, urlete, coacalareala? Multumesc frumos.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #56

    Daca n-ai pomenit de pita Harmopan, o fac eu acum, ca-i din zona!
    In traducere - paine pe vatra, cu cartofi....Nu e nicun cliseu, e zece clase peste VelBrutar.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Painea Harmopan este produsa in Harghita. Nu este ”paine pe vatra”. Este acea zisa paine gasita in orice supermarket, ambalata si care are un termen de valabilitate foaaarte lung. HARghita + MOara si PANificatie.

      Thumb up 0 Thumb down 0