Un scenariu oarecare

√ Lech Kaczynski, decedatul președinte al Poloniei, a făcut presiuni ca Rusia să recunoască masacrul de la Katyn, unde au fost uciși peste 20 000 de polonezi de către serviciile rusești. A se nota că Rusia nu a dorit niciodată să recunoască masacrul, iar Putin, adevăratul președinte rus, a acceptat doar la presiuni internaționale uriașe, declanșate de același Lech Kaczynski.

√ Lech Kaczynski se îndreaptă spre Katyn, unde ar trebui, alături de Putin, să se reculeagă și să comemoreze tragedia. Deasupra Rusiei, avionul se prăbușește, ucigând președintele, soția sa și cam pe toți înalții oficiali polonezi.

√ Putin, este desemnat de către "președintele" rus Medvedev, cu ancheta asupra prăbușirii. Rezultatul anchetei? Eroare umană. Morții sunt de vină, dumnezeu să îi ierte.

√ Sunt extrem de curios câți vor mai vorbi de amplasarea scutului anti-rachetă american în zonă. Cred că de acum încolo, avionul prezidențial al lui Băsescu o să fie un F16 nou :mrgreen:

Se mai gândește cineva la masacrul de la Katyn?
Și cât mai e până la anul...când noul președinte polonez va trebui să fie extrem de curajos să se urce într-un avion cu destinația Rusia.

Foto LittleBro

59 comentarii

  1. #1

    De fapt, primul care a recunoscut masacrul polonezilor facut la ordinul lui Stalin, a fost M. Gorbaciov...

    Thumb up 0

  2. o ironie macabră. ieri când am auzit aproape că nu mi-a venit să cred. nu pot să înțeleg de ce zburau cu vechitura aia de Tupolev (Polonia nu e totuși Rwanda) și cum a putut face pilotul o erare atât de mare (după ce s-a încăpățânat să aterizeze pe aerodromul respectiv pe ceață)...

    PS @ cristina - da, dar Gorbaciov e făcut din cu totul alt aluat decât Putin :)

    Thumb up 0

  3. #3

    zburau cu Tupolevul in onoarea lui Putin. Sa nu se chinuie prea tare serviciile secrete ruse cu sabotajul. Doar sa taie un fir ceva

    Thumb up 0

  4. Habar n-am, orice e posibil. citeam că avionul respectiv avea peste 20 de ani de serviciu...Acum polonezii au încă un motiv să-i iubească pe ruși...

    Thumb up 0

  5. #5

    Toata treaba se intoarce impotriva rusilor.
    Daca era doar o comemorare la care nu se intampla nimic nu ar fi aflat nimeni de masacrul ala.
    Acum va urla toata presa din toata lumea despre cum au omorat rusii zeci de mii de prizonieri de razboi. Despre cat de putin "civilizata" este aceasta natie si despre faptul ca stiu doar de sabie. Cu rusul nu te intelegi cu vorba buna.
    Se va discuta despre faptul ca doar criminalii de razboi nazisti au fost judecati.
    Se va discuta despre cum comisia prezidentiala americana care a cercetat masacrul prin 1945 a musamalizat tot si au dat vina tot pe nemti.
    Din cand in cand tinerele generatii care pun botul la "hai sa ne imprietenim cu rusii, adica sa schimbam iar stapanii dinspre vest spre est" mai trebuie sa afle cine ne sufla in ceafa dinspre Est.

    Thumb up 0

  6. #6

    BTW, aseara am cautat filmul Katyn din 2007 pe torrents, il am la download dar erau vreo 20 seeds.
    L-am descarcat deja dar acum sunt 200+ seeds si 600 leech.
    Devine extrem de popular subiectul.

    Thumb up 0

  7. #7

    1.Tupolevul e un avion foarte sigur si stabil,la fel de sigur ca Boeing sau Airbus. Faptul ca era cam vechi e alta problema
    2. Asocierea din poza e cel putin fortata, parca nu sunt de aceiasi calibru acei sefi de stat.
    3. Mi se pare un pic fortata ideea unui atentat, dar nu exclusa.Si Kaczynski i-a suparat si pe vestici in aceiasi masura, a refuzat "ajutorul" FMI si in general imprumuturile si cu toate astea a trecut f bine peste criza economica,are cea mai mare crestere ec. din Europa ~3.5%...

    Thumb up 0

  8. #8

    Indiferent dacă sunt vinovaţi sau nu, ruşii trebuie perpeliţi câteva săptămâni cu imagini despre toate crimele făcute de ei în ultimele decenii.
    Nu vorbim de crime făcute de strămoşii lor, vorbim de crime făcute de oameni care sunt încă în viaţă.

    Thumb up 0

  9. Avionul presedintelui era de 20 de ani, iar cei care se ocupau de intretinerea lui au admis ca este destul de vechi. Tocmai de aceea vroiau sa cumpere un Airbus, dar au spus ca este prea scump si au preferat sa-l imbunatateasca pe acesta, care ar fi trebuit sa fie in stare buna inca 6 ani.
    E curios totusi de ce capitanul a preferat sa aterizeze pe acel aeroport cand avea indrumari clare de la turnul de control sa aterizeze in alta parte, pentru mai multa siguranta.

    Thumb up 0

  10. E destul de ciudat ca fix in urma cu 70 de ani au fost omorati foarte multi polonezi printre care si presedintele tarii. Coincidenta sau nu, acelasi lucru s-a intamplat si acum.

    Thumb up 0

  11. Pt presedintele poloniei imi pare rau polonezii ... traiesc bine ....
    Ma intreb cand o lovi poporu asta norocu si pica un avion plin de jegurile care ne conduc numa ca .... nu prea calatoresc ei impreuna

    Cat despre teoria conspiratiei neah nu cred oricum Putin chiar e cel mai jmecher de pe planeta si Obamel si restu o sug in fata lu asta ...

    Thumb up 0

  12. Nu prea îmi plac mie ruşii, dar ştiu un lucru, că nu-s proşti. Nu prea cred că e mâna ruşilor prăbuşirea aia, că ar fi prea bătătoare la ochi.

    Thumb up 0

    • #13

      e, nu-s prosti. sunt teribili de prosti. i-a facut hitler ca pe miei. ala ii omora cu milioanele si stalin se intreba daca cu adevarat e asa

      Thumb up 0

  13. #14

    @Dictionar:
    poate e Putin smecher acolo intre rusi si cu tarile mai mici din jur dar daca te uiti mai atent o sa vezi ca rusii au 10% din puterea economica a SUA, adica au doar 2% din PIB total pe glob fata de 24%.
    Sunt dupa Japonia, China, Germania, Franta, UK si chiar mult in urma Italiei.

    Te referi la armata? Pana in 1989 era propaganda toata forta si maretia URSS (dar in fapt erau praf) acum e clar ca sunt praf, au fost 15 de ani in descompunere, doar doar ce au scos capul din nisip de vreo 5 ani. Bombele atomice nu se pun, au si aia si aia, le scoti din calcul.

    Poate te referi la energie? Este intr-adevar smecher cu europenii dar asta NU il face cel mai smecher de pe planeta.

    Iti dai seama usor ca toata guvernarea Rusiei a fost cam FAIL in ultima suta de ani dupa nivelul de trai, dupa criminalitate, dupa milioanele de familii distruse, etc.

    Cu ce folos a fost Rusia imperiu daca la prima ocazie au emigrat cu milioanele? Occidentul Capitalist Imperialist de ce nu s-a mutat in paradisul socialist cand s-au deschis granitele?

    Pentru ca occidentul a oferit populatiilor de acolo ceva ce rusii nu au avut mai mult de 10 ani din toata istoria lor: libertate individuala.
    Cu toate crizele economice, cu toata agitatia, somajul, etc ... libertatea individuala compenseaza orice.

    Iar faptul ca e un presedinte NEGRU intr-o tara care i-a folosit ca sclavi pana acum 1-2 secole spune multe despre diferenta dintre SUA si Rusia.

    Ma rog, rusii sunt intr-adevar impresionanti dar doar pentru cine pune pret pe atitudinea macho nefondata, pe alcool si pe mafie.

    Thumb up 0

  14. #15

    Arhi, ai punctat situatia impecabil, as avea insa cateva precizari:

    - vizibilitatea era mult sub cei (minimum) 1000 de metri, obligatorii in cazul manevrei de aterizare. De ce-a incercat pilotul sa aterizeze, numai Dumnezeu mai stie.
    - cand a decolat, i s-a spus de catre turnul de control ca va putea ateriza fie la Minsk, fie la Moscova. Erau singurele aeroporturi unde se putea ateriza in conditii de siguranta, data fiind ceata.
    - un amic de-al meu a zburat de cateva zeci bune de ori in viata, inclusiv cu liniile aeriene poloneze. Zice ca dupa fiecare zbor cu polonezii nu-i venea sa creada ca mai e viu. Sunt ingrozitor de imprudenti, fac cele mai abrupte decolari si aterizari.
    - nu e nimeni vinovat, in afara victimelor, ca intr-un singur avion au fost prea multe persoane importante. Mult prea multe.
    - rusii au gasit 2 cutii negre, dar nu le-au atins pana la sosirea autoritatilor poloneze.

    Dumnezeu sa-i ierte.

    Thumb up 0

    • #16

      dar daca cutiile negre nu sunt adevaratele cutii negre? daca pilotul era un kamikaze pregatit pentru asta?

      Thumb up 0

  15. #17

    E posibil, evident.
    Victor are dreptate insa. Rusii ar fi ales un moment mai putin semnificativ (sau chiar deloc) pentru a face asta.
    Un pilot kamikaze poate fi infiltrat oricand, la urma-urmei.
    Si mai cred ca daca ar fi fost un atentat, s-ar fi urmarit sa fie si fratele presedintelui la bord, ca sa scape si de el.
    Asa, le-a ramas un cui serios in coaste.

    Bine, stiu ca - daca a fost intr-adevar un atentat - nu va fi deloc usor de dovedit, sansele sunt minime de fapt. Dar cat timp Jaroslaw Kaczynski e in viata, vor fi hartuiti tot timpul.

    Thumb up 0

  16. #18

    kamikaze?, nu ar fi totusi cam greu sa patrunda asa adanc in sistem. e vorba de cel mai important pasager al tarii, nu cred ca isi permit sa faca asemenea greseli. daca a fost atentat, e mai plauzibila varianta cu sistemul de bruiaj.

    Thumb up 0

  17. #20

    "Victor are dreptate insa. Rusii ar fi ales un moment mai putin semnificativ (sau chiar deloc) pentru a face asta. "

    Rusii aleg ce vor pula lor si cand vor pula lor, fac ce doreste pula lor, pentru ca ei au forta nucleara.

    Thumb up 0

  18. #21

    De fapt, nici nu mai e nevoie de iradiere, pentru ca in ritmul asta Basescu va crapa de ciroza in scurt timp, daca e sa dam crezare ultimelor informatii din revista Romania Mare.

    "LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. În Noaptea de Înviere, Traian Băsescu şi banda lui s-au îmbătat ca porcii, la Sinaia. Matrozul Chior a fost însoţit şi de nevastă, şi de amantă - în timp ce încornoratul Dorin Cocoş stătea ca un rahat în ploaie. A mai participat la chiolhan şi spărgătoarea de halbe de bere Monica Macovei. A doua zi, de Paşte, Mortul viu, din lada goală, de sub scara fără trepte a zăcut şi a gemut: "Mor, mor, mor! Au, mă doare!" Aşa serbează Sfintele Paşti oamenii fără Dumnezeu: prin vomă! Dar, iată cum sună o NOTĂ, pe care am primit-o de la nişte oameni bine informaţi: "Pazvante Chiorul nu se astîmpără, conform zicalei că nu s-a mai văzut drac mort. Sfintele Sărbători de Paşte au fost un nou prilej pentru el să tragă un chef monstru, împotriva sfaturilor medicilor de a se abţine de la orice fel de excese, dat fiind starea gravă de sănătate. Însoţit de circa 20 de persoane, vineri seara, s-a cazat la Castelul Foişor, una din reşedinţele rezervate de către RAAPPS personalităţilor de rang înalt, române şi străine, în zona Sinaia. Din «delegaţie» nu au lipsit Elena Udrea, Dorin Cocoş, Cătălin Avramescu, Monica Macovei, EBA, precum şi viitorul ginere, SYDA. De aici a plecat sîmbătă seara, cu elicopterul prezidenţial, la slujba de Înviere de la Miercurea Ciuc, la Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei. După ce a asistat la o parte din slujbă, în jurul orei 0,30, Pilangiul Naţional s-a reîntors în Sinaia, unde a încins un chef de pomină, împreună cu cei veniţi de la Bucureşti. Conform informaţiilor noastre, beţia a avut loc la restaurantul Hotelului Pallas. În jurul orei 4,00 dimineaţa, Băsescu a dispărut subit din restaurant, lăsîndu-i pe ceilalţi să continue cheful. Sursele noastre spun că, după ce s-a zbănţuit bine şi a turnat pe nerăsuflate cîteva pahare de tărie, a acuzat dureri în zona toracică şi abdominală. După circa o oră, în care medicii SPP i-au făcut manevrele de resuscitare, petrecerea a continuat, ferită de ochi străini, în sala de protocol a Castelului Foişor. Bîlciul s-a spart în jurul orei 8 a dimineţii de duminică, în momentul în care Bolnavul Naţional a început să acuze dureri de cap şi a fost cuprins de un acces de strănut (?!), care a ţinut aproape 20 de minute. A adormit, acuzînd dureri în zona abdomenului, după ce medicii i-au administrat obişnuita, de acum, doză de calmante. Duminică spre seară, abia ţinîndu-se pe picioare, Ruşinea Neamului s-a întors în Capitală".

    Copyright Romania Mare

    Thumb up 0

  19. #22

    miauuu_10@yahoo.com sunt prost.

    Thumb up 0

  20. #23

    Arhi, imi face placere sa vad ca esti un om cerebral, care nu ia informatia de-a gata, fara sa o treaca prin filtru.

    Personal, am cautat sa analizez, sa compar si sa verific informatiile din mass-media. Am interpretat ca intoxicatoare pro-rusia:
    - vina pilotilor, nu au ascultat de rusi;
    - ceata foarte deasa. intre timp ziaristii aterizasera PE ACELASI aeroport.
    - 4 incercari, una dupa alta, intre timp goleau rezervoarele de kerosen. De ce sa goleasca rezervoarele ? Sa nu explodeze, dar de ce era musai acolo ? De ce sa nu se duca in alta parte, nu cumva nu mai functiona aparatura de la bord? Nu stiu, speculez. Nu vad nici-o explicatie pentru care ai goli rezervorul ca sa fortezi aterizarea pe burta, sa nu explodeze nava.

    Urmeaza BOMBA !!!

    "În accidentul de la Vnukovo şi-au pierdut viaţa Grigore Preoteasa şi trei membri ai echipajului sovietic. Totodată, au fost răniţi Chivu Stoica, Alexandru Moghioroş, Nicolae Ceau­şescu, Ştefan Voitec, Leonte Răutu, Ştefan Voicu, Mihai Novicov (translator), Ion Petrescu (stenograf), Al. Micu (aghio­tantul lui Chivu Stoica), copilotul V.I. Saraikin, mecanicul de bord V.A. Gurov şi radiotelegrafistul A.G. Ro­manov"

    "Deoarece accidentul respectiv a fost provocat de o apreciere eronată a COMANDANTULUI AERONAVEI (în condi­ţiile în care CEATA persista la Vnukovo), este posibil ca însuşi Gheorghe Gheor­ghiu-Dej să fi hotărât, imediat după catastrofa de la Moscova, renun­ţarea la celelalte echipaje so­vietice care asigurau transportul ae­rian al oficialităţilor române."

    Se repeta:
    - tot aia din avion sunt de vina.
    - tot ceata e de vina.

    Restul articolului aici: http://roncea.ro/2010/04/11/cum-a-scapat-ceausescu-de-la-moarte-din-accidentul-aviatic-din-padurea-vnukovo-istoria-boeingului-707-cu-care-acum-merge-basescu-minciunile-lui-pacepa-secretele-locotenentului-societatii-civile-mir/

    Nota: nu imi doresc absolut deloc un razboi. De fapt, nu imi doresc sa uit viata asa cum am stiut-o pana acum, nu mi-ar placea o viata cu: boli, foamete, dusmani etc.

    Thumb up 0

  21. #24

    Vad ca nu ai edit aici, nu uita ce a facut Gheorghiu Dej, cine a scos armata sovietica din tara, cine a dus o politica antirusa. De asemenea, cum a murit Dej ?

    Iradiat dupa o intalnire la Varsovia... un "cancer galopant".

    Ursul cel mare nu se las... barbari, betivani, gunoiul istoriei. Cand am luptat alaturi de ei in 1877 ne-au rapit Buceagul.

    Thumb up 0

  22. #25

    @Freigedank: rusii nu fac deloc ce vor.
    Din '49 bomba atomica nu a mai fost o parghie intre puterile nucleare. O au toti, nu da nimeni cu ea.
    Doar ce scosesera si ei nasul din tarana si i-a lovit criza peste bot si le-a scazut venitul din vanzarea de petrol la o treime.
    Cand vor depasi economia Italiei ca si PIB vor fi doar un pic ridicoli. Acum sunt extrem de ridicoli.
    O tara foarte foarte mare cu o productivitate prea mica pentru pretentiile lor de "smecheri" planetari.
    Vand resursele neprelucrate, le emigreaza oamenii de stiinta de decenii, le pleaca fetele in occident, tineretul viseaza doar la america si la vest.
    Un fel de Romania cu mica mare diferenta ca noi nu pretindem ca suntem buricul pamantului si nu avem pe maini sangele a milioane de nevinovati.
    Aaaa... da .. si noi nu avem de intretinut foarte multa tehnica militara ruginita si care deja devine periculoasa chiar pentru ei.

    Thumb up 0

  23. #26

    Aide bre, ce dracu, controlorii de trafic aerian rusi de la Smolensk le-au zis sa se intoarca la Minsk si sa aterizeze acolo pt ca ceata e prea densa si ei nu au aparatura sa-i ghideze. Polonezii au zis ca pot. Au incercat de 3 ori sa aterizeze si n-au reusit. Si au insistat sa incerce, in ciuda sfaturilor alora din Smolensk. Si uite ca n-au putut. Ce trebuia sa faca rusii sa fie crezuti ? Sa le spuna ca-i prea usor de aterizat, ca polonezii sa-si iasa din teoria conspiratiei si sa aterizeze undeva in conditii meteo acceptabile ?

    Thumb up 0

  24. Oricum, revenind la oile noastre, recte la subiectul articolului, a fost intr-adevar eroare umana. Din eroare, pilotul nu a reusit sa evite racheta rusa care intamplator se indrepta spre avion.

    Thumb up 0

  25. #28

    Ideea e ca Putin are prea mult sange in pula, si isi permite sa faca ce vrea pula lui. Pe de alta parte, dobitocii de occidentali , impreuna cu americanii sunt prea efeminati si indobitociti pentru a putea comenta ceva in fata lui. Asta e diferenta intre democratii astia occidentali si Putin. - COAIELE. Rusii, si in special Putin, au COAIE, pe cand noi avem pasarici. Despre asta e vorba.

    Thumb up 0

  26. Ce-mi place ca de la 11 septembrie incoace toti ne pricepem la teorii ale conspitariei,toti avem cate o parere, toti le stim pe toate. Si in plus nici nu suntem documentati calumea, astfel incat sa nu ne dam cu parerea aiurea si sa parem mari cunoscatori.

    Thumb up 0

  27. ai dreptate...polonia, singura tara care nu prea a fost afectata de criza...de neacceptat! sa vezi acum ce viteza isi ia polonia in jos!

    Thumb up 0

  28. @ Victor - nu te osteni, adevărul a poposit printre noi, împreună cu Freigedank ;)

    Thumb up 0

  29. #32

    nu stiu daca e voie, da vreau sa va arat un tricou pe aceasta tema :)
    http://www.smartgifts.ro/produs-1865-Putin

    Thumb up 0

  30. #33

    nu stiu daca e voie, dar vreau sa va arat un tricou pe tema asta :)
    http://www.smartgifts.ro/produs-1865-Putin

    Thumb up 0

  31. #34

    io nu cred ca rusia a avut vreo legatura cu "atentatul" ci mai degraba alte organziatii internationale mult mai importante.

    Thumb up 0

  32. #35

    @Victore:

    Bine, fraiere , asculta aici la mine. Sa te caci in gura mea, daca n-o fi asa. In cel mult 7 luni, Basescu va fi eliminat. Mark my words. Tu crezi ca lui Putin ii e frica de cineva? Ce-o sa faca ONU si UE si Muie, si Nato, si comunitatea internationala? O sa declare razboi Rusiei sau ce? Ia sa vedem noi. Ca se caca pe ei toti. Putin e jupanul la ora actuala. Umbla in pielea goala in Siberia la -30 de grade, inoata, calareste, il duce capul. Cel mai tare barbat.

    Thumb up 0

  33. Sau alt scenariu:
    Cat de departe ar fi mers Rusia (sau o parte a ei) cand ar simti ca pierd suprematia armei geopolitice pe care o detine de atata timp ? Si ma refer acum la gazele naturale si noul zacamant descoperit in Polonia -> http://www.financiarul.com/articol_42612/zacamintele-uriase-de-gaze-descoperite--in-polonia-ameninta-south-stream-si-nabucco.html

    Thumb up 0

  34. #37

    @Victore:

    Uita-te la poza, chiorule care esti, ca nu degeaba a pus-o Arhi. Fa si tu o comparatie intre alti lideri si Putin. Intre el si Basescu de exemplu. Care bea pana cade sub masa si Putin. Ce carisma are Putin. Carisma lui Basescu prinde la poporul nostru de marlani, inculti si betivi. Ia du-l pe BAsescu in Rusia. Sa vedem ce face. Uita-te in poza. Nu numai ca arata bine, se tine bine fizic, calareste, trage cu pusca etc. Dar are si bibilica . Poate bea si el o vodca mica, dar nu bea ca stim noi cine, pana cade lat si il pun aia de la SPP in cada, sa-l ude cu furtune ca sa se trezeasca.

    Thumb up 0

  35. #38

    *furtunul

    Thumb up 0

  36. Li se si rupe undeva rusilor de parerea altora despre ei, in special a polonezilor...yeah, right.
    @Freigedank - Ar mai fi o diferenta. In Rusia e orice, numai democratie nu. ;-)
    Eu cred multe, da' aici chiar nu-i cazul sa deliram in halul asta. N-a fost niciun atentat.

    Thumb up 0

  37. Imaginea rupe totul, deci prea tare..

    Thumb up 0

  38. Imaginea e pericol de tare..

    Thumb up 0

  39. #42

    este foarte greu de dovedit ca asa a fost, dar ipoteza pe care vreau sa o pun acum este destul de probabila:

    - tupolev este un avion de fabricatie sovietica. cine ne poate dovedi noua ca in noianul ala de fire si circuite un exista un "trapdoor" care sa dea peste cap computerul de bord ori macar servocomenzile aeronavei, printr-o procedura initata de la distanta si ne-inregistrata de cutiile negre. publicau rusii chestia asta in manualul de exploatare/service?

    - marea majoritate a serviciilor secrete creeaza scenarii de tip "what if" si merg in cele mai mici detalii de exploatare a lor. un astfel de scenariu poate fi asta: "un avion tupolev, zburand in spatiul nostru aerian, in conditii meteo foarte defavorabile si care ne-ar fi foarte de folos daca s-ar prabusi din cauze ne-elucidate complet". nu se specifica cine ar trebui sa fie in acel avion, dar in mod sigur se specifica rezultatele unui "risk analisys" in care iese clar ca de la un anumit moment incolo conteaza mai putin ce speculeaza ziarele fata de avantajul enorm cauzat de moartea ocupantilor acelui avion.

    - persoanele din acel avion erau in marea lor majoritate persoane incomode politic in viziunea conducerii de la kremlin.

    totul a fost o chestie de gen bifat intr-un check-list: "check, check, check... hmm, rezulta scenariul tu-2134. harasho! activati va rog jammer-ul."

    Thumb up 0

  40. Cert este ca si daca ar fi fost premeditata acea catastrofa de indiferent care din "agenturili" vreunui stat, e imposibil de aflat! Deocamdata-s supozitii!

    Thumb up 0

  41. #44

    @Freigedank: du-te la un control.
    De unde pana unde sari sa ma injuri?
    Am inteles, iti place Putin ca barbat, foarte bine, cere-l in casatorie.
    Oricat de "tare" ar fi el ca si om ramane sef peste o adunatura de terminati.
    Cauta pe net sau in librarii cartea "Rusia lui Putin".

    Nu face ce vrea el, stai tu linistit.

    Nu ii ataca nimeni, e destul sa nu mai investeasca in Rusia si se distrug din interior.

    Aici are niste merite Putin, nu partea cu judo si vodka.
    A readus economia la starea din 1990 in cei einspe ani de mandat.
    1990. Adica acum 20 de ani si NICI ATUNCI nu erau buricul pamantului dpdv economic. Mai e mult pana departe.

    Pornisera spre democratie - care are marele avantaj ca scoate in valorile unui popor - s-au impiedicat iar intr-o semidictatura care ii va duce inapoi vreo 50 de ani.

    Cat despre moartea presedintelui nostru cred ca asta iti doresti tu si probabil 1-5% dintre rromani.

    Oricat de nepotrivit ar parea Base, e presedinte.
    Daca ar muri nu ar muri Traienel, ar muri PRESEDINTELE Romaniei.
    Poti sa faci diferenta intre om si simbol?
    Toata treaba cu rusii care i-au omorat nu poate fi asa pentru ca a atras atentia lumii spre masacrul ala din WW2.
    Aseara am vazut ca au dat si la TV filmul Katyn, la mine pe torrent am 2500+ leech la filmul ala, lumea incepe sa invete despre ce fel de oameni sunt rusii.

    Tineretul care poate nu a avut curiozitatea sa citeasca va avea ocazia sa participe la o dezbatere de genul "hai sa facem un Nurnberg pentru criminalii de razboi rusi".

    Thumb up 0

  42. #45

    Mai sus am o greseala, un cuvant lipsa, scris acum cu CAPS:

    Pornisera spre democratie – care are marele avantaj ca scoate in FATA valorile unui popor – s-au impiedicat iar intr-o semidictatura care ii va duce inapoi vreo 50 de ani.

    Thumb up 0

  43. #46

    Hi hi, mare lucru daca nu o sa vedem al 3 lea razboi mondial. Daca ne gandim de la ce a izbucnit primul (bine, ala era numai motivul oficial), nu ar fi mare lucru daca ar mai izbucni unul. Am asista la a nu stiu catea anexare a poloniei de catre rusi.
    Si intelegeti: rusii poate nu au bani, poate se moare de foame pe acolo, nu au echipament si tehnica militara, dar ei nu lupta conform regulilor razboiului.
    Ma tot gandeam ca pacat ca nu erau parlamentarii nostri acolo, ca presedintele e cea mai mica problema pe care o avem

    Thumb up 0

  44. #47

    @MAry JAne:

    1.Rusii au BANI.

    2.Ca mai mor unii de foame, i se rupe pula lui Putin, fiindca nu conteaza la o populatie de 400 de milioane.

    3. Au si echipament si tehnica militara. Nu te lua dupa propaganda occidentala. Dar mai important e ca eu nukes....

    Thumb up 0

  45. #48

    Draga Victore, si cu asta imi inchei notele adresate tie...imi pare rau ca eu sunt cel care trebuie sa te anunt, dar....esti prost. Numai dupa fraza asta am realizat cu ce prost stau de vorba.

    CITEZ:

    "Pornisera spre democratie – care are marele avantaj ca scoate in FATA valorile unui popor "

    Democratia scoate in fata mizeria unui popor. Nu trebuie sa decat sa te uiti in jurul tau sau in societatea americana de exemplu. Democratia inseamna dictatura maselor, a imbecililor, a gloatelor proaste si inculte. Democratia, dupa cum spunea Aristotel este cel mai degenerat sistem de guvernamant din cate exista. Vine din greaca veche demos=popor, kratos=dictatura.

    Mars la culcare. Nu mai imi recomanda tu mie carti. "Rusia lui Putin"
    este o carte proasta de propaganda. Iti recomand eu o carte, incultule CARE ESTI, "Putin si noua Rusie" de Michael Sturmer. Du-te dracu cu americanii tai cu creiere de gaina.

    http://www.librarie.net/carti/120636/Putin-noua-Rusie-Michael-Sturmer

    Nu vezi cat de infantil si incult esti, ca m-ai si enervat asa de dimineata.

    "Toata treaba cu rusii care i-au omorat nu poate fi asa pentru ca a atras atentia lumii spre masacrul ala din WW2."

    Si de-asta i se rupe pula lui Putin si rusilor.

    Ia nu mai jigni tu rusii, mascariciule. Ma cac in filmul pe care l-ai vazut tu. Poate eu am neamuri rusi. Cum iti permiti tu sa jignesti poporul rus, incultul dracului. Vezi ca eu nu te-am injurat de ma-ta, te-am injurat foarte civilizat. Poti sa ma injuri si tu pe mine. Dar m-am saturat de atatea aberatii. Poporul rus a dat pe Dostoievski, Tolstoi, Ceaikovski etc.

    Traian Basescu e un betiv vagabond, nu e simbolul Romaniei, si daca as afla ca s-a prabusit avionul cu el, as da o petrecere 5 zile la rand. Uita-te la mine, daca nu o pati el ca Ghita Dej, sa nu imi spui mie pe nume.

    Nu ti-e rusine sa debitezi asa ceva?-

    "Oricat de “tare” ar fi el ca si om ramane sef peste o adunatura de terminati."

    Da' Basescu peste ce e sef? PESTE ACELASI TIP DE ADUNATURA. Marlane CARE ESTI!

    La revedere.

    Thumb up 0

  46. #49

    @freigedank- kratos= PUTERE nu dictatura. Bit of a difference;)

    Thumb up 0

    • #50

      de unde si cuvantul democratie, puterea poporului, demos kratos

      Thumb up 0

  47. #51

    @Freigedank:
    Democratia a suferit o mare pierdere prin faptul ca nu iti place, valorosule.
    Stai cam prost cu nervii. Ma rog.
    Sa revin acum la ce spui, in afara de injuraturi. (nu ramane mare lucru dar o sa ma leg de putinul ala ramas).

    "1.Rusii au BANI."
    NU au.
    Au PIB de 1600 mld dolari.
    Italia are 2300.
    SUA are 14400 mld dolari.

    "2.Ca mai mor unii de foame, i se rupe pula lui Putin, fiindca nu conteaza la o populatie de 400 de milioane."
    Aici sunt de acord cu tine. Imi confirmi ce spuneam mai sus. Adica e smecher dar pentru poporul lui e inca un lider pe care il doare undeva de ei.

    "3. Au si echipament si tehnica militara. Nu te lua dupa propaganda occidentala. Dar mai important e ca eu nukes…."
    Rusii au redus in 2009 bugetul armatei de la 42 mld. USD pe an la 34 mld.
    Din 34 mld vreo 13 se duc pe coruptia din sistem.
    Cat despre nukes, ii finanteaza americanii sa neutralizeze rachetele care ruginesc si asta de ani de zile:

    "Because of international awareness of the danger that Russian nuclear technology might fall into the hands of terrorists or rogue officers who it was feared might want to use nuclear weapons to threaten or attack other countries, the United States Department of Defense and many other countries provided considerable financial assistance to the Russian nuclear forces in early 1990s."

    Rusii sunt asa retardati incat oficiali de-ai lor au spus public ca au pierdut vreo 200 de focoase:

    "The collapse of the Soviet Union allowed for a warming of relations with NATO. Fears of a nuclear holocaust lessened. In September 1997, the former secretary of the Russian Security Council Alexander Lebed claimed 100 "suitcase sized" nuclear weapons were unaccounted for. He said he was attempting to inventory the weapons when he was fired by President Boris Yeltsin in October 1996. In 2005, Sergey Sinchenko, a legislator from the Yulia Tymoshenko Bloc, said 250 nuclear weapons were unaccounted for. When comparing documents of nuclear weapons transferred from Ukraine to weapons received by Russia, there was a 250-weapon discrepancy. Indeed, several US politicians have expressed worries and promised legislation addressing the threat."

    Cum plm sa spui public asa ceva?

    Urli despre democratie? Suferi ca nu mai ai standardul de viata oferit activistilor pana in 1989? Sau celor care plimbau teava prin fabrica pana la 16.00 zi de zi?

    Spui ca democratia scoate ce e mai rau in lume, ei?
    Hai sa vedem.

    HDI - Human Development Index, top 10 tari

    Norway
    Australia
    Iceland
    Canada
    Ireland
    Netherlands
    Sweden
    France
    Switzerland
    Japan

    Vezi vreo dictatura pe acolo? Sau vreo tara cu dictatura in ultimii ani?
    Nici nu vei gasi pana pe la locul 40.

    Top 10 tari dupa PIB pe cap de locuitor? Hai sa vedem:
    1 Qatar 87,717
    2 Luxembourg 78,723
    3 Norway 53,269
    4 Brunei 50,103
    5 Singapore 49,433
    6 United States 46,443
    7 Switzerland 42,948
    — Hong Kong 42,574
    8 Ireland 39,441
    9 Netherlands 39,278
    10 Austria 38,896

    Unde sunt dictaturile? Nu stiu exact ce e prin Quatar sau Brunei dar acolo sunt niste aberatii statistice date de petrol.
    Dintre statele comuniste prima e China pe 27, dintre foste comuniste Slovenia pe 30. Rusia si ea pe acolo pe 51.

    Acum sa citim ceva despre parerea oamenilor destepti din Rusia, despre Rusia.
    Au zis: NU MERSI.
    Au plecat peste jumatate de milion din 1991. Juma de milion de OAMENI DE STIINTA. Nu gogu de la 2 ci fizicieni, chimisti, etc.
    http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/2055571.stm
    Cati pleaca din tarile cu democratii traditionale?

    Legat de remarca ta despre Romania, nu am zis ca ne-am afla in alta situatie.
    Adica tot cu oameni neproductivi, care te injura pe net cum te prind ca nu esti de acord cu ei, care freaca menta si le e dor de vremuri in care era dictatura si puteau plimba teava prin fabrica, oameni care ar emigra si azi daca ar putea supravietui in Vest (unde nu merge cu teava), etc.. cam tot ce am spus despre rusi cu diferenta ca nu ne dam vitejii planetei. Sau ma rog, nu ne dam oficial vitejii planetei. Sunt cateva specimene si pe la noi care urla ca suntem, facem si dregem.

    Iar despre americani, nu ii iubesc, stai linistit. Sunt doar realist.
    Americanii: oamenii satui de Europa feudala, satui sa fie sclavi pe pamantul seniorilor, plecati in haite, au luat pamantul si resursele moca de la indieni.
    Au luat prea mult pamant si au bagat milioane de sclavi sa il munceasca.
    Au intervenit in doua razboaie mondiale pe care le-au castigat, si-au impus Free Trade Agreements cu toata lumea, au 700 de baze militare in 130 de tari, submarine nucleare, sateliti, portavioane, F35uri, detin internetul, economia lumii are ca moneda de referinta dolarul FARA ACOPERIRE in AUR, au pus cu botul pe labe ursul sovietic (care niciodata nu a fost o forta economica, prin 1991 aveau PIBul Olandei), s-au asezat cu armata pe langa sondele de petrol ... hmmm ... ce ar mai fi?
    Deci nu ii am la inima nici pe ei dar VAD REALITATEA.

    Nu spun sa ne bagam slugi la ei dar nici nu pot sa ii admir pe rusi cand e clar ca sunt praf.

    Legat de relatiile tale de rudenie cu rusii, daca nu m-ai fi jignit sincer mi-ar fi parut rau dar asa .. plm.

    Nu sunt iremediabil pierduti nici rusii dar sunt vreo cateva chestii pe care le au de facut:
    - sa renunte la alcool
    - sa se democratizeze real
    - sa recunoasca tot ce au facut in trecut si sa incerce sa se impace cu asta
    - sa PUNA MANA SA MUNCEASCA.

    Thumb up 0

  48. #52

    Putere=Dictatura. Puterea poporului. Democratie=Dictatura gloatei. A nulitatilor.

    Thumb up 0

  49. Dacă ar fi acum un atentat acesta ar fi în mod sigur îndreptat împotriva Rusiei, nu a Poloniei. Marea bătălie se dă acum pe marile resurse naturale ale Rusiei, pe care Putin nu vrea să le lase pe mâna corporaţiilor. Aşa că orice atentat ar fi făcut în defavoarea ruşilor.

    Până acum, în mai puţin de 2 luni, au fost atentatele de la Moscova, revoluţia din Kârgâzstan şi este posibil ca şi prăbuşirea avionului polonez să fie pe acelaşi trend. Apoi mai este şi agitaţia lui Băse cu scutul anti-rachetă şi cumpărarea de avioane F16, care arată că la nivel înalt se pregăteşte ceva.

    Să nu uităm că primele două războaie mondiale au avut ca pretext atentate şi asasinate politice. Acum se pregăteşte WW3, aşa că aşteptaţi-vă în continuare la astfel de evenimente. Şi nu mai gândiţi la nivel de naţiune (americani, ruşi, nemţi, polonezi). Naţiunile nu mai contează. Cei care conduc astăzi destinele planetei fac parte din organizaţii trans-naţionale.

    Thumb up 0

  50. Apropo de democraţie. Ştiţi cum numeşte Jordan Maxwell, democraţia? MOB RULE. Trageţi voi concluziile!

    Thumb up 0

  51. nu înţeleg de ce în poză nu este inclus şi băsescu?

    Thumb up 0

  52. #56

    Victore,

    Vorbesti mult dar nu spui nimic. Nu ma mai obosesc sa-ti citesc susaneaua de comentariu(doar asa pe sarite), ca oricum aberezi. Se vede clar. Doar am citit putin si am vazut ce aberezi.

    Da uite ca m-apuc sa iti dau replica. Ca sa iti arat eu tie. Te iau si te demontez punct cu punct.

    1. “1.Rusii au BANI.”
    NU au.
    Au PIB de 1600 mld dolari.
    Italia are 2300.
    SUA are 14400 mld dolari.

    Da' de unde stii tu ca nu au, bai desteptule? De unde pula mea dai tu cifrele astea? Din burta. AStea sunt niste cifre oficiale, asa zise oficiale, de cacat. Cine face statisticile astea la comanda? Da-l in pula mea de pib, ca au ei bani lichizi. SI nu numai in bani se masoara forta lor. ASa ca au bani, dar nu ii stii tu.

    “2.Ca mai mor unii de foame, i se rupe pula lui Putin, fiindca nu conteaza la o populatie de 400 de milioane.”
    Aici sunt de acord cu tine. Imi confirmi ce spuneam mai sus. Adica e smecher dar pentru poporul lui e inca un lider pe care il doare undeva de ei."

    Pai da, normal. Scopul scuza mijloacele. Daca tre' sa moara o mie de foame ca sa traiasca 1 milion, sa moara da-i in pula mea. ASta e logica lui Putin. Si-asa fac si americanii, stai linistit, cu conflictele si cu tot.

    3.aici m-ai dat pe spate. Lasa-ma cu sondajele tale si cu propaganda americana. Eu ma refeream din punct de vedere cultural, intelectual, spiritual. Democratia este o ciuma pentru arta si cultura. Nu ma refeream la dictatura ci la o ARISTOCRATIE, nu DEMOCRATIE.

    4. SA renunte la alcool? Asta era problema ta? Sa renunte drogatii de americani la droguri. Mai trag si ei o dusca acolo, ca e mai frig ca la noi. ASta nu iti da dreptul sa numesti popor de betivi, care l-au dat pe Puskin. Asa ca sictir.
    - Nu se vor democratiza, pentru ca sunt destepti si le merge bine.

    P.S: Si daca stau prost cu nervii, hai sa vedem daca stau prost cu nervii! Hai sa ne intalnim si sa ne batem. Sa ne spargem capul. Lasa-ma cu vrajeala ta.

    Thumb up 0

  53. #57

    @Freigedank:
    Da bre, nu stiu eu ca au bani dar tu ai informatia sigura, 100%.
    Plm, statistici oficiale, tu de unde ai informatiile? Te-ai uitat la lanturile de la gat?

    "Scopul scuza mijloacele".
    Deci scopul e ca Putin si cei de langa el sa traiasca bine si ceilalti, da-i in plm.
    Ala care a folosit "scopul scuza mijloacele" a fost "creierul" din spatele politicii unioniste din Italia, mult hulitul Machiavelli dar in proverbul ala scopul era unul maret.
    Scopul era sa dea in interesele individuale ale aristocratiei din toate statele, statuletele si principatele italiene pentru binele intregii natiuni.
    Tu il interpretezi invers: hai sa ne facem noi o gasca de politicieni, militari si ofiteri de informatii si sa ii jupuim pe fraieri.

    Nu am zis nimic de SUA si democratie, am dat alte exemple la capitolul ala. Si nu, nu e propaganda.
    Trage o fuga prin tarile nordice sau prin Elvetia si mai vorbim.

    Cat despre bataie, ai fi si tu vreun zmeu.
    Probabil am mai multa scoala decat ai tu varsta (23 de ani de scoala si nu, nu am repetat nimic si nu am 2 facultati) dar asta e alta poveste.

    Esti exact genul de rroman care face de ras tara asta.
    Injuri, faci scandal, esti praf cu logica, admiri "smecheria" si liderii care se pisa pe popor de la distanta, sari la bataie la necunoscuti.

    Iesi un pic din sat de la tine, calatoreste un pic, poate te convingi ca nu le stii pe toate.

    Apropo, din ce localitate esti?

    Thumb up 0

  54. #58

    OOo stimabile, am dat un search pe google.
    E plin netu de injuraturile scrise de tine, de amenintari cu bataia si chemari in parc la opera sau mai stiu eu unde.
    Sa inteleg ca esti din Bucuresti.
    Prima generatie in Bucuresti sau ma insel?
    Ia spune-i tu lui mosu cum e cu agricultura.
    In ce domeniu ai prestat in copilarie?
    Zootehnie? Legumicultura?
    Nu cred ca zootehnie ca nu prea bate soarele pe acolo pe unde sunt animale multe, nu bate soarele in cap vreau sa spun.
    Vad ca esti si crestin convins.
    Ai un comentariu in care spui chiar ca tu intorci obrazul dupa cum a zis Iisus.
    Pai bine mai ipocritule, asa intorci tu obrazul? Ma injuri primul?
    Ma chemi sa ne batem?
    Baga 10 matanii sau vei arde in iad.
    Plus ca doresti ca macar 1 om sa moara (Base).
    Ai un cazan cu numele tau acolo jos. Ghinion.

    Thumb up 0

  55. #59

    Apropo de matanii, ia un banc sa te inveselesti un pic:

    Cica un popa, ca sa-si modernizeze biserica, isi ia calculator, si cum veneau enoriasii la spovedanie, el le calcula frumos totul.
    Intr-o zi vine o tipa:
    - Parinte, am preacurvit...
    Popa calculeaza el acolo si-i zice
    - 20 de matanii si 3 zile post
    Peste 3 zile iar
    - Parinte iar am preacurvit
    Asta calculeaza din nou:
    - 30 matanii si 5 zile post
    Peste 5 zile:
    - Parinte, iar am preacurvit
    Popa calculeaza... si calculeaza... si se gandeshte... si zice:
    - Mai du-te si ia o muie, ca-mi da cu virgula......

    Thumb up 0