Universitatea de medicină si farmacie din Iași vrea să scoată medici cu memorie

De Alex

Sunt student la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi. De curand ne-a fost adus la cunostinta ca o decizie a fost semnata de rector.

Aceasta decizie prevede ca toate grilele de la fiecare examen sa fie afisate pe site, iar din acele grile sa se selecteze cele care vor fi in foaia de examen.

Ca sa intelegi, examenul nostru e format dintr'o parte practica ce valoreaza 35% si grila ce valoreaza 50%. Restul e reprezentat de notele din timpul anului.

In conditia in care grila este singura proba cu adevarat obiectiva, afisarea grilelor pe site va duce la invatarea pe de rost a raspunsurilor, eliminind procesul de invatare logic.

In aceste zile se duce o adevarata dezbatere intre noi, studentii care suntem ultragiati de aceasta decizie. Majoritatea suntem de acord ca aceasta hotarare este o prostie ce va duce la scaderea calitatii procesului de invatare si evaluare.

Da, studentii militeaza pentru un examen mai dificil care sa ii forteze sa invete. In acest timp rectorul si decanii nu zic nimic asteptand sa ne plictisim.

Aceasta lege are ca scop afisat imbunatatirea grilelor si eliminarea coruptiei. Dar toti stim ca va duce la o proportie mai mica de studenti ce pica examenele...deci mai multi care sa plateasca taxa.

Ar fi interesant ce ai tu si comentatorii tai de spus. Legea nu a trecut de Senat, deci poate ca o presiune a opiniei publice ar opri aceasta tampenie.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

57 comentarii

  1. Pai ce atata invatat, practica nene conteaza...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      Da, sînt convins că ţi-ar plăcea să fii în operaţie şi să-l auzi pe medic întrebînd cum se numeşte chestia pe care tocmai a tăiat-o.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #3

    Arhi, ca student al acestei facultati treaba e cu dus si intors. Pentru ca foarte multe din aceste grile sunt disponibile din diverse surse. In plus nu se vor da raspunsurile corecte. NU apar aceasta decizie, am votat impotriva ei, insa o vad ca o modalitate de a stopa cumpararea acestor grile de examen. Tot va trebui sa citesti macar o data materia pentru a putea raspunde.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      stii cum iei examenul auto? facand grile pana iti pocneste capul. pentru ca una e sa citesti materia si alta e sa inveti robotic ce scrie acolo. astfel, in loc sa le dezvolte logica si capacitatea de intelegere a unui subiect, vor scoate doar cititori profesionisti de grile. la auto mai merge, daca stii de semafor si prioritatea de dreapta, e ok, dar cand esti MEDIC...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      Arhi, repet, nu sunt deacord. Incercam sa imaginez o explicatie pt logica lor. Oricum grija mare pentru grile o are in special un student din primii 2 ani, cand indiferent ce faci la examenul practic, trebuie doar ca media sa fie peste 5. Insa in anii mari, examenul practic este decisiv si tu trebuie sa stii f bine materia(din care se vor face si acele grile).

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #6

      Arhi, cum ziceam, nu sunt pentru aceasta practica. Incercam sa imaginez doar o explicatie pentru ceea ce vor sa faca. Oricum, grila reprezinta o ingrijorare pentru un student din primii 2 ani, cand indiferent de nota de la examenul practic(,=5), trebuie doar ca media sa fie peste 5. In anii mai mari important este examenul practic (cu aceasi materie ca si grila) si fara de care nu ajungi la grila. Deci inveti, treci.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      Prioritate de dreapta ? E credeam ca a fost schimbata cu prioritatea de mers inainte sau prioritatea de gabarit! Noroc ca nu sunt asa multe intersectii nesemnalizate in Bucuresti.

      Poatea ar fi bine sa faci un articol sa reamintesti oamenilor de chestia asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Asa. Si?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #9

    Nu stiu la Iasi cum sunt, dar la facultate de medicina din Bucuresti prostia este in floare. Trec in fiecare zi lucratoare pe acolo si aud studentele comentand ce (nu) au facut la examen. Situatia este grava, daca cele pe care le aud eu sunt reprezentative.
    Orice metoda care ii obliga sa invete mai mult este buna. Macar sa stie raspunsurile corecte la intrebarile din grila, nu pot fi toti Dr. House.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #10

    sincer sa fiu, in materia de invatamant nu am inteles niciodata de ce e nevoie ca un student sa invete intreg echivalentul unei carti de telefon cand este un serviciu permanent la care poti sa suni si sa afli ce te intereseaza.

    normal, nu ma astept sa vina unul cu un proiect de casa si eu sa gogaluiesc cum se fac grinzile si fundatia, dar e enorm de multa materie care se cere sa fie invatata pe de rost, si nu prea are sens. o sa folosesti la examen, si o data in urmatorii 30 de ani.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      acea data, in urmatorii 30 de ani, poate salva viata unui om. sunt sigur ca tipul salvat va aprecia ca, la un moment dat, salvatorul sau a invatat porcaria respectiva

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu e chiar asa. e mare diferenta intre facultate si postfacultate. ca si in clasele mici din scoala, si la facultate se invata niste notiuni pentru a-ti forma o baza de gandire, pentru a sti sa faci conexiuni logice. in anii de facultate iti formezi o gandire medicala, un anumit algoritm pe care sa il urmezi de la prima intalnire cu pacientul pana la diagnosticarea si impunerea unui tratament. e important sa stii incotro sa te orientezi, sa ai habar de anumite notiuni si principii.
      dup-aia dai rezidentiatul si te specializezi pe o ramura. niciun doctor de... cardiologie sa zicem nu o sa stie sa trateze sau sa defineasca o leziune... dermatologica sa zicem. e important sa stii cand vezi o buba s-o trimiti unde trebuie.
      in ultimii douazeci-treizeci de ani s-a mers pe principiul specializarii, e mai bine sa stii putin si bine decat mult si prost. e mai bine sa stii cand sa ceri ajutorul si sa-l si ceri, decat sa te apuci sa tratezi niste lucruri care iti depasesc specialitatea. acum se merge chiar pana la supraspecializare in specialitate: un cardiolog e mai bun la diagnosticarea si tratarea aritmiilor, altul e mai bun la interpretarea testelor de efort.
      prin urmare, treaba aia cu "porcaria care te ajuta o data in 30 de ani" nu e valida. n-ai cum sa retii atatea informatii. n-ai cum.
      bineinteles, supraspecializarea are defectele ei, cel mai important cred ca e plimbatul pacientului de la un medic la altul. pentru asta ar trebui sa existe medicul de familie care sa functioneze ca un unificator de informatie. el sa cunoasca pacientul, sa il trimita la diversi doctori, sa adune datele si sa i le prezinte bolnavului pe intelesul lui. asta era idealul medicului de familie prezentat in facultate in stagiul de medicina de familie. mai avem mult pana acolo.
      sa ma intorc la facultate: da, intr-adevar, inveti o gramada de porcarioare si porcariute pentru ca sunt putini profesorii care stiu sa isi prezinte cursurile, care stiu sa puna accent pe lucrurile cu adevarat importante. prin urmare, si examenele sunt presarate cu porcarioare si porcariute, cu tot felul de detalii nesemnificative pentru un absolvent de medicina generala. se pierde esentialul, exact ca in vorba "nu vezi padurea de copaci".
      in opinia mea, in perioada clinica a facultatii (cam din anul al treilea asa) examenele scrise n-ar trebui sa fie nici sinteza, nici grila. ar trebui redactate cazuri clinice cu intrebari in cascada, cu accent pe diagnostic si tratament, lucruri de baza pe care ar trebui sa le stie orice doctor si cu care, poate, ar putea sa salveze mai multe vieti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • da deci supraspecializare. Te duci la doctorul specialist in recoltat sange, dupa aia te plimbi la ala care stie sa iti citeasca analizele, ala te trimite la unu care stie sa le si interpreteze, de acolo la medicul de familie care in functie de ce a zis cel dinainte, te trimite la un medic specialist in problema detectata, care intreaba un supraspecialist pentru ca el e specialist pe jumatate de organ.... ce dracu ma, vrei sa fi doctor, atunci accepta fratele meu ca ai de invatat de toate pentru toti, pana cand ajungi sa iti dai seama ce iti place si in ce sa te specializezi, dar pana sa ajungi acolo trebuie sa cunosti cam tot ce tine de un pacient, ca sa poti sa faci corelatia intre diferite probleme, fiindca o boala poate fi influentata si de factori ce tin de alte cauze, pe care, daca nu ai o buna vedere generala asupra organismului nu le poti observa. In concluzie, vrei sa te faci doctor, sa ai in mana vieti, invata fratica nu fugii de carte.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • pmk, ai dus tot ce-am explicat eu la un alt nivel. nu exista specialist in recoltat sangele, nici in citit analizele, nici in interpretat analizele. supraspecializare nu inseamna sa stii juma de organ, ci sa fii cel mai bun pe jumatea aia de organ (si doctor obisnuit pe cealalta jumatate). bineinteles ca un medic de medicina generala (rezultatul celor 6 ani de facultate, fara rezidentiat si fara drept de practica de fapt)trebuie sa stie de toate. dar tocmai pentru ca stie de toate n-are voie sa practice si tre sa dea si sa ia un examen de rezidentiat, sa faca intre 3 si 7 ani de scoala si sa dea examenul de specialist. dup-aia se numeste ca e cardiolog sau pneumolog sau pediatru sau orice alt medic specialist. si din momentul ala nu mai are dreptul sa trateze orice, trebuie sa se ocupe de particica lui, sa stie (asta, da) sa-si integreze ideile intr-un tot reprezentat de pacient, dar trebuie sa ceara consult de la alti colegi pentru patologia care nu se incadreaza in specialitatea lui.
      plus ca n-am zis nicaieri ca un student la medicina nu trebuie sa fie pregatit, dar trecand printr-o facultate de gen vorbesc in cunostinta de cauza despre cacaturile pe care le-am ingurgitat fara sa putem sa le digeram si despre porcariile de detaliu fara nicio relevanta de la examene.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #15

    Una este sa fii mecanic si alta sa fii doctor. Care este diferenta dintre un mecanic si un doctor se stie !?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #16

    UMF Iași nu este universitatea aia la care s-a intrat acum mulți ani și cu nota 4? Sau și acum se intră la fel?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #18

    De acum inainte, doamne ajuta cand mergi la doctor. O sa-mi iau zarul la mine si il pun pe stimabilul doctor sa-mi zica ce as putea avea. Din variantele pe care mi le zice, dau cu zarul si aleg una. Macar sa mor de mana mea si nu a lui. Exact ca la grile, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #19

      pai deja e asa. am fost zilele trecute la un medic, iar opinia sa a fost ceva gen "eu as zice sa faceti asa, sau puteti asa, dar la urma urmei, dumneavoastra decideti". am ramas FUUUUU, cum plm eu decid tratamentul, de aia am venit la doctor?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • pai si nu e normal sa decizi tu? acum, din ce-ai povestit nu pot sa-mi dau seama despre ce e vorba, dar daca doctorul ti-a pus un diagnostic si are doua modalitati de tratament care sa rezolve acea afectiune diagnosticata nu vad care e problema sa aleaga bolnavul cum o sa fie tratat.
      din nou, e un principiu destul de recent introdus. medicul nu mai e autoritatea suprema care tuna si fulgera si care trebuie sa fie ascultat, ci a devenit un partener in rezolvarea problemei pacientului. pacientul nu mai e copilul cuminte care asculta de tata-doctor, e o persoana implicata si constienta de propria boala si de toate tratamentele la care va fi supus.
      intr-o lume ideala, doctorul are obligatia sa iti spuna toate variantele de tratament, cu beneficii si dezavantaje pentru fiecare in parte si pacientul are dreptul sa aleaga.
      si ca exemplu: dializa. exista hemodializa, cu aparatul ala la care stai, in spital, agatat 4 ore de 3 ori pe saptamana, pentru care iti trebui fistula arterio-venoasa (o legatura realizata chirurgical intre o artera si o vena care functioneaza ca un lac de acumulare pentru sange si care se inteapa la fiecare dializa) - cu beneficiile si riscurile ei. si mai exista dializa peritoneala, cu 2x4 litri de lichid bagat in burta de 4 ori pe zi, fara dependenta de un spital - cu beneficiile si riscurile ei. de fiecare data pacientul alege cum ii e lui mai bine, cunoscand de la doctor toate datele de mai sus, avand dreptul sa adreseze si sa primeasca raspuns la orice nelamurire.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      AB,
      foarte corect ce spui. despre asta este vorba.
      in mod ideal, intr-o societate descretita la minte, doctorul este "doar" un consultant si nu o autoritate suprema, care are obligatia de a te vindeca de problemele de sanatate.
      in special cand este vorba despre cazuri speciale si probleme cronice, si/sau nevindecabile, doctorul specialist iti expune diferite variante de tratament, mai mult sau mai putin invazive cu riscurile si beneficiile lor. pacientii (sau parintii copiilor minori) trebuie sa decida.
      sint prea putini medici de genul acesta in Romania.
      la noi doctorul isi asuma absolut totul fara a comunica beneficii si riscuri pacientului. asta pentru ca considera ca pacientul este un imbecil fara discernamant si ii este frica ca interpreteaza gresit cele spuse de el (si aici are de multe ori dreptate). plus ca pierde timp pretios cu explicatul, timp in care el trebuie sa castige bani...
      la noi, pacientul este un executant umil, care trebuie sa execute ordinele atotputernicului medic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #22

    Off-topic, vorba unui "bun" profesor de la ASE, la iesirea din examen: "daca bifati a) la toate grilele riscati sa treceti examenul, dar cu siguranta nimeni nu s-a gandit la asa ceva". Si a avut dreptate!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #23

    Probabil baiatu asta e unu din aia care vand grile si daca se introduce treaba asta ramane fara venit. Altfel nu vad care ar putea fi problema lui. Daca nu-i convinge sa nu se uite peste ele. Nu e ca si cum ar fi obligat. Varianta clasica cu invatatul inca ar mai functiona pentru el (oricum toti se inchina pentru cinci la grilele alea).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #25

    Am o curiozitate: de ce Mengele?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      cauta pe net despre Ravensbruck

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Intrebarea, de fapt, era de ce o poza cu Mengele la un articol pornind de la unul dintre toti mai putinii medici (viitori medici, ma rog) sufletisti si dedicati meseriei.
      Nu era intrebare retorica, nici la misto, nimic de felul asta.
      Dar ma rog, s-o lasam cum a cazut.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      a, pentru ca acesta e viitorul scolii romanesti. calai.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #29

    Sa scoata grilele de tot. Sa se faca, in plm, alte subiecte de fiecare data, la care trebuie sa elaborezi raspunsul, nu un cacat de loterie cu a/b/c/d.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • +1

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      Grilele, daca sunt facute inteligent, sunt mult mai bune decat eseurile/toceala din materie. Grilele sunt miniprobleme pe o tema data.

      Studiez CCNA la Cisco. Sunt cei mai tari din bransa. Astia au examene grila+practice.(vreo 5000 de intrebari).
      Daca incerci sa tocesti doar grilele, nu prea poti fara sa intelegi teoria. Daca incerci doar sa tocesti materia, te lovesti de grile. Deci trebuie sa le faci pe ambele. Asta daca vrei cu adevarat sa inveti...

      Daca rezolvi grilele si faci practicul, cu siguranta esti pregatit pentru meserie. Asta pentru ca grilele sunt facute asa incat sa inveti din ele. Da, inveti citind materia si facand grilele. E mai eficient si mai interesant/antrenant, decat sa tocesti doar materia, pentru ca grilele contin si probleme practice. Si nu poti copia pt ca nu ai timp si raspunsurile sunt amestecate aleator.
      Dar aici depinde si de cine face grilele, plus ca materia e mai mica in volum la Cisco decat la medicina. La medicina ar trebui probabil sa existe mii de intrebari la o materie.

      Grilele publicate mai au un avantaj: se mai elimina din frauda la examen. Toti au aceleasi sanse. Asta daca la examen alege computerul grilele aleator...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #32

    Mda 🙁 As vrea sa te contrazic la asta, adica as vrea sa existe vreun argument valabil. Nu gasesc niciunul.

    Apropo de ce spuneai tu mai sus (recomandarea medicului, prin care se spala pe maini de orice responsabilitate), o amica a patit asa la pediatrie. Copil de vreo 4 luni, probleme digestive. Madam doctor ii enumera vro 3 posibile scheme de tratament, dupa care: "de fapt treaba mea este numai sa va prezint variantele, e datoria dumneavoastra sa decideti ce e mai bine pentru copil!".
    Adica.... ce mama naibii de sfat medical e asta?! Pui niste oameni sa decida ce tratament sa dea sugarului?! Si asta-n timp ce tu esti medic pediatru? I mean.... hello?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      pai, cu un ncopil eram...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Ingrid,
      daca toate trei variantele sint la fel de bune, adica duc la acelasi rezultat, prefer sa aleg eu ca si parinte schema de tratament cea mai ok pentru copilul meu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      si daca e doar una? adica sa faci sau sa nu? ce alegi?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      @hary: Vreau doar sa te intreb: Daca toate variantele pe care ti le-a spus doctorul sunt proaste si ti s-a pus un diagnostic gresit ce alegi? Pun cazul meu in care doi doctori diferiti al aceluiasi spital ce-i drept mi-au pus acelasi diagnostic dupa analize repetate. Mi-au mai dat cateva luni de trait sau renuntarea la stomac prin operatie (desi nici in cazul renuntarii la stomac nu se stia daca voi avea un pronostic bun). Norocul meu a fost o conferinta care s-a tinut in Bucuresti pe teme gastroenteorologice iar unul dintre cei doctori si-a prezentat cazul meu cu tumoare generalizata. Am fost chemata la alt spital sa se refaca investigatiile si sa ma bage eventual in vre-un manual de exemple tumorale si s-a constat ca aveam o simpla gastrita......dar daca nu ar fi fost conferinta ce as fi putut sa aleg? Mama deja isi pregatea banii de operatie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      mihaela,
      eu vorbeam de foarte buni medici consultanti, care pentru mine inseamna cei mai buni specialisti dintr-un anumit domeniu. cel mai important in aceasta ecuatie este un diagnostic corect. nu poti sa iei nici o decizie buna vizavi de variante de tratament, daca diagnosticul nu este dat corect.
      sint constient ca eu vorbesc despre un privilegiu, la care din pacate nu au acces majoritatea pacientilor, nu numai din romania, pentru ca si in serviciile de sanatate publica de pretutindeni, este valabila lozinca: you got what you paid for....
      dar chiar si asa, cu cei mai buni specialisti alaturi, succesul nu este garantat. poti doar sa-ti maresti sansele si sa-ti cresti gradul de confidenta ca ai luat o decizie buna....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      @Hary: pai da, eu vorbesc aici de medicul de salon si de profesorul doctor docent al aceluiasi spital. Amandoi au pus acelasi diagnostic. Si faza cu "poti doar sa-ti maresti sansele si sa-ti cresti gradul de confidenta ca ai luat o decizie buna…." nu se mai poate aplica daca un chirurg te-a deschis si dupa aia iti aduce la cunostinta ca diagnosticul a fost gresit si tu de fapt erai sanatos. Cel mult daca-i intalnesti pe strada pe cei doi de ti-au pus diagnosticul sa le faci o modificare maxilo-faciala. Si nici asta nu te mai ajuta dupa ce bagi o caruta de bani in buzunarul vreunui medic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      mihaela,
      dupa cum am zis, nu poti avea o garantie pentru nimic in viata.
      in cazul descris de tine, daca eu as primii un diagnostic devastator si se constata ulterior (chiar dupa o operatie) ca nu a fost nimic, as fi fost cel mai fericit om de pe pamant, si nu m-as gandi cum sa-i linsez pe medicii care au dat asa un diagnostic gresit.
      situatia inversa ar fi fost mult mai devastatoare (sa zica ca nu ai nimic si defapt sa ai o boala foarte grava)...

      si cel mai bun medic poate gresii, din pacate. atata timp cat nu a gresit intentionat (rea vointa), sau din neglijenta sau din nepasare, nu-i poti reprosa nimic. el si-a facut datoria in mod constiincios, atata cat l-a putut duce mintea, atat a facut.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #40

    mai devreme am citit un post nazist, acuma am dat de unul semi comunist!
    vreti sa ziceti ca e cineva in stare sa invete pe de rost niste grile? :))
    plus ca sunteti in urma bai baieti cu metodele de copiat, sunt atat de failsafe momentan ca poti sa scrii 10 pagini fara ca sa stii macar despre ce e vorba, asa ca fuck off!
    totusi cata logica poti avea incat sa vii sa ceri opinii intr-un loc care are legatura cu subiectu cum are castravetele cu painea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      super_fotbal
      acest blog este cel mai potrivit pentru dezbaterea unor astfel de probleme.
      acest blog este unul generalist, de cea mai mare audienta, citit de toate clasele sociale care au legatura la internet.

      si btw, mie imi place castravetele pe paine...:-))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      deci iti place castravetele. am retinut

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      Cetin,
      da, imi place mult cucumberul proaspat taiat felii julien, fara coaja, servit pe cuburi de gheata de dimensiune medie, pe langa un sashimi de somon (neaparat recoltat dintr-un somon de ca 5 kg), in cuburi de ca. 1,5 cm, asezonat cu un sos de soia condimentat cu wasabi si otet de orez... la final, un buchet mic din ghimbir murat, doar asa ca sa pregatesc terenul pentru o Terapia Platin.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      @hary: ca sa nu me mai chinui sa pui sashimi-ul pe feliile de castravete, se pot infasura bucatile de somon (plus sau minus orez - dupa cum doresti) in fasii subtiri de castravete taiate cu cutitul economic de-a lungul castratevetelui.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #45

      ala nu e chin, ci savurare...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      Lasa bre ca stiu eu vi se duce berea cu sashimi-ul sau sushi-ul pe gat.....pai tu crezi ca noi femeile suntem pe banda rulanta sau facem floricele de porumb? Si-apoi metoda nu am inventat-o eu ci japonezii. Dintr-un castravete obisnuit nu faci decat pentru un copil sashimi. Iti zic eu ca savoarea e aceeasi daca stii sa imbini ingredientele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      mihalea,
      cand vine vorba de facut mancare la mine acasa, primul lucru pe care-l fac, este sa-mi scot nevasta din bucatarie.
      nu exista ceva mai deprimant pentru spiritul meu creativ, decat latura practica a nevestei, cand vine vorba despre mancare: "lasa, ca oricum ajunge totul in burta".
      femeia, cand face de mancare, are un scop bine definit, acela de a-si satura familia. pentru ca gatitul este pentru ea o obligatie, un rau necesar.
      in schimb ce noi, barbatii, cand facem de mancare, vrem sa oferim un spectacol culinar, pentru ca gatitul este un hobby, ceva ce facem din placere...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      @hary: tu esti exceptia. Daca ma las in seama creativitatii barbatului meu in bucatarie risc sa fac vreo complicatie interna. Mai sunt si barbati care nu le au cu bucataria. Dar nu pentru asta ne-am casatorit. Oricum am destula creativitate dar incerc sa termin in timp util. Daca imi las sotul sa-mi ofere acel "spectacol culinar" trebuie sa chem pompierii intai.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #49

    Ii multumesc lui Arhi fiindca a postat mailul meu. Multumesc si celor care au comentat pe acest subiect.

    Vreau sa vin cu o adaugare...in legatura cu intrebarea cuiva daca se pot invata grile pe de rost. Sigur se poate ! Un student la medicina poate invata lejer 1000 de grile intr-o saptamana. Deci nu aici sunt probleme.

    In legatura cu copiatul. Exista si la aceasta facultate dar intr-o proportie mult mai mica decat ati crede. Totusi exista profesori care accepta bani ...si asta e un mare pacat.

    Chestia cu grilele gata afisate e ca ne obliga practic sa invatam mecanic niste raspunsuri, in loc sa fim indemnati sa invatam logic. Iar cum in primii 2 ani se pun bazele...asta ar putea duce la o viitoare generatie de doctori slabi.

    Iar asta va afecta pe toata lumea. Pacientii vor fi tratati mai slab, iar viitorii profesori ce provin din aceasta generatie vor forma alti doctori. De asta l'am rugat pe arhi sa posteze...fiindca se mai poate schimba ceva.

    Am propus sa se faca alte grile in fiecare an, cu un minim efort din partea profilor. Dar am fost ignorati...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Pune mana si invata si nu te mai kk pe tine. Cu grile sau cu eseu, cand stii meserie iei examenul fluierand. Restul e cancan...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Un cunoscut de al meu,doctor,facultate facuta in U.S. e drept cu mai mult de 15 ani in urma.
    La examen aveau voie sa vina cu orice carti doreau,orice tratate si aveau voie sa le consulte.Examenul consta dintr-un test grila de peste 300 de intrebari care trebuiau rezolvate intr-o ora,deci trebuia sa rezolvi cu o viteza medie de 5 intrebari pe minut.Raspunsurile puteau fi toate bune,toate gresite,1,2,...,n bune.
    Evident ca daca nu invatai nu aveai cum sa iei examenul ala,ti-ar fi luat prea mult sa consulti cartile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #52

      @CID: Mare dreptate ai...
      Daca as fii profesor, as da examene cu cartile pe masa, plus google pe pc. Eu la statistica am avut un astfel de examen si au picat jumatate... Cu cartile pe masa. Examen grila. In ziua de azi, cand ai oricand la dispozitie informatia, trebuie sa sti sa operezi cu ea...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. Cea mai proastă idee cu grilele. Parcă la Spiru se proceda asemănător.

    Totuşi, nu era şi o probă practică? Adică, e ca la şoferie: iei degeaba grilele, dacă intri cu maşina în copac nu iei permisul. Simplu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #55

    Facultatea de medicina din iasi este una dintre cele mai corupte facultati din tara, aici sunt multi studenti straini care nici nu participa la cursuri dar sunt trecuti pe ochi frumosi adica pe sute, mii de euro.
    Sunt multi profesori dinozauri care in primii ani de scoala vor sa tocesti tot ca un robot, cunosc medici foarte buni care s-au transferat la facultatea din Bucuresti pentru a scapa de anumiti profesori.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      Ei, vezi, aici e de fapt marea problema, buba care pute putrid... Bine observat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #57

    1.Ideea cu grilele este o aberatie. Daca fac asta calitatea procesului educational de acolo o sa scada drastic.

    2.As vrea ca lumea sa inteleaga ca toate chestiile pe care le inveti in facultatea de medicina au rolul de a-ti forma o gandire medicala si o intelegere logica si fluida a lucrurilor. Da te ajuta. Nu nu ai cum sa retii tot.
    Toata lumea are impresia ca daca inveti la fiecare examen tot ce trebuie,cat trebuie si cu responsabilitate te va ajuta peste 139123 ani. Nu e chiar asa - am facut lucrul asta si multe detalii le pierzi pe parcurs ( ducand la sentimentul extrem de frustrant " stiam chestia asta, si uite ca nu o mai stiu firar ea de viata"). Ramai insa cu o intelegere a lucrurilor de ansamblu pe care o poti ulterior folosi.

    3. @arhi
    Referitor la ce ai spus mai sus in legatura cu “eu as zice sa faceti asa, sau puteti asa, dar la urma urmei, dumneavoastra decideti”.
    Asta e directia in care merge medicina in vest, si asa se va merge si la noi de acum.
    S-a renuntat in domeniul medical la modul de gandire - eu sunt doctorul, eu iti zic ce si cum sa faci, tu esti pacientul faci si toate sunt bune. Acum se urmareste pasarea responsabilitatii catre pacient. Acum ca viitor medic eu o sa prezint la modul " asta e optiunea A, cu dezavantajele x si y, asta e optiunea B, cu dezavanajele q si w. Spuneti-mi va rog ce credeti ca ati vrea sa facem acum".
    Personal nu sunt de acord cu modul asta de abordare. Daca eu fac 6 ani de facultate + 5-6 ani de specializare, consider ca as avea o idee mai buna despre ce ar trebui sa faca el decat chiar si cel mai informat pacient.

    Dar asta nu te scuteste de tot felul de consecinte si urmari. E mult mai usor sa il pui sa-si aleaga pe el si cu asta basta. Consimtamant informat, decizie informata, alegerea lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0