Ura, a revenit aviara!

De-abia ce s-a terminat porcina (pentru că s-a terminat, nu? nu am mai auzit nici un caz, deși prea stimatul cioclu Petru Streinu-Cercel anunța zeci de mii de morți) și a venit aviara.
Logic dealtfel, pentru că familiile ăstora care se ocupă de gripe mănâncă în mod constant și nu mănâncă salam Victoria de la Metro, iar interesul asupra problemei trebuie păstrat viu și nealterat.

Știți ce urmează acum, nu? Milioane aruncate firmei care va câștiga licitația de sterilizare pe șosele, adică, la fel ca data trecută, niște băieți care vor da cu apă pe mașini.
Zeci de mii de galinacee vor fi ucise, iar statul îi va despăgubi pe proprietari.

Petru Streinu-Cercel va ieși la televizor, plin de gomoșenie, să ne explice cum trebuie noi neapărat să ne vaccinăm, iar statul să cumpere imediat vreo câteva milioane de vaccinuri anti-aviară. Eventual de la GSK, pentru că institutul Cantacuzino a avut grijă să îl închidă.

Hai că se poate și mai mult. Dacă dăm 500 milioane de euro pe un site, de ce nu am da câteva miliarde pe o amărâta de gripă?

43 comentarii

  1. #1

    Păi, chiar aşa, ce am putea face cu banii când o ducem aşa bine? Ca şi mânăria aia cu ceasurile de aur din Bucureşti. Eu propun să facem un protest, 10 ceasuri sunt mult prea puţin! E discriminare pe faţă, săracii minoritari din Ferentari cum pot trăi fără un ceas mare de aur care să le indice mândru ora exactă?

    Thumb up 0

  2. pai, nu mai trebuiesc produse niste zeci de milioane de euroi de catre smecherii de toate felurile, pe spezele noastre? Apropo, pe cioclu nu il cheama Adrian Streinu-Cercel? sau sunt doi Cercei?

    Thumb up 0

  3. Ehh rromanu e expert la spalat banii ...

    Thumb up 0

  4. #4

    Sa iti amintesc ca statul in toamna-iarna nu a cumparat kktul de vaccin din strainatate (ala pt porcina sau ce kkt de gripa a fost) pentru ca era garantat la fel ca cel produs la Cantacuzino.
    A asteptat o luna doua sa il produca romanii... si nici asa nu a fost bine.

    Nu zic ca nu ai dreptate, dar asa ne place sa ne plangem uneori!!!
    Catodata am impresia ca ne plangem mai mult decat cei care cersesc la semafoare...

    Nik nu-i bun....

    Thumb up 0

  5. acum imi deschid o firma... special pentru gripa...domeniul principal de activitate: Afaceri cu statul.... ce poate fi mai profitabil?

    Thumb up 0

  6. Totusi, aviara e mai veche. A mai fost pe la noi si prin lume, prin urmare nu cred sa provoace atata isterie precum porcina.

    Thumb up 0

  7. Cercel asta e talanga ce tradeaza vacile ! Maimutoiu` care apare la tv si ne ia banii din buzunare ! E o treaba gen Caritas, Banca Religiilor etc... Punem botu` in continuare si la gripele astea pentru ca merge.. Cum a mers inclusiv la FNI, desi luasem teapa de atatea ori ne-a placut sa o mai sugem odata . Asa si acum . Daca se poate sa puna romanasii botu` de ce sa nu facem niste bani ?

    Thumb up 0

  8. porc nu, pui nu, poate vor sa devenim ierbivori

    Thumb up 0

  9. #10

    Frate, treaba cu 500 de milioane de euro mi se pare penala... si nu numai in sensul peiorativ. Boc ar trebui bagat la puscarie, stiu, bat campii... da' ma sufoc de draci, cum moasha-sa pe gheata e posibil?!!!!

    N-am citit in profunzime, deci nu stiu daca s-a spus, dar - cine se ocupa de administrarea banetului si ''conceperea'' site-ului? Cumva, printre altii, ministerul turismului?

    Thumb up 0

  10. Intr-un templu ciudat, cu doua coloane mari la intrare. Aproape intuneric, atmosfera sufocanta.
    Barbati stau intr-un soi de strane, pe jos o mare tabla de sah. Piese sunt oamenii.
    Se aude o voce baritonala:

    - Cercelus, la raport! Pune-ti sortuletul mai repede si mai lasa joaca aia cu sabiuta.
    - Da, stapane, zice Cercel Streinu, tremurand ca varga. Un abur maro iese din chilotii lui. Frica nu iarta nici pe cei mai viteji dintre noi.
    - Ai incercat cu porcina? Cati morti avem?
    - Putini, stapane, porcul a fost slab!
    - Ai incercat cu aviara?
    - Da, stapane, tot mai nimic! Nu vor sa moara, desi mananca la greu copanele noastre!
    - Ai bagat spaima in ei?
    - Cat am putut!
    - Atunci ia draq bomba asta, scrie AVIARA pe ea si lanseaz-o dintr-un balon comercial.

    Thumb up 0

  11. #12

    Cum s-a nimerit, exact cand vine Pastele :))

    Thumb up 0

  12. #13

    "The Aviara Gripa a revenit" ar spune un boclasic in viata.

    Thumb up 0

  13. #14

    Hang "Mission Accomplished" sign in every KFC (David Letterman)

    Thumb up 0

  14. #15

    500 MILIOANE DE EURO pe un site , asta e pe bune?

    Thumb up 0

  15. #16

    @Follenvie, pe dureros de bune. Pe site-ul MCSI gasesti comunicatul oficial, prin care se anunta ca guvernul a aprobat minunatia.
    Incerc sa pun link-ul aici, Arhi, sper ca nu-i problema:

    http://www.mcsi.ro/Minister/Comunicate-de-presa/MCSI-a-primit-aprobarea-Guvernului-pentru-e-Romani

    Thumb up 0

  16. ce tare ar fi sa se uneasca virusii de la gripa porcina cu cei de la grip aviara si sa rezulte un mega virus! pandemie! un nou vaccin! etc

    Thumb up 0

  17. #18

    @ Maddy

    super idee.
    Gripa Porcului Zburator :)

    Thumb up 0

  18. #19

    Vai iar scumpesc astia shaormele....ai dracu.
    Mda...tara asta de cand ma stiu a fost plina de ipohondri. Vezi exemplu pensionarilor...la noi ii vezi la coada la farmacii si la policlinici, in occident ii vezi la coada la teleski in austria.

    Thumb up 0

  19. Asta e inca un motiv sa omoare milioane de gaini din toata tara. La fel ca si cu banii aruncati pe site-ul acela..

    Thumb up 0

  20. CE BINEEEE !! urasca gainile alea frate!! niste nesimtite !!
    oricum..bine ca nu exista si gripa mielului...ca beleam pastele..

    Thumb up 0

  21. #22

    aia cu site-ul e bestiala. Am putea iesi in strada pentru asemenea bataie de joc. Eventual aruncam cu oua infestate .

    Thumb up 0

  22. #23

    Din pacate, aia cu situl e reala.

    Thumb up 0

  23. ce tampenie, cu aviara lor cu tot :))

    Thumb up 0

  24. o mare vrajeala. sa le dau foc la toti. vor sa ne prosteasca cum au facut cu porcina. poate o sa patim si noi ca vorba aia din batrani. vine lupu vine lupu si nu o sa creada nimeni si chiar cand o sa fie o sa ne imbolnavim toti :))

    Thumb up 0

  25. =)) Yummy! Se ieftinește carnea de pui tocmai de paște. =)) Presimt că o să bag la șnițele de pui de o să-mi iasă pe urechi.

    Thumb up 0

  26. Era de asteptat intr-un fel, nu? Trebuia sa fie o "gripa" prezenta daca cea porcina nu a avut efectul asteptat. Sunt curios ce o sa mai apara pe viitor...bine ca sunt animale destule...

    Thumb up 0

  27. #28

    Foarte bine !!!!
    Nu degeaba pe vremuri boierii numeau plebea "metaforic " , prostimea.
    Cu furie si cu regret amarnic spun ca oamenii isi merita soarta . Este inadmisibil sa fii atat de prost si de influientabil in mileniul 3 .

    Astept cu mare interes gripa cabalina , gripa canina and so long ......sa nu ne plictisim , ce dracu ' .

    Thumb up 0

  28. In cazul nostru...victima isi merita soarta pentru ca accepta sa fie prostita. Indiferentza isi are rolul ei, dar deja cand esti prea indiferent te transformi in cobai ....si-ti meriti soarta

    Thumb up 0

  29. #30

    @Isolda, tu, ''neinfluIentabila'' fiind, cum vei opri masacrarea a mii de pasari in numele unei gripe aviare la fel de false ca aselenizarea?

    Thumb up 0

  30. #31

    Ingrid , cu tot respectul iti spun ca eu de foarteeeee mult timp nu-mi mai propun sa opresc/ modific nimic in ceea ce priveste ........multimea .
    Am luptat ani la rand pt a deschide mintea iobagimii , mi-am pus pielea-n bat si nu o data ( nu dau detalii , n-am de ce ) pana cand am ales eu insami sa iau calea pribegiei pt c-am realizat ca impotriva prostiei pana si dumnezeu lupta in zadar iar Robin Hood nu mai e demult la moda .
    In plus , nu-i poti face nimanui un bine IMPOTRIVA vointei lui .

    Thumb up 0

  31. despre ce sit merge vorba?

    Thumb up 0

  32. @Maddy Nu pot sa ma abtin sa intreb, tu crezi ca daca se combina tulpinile de virus aviar cu porcin se va mai gandi cineva la euro? Crezi ca daca se intampla sa apara un virus imun la tratamentele conventionale, te vei mai gandi la conspiratii si alte baliverne de adormit minti tinere?

    Oricum, e distractiv ca natura se regleaza singura, crestem pana la un anumit nivel, mai reduce din numarul de (giboni) oameni.

    Thumb up 0

  33. #34

    Astept cu interes deosebit gripa scrofina ce se manifesta la blondele din politica si la odraslele de marinari...

    Thumb up 0

  34. #35

    Si o idee buna pentru Oprescu: sa declare dom'le si o gripa canina si s-a rezolvat cu justificarea pentru eutanasierea bietelor patrupede...
    Apropo, dom'le, da' gripa parlamentara exista???

    Thumb up 0

  35. #37

    @arhi: semestrul asta fac epidemiologie. si bineinteles ca prima discutie a fost despre porcina, ocazie cu care mi s-au mai lamurit si mie o gramada de detalii pe care nu le stiam. relevant la postul asta este urmatorul: streinu-cercel a anuntat la teve care ar putea fi, in cel mai rau caz, rata mortalitatii prin gripa respectiva. se pare ca este obligat sa faca estimarea asta, de "worst case scenario", de fiecare data cand tara se confrunta cu o posibila epidemie.

    Thumb up 0

  36. #38

    Xael, eu l-am auzit cu urechiusa proprie pe domnul Cercel anuntand ca vor fi 60 000 de morti daca nu ne vaccinam.

    Thumb up 0

  37. E distractiv sa vezi cum fac misto de un om ca Streinu-Cercel niste domni si doamne cu (4 clase) liceul+ o fac terminata.

    Thumb up 0

  38. #40

    tot ce e posibil.... admit ca intotdeauna cand au aparut la teve discutii pe tema asta am schimbat canalul, deci nu cunosc formularea exacta folosita de el de fiecare data cand a aparut pe sticla.

    Thumb up 0

  39. #41

    Conspiratiii au fost di vor ce sa asteptam de la parlamentari daca si preotii au de ascuns de exemplu cei de la vatikan
    Dca ati studiat putin istoria in mod independent fara sa va explice un profesor sa stai sa va ganditi cum a ajuns rokefeler cine e sau familia rotchild cum a reusit sa se inbogateasca
    va dau o idee rok3efeler dupa al doilea razboi mondial a cumparat o mare parte din acele terenuri unde se gaseste aurul negru {petrol }si sa format Standard Oil Company , acuma vine intrebarea cine a finansat toate astea ?
    Ca Rokefeler nu era bogat , ?
    de exemplu cei care au finansat al doilea razboi bancile de gen FNI
    de exemplu daca FMI finanseaza doua tari care sunt in razboi unu castiga iar cel care pierde plateste dezpagubiri practic o banca da bani unei tari sa o primeasca din nou de la alta tara plus dobanda
    e clar ca de vrei sa faci scalav din cineva il faci dator vandut
    Cum a luat romania credit de la FMI ?
    pai cu conditia ca tara face cu banii ce zice Fondul Monetar asta inseamna ca suntem datori vanduti deci suntem sclavi in propria tara

    Thumb up 0

  40. #42

    ganditiva cine are de castigat din virusul aviar sau oricare altul ?
    de exemplu in 2008 a inceput sa scada vanzarea in industria farmacutica cu un an mai tarziu incepe criza financiara
    dupa care uite apare si gripa aviara , oare suntem orbi suntem prosti ori suntem si noi sclavi ai bancilor si nu avem timp sa ne gandim ca cine guverneaza lumea in care traim sau ce se face pe sub nasul nasul nostru ca nu avem timp dupa multa munca doar sa supravietuim in fiecare zi

    Thumb up 0

  41. Stiu situatii in care solutia de dezinfectare era apa chioara, pentru ca statul daduse o galeata de dezinfectant unei prefecturi pentru 2 saptamani, dar in schimb contractele au fost platite, ca deh, tre sa platim politele politice, ce conteaza ca oamenii pot lua virusul ca-i dezinfectam cu apa, ce conteaza ca facem pagube de milioane omorand pasari care nu au nimic?

    Thumb up 0